Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Arsenie Boca

Cinicii ar spune – şi existenţa golită de viaţă pe care o ducem i-ar confirma – că e tot mai puţină nevoie de poezie în lumea noastră. Pe cale de consecinţă, că e tot mai puţină nevoie de Eminescu – în forma sa ideatică, nu în forma tangibilă, pe care i-a dedicat-o Banca Naţională. De aceea e nevoie tot timpul, şi-n cantităţi cât mai mari.

Cu toate astea, Eminescu supravieţuieşte, de 129 de ani, el, iubitul etern al culturii române. Şi va dăinui de-aci până la sfârşitul zilelor, pentru că Eminescu nu se învecheşte. El, care ne-a arătat ce putem fi, care a extras, cu bugete minime, pentru a vorbi în limbajul drag corporatiştilor, maximum din matricea românească, nu este perisabil.

Eminescu a murit la 39 de ani – unii spun nebun, alţii spun ucis, pentru că era incomod – şi ar fi ingrat şi sinucigaş să-l ucidem încă o dată. Miturile noastre sunt tot mai puţine – ne agăţăm cu disperare de o tenismenă mignonă, cu suflet mare, pe care unii francezi o denigrează în numele libertăţii de expresie – şi nu ne permitem nici un pas înapoi. Cultura românească e, azi, în postura turiştilor care mor făcându-şi selfie-uri pe marginea prăpastiei: prolifică în aparenţă, numai bună de măritiş cu filtrul corect aplicat pe faţă, dar în pragul colapsului, sângerândă şi împrăştiată între stânci la o privire mai atentă.

Eminescu ar fi oripilat de ceea ce se întâmplă azi în cultura românească: i-ar provoca repulsie monopolul exercitat de bătrânii patroni de edituri şi preşedinţi de instituţii, ar acuza faptul că tinerii autori de valoare n-au nici o şansă reală să străpungă cercul auto-reproducător de prietenii şi relaţii din cultură, pentru că aşa funcţionează elitita, ar fi surescitat de situaţia noastră politică şi economică. Eminescu n-ar fi sedus, azi, de posibilităţile tehnologiei, ci s-ar afunda şi mai mult în cronici, în anticariate, în biblioteci.

Eminescu, în multe privinţe, împărtăşeşte soarta lui Arsenie Boca, fără îndoială el însuşi un om de toată isprava în timpul vieţii. Lui, poate cel mai întreg om din cultura românească, mitizarea i-a făcut mai mult rău decât bine. Aşa cum nu de DVD-uri despre minunile lui Arsenie Boca, mărind obscurantismul, avem nevoie, ci de o rugăciune simplă către Tatăl ceresc, tot astfel, nu de discursuri pompoase despre Eminescu avem nevoie, ci de a-i citi poeziile şi de a ne propune să creştem un nou Eminescu. România lui 2018, năpădită de buruiana imposturii, are nevoie de substanţa şi verticalitatea lui Eminescu mai mult ca oricând, mult mai mult ca la 1889.

Venea din timpul diez, scrisă de Bogdan Suceavă, este poate cea mai bizară carte din literatura română contemporană citită până acum, dar și cea care zugrăvește cel mai bine substraturile socio-politice din România post-decembristă. Multe și elucubrante sunt teoriile înțesate în paginile acestui roman, învăluite toate într-un misticism religios sau naționalist care nu mă surprinde foarte mult.

Cultul actual al lui Arsenie Boca, peregrinările orbești la moaște, încrederea în tămăduitori, toate s-au dezvoltat pe fundalul de tranziție al anilor ’90, când populația căuta cu disperare să găsească un lider, o figură autoritară care să se ridice deasupra recentului haos democratic. Bogdan Suceavă reușește să descrie cu precizie tocmai aceste momente fundamentale, care contribuie la înțelegerea spiritului român în complexitatea sa.

Țesătura narativă a romanului este una densă, desfășurată pe mai multe planuri. Asistăm la un text care îmbracă toate caznele politice și religioase într-o poleială fantasmagorică, care stârnește deopotrivă râs și enervare pentru că, la un moment dat, te întrebi cam câte aberații mai poate să scornească scriitorul. Comedie neagră sau satiră, „Venea din timpul diez” este despre miracole și șarlatanii absurde.

Ceea ce găsesc eu tulburător la români, și asta ar merita o investigație mai atentă, este tocmai faptul că nebunia în grup are toate șansele să se manifeste la un popor cu puternice tendințe de adunare în turmă. Și mai mult, e ciudat că nici psihiatrii, nici sociologii, nici politologii, nimeni nu se pronunță cu claritate: ce nu merge la oamenii aceștia?

Figura centrală, Vespasian Moisa, apărut din neant, un personaj misterios fără trecut, născut cu niște însemne ciudate pe piept, este Învățătorul în jurul căruia se constituie gruparea sectantă Vestea Domnului, ce își propune să aducă „Viața, Adevărul, Libertatea” în sânul mirenilor. Nu-mi este foarte clar cum reușește să-și găsească adepții, dar, rând pe rând, în jurul său începe să roiască o cohortă de personaje care mai de care mai dubioase, desprinse parcă dintr-o realitate paralelă. Vila din piața Lahovari, pusă la dispoziție de un excentric bogat, devine un fel de templu în care discipolii încep să se perinde.

La ideologia Veștii Domnului contribuie și profesorul de istorie Diaconescu, care promovează ca adevăr absolut teoria vechimii limbii române cu rădăcini de peste 7000 ani, prin decodificarea căreia susține că s-ar putea ajunge la materia angelică. Lucrurile se complică și mai mult prin studiile doctorului Apolodor Arghir despre vibrații și convingerea acestuia că fiecare cuvânt corespunde de fapt unui leac. Îți cam prinzi urechile în toate aceste ipoteze ireale care se și sondează cu descoperirea unui remediu împotriva calviției.

Nimeni nu analizează cu atenție cauzele acestei profunde crize ideatice. Căci este o criză de idei. E suficient ca o idee oarecare să plutească în aer și gata, produce o secție fundamentalistă, oameni care sunt gata să ucidă în numele acelei idei. E ca și cum tot ce ar zbura ar îngheța în aer. Așa și cu ideile. Cum răsar, cum își capătă cea mai monstruoasă materializare. Sau, în alte cazuri, cea mai ridicolă

Lipsa unei acțiuni propriu-zise și a unui dinamism real devin obositoare pe parcurs. Este o descriere continuă a unor personaje îndoielnice care intră și ies din peisaj doar pentru a adânci și mai mult delirul acestei mișcări de turmă, dar care nu explică succesul de care se bucură această sectă. Toni Trubadurul, Margot și Barbie – angrenați într-un triunghi amoros, investitorul bogat din imaginarul emirat Salibaar, bătrânul cu o bibliotecă imensă în subteran, poreclit Sfântul Petru, sunt doar câteva dintre figurile care trec pragul casei din Lahovari.

În paralel, se formează și un grup ai susținătorilor lui Ștefan cel Mare, așa-zișii Ștefăniști, în frunte cu Darius Georgescu, care își propune să se bată tot cu turcii, dar cei ai lumii moderne, și anume, cu proprietarii magazinelor turcești care împânzesc Bucureștiul. Avem și un tip care susține că este spiritul reîncarnat al domnitorului Moldovei, care dorește să preia conducerea țării, cum altfel decât sub foc și spadă.

E totul un delirium tremens din care nu putea să lipsească și Serviciul Român de Informații care se infiltrează în Vestea Domnului prin intermediul unui agent sub acoperire. Locotenentul Trăistariu este un motan roșcat, redus la această înfățișare felină în urma unui experiment cu radiații al KGB-ului. E de râsu’- plânsu’ încercarea autorităților de a stăvili afluxul de grupări sectante care apar ca ciupercile după ploaie la începutul anilor ’90, iar acestea episoade parodice sunt și printre cele mai reușite.

Venea din timpul diez este o satiră a societății românești, pe fundalul unui substrat biblic, în care Bogdan Suceavă critică și ridiculizează influențele politice și religioase din România. În plan concret, Vespasian Moisa ar putea fi un Gregorian Bivolaru, iar măreața Catedrală a Sfântului Andrei, pe care partidul susținător al Veștii Domnului vrea să o construiască, nimic alta decât Catedrala Neamului. Un roman la granița dintre ficțiune și realitate, o lectură anostă dacă nu poți vedea dincolo de acțiunea aparentă, dar plină de revelații pentru cititorii dispuși să descopere subtilitățile unui regim de conducere, de oricare fel.

Bogdan Suceavă, Venea din timpul diez, Editura Polirom, Iași, 2014, 240 pagini

Dana Dumitru

Arsenie Boca

De la Eminescu la Arsenie Boca

15 iunie 2018 |
Cinicii ar spune – şi existenţa golită de viaţă pe care o ducem i-ar confirma - că e tot mai puţină nevoie de poezie în lumea noastră. Pe cale de consecinţă, că e tot mai puţină nevoie de Eminescu - în forma sa ideatică, nu în forma tangibilă, pe...


 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează