Clișeele precum „arta nu cunoaște bariere”, „imaginația nu are limite” sau „artiștii se exprimă diferit față de ceilalți” ne sunt mai mult decât familiare tuturor. Dar ce se întâmplă atunci când unii artiști chiar ignoră canoanele și reinventează până și tehnicile de a-și expune talentul? Ei bine, se naște arta brută, curent pe care îl întâlnim în pictură și în grafică, iar cei aliniați acestei forme de exprimare sunt numiți artiști marginali.
Mergând în urmă, pe firul scurt al istoriei contemporane, arta brută a apărut într-un spațiu unde nimeni nu ar vrea să pătrundă nici măcar în calitate de vizitator: în ospicii. Pacienții instituționalizați, afectați de boli mentale, erau încurajați de către medici să picteze, pentru a-și elibera zbuciumul interior cu ajutorul culorilor și al pânzei. De aceea, această artă brută s-a sustras mereu interpretării, întrucât nu cunoaște canoane, tehnici sau norme caracteristice școlilor tradiționale. Rezultatul a fost unul uluitor, semn că teritoriul subconștientului omului este unul vast, ce rezervă o infinitate de surprize. Arta acestor pacienți a început să inspire tot mai mulți pictori și astfel s-au pus bazele a ceea ce s-a numit, la inițiativa pictorului și sculptorului francez Jean Dubuffet (1901 – 1985), arta brută. Această nouă, bizară și necizelată formă de expresie a talentului a fost preluată de către tot mai mulți pictori, mai ales de către cei care nu absolviseră școli de specialitate și care nu dețineau tehnicile «academice» de lucru. Ei erau puși în situația de a învăța singuri și de a picta după cum le dicta generosul subconștient. Criticul de artă Roger Cardinal a denumit mișcarea aceasta outsider art (artă marginală), în 1972.
Exemplu de artă brută – Casa Niculescu Dorobanțu din București, pictură de Laurențiu Dimișcă Foto: Mihai Vladu
Este ușor de intuit faptul că în România, arta brută încă este o noutate, în prezent existând un număr mic de artiști care au îmbrățișat-o. Matricea Românească a stat de vorbă cu Laurențiu Dimișcă, un „marginal” care a făcut cunoscută arta brută în România, în urmă cu câțiva ani. Parcurgând pași mici, pictorul a început să identifice artiști care îi împărtășesc interesul față de arta brută. Laurențiu nu a stat cu mâinile în sân atunci când a observat că reacțiile față de picturile sale sunt foarte bune și că oamenilor le-a plăcut noutatea cu care a venit el, astfel că a înființat, în anul 2011, Fundația Outsider Art. Dar planurile sale nu se opresc aici.
României i se pregătește o clădire bizară
„Eu, practic, scriu istoria artei brute în România. Arta contemporană încă e un fenomen nou. Am avut ocazia să cumpăr o școală veche, în stilul românesc, lângă Piatra Neamț, în satul Gura Văii, unul pitoresc, de răzeși. Am vrut să o transform într-un centru de artă populară contemporană, dar nu am reușit. Așa că am investit și am reparat-o, am consolidat-o, iar în toamna aceasta voi picta acoperișul, pridvorul, pereții exteriori, pentru a o deschide în mod oficial. Practic, localniciii văd cum clădirea aceea se schimbă chiar sub ochii lor. Îmi propun să înscriu casa în circuitul clădirilor bizare din lume. Acesta este scopul meu. Vreau să o dotez cu tot ce trebuie pentru atelierele de creație, pentru rezidențe pentru artiști și chiar și pentru turiști. Va fi o colecție mare”.
Laurențiu Dimișcă își propune ca în toamna aceasta să deschidă muzeul dedicat artei brute Foto: arhiva personală
Clădirea, care va deveni un atelier artistic unic și total neobișnuit pentru România, are o suprafață de 800 metri pătrați și, pe lângă faptul că reprezintă un proiect de suflet al lui Laurențiu, se dorește a fi și un exemplu prin care se demonstrează că imobilele aflate în paragină pot fi reabilitate și pot servi unui scop cultural. „Muzeul Dimișcă” va fi acoperit – la propriu – cu artă brută: vor fi pictate ușile, ferestrele, mobilierul și chiar și patul, întrucât casa va reprezenta și locuința lui Laurențiu.
Privitorul nu își poate explica de ce are o afinitate pentru arta brută și de ce nu își poate lua ochii de la o pânză, întrucât cuvintele ar fi de prisos, dar Laurențiu, primul doctor în artă brută din România (a susținut lucrarea „Arta brută. Artă sau nebunie?”), a încercat să „ne traducă” puțin picturile sale.
„Linia neagră ne trimite cu gândul la benzile desenate, dar și la vitralii. Îmi place mult să narez, să povestesc mult prin imaginile mele. Vorbesc acolo despre religie, despre iubire, ironie, comedie, mai și filosofez. Mă inspir chiar din conversațiile de zi cu zi. Am abordat și arta erotică.”