Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

anul nou

Pe parcursul primelor veacuri, Crăciunul nu a fost sărbătorit. De la sfârșitul sec. III a început să fie sărbătorit împreună cu sărbătoarea Teofaniei (Boboteaza), pe data de 6 Ianuarie. Începând cu sec. IV, după multe dezbateri și neînțelegeri, s-a hotărât ca sărbătoarea Crăciunului să fie celebrată pe 25 decembrie. Au fost propuse diferite luni, în principal, din cauza faptului că nici în Vechiul Testament, dar nici în Noul Testament, nu se dau detalii cronologice în legătură cu momentul nașterii lui Hristos. Biserica a stabilit ziua de 25 decembrie ca zi de sărbătoare a nașterii lui Hristos, pentru ca aceasta să înlocuiască marea sărbătoare națională a lui Sol Invictus. Data a fost stabilită prima dată în Apus, iar în Răsărit a venit aproape de sfârșitul sec. IV. efinirea acestei sărbători a avut loc în Occident, în timp ce în Orient a venit spre sfârșitul secolului al IV-lea. Știm că Crăciunul a fost sărbătorit pentru prima dată la Constantinopol în 378 și în Antiohia în 386. Pentru Antiohia, cunoaștem data datorită unui discurs al Sf. Ioan Gură de Aur, rostit cu ocazia sărbătorii. Ceea ce este surprinzător este că la Betleem, locul de naștere al lui Hristos, Crăciunul a fost sărbătorit pentru prima dată în anul 433. Consolidarea sărbătorii se datorează Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Grigorie Teologul. Perioada dintre Crăciun și Lumini este numită de bizantini festivalul Kalandi.

Sărbătorile din Bizanț, în general, sunt strâns legate de biserică, și cu atât mai mult atunci când este vorba de sărbătoarea Crăciunului. În dimineața zilei de 25 decembrie se săvârșea în biserică Sfânta Liturghie, și pentru a sărbători nașterea lui Hristos, oamenii se așezau în așa fel încât să dea impresia unei peșteri, iar în centru era așezată un fel de saltea pe care zăcea un copil, reprezentându-L pe Hristos. Această tradiție este mărturisită până în secolul al XII-lea de Theodoros Balsamon.

În ziua de după Crăciun exista obiceiul de a schimba casele între ele, în dar, așa-numita „lohozema”. Lohozema era un fel de supă, în care se amesteca grisul copt și se dădea vacilor pentru a produce mai mult lapte, iar în ziua de după Crăciun și se dădea în dar conform tradiției, în cinstea Fecioarei Maria. Acest obicei a fost criticat de Biserică și desființat prin canonul al 79-lea al Sinodului Trulan. Totuși, Simeon Metafrastul îl menționează în secolul al X-lea, ceea ce arată că, în ciuda eforturilor Bisericii, obiceiul nu a pierit. Se pare, însă, că până în secolul al XII-lea tradiția a fost abandonată, cel puțin la Constantinopol.

În timpul festivalului, oamenii aveau grijă să-și păstreze casele ordonate, își împodobeau ferestrele, curățau drumurile și își împodobeau magazinele. De asemenea, erau împodobite și diverse monumente publice. Decorul consta în principal din rozmarin, ramuri de mirt și flori de sezon.

Bizantinii, pe tot parcursul sărbătorilor, atunci când intrau în casă, cântau colindele întotdeauna în acompaniamentul unor instrumente muzicale. Colinde cântau și copiii, care, însă, adăugau și niște versuri de laudă proprietarilor caselor pentru a primi și o răsplată corespunzătoare.
Pe lângă adulți și copii, colinde erau cântate de membrii orchestrelor, care se plimbau pe străzi mai ales seara, cântând, și nu se opreau decât dacă erau nu erau plătiți, sau tratați.
În cele douăsprezece zile de sărbătoare, bizantinii se deghizau, purtând diverse măști și costume, și, în același timp, colindau de cele mai multe ori cu fețele acoperite, bătând la ușile caselor și deranjând proprietarii.

Împăratul a dat poruncă să se țină curse de cai în zilele de sărbătoare, spectacol foarte drag bizantinilor. Biserica a avut o reacție negativă asupra acestui lucru și a încercat să oprească această practică, dar nu pare a fi reușit, întrucât aceste spectacole au continuat fără încetare.

Constantin al VII-lea Porfirogenetul, în lucrarea sa De Cerimoniis, menționează că în ziua de Crăciun, împăratul intra în Hagia Sofia purtând coroana și hlamidă, însoțit de toți slujitorii curții imperiale. Pe drumul de la palat la biserica cea mare, oamenii îl aplaudau, iar reprezentanții Municipiilor îi adresau urări. Străzile erau îngrijite și împodobite cu crengi de mirt, rozmarin și flori.
Aflându-se în Hagia Sofia, împăratul își dădea jos coroana înaintea porților împărătești, se întâlnea cu Patriarhul și intrau împreună în biserică. Apoi, mergând spre Altar, împăratul se închina, și apoi se retrăgea în tronul împărătesc, până în momentul la care urma să se împărtășească. La întoarcerea sa, poporul îl aplauda iarăși pe împărat, în timp ce se auzeau și salutări în limba latină. Urma apoi o masă magnifică la palat, la care participau membri ai curții imperiale, diplomați străini și doisprezece oameni săraci corespunzători ucenicilor lui Hristos. În acea zi, arestările au fost interzise doar pentru contravenții minore.

Ziua de 1 ianuarie era dincolo de prima zi a lunii și prima zi a anului, lucru care fusese deja stabilit încă din secolul I î.Hr. Această sărbătoare a fost păstrată și de bizantini, care, ca și romanii, obișnuiau să-și împodobească tocurile ușilor cu crengi de dafin, sau coroane de flori. Această zi era sărbătorită cu mare bucurie de către bizantini, iar pe parcursul ei se schimbau daruri bănești. Copiii primeau cadou în urma schimbului de urări, o monedă. Cu toate acestea, în afară de cadourile bănești, oamenii făceau schimb de cadouri, fructe și dulciuri. Exista, de asemenea, impresia că ziua Crăciunului trebuie petrecută în cât mai multă veselie și fericire pentru a avea un an fericit. De aceea, aveau obiceiul de a se distra cu mese și dans, dar și de a se deghiza în diverse animale. Și bizantinii au fost proactivi și aveau grijă ca prima persoană care intra în casa lor la în prima zi de Ianuarie să le aducă și noroc pentru noul an, credință care este valabilă și astăzi.

La Constantinopol, câtă vreme instituția vasalajului era în vigoare, domnitorul împărțea poporului săculeți cu bani. Începând cu perioada lui Iustinian I, s-a dat ordinul de a se distribui doar monede de argint, miliaresioane, dar nu de aur. Pe 3 ianuarie aveau loc curse de cai, urmate de banchete și jocuri de noroc. În palat, împăratul dădea banchete magnifice.

 

Traducere

 

2021 a fost un an plin de încercări pentru mulți dintre noi, dar să nu uităm că întotdeauna există și o parte bună, oricât de greu ne-ar putea fi uneori să o identificăm. Acum, cu pași mărunți, dar repezi, 2022 deja se apropie. Vom păși într-un nou an, mai bun din toate punctele de vedere, sperăm.

Vă invit să reflectați asupra a ceea ce ați trăit și simțit pe parcursul întregului an. Gândiți-vă ce emoții vreți să luați cu voi în 2022 și ce alegeți să lăsați în trecut. În ajun de an nou, vă doresc tuturor liniște, înțelepciune, putere să iertați, claritate în gândire și sentimente, puterea de a identifica partea plină a paharului și multă sănătate. Fiți blânzi cu voi și iertați-vă pentru tot. Iubiți-vă, ca să-i puteți iubi la rândul vostru pe cei din jur. Faceți bine, pentru că el va reveni înzecit înapoi, sub diferite forme.

Celebrarea intrării într-un nou an este una dintre cele mai vechi sărbători, momentul fiind marcat de mai bine de 4000 de ani. Fiecare țară are pentru aceasta propriile tradiții și obiceiuri, iar România nu face excepție, originea lor găsindu-se în vremurile de demult.  Unele dintre acestea s-au uitat, însă. Dar cele care s-au păstrat sunt respectate cu mândrie. Moștenite de la bătrâni, dăinuind, astfel, de secole, obiceiurile și tradițiile prezente încă în viețile noastre poartă o încărcătură aparte, sunt simbol al bogăției spirituale colective.

Anul nou, prin multitudinea de tradiții asociate cu acesta, reprezintă un moment de renaștere, de alungare a spiritelor rele, un moment ce dă speranță. După perioada Crăciunului, caracterizată de colinde și tradiții specifice, intrarea într-un an nou este însoțită de tradiții generale, precum și de obiceiuri locale, respectate atât de cei tineri, cât și de vârstnici.

Marcarea intrării într-un an nou începe cu Revelionul, o petrecere în compania celor dragi cu dans, mâncare, băutură, artificii și obiceiuri specifice la miezul nopții dintre ani. În strânsă legătură cu Anul Nou sunt și Plugușorul, Sorcova, Ursul, Capra sau Calendarul cu ceapă. Care este semnificația acestor tradiții și obiceiuri, ce se ascunde, de fapt, în spatele lor?

Măști – Toate tradițiile ce implică jocul în grup sunt caracterizate de purtarea de măști, care mai de care mai interesantă, împodobită cât mai colorat, ce diferă în funcție de zona geografică.

Moldova – este regiunea în care se păstrează cele mai multe obiceiuri de Anul Nou – grupuri de băieți îmbrăcați în costume tradiționale colindă din casă în casă și joacă în ritmul fluierăturilor și al strigătelor, făcând urări de bine.

Sorcova – poate cel mai des întâlnit obicei de Anul Nou, practicat în special de cei mici. Sorcova reprezintă o nuia învelită în hârtie multicoloră, împodobită cu flori din hârtie colorată. Cu ajutorul acesteia, cei mici sorcovesc – fac urări de bine, sub formă de poezie, pentru care sunt răsplătiți cu dulciuri și bani. Sorcova joacă rolul unei baghete magice, ce are calitatea de a transmite sănătate și tinerețe celui sorcovit.

Plugușorul – obicei practicat de români din cele mai vechi timpuri, ce are la origine un ritual de manifestare pentru obținerea unei recolte bogate. Copiii sunt cei care pornesc Plugușorul și umblă din casă în casă, făcând urări de bine, în schimbul cărora primesc fructe, dulciuri sau bani. Cel care conduce grupul are un baston îmbrăcat în alamă, împodobit cu ciucuri colorați, reprezentând puterea și autoritatea.

Capra – Jocul caprei, în timpul căruia capra coordonează toate celelalte personaje. Cel care joacă rolul caprei are o mască fie din lemn, fie din material textil, ce are maxilarul inferior mobil, pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a se mișca în timpul jocului. Pe mască mai regăsim panglici multicolore, flori, două cornițe, toate acestea fiind fixate într-un băț lung până în pământ. Cei care joacă capra sunt acoperiți de țesături lungi, într-o singură culoare, făcând ca masca să fie obiectul care iese cel mai mult în evidență.

Ursul – Joc moștenit de la geto-daci, care considerau ursul un animal sacru. Jocul ursului, cel mai des întâlnit în prezent în Bucovina, reprezintă cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măști ce se desfășoară în grup. Urșii, având pe cap o mască confecționată din blănuri și piei provenite de la diverse animale (uneori chiar de la urși), organizați în grupuri de câte 10-15 personaje, joacă la comanda ursarilor îmbrăcați în haine colorate, aceștia fiind responsabili de ritmul jocului, pe care îl setează cu ajutorul tobelor.

Calendarul cu ceapă  – obicei provenit din zona Hunedoarei, ce are scopul de a arăta cum va fi vremea în fiecare lună din anul abia început. În noaptea de Anul Nou, 12 foi de ceapă sunt întinse, câte una corespunzătoare lunilor anului. În fiecare foaie de ceapă se pune câte o jumătate de linguriță de sare, urmând să fie lăsate pe masă până în dimineața zilei de 1 ianuarie. În lunile în care sarea s-a topit din foaia de ceapă se așteaptă ploi, iar în cazul în care sarea nu s-a topit, acest lucru arată că acele luni se așteptă să fie secetoase.

 

 

Alte tradiții întâlnite la români în noaptea de Anul Nou:

  • Conform tradiției, în noaptea de Revelion trebuie să fie făcut mult zgomot pentru a alunga toate spiritele rele. În plus, unii români țin în buzunar o căpățână de usturoi, cu scopul de a-i feri de ghinion.
  • O superstiție de Revelion este aceea că în ultima zi din an, precum și în 1 ianuarie, este bine să nu facem cheltuieli și să nu aruncăm gunoiul, pentru că, odată cu el aruncăm afară din casă și norocul.
  • O altă superstiție spune că prima persoană care trece pragul unei case va influența mersul întregului an – de obicei, bărbații bruneți sunt considerați aducători de noroc în noul an și sunt invitați să treacă primii pragul casei
  • Un obicei din popor spune că fetele nemăritate trebuie să pună în ajunul Noului An un fir de busuioc într-un vas cu apă, cu o ramură de măr și cu un bănuț. În timpul nopții, fetele își vor visa alesul cu care urmează să se căsătorească.
  • La trecerea dintre ani, la miezul nopții, ușa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i permite anului vechi să iasă, iar celui nou să intre.
  • Un alt obicei (mai) recent apărut la români este sărutul sub vâsc la miezul nopții, pentru a fi însoțiți de dragoste pe tot parcursul anului.
  • Este bine ca în momentul trecerii în noul an să purtăm o haină nouă, dar și ceva roșu, pentru a avea noroc și pentru a atrage toate energiile pozitive.
  • În noaptea de Anul Nou este bine să avem în buzunar câteva boabe de grâu, pentru a fi feriți de foamete. Totodată, este bine să avem și bani în buzunar, pentru a ne merge bine tot anul.
  • La miezul nopții, este important să ne punem o dorință și să întâmpinăm noul an cu încredere și speranță că dorința ni se va întâmpla și că vom avea parte doar de lucruri bine.

 

La mulți ani! Un An Nou plin de bine!

 

Sursa foto: www.facebook.com/AsociatiaMuzeulJucariilor

Pe când avea vreo 4 ani l-am întrebat pe Iacob ce ar vrea să se facă atunci când va fi mare. S-a gândit câteva secunde și-a mi-a răspuns cu simplitatea celui care știe ce vrea: ”un băiat cu un zmeu”. Răspunsul era plin de poezie. Vedeam în el libertatea celui care își centrează atenția pe vânturile care bat în înalt. Bogăția celui care știe să se joace. Intuiția creatoare a celui care poate să prindă vântul într-o bucată de hârtie. Dar mai era acolo și răbdarea de a înălța un zmeu. Când vânturile sunt potrivnice, este nevoie de răbdare și tenacitate pentru înălțarea căutată.

Amintindu-mi acum de acest episod, mai găsesc în răspunsul lui Iacob vioiciunea deschiderii către nou și răbdarea de a-l împlini. În exercițiul imaginației este o disponibilitate creativă pentru nemaivăzut și nemaifăcut. Dar pentru ca imaginația să rodească este nevoie și de sacrificiul rutinei vecine cu depresia.

 

Imaginație și rutină

Imaginația și creativitatea sunt asociate copilului. Pentru că el aparține noului. El însuși este o ființă care irumpe din neștiut într-o lume care caută și protejează ordinea și inteligibilitatea. Copilul nu este recuperat complet de regulile familie, culturii, timpului. Dar este în curs de îmblânzire. Tot ceea ce el are este noutate, imaginație, creativitate și nemaipomenit. Pe măsură ce creștem, regulile de aur ale eficienței și ale responsabilității ne țin pe poteci deja bătute și inhibă capacitatea de explora noi orizonturi. Iar dacă această rigiditate devine predominantă, presupusa maturizare se transformă într-o vremelnică îmbătrânire. Ca și cum la capătul ieșirii din adolescență ne așteaptă un bătrân sigur pe el, inflexibil și veșnic indispus de posibila pretenție a noului.

 

…răbdarea de ”a crește în jos” (James Hillman)

 

Față de nou avem o atitudine ambivalentă. Pe de o parte, suntem atrași de el, de stranietatea care ne îmbogățește viața. Pe de altă parte, ne temem de el, de ceea ce poate răsturna în comoda așezare a vieții noastre. Ca atare, societatea trăiește în tensiunea dintre cultivarea noului și limitarea lui. Iar progeniturile acestei tensiuni sunt copiii și bătrânii. Copii pe care îi poți găsi și printre cei de optzeci de ani. Bătrâni pe care îi poți regăsi și în rândul celor de cincisprezece ani. Copii care trăiesc doar din planuri și imaginație, dar care nu au deprins răbdarea și rutina de a duce la capăt un proiect. Bătrâni care au experiență, care știu dinainte despre ce este vorba, dar care resping cinic orice iese din tiparul celor știute de ei.

 

Puer Senex

Într-o astfel de societate bătrânii din noi își mai fac planuri doar la început de an. Ca și cum doar atunci avem voie să punem bun început. Momentul acela în care ne jurăm că vom face ceea ce nu am mai făcut. Vom călători, vom citi, vom slăbi, vom alerga, vom învăța limbi străine, vom lua carnetul, vom întemeia o familie, vom merge la sală, vom picta, vom merge mai des la munte, vom merge mai des la mare, vom renunța la obiceiuri toxice. Restul anului este momentul în care copiii din noi eșuează în a reuși să se țină de plan.

Praznicul nașterii Domnului este și despre Noul Început, despre deschiderea nemaivăzută de drum a Dumnezeului care s-a făcut om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazians). Copilul Divin care se naște în ieslea din Bethleem face posibil ”bunul început” care încununează în cadrul duhovnicesc al spovedaniei iertarea rigidităților noastre deturnante. Restul narațiunii hristice, rememorate atât de fiecare liturghie în parte, cât și de întregul an liturgic, este despre răbdarea de ”a crește în jos” (James Hillman), despre asumarea până la capăt a sacrificiului de sine reprezentat de înălțarea pe cruce.

Maturizarea are nevoie atât de deschiderea noului, cât și de stabilitatea experienței. Astfel, arhetipul cel mai potrivit acestei teme a creșterii nu este cel al Bătânului, antipod rigid al volatilității Copilului. Ci este cel al Copilului Bătrân (Puer Senex), adică al Noului și al Imaginației însoțite de Stabilitate și Răbdare. Orientați de un astfel de model, rezoluțiile Anului Nou pot fi oricând trăite, fără a trăda necesitatea împlinirii lor. Este nevoie doar de imaginația și de răbdarea unui băiat cu un zmeu.

 

 

Sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou în Bizanț

22 decembrie 2022 |
Pe parcursul primelor veacuri, Crăciunul nu a fost sărbătorit. De la sfârșitul sec. III a început să fie sărbătorit împreună cu sărbătoarea Teofaniei (Boboteaza), pe data de 6 Ianuarie. Începând cu sec. IV, după multe dezbateri și neînțelegeri, s-a...

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou la români

30 decembrie 2021 |
2021 a fost un an plin de încercări pentru mulți dintre noi, dar să nu uităm că întotdeauna există și o parte bună, oricât de greu ne-ar putea fi uneori să o identificăm. Acum, cu pași mărunți, dar repezi, 2022 deja se apropie. Vom păși într-un nou...

Anul Nou și Experiența. Copilul și Bătrânul

26 decembrie 2019 |
Pe când avea vreo 4 ani l-am întrebat pe Iacob ce ar vrea să se facă atunci când va fi mare. S-a gândit câteva secunde și-a mi-a răspuns cu simplitatea celui care știe ce vrea: ”un băiat cu un zmeu”. Răspunsul era plin de poezie. Vedeam în el...