Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Baia Mare

Muzeul Național al Țăranului Român București și Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare», sub egida Ministerului Culturii și a Consiliului Județean Maramureș, alături de Muzeul Satului Bănățean Timișoara și  Muzeul Național al Țăranului Român, parteneri ai acestui eveniment, au onoarea de a vă invita miercuri, 10 aprilie 2024, ora 18.00, la vernisajul expoziției itinerante intitulată Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori și tradiții. Evenimentul va avea loc la Sala Tancred Bănățeanu din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român. La vernisaj, va fi prezent grupul instrumental „Trio Transilvan” – formula cea mai autentică de muzică tradițională.

Această manifestare de excepție se adresează publicului larg și avizat, promițând o experiență unică și inedită prin concept și expunere, un proiect inaugurat în contextul anului 2023, la Muzeul Satului Bănățean, an în care Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii.

 

Expoziția curatoriată de Robert Strebeli, managerul MJACABM și Mircea Tancău, muzeograf MNȚR, aduce în atenția publicului 12 lucrări de sculptură, 26 de lucrări de pictură și un desen, opere remarcabile semnate de Gheza Vida și Mihai Olos, doi artiști de geniu ai Maramureșului, înrudiți prin reflecție și manifestare artistică, reprezentativi pentru Centrul Artistic Baia Mare, dar și pentru panorama artei plastice naționale și europene. Conceptul curatorial și expozițional va fi susținut de o atmosferă specifică Maramureșului, coordonată de doamna Petronela Fotea, șef secție Conservare și Restaurare, atmosferă pe care vă așteptăm să o descoperiți prin obiecte inedite de decor și vestimentație din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român. De asemenea, în cadrul acestei expoziții, veți putea urmări două materiale vizuale despre cei doi mari artiști, realizate și oferite prin amabilitatea TVR (Vida Gheza – Arhiva TVR) și a domnului Călin Dan, director MNAC (MNAC Live Online | Mihai Olos. Între prieteni – video: Dan Iordache).

 

Prin intermediul acestui eveniment cultural de amploare, Muzeul Național al Țăranului Român din București și Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» își propun să transmită valorile estetice specifice Școlii băimărene de pictură, cu rădăcini adânci la începutul secolului XX și puternic ancorate în tendințele artistice europene. Un accent deosebit este pus pe prezentarea importanței Școlii băimărene de pictură ca paradigmă est-europeană în cadrul modernismului artistic.

Expoziția va putea fi vizitată în Sala Tancred Bănățeanu, până în data de 19 mai 2024, de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00. Lunea, marțea și cu ocazia sărbătorilor legale este închis.

 

Există profesori unii mai buni decât alții? Există profesori unii mai dedicați decât alții? Există unii profesori care au simțul datoriei mai dezvoltat decât al altora? Cred că la această întrebare ar fi imperios necesar să răspundă elevii profesoarei de limba și literatura română Tatiana Cauni, profesor premiat Merito și coordonatoarea unei trupe de teatru intitulată „Masca”.

Tatiana Cauni este de două decenii titulară în Liceul Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare, dar nu mereu a stat în fața elevilor mari, ci s-a aplecat și asupra preșcolarilor. Doar un an, ce e drept, dar a știut dintotdeauna că vrea să îmbrățișeze meseria de dascăl. „Știu că la întâlnirea de 10 ani, când am terminat liceul, doamna dirigintă ne-a adus scrisorile pe care le-am scris în ultima oră de dirigenție, și am zâmbit. Am scris „Vreau să fiu profesor, dar nu orice fel de profesor, ci unul bun!”, „Am ajuns profesor”.

De la această dorință a plecat în viață. A ajuns mai mult decât un om al sistemului de învățământ. Cu tărie cred că un lucru este comun în relațiile cu elevii. Pune un strop mare de iubire în fiecare legătură pe care o încheagă. Să o descoperim!

 

 

Ce rol are pentru sufletul dvs. meseria pe care ați îmbrățișat-o? Ce vă dă frumos pentru suflet?

În ultimii ani am fost întrebată de ce nu fac un doctorat în literatură. Îmi doresc un doctorat, dar nu în literatură pentru că am realizat că nu am devenit profesor pentru că sunt îndrăgostită de literatură, ci am devenit profesor pentru că sunt îndrăgostită de oameni! Literatura este acolo, în sufletul meu, dar cred că e nevoie de mai mult pentru a fi profesor, pentru a ajunge la sufletul celor din fața ta, pentru că azi, adolescenții au nevoie de altceva și când am înțeles acest lucru mi-a fost mai ușor în a preda și literatură în sala de clasă. „Frumosul” meu sunt relațiile pe care le stabilesc cu acești adolescenți și care se transformă în oamenii pe care-i admir mai târziu.

 

De cât timp sunteți în sistemul de învățământ? Care este frumoasa poveste a escapadei dvs. academice?

În 2000 eram educatoare, în 2001 profesor suplinitor de limba și literatura română, iar în 2002 m-am titularizat prin concursul național, cum se spune, am intrat pe ușa din față, în liceul unde sunt și acum. Nu am terminat pedagogicul, ci o postliceală pedagogic, departe de casă, apoi am urmat Facultatea de Litere, și de la cei mici am trecut la adolescenți. Însă, și acum pășesc cu emoție în grădiniță, când sunt invitată să lucrez cu preșcolarii. Îmi aduc aminte, cu drag, că atunci când eram copilă, îi puneam pe copiii din fața blocului să învețe poezii. Poate intuitiv, mă vedeam profesoară peste ani. Știu că la întâlnirea de 10 ani, când am terminat liceul, doamna dirigintă ne-a adus scrisorile pe care le-am scris în ultima oră de dirigenție, și am zâmbit. Am scris „Vreau să fiu profesor, dar nu orice fel de profesor, ci unul bun!” Am ajuns profesor, nu știu dacă și unul bun! În viață totul e relativ, până și sintagma ”profesor bun”, depinde pe cine întrebi, pe cineva pe care ai supărat sau pe care ai bucurat.

 

Pe ce considerente și valori se bazează relația cu elevii?

Când îi privesc prima dată pe adolescenți mă gândesc la ce pot deveni ei peste patru, zece ani și cum aș vrea să vorbească atunci cu mine. Înțeleg că nu toți sunt pasionați de literatură, dar îmi doresc să le placă ora de română și să găsească răspuns la întrebările lor în ceea ce citim, în proiectele pe care le facem împreună, în discuțiile purtate în timpul orei sau în afara ei (activitățile extracurriculare). Respectul, sinceritatea, consecvența mă caracterizează în relația cu ei. Nu vreau să fiu alta în fața lor decât T.C., Diri, care se străduiește să-i învețe să facă bine, care-i respectă încearcă și își ține promisiunile de fiecare dată. Uneori nu-mi reușesc toate, dar recunosc acest lucru și o iau de la capăt.

 

 

Și noi, adulții, învățăm de la copii la rândul nostru. Ce v-ați însușit de la ei?

Cred că spiritul ludicul din sufletul meu l-am preluat de la ei, îmi notez câte un titlu de carte sau un film despre care vorbesc, abilitățile digitale mi le-am dezvoltat alături de ei, fur câte o idee de ținută de la adolescente, vorbesc despre un meci de tenis sau fotbal cu băieții (mă pun la curent cu ultimele rezultate), și ar mai fi multe.

 

Lista de activități e plină de concursuri, un club de lectură, excursii în țară și în afară, participări la proiecte care susțin copiii din județ și ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate, dar și un teatru înființat. De ce un teatru, cum se desfășoară activități în cadrul lui și unde ați găsit toate resursele potrivite?

Teatrul e o pasiune și am făcut în așa fel încât locul de muncă să devină o pasiune, nu un chin. Așa că acesta nu putea lipsi, e aici, cu mine din primul an de învățământ. Trupa Masca face imediat 23 de ani și parcă a fost ieri! Multe amintiri și mulți adolescenți sunt în Masca! E o trupă de teatru atipică, e ca într-o familie, fiecare își are rolul lui, cineva e la regie tehnică, artistică, cineva e pe scenă, cineva dansează și cântă, cineva se ocupă de Finanțe, plătește impozitul la stat pe spectacol, cineva vinde bilete, cineva trage cortina, cineva cară decorul și toți acești cineva sunt adolescenții, care simt că aparțin unui grup. Nu întotdeauna suntem mulțumiți de toate spectacolele, dar ne gândim la tot ce construim împreună, la cât de mult râdem sau ne agităm, la spectatorii care vin să ne vadă și atunci mergem înainte. Financiar, ne descurcăm singuri, avem o asociație care ne ajută să vindem bilete pentru spectacol, nu e dificil, mai greu este să nu renunțăm, să vedem oportunitățile care vin cu această trupă de teatru: festivaluri, spectacole caritabile, legăm prietenii (e tare fain să vezi că participă în festivalul tău o fostă elevă, devenită profesoară, cu trupa ei de liceu), dezvoltăm abilități (creativitatea, colaborarea, gândirea critică, leadership-ul, comunicarea, etc) și uneori rezolvăm probleme de viață.

 

Cine v-a fost alături în toate proiectele pe care le-ați ticluit?

Nu e un secret că muncesc tare mult și că fără sprijinul familiei mele nu aș fi putut realiza multe, pentru că la vârsta de 22 de ani eram divorțată, în anul întâi de facultate și cu un copil de un an. Andra e cea care a înțeles cel mai bine ce fac eu și care mi-a fost inspirație, iar fratele meu a fost acolo, ori de câte ori am avut nevoie. Apoi, am avut și am mulți prieteni, care sunt în viața mea și care m-au ajutat să nu mă prăbușesc și să nu renunț. Și da, în ultimii ani, am prins aripi pentru că este și Merito în viața mea. Nu știu unde m-au găsit, de ce m-au premiat, de ce investesc atât de mult în mine (și nu doar în mine), dar a venit în momentul în care eram pe punctul de a renunța.

 

 

Cu ce gânduri veniți zilnic la catedră?

În fiecare dimineață întru în clasă cu zâmbetul pe buze, veselă, pentru că îmi place să cred că sunt unde trebuie. Nu am fost niciodată o oportunistă și dacă am renunțat la funcții efemere în educație este pentru că am considerat că încă nu e timpul meu.

 

Ce simte în suflet un profesor care este vizitat de foștii elevi?

Bucurie, o imensă bucurie. Îi strâng tare în brațe de fiecare dată când îi văd, sunt mulțumită că nu au uitat de unde au plecat și râdem, uneori cu lacrimi, pentru că ne aducem aminte de testele, proiectele de la română sau piesele de teatru cu trupa. Am foști elevi cărora le sunt prietenă, nașă, merg la nunțile lor, le sunt aproape atunci când au nevoie.

 

Dacă nu ar fi fost azi această meserie, ce se visa adolescenta Tatiana să devină?

Am cochetat cu actoria, psihologia și educația. Am ales să fiu profesor pentru că e un mixt din toate, nu? Nu am nici cel mai mic regret că sunt profesor!

 

Care este cea mai arzătoare dorință a dvs.? Dar a profesoarei Tatiana?

Îmi doresc să fiu sănătoasă ca să pot aduce zâmbetul pe buze oamenilor dragi din jurul meu. Profa Tatiana își dorește, cândva, să fie un lider într-o școală, actuala sau alta, cine știe!

 

 

Ce proiecte ticluiți în prezent?

În ultimul timp am descoperit că-mi place să lucrez și cu profesorii, nu doar să fiu „profa cu părul de foc” din clasă, așa că sunt ancorată destul de mult în tot ce înseamnă intervenții din partea Comunității Merito: webinare, cafenele, școli de vară, ateliere pentru elevi și profesori. Pentru clasele mele caut inspirație în tot ce mă înconjoară, în tot ce citesc pentru a face orele să treacă repede și îi „momesc” cu Visuri în troler, cu Povești împachetate, cu Aripi de poveste, etc.

 

Ce și-ar dori dascălul Tatiana să vadă schimbat în învățământ? De unde crezi că ar trebui să înceapă schimbarea?

Tare mult mi-aș dori să se recunoască meritele în educație, să primeze competența, să fie apreciați profesorii, să se investească în ei, pentru că dacă un profesor e fericit în sala de clasă, elevul este la fel. Când vorbim despre ….de unde să înceapă schimbarea, e ca și cum ai deschide cutia Pandorei pentru că este relativă, depinde cum te poziționezi. Dacă vrei să-ți fie veselă ziua, atunci faci tot ce poți ca elevii tăi să beneficieze de cea mai bună variantă a ta ca profesor. Însă, dacă aștepți să se schimbe de sus în jos, trec generații de elevi pe lângă tine și te blazezi, preiei formula „e bine și așa, să facă alții”. Cred că ține de alegerea fiecăruia.

 

Sunt și lucruri care nu vă plac la dvs.?

Eu sunt omul căruia nu i-a ieșit nimic „din prima”. În copilărie și adolescență am fost destul de rebelă, încăpățânată, însă creativă și dornică de a face lucrurile cât mai bine. Nu am reușit acest lucru aproape niciodată (să fac lucrurile perfect): nu am intrat la liceul dorit de părinții mei (Sanitar), nu am luat notele la bac dorite de mine, nu am intrat la facultate în primul an, am ales să fac o postliceală (pedagogic) departe de casă, m-am căsătorit foarte tânără și am eșuat, nu m-am titularizat în primul an și câte aș mai putea scrie. Însă, toate aceste mici eșecuri m-au ajutat să-mi găsesc drumul, așa că am ales filologia la liceu, apoi am terminat Literele, din prima căsătorie am o adolescentă deosebită și în al doilea an m-am titularizat într-un liceu care mi-a adus multe lucruri frumoase. Toți avem regrete în viață, dar am învățat că trebuie să merg mai departe și dacă pot, să nu mai repet greșelile. Uneori reușesc, alteori nu. Important e să nu uit cine sunt.

 

 

Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ați înfăptuit?

Dacă vă referiți din punct de vedere profesional, a fost atunci când am plecat, cu 30 de copii, singură în Viena. În excursie i-am pus să facă un proiect la miezul nopții ca să-i țin ocupați împreună și să rămână cu ceva din această călătorie. Dacă vă referiți din punct de vedere personal, ar fi multe de spus, dar poate într-o altă „poveste” despre mine.

 

Dacă ar fi să dați o culoare perioadei din prezent, ce culoare merită? De ce?

Culoarea părului meu, nu? E în ton cu personalitatea mea…caldă, jucăușă, nuanța frunzelor de toamnă…așa ca mine!

 

 

Puțină lume știe care sunt cele mai înalte turle de biserici din România. Am alcătuit un top al acestor impunătoare și zvelte construcții, gândindu-ne că este posibil să vă intersectați cu ele în vacanța din această vară. După cum veți vedea, toate bisericile din top sunt localizate în Banat și Transilvania. Dacă aveți informații privind și alte biserici cu turle foarte înalte, așteptăm să ni le semnalați în secțiunea de comentarii.

 

Desigur, bisericile nu sunt cele mai înalte construcții din țară. Există zeci de turnuri și de anexe ale clădirilor industriale mult mai înalte. Pentru a avea un termen de comparație, cea mai înaltă construcție din România este coșul de fum al fabricii Cuprom-Phoenix din Baia Mare, care se ridică deasupra solului la nu mai puțin de 352 de metri. Iar CET Progresul din București are înălțimea de 240 de metri.

În întreaga lume, cele mai înalte biserici sunt în Ulm, Germania (161 metri), Coasta de Fildeș (158 metri) și Koln, Germania (157 metri). Iar în România cea mai înaltă biserică va fi, desigur, Catedrala Națională: atunci când va fi terminată, va avea înălțimea de 120 metri.

Iată topul celor mai înalte biserici din țară, așa cum arată el acum:

 

1. Catedrala ortodoxă Mitropolitană din Timișoara: 90 metri înălțime

Construirea catedralei din Timișoara s-a încheiat în 1941. Ea a devenit repede un simbol al orașului, mai ales că este ridicată pe o latură a pieței celei mai reprezentative. Ca înălțime, este pe locul 8 în lumea ortodoxă, primele 7 locuri fiind ocupate de catedrale din Rusia și Georgia.

 

Catedrala M. Timisoara

 

2. Biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj: 80 metri înălțime

Nu mai puțin de 175 de trepte din piatră și lemn trebuie să urci pentru a ajunge în turla bisericii din Piața Centrală a Clujului. Iar odată ajuns acolo, poți admira clopotul cel vechi, turnat în timpul lui Mihai Viteazul! În această biserică a fost botezat Matia Corvin, rege al Ungariei între 1458-1490, fiu al voievodului român al Transilvaniei Iancu de Hunedoara.

 

Bis Sf. Mihail din Cluj

 

3. Biserica mănăstirii ortodoxe Săpânța-Peri: 78 metri

A fost ridicată pe malul Tisei între 1998 și 2003, iar turla bisericii este vizibilă la cinci kilometri depărtare. Este cea mai înaltă biserică de lemn din țară, iar la acest capitol depășește de departe foarte multe edificii de cult.

 

Manastirea Sapanata

 

 

4. Biserica Evanghelică din Bistrița: 75 metri

Se găsește în centrul orașului Bistrița și este un monument reprezentativ pentru arhitectura de tranziție de la stilul gotic la stilul renascentist. Turnul îl depășește cu puțin pe cel al catedralei din Sibiu care aparține aceleiași confesiuni. Construirea a fost încheiată în 1564

 

Bis Ev. din Bistrita

 

5. Catedrala Evanghelică din Sibiu: 73 metri

Este una dintre bisericile gotice cele mai vechi din Transilvania, cu o arhitectură complexă. Turla este compartimentată pe șapte nivele. Construirea a început în 1371 și a fost terminată mult mai târziu, în 1520. Este catedrala și biserică parohială în același timp și deservește comunitatea evanghelică de confesiune augustană din Sibiu.

 

Bis. Ev. din Sibiu

 

 

6. Biserica greco-catolică de lemn de la Șurdești: 72 metri

A fost construită în 1721 de către comunitatea greco-catolică și a fost cea mai înaltă biserică de lemn în acea vreme. Materialul folosit este lemnul de stejar de munte. Unul dintre elementele de particularitate este acoperișul cu două rânduri de streșini. Iar pridvorul are două rânduri de arcade suprapuse. Este parte a patrimoniului cultural mondial UNESCO din 1999.

 

Bis. din Srudesti

 

 

7. Biserica Neagră din Brașov: 65 de metri

Biserica aparține comunității luterane și a fost construită în 1477. A devenit neagră la propriu și apoi și nominal în urma unui incendiu provocat în timpul unei invazii turcești, în 1689. Este cea mai lungă biserică din România: 89 de metri.

 

 

Bis. Neagra

 

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

 

Baia Mare




 
×

Donează

Împreună putem construi un viitor în care cultura românească este prețuită și transmisă mai departe. Alege să susții Matricea Românească!

Donează