Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Ana-Maria Rusu

În ciclul anual liturgic al Bisericii, Cincizecimea este „cea din urmă și măreață zi”. Este sărbătoarea Bisericii a venirii Sfântului Duh asemenea unui sfârșit – împlinirea și desăvârșirea – a întregii istorii a mântuirii. Din același motiv, însă, ea este totodată sărbătoarea unui nou început: ea este „ziua de naștere” a Bisericii ca prezență a Sfântului Duh, a noii vieți în Hristos, a milei, cunoașterii, a acceptării lui Dumnezeu și a sfințeniei.

Această dublă semnificație și îndoită bucurie ne este nouă revelată, mai înainte de toate, chiar de către denumirea sărbătorii. Pentecost în limba greacă înseamnă cincizeci, iar în simbolismul sacru biblic al numerelor, numărul cincizeci înseamnă plinirea vremii prin cea dintâi a sa componentă: 49, care înseamnă desăvârșirea absolută (de șapte ori câte șapte), numărul timpului desăvârșit. Acest număr simbolizează ceea ce este dincolo de timp prin cea de-a doua sa componentă (49+1), ea însemnând ziua nouă, „ziua fără de înserare”, a Împărăției Veșnice a lui Dumnezeu. Prin Pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos, timpul mântuirii, lucrarea divină a răscumpărării a fost desăvârșită, plinătatea ei, arătată, toate darurile, împărțite: ne rămâne nouă acum să ne „însușim” toate aceste daruri, să fim ceea ce am devenit în Hristos: participanți și cetățeni ai Împărăției Sale.

Privegherea de toată noaptea începe cu o solemnă invitație: „Să sărbătorim Cincizecimea, venirea Duhului Sfânt, ziua cea aleasă a plinirii făgăduinței, a nădejdii, taina care este pe cât de măreață, pe atât de prețioasă”.

În cele trei fragmente din Vechiul Testament (Numeri 11, 16-17, 24-29; Ioil 2, 23-32; Iezechiel 36, 24-28), dăm ascultare profețiilor legate de Duhul Sfânt.  Aflăm că întreaga istorie a omenirii a fost direcționată către exact această zi în care Dumnezeu „va pogorî Duhul Său peste toate trupurile”. Această zi a și venit! Toate nădejdile, toate promisiunile, toate așteptările au fost plinite. Pentru prima dată, după sărbătoarea paștilor ,cântăm „Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului…”, cântarea prin care începem toate slujbele, rugăciunile, îndreptată celui care este, precum era, suflarea de viață a Bisericii, și a cărui venire peste noi, a cărui „pogorâre” asupra noastră în această priveghere de sărbătoare, este cu adevărat, experierea Duhului Sfânt.

Ajungându-se la momentul corifeic, privegherea continuă ca o explozie de bucurie și lumină pentru că „însăși lumina Mângâietorului a venit și lumea a luminat”. În pericopa evanghelică (Ioan 20, 19-23), sărbătoarea ne este prezentată drept o celebrare a Bisericii, a naturii sale divine, a autorității sale. Domnul își trimite ucenicii în lume, așa cum El Însuși a fost trimis de Tatăl Său. Mai apoi, în antifoanele liturgice, se proclamă universalitatea învățăturilor apostolice, semnificația cosmică a sărbătorii, sfințirea întregii creații, adevărata manifestare a Împărăției lui Dumnezeu.

Particularitatea liturgică a Cincizecimii stă în însăși slujba vecerniei zilei respective. De obicei, slujba urmează imediat după Sfânta Liturghie, „adăugându-i-se” acesteia drept propria desăvârșire. Slujba începe drept o „recapitulare” a întregii sărbătorii, drept o sinteză liturgică. Ținând flori în mână ce simbolizează bucuria veșnicei primăveri, inaugurată prin venirea Duhului Sfânt. După vohodul mare, bucuria ajunge pe cele mai înalte culmi, prin intonarea prochimenului: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul Nostru?”.

Trecând de acest moment de vârf, suntem invitați să ședem în genunchi. Aceasta va fi fost cea dintâi îngenunchere după Paște. Ea semnifică faptul că după cele cincizeci de zile de bucurie și plinătate pascală, de experiere a Împărăției lui Dumnezeu, Biserica acum este pe punctul de a-și începe pelerinajul prin timp și istorie. Iarăși, este seară, noapte năpădește, în care timp ispitele și căderile stau în așteptarea noastră, atunci când, mai mult ca oricând, avem nevoie de ajutorul divin, de puterea și prezența Duhului Sfânt, cel care deja ne-a arătat nouă Sfârșitul cel de bucurie, care ne va fi alături, ajutându-ne în eforturile noastre de a ajunge la desăvârșire și mântuire.

Toate acestea ne sunt indicate în cele trei rugăciuni pe care le citește preotul în momentul în care noi îngenunchem și dăm ascultare acelor cuvinte. În prima rugăciune, aducem înaintea lui Dumnezeu a noastră pocăință, a noastră cerere nemărginită pentru iertarea de păcate, cea dintâi condiție pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu. În cea de-a doua rugăciune, rugăm pe Duhul Sfânt să ne fie nouă ajutor, învățător în rugăciune și călăuză pe calea cea adevărată prin întunericul și caznele nopții întregii noastre existențe pământești. În cele din urmă, în cea de-a treia rugăciune, ne aducem aminte de toți cei care și-au săvârșit petrecerea pe pământ, care acum sunt uniți cu noi în Dumnezeul cel veșnic al Iubirii.

Bucuria Paștilor s-a plinit și, iarăși, trebuie să așteptăm amurgul zilei veșniciei. Cu toate acestea, cunoscându-ne slăbiciunile, smerindu-ne pe noi înșine prin îngenunchere, cunoaștem de asemenea bucuria și puterea Sfântului Duh, celui ce a venit. Cunoaștem că Dumnezeu este cu noi, că întru el este biruința noastră.

Astfel, se plinește sărbătoarea Cincizecimii și intrăm în „timpul obișnuit” al anului. Însă, fiecare Duminică va fi numită „după Cincizecime”- care acutizează siguranța că prin puterea și lumina acestor cincizeci de zile ne primim noi înșine puterea noastră, ajutorul divin în lupta noastră de zi-cu-zi. La Cincizecime, ne împodobim bisericile cu flori și ramuri verzi – căci Biserica „nu îmbătrânește vreodată, rămânând veșnic tânără”. Ea este arborele cel veșnic verde și viu al harului și al vieții, al bucuriei și al mângâierii. Asta pentru că Duhul Sfânt – „vistierul bunătăților și dătătorul de viață” – vine și se sălășluiește întru noi, ne curăță de toată întinăciunea și ne desăvârșește viața cu însemnătate, dragoste, credință și nădejde.

 

 

Îndrăgostită de teatru din copilărie, Ana-Maria Rusu nu s-ar fi gândit că peste ani va ajunge la catedră. După absolvirea Universității ”George Enescu” din Iași, specializarea pedagogie muzicală, Ana-Maria a petrecut primii 11 ani din cariera de profesor în Bârlad. Acolo, lipsa materialului didactic a făcut-o să inoveze și a transformat o banală oră de muzică într-o simfonie de instrumente neconvenționale.

 

Articolul pe scurt:
  • Ce face un profesor de muzică pe timp de pandemie?: “Mă întâlnesc cu elevii pe platforme, mai vorbim, cei de liceu cântă și îmi trimit filmările. În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri“
  • Lipsurile te fac să evoluezi: “La Bârlad nu avem un raft să pun o foaie. Prima dată am cântat cu hârtie de copt pe care o cumpărasem eu, apoi cu creioane, am cântat cu corpul“
  • Ora de muzică, mână în mână cu matematica și geografia: “Colegii mei de la Focșani încearcă să mă implice în orele lor. O lecție de geografie sau formulele la matematică se învață cel mai ușor pe ritmuri de rap“

 

Rusu_2

 

Nu tu alegi catedra, ea te alege pe tine

Ana-Maria este un produs al județului Vaslui. Cei trei frați și-au petrecut copilăria în cheie muzicală, acompaniați de discurile puse la pickup. “În orașul Bârlad era o școală de muzică foarte bună, iar pentru că era singura școală vocațională din oraș, mama a decis să mă înscrie. Ulterior m-am orientat către liceul de artă, apoi Conservatorul la Iași“, a spus Ana-Maria Rusu pentru Matricea Românească.

 

Când a venit ziua de vineri și am conștientizat că nu o să mai intru la clasă, s-a produs scânteia

 

Cum fiecare poveste de viață are la un moment dat o cotitură, în cazul Anei-Maria aceasta a venit în timpul facultății. “Aveam posibilitatea de a face modulul pedagogic, nu doream să fiu profesor, dar am zis că tot e gratis… M-am gândit că dacă lucrurile nu merg cum trebuie mă duc profesor, era o variantă de rezervă. Când eram în anul cinci de conservator, doamna la care noi eram repartizați cu modulul s-a îmbolnăvit și a rugat pe unul din noi să-i țină orele timp de o săptămână. M-am oferit, apoi am fost la o școală de cartier. Emoțiile erau mari, elevii percepeau muzica altfel, dar nu știau să se bucure de ea ca artă. Mă simțeam ca un zeu printre ei, iar când a venit ziua de vineri și am conștientizat că nu o să mai intru la clasă s-a produs scânteia“, zice entuziasmată Ana-Maria.

 

Rusu_4

 

Atunci când nu ai de niciunele, inovezi

Energia și setea copiilor după cunoaștere, au făcut-o să se întoarcă în urbea natală și să susțină examenul de titularizare. În anul 2005, Ana-Maria a început să predea la o școală din orașul Bârlad. Acolo, lipsurile erau majore, nici măcar un raft unde să pui o foaie nu exista. În astfel de condiții aveai două căi: ori abandonai, ori inovai. “Prima dată am cântat cu hârtie de copt pe care o cumpărasem eu, apoi cu creioane, am cântat cu corpul. Am început să filmez secvențe din clasă și să le postez pe internet. Nu credeam că fac ceva special, socoteam că toți profesorii procedează similar. La început predam clasic, după manual, dar mi-am dat seama că e depășit, așa că am început să adaug joculețe. Asta s-a întâmplat pe parcursul anilor petrecuți la școala din Bârlad“, a spus Ana-Maria Rusu.

 

Soclul pe care mă ridică lumea azi este clădit din umerii miilor de elevi pe care i-am avut

 

Sora Anei-Maria, absolventă și ea de conservator și profesoară în Iași avea o pagină de Facebook denumită Mai Multă Educație Muzicală în Școli, pe scurt MEMIS. “Inițial a fost o pagină simplă unde puneam citate. În momentul în care am început să postez fragmente din lecții, mi-am dat seama că ceea ce era acolo reprezenta mai mult decât un exemplu, era o metodă de învățare. Vedeam dacă merge la clasă, aplicam, dacă nu ieșea adaptam și postam din nou pe pagină“, povestește profesoara.

 

Rusu_3

 

Muzica în familie, antidot împotriva pandemiei

Acum este profesor de Educație muzicală la Școala Gimnazială Anghel Saligny și Colegiul Național Unirea, ambele din Focșani. Chiar dacă a schimbat orașul, percepția copiilor despre muzică era tot aceeași. “La vârstele mici cred că este muzică de mort, așa zic despre muzica clasică, dar majoritatea joculețelor mele sunt pe muzică clasică. Este o audiție muzicală activă, ascultăm piese de la cele mai cunoscute după care îi conduc către genuri mai complicate“, a zis Ana-Maria Rusu.

 

În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri

 

Pandemia nu a făcut decât să schimbe regulilor jocului. Chiar dacă îi e greu, Ana-Maria a găsit soluția: muzică în familie, dar cu linguri. “Mă întâlnesc cu elevii pe platforme, mai vorbim, cei de liceu cântă și îmi trimit filmările. În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri. Am o campanie cu copiii de liceu, se numește Cele mai bune lucruri se întâmplă înăuntru, pe melodia Let It Be. Apoi, pe social media am filmulețe cu familia mea care cântă la linguri, iar ulterior vrem să introducem și alte obiecte de bucătărie. Muzica unește și vindecă!”.

 

 

 

 

 

Sărbătoarea Cincizecimii – de Protopresbiter Alexandru Schmemann

2 iunie 2023 |
În ciclul anual liturgic al Bisericii, Cincizecimea este „cea din urmă și măreață zi”. Este sărbătoarea Bisericii a venirii Sfântului Duh asemenea unui sfârșit – împlinirea și desăvârșirea – a întregii istorii a mântuirii. Din același motiv,...

Ana-Maria Rusu, profesoara care face din ora de muzică un adevărat carnaval. “În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri. Muzica unește și vindecă!“

5 mai 2020 |
Îndrăgostită de teatru din copilărie, Ana-Maria Rusu nu s-ar fi gândit că peste ani va ajunge la catedră. După absolvirea Universității ”George Enescu” din Iași, specializarea pedagogie muzicală, Ana-Maria a petrecut primii 11 ani din cariera de...