“Suntem povestea în care alegem să credem!“ spune apăsat Andrei. Povestea lui începe în satul Motoșeni din județul Bacău. O așezare uitată de lume de unde a reușit să evadeze mânat de modelul matern care și-a depășit condiția. A ajuns speaker pe scena TEDx, a fost realizatorul emisiunii Generația Z, iar cu ceva timp în urmă a fost desemnat Branding Neuroscience Explorer. Matricea Românească l-a provocat pe Andrei Stupu la un dialog despre cultura voluntariatului și valoarea educației.
Articolul pe scurt:
- Educația media în contextul actual: “Când vine vorba de educația media, instrumentele sunt cele prin care verificăm o informație, iar cel mai important este gândirea critică. Să ne punem mereu întrebarea: de ce citesc asta? cum e posibil? etc.“
- Cum te schimbă voluntariatul: ”Te pune în contact cu oameni vulnerabili și înțelegi cât de util poți să fii pentru aceștia. Voluntariatul îți organizează timpul altfel îți dă opțiunea de a sta pe telefon sau a sta de vorbă cu un bătrân bolnav. Astfel de acțiuni aduc beneficii spirituale și emoționale foarte mari”
- Modele care schimbă și inspiră: “De când eram mic am văzut modelul mamei care a dorit să depășească barierele. Când a reușit să devină un profesor respectat am zis că dacă ea și-a ales conștient acest lucru, eu aș putea să fac mai mult”
Motoșeniul, primul pas către voluntariat
Sătucul băcăuan a fost locul în care a cunoscut voluntariatul. Asociația Libra și Fundația Sprijin Comunitar Bacău făceau școli de vară la care participa și Andrei. Experiența i-a plăcut, iar cu timpul a devenit voluntar în spitale, unde avea grijă de bătrânii de la secția Neurologie. “Făcând asta pe la 13-14 ani, m-a ajutat să îmi dau seama de nevoia de empatie, de responsabilitate. Am rămas în relații cu cei de la Asociația Libra și de la beneficiar am devenit voluntar, de la voluntar am ajuns reprezentantul lor internațional, iar acum sunt board advisor la Libra“, a spus Andrei Stupu pentru Matricea Românească.
Bunătatea nu înseamnă nepărat să oferi lucruri materiale, ci acțiunea continuă de a te preocupa de binele celor din jur
La 14 ani, cu un bagaj de vise și multă determinare, Andrei părăsește Motoșeniul cu o destinație precisă: un liceu bun. Cu fiecare zi vrea să devină cea mai bună versiune a sa, dar asta nu i-a luat din timpul pentru voluntariat. Din contră, a reușit să le îmbine armonios. “Copiii bolnavi de cancer reprezentau o durere atât de mare încât mă feream de ei. Alegeam să întorc privirea și mi-am dat seama de ipocrizia de care dădeam dovadă. Am zis să lupt cu asta așa că m-am implicat și am susținut campania #puneoinimă“, a zis Andrei.
Educația media în lumea știrilor bombă
Andrei este convins că educație este o unealtă primordială de care fiecare dintre noi depinde. Lucrează cu tineri pe partea de educație media, face cursuri de orientare în carieră, așa că l-am întrebat ce reprezintă educația pentru el. “Înțeleg prin educație abilitatea oamenilor de a se proteja, pentru că informația înseamnă putere, înseamnă capacitatea de a discerne. Educația înseamnă să constuiești relații sănătoase cu cei din jur, ne ajută să înțelegem ce este fericirea, care sunt roadele muncii noastre, iar pentru un popor care vrea să se schimbe, educația este principala unealtă“, lămurește Andrei Stupu.
Educația este o unealtă pe care dacă nu o mânuim cum trebuie, riscăm să dăm în altceva
Avalanșa de breaking news-uri pare că mai mult încurcă lucurile decât să le descurce. L-am întrebat pe Andrei cum se pot apăra tinerii de valul dezinformării. “Tinerii interacționează cu media cel mai des prin intermediul platformelor online gen Facebook sau Instagram. Este important să fii alfabetizat media, iar acest lucru înseamnă să înveți să asumi instrumentele de lucru. Când vine vorba de educația media, instrumentele sunt cele prin care verificăm o informație, iar cel mai important este gândirea critică. Să ne punem mereu întrebarea: de ce citesc asta? cum e posibil? etc.“, spune Andrei.
Ziua Mintzii, punte către tinerii de azi
Andrei Stupu are patru mari pasiuni: istoria – relațiile internaționale, biologia, televiziunea și opera lui Saramago. Prin tot ce face încearcă să aducă un suflu nou în ceea ce privește modul de abordare și înțelegere al educației. Este fondatorul unui business educațional, Ziua Mintzii, prin care vrea să inspire și să sprijine noua generație. “M-am canalizat pe servicii de training și consultanță în comunicare. Ziua Mintzii are trei secțiuni: învățare, colaborare și comunitate. Am cursul de storytelling în care vorbesc despre poveștile care ne fac oameni, al doilea curs este despre omul virtuos, iar ultimul este destinat tinerilor și se cheamă Ce fac cu viața mea?“, a zis Andrei Stupu.
Intenția mea de viață este să mă educ și să fiu educator la rândul meu
În ciuda contextului creat de pandemie, Andrei merge mai departe. Evenimentele la care trebuia să participe s-au anulat, dar planurile de viitor nu. “Nu pot să ascund faptul că pe viitor îmi doresc să creez o comunitate în care să îi adun pe tinerii excelenți ai României“, surâde optimist Andrei Stupu.