Meseria de cadru didactic cere multe activități în fișa postului și competențe pe care multe meserii nu le au. Pe lângă faptul că un dascăl trebuie citească programa școlară, să întocmească strategii didactice optime, să întocmească raporturi de evaluare și multe altele, e imperios necesar să poarte în mintea și inima sa multă iubire și afecțiune pentru copii și să se aplece asupra nevoilor individuale ale acestora.
Simona Moacă, învățătoare la Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu“ din Bârlad, județul Vaslui, a reușit să iasă în evidență prin metodele atipice prin care predă și rezultatele obținute cu elevii la clasă. Se lasă ghidată în procesul de predare-învățare de emoțiilor elevilor săi. Să o cunoaștem!
Doamna învățătoare, sunteți în mijlocul copiilor și le aduceți bucurie. Nu știu concret de câți ani, dar știu cert că vi se întorc bucuriile. Ce sentimente vă încearcă pe interior?
Meseria mi-a fost aleasă de Dumnezeu. După multe rătăciri și lupte duse cu viață, Dumnezeu a avut grijă să mă reîntoarcă pe calea mea și să îmi arate care este rostul meu. Să fiu învățătoare mă face fericită. Simt că pot lasă ceva în urmă mea, că pot aduce o schimbare în viața unui copil, că, asemeni unui grădinar, pot planta semințele cunoașterii și ale omeniei în grădina mea de omuleți în creștere.
Care sunt valorile pe care le insuflați copiilor de acasă, dar și celor de la școală? Cred cu tărie că doriți să plece în viață cu convingeri bine închegate, nu doar cu cunoștințe acumulate la nivel cognitiv.
Întotdeauna am considerat că faptul că sunt mamă mă ajută să fiu un învățător și mai bun. De multe ori mă raportez la copiii mei pentru a-i înțelege pe micuții mei elevi. Cel mai mult îmi doresc pentru copiii mei de acasă, dar și pentru copiii mei de la școală să fie OAMENI. Oamenii aceia buni și rari care primesc și oferă cu inima caldă, care își doresc să fie ajutați și să ajute în egală măsură. Îmi doresc să înțeleagă că pot face ca lumea să fie un loc mai bun, că ei sunt actorii principali în propria lor poveste și că o pot scrie așa cum le place, dar cu responsabilitate și asumare. Dincolo de cunoștințele acumulate la nivel cognitiv, care sunt deosebit de importante, trebuie să acordăm importantă și competențelor socio-emoționale.
În funcție de emoțiile elevilor, îmbrățișați un stil de predare. După cât timp v-ați convins că nevoile emoționale primează?
Cred că încă din primul an de învățământ, că necalificat, am acordat atenție emoțiilor elevilor mei. Poate și faptul că am predat în comunități defavorizate m-a ajutat să îmi dau seama că este necesar să îmi adaptez strategiile didactice la specificul clasei. Pe parcurs am dezvoltat o rutină din a ne exprima emoțiile în prima parte a zilei, la „întâlnirea de dimineață”, atunci când ne conectăm unii cu alții, ne exprimăm trăirile, temerile, bucuriile. E important ca fiecare elev să se simtă „văzut”, să știe că nu este judecat ci înțeles și valorizat. Nu le minimizez supărările, iar atunci când există conflicte îi provoc pe ei să găsească soluția potrivită și să se pună în locul celuilalt coleg.
Cât le vorbiți despre empatie, prietenie și iubire înaintea descifrării împreună a tainelor citirii și numerelor?
Mult! Pentru că dincolo de planul pe care îl am pe termen lung pentru elevii mei, anul acesta, având clasa pregătitoare, am considerat că este important să realizez și unitatea colectivului, astfel că prietenia, ajutorul, bună înțelegere, echipa, colegialitatea au fost noțiuni de căpătai în clasa noastră. Avem și o regulă (pe care ei au ales-o) : “Toți pentru unul și unul pentru toți!” și cred că au înțeles ce înseamnă această regulă. Regulile clasei noastre sunt concepute împreună, în prima săptămâna de școală, sunt votate de ei și chiar dacă e greu de crezut, regulamentul nostru este și semnat (și-au pus amprentele pe el, promițând că îl vor respectă) asumându-și astfel că îl vor respecta.
Cum sunt elevii de azi față de elevii de odinioară?
Elevii noștri, că și noi, adulții, de altfel, trăiesc într-o lume care îi supune unui continuu proces de adaptare. Pentru că ei să se poată adapta cu succes la lumea în care trăiesc este necesar să realizăm o învățare conectată la realitate. Ei au nevoie să știe la ce le folosește acea informație pe care le-o predai, unde o pot folosi, unde o vor mai întâlni, cât de important este să o știe.
Doamna învățătoare, ați avut drumul lin spre învățământ sau care e povestea frumoasei dumneavoastră escapadă?
Drumul meu către învățământ nu a fost lin, a fost că un roller-coaster plin de evenimente ce au făcut că drumul să fie mai lung. Poate că a trebuit să învăț din fiecare experiență trăită pentru a putea aprecia și mai mult locul în care mă aflu astăzi. Nu a fost ușor, dar m-am reîntors pe calea mea!
Ați abandona vreodată meseria aceasta?
Niciodată! Simt că aici mi-e locul!
De unde motivația aceasta de a crește nivelul clasei? Vă trebuie atât de multe resurse. De unde le luați?
În fiecare zi a vieții noastre trebuie să fim cea mai bună variantă a noastră de până atunci și asta presupune o învățare continuă, pe tot parcursul vieții. Vreau că elevii mei să aibă dorința de a se îmbunătăți continuu, să aspire mereu la a fi mai buni.
Care este profilul clasei dumneavoastră? Cum ați defini în câteva idei clasa pe care o conduceți în prezent?
Clasa mea se numește “Floricelele curioase”, titulatura pe care și-au asumat-o cu mândrie. Am considerat că, dacă vor fi curioși, vor descoperi cu ușurință tainele învățării. Viziunea noastră este:
Suntem micii curioși, Buni, isteți și curajoși, Când un mister întâlnim, e loc vrem să-l deslușim. Folosim mereu “de ce?” ca să aflăm ce trebuie. Nimic nu ne va opri, curioși mereu vom fi!
Și îi reprezintă în totalitate această viziune!
Ce gânduri transmiteți fiecărei generații?
Mi-aș dori că fiecare copil, din fiecare generație să știe că este important și că contează efortul pe care îl depune în fiecare zi, să înțeleagă că este o picătură dintr-un ocean de bunătate, că este scriitorul propriului român și aș mai adaugă și faptul că, eu, învățătoarea din viață lor, vreau să citesc doar române cu final fericit!
