Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Anastasia Popescu

Și-a dorit cu ardoare o carieră didactică, ceea ce a determinat-o să urmeze și să absolve Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București. Maria Barbu a visat, a muncit, a sperat. Uitându-se în urmă, își da seama cât de important este ca la începutul carierei cineva să creadă în tine. În cazul său, persoana care a crezut în ea și a sprijinit-o a fost doamna Monica Șerbănescu, care a invitat-o cu căldură să se alăture corpului didactic de la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, în urmă cu 9 ani.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Am fost mereu călăuzită de dorința de a contribui la formarea și dezvoltarea viitoarelor generații. Am avut modele remarcabile de profesori care nu doar că m-au educat academic, ci mi-au modelat și valorile. Această pasiune împletită cu recunoașterea impactului profund pe care un educator îl poate avea asupra vieții unui elev m-a determinat să îmi aleg cariera și să fiu constant într-un neîntrerupt proces de formare.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Rolul unui cadru didactic transcende transmiterea de cunoștințe academice, implicând și modelarea caracterului, încurajarea curiozității și dezvoltarea gândirii critice. Prin exemplul personal, feedback constructiv și un mediu de învățare stimulativ, un profesor poate avea un impact semnificativ asupra direcției de dezvoltare a unui copil.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Mă străduiesc să cultiv în elevii mei un set solid de valori, printre care se află  integritatea, respectul față de sine și față de ceilalți, empatia și responsabilitatea socială. Un accent deosebit îl pun pe educația moral-religioasă, prin care îi încurajez pe copii să dezvolte o conștiință a binelui și răului, să își cultive discernământul.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

De cum am pășit în clasă, am fost copleșită de un buchet de emoții: entuziasm, pentru începutul unei călătorii însemnate, dar și o ușoară anxietate, legată de dorința de a face o impresie bună și de a construi o relație solidă cu elevii mei. A fost un moment de reflecție asupra responsabilității imense pe care o aveam pentru faptul că mâinile, mintea și sufletul meu urma să modeleze drumuri în viață – cele ale elevilor mei.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii sunt motivați și interesați de lecții care au aplicabilitate directă în viața reală, care îi provoacă la gândire critică și care implică utilizarea tehnologiei. De asemenea, apreciază o abordare interactivă și colaborativă a învățării, unde opiniile lor sunt valorizate și unde pot vedea impactul direct al cunoștințelor acumulate.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cartea mea preferată este „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens. Mi-a plăcut mult acest roman deoarece aduce în prim-plan puterea omului de a se adapta și de a se dezvolta în mijlocul dificultăților și subliniază importanța autodeterminării și a dreptului fiecărei persoane de a-și urma propriul drum.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la elevii mei am învățat valoarea adaptabilității, importanța de a asculta și de a înțelege perspective diverse. Mi-au reamintit să privesc lumea cu uimire și entuziasm, și că învățarea este un proces continuu, care nu se oprește niciodată.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

La baza relației dintre elev și profesor ar trebui să se afle respectul reciproc, încrederea și comunicarea deschisă. Este esențial să creăm un mediu sigur, în care elevii se simt valorizați și încurajați să își exprime ideile și emoțiile, iar profesorii sunt văzuți ca mentori, nu doar ca transmițători de cunoștințe.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Îmi amintesc cu drag de momentul în care am primit de la o fetiță (elevă în clasa a II-a) un tablou mic pictat de ea. Acel tablou înfățișa o floare și un fluture. Fetița mi-a explicat că eu sunt floarea, în timp ce ea este fluturele. Era atâta iubire ,,așezată” într-un tablou mic. Era lumea ei frumoasă, în care am încăput și eu.

 

Ce sfat aveți pentru tinerii care își doresc să urmeze o carieră în învățământ?

Să urmărească această carieră cu pasiune și dedicare, să fie mereu deschiși la învățare și adaptare, și să nu uite că fiecare copil este unic. Pentru un dascăl, are o mare importanță să își dezvolte abilitățile de comunicare și empatia și să păstreze entuziasmul pentru educație, indiferent de provocările întâmpinate.

 

Cum încurajăm elevii și cum îi motivăm să își atingă potențialul maxim?

Consider că a-i încuraja pe elevi este o primă datorie a unui dascăl, iar această atitudine se construiește prin stabilirea unor așteptări înalte, dar realizabile, prin recunoașterea și celebrarea realizărilor copiilor, indiferent de mărimea acestora, și prin oferirea unui sprijin constant pentru fiecare. Este important să le deschidem  accesul la resurse, să îi implicăm în activități care le stârnesc curiozitatea și pasiunile și să creăm un mediu de învățare care să le permită să exploreze și să „își asume riscuri” în siguranță. Așa cum spunea profesoara Anastasia Popescu în cartea sa, „dascălul este un prieten la nevoie”, un însoțitor al copilului pe drumul cunoașterii.

 

 

Întrebată cine este, doamna profesor Anghelescu a răspuns:

Mă numesc Camelia Ioana Ancuța Anghelescu, m-am născut în orașul Ocna Mureș, din județul Alba, în urmă cu 47 de ani. Sunt o ardeleancă get-beget. Am terminat Colegiul Pedagogic ,,Gheorghe Șincai din Blaj. Am absolvit în anul 1994. Primii patru ani am predat la Școala Generala nr. 2 din Cugir. Am avut șansa să conduc, să așez pe drum o generație de elevi minunați. Am rămas prieteni, ținem legătura, cu o mare parte din ei. Am plecat apoi spre capitală urmând modelul dirigintei mele din liceu si totodată profesoara noastră de psihologie și pedagogie. Mi-am dorit să studiez și eu psihologia la București. Nu este ușor pentru un ardelean să se trezească în acest oraș, plin de viață, dar agitat totodată. Nevoia m-a determinat să caut o slujbă după primul an de facultate. Am intrat, însă, pe un alt făgaș, odată cu angajarea într-o companie multinațională, o companie care m-a îmbogățit, mi-a adus experiențe noi în viață, prieteni noi, în care am întâlnit oameni minunați.

Fiecare septembrie, însă, îmi aducea aminte de ,,copiii mei”, de perioada petrecută la catedră, îmi aducea lacrimi in ochi. Prima zi de școală era foarte grea pentru mine. Mi-am dorit să mă reîntorc în învățământ.

Dumnezeu are, însă, un plan pentru fiecare dintre noi și atunci când e momentul, te așază la locul potrivit. Pentru mine revenirea, reașezarea a venit în aprilie 2018, când am început să fac parte din echipa didactică a școlii ,,Anastasia Popescu”. După întâlnirea cu doamna Monica Șerbănescu, l-am sunat pe soțul meu și i-am spus: ,,aici este locul meu”.

 

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Îmi amintesc cu mare drag de primele mele învățătoare. Doamna Barna, care mi-a pus creionul în mână în clasa întâi, iar apoi doamna Nicoară Rodica (Gavra), o proaspătă absolventă de liceu pedagogic, venită în satul nostru și care mi-a îndrumat pașii începând cu clasa a II-a.

 

Îmi făceam cataloage din blocuri mari de desen cu liniatura specifică, mă jucam cel mai adesea ,,de-a învățătoarea”. Era jocul meu preferat. Nu m-am gândit nicio clipă că, de fapt, asta era ceea ce voi face din tot sufletul și cu tot sufletul. Mai mult chiar, în clasa a VIII-a, mă pregăteam asiduu pentru liceul sanitar. La vremea respectivă cele mai bune opțiuni erau liceul pedagogic, sanitar și economic (poate nu chiar în această ordine). M-am pregătit pentru ora deschisă de la dirigenție cu tot ce puteam spune despre motivul pentru care am ales liceul sanitar, toată lumea știa că pentru asta mă pregăteam.

 

În seara dinaintea orei deschise, am ieșit cu mama și cu nașa surorii mele la o plimbare pe dealul din apropiere. Am ajuns să discutăm despre ,,treaptă”, despre unde voi da examenul. Mama și nașa mi-au povestit atât de frumos despre ce înseamnă să fii învățător, încât a doua zi, în fața profesorilor invitați la ora deschisă, le-am spus că alegerea mea este liceul pedagogic. Le mulțumesc mamei și nașei pentru acea seară. Și datorită lor fac astăzi ceea ce fac, îmi place foarte mult. Mai târziu, în liceu, am avut parte de profesori minunați, care ne-au arătat și ne-au învățat, datorită cărora fac această meserie și pe care îi port și îi voi purta în suflet toată viața.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Eu mă consider învățătoare. De ce spun asta? Am văzut ,,pe viu” cum evoluează copiii, foștii mei elevi, apoi au venit propriii copii și am văzut cât de mult i-a influențat învățătoarea.

 

Vin părinții și îți spun ,,doamna învățătoare, spuneți-i lui  ….”, asta pentru că replica acasă este ,,Doamna a spus sa fac așa”, ,,Doamna a spus să nu fac decât asta …” , ,,Doamna ne dă voie să facem așa, nu ne dă voie să facem așa” etc. Aceste cuvinte ne spun totul despre influența învățătorului asupra celor mici. Eu am șansa că îmi place să lucrez cu cei mici. Este si o enormă responsabilitate, ne dăm seama din aceleași motive și replici de mai sus.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Aceleași pe care le urmăresc și-n viața mea: cinstea, respectul, atât față de ceilalți, față de tot ce ne înconjoară, cât și față de trecut, empatia, încrederea în forțele proprii (foarte strâns legate între ele). Mai avem nevoie de răbdare, răbdare de a duce la bun sfârșit un lucru început, de a-l asculta pe celălalt, și nu în ultimul rând mai avem nevoie de credință.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

A trecut mult de atunci. Emoții mari, mari de tot, eram și eu un copil, un copil care urma sa învețe alți copii. Simt aceleași emoții la fiecare început de an. În fiecare început de an școlar sunt copilul curios dornic să înceapă școala, sunt învățătoarea care așteaptă să își revadă elevii, sunt părintele care știe, vede prin ce emoții trec copiii în această zi.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Elevii de astăzi sunt diferiți de cei care am fost noi – cred cu tărie că, mai ales pentru cei mici, faptul că se simt iubiți, respectați, ascultați, valorizați îi determină să fie motivați și interesați de ce se întâmplă în jurul lor, la școala și nu numai. Putem spune și că jocurile, folosirea diferitelor dispozitive pe care le avem la îndemână acum, diversitatea activităților, activitățile integrate, duc și acestea la motivație și interes, dar primordiale rămân dragostea și respectul pe care îl simt elevii.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Curiozitatea a fost și rămâne caracteristica principală a elevilor ciclului primar. Sunt mai puțin obișnuiți cu răbdarea, un aspect care trebuie cultivat acasă și la școală. Am observat o diferență la copiii care sunt expuși la dispozitive de timpuriu. Așteptarea acestora este ca totul să se întâmple aici și acum. Tot pentru ei este mai greu să stabilească relații de prietenie cu ceilalți colegi.

 

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

Cărțile, cărțile … sunt multe. De mică am stat cu ele în brațe. Fiecare carte citită îți aduce ceva în viață, o emoție, o experiență. Acum mă gândesc la ,,Agonie și extaz”, ,,Agassi”, ,,Serenada pentru Nadia”, ,,O muscă în Sfântul Munte”.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

De la copii învăț în fiecare zi. Învăț să mă bucur, învăț să mă joc, învăț să trăiesc aici și acum, învăț să caut răspunsuri care să răspundă concret întrebărilor, nu doar sa fie un răspuns și gata. Tot ei mă determină să mă dezvolt, să caut metode și tehnici noi, să fiu la curent cu tot ce înseamnă a preda în această epocă.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Ca orice relație, în primul rând, pe încredere, sinceritate, onestitate și empatie. Elevii simt, te simt imediat, știu când ți-e bine, știu când ești sincer și îți răspund ,,cu aceeași monedă”.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Am multe … însă cred că prima zi de școală din cariera unui învățător debutant, proaspăt absolvent, el însuși un copil nu se poate uita. 30 de perechi de ochișori, emoționați, care se uită la tine și încă multe alte perechi – ale părinților, bunicilor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

Cred că în acest moment avem nevoie de stabilitate și claritate. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Cadrele didactice se adaptează, au învățat să facă asta, dar cu eforturi considerabile, al căror efect se va vedea, cred eu, pe termen lung.

 

 

Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București are cu ce se mândri – datorită studiului serios al elevelor Clasei a XII-a „Prof. Emil Alexandrescu”, instituția de învățământ a înregistrat cea mai mare medie pe țară la examenul de Bacalaureat – 9.67, ocupând astfel primul loc în topul celor mai bune licee din București.

”Acum aproape 30 de ani am pornit cu Grădinițele Arc-en-Ciel, reușita în acest domeniu și dorința părinților de a avea o continuitate în același duh ne-a determinat să facem și nivelul primar, gimnazial. Valorile trebuie cultivate constant, reușita se vede în timp. De curând avem și Liceu. Și acum avem bucuria de a vă anunța oficial că avem cea mai mare medie la nivel național, pe clasă, la Bac. 9,67. Credem că așa se construiește valid, cu oameni care împărtășesc valori bune, în timp. Pentru noi această medie mare e doar o confirmare, binevenită ce-i drept, dar o confirmare, nu o mirare. Când privești fiecare copil cu toate puterile sufletești, pentru a-l ajuta, așa cum facem noi, profesori și părinți deopotrivă, succesul nu te mai poate mira, doar bucura! Bucurați-vă alături de noi!”prof. Ivona Boitan

Examenul maturității, din perspectiva Andreiei Ciobanu, absolventă a clasei a XII-a, care a obținut nota 10, nu doar la examenul de matematică, ci și la cel de psihologie.

„Bacalaureatul, un examen extrem de important în viața fiecărei persoane, în cadrul căruia, la absolvirea liceului, se susțin probe la mai multe discipline, marcând încheierea unui ciclu de învățământ, și a cărui promovare permite înscrierea într-o instituție de învățământ superior. Perspectiva acestei confruntări aduce cu sine și o responsabilitate foarte mare ce constă în pregătirea perseverentă și temeinică de-a lungul celor patru ani de liceu, singura soluție care poate asigura succesul. Acum, după ce am susținut acest examen, pot să fiu total de acord cu această teorie. Totodată, un îndemn pentru viitoarele generații ar fi să învețe constant, să își lase timp pentru ei în program, timp pentru dezvoltare personală și pentru odihnă, să își planifice din vreme ce, cât și cum învață și să aleagă cu grijă a treia materie la care vor da examen, pentru ca să se regăsească în ea și ca aceasta să îi reprezinte.”

 

Cu prilejul acestui moment de bucurie, doamna prof. dr. Monica Șerbănescu, Președinte Fondator și Director General al Gradiniței „Arc-en-Ciel”, Școlii „Anastasia Popescu” și Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, a transmis un mesaj celor două absolvente:

„Un copil frumos și jucăuș. O fetiță reflexivă și inteligentă. O adolescentă ambițioasă și responsabilă. Am avut privilegiul de a o fi urmărit (și îndrăgit) pe Daria încă din anii petrecuți la Grădi „Arc-en-Ciel” a noastră! Am văzut-o crescând, m-am bucurat de reușitele ei, am încercat să îi fiu alături. Nu deseori are un dascăl acest privilegiu, de a crește odată cu elevii săi. Îți mulțumim, Daria, că am fost împreună în toți acești ani! Să aduni, și în timpul ce vine, bucurii și succes, oameni care te apreciază și te iubesc în jurul tău, împlinire! ”

„Andreia – cea care a muncit în patru ani cât pentru doisprezece – a promis că ne va fi colegă. O așteptăm cu brațele deschise!”

 

Înființate de către Fundația Preasfânta Fecioară Maria, Grădinița „Arc-en-Ciel”, apoi, Școala „Anastasia Popescu” și mai apoi Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu”, și-au pornit activitatea în anul 1994, respectiv, 1996. Datorită metodelor inovative în educație şi rezultatelor deosebit de bune obținute de  Fundația Preasfânta Fecioară Maria, în anul școlar 2004-2005,  aceasta a primit certificatul de instituție asociată  UNESCO. Nivelul preprimar al școlii obține acreditarea prin OMEC 5648/14.11.2006, iar nivelurile primar și gimnazial, se acreditează prin OMEN 3618/19.06.2014.

Pentru nivelul de învățământ „liceal”, profilul „pedagogic”, calificarea profesională „învățător – educatoare”, s-a obținut autorizarea de funcționare provizorie, prin OMENCS Nr. 3490/28.03.2016.

Noul proiect a obținut ÎNALTA BINECUVÂNTARE A PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL în anul 2016.

 

A urmat Facultatea de Litere din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În prezent face parte din echipa didactică a Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București, unde predă limba și literatura română. De 20 de ani este cadru didactic, drum pe care a pornit fiind inspirată de pasiunea pentru lectură și limbi străine, pe care a avut-o încă din copilărie. Prețuiește în mod special curiozitatea, fiind una dintre valorile pe care își propune să le înrădăcineze în generațiile de elevi cărora le predă. Despre ce îi motivează și le trezește interesul școlarilor de astăzi, precum și despre amintiri dragi din copilărie, am discutat cu doamna profesoara Ana Maria Duceac.

 

Cum ați ales cariera de pedagog, ce v-a inspirat?

Sinceră să fiu, nu am ales de la început să devin pedagog; m-a inspirat pasiunea pentru lectură și limbi străine pe care o  aveam din copilărie. Alegerea unei „cariere”, un cuvânt care mă intimida la vârsta la care terminam facultatea – poate și acum – a fost o mare dilemă pentru mine. Ulterior, am descoperit că îmi place foarte mult să fiu profesor; mă încântă să fiu printre copii, să explic, să povestesc, să contribui la progresele lor.

 

Din punctul dvs. de vedere, care este rolul unui cadru didactic, cât de mult modelează un profesor viitorul unui copil?

Consider că modelele au un rol esențial pentru un copil. Sunt exemplele după care se ghidează în viață, fie că le conștientizează, fie că nu. Fiindcă școala ocupă o parte însemnată din timpul unui copil, profesorul este inevitabil un model de comportament, de atitudine și, mai ales, un reper legat de valorile pe care le transmite, indiferent de materia pe care o predă.

 

Un aspect la care țin în mod deosebit este curiozitatea, mintea vie care nu încetează niciodată să caute.

 

Care sunt valorile pe care vă propuneți să le înrădăcinați în elevii dvs.?

Un aspect la care țin în mod deosebit este curiozitatea, mintea vie care nu încetează niciodată să caute. Îmi doresc mult să nu se instaleze într-o certitudine rigidă, după cum spunea cineva, ci să vadă nuanțele, să observe aspectele contradictorii, să nu judece alb-negru. Din acest punct de vedere, lectura poate fi un ghid extraordinar. Desigur, respectul și bunătatea față de celălalt, îngăduința față de diferențele dintre noi, față de opiniile diferite mi se par, de asemenea, foarte importante.

 

Ce ați simțit în prima zi în calitate de cadru didactic?

În prima zi am avut emoții foarte mari, ca orice om care se află la început de drum. Am încercat  să-mi depășesc temerile, abordând fiecare „obstacol” pas cu pas.

 

Ce ați observat că îi motivează și le trezește interesul elevilor de astăzi?

Aș spune că cel mai mult îi motivează să fie încurajați, să le fie punctate reușitele și să aibă sprijin atunci când greșesc. Dacă profesorul le observă calitățile și străduința, copiii se simt motivați să susțină în continuare efortul de a învăța. Imaginea despre sine are o importanță deosebită în această privință, pentru că ei sunt la vârsta căutărilor și a incertitudinilor.  În cazul materiei pe care o predau, limba și literatura română, cred că îi motivează și discuțiile sau dezbaterile prin care se fac trimiteri la viața lor de zi cu zi. Consider că au nevoie de aceste corelații cu realitatea imediată din nevoia lor de repere concrete.

 

Percepeți anumite diferențe între copiii de acum și cei din generațiile anterioare? Sunt mai curioși, mai implicați, prin ce se diferențiază?

Aș spune că nu sunt mai puțin curioși, dar, în general, se concentrează mai greu și își mențin atenția pentru un timp mai scurt. Cu toate acestea, interesele și preferințele lor sunt cam aceleași.

 

Care este cartea dvs. preferată și de ce?

E dificil să aleg o singură carte, dar una dintre preferatele mele este „Amintiri în dialog” de Matei Călinescu și Ion Vianu, o întoarcere pasionantă și plină de melancolie în trecut, o căutare  a „timpului pierdut” prin actul rememorării, al scrisului, dar și al reflecției. Timpul nu poate fi recuperat, dar această carte mi-a dat speranța că amintirea este o frumoasă consolare și o formă de libertate.

 

Cea mai importantă lecție a fost cea a imprevizibilului. Planul nostru de acasă nu se potrivește cu cel de la școală, din sala de clasă.

 

Ce v-au învățat elevii de-a lungul anilor?

Cea mai importantă lecție a fost cea a imprevizibilului. Planul nostru de acasă nu se potrivește cu cel de la școală, din sala de clasă. Reacțiile copiilor sunt neașteptate și diverse, de aceea explicațiile și abordarea profesorului trebuie să fie în permanentă adaptare. În plus, viziunea lor plină de inocență și prospețime m-a învățat să privesc din nou faptele ca și cum ar fi pentru prima oară și să rejudec totul de la început.

 

Din punctul dvs. de vedere, pe ce ar trebui să se bazeze relația dintre elev și profesor? Ce stă la baza unei relații puternice și productive?

Între profesor și elev ar trebui să existe o permanentă colaborare. Îl văd pe profesor în postura unui călăuzitor, dar și a unui susținător – arată drumul, dar și încurajează.

 

Care vă este cea mai dragă amintire din postura de profesor?

Sunt multe amintiri minunate, însă cea care îmi vine acum în minte este din primul meu an de învățământ, când am predat într-un sat din județul Iași. Primeam flori de câmp sau lăcrămioare din pădure, fiindcă unii copii parcurgeau distanțe considerabile mergând pe jos pentru a ajunge la școală. M-au impresionat dăruirea și inocența lor.

 

Ce îmbunătățire ați aduce actualului sistem de învățământ?

În momentul de față, cred că cel mai important aspect ar fi stabilitatea. Avem nevoie de un timp de reflecție și de dezbateri reale în care să cântărim cu atenție măsurile înainte de a introduce schimbări. Sunt multe de îmbunătățit, desigur, dar un copil aflat la începutul unui ciclu școlar are nevoie de predictibilitate.

 

Ziua Copilului, moment în care ne gândim cu melancolie la momentele când nu aveam griji. Care vă este cea mai dragă amintire din copilărie?

Îmi amintesc cu mare plăcere de momentele când, împreună cu fratele meu, răsturnam sacul cu jucării în mijlocul camerei și lumea era a noastră. Le doresc tuturor copiilor să aibă parte de cât mai mult timp de joacă împreună cu cei dragi lor!

 

 

Nedezmințind această tradiție, care numără mai bine de 20 de ani, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” vă invită vineri, 25 Martie, începând cu ora 12:00,  la un eveniment dedicat MAMEI, la Sărbătoarea  de Buna Vestire. Cu acest prilej, va putea fi admirată expoziția de icoane pe lemn realizate de elevii școlii și ai grădinițelor, precum și de copiii care frecventează Clubul de Arte Vizuale „Ușor, ușor, pășim în lumea artelor… ”. Profesorii îndrumători  ai copiilor sunt artiști plastici cu un bogat palmares: Maria Cioată, câștigătoare a  Premiului I „Lorenzo Il Magnifico” – categoria artă ceramică, acordat de Florence Biennale  în anul  2017 (Bienala Internațională de Artă Contemporană de la Florența), David Leonid Olteanu și Sarah Maria Olteanu, care, de asemenea au susținut expoziții personale de anvergură.

În deschiderea evenimentului, ce stă sub genericul „Aripi de iubire”, Corul „Sfânta Elisabeta“, coordonat de prof. Grațiela Popescu, va susține un concert unde se vor împleti cântecul popular și rugăciunea. Selectat să facă parte din Programul Internațional „Cantus Mundi”, Corul „Sfânta Elisabeta” a avut bucuria de a concerta în mai multe rânduri alături de celebrul cor „Madrigal”.

Fondatorul și Directorul General al instituției de învățământ, profesoara Monica Șerbănescu a reușit, în cei aproape 30 de ani de la înființarea primei grădinițe și clase primare, să construiască o echipă didactică de excelență, ale cărei rezultate sunt oglindite în carierele de succes ale absolvenților, în premiile obținute la diverse concursuri, în reușitele la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Propunându-și să  ofere copilului un parcurs  personalizat și să îl pregătească pentru a face față schimbărilor rapide din societate, programele construite de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, de la grădiniță, la clasele liceale, aduc totodată în atenția familiei și a factorilor de răspundere valorile spirituale și morale care trebuie cultivate cu grijă și perseverență, astfel încât să devină adevărate repere pentru adolescenții și tinerii de mâine.

 

Vernisajul expoziției are loc la sediul Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” din str. Zborului, nr. 7-9,  corp A, etaj 1, Galeria „Nicolae Tonitza”.

Pentru vizitarea expoziției, ulterior zilei vernisajului, doritorii se pot adresa la telefon 021 252 46 65.

 

Sursa: www.anastasiapopescu.ro

 

 

Sărbătoarea artelor vizuale s-a desfășurat ieri la Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” din Capitală, unde a avut loc  vernisajul expoziției „Poarta visului” semnată Gabriela Naftanailă și curatoriată de Rodica Marinescu și Maria Cioată. La eveniment au participat cadre didactice, elevi și iubitori ai frumosului.

 

Impresii la cald după expoziție

Seara a fost deschisă de cuvântul de bun venit rostit de doamna profesoară Monica Șerbănescu, directorul Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu” care a reliefat modul în care elevii își cultivă simțul pentru frumos în cadrul instituției. ,,Noi beneficiem de cursuri de arte vizuale încă din grădiniță, iar copiii au mereu în față diferite forme de arta. Am avut și un curs de educația privirii susținut chiar de doamna Rodica Marinescu care a încercat să ne învețe cum să privim un monument, o statuie, o casă, chiar și păsări. Copiii beneficiază în totdeauna de această formulă de a găsi unghiuri care să recreeze obiectele din jurul lor“, afirmă doamna Șerbănescu pentru Matricea Românească.

 

 

Stând de vorbă cu doamna Gabriela Naftanailă, cea care semnează lucrările, am aflat că miniaturile expuse au fost realizate în anul 2020. ,,Privitorul are în față o explozie de culoare și o memorie a spațiului. Tema expoziției pleacă de la amintirile mele din copilărie când bunica îmi povestea tot felul de lucruri din viața de atunci care mi-au deschis o lume. Iar următoarea poartă mi-a deschis-o școala. Contactul copiilor cu arta în școală mi se pare cel mai bun lucru. De ce? Pentru că îi apropie de diverse tipuri de artă și le oferă un limbaj special. Arta nu este neapărat despre a înțelege, cât despre a simți.  A te simți apropiat sau a avea emoții în fața unei lucrări, fie ele pozitive sau negative, este o atitudine pe care o dobândești. Arta te face să te simți bine. După începi să ajungi la partea de înțelegere. Echilibrul se poate găsi prin artă și de aceea când ești copil și înțelegi de mic acest lucru, te va ajuta în viață.

 

 

Doamna Rodica Marinescu ne-a mărturisit că nu este primul vernisaj la care participă în cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” și a subliniat importanța artei pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. ,,La această școală copii se îmbibă de foarte timpuriu cu adevărata artă. În această lume în care arta adevărată trăiește prin non-artă și tot felul de experimente, elevii pot să detașeze arta adevărată de nonvaloare. Cum? Îmbibându-se de frumos! Această școală îi face pe elevi să distingă frumosul, să-l  vadă imediat. Copiii trebuie să învețe să privească. Nu este suficientă o privire detașată, trebuie să fie o privire rafinată, să învețe să-și perfecționeze privire, iar aceste expoziții sunt o ocazii extraordinare de a-și exersa privirea, de a învăța să privească dincolo de aparențe“, afirmă doamna Rodica Marinescu.

Expoziția  „Poarta visului” poate fi admirată  în Galeria „Theodor Aman” din cadrul Liceului Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” pentru încă o lună de zile.

 

Motto:

„Dacă pedagogul n‑a reușit să‑și facă din copil un prieten, atunci pedagogia lui a dat greș”

 

Avea o simplitate demnă de apoftegmele patericale și un mod formidabil de a preda religia. Șicanele regimului comunist au alungat-o de la de catedră pentru un timp, dar nu i-au stins dorința de a reveni. A format generații de elevi în duhul iubirii de țară și biserică, iar pentru asta lumea nu a uitat-o. Astăzi, metodele pedagogice ale ,,Mamei Sica” sunt duse mai departe de doamna profesoară Monica Șerbănescu, fondatoarea Liceul Pedagogic ce poartă numele „Anastasia Popescu”.

 

Debutul unei vieți afierosite pedagogiei religioase

Anastasia Popescu vede lumina zilei pe 14 iunie 1911, în comuna Costești, județul Argeș. Mama ei era fiică de preot, așa că a avut parte de o educație în duh creștinesc. Râvna pentru carte dublată de agerimea minții, o fac rapid remarcată, iar învățătorul sugerează părinților ca Anastasia să fie dată la o școală cât mai bună. Absolvă cu brio cursurile liceale, apoi pe cele ale Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

 

Poza nr 1

 

Bagajul de cunoștințe pe care îl acumulase a putut fi împărtășit doar 14 ani, pentru că, din 1948,  Anastasia Popescu este scoasă de la catedra de Religie și, după o vreme, pensionată forțat. Cu toate acestea nu și-a pierdut speranța și a știut că într-o bună zi va reveni la catedră. Surghiunită, se implică în ajutorarea semenilor săi, mai tineri sau mai vârstnici.

 

Urmărită de securitate, scapă ca prin minune

În martie 1951, autoritățile comuniste îi fac dosar și încep să o urmărească. Supravegherea și interogatoriile au durat 38 de ani, până în 24 noiembrie 1989, când revoluția bătea la ușă. Există chiar o legendă atașată de numele Sicăi Popescu. Se spune că, după ce se refugiase, la un moment dat, la o mănăstire, probabil, Mănăstirea Cheia, ar fi scăpat de urmăritori coborând de la fereastra sa pe cearșafurile împletite.

 

Poza nr 2

 

Fuge cât o țin picioarele într-un ascunziș din inima pădurii, acolo unde nu o puteau găsi. Dezamăgiți că nu au descoperit nereguli în mănăstire, securiștii încep să scormonească prin împrejurimi. Unul dintre ei era câte pe-aici să o prindă. În timp ce cotrobăia meticulos prin ascunzișul de frunze, o calcă puternic pe mână. Sica strânge din dinți, îndură, iar în cele din urmă scapă.

 

Readuce religia în școli, predă și urcă la amvon

Inevitabil, a venit și momentul prăbușirii dictaturii comuniste în 1989. Anastasia Popescu avea 78 de ani, dar vârsta nu o oprește și nu precupețește niciun efort pentru reintroducerea religiei în școli. Redactează „Abecedarul micului creștin” și își reia munca la catedră. Predă la Școala „Elena Văcărescu” din București, apoi la Grădinița Fundației „Preasfânta Fecioară Maria”, unde a lucrat cu micuții care aveau să devină, cu un an mai târziu, elevii  Școlii și, apoi, după ani, ai Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. Neobosită, ține serii de conferințe la București, Cluj, Sibiu și Brașov, participă la emisiunile televiziunii pe teme religioase și este nelipsită din comisiile pentru redactarea programei analitice ce viza predarea religiei în școli.

 

Poza nr 3

 

Mama Sica strânge  o parte din experiența sa didactică în paginile  volumului care apare în anul 1995, sub forma unui interviu-confesiune „Cum să-i învăţăm pe copii religia”, adevărat compendiu de pedagogie și didactică, valabil astăzi, mai mult poate ca oricând, sclipitor prin ideile despre educație atât de moderne care așază gândirea Anastasiei Popescu alături de cea a altor mari pedagogi ai lumii. Patriarhul Teoctist îi acordă cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală. Pe lângă aceasta, primește dreptul de a predica în lăcașul sfânt, onoare pe care, între Doamnele Bisericii, numai Olga Greceanu o mai avusese.

 

Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu" din București

Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu” din București

După o viață închinată școlii și credinței ortodoxe, în 1995, cu o zi înaintea praznicului Adormirii Maicii Domnului, Anastasia Popescu purcede pe drumul veșniciei. Avea să fie prohodită de elevii și profesorii pe care îi formase. Acum, după un sfert de veac, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, prin copiii pe care îi formează, prin accentul pe care îl pune pe construirea caracterelor, dorește să aducă în prezent comoara pedagogiei românești întruchipată de Mama Sica, profesoara Anastasia Popescu.

 

 

Surse: 1) marturisitorii.ro; 2) ziarulnatiunea.ro

 

 

Vestea Nașterii lui Iisus prin cântec și prin culoare a ajuns duminică, 15 decembrie, și în Biserica Popa Nan din Capitală. Publicul numeros a putut admira expoziția de icoane pe lemn realizată de copiii de la Grădinițele Arc-en-Ciel și de la clasele primare, gimnaziale și liceale ale Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”, sub îndrumarea doamnelor profesoare Roxana Maria Cioată și Cristina Ionescu Berechet.

 

3

 

Au oferit un concert de colinde și cântece de Crăciun Corul Sfânta Elisabeta al Liceului ”Anastasia Popescu”, coordonat de doamna profesor Grațiela Popescu, și Corul Bisericii Popa Nan.

Am întrebat-o pe doamna  profesor Maria Cioată cum s-a desfășurat procesul de făurire a icoanelor. Ne-a spus că anul acesta fost o provocare: “Este primul an când lucrăm icoane pe lemn, până acum am lucrat doar icoane pe sticlă, dar până la urmă dragostea și rugăciunea copiilor au dat naștere icoanelor pe care le-am expus. Cred că o icoană realizată de un copil implică multă credință și puritate.”

 

1

 

Cum a decurs pregătirea muzicală a copiilor ne-a spus doamna profesor Grațiela Popescu.  “Acest concert este bucuria copiilor. A devenit o tradiție să cântăm împreună cu corul bisericii, și cred că este foarte important pentru copii, deoarece a învață prin puterea exemplului cum să crească armonios. Lucrul cu copii este frumos, dar și dificil, pentru că trebuie să empatizezi cu ei și cu nevoile lor. Cred că iubirea este cheia, iubindu-i îi poți învăța orice.“

 

 

Cum ajungi cât mai departe pe drumul către mintea copilului tău? Deschide-i inima, iar apoi vei ajunge la mintea lui – acesta este răspunsul profesoarei Monica Șerbănescu. Iată multe alte sfaturi bune privind relația dintre părinți, copii și profesori, de la fondatoarea și directorul general al Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu”.

 

  • Principiul de bază, preluat de la Mama Sica (Anastasia Popescu): profesorii sunt mentorii elevilor, sunt prietenii lor.
  • Învățământul trebuie să pună accent pe dezvoltarea aptitudinilor elevului. Este un adevăr modern și etern, în sensul în care noi ”descoperim mereu roata” și evidențiem drept moderne adevăruri care au fost valabile întotdeauna.

 

Cum arată profesorul perfect?

  • Pentru ca ”școala acasă” să funcționeze, trebuie ca și părintele să fie un bun profesor.
  • Nu ne interesează competența profesorului, pentru că este mult mai importantă latura sa umană. Conținutul intelectual oricum se transmite.
  • Pentru a ajunge la mintea copilului, profesorul trebuie mai întâi să ajungă la inima lui. Nici un copil nu învață decât iubind, iar o materie școlară o iubești prin profesor.

 

Copilul și oboseala: teme sau joacă?

  • Când am început în școală programul extins până la ora 17.00 sau 18.00, în țara noastră nu exista after-school. Nu văzusem modelul nicăieri. Dar m-am gândit că este ideal ca profesorul să lucreze după-amiaza cu elevul, după orele de dimineață, pentru că el știe cel mai bine care este nivelul de cunoștințe al elevului.
  • La început, în anii 1990, pentru programul extins (de după-amiază) am avut foarte multă respingere din partea forurilor superioare și foarte multă susținere din partea părinților
  • Prefer ca seara, atunci când părintele vine de la serviciu, să stea cu copilul lui și să citească ceva, să iasă la plimbare, să meargă la teatru, să se joace orice – dar fără să fie stresați de teme. Temele sunt de școală, nu trebuie să le fac cu mama.
  • Copilul are nevoie ca părintele său să țină un echilibru între severitate și permisivitate.
  • Cele două mari probleme universale: consecvența și onestitatea.
  • Nu poți elimina ecranele din viața copiilor, dar putem încerca să le limităm.
  • Discernământul de care ai nevoie pentru a distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, tot educația ți-l formează.
  • Derulăm două proiecte Erasmus Plus în școală, prin care predăm discipline nonlingvistice într-o limbă străină. Și prin asta le arătăm copiilor că învățăm o limbă străină pentru a transfera cunoștințe din alt domeniu, limba străină nu este un scop în sine.

 

Sfaturi pentru părinți: exigență sau libertate?

  • Exigența părintelui față de copil trebuie să existe de la început. Și tot de la început părintele trebuie să fie iubitor față de copil.
  • Severitate a părintelui față de copil? Depinde, severitate poate însemna asprime, dar poate însemna și rigoare. Adică atunci când nu abdici de la o regulă pe care ai stabilit-o cu copilul.
  • Când stabilim o regulă, ea trebuie asumată de toată lumea, părinte și copil. De exemplu, stabilim că după ce facem ordine, mergem la teatru. Dacă el, copilul, nu face ordine, nici eu, părinte, nu respect ce am stabilit, deci nu mergem la teatru.
  • Este bine ca părintele să știe cât mai mult despre ca face copilul lui la școală. Dar este firească și nevoia copilului de intimitate, iar această nevoie trebuie respectată.
  • Este esențial să fii alături de copilul tău și în felul acesta să fii o mamă bună și un tată bun.

 

Este o frumoasă după-amiază, cu temperaturi ridicate și cu un soare generos. Mă îndrept, aproape în fugă, deoarece am numai 5 minute ca să ajung, spre un local șic din inima Capitalei, „Zen Sushi”. Nu am în program o întâlnire de afaceri sau o ieșire cu prietenele. Fuga mea se datorează unui eveniment frumos, care îmi incită interesul cu atât mai mult cu cât o are în centrul atenției pe buna mea prietenă și colegă de liceu Anastasia Popescu. Jurnalistă de profesiune, aceasta a decis să „pună în capul mesei” rolul de tânără mămică, fapt care i-a reușit la superlativ.

Intru atent în incinta locației din Chișinău și mare îmi este fericirea să văd copii, mămici cu prunci sugari, cu pici ștrengari și cu mult zâmbet, dar și tătici curajoși, preocupați de idilica feerie a micilor odrasle. Încerc din priviri să o găsesc pe Năstica – așa se dezmiardă la noi în Basarabia Anastasiile. Frumos, nu? O găsesc înconjurată de prietene, care îi sorb fiecare cuvânt și, credeți-mă, ea chiar are ce spune. Năstica debordează de naturalețe, iar rochia de culoarea zmeurei parcă vine să întregească atmosfera evenimentului. Ea îmi spune cu sinceritate că a muncit mult și că își dorește din tot sufletul să ajungă pe piața românească. Mai ales, visează să își vadă această carte la Cărturești, că îi e dragă inimii rețeaua asta de librării. I se citește în priviri bucuria faptului împlinit, pentru că își lansează cartea pentru copii „Povestea lui Cosmin”.

Mămici și pitici, la rând pentru autografe

Mămici și pitici, la rând pentru autografe Foto: Irina Spinei

Literatura pentru copii, în Republica Moldova, este încă la faza primelor tentative, de aceea curajul Anastasiei este demn de laudă. Puțini s-ar încumeta să creeze pentru o nișă îngustă, cu un public atât de special. Dar ea a găsit inspirație, dorință și o echipă frumoasă, formată din Aliona Bereghici (ilustratoarea cărții) și Angela Titencov (redactorul cărții).

Literatura pentru copii în Republica Moldova este încă la faza primelor tentative, de aceea curajul Anastasiei este demn de laudă. Puțini s-ar încumeta să creeze pentru o nișă îngustă, cu un public atât de special

Mă așez liniștită pe scaun și admir publicul. S-a creat un joc frumos de culori, zgomote, frânturi de gângurit sau rugăminți copilărești: „Vreau jucăria aia, mami!”. Autoarea încearcă să împace întreg publicul, să mai schimbe două vorbe cu mămicile, să le zâmbească prietenelor de la clubul „Mămica alăptează” în care activează și să își vadă puiucul – inspirația și cosmosul ei, Cosmin. I se acordă cuvântul și ea vorbește cu modestie despre rodul muncii ei, despre principala sa fericire și despre cum este să scrii pentru copii. I se alătură, în aceeași notă, doamna Bereghici și doamna Titencov, care au doar cuvinte „de bine” pentru Năstica și pentru perseverența ei.

Număr mare de participanți, la lansarea cărții „Povestea lui Cosmin”

Număr mare de participanți, la lansarea cărții „Povestea lui Cosmin”

Îmi procur o carte și aștept cuminte rândul la autografe, iar ca să nu pierd timpul, dialoghez cu co-echipierele Anastasiei. Doamna Bereghici emană căldură și afișează un zâmbet sincer, care parcă te îmbie spre comunicare. Spune despre ea că e freelancer și că dă culoare istoriilor de circa 7 ani. Doamna Titencov, la rândul ei, îmi povestește despre colaborarea cu autoarea, despre micile ei nuanțe de originalitate în text și despre cât este de important să reanimăm literatura pentru copii. Ambele inspiră certitudinea că mai avem oameni talentați aici, în Basarabia.

Literatura pentru copii este, în Basarabia, în „faza primelor tentative”

Literatura pentru copii este, în Basarabia, în „faza primelor tentative”

Mă apropii cu exemplarul meu de Anastasia, care așterne cu un scris citeț și caligrafic un autograf, cu dedicație surioarei mele. Loredana mă aștepta acasă cuminte și a ascultat atent fiecare slovă din istoria băiatului cu părul de culoarea mierii – Cosmin. Ea a dat aprecierea versată poveștii, la ai ei cinci ani și jumătate, și a adormit îmbrățișându-și cartea.

Imagine de la evenimentul de lansare a cărții „Povestea lui Cosmin”

Imagine de la evenimentul de lansare a cărții „Povestea lui Cosmin”





Eveniment tradițional de Buna Vestire – Aripi de iubire

24 martie 2022 |
Nedezmințind această tradiție, care numără mai bine de 20 de ani, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” vă invită vineri, 25 Martie, începând cu ora 12:00,  la un eveniment dedicat MAMEI, la Sărbătoarea  de Buna Vestire. Cu acest prilej, va...





Povestea lui Cosmin, istoria unui „boț de om”

22 mai 2017 |
Este o frumoasă după-amiază, cu temperaturi ridicate și cu un soare generos. Mă îndrept, aproape în fugă, deoarece am numai 5 minute ca să ajung, spre un local șic din inima Capitalei, „Zen Sushi”. Nu am în program o întâlnire de afaceri sau o ieșire...