Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

avocatura

Sătul de neregulile care mișunau pe holurile și în sălile Curții de Casație și Justiție, Mihail Kogălniceanu își suflecă mânecile și se pune pe căutat. Găsește doi tineri de viitor cu studii peste hotare și un avocat bătrân cu experiență. După îndelungi discuții ridicară împreună o asociație cu scopul de a împărți dreptatea viitorilor clienți. În cele opt luni cât au ființat, birourile de avocatură din București și Iași au câștigat procese pe bandă rulantă. Vestea despre cei patru fantastici se răspândi  în toate colțurile țării. Dar cu toate acestea frumoasa poveste s-a sfârșit pe 10 octombrie 1862. 

 

Crâmpeie din anii de formare

Îl știm cu toții din postura de prim-ministru al României după Unirea din 1859, Ministru al Afacerilor sub domnia lui Carol I, membru fondator al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române.  A văzut lumina zilei la Iași, în familia boierului moldovean Ilie Kogălniceanu căsătorit cu Catinca Stavilă. Și-a început educația la Mănăstirea Trei Ierarhi, ctitorie de-a voievodului Vasile Lupu. Școala primară a făcut-o în satul Miroslava, la pensionul lui Victor Cuenim. Aici, se întâlnește pentru prima dată cu Vasile Alecsandri, Costache Negri și Cuza.  Ajutat de o mână de binefăcători, printre care și prințul Sturza, Kogălniceanu își continuă studiile peste hotare, mai întâi în orașul francez Lunéville, iar pe urmă la Universitatea Humboldt din Berlin. Revine la Iaşi în anul 1838. Până la izbucnirea revoluţiei de la 1848 se dedică activităților cultural-științifice. Scrie. editează șase tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldovei, patronează o tipografie, traduce și publică de zor.

 

Biroul de avocatură menit să facă dreptate

Dar puțină lume știe că pe lângă aceste activități, Kogălniceanu s-a preocupat și de avocatură. Pe 9 ianuarie 1862 la un de la promulgarea legii pentru organizarea Curții de Casație, Mihail Kogălniceanu pune bazele unui birou de avocatură. Motivul pentru care a făcut acest lucru a fost simplu: nu dorea să facă parte dintr-o structură în care abuzurile și compromiterea justiției erau la ordinea zilei. Prin urmare, a început să strângă pe lângă el toți tinerii titrați cu studii în străinătate, formând astfel un Corpus togatorum, un fel de organizație alcătuită din oameni capabili. La puțin timp se iviră și primii membri: bătrânul Dimitrie Cozadini și tinerii Iancu Strat, doctor în drept la Berlin și George Mârzescu, licențiat în drept la Paris.

Echipa de patru oameni a pus bazele unei asociații de avocați iscălind un act prin care lua naștere un birou avocațial care va avea o reprezentanță la București și alta la Iași. La scurt timp a fost alcătuit și statul de funcționare al noii structuri care prevedea:

  1. Biroul va fi împărțit în două secțiuni, din care una va funcționa la București, iar cealaltă la Iași.
  2. Oricine dorește să încredințeze biroului un proces de apărat înaintea instanțelor judiciare și mai ales înaintea Curții de Casație, sau o chestiune de sfârșit prin ramul administrativ, se va putea adresa cu documentele trebuitoare la biroul din Iași care va comunica neîntrerupt cu cel din București.
  3. Subscrișii avocați nu vor primi decât cauzele acelea care le vor părea drepte și neprihănite. Prin urmare orice cauză s-ar prezenta la biroul de la Iași sau la cel din București, va fi mai întâi supusă unei cercetări scrupuloase din partea avocaților spre a se încredința despre echitatea ei și numai după ce vor fi luat la cunoștință despre toate documentele atingătoare de chestiune și după ce vor fi rostit pentru primirea ei, biroul va face alcătuire cu împricinatul pentru urmărirea cauzei.
  4. Atât biroul din Iași cât și cel din București vor avea cancelariile lor, care vor fi deschise în toate zilele la orele ce se vor hotărâ și publica spre știința publicului.
  5. În afară de apărarea proceselor înaintate tribunalelor și a Curții de Casație, precum și de urmărirea chestiunilor de competența ramului administrativ, biroul va lua asupra-și următoarele însărcinări: va da consultații în orice fel de chestiuni; va formula suplicii pentru orice Tribunal sau corp al statului; va cerceta și da lămuriri celor absenți asupra marjei ce a luat o afacere specială.
  6. Onorariul pentru deosebitele însărcinări de mai sus, se va fixa de către birou după natura fiecărui caz.

 

Când politica ruinează totul

Biroul celor patru erau pus pe fapte mari. În scurtul timp cât a ființat, mai exact opt luni de zile, biroul nu a dus lipsă de clienți. Cei patru avocați s-au achitat cu profesionalism de cazurile pe care le-au avut de apărat, având câștig de cauză în toate. Nici profitul pe care l-au obținut nu era de neglijat. În cele opt luni, biroul încasase onorarii în valoare de 11.520 galbeni. Potrivit articolului 3 din statutul asociației “toți asociații sunt deopotrivă părtași, atât la venituri cât și la cheltuielile ce ar aduce cu sine această întreprindere.

Dimitrie Cozadini, cel mai avut dintre asociați, care adusese suma de 1.200 galbeni pentru cheltuielile biroului, a fost primul care și-a retras banii. Chiar dacă treburile păreau că merg cum nu se poate mai bine, la 10 octombrie 1862 asociații hotărăsc desființarea biroului. O decizie care a șocat pe mulți. Adevărul era că membri asociației începuseră să cocheteze cu lumea politică fapt care periclita integritatea biroului. Kogălniceanu și Cozadini nu mai aveau timp să pledeze fiind prinși cu îndatoriri ministeriale. Tinerii Mârzescu și Strat deveniseră sfetnici politici ai lui Kogălniceanu odată cu numirea acestuia în funcția de ministru. Desființarea era justă dacă avem în vedere clauza din actul de fondare al asociației. Acolo se spunea negru pe alb: “dacă un membru asociat va primi o funcție incompatibilă cu funcția de avocat, acela va trebui să demisioneze.”

Momentul ruperii asociației a fost privit cu mare părere de rău. Kogălniceanu a lăsat în sarcina lui George Mârzescu procesele în plină desfășurare, asta pentru că avea o sarcină mult mai mare. Lovitura de stat din 2 mai 1864 bătea la ușă.

 

 

Surse: Mihail Kogălniceanu, Acte, Scrieri din tinereață, discursuri, Ed. Librăriei Leon Alcalay, 1908.

Maria și Alex sunt elevi în clasa a XI-a, în cadrul Colegiului Național Gheorghe Lazăr” din București. Se implică în acțiuni de voluntariat și sunt pasionați de domeniul juridic pe care vor să-l aprofundeze în Olanda. Într-o zi, văzând că în România educația judiciară este o floare rară, cei doi au dat zvon în țară și au strâns o mână de colegi pasionați de lumea avocaturii și nu numai. În februarie 2021, după terminarea vacanței intersemestriale, au pus pe picioare .Justice Magazin, singura revistă menită să problematizeze teme din sfera juridică. Echipa este structurată foarte bine, fiecare membru are în grijă un departament special, iar conținutul articolelor este redactate de elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Am stat de vorbă cu fondatorii .Justice Magazin și am povestit despre proiectul lor, cum văd domeniul juridic, ce raport există între dreptate și compromis, beneficiile voluntariatului și planuri de viitor.

 

Interviul pe scurt:

  • Când nu ai alternative, acționezi: ”Vorbeam cu mai mulți colegi despre faptul că în România nu se găsesc prea multe oportunități în zona informațiilor juridice dedicate elevilor. Am găsit câteva cursuri pe teme juridice (…) iar după aceea ne-am gândit că ar trebui să ne apucăm noi să facem ceva mai mult.”- Alex
  • .Justice Magazin, un demers necesar:“Majoritatea elevilor care scriu pentru .Justice Magazin sunt din București, dar mai avem și elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru Indiferent dacă studiezi la Facultatea de Drept sau nu, poți afla lucruri despre domeniul juridic.”- Maria
  • Voluntariatul în viața elevilor: “Voluntariatul m-a învățat cum să mediez un conflict. Prin voluntariat interacționezi cu foarte mulți oameni și cred că este foarte important să știi cu cine te înconjori. Plus că există și colaborarea cu ceilalți membri din echipă, așa vei dezvolta noi prietenii.”- Alex

 

Dacă nu există, atunci facem noi!

O zi însorită de marți. Ajung cu jumătate de oră la locul întâlnirii și arunc un ochi să văd dacă totul este în regulă. Îmi trag un scaun și mai recapitulez încă odată întrebările pe care le-am pregătit cu minuțiozitate. Da, e bine, afirm satisfăcut și mă uit la ceas care indică ora 13:55.  În cele cinci minute până la fix, ies până în curte și respir puțină primăvară. Semnalul sonor al telefonului mă aduce cu picioarele pe pământ și mă informează că invitații au ajuns. În spatele ușii, vizibil emoționați, așteaptă Maria și Alex. Facem prezentările, ne zâmbim și facem pași către masa discuțiilor. Atmosfera se destinde treptat, iar după ce aflu câteva detalii ce țin de CV-ul unui elev, vreau să aflu cum s-a născut ideea din spatele proiectului .Justice Magazin. “Vorbeam cu mai mulți colegi despre faptul că în România nu se găsesc prea multe oportunități în zona informațiilor juridice dedicate elevilor. Am găsit câteva cursuri pe teme juridice, despre care nu se prea știa, iar după aceea ne-am gândit că ar trebui să ne apucăm noi să facem ceva mai mult“, își începe relatarea Alex.

 

,,Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru”

 

Ușor ușor, au început să dea zvon în rândurile prietenilor interesați de lumea juridică. Încântarea atinsese cote maxime, asta și pentru că majoritatea celor implicați socoteau idee drept o pârghie către ceva nou. În urma unui concurs pregătit în cele mai mici detalii, echipa .Justice Magazin a selectat mai mulți elevi din țară cu care colaborează pentru alcătuirea articolelor. “Convenția Europeană a drepturilor omului”, “Justiția juvenilă în Uniunea Europeană”, “Drepturile elevului”, “Începutul dreptului roman”, sunt dor câteva din temele care vă așteaptă pe .Justice Magazin. O rog pe Maria să ne dea mai multe detalii despre cum își aleg subiectele. “Noi facem o ședință lunară cu toți cei din revistă și ne punem ideile pe masă, apoi le discutăm. La final alegem împreună ce considerăm că e mai interesant. Majoritatea elevilor care scriu pentru .Justice Magazin sunt din București, dar mai avem și elevi din Cluj, Timișoara, Constanța, Suceava, etc. Vrem ca ei să scrie articole din plăcere și să descopere lucruri noi făcând acest lucru. Indiferent dacă studiezi la Facultatea de Drept sau nu, poți afla lucruri despre domeniul juridic“, explică Maria.

 

Echipa .Justice Magazin

 

Despre domeniul juridic și calitățile unui avocat de succes

Maria și Alex au planuri mari. După liceu vor să studieze în Olanda și să devină avocați cu acte în regulă. Dar până acolo, îmi îndrept privirea către Alex și-l întreb ce crede că-i lipsește domeniului juridic din România. “Faptul că nu există mai multe oportunități pentru tineri. Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus din toate punctele de vedere. Sunt foarte mulți tineri care sunt pasionați de acest domeniu, numai că nu găsesc oportunități și de multe ori își pierd interesul pe parcurs.” Arunc un ochi Mariei și ascult părerea ei. “Singurele oportunități pe care le-am găsit sunt mai mult în străinătate. Este un curs Introduction in Law în Marea Britanie, și mă întrebam ce se întâmplă în România. La noi din nefericire tinerii nu știu nici măcar două puncte din statutul elevului, iar din cauza acestei necunoașteri se întâmplă tot felul de lucruri în neregulă. Avem de-a face cu anumite lipsuri și ar fi bine ca oamenii să știe care le sunt drepturile.”

 

,,La noi din nefericire tinerii nu știu nici măcar două puncte din statutul elevului”

 

Și pentru că tot am adus în discuție domeniul juridic autohton, vreau să aflu de la Maria și Alex, care sunt calitățile pe care ar trebui să le aibă un avocat bun. “În primul rând trebuie să fie foarte comunicativ, să discute cu oamenii, să interacționeze cu ei. Mi se pare că aici e cheia, să convingi oamenii și să reușești prin argumentele pe care le aduci. Apoi aș zice logica, e foarte important ca un avocat să știe să-și exprime ideile în mod logic și să nu aducă în discuție teme care nu au la bază un sistem logic”, spune Alex. De cealaltă parte, Maria stă puțin pe gânduri și completează. “Pe lângă ce a zis Alex, ar mai fi caracterul și răbdarea. Cred că un avocat bun trebuie să aibă un caracter destul de puternic, iar în momentul în care ai un proces complicat trebuie să dai dovadă de răbdare și să-l întorci pe toate părțile.”

 

Dreptate, compromis și voluntariat

Încerc să-mi pun în dificultate interlocutorii și îi întreb dacă dreptatea și compromisul pot sta sub aceeași umbrelă. Cu mâna la bărbie, Alex cade pe gânduri, apoi ia cuvântul. “Eu leg dreptatea de legi și mă gândesc că atunci când există compromisuri, ignorăm conștient o lege. În această situație nu mai putem vorbi de noțiunea de dreptate. Compromisul este un factor care va duce la o dreptate strâmbă care își pierde din atribuțiile reale.” Maria aruncă o privire fulger către Alex și-i dă dreptate. Însă nu mă las: Dar ce te faci când legea pe care tu trebuie să o aplici nu e bine scrisă? “Cred că o lege ar trebui să acopere cam tot, pentru că noi românii avem un spirit de observație bine dezvoltat și atunci când avem o lege începem să-i găsim acel punct care o face să fie în avantajul nostru, chiar dacă am greșit. E mai bine ca legea respectivă să fie făcută în așa fel încât să acopere cât mai multe situații, iar înainte de promulgare să-i testăm și latura practică. Unele legi arată bine pe hârtie, dar când trebuie aplicate sunt un adevărat fiasco”, spune Alex.

 

,,Unele legi arată bine pe hârtie, dar când trebuie aplicate sunt un adevărat fiasco”

 

După această lecție juridică, duc discuția într-un alt registru și vreau să aflu despre acțiunile de voluntariat la care au luat parte și despre învățămintele pe care le-au cules. Începem cu Maria. “Eu fac voluntariat din clasa a IX-a, iar actualmente sunt membră Interact, un ONG care se ocupă de organizarea evenimentelor cu scop caritabil. Voluntariatul îți arată că nu ești singur. Momentul în care vezi niște oamenii care au nevoie de ajutor, te pune pe gânduri și te face să te întrebi cum îi poți ajuta să se ridice. Este ceva de nedescris. Din păcate voluntariatul este văzut de cele mai multe ori ca un mod de a obține o diplomă sau de a-ți îmbogăți CV-ul.”

Îmi îndrept acum atenția către Alex. “Sunt membru într-un ONG internațional care se ocupă cu promovarea păcii. Am avut diferite workshop-uri în Israel și Austria, unde veneau delegații din mai multe țări și discutam probleme de natură internațională. Voluntariatul m-a învățat cum să mediez un conflict. Prin voluntariat interacționezi cu foarte mulți oameni și cred că este foarte important să știi cu cine te înconjori. Plus că există și colaborarea cu ceilalți membri din echipă, așa vei dezvolta noi prietenii.”

Sfârșitul dialogului bate la ușă. Chiar dacă peste un an de zile Maria și Alex vor pleca la studii peste hotare, proiectul .Justice Magazin va continua. Dar cum? “Ne-am gândit ca la anul să avem alegeri în care să desemnăm anumite persoane din cadrul revistei care să ducă mai departe ce am început noi”, conchide optimistă Maria.

 

 

Născut în orașul Câmpeni, Valer a crescut în ambianța științelor juridice. Începe studiile în drept la Budapesta, însă le termină la Cluj, unde va obține și titlul de doctor. A profesat în Dumbrăveni, Bistrița, Brașov, stabilindu-se în 1903, la Turda. Aici, își deschide propriul birou de avocatură și ajunge unul din membrii reprezentativi ai elitei din comitatul Turda-Arieș. Între două procese scrie în presa românească din Transilvania, unde era prezent încă din anii studenției, și predă drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj. În ceea ce privește traseul politic al avocatului Moldovan, acesta este strâns legat de Partidul Național Român, care i-a adus cinci mandate de deputat și patru de senator. În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat alături de alți 82 de foști demnitari și dus la Penitenciarul Sighet. Vârsta înaintată și chinurile la care a fost supus, i-au grăbit sfârșitul. Își dă ultima suflare pe 19 iulie 1954, și este înmormântat în cimitirul săracilor de la Cearda.

Avocatura, o profesie transmisă din tată în fiu

Pe ulicioarele Câmpeniului de secol XIX, familia avocatului Anania Moldovan nu are liniște. Frați, surori, bunici, unchi, toți așteaptă cu sufletul la gură venire pe lume a noului membru. Primul scâncet se aude pe 5 august 1875. Este botezat Valeriu și i se prevede un viitor presărat cu de toate. Clasele primare le face la Turda, apoi este trimis la Gimnaziul din Brașov, iar în cele din urmă se transferă la Blaj. Primii doi ani de liceu îi face la Sibiu, iar următorii doi se consumă la Brașov. Absolvă în 1894, și în mod firesc, se înscrie la Facultatea de Drept din Budapesta, dar licența o va obține la Cluj. La formarea sa, a contribuit și bursa pe care o primise din partea Fundației “Gojdu”, ajutor de care beneficiau tinerii sârguincioși și de viitor. În studenție, Valer a făcut parte din comitetul de conducere al Societății de lectură “Petru Maior”, iar în 1897, este ales președintele societății studenților români a Universității din Cluj.

Prima încercare de a profesa, un eșec

Tot la Cluj, va obține și titlul de doctor în drept, apoi face practica la Dumbrăveni și Bistrița. În 1902, susține examenul de avocat la Curtea de Apel din Târgu-Mureș. Mare i-a fost mirarea când, la afișarea rezultatelor, în dreptul numelui său era scris “RESPINS”. Cu toate acestea, nu face o tragedie și își continuă ucenicia la Brașov. Revine mult mai pregătit, iar în 1903 promovează cu brio examenul și devine avocat cu acte în regulă. Tot atunci, se stabilește definitiv în orașul Turda, unde își deschide propriul birou într-o zonă centrală, mai exact pe strada Egyhazfalva, nr. 7. Prestanța și profesionalismul său, l-au propulsat printre membrii de seamă ai elitei din comitatul Turda-Arieș, unde leagă prietenii cu Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voevod și Teodor Mihail.

Când nu pleda la bară, scria în presa românească din Transilvania, unde era prezent încă din anii studenției. Între 1903-1905 publică de zor în ziarul Libertatea de la Orăștie, organ reprezentativ al grupului reformator condus de avocatul Aurel Vlad. Mesajul pe care dorea să-l transmită, era dublat de o fantastică pregătire juridică. De numele său se legă fondarea ziarului Românul, unde i-a avut parteneri pe Aurel Vlad, Teodor Mihail, V. Lucaciu și Alexandru Vaida. Va publica până la izbucnirea Primului Război Mondial, când preia frâiele secției juridice a Despărțământului Astrei din Turda.

Scăpă de război și participă la Marea Adunare de la Alba Iulia

Notorietatea de care se bucura în rândul populației române, a stârnit pizma autorităților maghiare, motiv pentru care îl trimit forțat în focurile războiului. Din pricina vârstei și a faptului că avea o familie numeroasă, formată din cinci copii, este încorporat în aparatul administrativ al lagărului de prizonieri din orașul Linz. Revine pe meleagurile turdene, unde este primit ca un erou. Participă la adunarea din 24 noiembrie 1918, și este desemnat ca reprezentant al cercului electoral Turda la Marea Adunare de la Alba Iulia, alături de avocatul Augustin Rațiu. Pe 1 decembrie, este ales membru în Marele Sfat Național, și numit secretar general al Resortului de Organizare, aflat sub comanda lui Ioan Suciu.

În perioada de după Unire, a continuat să profeseze avocatura, după care este ales decan al Baroului Turda, funcție pe care o va deține până în 1928. Între timp, se face remarcat la catedră. Predă drept canonic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, istoria dreptului roman și drept administrativ, la Facultatea de Drept. A redactat o serie de lucrări reprezentative pentru dreptul canonic românesc: Biserica Ortodoxă Română (1921), Curs elementar de drept bisericesc (1930), Principiile fundamentale ale organizației bisericești de astăzi (1933), Dieta Ardealului 1863-1864, etc. Pentru întreaga activitate desfășurată în ogorul juridic și nu numai, avocatul Valer Moldovan este distins cu Ordinul Steaua României, în grad de comandor.

Prigoana comunistă și pătimirile de la Sighet

Asemeni marilor avocați, nici Valer nu a putut sta departe de viața politică. În 1919, candidează din partea Partidului Național Român, pentru funcția de deputat în circumscripția electorală Turda. În timpul guvernării național-țărăniste, a fost secretar de stat la Ministerul Instrucțiunii Publice, apoi la Ministerul Cultelor. Pătimirile aveau să înceapă odată cu preluarea puterii de către autoritățile bolșevice. Până în momentul arestării, este urmărit, i se anulează pensia, casa îi este naționalizată, iar familia lăsată fără mijloace de existență. Se refugiază pe la rudele din Banat și Toplița, dar totul a fost în zadar. În noaptea de 5/6 mai 1950, în baza ordinului emis de Colonelul Gavril Birtaș, urmau să fie arestați 82 de foști demnitari în frunte cu Valer Moldovan. Avea 75 de ani în momentul încarcerării la penitenciarul Sighet.

Pe dosarul său de la securitate cu numărul 2535 stă scris ”STRICT SECRET”! Din documentele de urmărire este caracterizat drept: “manist, naționalist, propagandist țărănist, reacționar, susținător al imperialiștilor, dușman înfocat la regimului comunist și al partidului clasei muncitoare.” Vreme de patru ani, a îndurat frigul, înfometarea și bătăile călăilor. Într-o notă din memoriile sale, istoricul Constantin Giurescu spunea: “L-au bătut pe Valer Moldovan, om de 78 de ani, pentru că se ridicase în vârful picioarelor să vadă cât e ceasul la clopotniţa bisericii. Era, împreună cu Gheorghe Strat, la celula nr. 74.” Pe 13 august 1957, își dă ultima suflare în celula 87 de la etajul II al închisorii. Pe actul de moarte nr. 145, înregistrat la Sfatul Popular din Sighet, la rubrica “cauza morţii” era scris: ”insuficienţă circulatorie, miocardită cronică senilă”. Își doarme somnul de veci în cimitirul săracilor din Cearda.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

 

Oltean get-beget, Toma pleacă din Bănie și aterizează în Capitală cu mari năzuințe. Face Facultatea de Drept, iar în 1885,devine doctor în drept la Universitatea din Paris. Pe atunci, statul francez era măcinat de chestiunea falimentului și căuta cu disperare o rezolvare. În cele din urmă, se decide organizarea unui concurs ce avea drept subiect reforma legislației insolvenței. Printre marii juriști europeni care s-au avântat în competiție, figurează și proaspătul absolvent. Nimeni nu-i dădea nicio șansă, bucuria participării părea cel mai mare câștig. Apar rezultatele finale, mai să nu-ți vină să crezi. Prima poziție a fost adjudecată fără drept de apel de către un novice, Toma Stelian.

 

 Olteanul cu doctorat la Universitatea din Paris  

Craiova, 3 aprilie 1860, în mijlocul unei familii sărace aterizează Toma Stelian. Lipsurile nu-l descurajează, ba din contră, îi stimulează ambiția și dragul de carte. Liceul îl face în Bănie, iar în 1878 aterizează în București. Intră prin concurs la Facultatea de Drept pe care o absolvă în 1881, cu lucrarea Falimentul, studiu de legislație comparată și de drept internațional. Patru ani mai târziu este la Paris, unde obține doctoratul în drept, la Universitatea din Paris. Tot atunci devine diplomat al Școlii de Științe Politice din Paris.

 

1

 

Pledoariile sale erau atent pregătite, nu obișnuia să întrerupă pe alții, iar când era provocat nu răspundea. Ion Periețeanu, avocat de mare clasă, îl descrie pe Toma Stelian astfel: “Liniștea care-i inundă fața cizelată…umple atmosfera de lumină. Și cum se așează confortabil, în bancă, nimeni n-ar crede că peste câteva momente dl. Stelian va începe lupta… Cu un timbru care dizolvă în el nuanțe de autoritate și blândețe el își începe pledoaria… Pledoariile sale n-au culoare, au însă relief… Spre deosebire de alții, el nu pledează nici pentru client, nici pentru sală, el vorbește pentru magistrați. Pe aceștia nu-și propune să-i distreze, ci să-i lumineze. Nu întrerupe. Nici nu răspunde la întreruperi. E prea generos ca să-și tulbure adversarul și prea mîndru ca să se lase tulburat de el.

 

Junele care a reușit să reformeze legislația insolvenței în Europa

La început de secol XVIII, poporul francez cunoștea prima codificare completă a dreptului falimentar. Procedura se făcuse sub atenta supraveghere a împăratului Napoleon I. Suveranul intervenea frecvent în discuțiile pe marginea legii și decide ca odată cu proclamarea sentinței de faliment, familia falitului să fie încarcerată. În 1826, guvernul hotărăște remanierea Codului Napoleon, asta în contextul în care Franța era zguduită de un val falimentar fără margini. Societăți savante, dar și Camere de Comerț căutau de zor o soluție izbăvitoare. În 1885, se decide organizarea unui concurs în urma căruia va avea loc reformarea legislației franceze în materie de insolvență.

 

2

 

Crema juridică de pe continent ia startul în competiție cu gândul de a rezolva problema și de rămâne în istorie. Sfios, la concurs se înscrie și un proaspăt absolvent. Nu năzuia la podium, simpla participare alături de mari nume din domeniu era cel mai mare premiu. După terminarea înscrierilor, juriul purcede la analizarea dosarelor. Se dau pronosticuri în privința câștigătorilor, favoriții pregătesc cupele de șampanie, iar în final, iată clasamentul. Stupefacție, nu are cum, trebuie să fie o greșeală. Pe prima poziție figura un puști, fără experiență, al cărui nume nici nu putea fi pronunțat, Toma Stelian. Contestațiile erau de prisos, juriul a decis ca la baza reformei legislative să stea lucrarea, Falimentul – studiu de legislație comparată și de drept internațional, scrisă de românul nostru.

 

Contribuie la unitatea și independența națională

După câștigarea concursului revine în țară și devine judecător la Tribunalul din Iași, apoi avocat în Baroul de Ilfov. Între 1885 și 1896, este titularul catedrei de drept la Iași, apoi titularul catedrei de drept comercial al Facultății de Drept din București. Timp de 28 de ani, cât a activat ca dascăl, Toma Stelian nu a lipsit niciodată din sala de curs care mai tot timpul arhiplină. Nu a fost străin de viața politică. Este deputat în Parlamentul României, apoi   Ministru de Justiție în Guvernul Ion I.C. Brătianu.

 

4

 

Între 1917-1919, îl regăsim, iar la Paris însoțit de Nicolae Titulescu, Octavian Goga, Take Ionescu, Traian Vuia, etc. Panoplia elitei naționale, era coagulată sub stindardul Consiliului Național, care susținerea dreptul poporului român la unitatea națională. Comisia era alcătuită din trei misiuni: o misiune parlamentară – condusă de Toma Stelian, o misiune universitară- condusă de Nicolae Titulescu și o misiune a românilor din Transilvania, prezidată de preotul Vasile Lucaci. Strădaniile acestora au pregătit Marea Adunare Națională de la Alba Iulia ce avea să proclame unirea Ardealului cu Țara Românească.

 

Placă comemorativă pe Bulevardul Operei din Paris, ce amintește de misiunea Comitetului Național

Placă comemorativă pe Bulevardul Operei din Paris, ce amintește de misiunea Consiliului Național

 

Însă avântul european nu se oprește aici. În 1919, Toma participă la Conferința Internațională de la Paris, care avea să hotărască regimul navigabil al Dunării după Primul Război mondial. Când a văzut că marile puteri încălcau suveranitatea de stat a riveranilor, românul se ridică împotriva acestei acțiuni care “constituie o servitute exercitată pe teritoriul şi în apele teritoriale ale României.” Îl cam ia valul și trece la amenințări. Dacă lucrurile nu se vor îndrepta, România este gata să ceară desfiinţarea Comisiei Europene a Dunării. Astăzi, dreptul României de a naviga liber pe Dunăre, i se datorează și lui Toma Stelian.

 

 

Casa Toma Stelian de pe șoseaua Kiseleff

Casa Toma Stelian de pe șoseaua Kiseleff

 

Moștenirea lăsată de Toma Stelian

În viața particulară, Toma era un mare iubitor de artă. Colecția sa însuma 500 de picturi și câteva zeci de sculpturi ce aparțineau unor artiști români de renume. Când axul vieții devine șovăielnic, decide să-și facă testamentul. Donează întreaga avere Facultăților de Drept din Iași și București, în scopul ajutorării studenților săraci și merituoși, dar și Ministerului Justiției pentru sprijinirea judecătorilor rurali. Superba casă din șoseaua Kiseleff este lăsată statului român. Conturile din bancă erau destinate pentru crearea unei biblioteci dedicate studenților și premierea, o dată la doi ani, a celor mai bune lucrări în materie juridică sau economică.

 

Surse: 1) Ion Periețeanu, ”Amintiri din viața judiciară”; 2) Simona Maria Miloș, “In Memoriam: Toma Stelian

 

Intră ca ucenic la avocatul Vitkovics Mihâly, iar după trei ani își deschide propriul birou. Calitățile oratorice, setea după dreptate și inteligența nativă, îl fac cel mai căutat avocat din capitala Ungariei. Printre dosare și pledoarii, se întovărășește cu o bună parte din intelectualii români aflați în orașul Pesta. Sprijină apariția tipăriturilor românești, contribuie la înființarea Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, iar când firul vieții se subțiază, donează toată averea tinerilor care doreau să studieze, însă nu aveau posibilități materiale.

 

Emanoil Gojdu, om simpatic, orator mare, caracter ferm și ortodox pronunțat

Vine pe lume la Oradea, în data de 9 februarie 1802. Este al șaselea copil al familiei Atanasie şi Ana Popovici. La botez primește numele de Manuilă, iar copilăria și-o petrece pe meleagurile natale. În 1820, absolvă Liceul Romano-Catolic, și își continuă studiile la Academia de Drept din Oradea, apoi la Academia de Drept din Pojon. Obține diploma de avocat la Universitatea din Pesta în 1824.  Stagiul de trei ani, îl face la biroul avocatului Vitkovics Mihâly din Budapesta. Aici cunoaște o parte din crema intelectualității românești și leagă o prietenie trainică cu tânărul student la Drept, Andrei Șaguna, viitorul mitropolit al Ardealului.

 

1

 

Emanoil termină cu brio stagiul și decide să-și deschidă propriul birou de avocatură în Budapesta. Nu îi trebuie prea mult timp să se afirme. Pledoariile sale sunt publicate și propuse ca model studenților care urmau dreptul la Universitățile din Pesta și Pojon. Cu Emanoil Gojdu la bară, procesul era pe jumătate câștigat. Deputatul Partenie Cosma și-l amintește astfel: “Om simpatic și afabil, orator mare, caracter ferm, jurist renumit, deși totdeauna român și ortodox pronunțat, în scurt timp a devenit unul din cei mai căutați advocați în capitala Ungariei.

 

A gândit o fundație pentru următoarele două secole

În viața personală, Emanoil Gojdu nu a avut același succes ca în avocatură. Pe la 1832, se căsătorește cu fiica negustorului Constantin Pometa. Din mariajul cu Anastasia, vine pe lume Melania Cornelia, care moare la vârsta de un an. După ceva vreme, îi moare și soția și se recăsătorește cu Melania Dumcia.

La 4 noiembrie 1869, viața începe să-i joace feste, răsuflă tot mai greu. Își simte sfârșitul aproape. Complet lucid, se pune la masă și începe să-și redacteze testamentul. Întreaga avere ce consta în conturi bancare, bunuri mobile și obiecte de valoare, este donată națiunii române din Transilvania. Documentul prevedea înființare Fundației Gojdu, care avea drept scop întrajutorarea românilor ortodocși care doreau să studieze, însă nu aveau posibilități materiale. Semnează, iar pe 3 februarie 1870, se stinge.

 

2

 

Pentru ca prevederile testamentare să nu fie date uitării, Gojdu a cerut ca acesta să fie citit anual, pe 9 februarie, în toate parohiile ortodoxe române. Averea urma să fie administrată de o reprezentanță compusă din mitropolitul ortodox al Transilvaniei, episcopii ortodocși de la Arad și Caransebeș alături de “încă trei bărbați civili”. Iată câteva puncte din testament:

  • În răstimpul 1871-1921 (50 ani), din venitul Fundaţiei două treimi se capitalizează, iar o treime să se distribuie sub formă de burse ”acelor tineri români de religiunea răsăriteană ortodoxă, distinşi prin purtare bună şi prin talent ai căror părinți nu sunt în stare cu averea lor proprie să ducă la îndeplinire creșterea și cultivarea copiilor lor.”
  • În perioada următoare de 50 de ani (1921–1971) să se capitalizeze 3/5 din veniturile anuale, iar 2/3 să se ofere ca burse studenților de la universități, dar și “tinerilor care voiesc a se califica pentru cariera artistică, preoțească și învățătorească.
  • În a treia perioadă de 50 de ani (1971–2021) să se capitalizeze 50% din venituri, iar din cealaltă parte “să se ajute, după principiile de mai sus mai mulți tineri studenți, însă să se remunereze din venit și preoți și învățători săraci cu însușiri eminente, familie numeroasă, și îmbătrâniți.
  • În a patra perioadă (2021–2071) să înceteze capitalizarea și să se formeze un fond de rezervă din 1/10 a veniturilor anuale. Restul bunurilor ”să se întrebuințeze pe lângă sus expusele ajutorări, pentru orice alte scopuri religioase ale românilor de religiunea ortodoxă răsăriteană, după buna chibzuire a majorității reprezentanței, având în vedere prosperitatea și înflorirea patriei comune, a bisericii răsăritene ortodoxe, și a națiunei române.

 

 

3

 

Destinul tragic al Fundației Gojdu

Reprezentanța s-a îngrijit de hotărârile testamentare. Din 1871, până în 1917, s-au acordat 4.455 de burse, în valoare de 1.117.292 florini. Așa a luat naștere o elită intelectuală din care amintim: Victor Babeș, autorul primului tratat de bacteriologie din lume, Traian Vuia, pionierul aviației mondiale, scriitorul Octavian Goga, academicianul Valeriu Braniște, iar lista poate continua la nesfârșit.

Lucrurile încep să se complice după Primul Război Mondial. Averea fundației rămâne pe teritoriul maghiar. În 1930, România și Ungaria semnează un acord în ceea ce privește soarta Fundației Gojdu. Au loc mai multe negocieri între guvernele celor două țări, dar începerea celui de-al Doilea Război Mondial, le sistează complet. La finalul conflagrației, românii din Ungaria au dorit să întrebuințeze imobilele Gojdu în scopuri culturale. Imposibil, pentru că în 1952, regimul comunist din Ungaria le naționalizează. Lucrurile rămân neschimbate mulți ani. Abia în 1996, la inițiativa ierarhilor ortodocși din Mitropolia Ardealului și Mitropolia Banatului, Fundația Gojdu își reia timid activitatea la Sibiu.

 

Acordul româno-maghiar privind afacerea Gojdu din 1937

Acordul româno-maghiar privind afacerea Gojdu din 1937

 

În octombrie 2005, autoritățile române au semnat un acord cu guvernul maghiar prin care se dorea înființarea Fundației Publice Româno-Ungare “Gojdu”. Scopul acesteia ar fi fost susținerea bursierilor români și maghiari, organizarea de programe științifice, conferințe, etc. În martie 2008, Senatul a respins Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru ratificarea acordului dintre Guvernul României și cel al Ungariei.

Din nefericire, avuția lăsată moștenire de Emanoil Gojdu este pe deplin pierdută. Din fundația care odinioară contribuia la formarea elitei naționale, nu a mai rămas decât o amintire cu tente dulci amărui.

 

 

Surse: Maria Berényi, “Viața și activitatea lui Emanuil Gojdu (1802–1870)”

 

În 1884, aterizează la Paris și se înscrie la Facultatea de Drept. Francezii sunt scandalizați de gestul româncei. Cum tu, femeie, să îndrăznești să participi la cursurile cu profil juridic și să aspiri la o profesie destinată exclusiv bărbaților. Încep să îi pună bețe în roate, portarul universității nu o primește în clădire, iar când trece de el, profesorii o scot din sala de curs. Muncește din greu, iar la sfârșitul primului an de studii câștigă admirația corpului profesoral. La 23 de ani, Sarmiza uimește o lume întreagă: devine prima femeie avocat din Europa și prima din lume cu un doctorat în Drept.

 

Surghiunită de profesori este ținută pe la uși închise

Se naște în familia boierului Dumitru Bilcescu, la 27 aprilie 1867. Familia o alintă “Miza”, iar feciorii lui Brătianu îi spun ”voinica”, pentru că se lua mereu la trântă cu flăcăii de prin preajmă. Până la șase ani, l-a avut drept dascăl pe Vasile Păun, ca mai apoi să frecventeze cursurile Colegiului Sfântul Sava din Capitală. Cu o doză mare de ambiț, Sarmiza își ia bacalaureatul fără mari probleme. Dorește să se înscrie la Facultatea de Litere din Paris, dar în ultimul moment schimbă macazul și merge la Facultatea de Drept.

 

Maria Bilcescu alături de micuța Sarmiza

Maria Bilcescu alături de micuța Sarmiza

 

Într-o vreme în care rolul femeilor în societate era pe deplin subestimat, gestul Sarmizei pune pe jar o lume întreagă. Avocatura era apanajul bărbaților, o femeie nu avea ce căuta într-o instanță judecătorească. Este admisă la Facultatea de Drept de la Sorbona, unde are parte de o primire groaznică. La primul curs, profesorul Paul Sonday face o criză de nervi și o scoate afară. Conducerea face presiuni în speranța că va abandona cursurile și îi interzic accesul în clădire. Românca nu se lasă intimidată și înaintează o plângere către corpul profesoral în care spune că o asemenea atitudine contravine motto-ului “Liberté, égalité, fraternité“.

 

Sarmiza, prima femeie din lume cu doctorat în Drept

Profesorii nu au încotro, o reprimesc la cursuri. La sfârșitul primului an universitar, hulitorii Sarmizei flutură steagul alb. În frunte cu profesorul de Drept Civil, Colmet De Santerre, toți o felicită și o caracterizează drept “neobosită, demnă de toată lauda şi cu un comportament ireproşabil“. În cei cinci ani de studii, Sarmiza Bilcescu a avut-o alături pe mama ei, Maria, care și-a urmat fiica peste tot, inclusiv la cursuri.

 

Foaia de titlu a tezei de doctorat

Foaia de titlu a tezei de doctorat

În 1887, tânăra își ia licența în Științe Juridice, iar trei ani mai târziu obține doctoratul în drept cu teza, De la condition légale de la mère. Episodul a stârnit un interes ieșit din comun. Susținerea tezei a fost o adevărată conferință de presă. Sala era plină cu reporteri și fotografi veniți să asiste la acest eveniment unic în lume. A doua zi, cotidianele ofereau amănunte în exclusivitate despre examen, iar fotografia candidatei era pe primele pagini.

 

Intră în Barou și devine prima femeie avocat din Europa

După ce uimește o lume întreagă, Sarmiza Bilcescu se întoarce pe meleagurile natale, unde șochează din nou. La 23 de ani, face o cerere către Baroul Ilfov și solicită să fie înscrisă ca avocat. Situația era tare delicată deoarece la vremea respectivă nu exista nicio țară în Europa care să aibă vreo femeie avocat. Baroul era prezidat de ilustrul avocat și om politic, Take Ionescu. Cererea a fost întoarsă pe toate părțile, iar în cele din urmă a fost aprobată.

 

Știre apărută în ziarul Epoca din 15 octombrie 1897

Știre apărută în ziarul Epoca din 15 octombrie 1897

 

Decizia a fost întâmpinată cu frenezie de către oficialii europeni, care s-au întrecut în cuvinte de laudă. Decanul Facultăţii de Drept din Bruxelles, Louis Frank, trimite o epistolă Consiliului Avocaţilor în care spune: “România are onoarea de a fi introdus pentru prima dată o mare inovaţie în existenţa baroului.“ În ciuda pregătirii strașnice, clienții o evitau, așa că nu a profesat deloc. În una din corespondențele sale, Sarmiza pare resemnată: “Mă mărginesc să dau consultațiuni și pot chiar – grație lui Dumnezeu și părinților mei – să am marea bucurie de a le da gratuit.

 

Mama necăjiţilor, sprijinul studenţimii și ambasador peste hotare

Timpul trece, iar în 1897 se căsătorește și devine doamna Alimănișteanu. Tot acum se retrage din Barou dedicându-se operelor filantropice. Pune umărul la înființarea Societății Domnișoarelor Române și devine președinte executiv în cadrul Asociației Femeilor Universitare. Neobosită, Sarmiza începe să lupte pentru dreptul la educație al femeilor. Se înscrie în comitetele de patronare ale mai multor baluri de caritate. A dorit să ducă frumusețea tradițiilor populare peste hotare. Astfel, a început să trimită unor doamne importante din străinătate costume naționale și tablouri ce ilustrau imagini de la țară.

 

Poza nr 3

 

Foaia populară din 31 mai 1898, o descrie astfel: “Cine nu a văzut-o în comitetul de patronare a atâtor baluri cu scopuri de binefacere? Cine nu a zărit-o ore întregi la societatea “Furnica”, unde, ca o adevărată furnică, aduna din toate părțile spre a ajuta atâtea fete sărace, care și azi o binecuvântează?

 

Sfârșitul o găsește înveșmântată în ie

După o vreme, Sarmiza se retrage la țară, unde cade la pat. În ultimele zile de viață o vizitează cea mai bună prietenă, Regina Maria. Le întovărășiră dragostea de țară și orele de limba română pe care suverana le lua de la avocată. În seara zilei de 26 august 1935, suferința se sfârșește. La aflarea veștii, Maria înmoaie pana în călimară și îi scrie lui Dumitru, fiul Sarmizei: “Te rog a primi cele mai sincere condoleanțe la moartea vrednicei tale mame, care a fost una din cele mai distinse și mai destoinice dintre femeile române.” Înmormântarea are loc la Bilcești, în straie populare, așa cum și-a dorit.

 

 

Surse: 1)Forbes; 2) Historia; 3)Wikipedia

 


.Justice Magazin și povestea proiectului juridic născut din pasiunea mai multor liceeni. Alex Lungu, co-fondator: “Cred ca dacă s-ar face educație juridică, România ar ajunge mult mai sus”

19 aprilie 2021 |
Maria și Alex sunt elevi în clasa a XI-a, în cadrul Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din București. Se implică în acțiuni de voluntariat și sunt pasionați de domeniul juridic pe care vor să-l aprofundeze în Olanda. Într-o zi, văzând că în...

Destinul avocatului Valer Moldovan. Asuprit de autoritățile maghiare revine în țară și pune umărul la înfăptuirea Marii Uniri. Se stinge la Penitenciarul Sighet și este înmormântat la cimitirul săracilor

23 octombrie 2020 |
Născut în orașul Câmpeni, Valer a crescut în ambianța științelor juridice. Începe studiile în drept la Budapesta, însă le termină la Cluj, unde va obține și titlul de doctor. A profesat în Dumbrăveni, Bistrița, Brașov, stabilindu-se în 1903, la...

Toma Stelian, avocatul care a revoluționat legislația insolvenței în Europa. Conduce misiunea parlamentară la Paris, luptă pentru unitatea națională și obține dreptul României de a naviga liber pe Dunăre

24 iunie 2020 |
  Oltean get-beget, Toma pleacă din Bănie și aterizează în Capitală cu mari năzuințe. Face Facultatea de Drept, iar în 1885,devine doctor în drept la Universitatea din Paris. Pe atunci, statul francez era măcinat de chestiunea falimentului și căuta cu...