Pe 23 aprilie, lumea celebrează Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, instituită de UNESCO în 1995 pentru a promova lectura, industria editorială și protejarea drepturilor de autor. În România, aceeași dată marchează și Ziua Bibliotecarului, o suprapunere simbolică ce aduce în prim-plan nu doar cartea ca obiect cultural, ci și infrastructura umană și instituțională care face posibil accesul la ea.

În literatura de specialitate, biblioteca este definită nu doar ca depozit de documente, ci ca serviciu public de acces la informație, esențial pentru funcționarea unei societăți democratice. Din această perspectivă, rolul bibliotecilor depășește funcția tradițională de împrumut de carte, extinzându-se spre:

• facilitarea alfabetizării informaționale;
• reducerea inegalităților de acces la educație;
• susținerea învățării pe tot parcursul vieții;
• crearea de spații comunitare.

În mod particular, în mediul rural din România, biblioteca rămâne adesea singura instituție culturală funcțională, iar închiderea acesteia echivalează cu o retragere aproape totală a statului din sfera accesului la cultură.

„Am deschis șapte biblioteci în șase ani. Între timp, alte sute s-au închis”

Pe 23 aprilie, de Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, oamenii vorbesc despre cărți. Despre autori. Despre lectură. Eu mă gândesc, de fiecare dată, la uși. La uși închise și la uși pe care am încercat să le deschid. Pentru că, în ultimii șapte ani, eu cu 6 oameni celulă am deschis șapte biblioteci.

Nu sună spectaculos. Nici nu este, dacă te uiți doar la cifre.
Dar dacă te uiți mai atent la celelalte cifre, începe să capete sens.

Cărți pentru Biblioteca Jibert – fondator pr. Iulian Vincențiu Ungureanu

Cum începe, de fapt, o bibliotecă?

Prima bibliotecă nu a început cu un proiect sau cu o strategie. Nici măcar cu un buget. A început cu cărți adunate. Donate. Cerute. La mine în sat. În Dăișoara. Brașov.

Există cred eu pe lume, oameni care cred, oameni care simt exact ce te aștepți tu să simtă atunci cînd strigi. Și cealaltă categorie, bineînțeles. Cei ce nu vor să audă. Sunt oameni care trimit volume fără să știe exact unde vor ajunge, și cineva care le duce mai departe. Așa am adunat peste 60 000 de volume de carte. Așa a apărut, o rețea informală de biblioteci rurale, construită pas cu pas. Cu oameni. Pentru oameni.

Există sau nu există un loc pentru carte aici?

Și unii ar spune că pentru ce atâta agitație. Pentru ce atâta muncă că oricum nimeni nu mai citește. Pentru cine? De ce? Ce câștigi din toate astea? Duci cărți folosite. Vechi. Uzate. Copii vor cărți noi. Cu desene. Cartonate. Colorate. Scumpe. Așa îmi spunea cineva la o întâlnire în cadrul unei seri tematice despre lectură și bibliotecile din România la una dintre cele mai cunoscute librării din București. Că nu este folositor să iau saci cu carte veche din casele oamenilor și să o pun pe raft drept care nouă.

Copii care nu au o carte acasă pentru că nimeni nu le-o cumpără, sau aceia care nu au de unde să o împrumute pentru că mediul în care trăiesc nu le permite accesul la un astfel de spațiu – își doresc o carte. Nici verde. Nici albastră. Nici roșie. Nici cartonată. Nici cu desene mari. Sau mici. Ăși doresc doar o carte. Pe care să o țină în mână și să o răsfoiască. Să extragă o informație din ea. Să învețe ceva. Și în definitiv, dacă vrei să înveți sau să citești ceva, ai nevoie de o carte. Nu de o carte nouă.

Între deschidere și dispariție

Problema nu este că nu se mai fac biblioteci. Problema este că dispar mai repede decât apar.

Datele oficiale arată că:

• în România există aproximativ 8.100 de biblioteci (2024);
• dintre acestea, doar circa 1.758 sunt biblioteci publice;
• iar aproape 1.500 sunt în mediul rural.

Dar mai important decât fotografia de moment este evoluția:

• după 1990, peste 8.000 de biblioteci au fost închise;
• în ultimii 7 ani, aproximativ 1.460 au dispărut;
• între 2020 și 2023, alte 566 de biblioteci au fost închise, dintre care 181 publice, majoritatea din comune.

Asta înseamnă că fiecare bibliotecă nouă apare într-un sistem care, per ansamblu, se contractă. Și asta este trist.

Biblioteca Cumpărătura – jud. Suceava – fondatori prof. înv. primar Angela și pr. Mihai Brahariu

Ce înseamnă o bibliotecă într-un sat?

Diferența dintre urban și rural nu este doar una de infrastructură, ci de opțiuni. În oraș, dacă nu mergi la bibliotecă, ai alternative: librării, evenimente, acces digital stabil. În multe sate, biblioteca este singura opțiune. Sau un Cămin Cultural. Mort, de altfel. Ușile i se deschid doar la 3 evenimente pe an. Și acelea nu sunt pentru copii și nici pentru publicul larg. Sunt private.

Din experiența directă, rolul ei se extinde rapid dincolo de carte:

• loc pentru teme
• acces la calculatoare și internet
• spațiu de întâlnire
• uneori primul contact real cu lectura.

În mintea mea aceste biblioteci mi-am dorit să  funcționeze ca mici hub-uri culturale rurale: să se  organizeaze proiecții, discuții, activități educaționale, iar copiii care nu au acces la tehnologie să folosească resursele de acolo. Și exact asta se întâmplă.

23 aprilie rămâne o zi simbolică. Dar dincolo de simbol, realitatea este una foarte concretă:

Rețeaua de biblioteci din România scade, iar cele mai afectate sunt exact comunitățile care au cea mai mare nevoie de ele.

Mult râvnita criptomonedă Bitcoin, sau cărţi şi educaţie, într-o lume care valorizează câştigul imediat? Posibile răspunsuri, mai jos, într-o opinie Matricea Românească.

Să tot fie un an şi jumătate de când, asaltat de informații privind Bitcoin, noua monedă a umanității, care promite să ne revoluționeze însuşi modul de viață, am verificat dintr-o curiozitate explicabilă, cu ajutorul Fratelui cel Mare Google, rata de conversie a monedei – minune. La acea vreme (2016), un bitcoin se vindea contra a 1700-2000 de lei.

„Un salariu de profesor român pentru un bitcoin!”, mi-am zis, ca un Richard al III-lea al erei digitale. După care am abandonat complet problema, tratând-o – precum majoritatea conaţionalilor – drept o modă, efemeră ca orice modă, un moft. Bitcoin? În România? Loc unde, probabil, 9 milioane de oameni încă au toaleta în curte? N-o să prindă niciodată, zise flegmatic românaşul din mine.

Repede-nainte până în noiembrie 2017, când bitcoin – ul a depăşit bariera psihologică de 10.000 de dolari, trimițând trepidații din China până în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Faceți abstracție de faptul că bitcoin e o monedă extrem de volatilă, care îşi poate pierde 25%, 50% sau 99% din valoare într-o singură zi. Riscul e regula jocului, în finanțe ca şi în viață. Jocul de siguranță e valabil în snooker, nu în existența ultrarapidă de secol XXI, unde e sinonim cu paralizia, uitarea şi moartea – indivizilor şi afacerilor. În plus, nu era dolarul cea mai sigură monedă din lume în octombrie 1929, puțin înainte de Marțea Neagră care a dezvăluit – nu atât volatilitatea oricărei monede, cât inconsistența unui mod de viață uman? Ce a urmat, se ştie.

Imaginați-vă că, posedat de febra bitcoin, aş fi achiziționat, speculativ, în 2016, când criptomoneda era în scutece, doi bitcoini. Nu mai mult. În continuarea speculației, m-aş fi „retras” recent, pe creasta valului, băgând în buzunar circa 20-30.000 de dolari.

Ar fi urmat, în cazul fericit, probabil noi investiții, mai mult sau mai puțin inspirate: o casă mai mare, sau un troller mai mare şi călătorii în jurul lumii. Reversul era egalmente posibil: explozia „mămăligii” bitcoiniene şi pierderea investiției inițiale.

[pullquote]Fără încredere – în partener, țară, viitor – am fi sclavii fricii. Iată de ce trăim printre sclavi, sute de ani după abolirea sclaviei[/pullquote]

Dar, viața nu se construieşte pe „ce-ar fi fost”. Bitcoin, ca orice monedă din această lume, nu există, iar Papa Francisc are perfectă dreptate când spune că „banii sunt o iluzie”. O iluzie, ce-i drept, girată de încrederea a miliarde de oameni. Zeii greci nu mai există pentru că oamenii şi-au confecționat zei mai buni, iar vechii idoli au devenit ridicoli, relicva unui trecut prăfuit. Ce ne face să ne îndemnăm pe trecerea de pietoni când semaforul arată verde e tocmai încrederea că totul va decurge „aşa cum trebuie”, iar un psihopat nu se va plictisi de aşteptat şi nu va demara în trombă, ucigându-ne cu zâmbetul pe buze. Similar, ce ne face să ne lăsăm acasă dimineața soția (mai tânără sau mai bătrână) e încrederea mutuală că totul va merge cum trebuie, iar fiecare se va achita cu, onestitate, in absentia, de obligațiile matrimoniale – şi nu în bitcoini! Fără încredere – în partener, țară, viitor – am fi sclavii fricii. Iată de ce trăim printre sclavi, sute de ani după abolirea sclaviei.

Dar să revenim la bitcoinii noştri! Sigur că vă puteți îmbogăți din bitcoin, cumpărând ieftin (la momentul oportun) şi vânzând scump. Nu e nevoie de nici o inteligență pentru asta. Adevărata inteligență rezidă în a investi în voi, în cultura voastră şi în educația voastră.

Prin urmare, de-ați avea bani cât pentru un bitcoin sau doi, puneți mâna şi vă faceți biblioteci. Citiți. Investiți în „bula” numită creierul vostru, care nu se va „sparge” niciodată, oricât aţi „pompa” în ea. Bitcoinii nu sunt reali. Cărțile şi înțelepciunea din ele, da! Iar ele nu se vor devaloriza niciodată, indiferent de cum „merge” Bursa. Cărțile sunt calea spre îmbogățire, atât spirituală cât şi financiară. Ele vă vor deschide sipete pline cu bogății nebănuite. Aşa că, apucați-vă de „minat”, dar nu bitcoin, ci săpați după cunoaştere. Cum spune o frumoasă expresie neaoşă, „orice cal de curse ajunge gloabă, dar nu orice gloabă a fost cal de curse”.

Poate orice prost să aibă bitcoini? Desigur. Însă doar un om inteligent va folosi cum trebuie noii „talanți” ai secolului XXI.

View this post on Instagram

Mult râvnita monedă Bitcoin, sau cărți și educație, într-o lume care valorizează câștigul imediat? Posibile răspunsuri pe www.matricea.ro #Bitcoin #carte #educație #viitor #editorial #cultură #MatriceaRomânească

A post shared by Matricea Romaneasca (@matricearomaneasca) on Jan 18, 2018 at 5:54am PST

Foto deschidere: thongtincointiemnang.com/

Scriitorul Jorge Luis Borges spunea că, dacă și-ar imagina Paradisul, cu siguranță ar arăta ca o bibliotecă bogată. Argentinianul nu este singurul care își dorește o viață de apoi în compania a mii de volume – de preferință vechi și cu coperte îmbrăcate în piele -, pe care să le citească vreme de o veșnicie. Până atunci, pe pământ, ne putem trăi propriul Paradis în bibliotecile personale sau publice. Cele din urmă, deși nu mustesc de tomuri vechi cu o caligrafie monahală, dețin mii de volume care își așteaptă cititorii pentru a le oferi tot atâtea experiențe de viață.

Pentru cei care încă nu dețin un abonament la o bibliotecă publică, Matricea Românească a analizat costurile corespunzătoare obținerii unui permis de cititor în cadrul instituțiilor – în primă fază – din București, pentru a avea, înainte de a pleca de acasă, informații cu privire la „costul cunoașterii”. Trebuie menționat, din capul locului, că în Capitală, cu mici excepții, nu există biblioteci ce întrunesc varianta avantajoasă pentru cititori: gratis și cu permisiunea de a lua cărțile dorite acasă.

Metropolitana, peste tot

Biblioteca Metropolitană poate fi numită și „biblioteca de cartier”, întrucât are nu mai puțin de 33 (!) de filiale dispuse în cele șase sectoare ale Capitalei. Sediul central al instituției se află în zona Piața Romană, pe strada Tache Ionescu numărul 4, dar permisele pot fi eliberate (pe loc) în orice filială și sunt valabile în toată rețeaua Bibliotecii Metropolitane. Atât înscrierea, cât și accesul la toate serviciile instituției sunt gratuite. Pentru înscriere, viitorii cititori nu trebuie să aducă fotografii, timbre sau coli A4, ci doar cartea de identitate sau pașaportul. O veste bună: deși, inițial, cei care nu locuiau în București sau care nu aveau viză de flotant nu puteau împrumuta cărți, acest lucru s-a schimbat recent. Împrumutul este posibil dacă doritorii se prezintă la una dintre filialele Bibliotecii Metropolitane cu buletinul.

Sediul central al Bibliotecii Metropolitane București se află pe strada Tache Ionescu numărul 4

Tot din categoria serviciilor de biblioteconomie gratuite pentru români se numără și cele oferite de către prestigioasa Bibliotecă Națională a României. Situată în „buricul târgului”, bulevardul Unirii numărul 22, instituția deține un fond impresionant de carte, însă acestea nu pot fi decât consultate, deoarece aici nu există centru de împrumut. Permisul este gratuit și poate fi obținut pe loc pentru că, așa cum stipulează reprezentanții Bibliotecii Naționale pe site-ul oficial, „orice cetățean are dreptul de a avea card de acces”. Însă povestea capătă o turnură pecuniară atunci când intervine nevoia accesării celorlalte servicii, care sunt contra cost – de exemplu: scanarea (1 leu imaginea), inscripționarea DVD-urilor sau a CD-urilor (5 lei), fotografierea (7 lei imaginea), fotocopierea realizată de către personalul instituției (1 leu – A4, alb-negru) sau de către cititor, dar cu echipamentul Bibliotecii (0.5 lei) etc.

BCU, prețuri „studențești”

La Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” se schimbă datele problemei în ceea ce privește costul înscrierii. Sediul central este situat în apropierea Pieței Revoluției, iar celelalte filiale ale instituției se află în incinta facultăților Universității din București. Lista tarifelor aprobate și aplicate începând cu data de 1 octombrie 2016 ne arată că studenții, doctoranzii, cercetătorii și profesorii din cadrul Universității din București pot obține permisul de cititor în schimbul a 25 lei, iar viza anuală a legitimației costă 10 lei. Celelalte categorii de persoane, „studenții și masteranzii din instituțiile de învățământ superior de stat și particular din provincie, studenții, doctoranzii și cadrele didactice din instituțiile de învățământ din străinătate, cercetătorii care nu fac parte din rețeaua MECS, specialiștii din diferite ramuri ale economiei naționale, pensionarii, șomerii, persoanele fără loc de muncă” vor beneficia de servicii de lectură în sală plătind 10 lei pentru un abonament de 30 de zile sau 15 lei pentru unul valabil între două și șase luni.

Impresionantul fond de carte al Bibliotecii Naţionale a României poate fi consultat gratuit, deoarece „orice cetățean are dreptul de a avea card de acces”

Atunci când spunem Biblioteca Academiei Române (Calea Victoriei numărul 125), parfumul elitei se face simţit în mod automat. La fel ca în cazul Bibliotecii Naționale a României, nici aici nu există centru de împrumut, dar, așa cum explică reprezentanții Bibliotecii Academiei, se pot lua documente acasă, sub rezerva unor aprobări speciale. Potrivit ghidului instituției, din categoriile de utilizatori fac parte în special membrii Academiei Române, cercetătorii și redactorii din rețeaua Academiei, cercetătorii aflați în schimb de experiență în instituție, pensionarii Bibliotecii Academiei. Se pare că și cetățenii care nu fac parte din aceste grupuri pot consulta cărțile instituției, însă doar plătind 2 lei pentru un permis de două zile, 5 lei pentru unul de o lună, 10 lei pentru unul de trei luni, 25 lei pentru unul de șase luni sau 50 lei pentru unul de 12 luni.

Întrucât am supus analizei o instituție de elită, sunt de la sine înţelese o serie de reguli de conduită pe care celelalte biblioteci nu le impun cititorilor decât informal, prin specificul spațiului. De exemplu, atunci când vin în Biblioteca Academiei, potrivit ghidului oficial, aceștia trebuie să aibă o ținută decentă, să păstreze liniștea și să semneze la sosire o condică de prezență.

Bibliotecile limbilor străine, la fel de ofertante

În București există și biblioteci ale institutelor de limbi străine, care vin în sprijinul pasionaților de alte culturi cu un număr destul de mare de cărți, de reviste sau de articole multi-media.

Biblioteca din cadrul British Council deține un fond de carte de peste 10.000 de volume

Vom începe cu prezentarea institutului dedicat uneia dintre cele mai „vorbite” limbi de pe planetă. British Council București se află tot în zona Pieței Romane (Calea Dorobanților, numărul 14) și – potrivit informațiilor oficiale – le oferă utilizatorilor peste 10.000 de volume din domenii variate, dar și peste 3000 de DVD-uri. Prețurile abonamentelor diferă și sunt mai mari decât cele ale bibliotecilor prezentate anterior. Un abonament standard la British Council costă 140 lei pe an, iar la fiecare vizită, cititorii au voie să împrumute patru cărți, trei reviste, patru DVD-uri, zece cărți simplificate. Abonamentul Youth (dedicat studenților, profesorilor de engleză și – curios, prin prisma denumirii ofertei – pensionarilor) costă 100 lei, iar limita lucrărilor împrumutate este aceeași ca cea aferentă abonamentului standard. Candidații la examenele organizate în cadrul British Council plătesc, pentru șase luni, 50 lei și pot împrumuta numai două cărți la fiecare vizită. Instituția mai practică și alte tipuri de abonamente și de extraopțiuni.

O altă limbă străină care a câștigat teren în lista celor preferate și solicitate la nivel internațional este germana. Institutul Goethe din București (strada Tudor Arghezi, numărul 8-10) permite publicului să consulte în mod gratuit materialele disponibile și să acceseze internetul. Împrumutul este condiționat de solicitarea unui permis, care costă 25 lei (valabilitate șase luni) și 15 lei pentru elevi, studenți, pensionari, șomeri. Cursanții pot împrumuta cărți în mod gratuit. Citind printre rânduri, putem conchide că oricine dorește doar să citească lucrări în limba germană la sala de lectură a Institutului Goethe o poate face fără nicio altă obligație.

Un abonament standard la biblioteca din cadrul British Council costă 140 lei pe an

Institutul Cervantes, care promovează limba și cultura spaniolă, a inaugurat în anul 1995 Biblioteca Luis Rosales (poet și eseist spaniol), ce cuprinde peste 26.000 de volume, „majoritatea aflându-se în sala de lectură, cu acces liber”. Situată pe bulevardul Regina Elisabeta, numărul 38, biblioteca Institutului Cervantes eliberează „carnetul de împrumut” după achitarea taxei anuale de 80 lei. Și aici sunt acordate reduceri elevilor, studenților, persoanelor cu handicap, șomerilor sau profesorilor de limba spaniolă (50 lei). Elevii Institutului împrumută gratuit pe durata cursului, iar elevii secțiilor bilingve din afara Bucureștiului (cei care accesează biblioteca electronică) plătesc 30 lei.

În București există și Institutul Polonez (strada Popa Savu, numărul 28), care deține în incinta sa aproximativ 4000 de volume, peste 200 de CD-uri și DVD-uri cu muzică, și tot atâtea filme subtitrate în limbile engleză și franceză. „Chiar dacă nu știi limba polonă, în mediateca noastră vei găsi ceva pentru tine! Oferim cititorilor traduceri din literatura polonă în limba română”, ne încurajează reprezentanții Institutului Polonez să călcăm pragul bibliotecii, pe site-ul oficial. Ca în orice bibliotecă ce deține un centru de împrumut, și aici există câteva reguli – nu atât de multe precum la cele de mai sus. Pentru obținerea unui permis este necesară depunerea unei garanții în valoare de 50 lei, ce va fi returnată după renunțarea la calitatea de cititor al bibliotecii din cadrul Institutului Polonez. Pentru utilizarea sălii de lectură, nu este necesar permisul de cititor.

Voi, dragi cititori, cum vă satisfaceți setea de cunoaștere? La ce biblioteci apelați pentru obținerea cărților dorite?