Tag

Alba Iulia

Probabil că mulți oameni educați au prejudecata că astăzi se merge mai rar la teatru, se citește mai puțin, iar filarmonicile nu cântă mai niciodată cu casa închisă. În contextul acestei preconcepții eterne, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a făcut o statistică în orașele din România, pe marginea vitalității culturale. Iar vitalitate înseamnă cât de bine organizate și cât de bine finanțate sunt instituțiile de cultură, cât de bine pregătită este elita de creatori și manageri care lucrează în aceste instituții, dar și cât de viu și de prompt este răspunsul publicului, participarea lui la evenimentele și întâmplările culturale. Iată care sunt rezultatele acestui studiu care a fost făcut public de puțin timp, dar care a prelucrat datele statistice cele mai proaspete, respectiv cele culese în 2016.

 

Au fost analizate și comparate rezultatele din 46 de orașe ale țării, iar principala condiție a fost ca aceste orașe să aibă mai mult de 50 de mii de locuitori. Bucureștiul a fost exclus din această statistică. Au fost analizate, prin raportare la numărul de locuitori următoarele puncte de interes:

  • Infrastructura culturală: biblioteci, muzee, cinematograf, filarmonică, operă, teatru, centre culturale;
  • Cheltuielile bugetare realizate pentru cultură pe plan local;
  • Resursele umane specializate în domenii culturale și implicate în activitățile respective;
  • Participarea culturală: în ce măsură locuitorii respectivelor orașe participă la activități culturale, adică merg la muzeu, vizionează un spectacol de teatru sau fac parte din public la spectacolele de muzică simfonică;
  • Industriile creative – câte persoane și câte companii sunt implicate în industrii creative și care sunt rezultatele lor în termeni de cifră de afaceri și profit;
  • Așezămintele culturale.

Cultura_1

 

Vitalitatea culturală generală a orașelor

Pe primul loc în topul vitalității culturale este Cluj Napoca, oraș care are o populație de 320 de mii de locuitori. Locurile următoare sunt ocupate de Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, cu o populație care, însumată, este de trei ori mai mică decât ocupantul primului loc. Topul este completat, în ordine, de Sibiu, Târgu Mureș, Craiova, Alba Iulia, Brașov, Timișoara și Slobozia.

Ușor de observat este că în acest top 10 se găsesc doar două orașe de la sud de Carpați, iar restul sunt orașe transilvane și din Banat.

 

Infrastructura culturală

Infrastructura culturală este diferită de produsele culturale, așa cum sunt concertele sau  expozițiile, și de instituțiile culturale – așa cum sunt o trupă de teatru sau o casă de producție. Așadar, infrastructura care a fost luată în calcul pentru studiul statistic despre care vorbim este alcătuită din biblioteci, muzee, operă, filarmonică, teatru, ansambluri artistice, centre culturale și cinematografe. Nu s-au avut în vedere, spre exemplu, cluburile sau barurile în care au loc uneori evenimente culturale, așa cum sunt unele cluburi de teatru independent.

La acest capitol, clasamentul este condus de orașul Cluj Napoca, urmat de Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Botoșani și Brașov. Dacă la același capitol al infrastructurii publice culturale selectăm din top 10 orașele cu peste 300 de mii de locuitori, rezultă un top 3 alcătuit, în ordine, de Cluj, Timișoara și Iași.

 

Cultura_3

 

Participare culturală

Autorii cercetării subliniază că mulți specialiști consideră participarea culturală drept cel mai important indicator al vitalității culturale. Altfel spus, viața culturală a unei comunități depinde de banii investiți, de creatorii de cultură care expun sau care construiesc un produs cultural, așa cum depinde și de calitatea și nivelul cantitativ al sălilor de teatru sau al spațiilor fizice în care funcționează un muzeu. Dar toate capătă suflu în măsura în care publicul participă la evenimentele sau momentele culturale.

Din punctul de vedere al participării, topul orașelor din România se configurează astfel:

  1. Sibiu
  2. Botoșani
  3. Târgu Mureș
  4. Cluj-Napoca
  5. Târgu Jiu
  6. Timișoara
  7. Râmnicu Vâlcea
  8. Galați
  9. Miercurea Ciuc
  10. Pitești

Studiul privind vitalitatea culturală a orașelor României nu conține concluzii și nu conține recomandări. El este însă un util instrument de lucru pentru uzul celor care stabilesc politici publice și a celor interesați de problema consumului cultural și al gradului de educare a societății în ansamblu.

 

La Spitalul de Recuperare din Cluj, regizorul Cristian Pascariu s-a dus în 2012 împreună cu câțiva prieteni artiști ca să facă ceva ce tuturor li s-a părut neobișnuit: spectacol în spital. Care era scopul? ”Ca să facem bine. Ca să-i înveselim pe pacienți. Ca să-i facem să uite cu totul de boală.” Din 2018 sunt implicați în proiectul Terapie prin Artă 30 de artiști și 70 de voluntari. Iar Cristian crede că anul acesta numărul lor va crește și mai mult. Totul se desfășoară prin Create.Act.Enjoy, companie independentă de teatru, film și eveniment. (Credit foto deschidere: Andra Salaoru.)

 

Ce înseamnă proiectul Terapie prin Artă? Înseamnă momente artistice, ateliere creative, concerte live, instalații artistice, chiar reamenajarea unor spații ale instituției, expoziții foto, proiecții video. În cazul atelierelor creative, pacienții vin într-o anumită sală și lucrează cu trainerii diferite exerciții din teatru, din film, chiar exersează scrierea creativă, compun muzică. ”În ziua de muzică le oferim pacienților instrumente muzicale și cântăm împreună. Uneori iese muzică, alteori ceva mai bizar, dar ce e important este că oamenii se deschid și se relaxează. În momentul ăla uită cu totul de problemele lor. Mai avem o zi de handcraft, în altă zi pictăm împreună cu ei sau construim marionete.”

 

Regizorul Cristian Pascariu este inițiatorul proiectului Terapie prin Artă

Regizorul Cristian Pascariu este cofondatorul proiectului Terapie prin Artă

 

Rudă pentru o zi este numele pe care l-au dat unei forme aparte de împrietenire: artiștii merg la spital sâmbăta și duminica, la pacienții care nu au vizitatori. De ce? Pentru a vorbi cu ei, pentru a le umple golul inevitabil din suflet. Uneori stau 10 minute cu pacienții, iar alteori stau trei ore. Iar alteori legătura devine atât de puternică, încât voluntarii proiectului mai vin și a doua sau a treia zi în vizită la acele persoane.

 

Clovni, mimi, personaje de basm, supereroi – merg cu toții prin spital

 

Echipa de terapeuți prin artă le-a oferit pacienților din diferite spitale ocazia de a testa realitatea virtuală. Succesul a fost uluitor, după cum povestește Cristian Pascariu: ”Unii pacienți preferă să aibă o experiență de scufundare sub apă. Virtuală, desigur. Alții vor să viziteze virtual San Francisco sau Israel. Sau să zboare pe deasupra munților. Este fascinant să-i vezi pe oameni transpuși într-o altă lume. Uită de tot.”

Sunt însă în spital și mulți oameni care nu se pot deplasa la atelierele creative. Pentru ei, echipa de voluntari realizează momente artistice în saloane sau pe holuri. Și nu doar pentru pacienți, ci și pentru medicii și asistentele care nu pot părăsi clinicile medicale. ”Clovni, mimi, personaje de basm, supereroi – merg cu toții prin spital.”

 

Clovni din echipa proiectului, la Spitalul Militar din Cluj Napoca

Clovni din echipa proiectului, la Spitalul Militar din Cluj Napoca. Credit foto: Andra Salaoru

 

Reacțiile pe care le stârnește trupa de artiști și voluntari le-a depășit mereu așteptările. Când apar pe holuri și în saloane, personajele costumate sunt însoțite de muzică, iar starea de bună dispoziție se instalează rapid. ”Am primit mesaje de la oameni: ați fost la noi acum o săptămână și încă se vorbește în spital despre cum am dansat cu clovnii. O altă doamnă ne-a spus că i-am oferit prima floare pe care a primit-o în ultimii 30 de ani. Oamenii cer să dăm muzica mai tare, uneori se creează chiar o mică petrecere, doamnele dansează cu mimii, o dată chiar am făcut în holul de la Oftalmologie o horă mare, ieșiseră toți din saloane, un domn în vârstă cu baston s-a băgat și el în dans și uitase că merge greu!”

Terapie prin Artă a început în Cluj, dar s-a extins în Râmnicu Vâlcea și în Alba Iulia, adică în total opt spitale. Inițiatorul proiectului spune că în fiecare an se adaugă alte spitale, iar intenția sa este ca proiectul să se extindă în instituțiile de tratament din toată țara.

 

Fetița mea a intrat cu zâmbetul pe buze în operație!

 

De ce este aceasta o formă de terapie? Păi, răspunde Cristian, nu e o terapie în sens medical, dar e ceva care crează o stare de spirit favorabilă vindecării. Nu sunt date concrete, nu s-au făcut studii în urma proiectului, dar se vede cu ochiul liber că, prin prezența artiștilor și a voluntarilor din proiect, spitalul nu mai seamănă a spital. ”Am avut acum doi ani o fetiță care era foarte tristă că venise în spital să se opereze. Luni a venit la Atelierele creative. Abia vorbea. Abia scoteam două cuvinte de la ea. Am lăsat-o, nu forțăm niciodată pacienții, dar am integrat-o. Miercuri deja era cea mai activă din grupul respectiv, desena, umbla peste tot, era foarte veselă. Iar sâmbătă când m-am întâlnit din nou cu mama ei mi-a spus: nu știu ce ați făcut, dar fetița mea a intrat cu zâmbetul pe buze în operație!”

Cristian Pascariu are totuși o explicație: ”În mintea omului se întâmplă niște lucruri magice. Printr-un moment foarte scurt, dar profund, se poate face un declic. Câteodată se întâmplă, câteodată nu se întâmplă. Dar acel declic îi schimbă cu totul perspectiva pacientului. Iar dacă îți schimbi ca pacient acea perspectivă, nu te mai gândești la momentul de spitalizare, ci la ce vei face după ce ieși din spital, iar astfel înțelegi că boala este doar o etapă.”

 

 

 

La Bucureşti nu se mai zâmbeşte. E aproape inacceptabil social sau, dacă se zâmbeşte, e mai degrabă un rânjet de satisfacţie pentru – cel mai adesea – câştiguri financiare considerabile şi / sau strivirea rivalului. Nu e, în orice caz, un zâmbet sănătos. Un zâmbet viu. Nu. E zâmbetul mortului.

La Cluj nu se mai zâmbeşte – sunt ani buni. E prea multă agitaţie în epigonul Bucureştiului pentru a se zâmbi. Se aleargă frenetic, se râde zgomotos, se iubeşte şi mai zgomotos, dar nu se zâmbeşte. Se mănâncă haute cuisine, se dansează ameţitor în festivaluri nespuse, dar nu se zâmbeşte. Lumea e prea ocupată pentru astfel de bagatele.

La Timişoara e, egalmente, nebunie. Viitoarea capitală culturală a Europei îşi savurează succesul bând dintr-un cocktail de senzaţii, multe neîncercate pân-acum. Dar nici aici nu se zâmbeşte, pentru că nu e loc de zâmbete pe şantierele de idei. Zâmbetele încurcă productivitatea şi studiile de fezabilitate. În Banat se suspină şi se jubilează: dar nici aici nu se zâmbeşte.

La Alba Iulia nu se zâmbeşte, cu adevărat. Ci se zâmbeşte amar, trist, cu gândul la gloriile pierdute ale Celeilalte Capitale. Au trecut – mai e puţin – 100 de ani de când s-a zâmbit luminos, s-a plâns de emoţie şi s-a râs atât de cristalin în inima României.

La Galaţi, la Brăila, la Arad nu se zâmbeşte, pentru că asta ar stârni suspiciuni în valea plângerii, în sanctuarele părăsite de la hotare.

La Craiova nu se zâmbeşte – deşi oltenii sunt oameni vii. Ci se zoreşte, pentru că sângele clocoteşte. La Iaşi? La Iaşi se soarbe cu nesaţ parfumul teilor. Dar nici aici nu se zâmbeşte, sau dacă da – se zâmbeşte sideral, cu ochii-n stele, ca Eminescu.

Şi nici în Maramureşul nostru etern nu se zâmbeşte: ci se răzbate. Aici s-a inventat dăinuirea, dar viaţa nu e un zâmbet aici, nici pe departe. Ci un cântec de dor, şi de jale. O doină cântată de bătrâni, pe munţii noştri legendari, singurii care nu ne-au părăsit în Istorie.

Mai există, însă, un loc din România în care se zâmbeşte, şi acesta e Drobeta-Turnu Severin. Aici, la piciorul podului lui Apolodor, oamenii încă-şi mai permit să zâmbească, deşi n-au nici un motiv. Hale istorice sunt transformate în magazine chinezeşti, vechi sinagogi au fost reconvertite în birouri notariale, cetatea medievală are gresie drept pardoseală, un teatru superb, văduvit de trupă proprie, e nevoit să suporte sacrilegiul unor comedii bulevardiere. Doar Dunărea ne mai suportă, aşa cum a făcut-o mii de ani, de la Traian încoace.

De ce zâmbeşte lumea la Drobeta? Pentru că, în acest oraş atât de bulversant încât nu poate fi etichetat, viaţa e frumoasă fiindcă-şi permite să fie, contra evidenţei. Eşti fericit când n-ai nici un motiv să fii. Când te sprijini de un fluviu, de istorie, şi de Dumnezeu.

Colindările Matricei Drobeta-Turnu Severin ultimul loc din România în care se zâmbeşte malul sârbesc

Dealurile de pe care va fi venit Traian Foto: Ovidiu Iordache

Mergeţi la Drobeta-Turnu Severin să vedeţi români care încă zâmbesc. E o privelişte de lux, pe care nu v-o permiteţi trăind în marile oraşe. Şi e o panoramă chiar mai frumoasă decât cea – bătând către malul sârbesc – pe care ne-o oferă sfântul pământ pe care Carol I călca, întâi, cu zâmbetul pe buze, la 1866.

Zâmbetul senin – iată lecţia umilei Drobete pentru (parte din) România.

Colindările Matricei Drobeta-Turnu Severin ultimul loc din România în care se zâmbeşte magazinul Durabil

Un oraş durabil: Drobeta-Turnu Severin

Museikon -ul de la Alba Iulia este un proiect de suflet, un muzeu în care au fost puse la loc de cinste icoane și cărți bisericești ale tezaurului românesc din toate timpurile. Matricea Românească a fost din nou prezentă, de astă dată la inaugurarea pentru publicul larg a noii instituții de cultură din Cetatea Unirii, la distanță de aproape un an de momentul deschiderii oficiale a muzeului.

Din leagănul creștinătății ni se trage marea dragoste pentru icoane, pentru imaginea providențială. Așa că atunci când am reușit să domolim penelul și să aflăm tainele culorilor, ca neam și popor în devenire, am decis să aducem în viețile noastre chipul celor sfinți, ocrotitori și veghetori ai vieții noastre.

Ne-a luat secole ca să învățăm virtutea iconografică și smerenia pictatului pe lemn sau sticlă, dar munca noastră nu a fost în zadar, ci dimpotrivă a reușit să devină parte a imensului nostru patrimoniu cultural.

Aciuați într-un secol al deșertăciunii, tot mai des uităm să ne plecăm genunchii în fața icoanelor, și cu atât mai rar ne încumetăm să le păstrăm pentru generațiile viitoare. Printre puținii oameni care au decis să dea Cezarului ceea ce i se cuvine, și lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, se numără doamna Ana Dumitran, un om-soare, femeia care în brațele sale mici a purtat, ajutată de către colegii de la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, povara creației unui loc cu totul deosebit, Museikon.

Spiritul gospodăresc al celor din Ardeal s-a transpus minunat în aranjarea exponatelor și în explicarea fiecărei icoane în parte

Iată-ne ajunși în inima Cetății Alba Iulia, undeva pe ulicioarele de lângă Catedrala Încoronării. Ascuns de ochii lumii ca o dovadă în plus de smerenie, Museikon își așteaptă oaspeții într-o clădire albă, luminoasă și împăciuitoare. De la ușă am fost întâmpinați de doamna Dumitran, care cu o căldură maternă ne-a purtat într-o excursie intimă prin toate sălile muzeului.

De la prima sală unde trona o masă pentru atelierele copiilor, căci aceștia au aici la îndemână tot ce le trebuie pentru a învăța iscusința picturii, și până la ultima care păstra cele mai vechi icoane din toate principatele Țării, se putea observa perfecționismul muncii și atenția față de detalii. Spiritul gospodăresc al celor din Ardeal s-a transpus minunat în aranjarea exponatelor și în explicarea fiecărei icoane în parte.

Deși icoanele și cărțile erau expuse în vitrine de sticlă sau la înălțime respectuoasă, întreg edificiul emana căldură, de parcă te-ai fi întors acasă, la bunici, în odaia unde păstrau, de obicei, relicvele de valoare. Poate că această impresie a fost alimentată și de grija doamnei Dumitran, care cu răbdare de pedagog ne-a ascultat întrebările și ne-a oferit răspunsuri.

Destin de icoană

Expoziția este o aranjare în ordine cronologică, care reflectă evoluția în timp atât a stilurilor iconografice, cât și a istoriei neamului, pornind de la primele încercări de pictură și terminând cu icoanele domnești. Toate au un destin special: fie poartă o pecete a tristeții, fie au scăpat cumva din ghearele dispariției, dar toate fac obiectul unei veșnici pomeniri.

Portal moldovenesc în formă de matrice, similar simbolului proiectului Matricea Românească

Portal moldovenesc în formă de matrice, similar simbolului proiectului Matricea Românească

Într-una dintre săli, având un superb portal moldovenesc sub formă de matrice, similar cu simbolul  proiectului nostru, am descoperit două icoane de o excepțională realizare, una numită „Maica Domnului cu Pruncul, flancată de prooroci”, și cealaltă „Sfântul Nicolae, cu scene din viață”. Considerate capodopere ale artei post-bizantine, cele două icoane reproduc imaginile într-o manieră specifică rutenilor din nord-vestul Ucrainei, sudul Poloniei și sud-estul Slovaciei de astăzi.

„Maica Domnului cu Pruncul, flancată de prooroci”, una dintre cele mai de preț icoane expuse la Museikon

„Maica Domnului cu Pruncul, flancată de prooroci”, una dintre cele mai de preț icoane expuse la Museikon

Au fost pictate în 1539 la comanda nobilului Luca din Urisiu, într-un atelier din Moldova. În 2010 au fost furate, împreună cu mai multe icoane, și recuperate în 2012. Din spusele doamnei Dumitran și conform surselor istorice, acestea sunt cele mai vechi icoane datate din Transilvania. Grație proiectului Museikon, ele au ajuns în locul unde se cuvenea să se afle și, mai ales, au primit îngrijirea binemeritată, fiind restaurate cu atenția necesară.

Museikon este un proiect de spirit, o importantă matrice spirituală a orașului Alba Iulia, dar și a întregii Românii, fapt reflectat și de cuvintele cu care instituția se prezintă lumii: timp – credință – moștenire

Privirea mea s-a oprit însă, asupra unei icoane a Sfântului Nicolae, care nu părea să semene cu cele pe care le-am văzut în biserica orașului de unde vin. Purtând dedicația: „Aiastă sfântă icoană o plătit Opria Constandin cu soțu său Ioana, din Lupșa. 1752”, icoana poate fi atribuită lui Vasile Zboroschi, zugrav de formațiune ruteană, care deși a avut un impact covârșitor asupra evoluției iconografice în Transilvania, a rămas un ilustru necunoscut. Despre el se știe că ar fi semnatarul iconostasului Bisericii din localitatea Certege, județul Alba, actualmente aflat în muzeul Mitropoliei din Cluj-Napoca, multă vreme considerat ultima lucrare a pictorului Ștefan Tenețchi din Arad și realizat în 1798. Cu ocazia demontării acestui iconostas din biserica unde a fost folosit ultima dată, a fost găsită inscripția cu semnătura și datarea, și astfel corectată „paternitatea” operei.

Un altfel de Ioan Botezătorul

Dincolo de rolul său de păstrător al tradiției iconografice, Museikon poate fi considerat, pe bună dreptate, și o retrospectivă a celor mai inedite relicve iconografice, acesta păstrând în sălile sale icoane inedite pentru creștinul contemporan. Este cazul icoanei „Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul deșertului”, datate în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Ulterior, cam prin secolul al XX-lea, aceasta a devenit o donație târzie din partea unor enoriași, pe verso fiind scris cu litere latine „Sofia, Petre, Ion, Maria, cu tot neamul”. Calitatea excepțională a picturii o recomandă, precum afirmă specialiștii, ca fiind una dintre cele mai frumoase icoane păstrate în Transilvania.

Un exponat inedit din patrimoniul Museikon: „Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul deșertului”

Un exponat inedit din patrimoniul Museikon: „Sfântul Ioan Botezătorul, îngerul deșertului”

Ceea ce o scoate din tiparele uzuale este întruchiparea Sfântului Ioan Botezătorul cu aripi de îngeri, motivația fiind dată de un verset din Vechiul Testament: „Iată, eu trimit pe îngerul meu și va găti calea mea înaintea feței Mele” (Cartea lui Maleahi, 3,1), repetat ulterior și în Evangheliile după Marcu, Matei și Luca. Deși ne-am obișnuit cu imaginea capului tăiat al Sfântului, poziționat pe o tipsie, această icoană merge pe un alt făgaș, Sfântul ținând în mâna stângă un rotulus desfășurat, pe care se poate citi un text, redat în slavonă: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” și un potir cu prefigurarea jertfei euharistice. Cromatica icoanei are parcă menirea să înfricoșeze sufletele păcătoșilor, pentru a-i întoarce la virtute.

Chiar dacă icoanele sunt cel mai mare tezaur al muzeului, o atenție aparte este oferită de către administratorii instituției și unor cărți bisericești de mare valoare. În posesia Museikon se află peste 3600 de volume, două treimi dintre acestea fiind carte românească tipărită până la 1830 – limita cronologică superioară agreată în spațiul românesc pentru identificarea cărților de patrimoniu. Astfel, printre cele mai vechi exponate puteți admira Tetraevanghelul lui Filip Moldoveanul din 1551-1553 sau Chiriacodromion, tipărit la 1699, la a cărui apariție a contribuit domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Iar dacă munca echipei Museikon a fost una prolifică, și destinul le-a scos în cale, în procesul amenajării muzeului, comori neașteptate. Printre acestea se numără un fragment de  zid post-roman pe locul castrului roman Apulum datat, cel mai probabil, cu începutul secolului al IV-lea. Iată de ce puteți descoperi în Museikon toate perioadele determinante ale formării poporului nostru, structurate logic și, cel mai important, fără gram de habotnicie, ci într-o manieră revigorantă, cu utilizarea tehnologiilor informaționale, care aici se integrează armonios cu obiectele de patrimoniu.

Tehnologii avansate și istorie, aduse împreună de proiectul Museikon Alba Iulia

Tehnologii avansate și istorie, aduse împreună de proiectul Museikon Alba Iulia

Museikon este un proiect de spirit, o importantă matrice spirituală a orașului Alba Iulia, dar și a întregii Românii, fapt reflectat și de cuvintele cu care instituția se prezintă lumii: timp – credință – moștenire. Grație eforturilor conjugate ale echipei din culisele acestui muzeu special, vom avea o legătură fortificată cu trecutul și viitorul nostru, păstrând caracteristicile acestui neam: credință, virtute și facere de bine.

Mai multe detalii despre Museikon, aflați de pe site-ul lor sau de pe pagina de Facebook a instituției.

Colindările Matricei ne-au purtat pașii la Alba Iulia, loc de mândrie și istorie, de Ziua Națională a României și – moment de dublă sărbătoare – cu ocazia lansării primului număr al Revistei Matricea Românească. Aflați impresiile colegei din Basarabia,  despre primul 1 Decembrie sărbătorit în inima României.

Articolele despre impresii sunt, de cele mai dese ori, complicate, deoarece atunci când așterni pe hârtie sentimentele și trăirile acumulate riști să ajungi pe tărâmul unui subiectivism periculos. Cu toate acestea, călătoria mea, ca parte a echipei Matricea Românească, la Alba Iulia merită toată atenția cuvenită și așternerea pe hârtie a gândurilor strânse în acele zile.

Ce este Alba Iulia și ziua de 1 Decembrie pentru o basarabeancă adoptată de Patria-Mamă? Este motiv de început prolific și de regăsire a propriului eu.

Ne-am pornit din București cu un scop special, anume lansarea Revistei Matricea Românească în capitala de suflet a tuturor românilor, dar dincolo de realizarea acestui obiectiv, am avut parte și de o lecție despre oameni, despre istorie și despre mândria de a fi român.

Am traversat toate anotimpurile în lungul nostru drum până la Alba Iulia și, când spun asta, nu folosesc o figură de stil, ci mă refer chiar la o realitate, deoarece am ieșit dintr-un București tomnatic, am mers prin Valea Oltului cernută cu zăpadă imaculată și am ajuns într-o Transilvanie presărată cu sita ploii, dar de un verde al ierbii, absolut incredibil.

Casele aranjate ca mici bijuterii se perindau pe geamul mașinii noastre, sub frumoasele acorduri vocale ale artistului Grigore Leșe. Și parcă altfel sună muzica atunci când peisajele țării se dezvăluie într-o hartă a veșniciei. Pe ici, pe colo câteva mioare își croiesc drum spre stână, dincolo Carpații falnici își poartă cununa albă, de parcă însăși natura ne-a pecetluit călătoria, urându-ne de bine.

Ajunși la destinație, am purces în Cetate, acolo unde trecutul, viitorul și prezentul se îmbină într-un domol vals. Lentoarea plăcută a spiritului ardelenesc te îmbie parcă la o meditație, la a renunța să ai un ritm alert, fugar, specific metropolei bucureștene. Amprenta istorică și arhitectura unitară, plăcută ochiului, au completat firesc anturajul în care urma să ne aflăm.

Colindările Matricei la Alba Iulia

 De Ziua Națională a României, Colindările Matricei ne-au purtat pașii la Alba Iulia

Alba Iulia este considerat, pe bună dreptate, un oraș boem, de o cochetărie aparte, specifică provinciei. Străduțele line și oamenii care zâmbesc (o raritate în Capitală) completează starea firească a originei acestui punct geografic, care cândva a unit în inima sa toate principatele Țării.

Dacă primele zile au fost absolut alerte pentru noi, fiind absorbiți de evenimentul de gală care ne-a adus acolo, de Ziua Națională a României am avut parte de un festin al națiunii. Cântece de laudă, oameni voioși și multe drapeluri, jucate de vântul iernatic, mi-au amintit că sunt parte a acestei mari familii, numite România.

Frumosul sentiment mi-a fost completat și de faptul că am întâlnit, în rândul celor prezenți, și o delegație sosită din Basarabia, tocmai de la Nisporeni. Oameni frumoși, pe fețele cărora nu se citea oboseala, ci fericirea de a fi un mic grăunte în acest furnicar uman. Nu am putut să nu le dăruim acestor români, reveniți la matcă, mai multe exemplare ale Revistei Matricea Românească nr.1.

Întâlnire de istorie. Români din Basarabia la Alba Iulia de Ziua Națională a României

Întâlnire de istorie. Români din Basarabia, reuniți la Alba Iulia de Ziua Națională a României

În aer parcă plutea acea nevăzută, dar sublimă emoție de mândrie națională, reflectată pe fețele luminoase ale celor din jur, care în ciuda vremii de afară și poate a distanței pe care au parcurs-o, și-au adus de mână și vlăstarele, pruncii curați în care ne punem speranța unui viitor luminos. Zâmbetele lor mă inspirau să îi urmăresc, să le mulțumesc pentru oportunitatea de a fi aici, parte a Țării, din care am fost mișelește rupți.

Pentru câteva ore am devenit și eu un copil fericit, unul care așteaptă să vadă tot ce poate fi mai frumos, începând cu vizitarea Catedralei Încoronării, care a cuprins în brațele sale toată această puzderie de fii ai Neamului, și până la parada militară, care a fost o explozie de culoare și de curaj. În acele clipe, când freamătul istoric și amintirea unui trecut meritoriu ne-a unit, am resimțit nevoia de schimbare, de a contribui cumva la construirea unui viitor mai bun.

Și acasă, în albia părintească a Basarabiei, această sărbătoare adună suflete, poate mai răzleț și mai neîndemânatic, dar se resimte și acolo un dezgheț al valorilor istorice. Lumea iese în stradă și mărșăluiește pe drumul reîntoarcerii la origini, la rădăcinile acelui pom din care ne tragem.

Spre seară, când luminile bradului din centrul istoric al Cetății Alba Iulia au adunat în jurul lor de la mic și până la mare, s-a așternut o liniște binefăcătoare peste sufletul meu, o liniște care mi-a dat răgaz să mă gândesc la Basarabia, locul de unde am venit nu ca un emigrant, ci ca o fiică a pământului, o portavoce a realității existente acolo.

Poate că nu voi schimb istoria și nici nu voi putea transforma mentalitatea basarabenilor, care se ciondănesc de la un brad caraghios sau fac polemici pe internet, dar cu siguranță voi încerca să duc aceste momente de neuitat mai aproape de cei care stau în confortul caselor lor.

Deci, cum aș rezuma această experiență? O fericită reîntregire a sufletului meu cu matricea neamului românesc sau o reîntoarcere acasă, în brațele marii familii românești.

Lansarea Revistei Matricea Românească, eveniment organizat de Asociația Culturală Matricea Românească la Sala Unirii din Alba Iulia, cu participarea artistului Grigore Leșe, a devenit misiunea noastră de suflet și obligația morală față de Patrie și viitor, dar și un cadou frumos de sărbătoarea Marii Uniri. 

Visele au proprietatea să se îndeplinească, dacă muncim direct proporțional cu intensitatea lor. Această regulă a devenit și realitatea noastră, a echipei Asociației Culturale Matricea Românească, atunci când am reușit, miercuri, să lansăm cu succes numărul inaugural al Revistei Matricea Românească.

Sala Unirii din Alba Iulia, locul unde am realizat Lansarea Revistei Matricea Românească și ne-am rescris propria istorie

Sala Unirii din Alba Iulia, locul unde am realizat Lansarea Revistei Matricea Românească și ne-am rescris propria istorie

Proiect susținut de firma de avocatură Bulboacă și Asociații, Revista a devenit o prioritate pe agenda noastră, iată de ce am decis să o aducem în dar lumii culturale nu oriunde, ci acolo unde istoria României a luat cea mai frumoasă turnură, în Cetatea Alba Iulia, la Sala Unirii.

Pe 29 noiembrie, în acest minunat bastion de românitate și în compania unor oameni frumoși la chip și suflet, am reușit să punem acest ”prunc” cultural în brațele cititorilor noștri. Această interacțiune fericită a fost consolidată și de cei care ne-au apreciat munca de la prezidiu, și aici ne îndreptăm mulțumirea și aprecierea către domnul Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, domnul Gabriel Rustoiu, directorul general al Muzeului Național al Unirii, doamna Ana Dumitran, istoric al M.N.U., domnul Dragoș Ursu, de asemenea istoric la Muzeul Național al Unirii și doamna Georgeta Orian, lector universitar doctor la Universitatea ”1 decembrie 1918”.

Lansarea Revistei Matricea Românească - masa prezidiului

Lansarea Revistei Matricea Românească – masa prezidiului

Mare ne-a fost bucuria să îl avem alături, ca o completare firească a evenimentului, pe artistul Grigore Leșe, care ne-a spus povestea fericirii, suferinţei şi mai ales dorului românesc, prin cânt.

Grigore Leşe – „Bată-te, Americă, bată” la Lansarea Revistei Matricea Românească, Alba Iulia, Sala Unirii, 29.11.2017

Grigore Leșe, invitatul special al evenimentului organizat de Asociația Culturală Matricea Românească

Grigore Leșe, invitatul special al evenimentului organizat de Asociația Culturală Matricea Românească

Domnia sa ne-a purtat cu unduiri de cântec românesc pe toate meleagurile țării, invitându-ne să medităm asupra bogăției noastre spirituale și a renașterii de neam.

Artistul Grigore Leșe în recital special pentru Lansarea Revistei Matricea Românească

Artistul Grigore Leșe în recital special pentru Lansarea Revistei Matricea Românească

Același scop l-am urmărit și prin editarea Revistei, să facem o incursiune palpabilă în bogăția spațiului românesc, iată de ce în paginile noastre veți descoperi frumusețea Maramureșului, a Basarabiei sau a Transilvaniei, dar mai ales istoriile unor oameni cu suflet mare și o iubire necondiționată față de glia strămoșească, unde au văzut lumina zilei, indiferent de originea lor etnică.

La mulţi ani, România! Să ne trăieşti!

 

Preţ exemplar: 30 lei + transport
Comenzi la: contact@matricea.ro
Livrare: din ianuarie 2018

Ultimul loc din România în care se zâmbeşte

26 Iunie 2018 |
La Bucureşti nu se mai zâmbeşte. E aproape inacceptabil social sau, dacă se zâmbeşte, e mai degrabă un rânjet de satisfacţie pentru – cel mai adesea - câştiguri financiare considerabile şi / sau strivirea rivalului. Nu e, în orice caz, un zâmbet...