Tag

campion

Avea doar opt ani când a pășit pentru prima dată într-o sală de arte marțiale. Se întâmpla la Reghin, unde micul Loránd, împins de la spate de figura atletică a tatălui a început să învețe arta Shotokan Karate. Rigoarea de la antrenamente nu l-a speriat, ba din contră, l-a disciplinat și ambiționat să devină din ce în ce mai bun.

Cum era firesc, au urmat nenumărate concursuri la care a cucerit medalii, a simțit ce înseamnă să nu ai o zi bună și să pierzi, apoi să te remontezi și să devii mai bun ca data trecută. Cu timpul, artele marțiale deveniseră pentru Loránd un adevărat mod de viață. Plecat din cuibul familiei pentru a studia medicina sportivă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, tânărul a cunoscut altă lume și a fost nevoit să i-a viața în piept. De acum era bărbat și trebuia să se descurce, îi spunea adesea tatăl său. Prin urmare, Loránd a făcut ce se pricepea cel mai bine, adică i-a inspirat pe cei din jur să ducă un mod de viață axat pe sport, o gândire sănătoasă și voie bună. Timid, a început să predea colegilor de facultate, devenind acel antrenor pe care nu-l găsești cu una cu două. Vestea a tot circulat, astfel încât Loránd abia de mai făcea față la numărul mare de cereri.

Disciplinat din fire și de un bun simț care te frapează, Loránd și-a dorit mai mult de la viață, motiv pentru care a luat calea Școlii Militare de Subofițeri din Drăgășani, iar în momentul de față este unul din membri de elită ai Grupării de Jandarmi Mobile din Târgu Mureș. Și de parcă nu era suficient, ei bine, recent, Loránd Kalas și-a făcut debutul și în ring-ul de kickboxing, unde în luna octombrie 2023 a cucerit Centura Semi-PRO Balkan-Asia și Centura Turcie, printr-un KO de toată frumusețea.

Astăzi, Loránd Kalas a poposit la Dialogurile Matricei și am povestit despre începuturi, mentalitatea unui campioni, depășirea provocărilor, descoperirea sinelui prin sport și multe alte subiecte.

Vizionare plăcută!

 

Iată câteva din subiectele pe care le-am discutat în acest episod:

  • Primul pas pe tatami, o dragoste la prima atingere
  • Cei șapte ani de acasă și procesul de autoeducație
  • Antrenor, jandarm, autor de carte și campion. Cum le faci pe toate?
  • Învingător în lupta cu prejudecățile

 

 

Theo Matican, deși s-a născut cu pareză cerebrală, este multiplu campion la ciclism. Sportul a însemnat recuperare, dar și valorizare. Pentru noi e puterea modelului care dăinuiește în viață dincolo de dizabilitate pe care, prin sprijin, a reușit să și-o transforme în abilitate.

Culmea, că tot ea, i-a dat un rol în societate. Este un sportiv de excelență cu titluri importante obținute pe brânci. Voci negative s-ar fi perindat pe lângă el, dar nu s-a lăsat deznădăjduit de ele. Nici nedreptățile nu l-au întors din drumul său sportiv. Și-ar fi dorit să ajungă la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, dar i-a fost refuzat dreptul. A durut, dar s-a ridicat motivat ca un învingător. Are și stimulentul suprem în spate și anume titlurile obținute cu dârzenie pe când alții, la vârsta lui, poate încă se vaită atunci când dau de o greutate în viață. Să-l cunoaștem!

 

Theo, cum te găsesc în prezent? Cum arătă sufletul tău?

Fericit! Cum altfel?! Pot petrece câteva zile împreună cu toată familia, după un an extrem de greu, dar și frumos! Bucuros pentru rezultate și mulțumit pentru punctele UCI obținute pentru România.

 

 

De curând ai fost la un concurs. Ce-mi poți mărturisi despre această ultimă competiție?

Sunt sportiv la clubul CSA STEAUA, iar clubul nu putea rata oportunitatea participării mele la o cupa europeană intercluburi – veneam din postura de „singurul străin câștigător al trofeului” și, bineînțeles, să-mi apar titlul câștigat anul trecut. 2-eme Challenge Bretone este o competiție superbă care include 3 etape, în fapt sunt 3 Cupe Europene UCI independent ce se desfășoară în Ploermel, Pontireux, Plouay.
Francezii sunt gazde deosebite și organizează exemplar, iar această organizare te face să te simți foarte bine. Amiciția este sentimentul predominat.

Vă dau doar un exemplu – la Plouay, sosirea este pe stradă Campionatului Mondial…
Ultimii 500m sunt fantastici: reclamele sponsorilor, imagini în direct pe monitoare gigant, atmosfera suplimentată de un comentator entuziast, și vuietul spectatorilor. E wow! Sunt câteva sute de autorulote venite să susțină și să se bucure. Cum să nu fii fericit când câștigi într-o asemenea ambianță

 

Theo, ciclismul a devenit un mod de viață pentru ține. Ce-ți iei frumos din sport?

Sportul înseamnă sănătate!
Pentru mine, pe lângă recuperare medicală, sportul înseamnă valorizare.
Datorită Sportului eu sunt „Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova”.
Datorită Sportului am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport
Eu sunt un exemplu că sportul schimbă destine!

 

Care a fost momentul din viața ta care te-a determinat să te îndrepți către o activitate sportivă?

Totul a început cu activități de recuperare medicală – kinetoterapie, hidroterapie, etc.
Din bazinul de hidroterapie până la înot a fost doar un pas!

Eu mi-am dorit să învăț să schiez. Și am participat că amator la Cupa Sănătatea, la Rânca, la schi alpin, slalom. Și când organizatorii m-au premiat la categoria „Special Olympics” au declanșat dorința de a concura și bineînțeles, de a câștiga – primii pași spre sportul de performanță.

 

Doar ciclism faci sau ai cochetat cu mai multe sporturi, mai ales că e importantă în dezvoltarea ta?

Spuneam că prima competiție am început la Schi Alpin, slalom.

Au urmat competiții de înot – și îmi aduc aminte cu deosebită plăcere, ocazie pe care o folosesc să le mai trimit recunoștință și mulțumirile mele – alături de două mari doamne ale înotului românesc, Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu.

Am intrat apoi în „Familia”  Special Olympics, acolo unde chiar am făcut pași importanți spre marea performanță. De exemplu, la marea competiție „Clasică de la Hamburg”, la categoria biciclete speciale Special Olympics, pe care am câștigat-o a fost primul pas spre para-ciclism.

Doamna Prof. Cristieana Cojocaru mi-a călăuzit primii pași în atletism. Am fost Campion Național la Paratriathlon, disciplină Sprint iar acum, împreună cu Domnul Președinte al Federației Române de Triathon, Dl. Vlad Stoica, încercăm să reintroducem categoria triciclete la World Paratriathlon.

 

 

Ai avut vreodată și gândul de a abandona? Poate nedreptățile, câteodată, te-au determinat?

Nedreptăți au fost! Șefa Comitetului Național Paralimpic mi-a interzis să mai particip la competiții de schi alpin „ … până îmi faci mie dovadă că știi să schiezi!”. Am continuat să mă antrenez și să schiez. Însă, momentul cel mai greu a fost când Șefa Comitetului Național Paralimpic mi-a refuzat dreptul de a participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

 

Știu că ești puternic, de aceea îndrăznești te rog să mă conduci și către perioada cea mai grea din viața ta și nu mă refer neapărat la cea sportivă.

Când în clasa I-a, au venit la școală niște „antrenori” să facă o selecție la fotbal m-a durut când mi-a zis „Tu du-te la handicapați!”. Dar așa, împreună cu familia, și ulterior tată-antrenor am descoperit tricicletă – paraciclism.

Când unii „colegii” mi-au zis că iar am cumpărat medalii și trofee în momentul în care domnul Primar Mihai Genoiu mi-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare”.

 

Dar dacă ar fi să mă iei de mână și să mă conduci în perioada când ai întâlnit cea mai mare dificultate pe care ai întâmpinat-o de când faci sport, care ar fi?

De departe cea mai mare nedreptate a fost când au mințit public că nu am puncte (n.r UCI) și nu pot merge la Tokyo! Acum, împreună cu ceilalți membri ai Lotului Național de Paraciclism, Federația Română de Ciclism se poate mândri cu faptul că este prima federație din România care a câștigat un slot pentru Paris 2024, încă din decembrie 2022. Și muncim pentru a mai obține încă un loc. Dar nu m-au doborât! Și am câștigat titlul de Maestru Emerit al Sportului!

 

Ce țări ai cucerit, Theo? Dacă ar fi să pomenești și despre cele mai importante premii, care ar fi acelea?

Dar să vorbim despre lucrurile frumoase:

Am câștigat 2 medalii de bronz la Campionatul European de Paraciclism

Am fost peste 12 săptămâni Nr. 1 în Clasamentul Modial, la categoria mea de dizabilitate

Am peste 30 de Cupe Europene câștigate

Cupa Internațională din Singapore are un loc aparte în inima mea!

Dar sunt atât de multe locuri… de la Tympaki (Cretă), Grecia la Stockholm, Suedia sau din Caceras, Spania în Thailanda – unde am niște prieteni fantastici, din Massa, Italia până în Bretania, Franța ultimului trofeu.

 

Te-ai născut cu paralizie cerebrală. Crezi că această boală pe care o porți de când te-ai născut te-a determinat să fii așa curajos și să arăți că se poate și în astfel de condiții?

Eu am vrut să arăt că se poate. Să facem sport! Cu ambiție și determinare, cu multă muncă, foarte multă muncă, și mulți oameni frumoși alături, și o paralizie cerebrală poate să schieze, să înoate, să alerge și cu tricicletă. Sportul chiar schimbă destine!

 

 

Theo, ce fel de oameni ai întâlnit în viața ta? Ai călcat pe pătura bunătății împreună cu cei mai mulți dintre ei sau ei pășesc pe un făgaș plin de răutate? Cum îi simți?

Aș vrea să mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături, mă susțin și mă încurajează, mă felicita și se bucură alături de mine!

Sportul ne face mai frumoși!

Vă doresc să aveți alături numai oameni frumoși!

 

 

Marius Cozmiuc este unul dintre canotorii care a pus România pe harta sportului după mai bine de 25 de ani de la ultima medalie câștigată. În 2022, la proba masculină de dublu rame, a devenit unul dintre canotorii români campioni mondiali alături de colegul său.

Rezultatele sale în sportul pe care-l practică de mai bine de un deceniu jumătate nu au început să apară de acum. Încă de la primul concurs la care s-a prezentat, a adus cinste țării noastre. De atunci și până în prezent, s-a intonat imnul României în repetate rânduri. O medalie nu a câștigat-o decât cu eforturi multe, antrenamente aproape zilnic, cu determinare fără margini, nebătând din palme de la distanță, ci doar am înțeles că  Marius a făcut performanță cu răni în palme.

Să-i cunoaștem povestea aventurii sale sportive!

 

 

Suntem la un search distanță dacă vrem să aflăm performanțele sportivului Marius Cozmiuc, dar unii se întreabă cine este omul atunci când este singur, detașat de sportul pe care-l face?

Sunt un om simplu care are multe vise, căruia îi place să călătorească, să încerce experiențe noi în diferite domenii, să facă mișcare, să asculte muzică, să se distreze și să fie fericit.

 

Ce îți place la ține, Marius?

În primul rând îmi place că am răbdare, sunt omul care de obicei face un pas în spate privește în ansamblu și apoi acționează. Îmi place că am capacitatea de a mă adapta oricărei situații de orice fel.

 

 

Dacă ar fi să îmi împarți viața ta în perioade, pe culori, ce culori i-ai atribui și de ce?

Până la 14 ani când am început sportul, aș alege pentru această perioadă culoarea verde pentru că este culoarea mea preferată și această perioadă a fost cea mai frumoasă pentru mine, a fost copilăria mea. Apoi, aleg culoarea albastru deschis pentru că sportul pe care îl practic se desfășoară pe apă și de când am început acest sport aproape zilnic am fost înconjurat de apă, însă, dacă mă gândesc mai bine, pentru această perioadă aș alege două culori albastru și roșu pentru că viața în sport are suișuri și coborâșuri.

 

Prezentului, concretului, realității de acum ce culoare îi dai?

În prezent aș alege o combinație de culori dintre albastru închis și verde deoarece albastrul închis ar însemna pentru mine maturitatea și înțelepciunea, iar verdele, fericirea și împlinirea.

 

 

Hai să o luăm cu începutul pentru că aș dori puțin să-mi povestești despre aventura ta sportivă. Cine ți-a insuflat plăcerea pentru sport sau a fost dorință proprie să practici canotaj? Cum s-a întâmplat?

Mi-a plăcut sportul de mic copil și până să ajung la canotaj am încercat și alte sporturi, însă pentru mine  canotajul a fost ceva diferit, ceva nou de care nu știam absolut nimic, dar care mi-a atras mai mult atenția și m-a făcut curios să îl descopăr, iar acum, după șaisprezece ani de activitate,  îl consider cel mai frumos sport din lume!

 

Care e amintirea cea mai frumoasă odată cu urcarea ta într-o barcă?

Chiar dacă prima dată când am ieșit într-o barcă a fost chiar în următoarea zi după ce m-am apucat de acest sport și a fost într-o barcă de patru vâsle(4X), cu vâslele din lemn, cea mai frumoasă amintire o am de când am ieșit pentru prima dată în barcă de simplu(1X), eram doar eu și totul ținea doar de mine, eu dădeam înaintare bărcii și în funcție de cât de tare trăgeam barcă mergea mai repede sau mai ușor și trebuia să fiu foarte atent cu echilibrul bărcii că altfel mă puteam răsturna.

 

 

Ce știai despre acest sport atunci când ți-ai dat întâlnire cu el?

După cum am zis nu știam absolut nimic, dar cred că și din această cauză am fost atras și am fost foarte atent încă de la început de acest sport. Mi-am dorit să învăț să vâslesc și să descopăr toate tainele canotajului.

 

Te-ai fi gândit că se practică și se ajunge la nivel de performanță doar cu bătături în palmă?

Nu m-am gândit atunci, dar a fost interesantă prima experiență când am făcut bășici și bătături în palme. Nu știam de acest lucru, dar nu m-am plâns pentru că nu eram singurul care avea, toți ceilalți colegi ai mei aveau. Îmi aduc aminte cum ne adunam și ne uitam fiecare la ce bășici și bătături are și număram care are mai multe sau care are mai mari.

 

 

Ce sentimente ai trăit odată cu primele rezultate remarcabile? Și apropo de acestea, care au fost printre primele titluri obținute?

Primele mele rezultate le-am avut încă de la primul meu concurs, la campionatul național am câștigat două medalii una de aur și una de argint, iar satisfacția primei medalii de aur câștigată a fost una măreață și așa a fost în continuare la următoarele concursuri, mai importante și la alte categorii de vârstă! Fiecare medalie mi-a adus o fericire și o mulțumire diferită. Primul rezultat remarcabil a fost la Campionatul mondial de juniori din Cehia 2010 unde am câștigat medalia de aur în proba de patru rame (4-), iar anul trecut tot în același loc, în Cehia, după 12 ani am reușit să obțin medalia de aur la campionatul mondial de seniori, doar că în barcă de dublu rame (2-),(prima medalie de aur din istorie pentru România), iar țările care au fost pe podium au fost aceleași ca și în 2010.

 

Ai adus prima medalie olimpică alături de colegul tău, Ciprian.  A fost cel mai spectaculos rezultat?

Da! A fost cel mai spectaculos rezultat pentru că am reușit împreună cu Ciprian Tudosă să obținem medalia olimpică după mai bine de 25 de ani de la ultima câștigată. Visul oricărui sportiv este să obțină medalia olimpică și am simțit că o voi obține. Știam că toată munca mea o să fie răsplătită și visul meu o să devină realitate. Am mai participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, dar am simțit că Tokyo îmi va aduce medalia mult dorită.

 

Cu ce v-ați diferențiat față de precedentele jocuri olimpice?

În primul rând am avut mult mai multă încredere în noi, o altă mentalitate, mai multă dorință și o echipă foarte bine pregătită. Echipa însemnând conducerea federației în frunte cu doamna Elisabeta Lipă, antrenorul principal Antonio Colamonici care a venit cu un program de antrenamente modern, ceilalți antrenori (secunzi) care au fost alături de noi în fiecare zi trup și suflet , staff-ul medical condus de Dr. Osean Vasile, ceilalți colegi sportivi care au ridicat nivelul de activitate în antrenamente și ne-au ajutat în evoluția noastră și nu în ultimul rând am avut parte de cele mai bune condiții de cantonament  oferite de „Complexul sportiv național Elisabeta Lipă” de la Siliștea Snagovului.

 

Ce nu se vede în acest sport? Un program, oare, de 7 zile din 7? Ce-mi poți relata?

Avem un program structurat pe etape, iar la finalul fiecărei etape avem o săptămână liberă (cu un antrenament pe zi pe care îl putem face de oriunde dorim atât timp cât avem la dispoziție un simulator de vâslit sau o bicicletă statică). O etapă are patru săptămâni cu liberul inclus, în rest într-o săptămână normală de antrenament avem doar o jumătate de zi liberă.

 

 

Sunt momente dificile în viața unui sportiv, cred eu. Tu ai simțit vreodată că nu mai poți și te-ai gândit să renunți?

Au fost multe momente, perioade dificile dar de fiecare dată satisfacția de după un concurs reușit a șters cu buretele tot. Dar chiar și un concurs nereușit mie mi-a adus mai multă motivație, motivație de a lucra mai responsabil și mai eficient ca să mă îndrept din nou către obiectivul meu, către visul meu. După atâția ani în care am întâmpinat tot felul de dificultăți am învățat că, „greul” face parte din viața mea de sportiv, iar un antrenament în care nu îl simți este un  antrenament nereușit. Eu accept „greul”, el nu mă acceptă pe mine pentru că îi fac față!

 

Coincid planurile de acum cu cele când erai copil?

Nu am apucat să îmi fac prea multe planuri în copilărie, deoarece  din clasa a VIII-a am plecat de acasă și de atunci am urmat drumul sportului.

 

Dacă nu ar fi sportul, ce ar fi făcut Marius în viață?

Fiindcă de mic am fost o fire sportivă și mi-a plăcut sportul, probabil aș fi făcut un liceu cu program sportiv și aș fi luat o decizie pentru viitor atunci la momentul respectiv însă eu cred că ce e menit să se întâmple se întâmplă iar mie mi-a fost menit canotajul!

 

 

Sportivul Sergiu Bejan este un colecționar de merite și medalii. Este unul dintre canotorii care pune România pe harta sportului. A încheiat anul ce tocmai a trecut cu bucuria și mândria de a fi devenit, alături de colegul său, primul echipaj de dublu rame masculin care au obținut titlul de campioni mondiali din istoria canotajului românesc.

Sergiu s-a născut cu o ambiție ieșită din comun, deși viața de vâslitor nu i s-a arătat ca fiind una ușoară. În spatele unui rezultat, stau palme muncite. Oricum e, nu dă înapoi. Se antrenează șapte zile din șapte departe de casă, pe hotarele altei țări, dar a înțeles că un sportiv care face performanță precum el și care își dorește să atingă cele mai înalte culmi, nu are încotro decât să se lase condus de aceeași motivație cu care a început, mai exact când abia ajunsese la prima carte de identitate. Ce l-a învățat sportul pe care-l practică și care este dorința cea mai arzătoare legată de el, aflăm direct de la sursă!

 

 

Sergiu, unde te găsesc în prezent?

Ce repede trece timpul! Parcă ieri povesteam despre cum decurge cantonamentul din Italia și despre așteptările pe care le am de la 2022. Iată-ne după un an fantastic, tot la Piediluco pregătindu-ne pentru anul care tocmai a început.

 

Ce ai luat frumos cu tine din 2022?

O să-mi reamintesc cu dor, drag și bucurie toate momentele pe care mi le-a oferit acest an fabulos. Ce am înmagazinat în acest an? Învățătura că viața ne poate surprinde fix atunci când te aștepți mai puțin și faptul că la un moment dat vei fi răsplătit pentru efortul pe care-l depui zi de zi.

 

 

Cum vrei să scrii 2023?

La începutul anului trecut, nu aveam habar cum se va termina, ce rezultate voi obține, dar ceea ce știu cu certitudine este faptul că am dat totul ca să fiu mulțumit la finalul antrenamentului. Îmi doresc să fiu sănătos, să reușesc să trec peste toate momentele dificile și am încredere că totul se va termina fix așa cum trebuie sau de ce nu, poate chiar mai bine.

 

Cum arată sufletul tău? În ce perioadă a vieții te găsesc?

Consider că sufletul îmi este la fel de frumos precum anul trecut. Am avut parte de multe experiențe pe toate planurile. Unele de vis, altele mai puțin plăcute, că așa este în viață precum valurile peste care vâslim zi de zi. Sunt bucuros, dar mai am de vâslit, atât în viața personală, cât și în cariera sportivă, până voi ajunge să mă simt împlinit cu adevărat.

 

 

Cât de mult te onorează locul și rolul pe care l-ai obținut în societate?

Aș spune că modestia este un cuvânt care mă caracterizează, de aceea am încercat să fiu tot eu. Același Sergiu cu care poți povesti, glumi și împărtăși experiențe indiferent de rezultatele pe care le-a obținut. Educația pe care am primit-o de la părinții mei mă ajută să rămân cu picioarele pe pământ și prin fiecare loc prin care pășesc, să las loc de “Bună ziua!” . În același timp, încerc să mă bucur de aceste clipe unice din viața mea.

 

Sergiu, cu ce noutăți vii către noi? Care sunt ultimele titluri pe care le-ai obținut și unde?

Am pășit în 2022 cu dreptul, dacă pot spune asta. La Memorialul Paolo D’Aloja din Italia am obținut 3 medalii de aur în luna Aprilie. A urmat prima competiție mai importantă din an, Cupa Mondială din Elveția, Lucerna unde împreună cu Marius Cozmiuc ne-am clasat pe locul 7.

Ne-am întors la Snagov, unde am început pregătirea pentru Campionatul European din Germania, Munchen acolo unde am cucerit titlul european împreună cu Marius. Fericirea a trecut repede pentru că urma o perioadă intensă, dar scurtă până la Campionatul Mondial din Cehia, Racice.

Ajungi în luna Septembrie, Marius Cozmiuc și cu mine am trecut primii lunia de sosire astfel devenind primul echipaj de dublu rame masculin care au obținut titlul de CAMPIONI MONDIALI din istoria canotajului românesc. Mândria a fost una de nedescris și sentimentele trăite acolo nu vor fi uitate curând.

Luna Octombrie a venit cu un proiect de suflet. Lansarea proiectului “ARIPI” în colaborare cu Diana Turcu și o mulțime de oameni frumoși care au stat în spatele pregătirii acestui eveniment. Cartea intitulata ” ARIPI” a ajuns în 15 grădinițe de stat din județul Cluj, astfel în momentul de față acești copii se pot bucura de un material didactic pentru studierea păsărilor fotografiate de mine de câțiva ani încoace. Așadar, anul 2022 a fost plin de momente memorabile!

 

 

Te-ai gândit atunci când erai la începuturile sportului pe care-l practici că vei ajunge să îmbrățișezi atât de multe diplome, titluri pe care le porți mândru, garantat?

Cu siguranță nu m-am gândit la numărul lor, însă știu sigur ca mi-am dorit să am și eu. Văzându-i pe colegii mai mari care tot primeau trofee și diplome la diferite evenimente, dorința m-a făcut să nu mă opresc nici până în ziua de azi.

 

Care este dorința ta cea mai mare legată de sportul pe care îl practici?

Îmi doresc să reușesc în continuare să mă surprind pe mine și cel puțin până în 2024 la Jocurile Olimpice de la Paris, să strâng cât mai multe amintiri frumoase demne de povestit nepoților.

 

Ce îți oferă sportul? Ce te-a învățat până acum?

Un lucru pe care îl apreciez este fără doar și poate disciplina. Sportul de performanță te pregătește atât pentru cariera sportivă, dar mai ales pentru viața de după aceasta. Pe de altă parte, mi-a oferit prietenii, învățături, perspective noi, bucurii, momente triste care ne întăresc și ne ajută să mergem mai departe. Și unul dintre cele mai importante lucruri, oportunitatea de a reuși să-mi fac familia mândră de mine!

 

Cât de dur este acest sport și nu se vede?

Sportul de performanță este dur în general. Aici putem vorbi de aproape orice ramură sportivă. Fie că stai în cantonament sau ești acasă cu familia ,dar mergi la antrenamente cu echipa, există într-o oarecare măsură niște sacrificii pe care le faci.

Eu cred că atunci când îți dorești cu adevărat să cucerești cea mai strălucitoare medalie, duritatea sportului pe care îl practici o resimți mai puțin. Cu cât totul este mai greu, cu atât plăcerea și mândria de la final este mai mare. Iar dacă stăm să o gândim altfel, este ceva ușor în viață? Nu prea.

 

 

Dacă nu ar fi fost performanța în canotaj, oare cu ce ți-ai fi ocupat viața? Când erai mic, ce visai că o să devii?

Am o vagă bănuială că era ceva legat de sport. În clasa a 8 a, am jucat handbal la echipa școlii și pe vremea aceea chiar mă prinsese. Mă duceam cu drag la antrenamente și îmi plăcea spiritul de echipă pe care-l descoperisem acolo.

 

Care sunt planurile unui tânăr care guvernează în jurul a ceea ce face?

Socoteala din târg nu se potrivește cu cea de acasă, așadar în linii mari aștept Jocurile Olimpice de la Paris și descopăr natura prin obiectivul aparatului de fotografiat. Îmi doresc să fiu sănătos, apoi le fac pe toate la timpul lor.

 

Cu ce alte atribuții mai jonglezi în societate?

Viața sportivă îmi ocupă o mare parte din timp. Din când în când, mai ies la fotografiat, mă revăd cu prietenii și le ascult sfatul de a nu mă însura prea curând. Glumesc, o să mă însor într-o bună zi!

 

 

Ești fericit, Sergiu? Ce înseamnă pentru tine să atingi fericirea absolută?

Depinde cum percepe fiecare această fericire. Eu sunt fericit în fiecare dimineață! Sunt sănătos, văd lumina zilei și am parte de o viață pe care unii și-ar dori-o.

Mi-am petrecut sărbătorile de iarna acasă, cu familia. Ce poate fi mai frumos decât momentul în care îți strângi în brațe mama, stai la povești cu tata și cumnatul, răscolești amintiri cu sora mai mare și te joci cu nepoții până la epuizare? Să-mi văd familia sănătoasă, asta înseamnă fericire!

 

 

Iustin-Nicolas Cazacu este un adversar puternic în șah. A descoperit jocul minții la patru ani, iar un an mai târziu deja ne reprezenta la competiții locale. Apoi, pentru că pe plan local competițiile erau prea simple, a început să participe la concursuri naționale și pentru adulți și să se enumere printre elite.

Iustin are un  program încărcat față de copiii de vârsta lui, dar nu se plânge niciodată. Reușește să negocieze cu timpul întrucât are vreme de activitățile școlare și de antrenamente, dar și de prietenii de la bloc. Este obișnuit să câștige, iar când este înfrânt, deși nu se întâmplă decât foarte rar și doar în fața seniorilor, se calibrează și se motivează pentru următoarele concursuri. Ca drept dovadă, ultimul campionat al Uniunii Europene s-a desfășurat la Praga unde s-a prezentat cu toate priceperile și dibăciile sale, astfel a ieșit pe primul loc precum ne-a învățat de cele mai multe ori. Să-l cunoaștem mai bine!

 

 

Iustin, ești un copil-minune al șahului. Ai nenumărate premii, rezultate formidabile, ți-ai făcut familia mândru cu tot ce ai realizat tu până la anii tăi. Totuși, de unde această pasiune pentru acest sport al minții?

Am început să joc șah încă de mic, de la vârsta de patru ani, cu bunicul meu care dorea să mă țină ocupat cât timp stăteam cu el. Mi s-a părut un joc foarte interesant și tot timpul am vrut să știu mai mult, așa că îl puneam pe tata, și el joacă șah destul de bine, să mă învețe mai mult despre acest joc. Cu timpul, atunci când familia nu a mai avut ce să mă învețe, părinții m-au dus la un club de șah și am început să particip la competiții.

 

Câți ani ai tu, Iustin, și câți ani ai de când joci șah la nivel de performanță?

Am 8 ani, șah am început să joc, așa cum am mai spus, de la patru ani și primele competiții pe care le-am și câștigat, au fost începând cu vârsta de cinci ani. Apoi, pentru că pe plan local competițiile erau prea simple, am început să particip la concursuri naționale și pentru adulți.

 

Copiii de vârsta ta bat mingea după blocuri, sar coarda, joacă și se distrează în echipă toate jocurile copilărie. Tu cum îți împarți programul zilnic ca să mai ai timp și de joacă, și de școală, și de pasiunea ta?

Și mie îmi place să joc fotbal cu copiii de la bloc, chiar am ieșit aseară cu ei și m-am jucat pentru că a fost vacanță și am avut mai mult timp liber. În vacanță, am alocat cam 3 ore pe zi șahului, pentru că a trebuit să mă pregătesc cu antrenorii mei pentru Campionatul Uniunii Europene. Acum că a început școala, va fi mai greu pentru că temele de la școală și antrenamentele la șah îmi vor ocupa cam tot timpul.

 

Ce spun colegii și profesorii la școală despre tine?

Colegii se bucură pentru mine, mă încurajează, chiar câțiva prieteni mai buni au venit să mă felicite la aeroport după reușita de la Campionatul Uniunii Europene. Doamna învățătoare și ceilalți profesori mă susțin și mă încurajează la fiecare competiție.

 

Ce înseamnă șahul pentru tine? Ce ai învățat despre tine prin intermediul lui?

Șahul pentru mine e mai mult decât o pasiune, este o parte din viața mea de zi cu zi. Cu ajutorul acestui joc am învățat să fiu o persoană răbdătoare care gândește înainte de a face orice.

 

 

Iustin, cine te-a susținut prima dată din familia ta? Cine te-a descoperit?

Susținere am primit ți primesc din partea întregii familii. Părinții și bunicii sunt cei mai implicați în toată activitatea mea. Bunicul a fost cel care m-a învățat să joc șah și apoi tata a fost cel care m-a înscris la primele competiții. Când timpul nu le permite părinților să mă însoțească la competiții, bunicii sunt cei care merg cu mine și cu sora mea, Sofia.

 

E greu sau ușor pentru un copil de 8 ani să joace șah la nivel de performanță, să participe la competiții și să joace împotriva seniorilor?

Nu pot să zic că e ușor, chiar e greu mai ales la competițiile de seniori, dar e și frumos pentru că așa am posibilitatea să învăț de la fiecare câte ceva nou.

 

Când și cum a fost prima experiență la un concurs? Emoțiile la ce nivel au fost prezente?

Primele competiții au fost pe plan local în Iași când aveam 5 ani. Nu aveam emoții mari atunci pentru că nu era prea greu să câștig. Competițiile importante precum cele de seniori sau Campionatele Naționale sunt cele la care am emoții pentru că am adversari dificili și e mult mai greu.

 

Iustin, ești obișnuit doar să câștigi? Cum reacționezi când ești înfrânt?

Îmi place să câștig, mă întristez când pierd, dar încerc să mă mobilizez pentru următoarele meciuri și sper să ajung mereu pe primul loc.

 

Ce planuri ai pentru tine sau este devreme să te întreb? Se poate face carieră din șah? Se pot câștiga bănuți din acest sport?

Visul meu este să ajung Campion Mondial la Șah, cu siguranța vreau să fac și asta în viitor. Despre bănuți, cred că ar trebui să vorbiți cu părinții mei, eu nu mă prea pricep la acest subiect.

 

Apropo de câștiguri, care premiu obținut a fost cel mai mare? În ce a constat?

Cel mai important premiu pentru mine a fost cel obținut la Praga, Campion al Uniunii Europene la categoria mea de vârstă. Am primit și un laptop și m-am bucurat tare mult.

 

La ce competiție ai participat ultima oară? Ce-mi poți mărturisi despre rezultatele tale?

Așa cum am mai spus, ultimul concurs a fost la Praga, Campionatul Uniunii Europene la Șah, unde m-am clasat pe primul loc.

 

 

Cu ce te mândrești la anii tăi?

Mă mândresc cu faptul că am participat la multe concursuri, că am vizitat multe locuri datorită șahului, că mi-am făcut mulți prieteni și că am obținut multe cupe și premii.

 

Iustin, ce-ți place la tine? Sunt și lucruri care nu îți plac?

E cam greu să răspund la această întrebare. Pot răspunde ce îmi place sa fac: îmi place să petrec timp cu prietenii, sa mă uit la desene animate.

 

 

 

În vârstă de doar 17 ani, David Popovici a câștigat medalia de aur în cursele de 200 metri și 100 metri liber la Campionatul Mondial de la Budapesta, marcând astfel cea mai mare performanță a natației masculine din România, fiind primul înotător român care reușește această performanță. În toată istoria acestei competiții, doar un sigur sportiv a mai reușit să câștige ambele probe, de 100 și 200 m liber, la aceeași ediție. Este vorba de sportivul american Jim Montgomery, care a obținut performanța în 1973, la prima ediție a Campionatului Mondial, organizată la Belgrad.

Succesul de care David se bucură astăzi este rezultatul pasiunii și muncii intense, a dedicării totale a acestuia pentru înot. Familia și staff-ul său sunt cei care au fost alături de David încă de la început, când povestea acestuia cu înot începea, moment care coincide cu apariția sentimentului de dragostei la prima vedere între David și viteza pe care o poate prinde în apă.

 

 

Părinții l-au dus la înot la bazinul din incinta Complexului Național Sportiv Lia Manoliu din București la vârsta de 4 ani. Practicarea unui sport a fost recomandarea primită din partea medicilor, aceștia considerând că sportul l-ar putea ajuta pe David la corectarea scoliozei în stadiu incipient de care suferea. În plus, părinții acestuia au considerat că înotul l-ar putea obosi pe copilul care părea că se plictisește repede orice ar face, ajutându-l, totodată, să se odihnească mai bine. Încă de la început, David s-a simțit natural în apă, iar acest lucru i-a crescut, de-a lungul timpului, încrederea în sine.

La vârsta de 10 ani, David dobora primul său record național la 50 m spate. Următoarea performanță remarcantă a înregistrat-o la vârsta de 14 ani, când, la Campionatele Naționale de cadeți a obținut medalie la toate cele 15 probe, de la 50 m până la 1.500 m – 12 de aur, una de argint și două de bronz. Un an mai târziu, în 2019, David a devenit cel mai rapid înotător cu vârsta mai mică de 15 ani la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Baku, înregistrând cel mai bun timp obținut vreodată de un sportiv de 14 ani la 100 m liber – 49.82 secunde. A cucerit astfel medalia de aur, cu record național la categoriile de vârstă 15, 16, 17 și 18 ani. Tot atunci a obținut și două medalii de argint, la probele de 50 și 200 m liber.

Imediat după ce a câștigat titlul de campion mondial la 200 m liber masculin la Campionatele Mondiale FINA 2022 de la Budapesta, David a fost întrebat care este secretul succesului său. Fără nicio ezitare, zâmbind, David a răspuns:

”Pasiunea mea arzătoare pentru înot și multă muncă. Este rețeta basic, dar dacă combini munca intensă cu pasiunea, atunci stelele se vor alinia la un moment dat pentru tine. Îmi place să cred că sunt un tip obișnuit, capabil să facă lucruri extraordinare. Dar nu cred că sunt special sau mai bun decât toți ceilalți. Sunt un om, doar am capacitatea de a înota rapid.

 

 

Cu toate că cea mai mare parte a timpului o dedică înotului, David știe că, pentru menținerea echilibrului, este necesar să aibă interese și în afara sportului. În prezent este elev la Liceul George Coșbuc din București, iar în viitor își dorește să studieze psihologia:

”Îmi voi continua studiile în România, pentru că vreau să rămân alături de antrenorul meu – chimia dintre noi este mult prea importantă pentru a o compromite. În ceea ce privește studiile, îmi place psihologia. Îmi place mintea umană, pentru că o folosesc și știu ce poate realiza atunci când este bine controlată. Sunt pasionat de comportamentul uman și tot ceea ce poate face creierul, fie bun sau rău. Mușchii joacă rolul lor, dar creierul este cel mai mare instrument în fiecare sportiv bun.

Dublul campion olimpic, australianul Brett Hawbe a declarat despre David:

”Pentru a obține asemenea performanțe trebuie să fie vorba de un dar, iar David cu siguranță îl are. Are fizicul unui tânăr baschetbalist – mâini uriașe, picioare uriașe. Este construit fizic diferit. Apoi e vorba și despre cum simte apa. David este unul la un milion. Are această capacitate de a atinge apa și de a fi diferit de orice alt înotător. Simte în mod natural apa. Este precum Steph Curry care face o aruncare de 3 puncte, pe care nu o poți replica. Poți încerca, dar nu îți va ieși. Și când aduni toate acestea, îți dai seama că David are ceva special.

 

Bibliografie:

https://olympics.com/en/news/five-facts-david-popovici-swimming-world-champion

Sursă foto: Facebook David Popovici

 

 

Se spune că familia nu ți-o alegi. Nici nu ai cum. Dar, oare, unii oameni pot afirma că familia lor e cea potrivită pentru ei în situația când sunt abandonați chiar de cei ce i-au dat viață? Ionuț Iulian Ungureanu a ales să-și înțeleagă părinții înainte să-i judece, dar munca cu propriile gânduri nu a fost atât de ușoară. A stat de vorbă cu el ani buni ca să capete un răspuns pentru ce i s-a întâmplat în viață. Nici acum nu-l are, deși este un adult care s-a realizat prin multă izbândă, în pofida faptului că a fost părăsit de ambii părinți pe când avea doar 14 ani.

S-a responsabilizat, a învățat să fie părinte pentru sora lui mult prea devreme, deși și-ar fi dorit să-și trăiască copilăria în sânul unei familii, așa cum are dreptul oricare copil. Nu a avut vreo vină pentru faptele mamei și ale tatălui său, dar s-a văzut în ipostaza de adolescent părăsit și care, alături de sora lui mai mică, a fost transferat la o casă de copii.

Ionuț Iulian Ungureanu a încercat să-și depășească condiția și a reușit. În prezent, nu mai este acel adolescent crescut de statul român, ci adultul care antrenează mințile milionarilor din UK, director la propria companie de educație non-formală.

Să cunoaștem, drept urmare, cât mai multe detalii din povestea de viață impresionantă a sa și cum a putut să-și transforme eșecul în succes.

 

 

Ionuț Iulian Ungureanu și destinul unui campion prin definiție

Oare putem să ne imaginăm ce a simțit un adolescent care, pe lângă faptul că s-a luptat cu o sărăcie lucie toată copilăria sa, cum e să fii și lăsat de proprii părinți într-o zi pe când el era la școală? Culmea, nu mergea doar la școală, ci și la muncă cu ziua la animale și la pământ pentru a aduce hrană pe masă.

Nu, nu putem să ne imaginăm. Din complezență, am spune că știm prin ce trece. Cruntă e ideea în sine, dar mai cu seamă să simțim pe propria piele.

Nici Ionuț nu poate uita nopțile nedormite sau dormite în frig sau zilele fără lumină, fără mâncare, fără haine îngrijite. Când era acasă, nici nu îndrăznea să viseze. Era muncit. Avea 10 ani și mergea cu ziua la animale sau la pământ. Venea acasă la 17:00-18:00 și a doua zi o lua de la capăt.

Cu toate astea, a răzbit. A muncit, a studiat și a terminat studii superioare. În timp ce unii tineri de vârsta lui mergeau din restanță în restanță, el a câștigat bursă de merit. În timp ce unii tineri de vârsta lui primeau pachete de acasă, el muncea și studia noaptea. În timp ce unii frecventau poate restaurante sau cluburi, el își cumpăra cărți și citea pentru a-și ajuta sufletul să se vindece de rănile trecutului.

 

 

De la fotbal la geografie, ca mai apoi să ofere  consultanță în afaceri și să devină coach pentru milionari

În prezent, nu se mai lasă influențat de gurile din jurul lui. Ascultă sfaturi, le trece prin propriul filtru, preia doar ce crede că i se potrivește și acționează după cum îi dictează inima și conștiința. Totuși, nu a fost mereu așa.

Suferea când era marginalizat la școală, era trist când nu era acceptat să joace fotbal pentru că avea hainele murdare și în alte și alte situații asemănătoare. A crescut cu o stimă de sine scăzută, dar acum creează impact.

Pe la 14 ani, a fost instituționalizat, dar a urmat un liceu. A fost dat la Liceul Sportiv din Lugoj. A luat probele la liceu și chiar de pe vremea liceului mi s-au oferit contracte la fotbal, o pasiune, se pare dezvoltată.. A jucat fotbal cu Pintilei de la Steaua, adaugă Ionuț.

Facultatea a ales-o din intuiție. A ales să facă Geografie. A făcut și master în Pedagogie și Andrologie, educarea adulților.

În 2014, a avut bilet doar dus spre Anglia. În spate purta un rucsac din liceu pentru că din cei 400 de euro pe care îi avea, nu se îndura să cumpere unul nou. Culmea, și aceea împrumutați. A început astfel aventura vieții sale. A stat la hostel, apoi când a terminat banii a dormit în stația de tren, ba în restaurantul în care lucra. A fost foarte greu, însă a avut curaj să meargă înainte și să-și urmeze visul de a studia la International Coaching Academy.

Am deschis propria firmă după 3 ani în Anglia. Am dorit să fiu independent, să cresc, să mă dezvolt și să ofer oportunități altora. Da, este ușor sa deschizi o firmă, însă este mai greu să o întreții. Am deschis o firmă care se ocupă de consultanță pentru afaceri, personal coaching, seminarii de dezvoltare personală și profesionale. Până am deschis firma, am lucrat în restaurante la spălat de vase, apoi în bucătărie, apoi în vânzări, în marketing, curățenie, deratizare și-așa am crescut până când am putut să mă ridic. 

Primul client în Anglia a fost o prietenă care lucra la un restaurant și urma să aibă o promoție și a lucrat cu ea la disciplina personală și stima de sine, dar paleta sa de clienți s-a lărgit repede. Antrenează mințile milionarilor, iar în  momentul de față scrie a doua sa carte. Este la jumătatea acesteia.

Adoră să scrie, iar în paralel organizează cursuri, susține seminarii online și offline. Este director la compania sa de educație non-formală, oferind informații practice, lucruri pe care nu le înveți la școală, pentru adulți cu vârste între 18 și 40 ani. Lucrează la crearea unei comunități online de dezvoltare personală și profesională. Nu în ultimul rând, ajută de la distanță o casă de copii din Uganda, asigurându-se că aceștia au mereu ce pune pe masă.

 

 

Povestea vieții sale transpusă negru pe alb în limba engleză

A fost foarte anevoios drumul său. A purtat el cu el însuși o luptă continuă, până a reușit să facă pace cu trecutul, întrucât călătoria sa prin viață este scrisă negru pe foi albe.

”Live. Love. Dream” este titlul pe care l-a primit prima sa carte. L-a copt ceva timp, i-a luat cam o lună pentru că nu avea nicio idee care credea că i se potrivește.  Este o carte pe care a scris-o din trei motive.

La școală nu ne învață cum să ne trăim viața. Acesta este un ghid pentru orice tânăr care călătorește prin viață. Al doilea motiv este pentru oricine are nevoie de un mentor și această carte poate fi mentorul unei persoane care se caută. Și trei, niciodată nu este prea târziu să visăm, indiferent de vârstă. Mai concret, să dai un sens vieții tale.

S-a gândit ce ar putea lăsa el oamenilor, nu neapărat celor care au trăit clipe asemănătoare cu ale lui în viață. S-a gândit că va inspira în jur și va motiva și pe alții să nu renunțe de la prima cărămidă care le vine peste picioare.

Succesul, în schimb, simte că l-a trăit înainte de această carte. Lui Ionuț Iulian Ungureanu i-a luat aproximativ nouă ani până să simtă că s-a așezat armonia în inima sa. A depășit cu stoicism și momentele de depresie pe care le-a simțit la diferite etape ale sale.

Gândul că sora lui va rămâne singură pe pământ l-a oprit din a face vreo nebunie și de a-și curma viața. De trei ori a „cochetat” cu ideea de a se sinucide, dar Dumnezeu i s-a arătat și nu doar. Sora lui este eroul vieții sale, după mărturisirile făcute.

Ionuț, ai purtat cu tine răni adânci, ai gustat și din reușite! Asta înseamnă putere adevărată și forță interioară nemărginită! Ai purtat lupte grele cu viața și ai ieșit învingător!