„Este rândul nostru după Covid, nu?” – întreabă un extraterestru.
„Nu, întâi războiul din Ucraina, apoi rândul vostru..”
(Gluma zilei pe internet)
Prin anii lui 85’-86’, când eram la liceu, profesorul meu de limba și literatura română, regretatul Emil Alexandrescu, vorbea, adesea, despre „dezumanizarea omului de către om” și despre „fuga creierelor în Occident”. Pentru bună înțelegere, profesorul meu era un anticomunist, un om, însă, de o cultură vastă, profundă, și un iubitor al bunului simț național. Vorbea despre necesitatea relansării economice și culturale a României încă de la acea vreme.
Cum se întâmplă, multă vreme am cugetat, precum Cocoșilă a lui Moromete, la ce voia să spună profesorul meu. Anii trecând, experiența profesională acumulând-se, gândurile sedimentându-se, cele din jur acumulând-se, ușor, ușor, spusele dânsului au început să prindă un contur particular. Spre a nu spune terifiant.
Gândiți-vă, practic, sunt o persoană care a făcut un liceu de matematică – fizică, liceu cu un înalt grad de specializare în informatică încă din anii 1980. Mai mult de jumătate din cei care au absolvit Liceul de Matematică – Fizică Informatică „Grigore Moisil”, Iași, generațiile 1984-1990 și după, lucrează, în principal, în SUA și Canada, la companii cu nume amețitoare. Un coleg de clasă, chiar este, curent, într-o poziție cheie, păstorind concepte informatice de anvergură în cadrul unei cunoscute companii americane, ale cărei programe le folosim în fiecare secundă, când suntem conectați la calculator. Apreciez progresul tehnologic în general, și cel informatic, în particular. Deși, în ciuda background-lui meu de liceu, foarte multe nu le înțeleg, doar le intuiesc. În pandemie, de pildă, am reușit să vorbim și să ne vedem cu cei dragi, doar cu ajutorul acestui progres. Am reușit să ne ținem locurile de muncă, de asemenea, cu ajutorul sistemelor avansate de conferință.
Justifică, însă toate acestea, dezumanizarea omului de către om? Transformarea mercantilă a omenirii într-o bază de date, procesată tehnologic, de la ghidarea comportamentului până la satisfacerea nevoilor și interacțiunea alienată, adiacentă?
Uitați, mi-a luat vreme să accept după anii 2002-2003 utilizarea cardului bancar. Iubeam foarte mult parfumul de epocă al ordinului de plată și dialogul uman, familiar, cu funcționarul de bancă. Am fost, inițial, restrictiv în utilizarea internet banking-ului până la a aprecia timpul salvat în realizarea operațiunilor de plată în mod electronic, prin nedeplasarea fizică la sediul băncii.
Dar a suna și a vorbi cu un robot și de a nu te înțelege uman cu partenerul de dialog? Dar a fi evaluat negativ pentru faptul că ai întârziat o zi la plata unei rate, pentru că, pur și simplu, omenește, ai uitat, ai fost plecat, ai fost bolnav etc.?
Creditul – acordarea lui, nu se va mai face și din unghiul situațional, al bancherului de modă veche, care simte și vede în tine următorul Goldman Sachs? Dispar sucursale și anunțăm triumfător creșterea profitului prin înlocuirea forței de muncă cu software?
Este vorba, oare, în acest exercițiu, doar despre mărirea profitului sau, cumva, despre ceva mai subtil, mai adânc?
Găsim, cred, în mod hilar, sau nu, răspunsul la cinema. Ceea ce s-a imaginat, în trecut, ca, aparent, simplă ficțiune, a început să prindă – întâmplător? – contur în realitate, în vremea din urmă. Prin urmare, când dorim să intuim viitorul, putem apăsa liniștiți, cu lejeritate, butonul Netflix și vedea cele ce se prognozează.
Dacă părerea și percepția mea este fundamentată pe experiența profesională și de viață, pentru cei care doresc să pătrundă un unghi documentat, le recomand cu mare drag „Tehnicizarea inumană a vieții” a distinsului profesor Adrian Lemeni. Iar pentru un pic de divertisment contextual, geopolitic și geostrategic, le recomand „America următorilor 100 de ani” a lui George Friedman.
