Tag

Bârlad

Meseria de cadru didactic cere multe activități în fișa postului și competențe pe care multe meserii nu le au. Pe lângă faptul că un dascăl trebuie citească programa școlară, să întocmească strategii didactice optime, să întocmească raporturi de evaluare și multe altele, e imperios necesar să poarte în mintea și inima sa multă iubire și afecțiune pentru copii și să se aplece asupra nevoilor individuale ale acestora.

Simona Moacă, învățătoare la Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu“ din Bârlad, județul Vaslui, a reușit să iasă în evidență prin metodele atipice prin care predă și rezultatele obținute cu elevii la clasă. Se lasă ghidată în procesul de predare-învățare de emoțiilor elevilor săi. Să o cunoaștem!

 

 

Doamna învățătoare, sunteți în mijlocul copiilor și le aduceți bucurie. Nu știu concret de câți ani, dar știu cert că vi se întorc bucuriile. Ce sentimente vă încearcă pe interior?

Meseria mi-a fost aleasă de Dumnezeu. După multe rătăciri și lupte duse cu viață, Dumnezeu a avut grijă să mă reîntoarcă pe calea mea și să îmi arate care este rostul meu. Să fiu învățătoare mă face fericită. Simt că pot lasă ceva în urmă mea, că pot aduce o schimbare în viața unui copil, că, asemeni unui grădinar, pot planta semințele cunoașterii și ale omeniei în grădina mea de omuleți în creștere.

 

Care sunt valorile pe care le insuflați copiilor de acasă, dar și celor de la școală? Cred cu tărie că doriți să plece în viață cu convingeri bine închegate, nu doar cu cunoștințe acumulate la nivel cognitiv.

Întotdeauna am considerat că faptul că sunt mamă mă ajută să fiu un învățător și mai bun. De multe ori mă raportez la copiii mei pentru a-i înțelege  pe micuții mei elevi. Cel mai mult îmi doresc pentru copiii mei de acasă, dar și pentru copiii mei de la școală să fie OAMENI. Oamenii aceia buni și rari care primesc și oferă cu inima caldă, care își doresc să fie ajutați și să ajute în egală măsură. Îmi doresc să înțeleagă că pot face ca lumea să fie un loc mai bun, că ei sunt actorii principali în propria lor poveste și că o pot scrie așa cum le place, dar cu responsabilitate și asumare. Dincolo de cunoștințele acumulate la nivel cognitiv, care sunt deosebit de importante, trebuie să acordăm importantă și competențelor socio-emoționale.

 

 

În funcție de emoțiile elevilor, îmbrățișați un stil de predare. După cât timp v-ați convins că nevoile emoționale primează?

Cred că încă din primul an de învățământ, că necalificat, am acordat atenție emoțiilor elevilor mei. Poate și faptul că am predat în comunități defavorizate m-a ajutat să îmi dau seama că este necesar să îmi adaptez strategiile didactice la specificul clasei. Pe parcurs am dezvoltat o rutină din a ne exprima emoțiile în prima parte a zilei, la „întâlnirea de dimineață”, atunci când ne conectăm unii cu alții, ne exprimăm trăirile, temerile, bucuriile. E important ca fiecare elev să se simtă „văzut”, să știe că nu este judecat ci înțeles și valorizat. Nu le minimizez supărările, iar atunci când există conflicte îi provoc pe ei să găsească soluția potrivită și să se pună în locul celuilalt coleg.

 

Cât le vorbiți despre empatie, prietenie și iubire înaintea descifrării împreună a tainelor citirii și numerelor?

Mult! Pentru că dincolo de planul pe care îl am pe termen lung pentru elevii mei, anul acesta, având clasa pregătitoare, am considerat că este important să realizez și unitatea colectivului, astfel că prietenia, ajutorul, bună înțelegere, echipa, colegialitatea au fost  noțiuni de căpătai în clasa noastră. Avem și o regulă (pe care ei au ales-o) : “Toți pentru unul și unul pentru toți!” și cred că au înțeles ce înseamnă această regulă. Regulile clasei noastre sunt concepute împreună, în prima săptămâna de școală, sunt votate de ei și chiar dacă e greu de crezut, regulamentul nostru este și semnat (și-au pus amprentele pe el, promițând că îl vor respectă) asumându-și astfel că îl vor respecta.

 

Cum sunt elevii de azi față de elevii de odinioară?

Elevii noștri, că și noi, adulții, de altfel, trăiesc într-o lume care îi supune unui continuu proces de adaptare. Pentru că ei să se poată adapta cu succes la lumea în care trăiesc este necesar să realizăm o învățare conectată la realitate. Ei au nevoie să știe la ce le folosește acea informație pe care le-o predai, unde o pot folosi, unde o vor mai întâlni, cât de important este să o știe.

 

Doamna învățătoare, ați avut drumul lin spre învățământ sau care e povestea frumoasei dumneavoastră escapadă?

Drumul meu către învățământ nu a fost lin, a fost că un roller-coaster plin  de evenimente ce au făcut că drumul să fie mai lung. Poate că a trebuit să învăț din fiecare experiență trăită pentru a putea aprecia și mai mult locul în care mă aflu astăzi. Nu a fost ușor, dar m-am reîntors pe calea mea!

 

 

Ați abandona vreodată meseria aceasta?

Niciodată! Simt că aici mi-e locul!

 

De unde motivația aceasta de a crește nivelul clasei? Vă trebuie atât de multe resurse. De unde le luați?

În fiecare zi a vieții noastre trebuie să fim cea mai bună variantă a noastră de până atunci și asta presupune o învățare continuă, pe tot parcursul vieții. Vreau că elevii mei să aibă dorința de a se îmbunătăți continuu, să aspire mereu la a fi mai buni.

 

Care este profilul clasei dumneavoastră? Cum ați defini în câteva idei clasa pe care o conduceți în prezent?

Clasa mea se numește “Floricelele curioase”, titulatura pe care și-au asumat-o cu mândrie. Am considerat că, dacă vor fi curioși, vor descoperi cu ușurință tainele învățării. Viziunea noastră este:

Suntem micii curioși, Buni, isteți și curajoși, Când un mister întâlnim, e loc vrem să-l deslușim. Folosim mereu “de ce?” ca să aflăm ce trebuie. Nimic nu ne va opri, curioși mereu vom fi!

Și îi reprezintă în totalitate această viziune!

 

Ce gânduri transmiteți fiecărei generații?

Mi-aș dori că fiecare copil, din fiecare generație să știe că este important și că contează efortul pe care îl depune în fiecare zi, să înțeleagă că este o picătură dintr-un ocean de bunătate, că este scriitorul propriului român și aș mai adaugă și faptul că, eu, învățătoarea din viață lor, vreau să citesc doar române cu final fericit!

 

 

Îndrăgostită de teatru din copilărie, Ana-Maria Rusu nu s-ar fi gândit că peste ani va ajunge la catedră. După absolvirea Universității ”George Enescu” din Iași, specializarea pedagogie muzicală, Ana-Maria a petrecut primii 11 ani din cariera de profesor în Bârlad. Acolo, lipsa materialului didactic a făcut-o să inoveze și a transformat o banală oră de muzică într-o simfonie de instrumente neconvenționale.

 

Articolul pe scurt:
  • Ce face un profesor de muzică pe timp de pandemie?: “Mă întâlnesc cu elevii pe platforme, mai vorbim, cei de liceu cântă și îmi trimit filmările. În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri“
  • Lipsurile te fac să evoluezi: “La Bârlad nu avem un raft să pun o foaie. Prima dată am cântat cu hârtie de copt pe care o cumpărasem eu, apoi cu creioane, am cântat cu corpul“
  • Ora de muzică, mână în mână cu matematica și geografia: “Colegii mei de la Focșani încearcă să mă implice în orele lor. O lecție de geografie sau formulele la matematică se învață cel mai ușor pe ritmuri de rap“

 

Rusu_2

 

Nu tu alegi catedra, ea te alege pe tine

Ana-Maria este un produs al județului Vaslui. Cei trei frați și-au petrecut copilăria în cheie muzicală, acompaniați de discurile puse la pickup. “În orașul Bârlad era o școală de muzică foarte bună, iar pentru că era singura școală vocațională din oraș, mama a decis să mă înscrie. Ulterior m-am orientat către liceul de artă, apoi Conservatorul la Iași“, a spus Ana-Maria Rusu pentru Matricea Românească.

 

Când a venit ziua de vineri și am conștientizat că nu o să mai intru la clasă, s-a produs scânteia

 

Cum fiecare poveste de viață are la un moment dat o cotitură, în cazul Anei-Maria aceasta a venit în timpul facultății. “Aveam posibilitatea de a face modulul pedagogic, nu doream să fiu profesor, dar am zis că tot e gratis… M-am gândit că dacă lucrurile nu merg cum trebuie mă duc profesor, era o variantă de rezervă. Când eram în anul cinci de conservator, doamna la care noi eram repartizați cu modulul s-a îmbolnăvit și a rugat pe unul din noi să-i țină orele timp de o săptămână. M-am oferit, apoi am fost la o școală de cartier. Emoțiile erau mari, elevii percepeau muzica altfel, dar nu știau să se bucure de ea ca artă. Mă simțeam ca un zeu printre ei, iar când a venit ziua de vineri și am conștientizat că nu o să mai intru la clasă s-a produs scânteia“, zice entuziasmată Ana-Maria.

 

Rusu_4

 

Atunci când nu ai de niciunele, inovezi

Energia și setea copiilor după cunoaștere, au făcut-o să se întoarcă în urbea natală și să susțină examenul de titularizare. În anul 2005, Ana-Maria a început să predea la o școală din orașul Bârlad. Acolo, lipsurile erau majore, nici măcar un raft unde să pui o foaie nu exista. În astfel de condiții aveai două căi: ori abandonai, ori inovai. “Prima dată am cântat cu hârtie de copt pe care o cumpărasem eu, apoi cu creioane, am cântat cu corpul. Am început să filmez secvențe din clasă și să le postez pe internet. Nu credeam că fac ceva special, socoteam că toți profesorii procedează similar. La început predam clasic, după manual, dar mi-am dat seama că e depășit, așa că am început să adaug joculețe. Asta s-a întâmplat pe parcursul anilor petrecuți la școala din Bârlad“, a spus Ana-Maria Rusu.

 

Soclul pe care mă ridică lumea azi este clădit din umerii miilor de elevi pe care i-am avut

 

Sora Anei-Maria, absolventă și ea de conservator și profesoară în Iași avea o pagină de Facebook denumită Mai Multă Educație Muzicală în Școli, pe scurt MEMIS. “Inițial a fost o pagină simplă unde puneam citate. În momentul în care am început să postez fragmente din lecții, mi-am dat seama că ceea ce era acolo reprezenta mai mult decât un exemplu, era o metodă de învățare. Vedeam dacă merge la clasă, aplicam, dacă nu ieșea adaptam și postam din nou pe pagină“, povestește profesoara.

 

Rusu_3

 

Muzica în familie, antidot împotriva pandemiei

Acum este profesor de Educație muzicală la Școala Gimnazială Anghel Saligny și Colegiul Național Unirea, ambele din Focșani. Chiar dacă a schimbat orașul, percepția copiilor despre muzică era tot aceeași. “La vârstele mici cred că este muzică de mort, așa zic despre muzica clasică, dar majoritatea joculețelor mele sunt pe muzică clasică. Este o audiție muzicală activă, ascultăm piese de la cele mai cunoscute după care îi conduc către genuri mai complicate“, a zis Ana-Maria Rusu.

 

În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri

 

Pandemia nu a făcut decât să schimbe regulilor jocului. Chiar dacă îi e greu, Ana-Maria a găsit soluția: muzică în familie, dar cu linguri. “Mă întâlnesc cu elevii pe platforme, mai vorbim, cei de liceu cântă și îmi trimit filmările. În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri. Am o campanie cu copiii de liceu, se numește Cele mai bune lucruri se întâmplă înăuntru, pe melodia Let It Be. Apoi, pe social media am filmulețe cu familia mea care cântă la linguri, iar ulterior vrem să introducem și alte obiecte de bucătărie. Muzica unește și vindecă!”.

 

 

 

 

 


Ana-Maria Rusu, profesoara care face din ora de muzică un adevărat carnaval. “În lumina evenimentelor actuale cred că trebuie să-ți oferi puțin timp să cânți la linguri. Muzica unește și vindecă!“

5 mai 2020 |
Îndrăgostită de teatru din copilărie, Ana-Maria Rusu nu s-ar fi gândit că peste ani va ajunge la catedră. După absolvirea Universității ”George Enescu” din Iași, specializarea pedagogie muzicală, Ana-Maria a petrecut primii 11 ani din cariera de...