Biblia de la București

În inima capitalei, în centrul istoric, găsim cea mai veche biserică din București. Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche a fost construită acum mai bine de 450 de ani. Lăcașul a rezistat testului timpului, în ciuda a numeroase cutremure și incendii puternice. În fiecare marți, sute de credincioși vizitează Biserica Sf. Anton – se spune că celor care se roagă timp de nouă marți la rând la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare li se vor îndeplini dorințele, își vor găsi sufletul pereche și se vor căsători.

Povestea bisericii

Biserica Sf. Anton este cunoscută de către localnici și istorici drept Biserica Curtea Veche, cea mai veche biserică din București, păstrându-și forma originală. Mircea Ciobanu este cel care a hotărât zidirea bisericii, în a doua lui domnire, cu hramul „Buna Vestire”.

Istoricul Gheorghe Șincai a afirmat că pe peretele ctitorilor bisericii au fost zugrăviți trei prinți cu numele de Mircea. Unul dintre aceștia era Mircea Ciobanu, al doilea era fiul acestuia, pe care îl chema tot Mircea, iar cel de-al treilea îl înfățișa pe Mircea cel Bătrân. Astăzi, găsim în biserică doar chipul lui Mircea Ciobanu și al lui Ștefan Cantacuzino.

Biserica Sfântul Anton a primit denumirea de Curtea Arsă, din cauza faptului că actualul lăcaș a fost construit pe locul bisericii de lemn, care a ars aproape în întregime în urma incendiului din 1747. Astfel, biserica a primit alături de hramul „Buna Vestire” și hramul „Sfântul Anton”. Într-o zi de marți, din ruinele fostei biserici, icoana Sfântului Antonie cel Mare a fost salvată.

Biserica Sf. Anton este o copie a Mănăstirii Cozia din punct de vedere arhitectural – are un plan trilobat, cu o lungime de 25 de metri și  8 metri lățime la exterior. Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă. Plastica decorativă a fațadelor este realizată din fâșii de cărămidă aparentă în alternanță cu fâșii de tencuială. Sub cornișă regăsim un șir de ocnițe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, subliniază progresul în evoluția arhitecturii în Țara Românească. Atât contrafortul, care sprijină zidul la exterior, cât și decorațiunea ocnițelor, sunt de influență arhitecturală din Moldova, influențe aduse de soția ctitorului, Doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș din Moldova. Catapeteasma din interior se remarcă, de asemenea, fiind decorată cu elemente din Vechiul Testament.

Pisania actuală este cea pusă de Șerban Cantacuzino în 1715, când a refăcut pictura, ocazie cu care, la intrarea în biserică, s-a adăugat un chenar de piatră, sculptat în stil renascentist. De-a lungul vremii, biserica a fost refăcută de numeroase ori, cea mai importantă restaurare fiind cea din 1934, realizată de către Comisia Monumentelor Istorice, ocazie cu care biserica și-a recăpătat aspectul inițial.

Ritualul celor 9 marți

În fiecare marți, numeroși credincioși vizitează Biserica Sf. Anton. Fiecare dintre aceștia scrie un acatist, ce este citit de unul dintre preoții bisericii, repetând acest ritual timp de 9 marți. În cea de-a 10 marți, aceștia vin la biserică cu alimente: ulei, făină, orez, pâine. Pâine este împărțită în 9 părți și mâncată de către 9 persoane. După toate acestea, rugăciunea celui care a realizat tot ritualul va fi îndeplinită.

Biserica Sf. Anton astăzi

Astăzi, lângă Biserica Sf. Anton pot fi observate ruinele fostului palat domnesc, folosit până la domnitorul Constantin Brâncoveanu. În biserică, regăsim mormântul lui Mircea Ciobanu, ce a încetat din viață în 1599.

Biserica a trecut prin ample lucrări de restaurare și reamenajare în perioada 2007 – 2009, acestea fiind direct coordonate de preotul paroh Zaharia Gheorghe. Tot atunci, pictura bisericii a fost restaurată de pictorul Romeo Andronic. În 2009 au fost celebrați 450 de ani de la atestarea documentară a lăcașului.

Bibliografie:

http://www.biserica-sfantul-anton.ro/

Unirea din 1859, împlinită apoi de Marea Unire, a fost urmarea faptului că Țările Române știau că sunt parte a aceleiași națiuni. Dar de unde știau asta? Cum s-a format această conștiință a apartenenței la același popor? Avem câteva indicii în cuvintele tipărite de-a lungul secolelor  de câțiva dintre oamenii fundamentali ai istoriei românilor.

Diaconul Coresi

În 1581, Coresi a tipărit la Brașov Evanghelia învățătoare. În prefață, el a scris că această carte este destinată ”tuturor românilor”. Cea a înțeles el prin această formulă s-a dovedit mai târziu, când cartea s-a răspândit în toate cele trei provincii românești.

Domnitorul Vasile Lupu

În 1643, Mitropolitul Varlaam al Moldovei a publicat binecunoscuta sa Cazanie. Vasile Lupu a scris un Cuvânt împreună, un fel de mesaj de intenție, în care se adresează către ”toată seminția românească de pretutindeni ce se află pravoslavnici într-această limbă”. Domnitorul stăpânea doar țara Moldovei, dar avea conștiința că tot români sunt și cei din țările vecine care vorbesc aceeași limbă.

Domnitorul Șerban Cantacuzino

În 1688, Șerban publică Biblia de la București, prima Biblie integrală în limba română. Predoslovia lui Șerban spune că ea nu se adresează doar celor de la sud de Carpați, ci ”ca la un norod întreg tuturor românilor, moldovenilor și ungrovlahilor”.

Mitropolitul Veniamin Costache

A fost mitropolit al Moldovei în prima jumătate a secolului 19, timp în care a tipărit peste 100 de cărți. În prefața la Dumnezeieștile Liturghii spune că ”ne numim români pentru că ne tragim din romanii aciia”. Iar într-o altă prefață spune despre limba română că este ”fiica limbii latinești, care a fost limba romanilor, strămoșii noștri, cei ce (…) ne-au locuit aice în Moldova, Țara Românească, Ardealul și Banatul, care țări se numeau atunci Dachia”.

Regulamentele Organice

În 1831-1832, în Țara Românească și în Moldova au fost proclamate Regulamentele Organice, care erau practic Constituțiile celor două țări aflate amândouă sub ocupație țaristă. În Regulamentul Țării Românești se vorbește despre identitatea comună a Țărilor Române, în acești termeni: ”începuturile, religia, obiceiurile și cea de un fel limbă a sălășluitorilor din aceste două principaturi sunt îndestule elementuri pentru o mai deaproape a lor unire”.