Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

Casa Regală

Regina Ana, soția Regelui Mihai I, s-a născut ca principesă de Bourbon-Parma, la Paris, în 18 septembrie 1923. A fost fiica Principelui René de Bourbon-Parma și a principesei Margareta a Danemarcei și a avut trei frați – Principii Jacques, Michel și André de Bourbon. S-a căsătorit cu Regele Mihai I în 1948, la Atena, și au avut cinci copii. A venit pentru prima dată în România în 1992, urmând ca, din 2001, să aibă reședința oficială la Palatul Elisabeta alături de Regele Mihai. Regina Ana a României s-a stins din viață în ziua de 1 august 2016. Regina Ana a fost o persoană caldă, despre care s-a afirmat, în mai multe cărți, că a avut întotdeauna ceea ce se cheamă la joie de vivre, bucuria de a trăi, chiar și atunci când nu avea un ban.

 

 

Anne de Bourbon

A copilărit în Franța, împreună cu cei trei frați ai săi. În 1939, după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, familia sa și-a căutat refugiul în Spania, Portugalia și SUA. A urmat școala de artă de la New York, unde a studiat pictura timp de trei ani. În jurul vârstei de 19 ani, Regina a lucrat ca vânzătoare de panglici și flori artificiale la magazinul universal Macy’s pentru a-și câștiga existența, experiență ce a învățat-o o lecție prețioasă – în timp ce există persoane care pot fi foarte politicoase cu tine, altele te tratează ca și cum nu ai exista. De atunci, Ana a fost foarte atentă ca întotdeauna să spună mulțumesc și bună ziua vânzătorilor.

În 1943 cere permisiunea mamei sale să meargă pe front în Europa, sub culorile patriei ei, Franța, iar mama sa acceptă. În septembrie 1943, în vârstă de doar nouăsprezece ani, Ana a pornit la război, mergând în diverse țări pentru a lupta, alături de tatăl și frații săi, pentru o Europă liberă și demnă. În război, în cei doi ani și jumătate pe care i-a petrecut pe front, a avut mai întâi gradul de caporal, apoi aspirant, ulterior fiind avansată la gradul de locotenent. La început, Ana a condus o ambulanță, muncă pe care a considerat-o deosebit de dificilă din cauza faptului că vedea foarte multă suferință – tineri răniți, care nu aveau familii, despre care era cert faptul că urmau să moară. După ceva timp, a devenit șoferul personal al comandatului, făcând curierat.

 

 

Regina Ana

Avea 22 de ani când s-a întors din război. În toamna anului 1947 l-a cunoscut, la Londra, pe Regele României, invitat la nunta Principesei Elisabeta a Marii Britarii, viitoarea Regină Elisabeta a II-a. Ana l-a cunoscut pe Rege în cadrul unui dineu la Ambasada Luxemburgului de la Londra, dineu organizat de vărul acesteia, Jean de Luxemburg. Cum nu ieșise de multă vreme din armată, în loc să facă o reverență, Ana a luat poziția de drepți și l-a salutat lovindu-și călcâiele, ca un soldat. S-a simțit stânjenită imediat, astfel că a părăsit rapid conversația.

Ulterior, Ana și Regele Mihai au mers la cinema împreună – moment în care Alteța Sa l-a învățat pe Rege cum se trăiește simplu, nu într-un palat. Acesta nu știa cum se stă la coadă la cinematograf, cum se cumpără un bilet, cum se plătește la un magazin sau o cursă cu un taxi. La doar o săptămână, Regele i-a cerut mâna. În timp ce Ana era catolică, Regele era ortodox. Mama și soacra acesteia, Regina Elena, au mers împreună să ceară acordul Papei Pius XII, mama Anei ajungând chiar să dea cu pumnul în masă pentru a obține acordul Papei. În cele din urmă, după abdicarea forțată a regelui Mihai, regele Paul al Greciei a invitat cuplul să se căsătorească la Atena, eveniment ce a și avut loc, la data de 10 iunie 1948, la Palatul Regal, unde a participat întreaga Casă Regală a Greciei. Părinții Anei nu au putut participa la nuntă, prințul Erik de Danemarca fiind cel care l-a înlocuit pe tatăl Anei. Întrebată în cadrul interviului dacă nu s-a simțit o victimă sau dacă nu a suferit că nimeni din familia sa nu a participat la nuntă, Ana a răspuns simplu nu, explicând faptul că a fost alegerea sa să se căsătorească cu Regele Mihai. În 1966, cuplul regal și-a reînnoit jurămintele la Monaco, în cadrul unei ceremonii religioase catolice.

 

 

Exilul Regelui Mihai I

După nuntă, a început exilul Regelui Mihai și al soției sale. Până la sfârșitul anului 1948, cei doi au locuit în Vila Sparta din Florența. Anul următor s-au mutat în Elveția. În 1950, cuplul regal s-a mutat în Anglia, unde s-a stabilit până în 1956. În acești ani, Ana a lucrat ca tâmplar, într-un atelier improvizat acasă. În perioada 1956-1976, cuplul a locuit în satul Versoix, în Elveția, în Vila Fantasia.

Regele Mihai și Regina Ana au avut împreună cinci copii. În 1949 s-a născut primul copil al cuplului regal, principesa moștenitoare Margareta. În 1950 s-a născut cea de-a doua fiică, principesa Elena. Trei ani mai târziu, în 1953 s-a născut cea de-a treia fiică, Irina, care nu face parte din linia de succesiune la Coroana României. Cel de-al patrulea copil, principesa Sofia, s-a născut în 1957, iar în 1964 s-a născut principesa Maria, cel de-al cincilea copil al cuplului regal.

 

Stabilirea în România

Din iubire pentru țara inimii Regelui Mihai I, România, cuplul regal a încercat să revină în țară încă din 1990, însă nu i s-a permis accesul până în 1992, când au făcut o vizită cu caracter privat la invitația arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, Pimen. A fost prima dată când Regina Ana a ajuns în România. În ciuda faptului că după această vizită Regele Mihai I nu a mai primit aprobarea de a reveni  în țară pentru câțiva ani, între 1992 și 1997, Regina Ana a vizitat aproape toate marile orașe ale României.

Regele Mihai I și Regina Ana s-au stabilit definitiv în România în 2001, la Palatul Elisabeta în data de 18 mai și la 1 iunie la Castelul Săvârșin. În 2018, familia regală a fost repusă în posesia Castelului Peleș, oficial, însă cuplul regal a declarat că porțile castelului vor rămâne mereu deschise românilor.

Regina Ana s-a stins din viață la data de 1 august 2016, în Elveția. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost adus în țară, iar la 13 august au avut loc funeraliile acesteia la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Pe parcursul vieții sale, Regina Ana a oferit un singur interviu unui jurnalist român. Este vorba de interviul acordat Eugeniei Vodă, pentru emisiunea Profesioniștii, difuzată pe TVR. Mai jos, câteva pasaje din ediția de colecție, în care poate fi admirată simplitatea, noblețea și căldura Majestății Sale Regina Ana de România. Interviul integral realizat de Eugenia Vodă cu Regina Ana a României poate fi vizionat aici.

 

 

Declarațiile Reginei Ana a României:

  • „Sunt o femeie normală, care a avut bucuria, fericirea de a se căsători cu un om extraordinar, regele Mihai de România. Sunt fericita să fiu soția Sa, totuși, tot acest protocol și tot /…/ nu îl înțeleg.”
  • „Calitatea pe care o prefer la un bărbat aș spune că este onestitatea. La o femeie – să fie sinceră.”
  • „Îmi plac oamenii sinceri. Trebuie să te porți cum ți-e felul.”
  • „Sunt fericită unde mă aflu. Nu am nevoie să-mi imaginez fericirea, sunt fericită.”
  • „Știți, munca vă conferă libertate. Dacă nu munciți, ce faceți, ieșiți, vă plictisiți. Dacă aveți un serviciu, sunteți fericit. /…/ Munca este ceva important.”
  • „O doamnă adevărată o cunoști imediat pentru că e umilă, modestă.”
  • „Să faci ceva în viață, despre asta este vorba. Ne-au învățat să muncim. Mama și tata au fost niște oameni extraordinari.”
  • „Sunt multe lucruri care nu-mi plac, dar pe primul loc sunt oamenii îngâmfați, cu nasul pe sus. Care-i privesc pe ceilalți de sus.”
  • „Este mai ușor să fii dezordonat decât ordonat. Să fii ordonat, este o disciplină și eu n-am această disciplină. Și atunci prefer să fiu dezordonată.”
  • „Nu neapărat să te distrezi, dar să trăiești fiecare zi. Asta este deviza mea. Nu te gândi la ziua de mâine. Până mâine mai e… Ziua de ieri a trecut, să trăim ziua de azi. Și azi păstrez această deviză. Nu știi niciodată ce o să se întâmple. „O să vedem mâine”, se poate spune. Dar întotdeauna cu un imens semn de întrebare. O să vedem… Oare o să vedem, sau nu? Azi știm, pentru că trăim clipa.”
  • „E foarte greu să pierzi o țară. Gândiți-vă, pierzi totul! Când îi văd astăzi pe bieții refugiați, mi se pare ceva îngrozitor. Azi vezi refugiați peste tot în lume. Să pierzi totul! Nu mai ai rădăcini… Pentru că rădăcinile sunt în țara ta. E foarte greu… Ce bucurie a simțit (Regele Mihai I) când s-a putut întoarce aici, în România, țara inimii lui…”
  • „Era alegerea mea. Dacă iubești pe cineva, e alegerea ta. Alegerea mea era regele Mihai. Deci m-am măritat cu regele Mihai!”
  • „Văd oameni mergând abătuți, cu un aer învins. Ei nu știu să privească viața. Viața poate fi foarte frumoasă. Critic oamenii care nu știu cât de fericiți sunt.”
  • „Eu sunt soția unui rege!”
  • „Ne vorbea despre România, patria lui, în fiecare zi, mie și copiilor. Deci e un om care a fost mereu aici! Și care va rămâne mereu aici! Sunt mândră să-i fiu soție și cred că pot privi acolo sus și pot spune: Doamne, îți mulțumesc!.”

 

Bibliografie: www.casamajestatiisale.ro, www.eugeniavoda.ro

Sursă fotografii: Fundația Regală Margareta a României, Știri TVR

 

 

 

 

 

Se spune că cel mai cunoscut chip, cea mai frumoasă imagine a României, în istoricul an 1918, nu era al unui român, ci al unei englezoaice care a ales ca, printr-un devotament necunoscut până atunci, să-și slujească țara care a adoptat-o: Regina Maria. Fire energică, extrem de curajoasă, plină de dragoste şi compasiune, femeie frumoasă şi mamă a şase copii, Maria îi fascina şi pe români, şi pe străini. Astăzi, vineri 10 mai, de Ziua Regalității, se joacă la Muzeul Țăranului un spectacol de teatru inspirat din Jurnalele de Război ținute de Regină.

 

Chipul reginei în timpul Războiului

Au făcut înconjurul lumii fotografiile în care Regina României îngrijea răniţi pe câmpul de luptă sau în spitalele de campanie. Cea mai iubită imagine a fost cea în uniformă de Cruce Roşie. O parte a vieții ei, frământată, plină de tragedii, personale și naționale, este prinsă în însemnările pe care le-a făcut începând cu august 1916. 14/27 august 1916, ziua intrării României în Primul Război Mondial, este şi ziua când regina Maria începe să-şi ţină jurnalul, pe deplin conştientă că trăieşte un moment foarte important, atât pentru ţară, cât şi pentru ea personal. Ea însăși mărturisește că „nu-și vede soarta ei despărțită de soarta țării,” trăia și respira odată cu poporul ei.

 

Regina_2

 

Regina Maria, despre traumele trăite în Primul Război Mondial (în Jurnal de Război. 1918)

Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă binecuvântată, m-a adus foarte aproape de inima poporului meu, m-a adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie.
Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie… Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte și a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima și cu tot sufletul.

 

Liliana Ceterchi în rolul Reginei Maria

Liana Ceterchi în rolul Reginei Maria

 

INTERVIU Liana Ceterchi, regizor și actor în spectacolul ”Regina Maria, Regina tuturor românilor”

Care este principala motivație a interesului dumneavoastră cultural pentru istoria Casei Regale a României?

Ca probabil 99 % din populația României, am învățat la școală că acești regi sunt niște străini care au venit să ne fure țara, să ne ia bogățiile. Cam asta a fost mentalitatea în care am crescut. Imediat după Revoluție au apărut niște cărți, această optică s-a schimbat treptat și mă bucur că lucrurile se limpezesc din ce în ce mai mult. Eu încerc să pun umărul la această schimbare de mentalitate, de readucere a istoriei adevărate a României pe tapet.

Înainte de Maria a fost Ileana. Ați produs  un alt spectacol cu prilejul Centenarului Marii Uniri, ”Ileana, Principesă de România”, după romanul „Trăiesc din nou”, publicat în 1951 de fiica reginei Maria.

Fascinanta personalitate a reginei Maria a făcut ca multe actrițe să-și dorească să joace acest rol. M-au rugat să le ajut în acest sens, pentru că m-am specializat pe monologurile one woman show în producția Asociația Femeilor din Teatru IF…/…Dacă pentru femei. Apoi, căutând despre regina Maria, am ajuns la capitolul copii, și așa am descoperit-o pe principesa Ileana. Atunci m-am luminat, mi s-a ridicat un văl de pe ochi și am înțeles cum acești ”străini” (de fapt ei au fost mult mai români decât românii noștri) au iubit acest petec de pământ, au iubit România mai mult decât orice și au avut o mare responsabilitate față de un legământ. Carol I a făcut un legământ cu România, cu boierii, cu aristocrația românească: să le fie devotat în totalitate. A pus piciorul pe pământul românesc și a spus ”Eu de acum sunt român!”. Acest angajament s-a perpetuat și la Ferdinand și la Maria. Mi se pare important pentru noi, ca popor, să știm cine suntem, ce înseamnă Casa Regală pentru destinul nostru istoric.

Jurnalele de război ale reginei Maria sunt și jurnalele unei țări ce trecea în anii aceia, 1916, 1917, 1918, prin război, prin foamete, epidemii, prin lipsuri de tot felul. Și sunt și însemnări despre mari izbânzi naționale.

Sunt trei volume, fiecare cu peste 500 de pagini, pe care cred că foarte puțină lume este tentată să le citească, probabil în afară de istorici. Sigur, regina și-a reluat amintirile din perioada războiului în volumul ”Povestea vieții mele”. Mi s-a părut important să ai relatările exacte, precise, fierbinți, de atunci. Meritul Reginei în Primul Război Mondial este unul singular. Sigur că toate casele regale, doamnele din aristocrație au fost infirmiere, au ridicat spitale… Ceea ce a făcut regina Maria, spre deosebire de celelalte, a fost excepțional: a ajuns în tranșee, a ajuns în prima linie în timpul bătăliei. Zilnic, se ducea în cele mai sărăcăcioase locuri, în cele mai amărâte sate, să distribuie din avutul ei și din ce primea ca donație, la un moment dat chiar din partea Imperiului Țarist sau din Anglia. Cu mâna ei dădea și mângâia. Avem mărturii în biografia feldmareșalului german Mackensen: amintește că pe câmpul de luptă vedea prin binoclu o siluetă în alb în prima linie. Era regina Maria. El spunea cu admirație: ”Această femeie merită orice!”. Mi se pare important ca toate aceste lucruri să se știe. Din jurnale aflăm că ea a fost o luptătoare nu numai pe front, a luptat cu inerția boierilor români, cu egoismul lor, cu tensiunile lor. Era diplomata care negocia între imperiul țarist și englezi, fiind verișoara țarului Nicolae al II-lea. În momentul de panică în care România începuse să fie invadată și se retrăseseră la Iași, când situația era disperată, regina a fost cea care a menținut starea de optimism. Georges Clemenceau a recunoscut la Conferința de Pace de la Paris că a fost singurul om care a crezut până la sfârșit în victoria Antantei, a fost împotriva păcii de la Buftea-București. Datorită ei regele și Parlamentul nu au semnat această pace și datorită acestui lucru noi existăm astăzi între aceste granițe.

 

Regina_4

 

Regina Maria e o personalitate exemplară, în special din punct de vedere uman. Ce trăsături dominante sunt prezentate în portretul pe care îl faceți reginei în acest spectacol tribut?

În primul rând aș vrea să chem oamenii să vadă pe viu aceste trăsături. Cred că e important de subliniat legătura ei cu Dumnezeu, marea ei credință. De pildă, a fost rugată să nu atingă bolnavii, era epidemie de tifos exantematic, de febră tifoidă. A replicat: ”Dumnezeu mă va ocroti să nu mă molipsesc ca să fiu de folos țării mele…” Și așa a fost. Ca să spun așa, lucra cu Dumnezeu.

Cum v-ați simțit în rolul reginei Maria?

E greu să îmbraci o haină atât de mare. Când începi să intri în gândurile atât de pline de dăruire, de compasiune, de forță ale acestei persoane este ceva uluitor. Înainte de fiecare reprezentație mă rog să mă pot ridica la intensitatea și la puterea ei cu care s-a dăruit și cu care s-a luptat.

Spectacolul ce va fi jucat astăzi la Muzeul Țăranului Român face parte dintr-un turneu ce cuprinde mai multe orașe din țară. Inițiativa aparține Asociației Femeilor din Teatru IF…/…Dacă pentru femei.

Noi suntem o asociație de teatru independent, resursele noastre sunt puține, dar credem foarte mult în ceea ce facem, credem că merită să fie aduse în conștiința publicului toate aceste lucruri. Trebuie să ne recuperăm istoria, să ne redescoperim ca români și să ne mândrim cu modelele pe care le avem și care sunt demne de urmat. Modele fără fisură! Singura noastră bucurie este să fim văzuți de cât mai multă lume.

 

Nicolae Iorga, despre Regina Maria

Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei și milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii.

 

 

Sfârșit de aprilie la Marea Baltică, sub un soare văratic: așezați pe cheiul canalului Sydhavnen, aproape de podul Langebro, privim la tinerii Copenhagăi care fac sărituri în apă și se bucură de căldura zilei. Este Vinerea Mare, mai sunt o zi și câteva ore până la Înviere și, în așteptarea momentului din următoarea  noapte, ne întrebăm cât de românească poate fi sărbătoarea trăită aici. Vrem să aflăm astăzi cât de străin sau de acasă te poți simți într-un colț al Europei care nu e nici departe de țară (doar trei ore cu avionul), dar care nu e chiar la o aruncătură de băț. Și de ce este nevoie ca să-ți faci, într-un mediu care la început îți este străin, un loc în care să te simți tu însuți.

 

Ne consultăm notițele și hărțile pentru că am decis să pornim către suburbiile din nordul orașului, spre cartierul Ordrup (municipalitatea Gentofte, cum se numește oficial suburbia), unde urma să căutăm strada Kollegievej care, la intersecția cu strada Ordruphøjvej, descoperă vederii frumoasa biserică catolică din cărămidă roșie Sfântul Andrei.

Biserica Sfântul Andrei din Ordrup, citiserăm noi, găzduiește în fiecare weekend comunitatea românilor din Copenhaga și nu numai; de multe ori și românii din foarte apropiatul oraș suedez Malmö vin aici duminica la biserică pentru a asista la slujbele Parohiei Ortodoxe a românilor din capitala daneză.

 

Copenhaga_5

 

Ajunși în Copenhaga în Vinerea Mare nu era de conceput să petrecem noaptea Învierii departe de alți români și de biserică. Așadar am pornit-o către gară și de la peronul 10 am urcat în S-Tog (trenul de suprafață foarte popular printre localnici) pe linia C, către stația Klampenborg; după șapte stații am coborât la Charlottenlund și pornind-o la pas pe Jægersborg Allé, apoi în dreapta pe Lindergårdvej până la capăt, încă 100 de metri pe Ordruphøjvej și gata, iată-ne în fața bisericii Sfântul Andrei.

O seară splendidă, ceasul arăta ora locală șase și biserica era deschisă, dar nici țipenie nicăieri. Doar un anunț în limba română pe unul din geamurile casei parohiale: ”Slujbele au loc numai sâmbăta și duminica, vă rugăm nu apelați la gazdele noastre care nu cunosc limba română și nu vă pot ajuta în niciun fel. Sunați la numărul de telefon…

Nu a durat foarte mult și, pentru că era programată slujba pentru Denia din Vinerea Mare undeva după ora șase și jumătate seara, au început să se adune românii din comunitate în curtea bisericii. Au venit preotul Octavian-Horațiu Mureșan, parohul, însoțit de preotul Andrei-Ovidiu Sofa (care slujește, dacă bine am înțeles, în Norvegia), ambii foarte tineri și din ce în ce mai mulți enoriași dornici să ajute pentru început la amenajarea spațiului liturgic conform ritualului ortodox.

 

Copenhaga_2

 

Părintele Octavian-Horațiu Mureșan a fost foarte încântat să vadă că doi turiști s-au alăturat comunității și ne-a invitat din nou în mijlocul comunității la slujba de Înviere, la care urmau să fie prezenți episcopul Macarie al Europei de Nord, principesa Margareta, custodele coroanei României, principele Radu și ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Alexandru-Mihai Grădinar.

 

Brioșă cu espresso la Plockepinn

Am rezervat ziua de sâmbătă unei escapade prin Malmö, care ne-a întâmpinat cu o ploaie abundentă, dar liniștită, ce oferea acestei bijuterii de oraș un aspect atât de limpede și de pitoresc cum numai luminile nordului, multiplicate de miriadele de picături ale apei cernute de nori, pot să ofere unei creații omenești.

Trebuie să mărturisesc că eu unul am fost întreaga zi dominat de nerăbdare, așa că am navigat prin ploiosul Malmö ca la-ntâmplare, înveșmântat într-o pelerină care-mi dădea aspectul bărcuțelor cu pânze pe care în copilărie le lansam pe șanțurile cu apă de ploaie de la marginea străzilor.

Am găsit un răgaz pentru mica mea plăcere vinovată, la cafeneaua Plockepinn, adică un espresso minunat însoțit de o brioșă de morcovi incredibilă, pentru care merită să bați tot drumul până în Suedia. Am constatat că ploaia nu strică planurile nimănui, nici în Suedia și nici în Danemarca, așa că nici noi nu ne-am dat bătuți ci ne-am conformat obiceiului locului.

La Malmö, în Piața Mare, lângă statuia lui Karl Gustav al X-lea, mai multe echipe de dans formate din tinere evoluau în ploaie pledând pentru mișcarea în aer liber, iar în Copenhaga alte tinere continuau săriturile în apă, în canalul Københans Havn, lângă Biblioteca Regală. Deodată am realizat că, deși era o vreme ploioasă, de fapt nu era deloc frig; adică nu un frig adevărat, care să ți se strecoare insidios în trup, ci mai degrabă o umezeală călduță și plină de viață.

Când a sosit seara, eram deja pe peronul gării, același peron 10 de la care S-Tog ne-a preluat și ne-a depus în Charlottenlund. Și pentru că așa lucrează întâmplarea, dintre toate locurile și vagoanele, ne-am așezat tocmai lângă o familie de români, pe care i-am recunoscut, nu dintru-nceput, după coșul de răchită împletită cu ștergar, și care probabil ne-au auzit vorbind românește dar și-au văzut cuminți de-ale lor, necrezând probabil că niște turiști ar putea avea aceeași țintă ca și ei. Aveam, totuși, să ne regăsim fulgurant mai târziu, la biserică.

 

Învierea românilor din Danemarca

Am străbătut rapid Jægersborg Allé, Lindergårdvej și Ordruphøjvej, printr-un cartier straniu de liniștit, în care toate semafoarele erau puse pe galben intermitent și pâlpâiau ca farurile ce duc vapoarele spre porturi cu ape liniștite. La mijlocul lui Lindergårdvej am constatat că suntem singuri pe stradă și, pentru o clipă, am crezut că românii din tren aveau de fapt o altă destinație decât biserica. Și ne gândeam: ce ne-o aștepta oare acolo? Va fi lume multă, sau mai degrabă puțină?

Obișnuiți cu forfota de la Sfântul Nicolae dintr-o Zi, de pe strada Academiei, acolo unde de ani de zile luăm lumină și ne adunăm atât de mulți că blocăm strada, nici la Copenhaga nu aveam de ce să ne rușinăm. Românii umpluseră biserica și curtea ei spațioasă, arboraseră tricolorul cu însemnele obștii ortodoxe a românilor și trebăluiau ca furnicile, ca să fie totul gata la timp.

În pridvor se ofereau candele aduse din țară, iar enoriașii își căutau locuri unde să scrie pomelnicele pe care le duceau părintelui Mureșan pentru a fi pomenite la sfânta liturghie din noaptea Învierii. Părintele episcop Macarie, atât de incredibil de tânăr, și-a făcut apariția în mijlocul comunității cu zâmbetul său tonic pentru a evalua stadiul pregătirilor și a oferi câte o vorbă bună tuturor. Undeva în partea dreaptă se pregătea un vas de botez, o cristelniță în care, spre dimineață, la sfârșitul slujbei, o tânără din Guatemala, stabilită în Copenhaga, pe numele său Anita (dacă bine am înțeles) avea să fie botezată creștin ortodoxă.

Mai apoi totul s-a scurs atemporal: lumina a apărut în mijlocul bisericii și cu toții am întins brațele către ea, Preasfințitul Macarie a împărțit cu răbdare și bucurie vestea Învierii, iar comunitatea i-a îmbrățișat firesc pe oaspeții veniți din țară, adică pe principesa Margareta și pe principele Radu.

 

Credit foto: Doxologia.ro

Credit foto: Doxologia.ro

 

Nimeni acolo nu mai avea griji, ci doar nădejde. Oameni în vârstă sau copii s-au bucurat de prilejul reîntâlnirii și au cântat împreună tropare, condace și alte felurite imnuri, au ascultat în genunchi Evanghelia și nimeni nu era acolo decât din dragoste și cu bucurie, pentru că pe niciuna din fețe nu se putea citi altceva. Noaptea a trecut ca și cum nici nu ar fi fost, așa că, împărțind zâmbete și luându-ne rămas bun, am luat punguțele cu paști și am pornit-o către stația de tren din Charlottenlund.

 

O lumină care n-are voie să se stingă

Ajunși acolo exact cu patru minute înainte de sosirea trenului, am constat că un tânăr român ajunsese cu ceva timp înaintea noastră și își păzea cu grijă candela aprinsă să nu cumva să o stingă vreo adiere rebelă. Misiunea pe care și-o asumase era aceea de a duce acasă lumina și paștile, pentru că probabil acolo cineva îl aștepta cu vestea bună.

A coborât înaintea noastră, cred că în stația Nørreport, și cu palmele amândouă împreunate în jurul candelei a pornit-o pe peron, către ieșire, cu aceeași mare grijă să ajungă acasă cu ea aprinsă. La acea oră Copenhaga dădea semne, după forfota peroanelor, că este și un oraș al petrecerilor, în care somnul de weekend nu este deloc o opțiune majoritară.

În gară am intrat la 7-eleven și, pentru că totul era la ofertă – două la preț de una, ne-am încropit o masă demnă de o dimineață a Paștelui: frigărui de miel, cârnăciori în foietaj, brioșe în loc de cozonac și, desigur, vin, fără de care o masă de sărbătoare nu poate exista. Amândoi răsfoiam fotografiile, videoclipurile și comentam tot ce văzuserăm cu multă vervă, pentru că impresiile ne copleșeau și dădeau pe dinafară.

Preferații noștri erau tânărul ambasador Alexandru-Mihai Grădinar și soția sa, care pe întreaga perioadă în care au fost prezenți în biserică au fost permanent înconjurați cu dragoste de absolut toți românii prezenți acolo, tineri sau bătrâni. Impresionant. Dar peste toți, ca o aripă de înger, plutea imaginea tânărului cere ducea în palme, spre casă, candela aprinsă, spre bucuria celor care-l așteptau.

Acea lumină care pâlpâia plăpând în candela tânărului nostru, plăpând dar trainic, se strecurase fără tăgadă în sufletele noastre. Auzisem de luminile nordului și iată că le-am găsit în noaptea de Înviere petrecută în Copenhaga.

 

 

Casa Regală



Românii care au găsit luminile nordului

8 mai 2019 |
Sfârșit de aprilie la Marea Baltică, sub un soare văratic: așezați pe cheiul canalului Sydhavnen, aproape de podul Langebro, privim la tinerii Copenhagăi care fac sărituri în apă și se bucură de căldura zilei. Este Vinerea Mare, mai sunt o zi și câteva...

 
×

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit

Durează mai puțin de 5 minute și nu costă nimic dar ne ajuți să ne ducem misiunea mai departe.

Redirecționează