Crescută în ambianța satului, Silvia a cunoscut de timpuriu ce înseamnă trezitul dis de dimineață pentru munca câmpului și îngrijitul animalelor din ogradă. Ulterior, a părăsit cerdacul cu povești al bunicilor pentru a studia la București, însă dorul după frumos și tradiții rămăsese cuibărit în sufletul ei. În 2014, Silvia și câțiva colegi din facultate, au început să pună țara la cale. Căutau o metodă prin care să aducă tradițiile satului mai aproape de oraș. Așa a luat naștere Șezătoarea Urbană, un ONG care clădește punți între civilizația tradițională și modernism. Astăzi, ne alăturăm șezătorii și povestim cu Silvia Caraiman, despre începuturi, cum se împacă satul cu orașul și ce pregătesc pentru viitor.
Interviul pe scurt:
- Șezătorile din zilele noastre: “Înainte, șezătorile aveau loc în odaia cea bună a gazdei, destinată primirii musafirilor. Noi am vrut să aducem acest concept în zilele noastre, și să reînviem acea atmosferă, acel farmec de demult.”
- Sat vs oraș, o concurență neloială?: “Întâi de toate sunt două lumi diferite și cred că fiecare are un anumit rol. Dar, în momentul de față observ că ele se întâlnesc prin faptul că unele obiceiuri au trecut de la oraș către sat și invers. Referindu-mă strict la oameni, nu cred că putem vorbi de o superioritate a orașului în raport cu satul, pentru că poți găsi oameni buni și deștepți, atât la sat cât și la oraș.”
- Planuri de viitor: ”În contextul actual ne dorim să ne dezvoltăm pe partea de online, așa vom reuși să ajungem la cât mai mulți oameni. Vrem să dezvoltăm platforma și să aducem acolo atât povești de la sat cât și de la oraș.”
O punte către satul românesc
Faptul că a crescut la sat a fost o adevărată binecuvântare. Puțini dintre noi mai au posibilitatea de a cunoaște parfumul cerdacului împodobit cu poveștile nemuritoare ale bunicilor și osteneala pricinuită de munca ogorului. “Am copilărit într-un sat din zona Neamț, iar asta m-a adus mai aproape de tot ceea ce înseamnă tradiții. Nu pot să uit niciodată momentele cu bunicii și tot ceea ce ține de crescutul animalelor, mersul la câmp și tradițiile din preajma marilor sărbători. Satul în care am crescut este aproape de oraș. Acum, când privesc în urmă îmi dau seama că acest lucru a afectat tradițiile din zonă, pentru că oamenii nu mai sunt atât de legați de ele”, povestește Silvia Caraiman pentru Matricea Românească.
“Doream să găsim o metodă prin care să aducem tradițiile satului mai aproape de oraș, așa ne-a venit ideea”
Cu un bagaj de vise și multe ambiții, tânăra a părăsit tihna satului pentru a urma cursurile Facultății de Litere, specializarea Studii Culturale, Etnologie din cadrul Universității București. Lipsa naturii și a spațiului de manifestare au fost singurele impedimente cu care s-a luptat o bucată de vreme. Curios din fire, am întrebat-o pe Silvia Caraiman cum a luat naștere Șezătoarea Urbană. “Eram la o reuniune cu foștii colegi de facultate și ne gândeam ce vom face pe viitor. Doream să găsim o metodă prin care să aducem tradițiile satului mai aproape de oraș, așa ne-a venit ideea. Am aplicat pentru o finanțare de la AFCN, nu ne-a ieșit, dar eram hotărâți să mergem mai departe. În vara lui 2014, am participat la Festivalul Street Delivery, în cadrul căruia strada Arthur Verona se închide pentru mașini, iar asociațiile vin să-și prezinte ideile. Am pus mână de la mână și ne-am făcut un stand unde făceam diverse ateliere. Spre bucuria noastră am avut mare succes, așa că am plecat de la festival cu două invitații la alte evenimente”, menționează Silvia.
Șezătorile de odinioară aduse în contemporaneitate
Odată cu trecerea timpului, din ce în ce mai mulți vizitatori au trecut pragul Șezătorii Urbane. Fie că mergeau la festivaluri în București sau în țară, tinerii doreau să clădească o punte trainică între sat și oraș. Șezătoarea este spațiul comuniunii, spune Silvia, iar conceptul lor vine să refacă atmosfera din șezătorile de altă dată. “Înainte, șezătorile aveau loc în odaia cea bună a gazdei, destinată primirii musafirilor. Noi am vrut să aducem acest concept în zilele noastre, și să reînviem acea atmosferă, acel farmec de demult. Încercăm să realizăm acest lucru prin împodobirea spațiului cu elemente tradiționale precum ștergare, covoare, și costume naționale”, spune Silvia Caraiman.
“Îmi place foarte mult să ascult poveștile pline de învățăminte ale acestor oameni, e un fel de terapie pentru mine”
Când nu sunt la șezătoare, tinerii cutreieră satele și vânează povești pe cale de dispariție. Silvia își aduce aminte cu zâmbetul pe buze de tanti Ilinca, o bătrânică, care îi primea cu brațele deschise ori de câte ori îi băteau în poartă. “O ajutam la treburile din gospodărie și în tot acest timp nu se oprea din povestit. Îmi place foarte mult să ascult poveștile pline de învățăminte ale acestor oameni, e un fel de terapie pentru mine. Tot mergând prin sate, am văzut și bătrâni care au o situație precară. Știm cât de greu le este, și am decis să le venim în ajutor. Mai făcusem noi acțiuni caritabile în București, dar ulterior ne-am gândit că în marile orașe se vor găsi tot timpul oameni care să sară în ajutor, în sat era mai greu de ajuns. Nu a fost o strângere publică de fonduri, pentru că nu doream să devenim o asociație de caritate. I-am ajutat pe acei bătrâni pentru că așa am simțit noi“, lămurește Silvia.
Pericolul depopulării satelor
Ascultând-o pe Silvia, nu pot să nu o întreb cum vede discrepanța între sat și oraș. Există o concurență neloială între cele două? “Întâi de toate sunt două lumi diferite și cred că fiecare are un anumit rol. Dar, în momentul de față observ că ele se întâlnesc prin faptul că unele obiceiuri au trecut de la oraș către sat și invers. Referindu-mă strict la oameni, nu cred că putem vorbi de o superioritate a orașului în raport cu satul, pentru că poți găsi oameni buni și deștepți, atât la sat cât și la oraș. Îmi este foarte drag satul, iar rădăcinile mă trag mereu către el, de aceea cred că satul nu va pieri definitiv, ci se va reinventa”, precizează Silvia.
“Îmi este foarte drag satul, iar rădăcinile mă trag mereu către el”
Una din marile probleme cu care se confruntă comunitățile rurale din zilele noaste este exodul tinerilor către marile metropole. “Din păcate la noi trăiește concepția că satul este un loc mai puțin dezvoltat, dar cred că și societate de azi nu s-a aplecat prea mult către mediul rural. Dacă vorbim de satele turistice, da, acolo există unele investiții în infrastructură și automat devin locuri unde poți face ceva. Însă sunt și unele zone unde nu s-a făcut absolut nimic, iar nivelul de trai este sub medie. În acest context e firesc ca tinerii din aceste zone să părăsească satul, e în firea noastră să tindem spre mai bine, spre evoluție”, conchide Silvia Caraiman.