Andreea este elevă în clasa a IX-a la Liceul Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” din București. Liceul este prestigios, dar era nevoie să fie achitată taxa de școlarizare, pe care familia Andreei nu-și permitea să o acopere. Firma de avocatură Bulboacă și Asociații, prin Asociația Culturală Matricea Românească, și-a asumat responsabilitatea aceasta, iar acum Andreea termină cu rezultate excelente primul an de liceu. Am stat de vorbă cu ea ca să aflăm cum gândește unul dintre membrii generației care peste 10-15 ani va conduce România. Și, surpriză, am aflat de la ea că țara poate fi condusă și de la catedra de învățător.
Andreea începe interviul spunându-mi că promite că n-o să-i dezamăgească pe cei care au avut încredere în ea și care o susțin pe parcursul liceului. Apoi explică: sunt atât de mulți oameni care promit și nu se țin de promisiune, încât chiar este nevoie de angajamente respectate! Îi dau dreptate și-i apreciez maturitatea.
O întreb pe Andreea de ce a ales un liceu pedagogic. Răspunde fără ezitare, probabil a mai vorbit despre asta: ”Are legătură cu viitoarea mea profesie, eu vreau să devin învățătoare. Poate chiar educatoare, dar mai mult îmi place să mă gândesc să fiu învățătoare. De ce? De mică am fost mai copilăroasă. Sper ca asta să nu se schimbe pe parcurs…”
Cum arată un profesor bun și cum se creează elitele
Mai departe, ne povestește cum, cu niște ani în urmă, credea că a fi profesor înseamnă că știi o lecție pe care apoi vii și o predai copiilor din clasă. Când însă a întâlnit profesori adevărați, dedicați și instruiți, și-a dat seama ce înseamnă de fapt a fi pedagog. Iar apoi, când a trebuit să aleagă un liceu și și-a dat seama că vrea să opteze pentru o școală vocațională, alegerea liceului pedagogic a fost firească și relativ simplă, iar la ”Anastasia Popescu” a găsit încredere. Vorbește despre directoarea liceului, care le inspiră ei și colegilor ei inspirație și încredere pentru a merge pe drumul acesta, al ghidării către cunoaștere.
România nu trebuie părăsită, ci schimbată în bine
Mă uit în jur și văd că școala arată într-un fel anume, evident mult diferit de ceea ce era o instituție de învățământ acum 20-30 de ani – adică în epoca aceea în care liceele pedagogice erau mult mai multe decât sunt astăzi! Liceul acesta arată modern, facilitățile sunt așa cum te aștepți pentru o instituție din secolul nostru, copiii sunt energici dar respectuoși. Într-o clasă copiii se pregătesc pentru o lecție comună de biologie, prin skype, cu o clasă de elevi din Spania, cu care au un parteneriat. Curiozitate și bună dispoziție. În acest context, risc s-o întreb pe Andreea dacă s-a gândit că, totuși, o carieră de învățătoare nu-ți asigură nici pe departe un venit comparabil cu cel de directoare într-o corporație, de exemplu. ”Știu asta și nu mă descurajează!”, vine răspunsul prompt. ”Vom avea nevoie întotdeauna de profesori și de învățători. E o meserie pe care eu o s-o fac cu pasiune. Voi fi fericită să fac ce-mi place.”
O întreb despre colegii ei de generație. Este critică și în același timp îngăduitoare la adresa lor, deși se ferește să-i judece pe toți nediferențiat. Mă lasă să înțeleg că fiecare își va găsi locul său, în funcție de așteptările pe care le au și de efortul pe care-l depun. Iar apoi îmi vorbește despre elite: unii ne naștem cu dorința de a face ceva în viață, iar alții devin elite ca urmare a felului în care se lasă influențați în bine.
Problemele sunt create de către oameni. Și schimbările tot de oameni depind
Ce-ar vrea Andreea să schimbe în România, dacă asta s-a putea face peste noapte? Lipsa de sinceritate, răspunde ea. E atât de multă manipulare, atât de mulți oameni care vor să-și atingă interesul prin orice mijloc. Iar dacă asta nu se poate schimba, atuncă să rămânem la lucruri mai simple: curățenia pe stradă. E prea multă mizerie, iar asta se poate schimba foarte rapid dacă există voință. De cine depinde? Și de Primărie, și de cetățeni. Poate mai mult de oameni, de fapt.
Să plec sau să nu plec? Și cum să obțin succesul
Nu pot să n-o întreb pe Andreea despre plecarea în străinătate, ca opțiune pentru continuarea studiilor. Nu răspunde așa cum ar spune cei mai mulți din generația ei: da, evident, plecarea este obligatorie! Dimpotrivă, spune că nu ia în calcul acum această variantă. Iar apoi continuă spunându-mi că România nu trebuie părăsită, ci schimbată. Plecarea nu este o soluție, ci este o abandonare. Da, românii vor să plece din țară pentru a găsi în străinătate respectul pe care nu-l găsesc acasă.
Dar cum se obține succesul și în ce măsură căutarea lui este presantă? Andreea crede că succesul nu este un scop căruia să ai motive să-i sacrifici tot. Și apoi, succesul depinde de ce-ți dorești tu pentru tine. Atât timp cât dorința ta cea mai mare este să fii o bună învățătoare, atunci așa vei defini succesul. Indiferent de multele alte repere ale vieții de zi cu zi.