• 100.000 de conversații cu suflet și tot atâtea soluții oferite seniorilor în aproape 9 ani de funcționare
• peste 18.600 de apelanți au sunat la Telefonul Vârstnicului pentru îndrumare și consiliere
• 50% dintre apelanți locuiesc singuri, 30% au între 70 și 80 de ani
• Informații practice și servicii de îngrijire sunt în topul motivelor de apelare la Telefonul Vârstnicului

4 iulie 2024: Telefonul Vârstnicului, linia telefonică națională gratuită dedicată seniorilor cu vârsta de peste 65 de ani, lansată de Fundația Regală Margareta a României în octombrie 2015, a atins 100.000 de convorbiri telefonice cu vârstnici și aparținători din toată țara. La numărul de telefon gratuit  0800 460 001, oamenii au beneficiat de consiliere socială, informare, sprijin emoțional și îndrumare, oferite cu dedicare de operatorii specializați în asistență socială ai Fundației, precum și de voluntarii special instruiți.

Telefonul Vârstnicului a fost prima linie telefonică gratuită de informare și asistență dedicată persoanelor de peste 65 de ani din România, fiind licențiată ca serviciu social. În aproape 9 ani de existență, au sunat la Telefonul Vârstnicului 18.608 apelanți unici. Dintre aceștia, 50% au declarat că locuiesc singuri, 41% au solicitat informații practice și utile pentru rezolvarea problemelor individuale sau legate de traiul de zi cu zi, 32% aveau nevoie de  îngrijire și suport, având diverse grade de dependență, iar 30% erau între 70 și 80 de ani.

Seniorii care au apelat Telefonul Vârstnicului au găsit întotdeauna un consilier, un interlocutor de încredere, un companion, un prieten, fiind ascultați și îndrumați în situații individuale de viață, beneficiind de sprijin emoțional prin reapelare săptămânală, conversații de grup și consiliere psihologică. Acest serviciu social a creat o hartă a serviciilor sociale și a devenit un  centru de resurse valoroase pentru seniori, indiferent de comunitatea din care aceștia fac parte, apelând la o bază de date de peste 450 de instituții publice, organizații neguvernamentale sau servicii private și bazându-se pe o echipă de profesioniști în domeniul senectuții.

Alinarea singurătății și încurajarea unui stil de viață activ post-pensionare au fost două dintre direcțiile susținute de Telefonul Vârstnicului. Astfel, linia telefonică a devenit un reper al seniorilor din societatea noastră, fiind singura linie națională, gratuită și confidențială care a funcționat constant, trecând proba timpului, fiind sprijinită prin donații individuale, sponsorizări din partea companiilor și campanii mass-media.

„De la lansare, Telefonul Vârstnicului a reprezentat un pas important spre conectarea cât mai multor vârstnici afectați de izolare, singurătate, de lipsa informațiilor de încredere, dar și de lipsa unui sprijin. Ceea ce ne-am propus în 2015 continuăm și  în prezent: să ascultăm problemele vârstnicilor din România, să le oferim consiliere și oportunități de participare la viața societății și de valorificare a experienței lor. De asemenea, ne dorim în continuare să mobilizăm comunitățile locale să rămână unite în sprijinul acestor persoane pentru a fi tratate cu respectul pe care îl merită”, declară Mugurel Mărgărit, director executiv al Fundației Regale.

Prelucrarea datelor colectate la linia telefonică în perioada octombrie 2015 – iulie 2024 relevă care sunt cele mai importante 5 nevoi cu care se confruntă seniorii din toate zonele țării și soluțiile pe care Fundația și partenerii ei le-au oferit:

1. Telefonul Vârstnicului a fost cel mai des apelat pentru a obține informații utile, practice și actualizate referitoare la diverse nevoi ale seniorilor (7.635 persoane). Vârstnicii au obținut, facil și gratuit, contacte relevante și informații actualizate pentru situații particulare din partea echipei specializate de asistenți sociali ai liniei telefonice. Aceștia operează cu o bază de date ce conține peste 450 de instituții de stat, servicii sociale sau private cu servicii specifice pentru seniori. Cele mai multe persoane care au solicitat informații au fost din București (6.534 persoane), iar cele mai puține din Dobrogea (816 persoane) și Banat (668 persoane).
2. Nevoia de îngrijire și suport în funcție de gradul de dependență a ocupat locul doi în topul apelurilor. 5.865 de persoane au primit informații despre cămine pentru vârstnici și proceduri de instituționalizare, servicii practice disponibile în comunitate, precum și recomandări privind instituții care oferă îngrijiri medicale la domiciliu sau masa pe roți.
3. Pe locul trei în topul apelurilor vârstnicilor au fost solicitările de sprijin financiar și material, din partea a 3.256 de seniori. Echipa Telefonului Vârstnicului a ghidat acești vârstnici către resursele comunitare adecvate, operate de DGAS-uri sau ONG-uri, care pot oferi produse alimentare, igienico-sanitare sau tichete sociale.
4. Pentru 1.787 de seniori, Telefonul Vârstnicului a devenit un prieten de încredere și a răspuns nevoii de sprijin emoțional acelor vârstnici care se luptă cu singurătatea, provocări sociale actuale sau personale, prin servicii proprii de reapelarea săptămânală și consiliere psihologică, oferită gratuit de psihologii voluntari, sau prin redirecționare către organizații partenere cu servicii specializate din comunitatea lor.
5. Un număr de 1.400 dintre vârstnicii care au sunat la Telefonul Vârstnicului în perioada menționată și-au exprimat dorința de a fi activi și de a se implica în viața socială și după pensionare. Li s-au oferit informații despre oportunitățile de voluntariat în comunitate, precum Centrele Generații, despre posibilitățile de participare la atelierele de educație digitală pentru seniori organizate la București și în alte 10 localități din țară, la activitățile organizate în cluburile pentru seniori din comunitate sau la TeleClubul Seniorilor, un spațiu de întâlnire virtuală care permite seniorilor să se conecteze și să împărtășească experiențe comune.

Populația României continuă să îmbătrânească

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat anul trecut, în condițiile în care populația vârstnică de 65 ani și peste a depășit cu peste 27,5% populația tânără de 0-14 ani, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. De asemenea, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122, la 1 ianuarie 2023, la 127,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere, la 1 ianuarie 2024.

Apelurile la Telefonul Vârstnicului se pot face la numărul gratuit 0800 460 001, de luni până vineri, între orele 08.00 – 20.00 și sâmbăta între 08:00 – 16:00. Linia poate fi accesată și de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situație dificilă a unui vârstnic.

Proiectul social a fost lansat în octombrie 2015 ca răspuns la problema îmbătrânirii populației și a beneficiat de finanțare din partea Fundației Vodafone România. În 2024, programul este în continuare susținut de Fundația Vodafone România alături de Compania Națională Loteria Română și Johnson Wax.

****

Despre Fundația Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul celor 34 de ani de activitate, Fundația a dezvoltat numeroase proiecte durabile în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Regală vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieții acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunități, cele mai recente fiind Fondul pentru Vârstnici, Telefonul Vârstnicului și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Pe când avea vreo 4 ani l-am întrebat pe Iacob ce ar vrea să se facă atunci când va fi mare. S-a gândit câteva secunde și-a mi-a răspuns cu simplitatea celui care știe ce vrea: ”un băiat cu un zmeu”. Răspunsul era plin de poezie. Vedeam în el libertatea celui care își centrează atenția pe vânturile care bat în înalt. Bogăția celui care știe să se joace. Intuiția creatoare a celui care poate să prindă vântul într-o bucată de hârtie. Dar mai era acolo și răbdarea de a înălța un zmeu. Când vânturile sunt potrivnice, este nevoie de răbdare și tenacitate pentru înălțarea căutată.

Amintindu-mi acum de acest episod, mai găsesc în răspunsul lui Iacob vioiciunea deschiderii către nou și răbdarea de a-l împlini. În exercițiul imaginației este o disponibilitate creativă pentru nemaivăzut și nemaifăcut. Dar pentru ca imaginația să rodească este nevoie și de sacrificiul rutinei vecine cu depresia.

Imaginație și rutină

Imaginația și creativitatea sunt asociate copilului. Pentru că el aparține noului. El însuși este o ființă care irumpe din neștiut într-o lume care caută și protejează ordinea și inteligibilitatea. Copilul nu este recuperat complet de regulile familie, culturii, timpului. Dar este în curs de îmblânzire. Tot ceea ce el are este noutate, imaginație, creativitate și nemaipomenit. Pe măsură ce creștem, regulile de aur ale eficienței și ale responsabilității ne țin pe poteci deja bătute și inhibă capacitatea de explora noi orizonturi. Iar dacă această rigiditate devine predominantă, presupusa maturizare se transformă într-o vremelnică îmbătrânire. Ca și cum la capătul ieșirii din adolescență ne așteaptă un bătrân sigur pe el, inflexibil și veșnic indispus de posibila pretenție a noului.

…răbdarea de ”a crește în jos” (James Hillman)

Față de nou avem o atitudine ambivalentă. Pe de o parte, suntem atrași de el, de stranietatea care ne îmbogățește viața. Pe de altă parte, ne temem de el, de ceea ce poate răsturna în comoda așezare a vieții noastre. Ca atare, societatea trăiește în tensiunea dintre cultivarea noului și limitarea lui. Iar progeniturile acestei tensiuni sunt copiii și bătrânii. Copii pe care îi poți găsi și printre cei de optzeci de ani. Bătrâni pe care îi poți regăsi și în rândul celor de cincisprezece ani. Copii care trăiesc doar din planuri și imaginație, dar care nu au deprins răbdarea și rutina de a duce la capăt un proiect. Bătrâni care au experiență, care știu dinainte despre ce este vorba, dar care resping cinic orice iese din tiparul celor știute de ei.

Puer Senex

Într-o astfel de societate bătrânii din noi își mai fac planuri doar la început de an. Ca și cum doar atunci avem voie să punem bun început. Momentul acela în care ne jurăm că vom face ceea ce nu am mai făcut. Vom călători, vom citi, vom slăbi, vom alerga, vom învăța limbi străine, vom lua carnetul, vom întemeia o familie, vom merge la sală, vom picta, vom merge mai des la munte, vom merge mai des la mare, vom renunța la obiceiuri toxice. Restul anului este momentul în care copiii din noi eșuează în a reuși să se țină de plan.

Praznicul nașterii Domnului este și despre Noul Început, despre deschiderea nemaivăzută de drum a Dumnezeului care s-a făcut om pentru ca omul să poată deveni Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazians). Copilul Divin care se naște în ieslea din Bethleem face posibil ”bunul început” care încununează în cadrul duhovnicesc al spovedaniei iertarea rigidităților noastre deturnante. Restul narațiunii hristice, rememorate atât de fiecare liturghie în parte, cât și de întregul an liturgic, este despre răbdarea de ”a crește în jos” (James Hillman), despre asumarea până la capăt a sacrificiului de sine reprezentat de înălțarea pe cruce.

Maturizarea are nevoie atât de deschiderea noului, cât și de stabilitatea experienței. Astfel, arhetipul cel mai potrivit acestei teme a creșterii nu este cel al Bătânului, antipod rigid al volatilității Copilului. Ci este cel al Copilului Bătrân (Puer Senex), adică al Noului și al Imaginației însoțite de Stabilitate și Răbdare. Orientați de un astfel de model, rezoluțiile Anului Nou pot fi oricând trăite, fără a trăda necesitatea împlinirii lor. Este nevoie doar de imaginația și de răbdarea unui băiat cu un zmeu.

”Tati, tu știi de la ce vine ‘zero’?”. Mergeam pe trotuarele înghesuite ale cartierului și vorbeam despre cum trebuie să fim atenți la mașini atunci când ne pregătim să traversăm strada. Mă uit la Sânziana, puțin surprins că îmi pune o astfel de întrebare, taman când vorbeam despre vigilența pietonului. ”De la ce?”, o întreb pentru a-l lăsa loc explicației ei. ”De la bufniță”. ”De la Bufniță?!”, replic eu cu nedisimulată uimire. ”Eu știam că zero e semn pentru ”nimic”. El ne semnalează nimicul, faptul că nu avem ceva.

”Nu există nimicul”, îmi zice ea, dintr-o inconștientă înțelepciune care mie îmi suna foarte parmenidian: ”Trebuie spus și gândit că ființa este, căci a fi este posibil, dar neantul nu e posibil”. Ti, ce chestie!, mergeam pe trotuar cu înțelepciunea greacă de mână, iar eu nu știam.

Dialogul socratic în care nu eu sunt înțeleptul

Cum așa, m-am mirat eu socratic? Mă pregăteam să o conduc prin câteva întrebări la necesitatea de a gândi neființa, nimicul, și de a înțelege de ce și nimicul este. În fond, dacă nu am puteam spune decât ceea ce este, minciuna nu ar mai fi posibilă, și nici păcăleala, și nici imitația. Nu mai spun despre clasa politică… Așa că mă pregăteam să avansez dialectic într-un scurt dialog stradal cu Sânziana. Nu-mi dădusem seama că picasem deja într-o capcană.

Da, am zis eu, nimicul nu este. Dar dacă nu este, cum se face că avem un semn pentru el?

Eu nu am zis că nimicul nu este, ci că nimicul nu există, a răspuns Sânziana, iar eu începusem să intuiesc faptul că mi se pregătea ceva, ca celui care rămăsese în urmă, deși credea că este cel dintâi. Cum ar veni, o surpriză, o întâlnire cu neașteptatul care vine să îți arate unde ești și ce ai mai avea de completat.

Păi, atunci, poți avea Nimicul?, întreb ca un bătrân stăpânitor de adevăr, crezând că o voi pune în încurcătură. Eram aproape mândru de tactica aleasă și așteptam ca Sânziana să spună că nu, ca să ne întoarcem de unde începusem, iar eu să pot să îmi urmez liniștit și mulțumit firul raționamentului. Credeam că aceasta va fi un bun exercițiu de flexibilizare a gândirii. Nu îmi dădeam seama că bătătoream rigid căi de nenumărate ori parcurse și că eu eram cel care urma să fiu flexibilizat.

Doar că Sânziana nici măcar nu a tăcut mult. Și-a continuat drumul în stânga mea și a ridicat mâna dreaptă, îndoită de la cot, cu palma în sus, ca și cum ar fi ținut o tavă care nu era. Iar eu deja intuiam din ce parte va veni pocneala. ”Țin ceva în mână?”, mă întrebă Sânziana, văzându-și calmă de drum. ”Nu”, am răspuns eu cu jumătate de gură și complet stupefiat de agilitatea ei. Iar ea nu a mai zis nimic, deși pot să jur că am auzit-o spunând la fel de calm ”exact…”.

Creativitatea și responsabilitatea

Gestul ei fusese perfect ambivalent și pe deplin grăitor. Nimicul este, dar nu există. Iar eu tocmai fusesem elasticizat prin creativitatea ei, fără să mai fi apucat să îmi desfășor argumentația. Sânziana era deja acolo unde eu vroiam să o aduc. Mă aștepta pe mine. Copiilor le sunt proprii inovația, noile începuturi, deschiderile de drum. Puerul este o ființă a imaginației, a lumilor care ar putea fi, a ceea ce se află la început, a proiectelor și a năzuințelor. Bătrânul, Senex, este o ființă a experienței, a timpului, a responsabilității și a răbdării. El este afectat de rigiditatea lui știu-eu-mai-bine și nu are chef de lucruri noi. Doar că omul matur are nevoie și de copil, și de bătrân; și de Puer, și de Senex. Avem nevoie de imaginație, așa cum ne trebuie răbdarea. Ne este de folos flexibilitatea, așa cum ne este importantă și stabilitatea. Fără unul dintre cei doi poli am trăi dezechilibrat, incomplet, unilateral. O lume a copiilor este o lume a creativității lipsite de răbdare, a inovației lipsite de anduranță. Multă curiozitate, ioc responsabilitate. Ceea ce duce la imposibila împlinire a oricăruia dintre planurile nutrite de copii.

George Church, profesor genetician la Harvard Medical School, caută soluții pentru inversarea îmbătrânirii. După ce a reușit să facă acest lucru în experiementele cu opt specii diferite de animale, George Chruch anticipează că în douăzeci de ani acest lucru va fi posibil și pentru oameni. Or, ceea ce este îngrijorător nu este căutarea de a păstra legătura cu copilul sau cu tânărul din noi. Acolo este, așa cum ziceam, toată creativitatea și inovația noastră. Alarmant este faptul că Puer Aeternus, Copilul Etern, este literalmente în drum spre noi. Bine reprezentat de Peter Pan, acesta trăiește doar din zborul imaginației și evită orice responsabilitate, refuzând, ca atare, să crească.

Calea nu este aceea de încremeni acru în rigiditatea bătrânului pentru care doar ”ființa este”, pentru care doar esențele contează, iar noul este suspect. Dar nu este nici aceea de a instaura dictatura fanteziei, pentru care doar lipsa de constrângeri contează, pentru care doar accidentalul este de cultivat, iar răbdarea este o corvoadă. E nevoie de un umblet la mijloc, de o aducere împreună a Copilului și a Bătrânului, a fanteziei și a responsabilității.

În acest fel, Puer Senex, copilul bătrân, va putea livra răspunsuri neașteptate, va putea crea ceva din aproape nimic. Și tot el va putea duce apoi la proiectul creat, înainte de începe un altul.  În acest fel, pe tava imaginației purtată în mâna dreaptă de un copil, vor putea sta laolaltă Nimicul și Ființa.