catedrala

Petre Guran este istoric specializat în civilizație bizantină. Și-a făcut doctoratul la Paris, la École des Hautes Études en Sciences Sociales. I-am cerut un punct de vedere în urma incendiului de la Catedrala Nôtre Dame, întrucât este unul dintre cei mai buni cunoscători ai locului marilor edificii în cultura europeană.

De ce credeți că emoția a fost atât de puternică atunci când televiziunile au difuzat imagini cu incendiul?

Nôtre Dame are semnificații în multe planuri. Trebuie amintit că ea este amplasată pe locul unde probabil din Neolitic s-au ridicat succesive temple religioase. Această insulă dintre cele două brațe ale Senei are deci o semnificație sacră încă de la începuturile umanității. Dar Nôtre Dame este însăși Catedrala Franței, catedrala care a dat tonul artei și dezvoltării cultural-artistice în Europa. Este din prima generație de monumente gotice, are dimensiuni impresionante. Nôtre Dame se leagă și de istoria regală a Franței. Nu este singura, pentru că de exemplu încoronările regale se făceau la Reims, dar Nôtre Dame este catedrala-pandant a palatului regal medieval. Așa cum Sfânta Sofia era pandantul palatului regal de la Constantinopol. Iar prin statuile de pe frontispiciu, din istoria Vechiului Testament, semnifică o continuitate a poporului creștin, noul Israel, cu poporul ales. Deci este din toate punctele de vedere un monument al conștiinței culturale și al spiritualității europene. Și atunci, sigur, ne punem problema cum a fost posibil, cum s-a ajuns la un astfel de accident, cu efecte atât de grave, care să nu poată fi stăpânit chiar prin acțiunea atât de energică a pompierilor.

Petre Guran. Credit foto: Doxologia.ro

Ne putem aștepta la o solidarizare a francezilor, poate a europenilor, cu ocazia acestui eveniment nefericit? Deja sunt anunțate donații impresionant de mari.

Toată gama interpretărilor este posibilă. De la semn apocaliptic până la semnul unei renașteri. Vom vedea cum va evolua sentimentul în anii care urmează. Să nu uităm, la catedrală s-a lucrat aproape două sute de ani! Deci restaurarea nu va putea fi făcută foarte repede. Dar eu îmi pun o altă întrebare: ce simbol va fi, al cărei renașteri europene? Pentru că există și varianta în care zidurile  Nôtre Dame se vor desprinde de identitatea lor creștină și vor deveni pur și simplu un monument, așa cum este Parthenonul la Atena. Se vor da multe lupte asupra acestui simbol.

E prea mult să ne așteptăm cu acest prilej la o redefinire a identității europene?

Nôtre Dame este o biserică a Maicii Domnului, înainte de a fi un monument istoric, este un loc de întâlnire a credincioșilor catolici. Așa că va fi de urmărit cum va evolua lupta pentru acest simbol. În moștenirea franceză, lăcașurile de cult sunt proprietatea statului și sunt concesionate spre cult Bisericii Catolice, cel puțin monumentele istorice. Deci sigur, mi-aș dori să existe un sentiment de solidaritate și mi-aș dori să nu se speculeze prea mult pe acest accident. Și este posibil ca donatorii să aibă și ei un cuvânt de spus în privința valorificării monumentului pe viitor.

Cum sunt interpretate astfel de evenimente tragice în istoria credințelor religioase?

De-a lungul timpului, oamenii au citit astfel de evenimente ca profetice. Acum poate suntem noi atât de secularizați încât nu mai citim nimic în accidentele de tipul acesta? Nu-mi dau seama. Spre exemplu, multe legende au circulat în Bizanț despre cum ”îndepărtarea îngerului” marei basilici a Sfintei Sofii a premers cuceririi Constantinopolului în 1453. Ba chiar se vorbea despre ”îndepărtarea harului” de biserica Înțelepciunii lui Dumnezeu. Acesta este un mecanism al mentalității noastre, de a citi semne și de a căuta prorociri. Dar mie mi-e greu să fac o astfel de apreciere, sunt încă sub impresia imaginilor care au fost foarte dureroase. Îmi rezerv un răgaz să înțeleg și eu ce s-a întâmplat.

Președintele Academiei Române a vorbit pentru Matricea.ro despre incendiul care a afectat grav Catedrala Nôtre Dame din Paris. ”Am fost copleșit de ceea ce s-a petrecut. Am rămas cu o rană în suflet”, aceasta a fost prima reacție a istoricului Ioan-Aurel Pop, care apoi a punctat de ce ne privește și pe noi tragedia din capitala Franței.

S-a rupt ceva esențial din trupul culturii europene

• Tragedia de la Paris ne privește pe toți: pe toți europenii și pe toți intelectualii acestei planete care sunt conștienți de importanța unei moșteniri pe care ar trebui s-o păstrăm și s-o transmitem mai departe.
• Privind imaginile de la Paris, m-am simțit secătuit, ca și cum s-ar fi frânt în mine ceva vital, pentru că această catastrofă înseamnă că din trupul culturii franceze și din trupul culturii europene s-a rupt un element esențial, s-a dus în neant o mare împlinire a spiritului omenesc.
• Această mare biserică creștină închinată Fecioarei Maria a fost edificată între secolele al XII-lea și al XIV-lea. Secole la rând au trecut peste ea calamități omenești și calamități naturale, de la cutremure până la războaie mondiale – și ea a rezistat. A mai suferit daune de-a lungul timpului, însă o parte din ce a înghițit focul, din partea superioară, provenea chiar din secolul XIII.
• Chiar dacă se vor strânge banii necesari, chiar dacă se va reface într-un timp record, în incendiu a pierit ceva din sufletul nostru. Pentru că sufletul Catedralei consta în sfințenia obiectelor care se aflau în ea.

Răsăritul și Apusul: sinteză culturală și respirație sincronă

• Biserica Apuseană a vegheat secole la rând la apărarea valorilor creștinătății în același fel în care a făcut-o Biserica Răsăriteană în partea noastră de continent. Să nu uităm că papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre cei doi plămâni ai Europei: cel bizantin și ortodox, și cel latin și catolic. Fără acești doi plămâni, Europa nu poate funcționa. Iar dacă unul are de suferit, suferă și celălalt. Eu aici vin cu un gând în spirit ecumenic creștin.
• Suntem în Postul Paștilor și trebuie să ne gândim și la păcatele noastre și la felul în care apărăm aceste moșteniri. Eu nu știu din ce pricină s-a dezlănțuit incendiul acesta devastator, dar mă gândesc câteodată și la nerecunoștința noastră, la felul că tratăm uneori cu prea multă ușurință aceste valori, că ne zgârcim câteodată ”să dăm un leu pentru Ateneu”, cum se spunea odată – și iată, cu un leu pentru Ateneu s-a ridicat Ateneul Român!
• E adevărat că Biserica este mai îndurerată. Dar pentru mine, ca laic, Catedrala Nôtre Dame din Paris face parte din patrimoniul cultural al umanității. Stilul gotic pe care-l reprezintă cu atâta forță este o mare cucerire a spiritului omenesc.
• Să nu uităm că noi, România, suntem ultima țară din Răsărit în care a înflorit goticul într-o formă extraordinară, alături de romanic și, bineînțeles, de stilul bizantin, cu cupolele sale, alături de baroc sau de brâncovenesc, care e o variantă a barocului românesc. Să nu uităm că goticul a pătruns până în Moldova lui Ștefan cel Mare și s-a împletit foarte bine cu tradiția noastră.
• S-a frânt ceva din umanitate. Momentul acesta trebuie să ne dea de gândit: trebuie să ne protejăm mai bine aceste monumente. Catedrala se afla în restaurare, iar restaurările trebuie să conducă spre înfrumusețarea și stabilizarea monumentelor, nu să dea prilejul unor asemenea acte teribile care impietează asupra sufletelor popoarelor.

Ce urmează? Necesara solidarizare

• Catedrala era un simbol al Parisului, dar era un simbol al Europei și mai ales al unei perioade în care toată Europa se numea Republică creștină, în care valorile clasicismului greco-latin dar și ale creștinismului în general dădeau tonul vieții culturale și erau foarte prețuite. Astăzi cred că ne-am pierdut echilibrul din acest punct de vedere. Nu mai avem orientarea necesară ca să putem prețui.
• Dispariția unor valori de acest fel sau periclitarea lor trebuie să ne dea de gândit și să ne facă să fim mai uniți în apărarea lor. Aș vrea să văd pe continent o mișcare de solidarizare în numele valorilor culturale din patrimoniul cultural al umanității pe care trebuie să le protejăm.
• Sunt absolut convins că va apărea această mișcare de solidarizare și sunt convins și că se vor strânge banii necesari pentru restaurare, chiar dacă durerea în suflet va persista.