Se spune că familia nu ți-o alegi. Nici nu ai cum. Dar, oare, unii oameni pot afirma că familia lor e cea potrivită pentru ei în situația când sunt abandonați chiar de cei ce i-au dat viață? Ionuț Iulian Ungureanu a ales să-și înțeleagă părinții înainte să-i judece, dar munca cu propriile gânduri nu a fost atât de ușoară. A stat de vorbă cu el ani buni ca să capete un răspuns pentru ce i s-a întâmplat în viață. Nici acum nu-l are, deși este un adult care s-a realizat prin multă izbândă, în pofida faptului că a fost părăsit de ambii părinți pe când avea doar 14 ani.

S-a responsabilizat, a învățat să fie părinte pentru sora lui mult prea devreme, deși și-ar fi dorit să-și trăiască copilăria în sânul unei familii, așa cum are dreptul oricare copil. Nu a avut vreo vină pentru faptele mamei și ale tatălui său, dar s-a văzut în ipostaza de adolescent părăsit și care, alături de sora lui mai mică, a fost transferat la o casă de copii.

Ionuț Iulian Ungureanu a încercat să-și depășească condiția și a reușit. În prezent, nu mai este acel adolescent crescut de statul român, ci adultul care antrenează mințile milionarilor din UK, director la propria companie de educație non-formală.

Să cunoaștem, drept urmare, cât mai multe detalii din povestea de viață impresionantă a sa și cum a putut să-și transforme eșecul în succes.

Ionuț Iulian Ungureanu și destinul unui campion prin definiție

Oare putem să ne imaginăm ce a simțit un adolescent care, pe lângă faptul că s-a luptat cu o sărăcie lucie toată copilăria sa, cum e să fii și lăsat de proprii părinți într-o zi pe când el era la școală? Culmea, nu mergea doar la școală, ci și la muncă cu ziua la animale și la pământ pentru a aduce hrană pe masă.

Nu, nu putem să ne imaginăm. Din complezență, am spune că știm prin ce trece. Cruntă e ideea în sine, dar mai cu seamă să simțim pe propria piele.

Nici Ionuț nu poate uita nopțile nedormite sau dormite în frig sau zilele fără lumină, fără mâncare, fără haine îngrijite. Când era acasă, nici nu îndrăznea să viseze. Era muncit. Avea 10 ani și mergea cu ziua la animale sau la pământ. Venea acasă la 17:00-18:00 și a doua zi o lua de la capăt.

Cu toate astea, a răzbit. A muncit, a studiat și a terminat studii superioare. În timp ce unii tineri de vârsta lui mergeau din restanță în restanță, el a câștigat bursă de merit. În timp ce unii tineri de vârsta lui primeau pachete de acasă, el muncea și studia noaptea. În timp ce unii frecventau poate restaurante sau cluburi, el își cumpăra cărți și citea pentru a-și ajuta sufletul să se vindece de rănile trecutului.

De la fotbal la geografie, ca mai apoi să ofere  consultanță în afaceri și să devină coach pentru milionari

În prezent, nu se mai lasă influențat de gurile din jurul lui. Ascultă sfaturi, le trece prin propriul filtru, preia doar ce crede că i se potrivește și acționează după cum îi dictează inima și conștiința. Totuși, nu a fost mereu așa.

Suferea când era marginalizat la școală, era trist când nu era acceptat să joace fotbal pentru că avea hainele murdare și în alte și alte situații asemănătoare. A crescut cu o stimă de sine scăzută, dar acum creează impact.

Pe la 14 ani, a fost instituționalizat, dar a urmat un liceu. A fost dat la Liceul Sportiv din Lugoj. A luat probele la liceu și chiar de pe vremea liceului mi s-au oferit contracte la fotbal, o pasiune, se pare dezvoltată.. A jucat fotbal cu Pintilei de la Steaua, adaugă Ionuț.

Facultatea a ales-o din intuiție. A ales să facă Geografie. A făcut și master în Pedagogie și Andrologie, educarea adulților.

În 2014, a avut bilet doar dus spre Anglia. În spate purta un rucsac din liceu pentru că din cei 400 de euro pe care îi avea, nu se îndura să cumpere unul nou. Culmea, și aceea împrumutați. A început astfel aventura vieții sale. A stat la hostel, apoi când a terminat banii a dormit în stația de tren, ba în restaurantul în care lucra. A fost foarte greu, însă a avut curaj să meargă înainte și să-și urmeze visul de a studia la International Coaching Academy.

Am deschis propria firmă după 3 ani în Anglia. Am dorit să fiu independent, să cresc, să mă dezvolt și să ofer oportunități altora. Da, este ușor sa deschizi o firmă, însă este mai greu să o întreții. Am deschis o firmă care se ocupă de consultanță pentru afaceri, personal coaching, seminarii de dezvoltare personală și profesionale. Până am deschis firma, am lucrat în restaurante la spălat de vase, apoi în bucătărie, apoi în vânzări, în marketing, curățenie, deratizare și-așa am crescut până când am putut să mă ridic. 

Primul client în Anglia a fost o prietenă care lucra la un restaurant și urma să aibă o promoție și a lucrat cu ea la disciplina personală și stima de sine, dar paleta sa de clienți s-a lărgit repede. Antrenează mințile milionarilor, iar în  momentul de față scrie a doua sa carte. Este la jumătatea acesteia.

Adoră să scrie, iar în paralel organizează cursuri, susține seminarii online și offline. Este director la compania sa de educație non-formală, oferind informații practice, lucruri pe care nu le înveți la școală, pentru adulți cu vârste între 18 și 40 ani. Lucrează la crearea unei comunități online de dezvoltare personală și profesională. Nu în ultimul rând, ajută de la distanță o casă de copii din Uganda, asigurându-se că aceștia au mereu ce pune pe masă.

Povestea vieții sale transpusă negru pe alb în limba engleză

A fost foarte anevoios drumul său. A purtat el cu el însuși o luptă continuă, până a reușit să facă pace cu trecutul, întrucât călătoria sa prin viață este scrisă negru pe foi albe.

”Live. Love. Dream” este titlul pe care l-a primit prima sa carte. L-a copt ceva timp, i-a luat cam o lună pentru că nu avea nicio idee care credea că i se potrivește.  Este o carte pe care a scris-o din trei motive.

La școală nu ne învață cum să ne trăim viața. Acesta este un ghid pentru orice tânăr care călătorește prin viață. Al doilea motiv este pentru oricine are nevoie de un mentor și această carte poate fi mentorul unei persoane care se caută. Și trei, niciodată nu este prea târziu să visăm, indiferent de vârstă. Mai concret, să dai un sens vieții tale.

S-a gândit ce ar putea lăsa el oamenilor, nu neapărat celor care au trăit clipe asemănătoare cu ale lui în viață. S-a gândit că va inspira în jur și va motiva și pe alții să nu renunțe de la prima cărămidă care le vine peste picioare.

Succesul, în schimb, simte că l-a trăit înainte de această carte. Lui Ionuț Iulian Ungureanu i-a luat aproximativ nouă ani până să simtă că s-a așezat armonia în inima sa. A depășit cu stoicism și momentele de depresie pe care le-a simțit la diferite etape ale sale.

Gândul că sora lui va rămâne singură pe pământ l-a oprit din a face vreo nebunie și de a-și curma viața. De trei ori a „cochetat” cu ideea de a se sinucide, dar Dumnezeu i s-a arătat și nu doar. Sora lui este eroul vieții sale, după mărturisirile făcute.

Ionuț, ai purtat cu tine răni adânci, ai gustat și din reușite! Asta înseamnă putere adevărată și forță interioară nemărginită! Ai purtat lupte grele cu viața și ai ieșit învingător!

Când a terminat facultatea de psihologie, Mădălin era deja angajatul unei multinaționale de top. De-a lungul carierei sale a trecut prin multe posturi de conducere, de la trainer, team leader, coach și manager. Din 2017 este antreprenor în zona IT, oferă consultanță în acest domeniu, iar în restul timpului este trainer și mentor la clinica Mind Help. Am stat de vorbă despre inspirație în afaceri, importanța echipei pentru reușita businessului, dar și despre ce ar trebui să știe antreprenorii aflați la început de drum.

Productivitate vs echilibru emoțional

Timp de opt ani de zile, Mădălin a lucrat pentru o companie importantă de pe piața telecomunicațiilor. Așa a deprins tainele construirii unei echipe solide. “Mereu am căutat oameni nu neapărat cu experiență, dar cu o atitudine bună pentru a forma o echipă. Omul îți face businessul, dar tot el ți-l poate distruge”, a spus Mădălin. Când angajații caută să-și proiecteze o cale de evadare de la locul de muncă, în niciun caz afacerea ta nu se află pe un drum ascendent. Neplăcerile pot fi numeroase și diverse: fie că deadlineurile sunt prea apăsătoare, fie că între angajați există mici rivalități pentru a da cât mai bine în fața superiorilor. “Angajații trebuie să vină la job și să facă echipă cu restul oamenilor ca și cum ar veni la o a doua familie. Dacă îi creezi omului un mediu ca în familie, în secunda următoare el nu va mai fi concentrat pe problema pe care o are, ci pe găsirea unei soluții”, a zis Mădălin Scorțan.

Ca psiholog vă spun că nu există greșeală, ci doar feedback

Marile companii investesc sume semnificative pentru a crea o atmosferă echilibrată în zona emoțională. “Dacă emoțional angajatul este într-o forfotă permanentă, în niciun caz el nu se va focusa cognitiv pe programul de lucru sau pentru a răspunde frumos clienților la telefon. Aici este lupta unui coach și trainer cu managerii: dacă vor o echipă productivă, trebuie să se preocupe de ei”, a spus Mădălin Scorțan pentru Matricea Românească.

De fapt, nu există greșeli în afaceri

Astăzi, posibilitățile de a accesa finanțare pentru un business sunt la îndemâna oricui. Nu îți trebuie decât un plan pus pe hârtie într-o manieră corectă din punct de vedere al cerințelor de finanțare și o doză mare de curaj. Însă a face o afacere profitabilă și durabilă nu este la îndemâna oricui. Mulți se pierd pe cale, abandonează, pentru că simt că nu acesta este drumul lor. Unde au greșit acești antreprenori? “Ca psiholog vă spun că nu există greșeală, ci doar feedback. Dacă privim la cultura nordică vom vedea că ei sunt la polul opus în comparație cu noi. Când dau de o problemă, ei percep lucrurile ca feedback, nu ca greșeli. Din acel punct încep să se întrebe ce este de făcut pe viitor. Pe toți tinerii care vin la mine și spun că vor să înceapă un proiect, îi încurajez și îi ascult. Ca antreprenori trebuie să-i inspirăm pe ceilalți, nu trebuie să le dăm direct peștii, ci undița ca să-i prindă ei singuri”, apreciază Mădălin Scorțan.

Portretul antreprenorului de succes

I-am cerut lui Mădălin să ne spună cum ajunge cineva un mare lider. În ce condiții un antreprenor sau un manager devine un antreprenor de mare succes și un manager cu autoritate și performanță recunoscute? “Un bun lider trebuie să inspire oamenii. Un bun manager trebuie să aibă o gândire critică și să fie un foarte bun strateg. Ca să faci aceste lucruri trebuie să ți le proiectezi foarte bine mental. Trebuie să înveți să fii ucenic și mentor tot timpul. În momentul în care ajungi să crezi că știi totul, acolo e începutul sfârșitului businessului tău. De ce? Pentru că spui stop schimbării. Nu există ratarea businessului, ci există stoparea cunoașterii și evoluției”, a răspuns Mădălin.

Principiile cu care pornești îți dau succesul afacerii sau îți pot sabota complet munca

Cât despre sfaturile pe care le-ar da unui tânăr care dorește să-și deschidă o afacere, antrenorul spune că totul începe de la o dorință bine structurată. “Trebuie să fie convins că dorința lui este fermă. Următorul pas după dorință și evaluarea potențialului este să-și pună pe hârtie foarte clar ce vrea el să devină și ce o să fie businessul respectiv. Iar afacerea trebuie să fie realizabilă și realistă”.

Povestea din spatele afacerii

Statisticile indică faptul că, din 1000 de oameni care doresc să devină antreprenori, doar 60  reușesc în mod real să pună un business pe picioare. Din fericire, apreciază antrenorul de talente cu care vorbim, contextul antreprenorial din România nu a ajuns la cel mai ridicat nivel de maturitate, așa că șansele de a izbândi într-o afacere sunt destul de ridicate. “Principiile cu care pornești îți dau succesul afacerii sau îți pot sabota complet munca. E foarte important ca o afacere sa aibă o poveste. Henry Ford, Walt Disney, Steve Jobs, sunt oameni care au spus povești prin afacerile lor. În momentul în care ți-ai făcut o proiecție sănătoasă a ceea ce va deveni afacerea ta în viitor, atunci poți să scrii o poveste de succes. Un business nu poate exista fără oameni, iar fiecare om este o poveste în sine”.

”Să ne ferească Dumnezeu să credem că problemele care țin de lumea psihicului pot fi rezolvate doar în cabinetul psihoterapeutului!”. M-am uitat ușor mirat la  terapeuta mea, cea care tocmai rostise aceste cuvinte. Știam despre ce este vorba și de ce spune acest lucru. Însă ceea ce mi-a atras atenția era felul în care o zicea. O claritate a gândului care avea de-a face cu smerenia. Ca o opinie a cărui adevăr fusese verificat nu prin cel al corespondenței sau al coerenței,  ci prin criteriul suferinței, al interiorizării. Adevărurile care ne dor, nu cele pe care doar le înțelegem. Mai găsești în rândul psihoterapeuților dintre cei care cred că, dacă e să vorbim serios, nu poți găsi vindecare în afara cabinetului. Un fel de extra ecclesiam nulla salus în varianta secularizată și prost înțeleasă.

Sunt și mulți dintre cei care amână sau evită întâlnirea cu sine însuși. Fie nu e momentul, fie nu sunt bani, fie altele sunt prioritățile. Mai aștept, nu merg acum la terapeut sau la duhovnic, la coach sau la consilier. Să mă liniștesc puțin și după aceea. Termin proiectul acesta și mă duc. Peste o săptămână, o lună, un an, zece ani, mai încolo, nu acum. În orice caz, nu acum. Iar la final de zi, de lună, de an sau de decadă ne simțim goliți interior. Fără direcție, fără motivație, lipsiți de energia de a mai face ceva. Profund frustrați, mustind de furia înăbușită a unui ceva interior nelămurit, într-o ubicuă anxietate sau într-o depresie neînțeleasă pe care căutăm să o păcălim până la următorul termen. Lipsiți de contactul cu propriul suflet.

Cel mai adesea dăm vina pe timp. Ne amăgim în fiecare zi că de mâine ne vom lua în serios. Vom alerga, vom începe cursurile acelea de desen sau de dans, vom merge mai mult la munte, vom ieși mai des în parc, ne vom juca mai mult cu copiii noștri, vom citi mai mult ce ne place, ne  vom trezi mai devreme pentru a ne bea măcar cafeaua în liniște, ne vom suna prietenii.

”Ca pe tine însuți”

”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39). Pentru mulți dintre cei care trag din greu la jugul zilei această poruncă hristică le justifică sacrificiul.  Dar cât de clar se aude în urechile noastre ”ca pe tine însuți”? Ne grăbim să îl iubim pe celălalt, să îl ajutăm, să îi satisfacem nevoile. Cât de bine știm să facem acest lucru și pentru noi, pentru a da sens comparativului ”ca pe”?

Am un prieten care preț de 10 ani a muncit din greu, câte treisprezece, patrusprezece ore pe zi. Familia lui avea de toate. Doar că, de fapt, nu îl avea tocmai pe el. El era cel care lipsea. Pentru că își lipsea lui însuși. După 10 ani s-a îmbolnăvit și, din fericire pentru el și pentru familia lui, a înțeles atenționarea primită. Tot ceea ce făcuse, tot sacrificiul său avea un preț. Se simțea important, primea recunoștința celorlalți, prețuirea lor. Ba chiar și nițică îndatorare. Se vedea acceptat și iubit. Sacrificiul lui avea ca răsplată iubirea lor. Ca Narcis, își vedea chipul pătimirii sale în luciul recunoștinței celor dragi. Însă avea nevoie să se vadă în ceilalți tocmai pentru că nu era în contact cu el însuși, pentru că altfel nu știa să se vadă.

”A început prin a-și dedica un moment al zilei doar pentru el. La prânz are o oră în care își lasă telefonul la birou și iese…”

L-am întrebat ce a schimbat de când a fost obligat să își trăiască boala. A zâmbit și a zis că cel mai important lucru este timpul pentru el. După ce a trecut de momentul critic al bolii și-a reluat munca. Însă, de această dată, lucrează și la deprinderea atenției față de sine. A început prin a-și dedica un moment al zilei doar pentru el. La prânz are o oră în care își lasă telefonul la birou și iese pentru a se plimba prin parc, uneori se întinde pe iarbă, alteori se așează pe o bancă și citește ceva doar pentru el. Își ia cu el și ceva ce poate fi mâncat la pachet. În ultima vreme a reușit să își mai dedice un moment, cel al dimineții. Se trezește la 5.30. În felul acesta are iar timp doar pentru el. Aleargă, citește, stă de vorbă cu Dumnezeu. Sau își bea cafeaua ascultând cum cântă păsările dimineții. ”De când fac asta îi simt mai bine pe ceilalți. Pentru că, de fapt, mă simt mai bine pe mine. Și nu mai am nevoie atât de mult de confirmări venite din altă parte”.

”Această grădină interioară are diverse forme. Poate fi privitul pe geam la ceas de seară în liniștea solitară a unui ceai”

Cristi,  cel despre care vă povestesc, a început să își cultive o grădină secretă. Una care îi aparține doar lui, în care nu intră decât el și de care se ocupă în fiecare zi. Este spațiul propriei sale transformări, al propriei sale vindecări. Este athanorul în care învață să se conțintă, să se ia în serios, să se vadă pe el însuși. În reprezentările literaturii alchimice grădina interioară apare ca un spațiu împrejmuit, care fie nu are nici o cale de acces, ca pentru a sublinia intimitatea ermetică a spațiului, sau care poate fi accesată doar printr-o intrare secretă. În mijlocul ei se află o fântână mercurială. Mercur, Hermes este un  simbol al transformării în timp ce apa este unul al vieții, al dinamismului și al adâncimilor. În viața de zi cu zi această grădină interioară are diverse forme. Pentru unul este un program de studii masterale început la 45 de ani doar din pură curiozitate intelectuală, pentru altul sunt antrenamentele săptămânale de tir cu arcul, pentru cineva poate fi alegarea prin parcuri, vecerniile bisericești sau cabinetul terapeutic. Pentru altcineva, privitul pe geam la ceas de seară în liniștea solitară a unui ceai. De fapt, fiecare avem un astfel de spațiu intim. Unul de a cărui cultivare depinde drumul stabil al transformării noastre interioare. Iar orice grădină începe cu banalul fapt al udării zilnice a unei flori.