Tag

coach

Când a terminat facultatea de psihologie, Mădălin era deja angajatul unei multinaționale de top. De-a lungul carierei sale a trecut prin multe posturi de conducere, de la trainer, team leader, coach și manager. Din 2017 este antreprenor în zona IT, oferă consultanță în acest domeniu, iar în restul timpului este trainer și mentor la clinica Mind Help. Am stat de vorbă despre inspirație în afaceri, importanța echipei pentru reușita businessului, dar și despre ce ar trebui să știe antreprenorii aflați la început de drum.

 

Productivitate vs echilibru emoțional

Timp de opt ani de zile, Mădălin a lucrat pentru o companie importantă de pe piața telecomunicațiilor. Așa a deprins tainele construirii unei echipe solide. “Mereu am căutat oameni nu neapărat cu experiență, dar cu o atitudine bună pentru a forma o echipă. Omul îți face businessul, dar tot el ți-l poate distruge”, a spus Mădălin. Când angajații caută să-și proiecteze o cale de evadare de la locul de muncă, în niciun caz afacerea ta nu se află pe un drum ascendent. Neplăcerile pot fi numeroase și diverse: fie că deadlineurile sunt prea apăsătoare, fie că între angajați există mici rivalități pentru a da cât mai bine în fața superiorilor. “Angajații trebuie să vină la job și să facă echipă cu restul oamenilor ca și cum ar veni la o a doua familie. Dacă îi creezi omului un mediu ca în familie, în secunda următoare el nu va mai fi concentrat pe problema pe care o are, ci pe găsirea unei soluții”, a zis Mădălin Scorțan.

 

Ca psiholog vă spun că nu există greșeală, ci doar feedback

 

Marile companii investesc sume semnificative pentru a crea o atmosferă echilibrată în zona emoțională. “Dacă emoțional angajatul este într-o forfotă permanentă, în niciun caz el nu se va focusa cognitiv pe programul de lucru sau pentru a răspunde frumos clienților la telefon. Aici este lupta unui coach și trainer cu managerii: dacă vor o echipă productivă, trebuie să se preocupe de ei”, a spus Mădălin Scorțan pentru Matricea Românească.

 

 

Madalin_2

 

De fapt, nu există greșeli în afaceri

Astăzi, posibilitățile de a accesa finanțare pentru un business sunt la îndemâna oricui. Nu îți trebuie decât un plan pus pe hârtie într-o manieră corectă din punct de vedere al cerințelor de finanțare și o doză mare de curaj. Însă a face o afacere profitabilă și durabilă nu este la îndemâna oricui. Mulți se pierd pe cale, abandonează, pentru că simt că nu acesta este drumul lor. Unde au greșit acești antreprenori? “Ca psiholog vă spun că nu există greșeală, ci doar feedback. Dacă privim la cultura nordică vom vedea că ei sunt la polul opus în comparație cu noi. Când dau de o problemă, ei percep lucrurile ca feedback, nu ca greșeli. Din acel punct încep să se întrebe ce este de făcut pe viitor. Pe toți tinerii care vin la mine și spun că vor să înceapă un proiect, îi încurajez și îi ascult. Ca antreprenori trebuie să-i inspirăm pe ceilalți, nu trebuie să le dăm direct peștii, ci undița ca să-i prindă ei singuri”, apreciază Mădălin Scorțan.

 

Portretul antreprenorului de succes

I-am cerut lui Mădălin să ne spună cum ajunge cineva un mare lider. În ce condiții un antreprenor sau un manager devine un antreprenor de mare succes și un manager cu autoritate și performanță recunoscute? “Un bun lider trebuie să inspire oamenii. Un bun manager trebuie să aibă o gândire critică și să fie un foarte bun strateg. Ca să faci aceste lucruri trebuie să ți le proiectezi foarte bine mental. Trebuie să înveți să fii ucenic și mentor tot timpul. În momentul în care ajungi să crezi că știi totul, acolo e începutul sfârșitului businessului tău. De ce? Pentru că spui stop schimbării. Nu există ratarea businessului, ci există stoparea cunoașterii și evoluției”, a răspuns Mădălin.

 

Principiile cu care pornești îți dau succesul afacerii sau îți pot sabota complet munca

 

Cât despre sfaturile pe care le-ar da unui tânăr care dorește să-și deschidă o afacere, antrenorul spune că totul începe de la o dorință bine structurată. “Trebuie să fie convins că dorința lui este fermă. Următorul pas după dorință și evaluarea potențialului este să-și pună pe hârtie foarte clar ce vrea el să devină și ce o să fie businessul respectiv. Iar afacerea trebuie să fie realizabilă și realistă”.

 

Povestea din spatele afacerii

Statisticile indică faptul că, din 1000 de oameni care doresc să devină antreprenori, doar 60  reușesc în mod real să pună un business pe picioare. Din fericire, apreciază antrenorul de talente cu care vorbim, contextul antreprenorial din România nu a ajuns la cel mai ridicat nivel de maturitate, așa că șansele de a izbândi într-o afacere sunt destul de ridicate. “Principiile cu care pornești îți dau succesul afacerii sau îți pot sabota complet munca. E foarte important ca o afacere sa aibă o poveste. Henry Ford, Walt Disney, Steve Jobs, sunt oameni care au spus povești prin afacerile lor. În momentul în care ți-ai făcut o proiecție sănătoasă a ceea ce va deveni afacerea ta în viitor, atunci poți să scrii o poveste de succes. Un business nu poate exista fără oameni, iar fiecare om este o poveste în sine”.

 

 

”Să ne ferească Dumnezeu să credem că problemele care țin de lumea psihicului pot fi rezolvate doar în cabinetul psihoterapeutului!”. M-am uitat ușor mirat la  terapeuta mea, cea care tocmai rostise aceste cuvinte. Știam despre ce este vorba și de ce spune acest lucru. Însă ceea ce mi-a atras atenția era felul în care o zicea. O claritate a gândului care avea de-a face cu smerenia. Ca o opinie a cărui adevăr fusese verificat nu prin cel al corespondenței sau al coerenței,  ci prin criteriul suferinței, al interiorizării. Adevărurile care ne dor, nu cele pe care doar le înțelegem. Mai găsești în rândul psihoterapeuților dintre cei care cred că, dacă e să vorbim serios, nu poți găsi vindecare în afara cabinetului. Un fel de extra ecclesiam nulla salus în varianta secularizată și prost înțeleasă.

 

 

Sunt și mulți dintre cei care amână sau evită întâlnirea cu sine însuși. Fie nu e momentul, fie nu sunt bani, fie altele sunt prioritățile. Mai aștept, nu merg acum la terapeut sau la duhovnic, la coach sau la consilier. Să mă liniștesc puțin și după aceea. Termin proiectul acesta și mă duc. Peste o săptămână, o lună, un an, zece ani, mai încolo, nu acum. În orice caz, nu acum. Iar la final de zi, de lună, de an sau de decadă ne simțim goliți interior. Fără direcție, fără motivație, lipsiți de energia de a mai face ceva. Profund frustrați, mustind de furia înăbușită a unui ceva interior nelămurit, într-o ubicuă anxietate sau într-o depresie neînțeleasă pe care căutăm să o păcălim până la următorul termen. Lipsiți de contactul cu propriul suflet.

Cel mai adesea dăm vina pe timp. Ne amăgim în fiecare zi că de mâine ne vom lua în serios. Vom alerga, vom începe cursurile acelea de desen sau de dans, vom merge mai mult la munte, vom ieși mai des în parc, ne vom juca mai mult cu copiii noștri, vom citi mai mult ce ne place, ne  vom trezi mai devreme pentru a ne bea măcar cafeaua în liniște, ne vom suna prietenii.

 

”Ca pe tine însuți”

”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Pentru mulți dintre cei care trag din greu la jugul zilei această poruncă hristică le justifică sacrificiul.  Dar cât de clar se aude în urechile noastre ”ca pe tine însuți”? Ne grăbim să îl iubim pe celălalt, să îl ajutăm, să îi satisfacem nevoile. Cât de bine știm să facem acest lucru și pentru noi, pentru a da sens comparativului ”ca pe”?

Am un prieten care preț de 10 ani a muncit din greu, câte treisprezece, patrusprezece ore pe zi. Familia lui avea de toate. Doar că, de fapt, nu îl avea tocmai pe el. El era cel care lipsea. Pentru că își lipsea lui însuși. După 10 ani s-a îmbolnăvit și, din fericire pentru el și pentru familia lui, a înțeles atenționarea primită. Tot ceea ce făcuse, tot sacrificiul său avea un preț. Se simțea important, primea recunoștința celorlalți, prețuirea lor. Ba chiar și nițică îndatorare. Se vedea acceptat și iubit. Sacrificiul lui avea ca răsplată iubirea lor. Ca Narcis, își vedea chipul pătimirii sale în luciul recunoștinței celor dragi. Însă avea nevoie să se vadă în ceilalți tocmai pentru că nu era în contact cu el însuși, pentru că altfel nu știa să se vadă.

 

Gradinile_1

 

”A început prin a-și dedica un moment al zilei doar pentru el. La prânz are o oră în care își lasă telefonul la birou și iese…”

L-am întrebat ce a schimbat de când a fost obligat să își trăiască boala. A zâmbit și a zis că cel mai important lucru este timpul pentru el. După ce a trecut de momentul critic al bolii și-a reluat munca. Însă, de această dată, lucrează și la deprinderea atenției față de sine. A început prin a-și dedica un moment al zilei doar pentru el. La prânz are o oră în care își lasă telefonul la birou și iese pentru a se plimba prin parc, uneori se întinde pe iarbă, alteori se așează pe o bancă și citește ceva doar pentru el. Își ia cu el și ceva ce poate fi mâncat la pachet. În ultima vreme a reușit să își mai dedice un moment, cel al dimineții. Se trezește la 5.30. În felul acesta are iar timp doar pentru el. Aleargă, citește, stă de vorbă cu Dumnezeu. Sau își bea cafeaua ascultând cum cântă păsările dimineții. ”De când fac asta îi simt mai bine pe ceilalți. Pentru că, de fapt, mă simt mai bine pe mine. Și nu mai am nevoie atât de mult de confirmări venite din altă parte”.

 

”Această grădină interioară are diverse forme. Poate fi privitul pe geam la ceas de seară în liniștea solitară a unui ceai”

Cristi,  cel despre care vă povestesc, a început să își cultive o grădină secretă. Una care îi aparține doar lui, în care nu intră decât el și de care se ocupă în fiecare zi. Este spațiul propriei sale transformări, al propriei sale vindecări. Este athanorul în care învață să se conțintă, să se ia în serios, să se vadă pe el însuși. În reprezentările literaturii alchimice grădina interioară apare ca un spațiu împrejmuit, care fie nu are nici o cale de acces, ca pentru a sublinia intimitatea ermetică a spațiului, sau care poate fi accesată doar printr-o intrare secretă. În mijlocul ei se află o fântână mercurială. Mercur, Hermes este un  simbol al transformării în timp ce apa este unul al vieții, al dinamismului și al adâncimilor. În viața de zi cu zi această grădină interioară are diverse forme. Pentru unul este un program de studii masterale început la 45 de ani doar din pură curiozitate intelectuală, pentru altul sunt antrenamentele săptămânale de tir cu arcul, pentru cineva poate fi alegarea prin parcuri, vecerniile bisericești sau cabinetul terapeutic. Pentru altcineva, privitul pe geam la ceas de seară în liniștea solitară a unui ceai. De fapt, fiecare avem un astfel de spațiu intim. Unul de a cărui cultivare depinde drumul stabil al transformării noastre interioare. Iar orice grădină începe cu banalul fapt al udării zilnice a unei flori.