Tag

birocraţie

… îmi povestește interlocutoarea mea, care locuiește, trăiește și muncește de vreo zece ani tot într-o țară ex-comunistă, călcată în 1968 de tancurile sovietice.

Nu-mi place exprimarea ei, “din păcate”, dar o înțeleg. Pentru diaspora românească, ce se pretinde (și e manevrată ideologic drept) o specie umană superioară timizilor / lașilor / incompetenților rămași pe meleaguri natale, “acasă” a devenit sinonim (din „vatra părintească”) cu: corupție cronică, birocrație, învățământ anacronic, spitale unde te internezi să te faci bine și ieși mort, poluare, griji, cancer. Dacă Occidentul e Raiul, România e Iadul. Și cine vrea să ajungă în Iad?

Interlocutoarea mea din diaspora greșește. A spune “din păcate” în aceeași frază cu “acasă” și “România” e un gest acoperit doar la suprafață. E-adevărat că afară se trăiește mai bine, cel puțin prin prisma unor indicatori obiectivi. Afară sunt autostrăzi, „la noi sunt codri verzi de brad / și câmpuri de mătasă / la noi atâția fluturi sunt / și-atâta jale-n casă”, vorba lui Goga. Afară omul e respectat, la noi e hăituit. Afară, poți să ai și loc de muncă, și viață personală. Afară, poți să ai dizabilități, pentru că fiecare muzeu și loc public te tratează egal. Cu totul altfel stau lucrurile la noi.

Afară sunt autostrăzi, „la noi sunt codri verzi de brad / și câmpuri de mătasă / la noi atâția fluturi sunt / și-atâta jale-n casă”

Nu stau s-o conving pe interlocutoarea mea că greșește, fiindcă n-are rost, iar devoțiunea față de “murdara” glie românească nu se argumentează. Când visul de plastic al conaționalilor noștri plecați afară se va lămuri, și ei, precum atâția alții, vor vedea limpede că România nu e un “din păcate”, ci un “din fericire”.

Ei trebuie să înțeleagă însă că viața nu se trăiește doar între 20-40 de ani, privind partea goală și căutând cusururi, nici soției, nici țării, și că opțiunea de a te-ngropa printre străini e absolută și înfricoșătoare, întocmai ca Judecata de Apoi. Din păcate!

Avem un vis neîmplinit,
Copil al suferinții,
De jalea lui ne-am răposat
Și moșii, și părinții…
Din vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deșertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi…

Foto deschidere: inhabitat.com