Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

antreprenoriat

Marian Paraleu este înrudit cu determinarea și credința și împreună au reușit să dezvolte abilitățile de antreprenoriat pe care le-a moștenit de la părinții săi. Mici întreprinzători, deținători ai unui magazin alimentar, i-au insuflat fiului lor, prin exemplul propriu, cum pot transforma un gând în ceva palpabil. Astfel, Marian primii bani i-a câștigat la 16 ani, iar de atunci se dezvoltă continuu atât pe plan profesional, cât și personal.

A știut să înlăture prin ambiție toate vocile negative care, poate, n-au crezut în el. A învins și prejudecata tinereții pentru că a intrat cu dârzenie în lumea antreprenoriatului. E greu de spus dacă toți oamenii se nasc cu simțul antreprenoriatului sau și-l conturează pe parcurs, dar tânărul care face subiectul zilei este o persoană curajoasă și care își asumă cu maturitate riscuri, deși vârsta din buletin îi arată anii la care unii încă se distrează. A pus bazele unui business în marketing și ce face, face cu pasiune, element cheie pentru un succes real. Să-l cunoaștem!

 

 

Marian, dacă ai da pagini înapoi din viața ta și te-ai întoarce puțin cu gândul în trecut, ce mi-ai putea spune despre începuturile tale în câmpul muncii?

Am început să lucrez devreme. Am avut norocul de a ști din prima clipă ceea ce îmi doresc să fac pe termen lung. Eu am făcut primul an de facultate la Constanța, însă, din dorința de a învăța marketing online de la profesioniști și de a găsi tot mai multe oportunități, așa cum caută toți tinerii, în anul doi m-am mutat în București cu tot cu facultate și m-am angajat în una dintre cele mai bune agenții din țară.

 

La ce vârstă ți-ai câștigat primii bani și cum i-ai fructificat?

Primii bani i-am câștigat în jurul vârstei de 15-16 ani. Țin minte și acum ca și cum s-a întâmplat ieri. Au fost 30 de lei. Instinctul meu nu a fost să îi cheltui, i-am strâns. Nici acum nu i-am cheltuit, oficial. Am câștigat bani pe toată perioada liceului și în facultate și nu am avut nevoie să cheltui din economii pentru a cumpăra lucruri, a merge în vacanțe sau a mă distra, ca orice tânăr.

 

De unde dorința această sădită în tine de a câștiga propriii bani la nici 18 ani, deși tu aveai tot sprijinul părinților tăi?

Dorința mea de a câștiga bani nu a fost declanșată de neajunsuri. Provin dintr-o familie modestă, însă nu mi-a lipsit niciodată nimic. Pur și simplu mi-a plăcut ideea de a avea propriii mei bani. Nu știu în ce măsură conștientizăm eu atunci beneficiile independenței financiare, însă faptul că am câștigat bani așa devreme, m-a ajutat, mai târziu, să nu fac din bani un scop și să privesc banii ca pe o consecință a performanței profesionale. Așa am reușit să mă focusez pe performanță și dezvoltare, nu pe sume.

 

Ce te-a motivat să alegi drumul antreprenoriatului? Te-a găsit el pe ține sau tu pe el?

Eu m-am născut într-o familie de mici antreprenori. Părinții mei aveau magazin alimentar atunci când eu aveam 4-5 ani și am început să percep lumea care mă înconjoară. Mai glumesc uneori și spun că eu m-am născut, probabil, printre facturi și bonuri fiscale. Cred că ne-am găsit reciproc. I-am avut ca model pe părinții mei și cred că asta m-a motivat cel mai mult atunci când am decis să pornesc pe acest drum.

 

 

Tu și antreprenoriatul sunteți un tot unitar?

Eu așa simt. Mai ales de când am început să acumulez experiență, trec toate informațiile din jurul meu prin filtrul gândirii de antreprenor. Antreprenoriatul nu se rezumă doar la bani. Ca antreprenor, ai nevoie să știi psihologie, inteligență emoțională, comunicare și alte abilități de interacțiune și dezvoltare interumană. Nu cred că aș fi reușit să mă dezvolt într-un timp atât de scurt fără a fi antreprenor. Antreprenoriatul e parte din mine și pot spune că este motorul poveștii mele de viață.

 

De când ai închegat o relație cu Convertimo? Cum s-a născut acest business?

Convertimo a apărut în 2019. Când am înființat firma mai aveam o luna de zile până împlineam 23 de ani. Eram la vârstă (încă consider că sunt) la care puteam să risc totul. Mi-am dat seama că viață mă va aduce pe drumul antreprenoriatului la un moment dat și cu cât încep mai devreme, cu atât e mai bine, pentru că aveam libertatea de a eșua și de a lua-o de la capăt în orice moment, că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar cu multe lecții învățate.

Altfel eșuezi la 23 – 24 de ani decât la 30-35 când prioritățile și responsabilitățile vieții de adult sunt altele. Asta m-a motivat să încep devreme.

 

Ce presupune această firmă? Ce servicii oferă?

Convertimo este o agenție de marketing digital care nu vinde servicii, ci soluții de promovare pentru companii. Serviciile sunt doar pionii prin care aducem rezultate. Clienții cumpără de la noi rezultate și soluții la nevoile pe care le au. Dezvoltăm și implementăm strategii de marketing de la A-Z prin servicii precum design web, promovare plătită prin Google și Facebook Ads, social media, copywriting sau e-mail marketing.

 

Care sunt pilonii fără de care nu ai fi reușit?

Primul pilon fără de care nu aș fi reușit este, de departe, susținerea părinților din primii 2 ani. Atunci când alți tineri erau descurajați de părinți pentru a nu își “pierde” cartea de muncă, eu am fost susținut, fără urmă de îndoială.

 

Mai departe, am reușit să mă diferențiez prin factorul uman, modul în care comunic și lucrez cu cliențîi. Majoritatea clienților mi-au devenit prieteni iar asta nu ne-a afectat relația de colaborare, ci din contră, i-a făcut pe ei să se relaxeze și să își poată exprimă liber nemulțumirile sau ideile pentru a găsi împreună cele mai bune soluții care să ne conducă către performanță. Sunt promotorul conceputului H2H (human to human), consider că afacerile sunt cu și despre oameni.

 

 

Ce ai fi vrut să fi știut la începuturile tale în antreprenoriat și ai aflat mai târziu?

Mi-ar fi plăcut să știu că oamenii cumpără de la oameni și că, cu cât produsul sau serviciul pe care vrei să îl vinzi este mai scump, cu atât clientul devine mai atent atunci când își alege furnizorii. Deci, lecția pe care am învățat-o, dar mi-ar fi plăcut să o știu, este că așteptările clientului sunt direct proporționale cu prețul.

 

Ești un exemplu pentru mulți tineri, iar cei care încă nu te cunosc, cred cu tărie că s-ar lăsa impresionați de la prima audiție a poveștii tale. Cu ce îndrumări ai veni către ei?

Să nu renunțe niciodată, să îndrăznească să viseze departe, să devină profesioniștii în domeniile în care vor să performeze, să fie modești, perseverenți, corecți și transparenți. Acestea consider eu că sunt “ingredientele” formării unui tânăr de succes.

 

De ce are nevoie un tânăr care s-a luptat, poate, și cu vocile negative care îi șopteau că n-o să reușească pentru că nu are experiență și care s-a luptat și cu prejudecată tinereții?

Are nevoie de dorința de a reuși. Dorința de a reuși trebuie să fie mai puternică decât teama de eșec. Prejudecată tinereții trebuie să o ia ca pe o lecție. Să învețe din fiecare experiență și să vadă partea bună a situației de fiecare dată.

 

De exemplu, atunci când la Convertimo o ofertă ne este refuzată, noi nu considerăm că am pierdut un client, ci că avem mai mult timp pentru a lucra cu alți clienți care își doresc să lucreze cu noi. Fiecare client pierdut ne aducem mai aproape de un alt client câștigat.

Cu ce valori ai crescut, Marian, în sânul familiei tale și guvernezi acum în jurul lor?

Acum îmi vin în minte: corectitudinea, sinceritatea,  iubirea și susținerea necondiționată.

 

Ce ai moștenit de pe partea maternă? Dar cea paternă?

De la mama cred că am moștenit răbdarea, empatia și bunătatea față de ceilalți, iar de la tată loialitatea.

 

 

Ce ai învățat tu până acum de la viață? Ce ți-ai luat frumos pentru suflet?

Am deprins mai multe lecții dintre care acum pot spune că am învățat că nu există nu se poate, că modestia deschide și cele mai înalte uși,  că suntem suma oamenilor de care ne înconjurăm și că acceptarea de sine și autenticitatea ne elimină multe dintre limitările subconștientului și ne eliberează calea către performanță atât pe plan personal, cât și profesional.

 

 

Diana Vlad este mama celor doi copii de acasă, dar și mama de la școală a celor 11 elevi pe care i-a primit în inima sa nu de mult timp. Deși nu are vechime mare acumulată în sistemul educațional în comparație cu anii dobândiți în antreprenoriat, a știut dintotdeauna, în călătoria sa prin viață, va îmbrățișa și meseria de dascăl. Nu o practică stând cu mâinile la spate, că altfel s-ar fi făcut secretară,  dar nici nu se rezumă doar la a transmite informații. Nu are nici șase perechi de mâini ca să le facă pe toate, dar se ridică deasupra elevilor, în egală măsură, coboară „în mintea lor”. Își ia joaca cu copiii în serios, iar decizia luată de a se îndrepta spre învățământ este una care o face să simtă împlinire, mai ales că avea această dorință încă din vremea copilăriei sale.

Pe lângă curaj ca să te reorientezi profesional, Diana mărturisește că cel mai important pentru a abandona un mediu de lucru și pentru a intra pe unul nou, e imperios necesar să-ți înfrunți frica și să-ți asculți mai mult dorința și gândurile. Să o cunoaștem!

 

 

Diana, îți trebuie curaj să te reorientezi profesional?

Cu siguranță trebuie să-ți înfrângi frica, dar mai presus de frică sunt dorința și determinarea.

 

Unii ar considera că sunt la o vârstă la care sunt aliniați profesional și din obișnuință, poate, nu au îndrăzneala să facă o schimbare sau le e teamă de ea, de nou, de necunoscut. Pe tine ce te-a determinat să îți schimbi domeniul de lucru?

Și eu m-am luptat cu mine, cu teama de necunoscut, în schimb, am avut întotdeauna sprijin din partea familiei și a prietenilor foarte apropiați. Teach for Romania, pe de altă parte, a fost „trenul” care m-a condus spre această schimbare. Le mulțumesc tuturor!

 

Ce gând le-ai transmite celor care sunt pe cale să își schimbe serviciul?

Este cel puțin provocator să o iei de la început, dar începutul vine cu atât de multe satisfacții! Te descoperi, te redescoperi, ieși din zona de confort, te adaptezi și constați că reziști, ba chiar îți place. Îndrăzniți! Acesta este sfatul meu.

 

 

Apropo de serviciu, ce înseamnă pentru tine să lucrezi în învățământ?

În egală măsură, aș putea spune, responsabilitate, implicare și prețuirea copiilor. M-am adaptat foarte repede. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le învăț, dar sunt deschisă și dornică.

 

Ce înseamnă prin ochii tăi de dascăl să te apleci asupra copiilor din medii vulnerabile?

E unul dintre principalii factori care m-au determinat să aleg acest drum. Mi-am dorit să mă implic pentru a ajuta copiii, pentru a-i aduce la școală, pentru a le oferi o perspectivă.

 

Ești mama celor doi copii de acasă și mama copiilor de la școală. Cum jonglezi cu atribuțiile celor două roluri?

Copiii mei și-au dorit foarte mult ca mama lor să lucreze în învățământ. Acum îmi dau sfaturi și mă ajută la proiecte. Duc mult din rolul de mamă de acasă în cel de la școală. Pe toți îi consider acum „copiii mei”.

 

 

Care este portretul copiilor de la clasă?

Sunt cei mai frumoși, cei mai deștepți și cei mai cuminți copii! Vai de mama care spune altceva despre copiii ei! Chiar sunt copii minunați, iar eu sunt o norocoasă că-i am!

 

Ce le promiți tu zilnic?

Le promit că ne vom distra. Îmi dau toată silința și aplic ceea ce Teach for Romania ne sfătuiește – învățarea prin joacă, astfel încât copiilor să le facă plăcere să parcurgă materia și să dobândească cunoștințele de care au nevoie. Noi nu simțim când zboară timpul.

 

Pe ce se bazează legătura creată dintre tine și ei?

Pe afecțiune reciprocă.

 

Și noi, oamenii mari, învățăm de la cei mici. Ce ai învățat de la copiii tăi de acasă? Ce ți-ai luat frumos pentru suflet de la copiii de la clasă?

Multe, multe lucruri sunt de învățat de la cei mici! Copiii mei de acasă sunt ajutorul meu de nădejde în pregătirea activităților sau a proiectelor. De la clasă îmi iau energie. Sunt atât de încântată atunci când îi văd progresând, când îi văd că lucrează în echipă, că devin prieteni, că împart lucruri sau mâncare!

 

 

Coincid planurile din prezent cu cele când erai mică? Ce visa fetița Diana să devină?

Da, coincid. Mi-am dorit această meserie, dar sunt sigură că acum a fost cel mai bun moment pentru a-mi urma visul.

 

Ce ai învățat în antreprenoriat și aplici în învățământ? Vezi vreo legătură?

Antreprenoriatul m-a învățat să muncesc enorm și să mă lupt cu toate forțele pentru a reuși. Asta am luat cu mine. Legătura dintre cele două domenii este munca cu oamenii, cu personalități diferite.

 

 

S-a născut în Botoșani, iar după absolvirea liceului a pornit spre Capitală pentru a studia la Facultatea de Arhitectură. Aici, s-a remarcat rapid prin rezultate excepționale, motiv pentru care mulți colegi au început să-i ceară ajutorul. Odată cu trecerea timpului, Raluca a început să îndrăgească latura pedagogică, astfel s-a dedicat pregătirii adolescenților care visau să intre la arhitectură. De aici și până la dezvoltarea unei aplicații prin care elevii învață pentru bacalaureat nu a fost decât un pas. În prezent, echipa iziBac a ajutat mii de liceeni să treacă cu brio de examenul maturității și să își depășească limitele în sfera educațională. Despre relația tehnologie-pedagogie, modalități de învățare și reforma educațională, vorbim pe larg cu Raluca Bacinschi-Stratulat, pedagog și fondator iziBac.

Interviul pe scurt:

  • Primul pas pe cărarea pedagogiei: “Am început să predau din facultate pentru că eram printre primii și mulți colegi îmi cereau ajutorul. Toți spuneau că le place cum explic materia și aveam foarte multă satisfacție când îi vedeam că trec de examene pe barba lor, și așa au început să mă recomande la alți ani. ”
  • IziBac, aplicația care te ajută să înveți prin joacă: “Până acum am ajuns la 50 de mii de elevi, iar cei care pătrund în experiența jocului își dau seama că se pot descurca la examenul propriu zis. Am mers pe principiul microlearning, adică am luat o materie foarte stufoasă de bacalaureat și am împărțit-o în bucăți ușor digerabile sub forma unor întrebări, de acolo și ideea de quiz pe care o propunem.”
  • Tehnologie vs pedagogie: “Din experiența de profesor consider că tehnologia și pedagogia merg mână în mână. Și mie mi-a fost greu să mă adaptez în acest context pandemic. Este dificil să faci tranziția către digitalizare și tehnologizare, dar acum după ce m-am familiarizat și am prins frâiele tehnologiei, mi-am dat seama că pedagogia se poate folosi de tehnologie și viceversa.”

Un strop de pedagogie

Pe linie maternă, Raluca provine dintr-o familie de arhitecți. După absolvirea liceului, a decis să ducă mai departe această moștenire, așa că a luat calea Bucureștiului pentru a da admitere la Facultatea de Arhitectură. A intrat fără mari bătăi de cap și s-a făcut remarcată prin seriozitate, colegialitate și rezultate excepționale. Cu toate acestea, vreau să aflu ce a declanșat dragostea pentru sfera pedagogiei. “Am început să predau din facultate pentru că eram printre primii și mulți colegi îmi cereau ajutorul. Toți spuneau că le place cum explic materia și aveam foarte multă satisfacție când îi vedeam că trec de examene pe barba lor, și așa au început să mă recomande la alți ani. Ușor, ușor, mi-am făcut un fel de after college în care ajutam colegi din ani diferiți să înțeleagă mai bine anumite lucruri. Ulterior, m-am întrebat dacă această pasiune se poate continua dincolo de facultate. În anul cinci spre șase, am început să împart flyere prin oraș în care mă ofeream să pregătesc elevi pentru admiterea la arhitectură”, povestește Raluca Bacinschi-Stratulat, pentru Matricea Românească.

,,Am început să predau din facultate pentru că eram printre primii și mulți colegi îmi cereau ajutorul”

Și lunile treceau și treceau, dar telefonul nu suna deloc. Se împăcase cu gândul că nimeni nu va da curs invitației, iar ideea de a deveni profesor devenea tot mai străină. Într-o zi care nu anunța nimic special, telefonul începe să sune. La celălalt capăt al firului, o elevă din Cluj care văzuse anunțul dorea să se pregătească cu Raluca. Au urmat două săptămâni intense de muncă încununate în cele din urmă cu următorul mesaj: Am reușit să intru la facultate!

Când lucrurile frumoase prind contur

Era semnul că efortul nu fusese în zadar, că posedă un har care trebuie dat mai departe. De aici, Raluca s-a gândit cum poate avea un impact mai mare într-un timp mai scurt, fără a face rabat de la calitate. Cu alte cuvinte, cum poate ajuta elevii din zonele rurale și din orașe mai micuțe.“Mai întâi, m-am înscris la Universitatea Alternativă, secția de antreprenoriat în educație. Concomitent, am făcut și modulul psihopedagogic pentru a înțelege sistemul actual de predare. Deci aveam două perspective în desfășurare: metoda alternativă și cea clasică. Metodele învățate le aplicam pe elevii cu care lucram pentru arhitectură, iar rezultatele au fost fantastice, 100% grad de promovabilitate. Atunci mi-am dat seama că merită să investighez și mai mult acest domeniu, iar la Universitate am pus bazele business planului, am creionat conceptul, BHAG-ul”, afirmă Raluca.

,,Atunci mi-am dat seama că merită să investighez și mai mult acest domeniu…”

Cu ideea pusă pe hârtie, tânăra a început să colaboreze cu oameni deschiși digitalizării educației în special profesori din Râmnicu Vâlcea și Galați. Pe lângă asta, au fost consultați elevi olimpici la diferite materii, studenți de anul I și II, olimpici și ei, care trecuseră prin emoțiile bacalaureatului. Toate aceste trei surse au contribuit la creionarea conținutului aplicației. Am întrebat-o pe Raluca cum s-a format echipa iziBac. “Primul care m-a ajutat a fost Mihai, soțul meu. M-am înscris la o competiție, Social Impact Award, în cadrul căreia pe parcursul a trei-patru luni, mi-am dat seama că de la ideile cu care intrasem în concurs trebuie să evoluez mai mult. Atunci a fost momentul când din om în om, am ajuns la Eduard Lache care a crezut în acest proiect și m-a ajutat să pun ideile de pe hârtie în realitate. Desigur nu trebuie să-l uităm și pe Laurențiu Pantelimon, la care s-a mai adăugat și un dezvoltator de software. În prezent suntem nouă membri și în curând o să ne dublăm.”

IziBac, sau bucuria de a învăța prin joacă

IziBac a fost lansat pe piață în data de 1 iunie 2018 și este disponibil gratuit pe Google Play și App Store. Aplicația care ajută elevii să se pregătească pentru bacalaureat prin joacă, a necesitat o investiție între 250 și 300 de mii de euro. O rog pe Raluca Bacinschi-Stratulat, să ne spună care este impactul iziBac până în momentul de față. “Până acum am ajuns la 50 de mii de elevi, iar cei care pătrund în experiența jocului își dau seama că se pot descurca la examenul propriu zis. Am mers pe principiul microlearning, adică am luat o materie foarte stufoasă de bacalaureat și am împărțit-o în bucăți ușor digerabile sub forma unor întrebări, de acolo și ideea de quiz pe care o propunem. Ne bucură faptul că impactul este unul foarte pozitiv, iar elevii, profesorii și părinții își doresc să continuăm dezvoltarea.”

,,Până acum am ajuns la 50 de mii de elevi…”

Din momentul lansării și până în prezent, aplicația iziBac a evoluat din toate punctele de vedre, rămânând în pas cu noile metode de învățare. “IziBac a fost conceput tocmai pentru a crea un sistem educațional potrivit pentru noua generație. Este un instrument prin care încercăm să identificăm o nouă metodă de învățare. De-a lungul anilor am adăugat noi resurse, și aici vorbim de lecții în format Pdf, hărți la geografie, formule la matematică, deci resurse utile de învățare. Pe lângă asta, am realizat parteneriate cu mai multe ONG-uri din România, pe care le considerăm foarte importante în lucrul cu adolescenții, care au introdus conținut sub formă de quiz-uri. Această secțiune non formală se ocupă de ce am vrea să se învețe în școală, dar nu se face, spre exemplu educația financiară, emoțională, psihică, etc.”

Soluții noi la probleme mai vechi

În cele ce urmează aduc în discuție un subiect delicat care este prezent de ani buni pe buzele guvernanților și anume reforma sistemului educațional din România. O întreb pe Raluca Bacinschi-Stratulat, care ar fi rețeta pentru un sistem axat pe calitatea actului învățare.  “Un sistem este un organism complex format din piese, iar când una din ele scârțâie atunci întreg sistemul suferă. În primul rând consider că ne-ar trebui un plan de reformare pentru următorii 30 de ani. Atunci când vom avea acest plan la nivel național, trebuie să-l implementăm la nivel local, iar fiecare zonă să-și aleagă un reprezentant care să creeze o echipă pentru implementare. Momentan văd o mare confuzie, vrem să reformăm, dar nu știm cum.”

,,Este dificil să faci tranziția către digitalizare și tehnologizare

Criza generată de apariția noului corona virus a scos la iveală lipsurile majore pe care le avem în ceea ce privește educația smart în România. Copii fără tablete, fără acces la internet, majoritatea din mediul rural, au resimțit pe propria piele ce înseamnă să fii luat pe nepregătite și asta pentru că nu avem o alternativă la școala tradițională. Vreau să aflu cum vede Raluca relația dintre tehnologie și pedagogie. “Din experiența de profesor consider că tehnologia și pedagogia merg mână în mână. Și mie mi-a fost greu să mă adaptez în acest context pandemic. Este dificil să faci tranziția către digitalizare și tehnologizare, dar acum după ce m-am familiarizat și am prins frâiele tehnologiei, mi-am dat seama că pedagogia se poate folosi de tehnologie și viceversa.”

Pe final de dialog, o provoc pe Raluca la un exercițiu de imaginație și o întreb: Unde vezi iziBac în viitor? “Văd iziBac la nivel național, în școli și licee. Îl văd discutat la nivelul consiliilor profesorale, în parteneriat cu Ministerul Educației, ca un instrument care ajută la eficientizarea procesului de învățare și cu o echipă de oameni care continuă să creadă în el și să-l crească.”

Închide ochii. Ce reacție ai avea dacă atunci când i-ai deschide, te-ai trezi într-un apartament din anii ’80? Ce-ai zice dacă nările tale ar fi inundate de mirosul copilăriei sau dacă degetele ar începe să pipăie obiecte știute doar din poveștile bunicilor? Ei bine, acest lucru nu este imposibil. Prin eforturile Ralucăi, oamenii pot da timpul înapoi pentru a vedea cum era viața unei familii în România comunistă. Este mamă, antreprenor, cu o experiență de peste zece ani în domeniul comunicării, co-fondator Ferestroika și Epicvisits, prima platformă de servicii care adună laolaltă locuri de cazare deosebite și experiențe autentice. Astăzi, la interviurile Matricei poposește Raluca Jianu, și povestim despre familie, locuri inedite și strategii de business.

Interviul pe scurt:

  • Ferestroika, o capsulă a timpului: “Inițial, am căutat un spațiu mai central care să fie ușor accesibil. Într-o zi, când am revenit în casa bunicilor, am avut o revelație și am zis: Cum ar fi dacă am spune povestea unei familii care a trăit în acea perioadă și să facem un fel de capsulă a timpului! De aici a început aventura.”
  • Epicvisits, un business cu parfum de vacanță: “Odată cu dezvoltarea zonei de turism experiențial, apare nevoia unor nișe, apare nevoia de a găsi locuri autentice unde calitatea primează în detrimentul cantității. Oamenii au început să fugă de turismul de masă, și ne-am gândit la o soluție sustenabilă și scalabilă, așa s-a născut Epicvisits.”
  • Sfaturile unui antreprenor de succes: “Dacă ai o idee trebuie să începi cu testarea ei, fără un buget prea mare. Testează și vezi ce se întâmplă. În momentul în care simți că acolo există un teritoriu care merită exploatat, dacă simți că există interes, sapă cât mai adânc până când construiești. Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic.”

O poveste de viață devenită muzeu

A copilărit în ambianța bunicilor într-un apartament din cartierul Militari. Bunicul, Mihai  Papanicoglu, provenea dintr-o familie de intelectuali, iar după moartea părinților a luat calea medicinei. Tovarășii nu-l priveau cu ochi buni, motiv pentru care l-au dat afară din facultate afirmând că ar avea origini sociale nesănătoase. În aceste condiții, junele s-a orientat către o carieră militară ajungând până la gradul de colonel. De cealaltă pare, bunica trecuse și ea printr-o copilărie presărată cu multe greutăți. Rămasă fără tată, a luptat pe cont propriu cu valurile vieții. A terminat liceul la Galați, apoi cursurile Institutului de farmacie și a îmbrățișat cariera de farmacist. S-au văzut, s-au plăcut, iar în cele din urmă s-au luat. Din iubirea lor avea să vină pe lume un singur copil. În anii ’80, după finalizarea blocului, familia s-a mutat într-un apartament cu trei camere, situat la etajul doi. După ce am ascultat istoria familiei Papanicoglu, am întrebat-o pe Raluca cum i-a venit ideea unui muzeu. “E interesant că atunci când am pornit la drum, nu aveam un plan concret. Alături de Bogdan, soțul meu, ne doream să organizăm o experiență autentic comunistă, mai exact, cina într-un apartament comunist. După cum știți comunismul este un subiect exotic pentru vizitatorii străini, și nu există multe experiențe care merg în zona aceasta de autenticitate. Inițial, am căutat un spațiu mai central care să fie ușor accesibil. Într-o zi, când am revenit în casa bunicilor, am avut o revelație și am zis: Cum ar fi dacă am spune povestea unei familii care a trăit în acea perioadă și să facem un fel de capsulă a timpului! De aici a început aventura”, povestește Raluca Jianu pentru Matricea Românească.

“Când am revenit în casa bunicilor am avut o revelație”

Și pune-te pe treabă. Întreg procesul de amenajare a durat cam opt luni, iar alături le-au fost istorici, un scenograf și diverși colaboratori. “Aveam niște poze vechi de familie, o parte din mobilier, unele piese au fost recondiționate, am primit donații de la prieteni, și pas cu pas am început să recompunem fiecare cameră. Muzeul a fost terminat la sfârșitul anului 2018, însă deschiderea oficială a fost în ianuarie 2019.”

Bunica și bunicul Papanicoglu

Ferestroika, o felie de istorie socială

Primii care au trecut pragul muzeului au fost prietenii, care s-au arătat încântați de ce ieșise. Cu timpul, la Ferestroika au pășit vizitatori din toate colțurile lumii, și asta datorită unei strategii gândite în cele mai mici detalii. “După deschidere am început să ne promovăm pe platformele accesate de străini. Sigur nu eram vizibili pentru că există o serie de algoritmi, trebuie să ai review-uri, așa că am regândit strategia. Am început să ne promovăm în rândul prietenilor noștri din străinătate, așa am ajuns ca în luna august 2019, să avem solicitări pe care să nu le putem onora din pricina spațiului prea mic.”

,,Cred că este foarte important să explicăm istoria într-un mod atractiv”

Cunoașterea trecutului rămâne un exercițiu vital pentru orice popor. Așa zisa stare de bine din epoca lui Ceașcă, după care mulți jinduiesc, nu a fost altceva decât un reflex necontrolat,  cauzat de realitatea cenușie servită în pas de defilare. Comunismul rămâne un subiect sensibil, neîntors pe toate părțile, de a cărui moștenire ne ciocnim involuntar. La Ferestroika înveți un alt soi de istorie, care nu există în manualele școlare și anume istoria socială a comunismului. Pe lângă nume, ani și locuri, vizitatorul este purtat înapoi în timp și gustă frânturi din viața unei familii în comunism. “Noi suntem foarte departe de a fi un muzeul de care are nevoie România, dar am reușit pentru o parte din vizitatorii noștri să oferim un context și să prezentăm istoria altfel. Cred că este foarte important să explicăm istoria într-un mod atractiv, mai ales pentru generațiile tinere.”

În jurul muzeului s-au țesut o serie de proiecte culturale, unele de-a dreptul îndrăznețe. “În momentul în care prietena mea Oana Răsuceanu a venit la Ferestroika, am început să vorbim și ne-am întrebat cum ar fi dacă am reproduce o seară de revelion din perioada comunistă. Pornind de la această idee, Iulia și Oana, au reușit să creeze povestea familiei Ionașcu, care petrece ultimul revelion comunist, așa a apărut piesa 88/89, cu Nicoleta Lefter și Șerban Pavlu. Piesa se joacă în apartament, iar vizitatorii ies din postura obișnuită și devin parte din poveste. A fost un mare succes, iar de când a venit pandemia ne-am gândit cum am putea găsi o formulă sustenabilă pentru a duce spectacolul mai departe, și am apelat la realitatea virtuală. Practic spectatorul intră în sufragerie, are parte de același decor, își pune ochelarii speciali, iar din acel moment începe povestea.”

Șerban Pavul și Nicoleta Lefter în spectacolul 88/89 Credit foto: Asociația Culturală pentru Educație prin Artă

Epicvisits, o nouă provocare

După succesul repudiat cu Ferestroika, Raluca a decis că trebuie să treacă la o nouă etapă. Interacțiunea cu turiștii străini care treceau pragul muzeului, a dus la nașterea unui nou business, Epicvisits. “Odată cu dezvoltarea zonei de turism experiențial, apare nevoia unor nișe, apare nevoia de a găsi locuri autentice unde calitatea primează în detrimentul cantității. Oamenii au început să fugă de turismul de masă, și ne-am gândit la o soluție sustenabilă și scalabilă, așa s-a născut Epicvisits, prima platformă care unește cazări deosebite cu experiențe relevante. Toate locurile de cazare de pe platformă sunt curatoriate de echipa noastră astfel încât să ne asigurăm că sunt respectate anumite standarde de calitate, apoi încercăm să facem cele mai bune variante de pachet”, menționează Raluca.

,,Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic “

Programele de tip Start-up i-au făcut pe mulți tineri să ia calea antreprenoriatului. În cele ce urmează, o provoc pe Raluca la un exercițiu de imaginație: un tânăr care are o idee de business îi bate la ușă și îi cere un sfat. Care ar fi acela? “Trebuie să se pregătească pentru a înnota într-o mare de incertitudini și să fie pregătit să facă față eșecului. Din succes nu înveți nimic, eșecul te aduce mai aproape de succes. Ca viitor antreprenor trebuie să fii dispus să testezi și să-ți validezi ideile. Dacă ai o idee trebuie să începi cu testarea ei, fără un buget prea mare. Testează și vezi ce se întâmplă. În momentul în care simți că acolo există un teritoriu care merită exploatat, dacă simți că există interes, sapă cât mai adânc până când construiești. Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic.”

Viitorul sună bine

Timpul s-a scurs fără să fi băgat de seamă și iată-ne ajunși la finalul dialogului. Nu pun punct conversației înainte de a întreba care sunt direcțiile de dezvoltare pentru anul 2021. “Ne vom concentra pe partea tehnică, mai exact pe dezvoltarea unei modalități de rezervare și să automatizăm procesele de sistări, pentru că am identificat câteva teritorii pe care le putem valorifica. În a doua parte a anului vom încerca să intrăm pe o piață nouă, cel mai probabil din Europa, pentru a testa și verifica multe din ipotezele pe care le-am creat”, conchide optimistă Raluca Jianu.

Munca este parte chintesenţială a spiritului românesc, una care de-a lungul secolelor a tot suportat cele mai dese modificări, traversând o întreagă epopee de la o agricultură ascendentă până la un capitalism agresiv, întruchipat în corporații multinaționale și afaceri de milioane, prea puţin interesate de viitor. Ce vine însă în spatele unor istorii de (in)succes ale antreprenorilor români? Matricea Românească a discutat despre acest subiect cu doi oameni de afaceri din Craiova, Florin Neacșu (ce deţine, alături de un asociat, o firmă producătoare de semne publicitare și de mobilier masiv) si Teodor Ilie (patron, firmă prestatoare de servicii de transport internațional)), olteni până în măduva oaselor care au decis să muncească în și pentru folosul României.

Spun cu modestie despre ei că au ales să rămână în România, deoarece au acel atașament spiritual și sentimental, care îi angajează pe termen lung într-o relație respectuoasă cu Patria. Florin Neacșu, de pregătire academică profesor de informatică, a renunțat la o carieră în instituțiile de învățământ, în favoarea unui statut de antreprenor. La rândul său, Teodor Ilie se încadrează în clasa antreprenorilor, care „există în România, plătesc taxele în România, dar de lucrat li se pare mai lesne să lucreze în Europa, mai ales în cea de Vest”.

Teodor Ilie, unul dintre acei antreprenori olteni care cred in munca si in Romania

Teodor Ilie, unul dintre acei antreprenori olteni care cred în muncă și în România

Din maniera în care abordează munca și dificultățile întâlnite în activitatea de antreprenoriat, ambii, în unison, ne fac un reproş colectiv, spunând că am ajuns să nu mai producem nimic, sau foarte puţin, ci să importăm mai totul, derogându-ne absoluta responsabilitate de a mai face ceva cu adevărat spornic. Cu toate acestea, antreprenorii vorbesc despre oamenii din România cu încrederea în ziua de mâine, admirându-le, așa cum notează Florin Neacșu: „curajul și inventivitatea. Au ceva aparte, față de străinii care sunt ca niște «roboței», care și-au pierdut abilitatea de a gândi și de a imagina. Dar vorbesc de românii din generația mea, cei care citeau o carte și care își imaginau. Aceasta a venit din cultura noastră, din modul în care ne-am dezvoltat ca națiune, din modul în care nu ne-am dezvoltat ca națiune și am fost obligați să substituim tot ce înseamnă mass media și nebunia de acum, prin imaginație, ca să ne bucurăm. Admir românii care încă mai gândesc. Nu înțeleg noua generație. Admir că încă suntem liberi, că suntem deschiși.

Cea mai mare firmă din Craiova care angajează nu este Ford, ci o firmă de pază, care are peste 2500 de angajați. Vin cei care au lucrat trei luni într-o parte, două în alta, patru în alta

Teodor Ilie are și el o imagine clară asupra carențelor profesionale ale românilor, care din spusele lui, au căzut pradă unei strategizări defectuoase: „Dacă, la noi, rogi pe cineva să bată un cui și îi dai 10 lei, el se uită la cei 10 lei, bate cuiul – strâmb, cum o fi -, doar să ia repede cei 10 lei”.

Experiența celor doi antreprenori, întinsă pe mai mult de douăzeci de ani, le-a permis să tragă concluziile oportune despre ce avem și ce putem face în viitor pentru țară, atât în afaceri, cât și în cultură. Un loc aparte în dialogul nostru l-a avut și educația post-decembristă, care – din aprecierile lui Florin Neacșu – a fost ineficientă la capitolul profesionalizare sau utilizare a cursurilor, dar dumnealui nu generalizează, ci subliniază necesitatea imperativă a dezvoltării învățământului profesional, care traversează o criză de zile mari, acest lucru reflectându-se și în calitatea personalului care vine să se angajeze. „La noile generații nu mai există un mijloc – [este doar] marea masă, care nu-și dă seama ce trebuie să facă în viață. Au 25, 27, 29 de ani. Alții au copii, și ei se gândesc să se apuce de muncă. Te uiți în CV și nu îți vine să crezi: pază. Cea mai mare firmă din Craiova care angajează nu este Ford, ci o firmă de pază, care are peste 2500 de angajați. Mai vin cei care au lucrat trei luni într-o parte, două în alta, patru în alta”, subliniază cu tristețe omul de afaceri din Craiova, Florin Neacșu.

Florin Neacșu ne-a dat o lecție despre muncă și dificultăți în România

Florin Neacșu ne-a dat o lecție despre muncă și dificultăți în România

Să fie fluxul de personal, calitatea proastă a educației sau lipsa de strategie cauza eșecului muncitoresc în România? Teodor Ilie punctează la acest capitol că „succesul obținut prin muncă, perseverență, coerență este de mult mai bună calitate decât cel obținut peste noapte. Pe acela, așa cum îl obții, așa poți să-l și pierzi. Dar, în momentul în care ai un fundament pentru aceste lucruri, l-ai format cum trebuie”.

Succesul obținut prin muncă, perseverență, coerență este de mult mai bună calitate decât cel obținut peste noapte

Chiar dacă realitățile dure și globalizarea ne aruncă într-un vertij, numit modernizare, antreprenorii se arată destul de încrezători în potențialul cultural și în identitatea țării. Până la urmă, acesta este viitorul. Dincolo de naționalitate, toți suntem oameni, locuim pe Terra, suntem vecini. În situația aceasta, lucrurile trebuie să se schimbe, aceasta este ceea ce simt”, spune Teodor. Totodată, colegul de breaslă antreprenorială nu eludează responsabilitatea care cade pe urmerii oamenilor de afaceri, ei fiind cei care fac legătura între cultură și calitatea poporului, a omului”.

Vom fi sau nu scutiți de un destin mai vitreg? În acest caz, nu ne putem bizui decât pe abilităţile noastre, pe forța noastră și pe hărnicia pe care am moștenit-o de la străbuni și pe care trebuie să o transmitem mai departe cu suflet şi rigoare. Lecția celor doi antreprenori olteni nu este una care implică bilanțuri economice sau cifre de afaceri, ci este o povață despre cât de relevantă este educația și munca, îndreptate spre progresul țării.

Corina Moisei

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

antreprenoriat






 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează