Eveniment educativ-cultural (9-16 mai 2022)

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu împreună cu Fundația Culturală Memoria (https://www.revistamemoria.ro/) și Muzeul Ororilor Comunismului în România (https://www.facebook.com/mocr.romania/) își propun să îl readucă în atenția publicului pe Toma Arnăuțoiu (1921-1959), liderului Grupului de rezistență anticomunistă de la Nucșoara (jud. Argeș), cu ocazia centenarului nașterii sale.

Evenimentul cuprinde:

– un spectacol de proză și poezie din literatură de detenție și muzică – Cântecul Memoriei (Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu – vioară și Cristina Chirvasie – recitator) – 30 min

– filmul Toma Arnăuțoiu, aripa din stâncă (r. Cristina Chirvasie, 2021) – 35 min.

– discuții.

Proiectul (demarat în 2021) are un caracter educațional și se adresează tuturor celor interesați de istoria recentă/istoria comunismului în România, indiferent de vârstă.

În 2022 evenimentele vor avea loc după următorul program:

Pitești, 9 mai, ora 13, Filarmonica Pitești, Calea București, nr. 2 – intrarea liberă.

Parteneri locali: Fundația Culturală Memoria – Filiala Argeș, Filarmonica Pitești, Memorialul Închisoarea Pitești.

Drobeta-Turnu Severin, 10 mai, ora 11, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Bulevardul Carol I, nr. 4 – intrarea liberă.

Parteneri locali: Asociația Foștilor Deținuți Politici din România – Filiala Mehedinți, Asociația Act Integration, Palatul Culturii „Teodor Costescu”, Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți, Colegiul Național „Traian”, Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”.

Timișoara, 11 mai, ora 11, Casa Adam Müller Guttenbrunn, Strada Gheorghe Lazăr, nr. 10-12 – intrarea liberă.

Parteneri locali: Asociația Memorialul Revoluției din 16-22 Decembrie 1989, Forumul Democrat al Germanilor din Timișoara, Casa Adam Müller Guttenbrunn,

Oradea, 12 mai, ora 17, Muzeul Țării Crișurilor, Calea Armatei Române, nr. 1/A – intrarea liberă.

Parteneri locali: Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Asociația „Cei 40 de Mucenici”.

Cluj-Napoca, 13 mai ora 13, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Str. Clinicilor, nr. 2, Sala „Ioan Mușlea” – intrarea liberă.

Parteneri locali: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Facultatea de Istorie și Filosofie, Institutul de Istorie Orală.

Făgăraș, 14 mai, ora 17, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Strada Mihai Viteazul, nr. 1, Sala Dietei – intrarea liberă.

Parteneri locali: Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Institutul de Cercetare Făgăraș.

Brașov, 15 mai, ora 15, Aula Universității „Transilvania”, Str. Iuliu Maniu, nr. 41A – intrarea liberă.

Parteneri locali: Universitatea „Transilvania” Brașov, Muzeul Județean de Istorie

București, 16 mai, ora 16, Filarmonica „George Enescu”, Strada Benjamin Franklin 1-3, Sala Mică a Ateneului Român – intrarea pe bază de invitație.

Partener local: Filarmonica „George Enescu”.

Toma Arnăuțoiu a fost ofițer de cavalerie și a luptat în cel de al Doilea Război Mondial pe frontul de vest (1944-1945), fiind grav rănit în luptele din Ungaria. Revenit în activitate a făcut parte din Regimentul de Gardă Călare al Palatului Regal. După instaurarea regimului comunist, deși decorat pentru faptele sale pe front, pe criterii politice, a fost trecut în rezervă în 1947. Între 1949-1958 a fost liderul Grupului de rezistență de la Nucșoara, care a acționat în sudul Munților Făgăraș. A fost arestat de Securitate, împreună cu ultimii supraviețuitori ai grupului, condamnat la moarte și executat, împreună cu fratele său, Petre, și alți 14 condamnați, la 18 iulie 1959, în închisoarea Jilava.

Ioana-Raluca Voicu-Arnăuțoiu, violonistă, este fiica locotenentului Toma Arnăuțoiu, liderul Grupului de partizani anticomuniști din comuna Nucșoara, și a Mariei Plop, singura femeie din acest grup care a rezistat în munți peste 9 ani. A studiat vioara la Conservatorul din București, devenind conferențiar universitar doctor al acestei universități. A fost violonistă în Orchestra Filarmonicii George Enescu din București. A susținut concerte și recitaluri în România, Italia, Germania și Anglia.

Preocupată de istoria recentă a României, este din anul 2002 cercetător acreditat la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). A susținut conferințe pe temele cercetărilor sale în țară și străinătate și comunicări la simpozioane internaționale de istorie recentă.

Este autoarea mai multor volume printre care: Toma Arnăuțoiu – Grupul de la Nucșoara (documente ale anchetei, procesului, detenției); Muzicieni români – biografii ascunse în arhive; Sergiu Celibidache privit prin cortina de fier; Rezistența anticomunistă de la Nucșoara – Portrete de familii. Constantin Silvestri – biografie necunoscută. Este, de asemenea, creatoarea site-urilor: www.tomaarnautoiu.ro; www.eroinenucșoara.ro; www.muzicieni-in-arhive.ro.

Cristina Chirvasie, regizor și producător de filme documentare, scenarist și scriitor. În 2016 a inițiat proiectul cultural și educațional Revoluția Modelelor (www.revolutiamodelelor.ro) în cadrul căruia coordonează o colecție, editată de Editura Fundației Culturale Memoria, ce conține transcrierea integrală a interviurilor realizate cu ocazia filmărilor din acest proiect. Antidot la zadar și Omul-aripă sunt titlurile volumelor apărute până în acest moment.

A fost realizator al Societății Române de Televiziune (TVR), director de programe al Televiziunii Senso TV, director de film al Televiziunii PAX TV și colaborator al Societății Române de Radiodifuziune, Centrului de Studii în Istorie Contemporană (CSIC), al Asociației pentru educație Teofor și Casei de producție Vertical Film. Este membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Pentru detalii: revistamemoria@gmail.com.

Experții renumitului almanah anual Michelin dedicat turismului și gastronomiei au acordat recent două stele Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, pentru colecțiile sale importante și pentru expunerea sa modernă. Tot mai mulți turiști aleg să se bucure de frumusețile acestei instituții muzeale: în anul 2018, peste 67.000 de vizitatori din întreaga lume au admirat valoroasele exponate găzduite de Muzeul Etnografic al Transilvaniei.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este primul muzeu etnografic din România și primul muzeu românesc înființat pe baza unui program științific. În acest moment este considerat ca fiind unul dintre cele mai frumoase muzee de profil din țară, apreciat deopotrivă și pentru atenția care este acordată expunerii tematice și pentru deosebita colecție de costume tradiționale din diferite colțuri ale țării.

Repere istorice

• Ideea înființării a apărut imediat după Marea Unire, în 1919, când chiar Consiliul Dirigent al Transilvaniei și-a propus să înființeze un mare muzeu național al Transilvaniei, la Cluj. Nu s-a putut realiza, din cauza unor probleme birocratice. Abia în 1922 Fundația Culturală ”Principele Carol” a reușit să reorganizeze proiectul și, cu ajutorul viitorului rege Carol al II-lea, mare iubitor al tradițiilor românești, muzeul a fost deschis oficial la 1 ianuarie 1923, sub titulatura de Muzeul Etnografic al Ardealului. Din comitetul de organizare au făcut parte personalități ilustre ale epocii: Sextil Pușcariu, George Vâlsan, Alexandru Lapedatu, George Oprescu și Romulus Vuia.
• Prima expoziție etnografică permanentă, deschisă în primăvara anului 1923, cuprindea aproximativ 1230 de obiecte și 160 fotografii. Cinci ani mai târziu a fost inaugurată o a doua expoziție permanentă mai complexă, de excepție, organizată pe sectoare tematice: culesul din natură, vânătoarea, pescuitul, agricultura, creșterea animalelor, industria casnică textilă, cojocăritul, olăritul, mobilier, elemente de construcție, bucătăria, portul popular, cusăturile și țesăturile, cartografie etnografică.
• După o perioadă de istorie zbuciumată, când exponatele au fost mutate în refugiu la Sibiu, în iulie 1945, colecția s-a organizat și dezvoltat, până la actualul Muzeu al Civilizației Tradiționale.
• Muzeul funcționează acum în clădirea istorică „Reduta” de pe strada Memorandumului nr. 21. Imobilul are o istorie veche, găzduind de-a lungul timpului evenimente semnificative pentru dezvoltarea actualei societăți clujene.
• Pe lângă valoroasele artefacte, și de o arhivă audio-vizuală, (fototeca, videoteca, arhiva de negative si diapozitive), muzeul deține și o arhivă documentară și de o bibliotecă ce numără peste 14000 de volume și periodice de specialitate, care pot fi consultate de public.
• Artefactele, în număr de 41542, sunt originale și datează încă din secolul al XVII-lea.
• În secția pavilionară a muzeului este organizată și o expoziție permanentă pentru nevăzători și pentru persoane cu deficiențe de vedere. Sunt prezentate replici ale obiectelor din colecția muzeului care pot fi atinse, pot fi pipăite, iar textele de prezentare sunt în limbajul Braille.
• Muzeul Etnografic al Transilvaniei include și o secție în aer liber, Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia”, care este și primul muzeu în aer liber din România. A fost înființat la 1 iunie 1929.

12 muzee din România selecționate pentru a fi introduse în paginile Michelin

În topul alcătuit de specialiștii Michelin au mai fost cuprinse și alte 11 muzee din România: trei din București – Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”; două din Sibiu – Muzeul ASTRA și Muzeul National Brukenthal; două din Sighetu Marmației – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Muzeul Satului Maramureșean; unul din Baia Mare – Muzeul de Istorie; unul din Constanța – Muzeul de Istorie si Arheologie și unul din Iași – Complexul Muzeal Național Moldova. Pentru această ediție s-a calificat, cu două stele, și Muzeul de Artă din Cluj Napoca.

Probabil că mulți oameni educați au prejudecata că astăzi se merge mai rar la teatru, se citește mai puțin, iar filarmonicile nu cântă mai niciodată cu casa închisă. În contextul acestei preconcepții eterne, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a făcut o statistică în orașele din România, pe marginea vitalității culturale. Iar vitalitate înseamnă cât de bine organizate și cât de bine finanțate sunt instituțiile de cultură, cât de bine pregătită este elita de creatori și manageri care lucrează în aceste instituții, dar și cât de viu și de prompt este răspunsul publicului, participarea lui la evenimentele și întâmplările culturale. Iată care sunt rezultatele acestui studiu care a fost făcut public de puțin timp, dar care a prelucrat datele statistice cele mai proaspete, respectiv cele culese în 2016.

Au fost analizate și comparate rezultatele din 46 de orașe ale țării, iar principala condiție a fost ca aceste orașe să aibă mai mult de 50 de mii de locuitori. Bucureștiul a fost exclus din această statistică. Au fost analizate, prin raportare la numărul de locuitori următoarele puncte de interes:

• Infrastructura culturală: biblioteci, muzee, cinematograf, filarmonică, operă, teatru, centre culturale;
• Cheltuielile bugetare realizate pentru cultură pe plan local;
• Resursele umane specializate în domenii culturale și implicate în activitățile respective;
• Participarea culturală: în ce măsură locuitorii respectivelor orașe participă la activități culturale, adică merg la muzeu, vizionează un spectacol de teatru sau fac parte din public la spectacolele de muzică simfonică;
• Industriile creative – câte persoane și câte companii sunt implicate în industrii creative și care sunt rezultatele lor în termeni de cifră de afaceri și profit;
• Așezămintele culturale.

Vitalitatea culturală generală a orașelor

Pe primul loc în topul vitalității culturale este Cluj Napoca, oraș care are o populație de 320 de mii de locuitori. Locurile următoare sunt ocupate de Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, cu o populație care, însumată, este de trei ori mai mică decât ocupantul primului loc. Topul este completat, în ordine, de Sibiu, Târgu Mureș, Craiova, Alba Iulia, Brașov, Timișoara și Slobozia.

Ușor de observat este că în acest top 10 se găsesc doar două orașe de la sud de Carpați, iar restul sunt orașe transilvane și din Banat.

Infrastructura culturală

Infrastructura culturală este diferită de produsele culturale, așa cum sunt concertele sau  expozițiile, și de instituțiile culturale – așa cum sunt o trupă de teatru sau o casă de producție. Așadar, infrastructura care a fost luată în calcul pentru studiul statistic despre care vorbim este alcătuită din biblioteci, muzee, operă, filarmonică, teatru, ansambluri artistice, centre culturale și cinematografe. Nu s-au avut în vedere, spre exemplu, cluburile sau barurile în care au loc uneori evenimente culturale, așa cum sunt unele cluburi de teatru independent.

La acest capitol, clasamentul este condus de orașul Cluj Napoca, urmat de Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Botoșani și Brașov. Dacă la același capitol al infrastructurii publice culturale selectăm din top 10 orașele cu peste 300 de mii de locuitori, rezultă un top 3 alcătuit, în ordine, de Cluj, Timișoara și Iași.

Participare culturală

Autorii cercetării subliniază că mulți specialiști consideră participarea culturală drept cel mai important indicator al vitalității culturale. Altfel spus, viața culturală a unei comunități depinde de banii investiți, de creatorii de cultură care expun sau care construiesc un produs cultural, așa cum depinde și de calitatea și nivelul cantitativ al sălilor de teatru sau al spațiilor fizice în care funcționează un muzeu. Dar toate capătă suflu în măsura în care publicul participă la evenimentele sau momentele culturale.

Din punctul de vedere al participării, topul orașelor din România se configurează astfel:

1. Sibiu
2. Botoșani
3. Târgu Mureș
4. Cluj-Napoca
5. Târgu Jiu
6. Timișoara
7. Râmnicu Vâlcea
8. Galați
9. Miercurea Ciuc
10. Pitești

Studiul privind vitalitatea culturală a orașelor României nu conține concluzii și nu conține recomandări. El este însă un util instrument de lucru pentru uzul celor care stabilesc politici publice și a celor interesați de problema consumului cultural și al gradului de educare a societății în ansamblu.

E oficial: Braşovul a renăscut. Şi asta e o veste bună nu doar pentru Ardeal, ci şi pentru România centenară.

O veste bună pentru Ardeal, fiind că e important să se înţeleagă un lucru: Ardealul nu se rezumă nici la Cluj, şi nici la Untold ori Dracula. Nu se reduce nici la Sibiu şi la nostalgiile de capitală a culturii europene. Braşov, oraşul unde compozitorul Ciprian Porumbescu s-a refugiat din Bucovina şi a creat prolific, culminând cu opereta “Crai nou”, pusă în scenă în sala festivă a gimnaziului Andrei Şaguna la 11 martie 1882, este chintesenţial pentru România – şi următoarea ei sută de ani.

Renaşterea Braşovului, după ani de hălăduire – asemeni lui Porumbescu – în obscuritate şi în umbra marilor oraşe, e o veste minunată pentru România, fiindcă România are nevoie de un centru puternic. Acolo unde inima funcţionează rău, şi capul, şi picioarele suferă de pe urma unei circulaţii proaste. Braşovul, după toate semnele, şi-a rezolvat problemele cu fluxul – economic şi cultural – iar revirimentul lui ţine de domeniul evidenţei. Nu-mi cereţi statistici, nu-mi cereţi acte doveditoare. E o senzaţie, tangibilă per pedes apostolorum. Sentimentele, sufletul nu se clasează în dosare.

Aici, unde românii erau ţinuţi în „ghetoul” de dincolo de zidurile cetăţii – dovadă însăşi locul unde a luat fiinţă Prima Şcoală Românească -, umili servi ai naţiunilor de prim rang – vezi Unio Trium Nationum şi, mai târziu,  plângerile românilor din Supplex Libellus Valachorum – aici, România musteşte de viaţă. Freamătul turistic e doar un simptom, dar Braşovul e mai mult decât turism de week-end: e stâncă de Istorie.

Braşovul nostru e mai mult decât turism de week-end: e stâncă de Istorie

Şi dacă, aşa cum o publicitate locală anunţă triumfător, “Aniversările nu sunt despre trecut, ci despre viitor”, Centenarul României trebuie să se refere la ceea ce am făcut (bine şi rău), dar mai ales la ceea ce vom face. Câţi dintre noi vorbesc – în anul de graţie 2018 – în afara discursului comemorativo-prohodic, despre ce vom clădi în viitor, despre cum ne imaginăm România următorului centenar?

Braşovul, cu seva lui tinerească, cu lustrul său regăsit, poate fi un model de renaştere a României, de proiecţie a viitorului. Căci, după un Sud aplatizant, învechit în rele şi atât de blamat, nu este el poarta de trecere în cealaltă Românie, una la care aspirăm cu toţii – locul în care s-a făcut Unirea tuturor românilor, locul unde e mai bine şi mai calm?

Braşovul ne aduce aminte că aniversările nu sunt despre trecut, sunt despre viitor

E oficial: Braşovul a renăscut. Iar revenirea festivalului Cerbul de Aur (29 august – 2 septembrie), superbă emblemă identitară a României, după 9 ani, este, în sine, încă o dovadă a gloriei noastre regăsite.

Să mulţumim, aşadar, Braşovului că ne uneşte, la poalele Carpaţilor milenari.

Peluza lui “U” Cluj n-a fost mereu plină, dar lojele Teatrului Naţional din Cluj sunt, săptămână de săptămână, ceea ce e un testament al calităţii eforturilor instituţiei. Metafora fotbalistică se justifică: atunci când un bucureştean aplaudă în picioare, la finalul piesei, prestaţia artiştilor ardeleni, repetă ovaţia la scenă deschisă primită de un anume artist brazilian cu dinţi protuberanţi, într-o seară magică pe “Estadio Santiago Bernabéu”.

Sânziana şi Pepelea, adaptare după piesa lui Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, e nici mai mult nici mai puţin decât un regal teatral. “Jumătate de împărăţie, fără ipotecă!” promite tata-socru, Împăratul Papură, peţitorilor fiicei lui hiper-dornice de măritiş, o “Sânziană, Sânziană / Dulce ca o damigeană”. Intriga e clasică (dragostea imposibilă a unui neisprăvit pentru prinţesa inimii lui, pe principiul “Tu prinţesă, eu sărac / Zi şi tu ce să mă fac?”, plus concurenţa primejdioasă a Zmeului ghinionist în dragoste), rezolvarea e completamente ilară, deşi sub masca unui comic copios se ascunde un comentariu social acid. La trezirea sa, evident la prânz, Augustatea Sa Papură Vodă îşi întreabă interesat camarila, ca un politician versat al zilelor noastre, “Ce mai face poporul, că nu l-am mai văzut demult?”. Zmeul, după ce-o răpeşte pe domniţă şi aceasta îi refuză atenţiile, se lamentează de complicaţiile iubirii: “Nu beau, nu mănânc, nu dorm, nu fur!”. Iubirea incapacitează, şi poate tocmai despre asta e Sânziana şi Pepelea, la sfârşitul zilei: despre nebuniile ridicole comise de ins din dragoste, a se vedea parada „crailor” veniţi la-nsurătoare, care e un deliciu absolut.

Zmeul, după ce-o răpeşte pe domniţă şi aceasta îi refuză atenţiile, se lamentează de complicaţiile iubirii: “Nu beau, nu mănânc, nu dorm, nu fur!”

Ada Milea, ajutată de Anca Hanu, a făcut una dintre cele mai bune muzici ale sale în acest spectacol, şi e o bucurie să descoperi că Alcool-ul bucureştean, văzut la Bucureşti în regia directorului de aici, Măniuţiu, a fost, în opinia mea, doar un experiment nereuşit. Muzica, dar mai ales versurile din Sânziana şi Pepelea sunt, dimpotrivă, dintre cele mai inspirate, comori de limbă în propoziţii scurte. Acest musical e una dintre referinţele definitorii pentru cariera teatrală a cantautoarei.

Film de prezentare – Sânziana şi Pepelea

Că Zmeul, interpretat de Ionuţ Caras, a “furat” spectacolul, făcând un rol deosebit de complex şi de solicitant, în care actorul devine inclusiv pianist, aproape că se subînţelege. Şi tot un personaj negativ, cu luminile sale eclatante de umor, Papură Vodă (Radu Lărgeanu), s-a achitat imperial de atribuţiile lui atrăgătoare de antipatie în piesă, dar de simpatie în loje. Publicul clujean e privilegiat să îi aibă pe aceşti maeştri ai scenei, în vreme ce ţara are nevoie să îi vadă mai mult.

Vorbeam despre comentariul social pe care piesa îl propune: subtextul e plin de aluzii la credinţele obstinate şi la superstiţiile şi mai obstinate ale românilor, abundă în (auto)ironii la adresa ardelenilor, pe text moldovenesc, iar asta e o încântare.

Însă ceea ce asigură nemurirea lui Sânziana şi Pepelea, cu toate licenţele ei de adaptare după Alecsandri, e că reprezintă un elogiu adus folclorului şi limbii române curate, o piesă ce cultivă dragostea de cuvântul nostru, de muzica şi de poezia noastră. A expune copiii (şi au fost mulţi marţi seară!) la cuvinte precum “a găta”, “chisăliţă”, “a cumpăni”, “argat”, este aur curat. Doar 40 de lei, pentru un curs intensiv de limba română, într-o clădire istorică, de la 1919: ce-ţi poţi dori mai mult?

A expune copiii (şi au fost mulţi marţi seară!) la cuvinte precum “a găta”, “chisăliţă”, “a cumpăni”, “argat”, este aur curat

“Non possum”, vorba unui personaj, a descrie Sânziana şi Pepelea în culorile pe care le merită. Vă fac doar o recomandare: mergeţi şi vedeţi-o, pentru că e în ea un secol – nu, un mileniu, de românism. Căci puţine lucruri reţin seva unui popor la fel de bine ca teatrul naţional. Mai puţine parade sterile, şi mai mult teatru fertil, de Centenar!

PS: ceea ce n-a făcut Statul român pentru dezonoratul Vasile Alecsandri, a făcut regizorul Dabija cu această piesă de teatru. Cinste ţie şi actorilor tăi, maestre!

Foto deschidere: Nicu Cherciu / Teatrul Naţional Cluj-Napoca