Amintiri din Copilărie

Sunt copii care bat mingea după școală, sar coarda sau joacă șotron, da sunt și copii care își găsesc jocurile copilăriei în pasiuni transformate într-un stil de viață. Anastasia Hromei are doar 10 ani, dar mai bine de jumătate din viața sa a petrecut-o într-o sală de antrenament, pe poante, care nu sunt cele mai comode.

Dar cum visurile înseamnă și efort indiferent de vârstă, iar în spatele acestei lumi pline de grație se ascunde muncă, s-a împărțit între cursurile școlare și cursurile de dans, între spectacole și concursuri de balet, între țara noastră și alte țări din Europa și nu doar. A îmbrăcat tutuuri, a primit aplauze la scenă deschisă, a urcat pe podiumuri, se simte onorată de fiecare diplomă, cupă sau medalie primită. Fiecare scenă a fost o mare scenă. Tot ce a cules în drumul ei reprezintă cine este Anastasia Hromei astăzi.

Din fetița care visa cu ochii deschiși să țină un public întreg conectat, a ajuns fetița care a obținut în finala Dance World Cup 2020 titlul de campioană mondială la categoria Mini solo balet, precum și Trofeul ” Cel mai bun solo balet” din întreaga finală. Să aflăm mai multe despre cât de departe vrea să se lase condusă micuța balerină Anastasia Hromei datorită iubirii pe care i-o poartă acestei forme de artă!

Stau de vorbă cu o balerină, se pare, Anastasia. Cât de mult îți place ceea ce faci?

Baletul îmi place foarte mult, chiar extrem de mult datorită emoției pe care o simt când dansez și datorită profesoarei mele, domnișoarei Mădălina Corduneanu, care mi-a insuflat dragostea pentru această formă de artă.

Cum reușești să îmbini școala cu orele de antrenament pentru balet?

Nu a fost dificil pentru că balet fac de când mă știu și am crescut petrecând multe ore în sala de balet. După programul de școală care se termină de regulă la ora 13.00, vin în sala de balet și spre seară mă întorc acasă și îmi pregătesc temele pentru a doua zi.

Te încadrezi în categoria fetițelor care se uitau la TV și visau cu ochii deschiși să fie parte dintr-un spectacol de balet?

Am visat să dansez într-un spectacol de balet abia când am început să urmez cursurile de dans clasic. Primul spectacol care mi-a purtat visele spre a deveni balerină a fost “Frumoasa din Pădurea Adormită”, spectacol pe care l-am urmărit pe Youtube. Mă inspiră balerine precum Natalia Osipova, Svetlana Zaharova și le urmăresc cu interes pe rețelele media.

Anastasia, de cât timp te identifici cu această pasiune? Care este povestea frumoasei tale aventuri spre această lume?

Mă identific de mult timp cu această pasiune. Am început cursurile de balet de la vârsta de 2 ani și 10 luni datorită mamei mele care a văzut că îmi place să dansez și care a considerat că cel mai potrivit ar fi să fac balet. Așa am ajuns la Școala de balet Prime Agency Iași. Deși la început mergeam la clasele de balet pentru că îmi plăcea să fiu în compania copiilor și să dansez, cu timpul baletul a devenit pasiunea mea.

În primul an am făcut parte din cea mai mică grupă, fiind de altfel și cea mai mică cursantă a școlii. După un an de zile, domnișoara Mădălina i-a propus mamei mele să încep pregătirea pentru solo. La vârsta de 4 ani am participat la prima competiție de balet fiind premiată cu mențiune. Au urmat apoi, de-a lungul anilor, numeroase competiții naționale și internaționale, toate încununate cu cele mai bune rezultate.

Faci balet la nivel de performanță? Ce-mi poți spune?

Da, fac balet la nivel de performanță și asta pentru că e ceea ce îmi doresc să fac și în viitor. La acest nivel, baletul presupune studiu zilnic atât în sala de balet, cât și acasă, presupune dăruire și conștiinciozitate.

Ce scene mari ai cucerit?

Pentru mine, fiecare scenă pe care am urcat ca urmare a participării la o competiție a fost o mare scenă, dar cele mai importante scene au fost cele din cadrul semi-finalei Dance World Cup, finalei Dance World Cup ( DWC), semi-finalei Youth American Grand Prix și finalei Youth American Grand Prix ( YAGP).

Ce simte o fetiță când este aplaudată la scenă deschisă?

În cazul meu, emoții puternice exprimând fericire, bucurie, entuziasm, dragoste. Este o stare greu de descris în cuvinte.

Câte premii ai obținut până acum?

Ținând cont că particip la competiții de la vârsta de 4 ani, iar în prezent am 10 ani, pot să spun că am obținut aproximativ 100 de premii însemnând nu numai diplome, cupe, medalii, ci și invitații de participare la competiții, la workshopuri, burse de studiu și chiar premii în bani.

Care este titlul care te onorează cel mai mult?

Premiul care mă onorează cel mai mult este cel obținut în finala Dance World Cup 2020, organizată anul trecut în august la Telford când am primit titlul de campioană mondială la categoria Mini solo balet, precum și Trofeul ” Cel mai bun solo balet” din întreaga finală.

Dacă nu mă înșel, ai obținut o bursă la cea mai mare academie de balet și anume Bolshoi. E adevărat? Ce-mi poți mărturisi?

Da, așa este. În anul 2019, ca urmare a participării la  un campus de balet urmat de o competiție, Campus &Contest San Francesco di Paola – Italia,  am primit această  bursă de studiu de un an de zile la Academia de Balet a Teatrului Bolshoi Moscova, o bursă la care visează  mulți balerini profesioniști. Această bursă mi-a fost acordată nu numai pentru evoluția din competiție ci și pentru evoluția din cadrul claselor de dans clasic, dans contemporan și dans de caracter.

Ai în inimă, garantat, momente pe care nu le poți uita. Prin ce momente frumoase trece o elevă de balet?

Cele mai frumoase momente sunt cele când te urci pe scenă și dansezi pentru că acela este momentul pentru care te pregătești zilnic și la care visezi, când sunt aplaudată puternic de public. Însă, momentul cel mai emoționant pe care nu îl pot uita este cel în care mi s-a acordat titlul de campioană mondială în cadrul competiției DWC.

Dar provocarea cea mai mare care a fost?

Provocarea cea mai mare, dar și cea mai grea a fost calificarea în finala Youth American Grand Prix 2022 – Tampa, SUA.

Baletul, presupun, nu înseamnă doar costume, tutuuri, muzică și pași în ritm de dans. Ce mai înseamnă?

Aceasta e partea frumoasă a baletului. Baletul înseamnă multă muncă, multe ore petrecute în sala de balet, de multe ori durere fizică peste care trebuie să treci și să îți continui antrenamentul și înseamnă renunțare la vacanțe, joacă, timp liber. De cele mai multe ori, vacanțele sunt dedicate participării la diferite cursuri intensive de balet organizate pe lângă antrenamentele de la școală.

Ce planuri ai pentru tine, Anastasia? Ce meserie ai vrea să îmbrățișezi?

În primul rând, să termin școala fără de care nu pot merge mai departe spre o carieră de balerină. Să reușesc să mă calific, la vârsta de 15 ani, în competiția Prix de Lausanne. Să reușesc să fiu acceptată la prestigioasa Academie de balet Vaganova.

Care este dorința cea mai arzătoare a ta legată de balet?

Să devin prim balerină la Mariinsky Theatre din Saint Petesburg.

Clădirea restaurată va deveni drept școală pentru comunitatea parohială, aparținând parohiei Târgu Mureș I, sub coordonarea și supravegherea părintelui Claudiu Nicoară.

Prima școală românească din municipiul Târgu-Mureș a funcționat între anii 1765-1907. Prima documentație o putem găsi în Ordinul Guvernului din 24 aprilie 1768 unde se menționează existența acestei clădiri modeste, în care copiii învățau să scrie în limba română. Este de menționat faptul că Gheorghe Maior, tatăl celebrului cărturar Petru Maior, a fost unul dintre profesorii ce au activat în această școală. În anul 1912, clădirea a avut alte întrebuințări: casă de locuit pentru cântăreții bisericii și urmând a fi casa pentru oamenii de serviciu.

Între anii 1988-1990 clădirea veche a avut parte de reparații capitale, fiind practice reconstruită, păstrându-și doar dimensiunile originale și elementele arhitecturale.

Între anii 1994-2001, clădirea școlii este întrebuințată drept sediu pentru Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români din Târgu-Mureș, după care rămâne neutilizată.

În urma renovării efectuate recent, aici vor avea loc activitățile școlii parohiale ce are în jur de 20 de copii din parohie. Aceștia au fost împărțiți în două grupe: una cu copii cu vârste între 3 si 5 ani și una cu copii cu vârsta până la 12 ani.

Pe 12 aprilie, de la ora 19:00, Teatrul Excelsior din Bucureşti reia reprezentaţiile la “Thomas Sawyer” (regizor: Horia Suru), despre un Nică a lu’ Ştefan a Petrei american, o istorie fermecătoare a copilăriei – şi a maturizării. Am discutat cu Horia despre cât de complexă a fost dramatizarea celebrei poveşti, dar şi despre felul diferit în care se face teatru în România, la distanţe neglijabile.

Matricea Românească: Cum ai ajuns să faci “Thomas Sawyer”, și care e povestea acestui spectacol?

Horia Suru: Am ajuns să-l fac foarte simplu: mi s-a propus, din partea Teatrului, să fac o dramatizare – un spectacol după carte. Fiind una dintre poveștile copilăriei mele, m-am arătat interesat imediat.

Cum spuneam, “Aventurile lui Tom Sawyer” sunt parte din copilăria mea. Şi atunci, a fost un lucru foarte plăcut să studiez cartea, deși avea 250 de pagini. Chiar dacă nu mai ții minte toată povestea, elemente îţi rămân vii în memorie, precum e scena vopsirii gardului, sau când mătușa îl fugărește pe Tom prin toată curtea.

Matricea Românească: La momentul la care ți s-a propus, câte piese pentru copii mai montaseși?

Horia Suru: Absolut nici una. Din punctul meu de vedere, nici „Thomas Sawyer” nu este 100% pentru copii… De aceea am şi folosit numele „din buletin”. Este, într-o bună măsură, pentru copii, dar nu pentru cei foarte mici. Nu puteam reda în piesă toată cartea, pentru că ar fi ieșit un serial. Am făcut o selecţie, având în minte o perioadă de timp suportabilă pentru spectator.

Îl vedem la finalul spectacolului pe Tom, care s-a transformat, deja privește altfel viața, are alte responsabilități

Matricea Românească: Unde ai făcut triajul?

Horia Suru: Studiind romanul, am ajuns la concluzia că vreau să mă axez, în principal, pe acel moment care, de multe ori, e insesizabil, necauzat de un eveniment anume, în care se produce trecerea de la copil la tânăr sau adolescent. Intervin alte preocupări, alte responsabilități. E un prim pas spre maturizare. Am considerat că acesta este momentul din „Tom Sawyer” care mă interesează. De cele mai multe ori, nu se întâmplă într-o zi ceva, și dintr-o dată te trezești un tânăr căruia i se schimbă lumea, care vede altfel lumea și are alte obiective.

În același timp, momentul acela există. Există un fel de declic – ajutat, evident, şi de familie, și de școală, și de faptul că dintr-o dată ai un interes pentru fete pe care înainte nu-l aveai. Aveai altă raportare la ele, erau parteneri de joacă sau exista chiar o animozitate. Dintr-o dată, nu știi ce se întâmplă, și parcă jocul cu fetele devine mai serios.

Momentele acestea m-au interesat din carte – elementele principale care duc la această maturizare. Îl vedem la finalul spectacolului pe Tom, care s-a transformat, deja privește altfel viața, are alte responsabilități.

Matricea Românească: „Tom Sawyer” este parte a epos-ului american, dar în același timp, e o poveste universală, în care se regăsește orice copil sau poate chiar adolescent, care face tranziția spre altă vârstă și condiție.

Horia Suru: Absolut! Evident, cartea are multe fațete. Nu m-a interesat zona politică și nici zona sclaviei. Nu erau importante pentru mine, și nici pentru spectacol.

Schimbare de rol: regizorul Horia Suru (dreapta), în scaunul spectatorului

Matricea Românească: Ce vrei să transmiți prin spectacolul tău?

Horia Suru: Cred că vreau să transmit că ar trebui să ne uităm mai cu atenție și mai în profunzime la lucrurile prin care trece un copil în procesul acesta de a se maturiza. Mi se pare că, de multe ori, nu oferim destulă atenție nevoilor lui. De multe ori, în familie, în viețile noastre, suntem organizaţi după nişte stereotipuri. Adesea, acei copii, acei tineri ajung, peste ani, să aibă niște frustrări cauzate de anumite evenimente din copilăria lor.

Chiar dacă “Thomas Sawyer” e un spectacol cu multe cântece foarte frumoase, cu multă distracție, multă veselie, sunt și scene serioase, care ar trebui să îndrepte atenția către ce se întâmplă chiar și astăzi. Pentru că în spectacol acțiunea nu e datată, nu are loc într-o anumită perioadă. Eu cred că tinerii, în general, trec prin cam același soi de probleme interioare, în devenirea lor, chiar dacă fundalul și contextul sunt diferite.

Matricea Românească: În România, chiar după 30 de ani de democrație, încă se face educație privind teatrul. De ce le-ai recomanda unor părinți să-i ducă pe copiii lor la teatru?

Horia Suru: Eu le-aș recomanda, în primul rând, părinților să se ducă la teatru. Știu destul de mulți părinţi care-și aduc, din când în când, copilul la teatru, care pentru ei e străin, și atunci tratează tot procesul artistic cu superficialitate. Cred că ei trebuie să meargă mai întâi, și apoi vine dorința inevitabilă de a duce și copiii la piese pe segmentele lor de vârstă.

Educație înseamnă educație la orice nivel de vârstă. Găsim pe scenă similitudini cu viețile noastre. Și atunci, putem rămâne cu niște întrebări despre noi şi despre cum să ne îmbunătățim viața. Teatrul pune o oglindă în fața spectatorului.

Eu le-aș recomanda, în primul rând, părinților să se ducă la teatru, şi abia apoi să îşi ducă copiii

Matricea Românească: Spuneai, undeva, că teatrul nu schimbă cu adevărat societatea. La sfârșitul zilei, de ce crezi că facem teatru?

Horia Suru: Am și eu zile mai bune, mai puțin bune, ca toată lumea. Îmi susțin totuşi afirmația: cred că nu e menirea teatrului să schimbe cu adevărat ceva. Asta ar însemna ca – un exemplu foarte pueril – tu să vii la teatru, să stai frumos în sală, pe scaunul de pluș, foarte relaxat și să nu trebuiască să depui vreun efort, iar la final să primești un răspuns la ceva. Teatrul nu ar trebui să facă asta, nu ar trebui să-ți dea ție chei sau răspunsuri: „Uite, așa trebuie să faci acolo!” sau „Așa e bine, așa e rău”. Nu cred că menirea teatrului este să facă asta. Dacă tu ai disponibilitate și ai deschidere și vrei să înţelegi ceva despre tine, trebuie să muncești pentru asta.

Nu cred că menirea mea în teatru este de a da verdicte, de a spune: „Așa e în cazul X sau în cazul Y”. Cred că pot să studiez o problemă, sau să analizez o anumită temă și să-l las pe cel care vine la spectacol să înțeleagă ce vrea. De aceea, teatrul poate schimba ceva în individ, dar nu poate schimba societatea. Nici nu e menirea teatrului să schimbe societatea. De aceea avem politicieni care ne conduc – ei trebuie să ne facă un trai mai bun.

Matricea Românească: Ești un regizor tânăr, conștient de necesitatea de a se promova, care nu are rețineri în a vorbi despre ceea ce face. Ce s-a schimbat între a fi regizor de teatru în secolele anterioare – XVIII, XIX, XX – și a fi regizor de teatru în secolul XXI?

Horia Suru: Cred că teatrul se schimbă odată cu societatea. Din momentul în care s-a inventat curentul electric, teatrul nu s-a mai făcut la lumânare, ci cu curent electric. Cred că e obligativitatea teatrului de a se plia pe nevoile enorme ale societății curente, inclusiv tehnice, dar și la structura umană, care se modifică. Nu cred că se mai face teatru ca acum 100 de ani – deși, pe unele scene din România, așa pare, că parcă e de pe vremuri, tată! Structura noastră interioară se schimbă – suntem adaptați la epoca vitezei din mai multe puncte de vedere, chiar și din cel emoțional.

Un tânăr regizor român: Horia Suru

Matricea Românească: Crezi că peste 50-100 de ani – poate chiar mai puțin – o să vedem pe scenă roboți și oameni, împreună?

Horia Suru: Se întâmplă și acum. Sunt spectacole hibride, cu holograme şi fără actori, sunt experimente. E foarte important să existe, dar nu cred și nu propovăduiesc dispariția teatrului în viitorul apropiat. Cred că e ceva în apropierea aceasta a corpurilor. Acela e pe scenă, tu ești în fața lui. Cred în chimia, în unicitatea serii care va atrage spectatorul în sală, actorul pe scenă mult timp. Nu cred că trebuie să jelim dispariția teatrului care va fi înlocuit total de tehnologie.

Nu cred că se mai face teatru ca acum 100 de ani – deși, pe unele scene din România, așa pare, că parcă e de pe vremuri, tată!

Nu sunt un foarte mare susținător al tehnicii în teatru. Cred că teatrul din România, din punct de vedere tehnic, e departe, rău, față de unde a ajuns societatea. De multe ori, se vine cu scuza că „trebuie să punem actorul în centru, deci lasă să folosim reflectorul acela, pe manivelă, din anii ‘50”.

Matricea Românească: Să oferim o experienţă «vintage».

Horia Suru: Exact. Teatrul e o artă care îmbină arte. Deci nu vorbim despre dispariția actorului, ci de a folosi celelalte arte la nivelul la care putem.

Matricea Românească: Revenind la piesa ta, „Thomas Sawyer” (foto sus), care au fost complexitățile? La ce nivel ți-a fost cel mai greu să transpui povestea?

Horia Suru: Au fost mai multe. Prima a fost să comprimăm – spectacolul are o oră și 20 de minute – povestea, care e foarte lungă, având o multitudine de personaje, de evenimente, și să alegem împreună cu Oana Răsuceanu, cea care a făcut dramatizarea, acele puncte esențiale în care voiam ajungem, ca să nu facem un spectacol de 24 de ore. Tendința era „hai să păstrăm și asta, că e foarte mișto”, „hai să păstrăm și asta, că e foarte importantă”, „şi asta merită”. În primă fază, scenariul cred că avea peste 80 de pagini. După care am spus: „Hai să vedem ce e mai important”. E greu să renunți la lucruri, te doare.

E un spectacol la care s-a muncit foarte mult. E o echipă mare de actori, toată muzica e live, nu e nimic pe bandă… Şi orchestrația e live, pentru că actorii și-o fac singuri. Au fost și elemente tehnice mai dificile, dar a fost un proces frumos. E o poveste frumoasă a copilăriei. Sunt tot felul de aventuri, dar se termină cu bine, e o poveste pozitivă.

În primă fază, scenariul cred că avea peste 80 de pagini. Am păstrat esenţialul. E greu să renunți la lucruri, te doare

Matricea Românească: Ești un băcăuan care a studiat teatrul la Cluj, iar acum lucrezi în București, dar nu numai. Cum înțelegi conceptul de matrice culturală românească?

Horia Suru: Asta cred că mă salvează, cumva. Pentru că, ducându-mă pentru un proiect într-un loc și după aceea în altul, mă salvează foarte mult de la un fel de rutină care, inevitabil, s-ar instaura. Am simțit-o. Rutina, nu doar a drumului – acelaşi drum spre job, pe aceeași stradă, între aceleași clădiri până la muncă -, dar și una a gândirii despre cum îmi fac meseria.

Horia Suru: “Chiar dacă de la Cluj la Sibiu e o distanță mică, diferențele sunt mari în tot ceea ce înseamnă instituția de teatru”

Sunt energii extrem de diferite în diferite instituții. Sunt alte şi alte probleme. Ceea ce, într-o parte, e o problemă de viață și de moarte, în altă parte nu e important. La fel și în organizare, dar și în felul cum văd oamenii viața. Chiar dacă de la Cluj la Sibiu e o distanță mică, diferențele sunt mari în tot ceea ce înseamnă instituția de teatru – de la parte artistică, la parte tehnică. Sunt probleme diferite. Mă raportez tot timpul la probleme, pentru că am învățat demult că lucrurile bune deja se știu, nu se spun.

Matricea Românească: Îți tragi sevele, ca regizor, din această diversitate?

Horia Suru: Da, foarte mult. Pentru mine, e important – m-am obișnuit și îmi convine să schimb locul. În momentul acesta, nu îmi doresc să mă așez “la casa mea”, în ce priveşte profesia.

“Thomas Sawyer” se joacă la Teatrul Excelsior din Bucureşti, miercuri 12 aprilie ora 19:00. Detalii despre piesă aici

• Despre
• Ultimele Postari

Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com

Urmăriţi-mă:

Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)

• Băieţelul român care îi învaţă pe americani cum se găteşte (şi trăieşte) româneşte - 02-11-2018
• Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o de la Mama - 23-10-2018
• Nu confundaţi Biserica cu Uber - 11-10-2018