O veche expresie spune că noi mâncăm ca să trăim, și nu invers. Însă știința, care s-a strecurat și în bucătărie, a inversat piramida și a reușit și să ridice mâncarea la rang de artă, zăpăcind papilele gustative. Iar cum fiecare comunitate funcționează după propriile reguli interioare, și cratița a căpătat o identitate specifică. Astfel se face că multe preparate tradiționale autohtone au căpătat o viață a lor, copleșindu-i pe români, ca și pe străini, cu gusturile lor inconfundabile. Mai jos, vorbim despre un simbol culinar al nostru, o adevărată tradiție românească în gastronomie: cârnații de Pleșcoi (zona Buzău).
Chiar dacă țara noastră se mândrește cu o mână de preparate tradiționale ce au traversat hotarele și au cucerit străinii, cele pe care le avem ne fac cinste la fiecare înghițitură. România are, în prezent, patru preparate recunoscute și protejate la nivel european: Salamul de Sibiu, Telemeaua de Ibănești, novacul afumat din Țara Bârsei și Magiunul de prune Topoloveni. Însă, pe lista autorităților se mai află multe produse alimentare pentru care se fac demersuri similare – printre ele, scrumbia de Dunăre afumată.
Gustul faimos al cârnaților de Pleșcoi este dat de rețeta veche de mai bine de 200 de ani. Aceștia sunt preparați din carne și seu de oaie, carnea fiind inițial tocată cu barda
Un alt exemplu care-și merită din plin statutul de preparat neaoș este cârnatul de Pleșcoi, ce provine din regiunea subcarpatică buzoiană. Pentru cârnații de Pleșcoi, localnicii se zbat să obțină titlulatura de produs cu denumire de origine controlată. Un prim pas în acest demers a fost realizat în anul 2008, când a fost organizată prima ediție a Sărbătorii cârnaților de Pleșcoi, organizatorii explicând atunci că, prin eveniment, doresc să atragă atenția asupra originalității produsului, dar și a pericolului care-l înconjoară (multe preparate poartă eticheta specifică, însă rețeta nu are nicio legătură cu locul). Localnicii afirmă că rețeta originală o știu puțini, și o respectă și mai puțini.
Cârnații, ca modalitate de preparare a cărnii, nu au apărut pe pământul românesc, ei fiind prezenți pe teritoriul european de mii de ani, din negura istoriei, până la greci și romani. Cei din urmă i-au atribuit cuvântul carnacius, care semnifica un produs din carne. Gurmanzi la rândul lor, turcii au catalogat cârnații drept o gustare (meze) – de unde termenul mezel, folosit de noi. Evoluția terminologiei ne duce și la cuvântul mizilic, ce reprezintă o gustare fugitivă. Și numele orașului Mizil are legătură cu acest concept, adevărat precursor al fast food-ului: vechii vizitii se opreau aici pentru a mânca ceva repede, după care își continuau drumul.
Carnea de oaie, ingredientul minune al cârnaților
Pe teritoriul țării noastre, cârnații sunt preparați din carne tocată (de porc, vită sau oaie), care este condimentată și introdusă într-un intestin de animal sau artificial. Proporția tipurilor de carne, condimentele adăugate și modul de preparare diferă de la o regiune istorică la alta, fiecare mândrindu-se, evident, că ai ei sunt mai gustoși.
Cârnații de Pleșcoi, adevărați purtători de identitate pentru România Foto: observatorulbuzoian.ro
Gustul faimos al cârnaților de Pleșcoi este dat de rețeta veche de mai bine de 200 de ani. Aceștia sunt preparați din carne și seu de oaie, carnea fiind inițial tocată cu barda (!), condimentată cu usturoi, cimbru, busuioc și sare, după care introdusă în intestine de oaie. Cârnații sunt apoi afumați cu lemn de fag, la final putând fi mâncați ca atare sau prăjiți. De-a lungul timpului, rețeta originală a fost puțin modificată pentru că, alături de carnea de oaie mai aflăm și un mic procent de carne de vită, mai ales dacă cea dintâi este prea grasă. Afumarea trebuie să fie realizată cu lemn de fag uscat, datorită compușilor aromatici specifici, care oferă cârnaților culoarea și gustul inconfundabil.
Satul Pleșcoi a fost menționat, pentru prima oară, într-un document al voievodului Vlad Călugărul, la finalul secolului XV. Localnicii se mândresc cu rețeta de cârnați care i-a pus pe hartă, pentru că istoria de sute de ani din spatele ei nu dă greș. După secolul XVII, cârnații sunt produși exclusiv în satul Pleșcoi, care le-a și dat titulatura.
Cârnații de Pleșcoi reprezintă și o mărturie a prezenței slavilor (bulgari și sârbi) care s-au refugiat în zona Buzăului în timpul războaielor ruso-turce de la finalul secolului al XVIII-lea, potrivit Micii Enciclopedii a României pentru Copii. Aceștia erau nemulțumiți de gustul fad al mâncării din regiune, care era diferit de cel de la ei de acasă. Astfel stând lucrurile, ei au modificat rețeta buzoienilor, adăugând multe condimente (în special ardei roșu iute) și afumând cârnații până au ajuns la o consistență mult superioară.
Tot în regiunea Buzău se mai remarcă și babicul, un preparat autentic, situat între cârnat și salam.
Foto deschidere: bacanie.com