Tag

cantareata

Îşi poartă cu mândrie rădăcinile bucovinene prin capitala României. Este una dintre cele mai apreciate tinere voci din peisajul muzicii autohtone şi încearcă, prin arta ei, să valorifice într-un context modern moştenirea noastră spirituală. Este Ana-Cristina Leonte, într-un interviu pentru Matricea Românească.

Matricea Românească: Când auzi “Matricea Românească”, ce înțelegi sau prin ce o definești?

Ana-Cristina Leonte: Când vorbeşti despre Matrice, vorbești despre un şablon, despre un arhetip și asta te duce cu gândul la ce înseamnă un simbol românesc, care sunt simbolurile autohtone, ce reprezintă spiritul românesc. La asta mă gândesc auzind sintagma care dă numele platformei Dvs. culturale – la tradiție și la firul pe care evoluează ea.

Matricea Românească: Cum ai descrie România în câteva cuvinte?

Ana-Cristina Leonte: Nu vreau să dau o notă posomorâtă întrebării, răspunsului sau interviului general. România e o țară cu mulți oameni, foarte valoroși, care nu sunt puși în lumină. E o țară cu un potențial extraordinar, care nu este suficient valorificat.

Matricea Românească: Tu de ce cânți?

Ana-Cristina Leonte: (râde) Nici nu mai știu! Am început să cânt când nici măcar nu eram conștientă că exist. Doi ani cred că aveam când cântam imnul României de la televizor. Nu erau așa de multe lucruri pe care le auzeam. Și cred că, mai târziu, ceva colinde. La 4 ani am urcat prima oară pe scenă. Deci, aproape că nici nu mai știu de ce cânt. Face parte din mine, e ceea ce sunt. Am stat de multe ori să mă gândesc și mi-ar plăcea ca, pe lângă muzică, să mai fac altceva. Mă gândeam ce, și efectiv nu găsesc alternativa. Pentru asta m-am pregătit toată viața. Asta îmi place să fac și prin asta îmi place să mă exprim.

România e o țară cu mulți oameni, foarte valoroși, care nu sunt puși în lumină. E o țară cu un potențial extraordinar, care nu este suficient valorificat

Matricea Românească: Există o tendinţă a artiştilor români de a cânta în engleză, desigur pentru o expunere mai mare. Tu ce limbă preferi?

Ana-Cristina Leonte: Depinde de proiect. Am multe compoziții și în engleză. Româna este, în cântec, mult mai «capricioasă» decât engleza. Unele chestiuni, care poate «sună bine» în engleză, nu se verifică în română. Limba română mi se pare o limbă foarte «sensibilă», foarte poetică. Cumva, atunci când îmi vine să cânt în română, textul trebuie să fie mai «poetic» decât atunci când scriu în engleză. Nu știu de ce.

Ana-Cristina Leonte, fotografiată de Adi Bulboacă

Ana-Cristina Leonte, fotografiată de Adi Bulboacă

Matricea Românească: Consideri că porți și valorile zonei din care provii – Bucovina – în cântecul tău?

Ana-Cristina Leonte: Singura influență muzicală din familie sau singurul membru al familiei care mai cântă este bunica mea – și cântă extraordinar de frumos. Dar nu a făcut niciodată carieră. Este, efectiv, femeia de la țară, din mediul rural, care cântă pe prispă, pentru familie sau pur și simplu. Mereu mi-a plăcut această muzică, dar recunosc că nu m-am gândit de multe ori să cânt folclor. Chestiunea aceasta a venit mai târziu. Cred că ţine şi de maturitate să-ți dai seama că lucrurile autentice, tradiționale, sunt extrem de valoroase. De chestiunea aceasta mi-am dat seama mai târziu.

Contactul cel mai intens cu muzica autentică românească… Îmi place să-i spun autentică, pentru că, de multe ori se poate confunda cu etno, cu lucrurile care sunt la televizor, cu felul cum se promovează muzica. Multe lucruri nu sunt atât de valoroase ca muzica aceasta autentică, ce chiar este culeasă «de la rădăcini». E foarte interesant: o culegere de Constantin Brăiloiu [celebru etnomuzicolog român, n.r.] chiar aşa se numeşte: Rădăcini.

Am intrat în contact cu muzica aceasta prin intermediul unui prieten foarte drag din Sfântu Gheorghe, de origine secuiască. El este un mare iubitor de etnografie, în general, nu doar de muzică. De asemenea, cântă la foarte multe instrumente de suflat tradiționale, de mai multe feluri – unele sunt românești, unele nu. Altele chiar sunt împrumutate din alte culturi.

Îmi amintesc o poveste foarte drăguță, de când am cântat noi în Ungaria la un festival, și acolo mai era un grup de asiatici, dintr-o subcultură asiatică. Ei bine, unul dintre ei a făcut schimb de niște instrumente de suflat tradiționale cu prietenul meu din Sfântu Gheorghe! Asiaticul i-a dat instrumentul lui și prietenul meu i-a dat instrumentul său. A fost foarte drăguță chestiunea aceasta. Bineînțeles, instrumentele populare, în general, au multe lucruri în comun, pentru că funcționează după aceleași principii. Dar mi s-a părut foarte frumos gestul de schimb între artişti. Chiar învățau, pe loc, să cânte fiecare la instrumentul celuilalt. Tehnicile la instrumentele de suflat sunt, oricum, comune.

Revenind, prietenul amintit m-a adus în contact cu muzica aceasta, mi-a propus acest proiect și așa m-am apropiat și așa am ajuns să cânt cântecele românești de care m-am îndrăgostit. Şi nu doar de cele pe care le cânt. Sunt o mulțime și ar trebui, într-un fel sau altul, să fie mult mai popularizate decât sunt.

E un pic ciudat să spui asta, nu? Faci parte dintr-o țară și muzica ți se pare inedită, atunci când auzi pe cineva cântând-o

Matricea Românească: Oamenii de la oraș cum simt muzica asta? E o extravaganță, e ceva ce sună bine sau chiar o înțeleg?

Ana-Cristina Leonte: Cred că, într-un fel, e ceva un pic chiar exotic pentru ei. E un pic ciudat să spui asta, nu? Faci parte dintr-o țară și muzica ți se pare inedită, atunci când auzi pe cineva cântând-o. Dar da, mulți români nu au contact cu rădăcinile lor. Cred că în asta rezidă noutatea: pui muzica în lumină, într-un «ambalaj» un pic mai actual.

Matricea Românească: În străinătate, când oamenii află că ești româncă, cum te percep?

Ana-Cristina Leonte: În Ungaria, cred că proiectul acesta chiar a avut mai mult succes decât aici! (râde) Oamenii erau absolut încântați de proiect și, în afară de el, am participat la niște ateliere, în cadrul un proiect european care includea trei țări principale – Italia, Ungaria și România. Eu am reprezentat România. Am inclus, în proiectul respectiv – care presupunea colaborarea dintre muzicieni de origine romă și muzicieni de origine neromă și crearea unui proiect muzical – și piese românești. Trebuie să recunosc că eram vedeta spectacolului, pentru că oamenii chiar apreciau foarte mult cântecele cu care veneam eu. Am învățat de asemenea să cânt în ungurește. Mai stâlcit, dar am făcut lucrul acesta, iar efortul meu a fost foarte apreciat.

Matricea Românească: E un purtător de identitate, pentru români, cântecul?

Ana-Cristina Leonte: Sigur că da! Cântecele s-au transmis din generație în generație, dar s-au și transformat. La nivel de contur melodic, sunt multe piese inspirate unele din altele. Totodată, textele se transmit, dar se și modifică. De exemplu, unele tematici, care la început erau mioritice, de păstorit, de dor. De exemplu, acum câțiva ani am rugat-o pe bunica mea să îmi cânte ceva – și am auzit multe cântece legate de mersul în armată. Oamenii chiar cântau despre experiențele lor iar asta e ceva foarte real, e ceva adevărat, pe care îl poți simți. E ceva care transmite o stare – nu e o poveste, nu e o fabulație.

Ana-Cristina Leonte interviu Matricea Romaneasca

Matricea Românească: Artiștii români tineri care cântă cum se pot remarca? Ce crezi că ar trebui făcut mai mult pentru ei?

Ana-Cristina Leonte: Cred că e o chestiune care pornește un pic mai de departe. Într-un fel, degradarea aceasta, pe care eu o simt că se întâmplă, vine și din educație, din ce se întâmplă în școli. Trăim într-o epocă în care copiii sunt bombardați din toate direcțiile cu informație și nu cred că cineva trebuie să le spună ce să facă. Nu cred în chestiunea asta, nu cred în genul acesta de abordare, dar cineva trebuie să îi ghideze, să le arate și să îi ajute să trieze informația, să o folosească în avantajul lor. Nu știu dacă asta se întâmplă.

Dacă s-ar produce chestiunea aceasta, și populația ar răspunde mult mai ușor la actele culturale. Da, artiștii de astăzi trebuie să fie ajutați să se ridice deasupra acestui amalgam de informații. Te lupți cu o presă care nu e corectă, care manipulează într-o direcție sau alta. Te lupți cu monopolul unor case de discuri sau al unor radiouri care merg pe o singură linie și nu ai cum să intri în lumea lor.

Matricea Românească: Face parte cântecul din Matricea Românească?

Ana-Cristina Leonte: Cântecul popular se transmite, este o moştenire, dar în același timp nu văd matricea ca fiind ceva foarte rigid. Cred că matricea – dacă vorbim despre matricea românească, și o matrice în general, reprezentanta unei societăți, a unui popor – trebuie să fie elastică. Ea împrumută și se unduiește după cum evoluează și după ce pun în ea oamenii care vor să o ducă mai departe.

Te lupți cu monopolul unor case de discuri sau al unor radiouri care merg pe o singură linie și nu ai cum să intri în lumea lor

Matricea Românească: Pentru tine, ce înseamnă un bun român? Ce calități ar trebui să aibă?

Ana-Cristina Leonte: Suntem, totuși, în 2016 și nu cred într-un patriotism orb. Trebuie să fii, în primul rând, om şi, dacă trăiești într-o societate, să încerci să faci ceva pentru ea, ceva bun pentru oamenii care te înconjoară. Asta, până la urmă, înseamnă să fii om. Pe mine mă întristează și mă doare că ne îndepărtăm de esența noastră umană, și asta nu ajută la nimic. Trăim pe pământul acesta ca români, trăim într-un spațiu în care, atunci când moștenim ceva, nu trebuie să-l abandonăm. Ar fi frumos să valorificăm ce primim și să ducem mai departe.

Matricea Românească: Ce te-a făcut să rămâi în România?

Ana-Cristina Leonte: Nu știu, n-am avut niciodată suficient curaj sau tragere de inimă și am construit niște lucruri aici pe care nu vreau să le las în paragină. Mi se pare important, în momentul acesta, să rămân. În același timp, mi-ar plăcea foarte mult să cânt în străinătate. Dar, trăim într-o epocă în care e atât de simplu să călătorești. Mi-ar plăcea, desigur, să am o activitate în străinătate mai intensă decât am în momentul acesta. Dar nu vreau să plec nicăieri.

Matricea Românească: Ce cântec românesc te-a impresionat cel mai mult? Sau, unul despre care crezi că ar cuprinde cel mai bine sufletul nostru.

Ana-Cristina Leonte: Toate cântecele pe care le-am ales pentru proiectul de muzică românească îmi sunt foarte dragi. Toate au niște texte absolut superbe. Unul dintre preferatele mele este Dorul meu pe unde umblă, pe care îl și cânt, care are o lirică absolut răvășitoare și întruchipează frumusețea simplității. Cred că aceasta este una dintre calitățile principale ale sufletului românesc. Zice aşa cântecul: „Dorul meu pe unde umblă / Nu-i pasăre să-l ajungă”. În același timp, are o construcție melodică în oglindă, cu niște motive foarte simple, despre care pot spune că ar fi un fel de matrice pentru o parte din folclorul românesc.

O tânără interpretă de muzică populară românească din Craiova consideră că „în cântecul nostru poți să găsești pilde de viață adevărate, care ne arată cum este românul”. Zorina Bălan (32 de ani) este o artistă care s-a îndrăgostit de cântecul popular încă din fragedă copilărie și, din momentul în care a înțeles că rostul ei în viață este să bucure spiritul omului, cântă cu pasiune, ori de câte ori urcă pe scenă. Zorina Bălan a discutat cu Matricea Românească despre harul „ce nu se găseşte la mall” al artiştilor, şi despre o experienţă care a marcat-o în diaspora.

Matricea Românească: Ce ne poți spune despre tine, în câteva cuvinte?

Zorina Bălan: În primul rând, sunt un om pasionat de ceea ce face. Îmi place foarte mult această latură a artei. Cânt de când eram copil – la 3 ani am urcat pe scena grădiniței, iar apoi, la 14 ani, am urcat pe o scenă adevărată. Am participat și la festivaluri de muzică populară, precum Festivalul Național „Corabia de Aur” din Corabia, locul unde m-am născut – atunci a fost prima mea întâlnire cu „adevărul” acestui domeniu. Acolo am avut un juriu competent, un public adevărat și o scenă pe măsură. Se pare că momentul acela a declanșat drumul către lumea „mare”.

Matricea Românească: Ce reprezintă muzica pentru tine?

Zorina Bălan: Cred că muzica este cea mai frumoasă parte a vieții mele. Aici mă găsesc și mă regăsesc de fiecare dată. Muzica este cea care m-a ridicat întotdeauna din fundul Iadului. Pentru că, atunci când ai un necaz, ai impresia că ai ajuns direct în Iad. Dar muzica este cea care, pur și simplu, mi-a „pus” o pereche de aripi și m-a făcut să zbor. Cine simte cu adevărat ceea ce face, îmi dă dreptate, pentru că asta face arta – este un balsam al sufletului. Spun lucrurile acestea, pentru că este pasiunea mea, pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu.

Cântăreața Zorina Bălan, în discuție cu Matricea Românească

Cântăreața Zorina Bălan, în discuție cu Matricea Românească Foto: Mihai Vladu

Matricea Românească: Muzica populară este un instrument extraordinar prin care ne promovăm cultura, identitatea și promovăm cine suntem noi, ca români. Cum reacționează oamenii la ea?

Zorina Bălan: Cât mă bucur că m-ai întrebat lucrul acesta! Eu sunt încântată că am reușit să îi aduc pe oameni în punctul în care pot să recunoască diferența între comercial și artă. Într-o discuție cu doi miri, am dat exemplul unei piese pe care eu doar am scris-o, pentru că ea a venit de undeva. Artistul nu creează, lui doar i se șoptesc anumite cuvinte, pentru că „simțul” acesta nu l-a cumpărat de la mall, de la piață sau de la târg. Eu am scris „Răbdarea pământului”: „Dă-o, Doamne, omului / Că nici grâul nu se coace / Când căldura nu-i dă pace. / Că nimenea, pe pământ, nu s-a născut priceput. / Cu răbdarea a învățat / Tot ce mama lui i-a dat”. Aceasta este introducerea cântecului cu care am reușit să smulg aplauzele oamenilor în momentul în care erau cei mai tensionați.

Artistul nu creează, lui doar i se șoptesc anumite cuvinte, pentru că «simțul» acesta nu l-a cumpărat de la mall, de la piață sau de la târg

Matricea Românească: Ascultam deunăzi melodii de-ale Mariei Tănase, și am conchis că pot fi ascultate de nenumărate ori, fără a plictisi, spre deosebire de cele comerciale. De ce crezi că se întâmplă acest lucru?

Zorina Bălan: Nu i-am citit cartea Mariei Tănase, pentru că mi-e frică de ea. Eu vreau să fiu eu însămi. Cum o simt eu pe Maria Tănase… Cred că este o cale deschisă pentru toți cei care au auz fin, ca de catifea. Glasul ei nu trebuie decât ascultat. Ea a fost atât de curată în exprimare și atât de pătimașă! Nu poți să transmiți cântecul popular până nu ai iubit cu adevărat. Cântecul poate fi cel mai bun sfat, de aici poți lua cea mai bună învățătură. Sunt atâtea piese despre care am spus: „În cântecul acesta am găsit un an de școală!”.

Interviu Zorina Balan pentru Matricea Romaneasca foto interior1

Matricea Românească: Ce concentrează cântecul popular românesc?

Zorina Bălan: Aş spune că toate trăirile omului. În cântecul popular poți să găsești pilde de viață adevărate, care ne arată cum este românul. Arta este cea care unește cu adevărat sufletele.

Matricea Românească: Tu cânți în fața multor români, ajungi să stabilești o legătură cu ei, se transferă o energie. Cum îi simți?

Zorina Bălan: Am avut posibilitatea să cânt și în fața străinilor. Românii sunt de două feluri: cei de acasă și cei din străinătate. Românii de acasă sunt relaxați în ceea ce privește muzica populară, sunt mai împăcați. Românii din străinătate… Anul trecut am fost în Torino și am reușit să ridic sala în picioare. A fost pentru prima oară când am reușit acest lucru. Pentru că s-au ridicat în picioare pentru mine, au fost ai mei, așa i-am simțit. Conexiunea pe care am întâlnit-o acolo am regăsit-o și la satele mai îndepărtate, la oamenii triști. Când le cânți melodii dramatice, ei încep să plângă și ți-au spus tot. Asta face cântecul popular, scoate în evidență toate simțirile omului, le pune pe tavă.

Zorina Bălan, în portul popular românesc

Zorina Bălan, în portul popular românesc Foto: arhiva personală

Matricea Românească: Pentru tine, ce este matricea românească, prin prisma muzicii?

Zorina Bălan: Dacă am iubi cu adevărat, fără nici un dram de interes, lumea ar fi mai bună, și totul s-ar lega, ca într-un lanț, pentru că nu se poate o za, fără alta. Așa am fi. Dar totul se rezumă la Dumnezeu. Prin artă reușim să aducem bunătatea pe pământ. Dacă am fi mai uniți și am iubi cu adevărat, sunt convinsă că urmele noastre pe pământ ar fi și mai adânci. Din păcate, suntem foarte diferiți, și lupta este destul de grea.

https://youtu.be/v4IwG5VwYGQ