“Sfânta treime” pe care şi-a construit viaţa o reprezintă credinţa, familia şi munca. Însă, deşi ar putea preda lecţii de tenacitate, dezvoltare personală – a sieşi şi a altora – respectiv de management (al gospodăriei, resurselor, timpului), Anuţa Bledea nu primeşte atenţia cuvenită nici din partea televiziunilor comerciale din România, nici din partea corporaţiilor autohtone şi nici din partea publicului larg. De aceea, la început de An Nou, Matricea Românească face un gest de restituţie morală şi vă propune un adevărat model – nu de subţirimea cartonului, ci de consistenţa lânii pe care o lucrează această femeie cu mâini – şi suflet – de aur: Anuţa Bledea, din Sat-Şugatag, Maramureş.
Pe Anuţa Bledea am avut privilegiul să o cunoaştem înainte de Crăciun, ajutaţi fiind de către fiica ei, Ioana, care ne-a deschis cu mărinimie porţile casei, invitând echipa Matricea Românească să-i cunoască frumoasa familie – şi, mai ales, părintele. Un om realmente remarcabil, pe care îl propunem, cu smerenie, a ne fi unul dintre modelele pe 2017. Căci, dacă cineva se mai îndoieşte de calitatea umană şi morală a românilor, ajunge doar să citească rândurile de mai jos spre a se convinge că, la sute de kilometri de Capitală, dar nu numai, în văi, pe munţi ca şi la câmpie, există purtători veritabili de valoare, români de la care putem lua un extraordinar exemplu de cinste, hărnicie şi viaţă demnă. Nu în palate poleite cu aur sau în turnuri de sticlă sunt marile noastre modele, ci în casa simplă, dar atât de vie, a ţăranului român.
Anuţa Bledea ne-a întâmpinat cu inima deschisă, îmbrăcată în portul transmis din moşi-strămoşi, şi a îndrugat încontinuu, pe parcursul discuţiei noastre. O lăsăm, aşadar, să îndruge şi mai jos, spre folosul domniilor voastre.
Matricea Românească vă urează să aveţi un An Nou bun, luminat şi de exemplul dumneaei, măicuţă bună a României!
“Dumnezeu mi-o dat darul şi puterea”
Am învăţat să îndrug de micuță. Am fost cinci surori și mi-o dat mama de lucru. Să lucrăm, să nu umblăm pe drum, să toarcem, să îndrugăm, să țesem, să alegem țoluri. Am învățat, am făcut patru clase, ca orișicare, dar m-am descurcat, că am învățat bine și m-am învățat și a lucra tăt felu‘. Tăte ce se țin aici în case îs făcute de mânurile noastre – fetele şi eu, mai bătrână.
Este o mare mândrie să iasă totul din mâna mea. Tăte sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu Sfântul. Dumnezeu mi-o dat darul și puterea.
De ce sunt femeile din Maramureş aşa muncitoare? Așa se muncește la noi, de mici. Și fetele o muncit de micuțe, și nepoatele, de când o fost mici, o fo‘ la lucru. Muncă și muncă, și la fân, și acasă. Muncă!
Am două fete. Le-am educat să lucre. Să nu fure, să fie cuminți și să lucre să-și facă de tăt felu‘. Că cine lucră, are de tăt felu‘. Cine nu lucră, n-are de unde avea. Nu se poate. Și în Scriptură scrie că dacă nu lucri, să nu nici mănânci!
Un suflet românesc autentic: Anuţa Bledea din Sat-Şugatag, Maramureş Foto: Marius Donici
Îmi place să lucru mai mult lâna. Și la fân îmi place a grebla. Așa îmi place a grebla, Doamne, Îți mulțămesc! Și să cos cămeși, și să pun tiară. Tăte cele câte trebuie într-o gospodărie, toate-mi plac!
“Lucru întruna”
De lucrat, lucru întruna – şi vara, şi iarna. Primăvara, când tundem oile, spălăm lâna, o aleg – care e mândră, o fac gubiță, celalaltă o las pănură (stofă groasă, n.r.) de chieptare și facem cergi. Tăt felu‘.
Am o relaţie aparte cu oile. Mai sunt ciobani în zonă şi le dăm pe stână. Până am fo’ tânără, le-am tuns eu. Și oile și mieii. Primăvara asta nu le-am tuns, că am fost mai bătrână și am avut probleme de sănătate.
Portul nostru vine de demult. Din moși și strămoși îi portul aiesta țărănesc în Maramureș. De la bunici și străbunici o rămas.
Îmi amintesc copilăria, o fo’ bine. Am șezut la oi, m-o plouat, am fost de mică la oi. Și bunicii o lucrat așa ca noi, și părinții la fel. Aici o fost trei rânduri de prunci, unde stăm noi. O fo’ moartă nevasta, şi o avut patru prunci. Și bărbatul s-o căsătorit cu altă nevastă, și şi aceea o avut patru – și i-o adunat laolaltă. Şi după aceea, o mai făcut tri. Și o mâncat toți nepoții, toți pruncii. Şi aşa o avut grijă de ei, ca cum ar fi fost toți ai unuia!
„Cine citește Biblia, se teme de Dumnezeu și nu face rău”
Oamenii din Maramureş omenesc pe toţi, fiindcă se tem de Dumnezeu. Noi avem Biserica și Biblia. Cine citește Biblia, se teme de Dumnezeu și nu face rău, ci bine. Că asta datorie o avem – cât trăim pe asta lume, să facem bine şi să nu facem rău. Cât putem, numai bine să facem. Rău să nu facem la nime, numa’ bine. Dacă faci bine, bine îți dă Dumnezeu. Dacă nu faci bine, n-ai de unde aștepta bine.
Ne înţelegem bine cu vecinii ucraineni. N-o fo’ probleme, că şi aceia îs români, așa ca noi. Știu româna. Am umblat cândva, am trecut la neamuri. Că avem neamuri și dincolo. Sunt de omenie și respectuoși. Nu te lasă până nu îmbuci o dată în casa lor! Obiceiurile noastre se găsesc şi în satele vecine – în Slatina, în Diprova. Îs sate românești, îs rumâni rupți din Sighet, din ţara noastră.
Am 69 de ani, împliniți la [Sfântul] Andrei. În ’47 îs născută.
Un om care poate sta drept în faţa conaţionalilor, dar şi a Creatorului său, Anuţa Bledea face cinste României
Aici, în Maramureş, copiii se cresc cu grijă şi cu atenţie. Numai grija copiilor o ai. Când cresc, datoria lor e la școală, apoi și la muncă. Când o vinit din București nepoata, dimineață o sosit, şi o mers la fân! Tăte clăile le-o făcut fata, de când o vinit.
Le horim pruncilor şi îi legănăm cu mare bucurie! Cum să nu fie bucurie când îți dă Dumnezeu nepoți și-ți înflorește casa? Când vin acasă, îi crești, dar când se duc, ești tare supărată…
Când îndrugi sau eşti la fân, cânţi: „O, măicuță sfântă, te rugăm fierbinte / Să ne-asculți de-a pururi marea rugăminte”. Sunt şi cântece religioase, şi de lume. Când am fo’ mai tânără, am horit. Amu cânt la biserică, că-s bătrână. Dar am fo’ horitoare de horitoare.
Am ales la un ţol o săptămână și jumătate, două săptămâni. Depinde cât timp ai. O fost un preot, şi preoteasa o făcut forme de ţol, diferite modele. De acolo am învăţat şi le-am ales. Pe Mara îi un model, pe Iza e alt model, se diferă satele între ele la port. Aiesta-i modelul nostru, al şugătanilor.
Nepoatele şi-au luat cu ele haine de acasă. Cea din București și-o dus haine. Amândouă le îmbracă cu drag, când vin. Şi astă-vară, cât o fost în vacanţă, s-au îmbrăcat.
Madonă românească
„Îmi place să îmblu, să mai învăţ lucruri”
Eu cred că așa, ca noi, se îmbrăcau şi femeile dace. Că de atunci o îndemnat portul aiesta mândru, ca la Maramureș.
Când îți moare cineva din casă, ești tare supărat. Am avut o soacră bună, mi-o crescut fetele, o crescut nepoatele, Dumnezeu s-o ierte! După ce o murit, o zis pruncul, când o împlinit 6 ani şi ea o murit: „Vai, ce mi-o luat Dumnezeu, de ziua mea, pe mama dragă!”. Că foarte bună soacră am avut. Dar n-am fost nici eu noră rea!
Principiul meu de viaţă, după care mă conduc? Să lucru, să mă duc încoa, să mă duc încolo, să mă mai deştept un pic, să nu rămân aşa… [ignorantă]. Și în piață îmi place să mă duc câteodată.
Dumnezeu să ne deie înțelepciune și să putem mere înainte, câte zile avem! Să facem numai bine, că atunci, toate Dumnezeu ni le-o da după faptele noastre!
Au mai venit la noi și din alte țări. Doi francezi au venit. Era o zi ploioasă, era poarta deschisă și fiica mea era la bucătărie, pregătea ceva. Aude câinele, și iese să vadă ce-i. O doamnă și un domn, cu bicicleta. Îi arată o hârtie, că ei sunt într-un turneu și că nu au bani pentru cazare la o pensiune – nu ne oferim să îi primim într-un garaj sau în șură să doarmă? Le-o zis imediat, “Haideți în casă”! Fata mare, care e la Litere, o vorbit în franceză cu ei, i-am pus la masă… O dormit într-o cameră din casă. O zis că nu s-au așteptat, o fost tare uimiți. O noapte au stat, a doua zi au plecat.
De ce se țin porțile deschise în Maramureș? Nu-s tâlhari aici. Oripecine trebuie să-l primești până în casă. Şi ce poţi face bine, să faci. În tată pădurea este și lemn verde, și este şi uscat.
„Familia e întâi”
Cum văd România în viitor? Nu știu cum va fi, că parlamentarii aieștia nu țin cu cei de jos. Tăt pentru ei îs! Să fie și pentru ceia de jos, pentru poporul de jos! Aici, să ai ceva, tare mult trebuie să lucri. Dar ei au atâtea de mari salariile și pensiile. Cu 400 de lei, ca la noi, poate să trăiască un om? Și ei, cu câte 200 milioane? E o dreptate? Ar trebui să facă un miez de dreptate! Cum se gândesc de ei înşiși, aşa să se gândească și de aproapele lor!
S-a îndrepta România? Eu aşa cred. Că Dumnezeu le-a întoarce mintea şi ar ţinea cu tată lumea, nu numai cu ei înşişi.
E foarte bine în Maramureş. Dar pentru cine e stăpân și lucră. Pentru o femeie bătrână și slabă, și numai cu 400, e tare greu.
Ne ajutăm între noi, că suntem o familie. Și între vecini te ajuţi. Când moare un om, fiecare merem cu trăistuța și ducem de toate pentru înmormântare. La nuntă la fel. Când se căsătorește, fiecare duce pentru nuntă ouă, zahăr, ulei, de toate.
De ce e familia atât de importantă pentru noi? Și în Scriptură scrie că, atunci când ai prunci, e binecuvântare de la Dumnezeu. Și când n-ai prunci, e mai greu. Şi mi-e tare bine că e fata cu mine, și nepoatele, și nepotul. Numai grija lor o am! Familia e cea mai mare realizare a mea. Familia e întâi. Şi pruncii, şi ginerii. Mi-o dat Dumnezeu gineri buni, fete bune, coconi buni – am şi doi strănepoţi buni şi frumoşi. Când îi văd pe lângă mine, mă bucur, c-aşa se bucură oricine!
Teodor Burnar