Constantin Ferșeta a fost în viața lui comis voiajor, descărcător de camioane de cartofi, muncitor la preparat betoane și la făcut pavele pentru trotuare, până la antreprenor în serie și filantrop. Toate locurile de muncă prin care a trecut și toate meseriile pe care a trebuit să le facă i-au format caracterul pe care prietenii, clienții și colegii îl apreciază azi. El este cel care stă în spatele uneia din cele mai cunoscute platforme educaționale, Kidibot.
Modele fiabile pentru tinerii de azi
Constantin Ferșeta este un om care de-a lungul timpului și-a dat seama că nu este satisfacție mai mare decât ajutorul necondiționat oferit celor din jur. Cuprins de frustrarea că adesea sunt prezentate ca modele o mulțime de persoane certate cu cartea, Constantin și-a zis că e momentul să facă ceva. “Am început să rup timp din preocupările de business, ca să-l aloc spre zona ONG. Voiam să schimb ceva. Aici un rol foarte important l-a avut soția mea, ea s-a implicat în multe acțiuni de ajutorare a copiilor cu probleme. Mi-am dat seama că cea mai bună modalitate prin care îi pot ajuta pe copii nu este să le dau lucruri, ci să-i învăț să pescuiască”.
Libertatea de a nu fi încătușat de frica greșelii te face automat să gândești altfel
În 2006 a făcut un site și fusese invitat să-l prezinte într-un mediu în care existau oameni cu multe resurse financiare. Impresionat de atmosferă, Constantin Ferșeta a exclamat: “Dacă acești oameni s-au adunat ca să le prezint un site, atunci aș putea să-i adun pentru a ne ajuta să facem multe lucruri frumoase pe partea educațională!”. Așa au început să facă videoclipuri cu VIP-uri și să le prezinte poveștile prin care acestea au izbândit în viață. Au organizat apoi evenimente în școli generale, licee, facultăți, orfelinate, toate acestea pentru a-i inspira pe tineri să facă ceva cu viața lor. “Noi făceam tot felul de lucruri faine de prin 2007. Însă din 2011, am zis să facem Asociația StartEvo. Suntem trei fondatori: soția mea, eu și Iulian Crăciun“, a precizat Constantin Ferșeta.
Kidibot, roboțelul care îi face pe copii să citească
Din 2007 până în 2016 au desfășurat numeroase întâlniri cu tinerii, dar la un moment dat a intervenit, firesc, oboseala. Nu era ușor să mobilizezi atâția oameni, și să-i ții permanent capacitați. Atunci au zis că e nevoie de un upgrade. “În acel moment, băiatul meu era în clasa I. Am avut un moment de revelație când am văzut că el, în clasa I, citise 20 de cărți. Am fost foarte curios să văd ce l-a motivat să facă lucrul acesta. Era vorba de presiune social pozitivă. La școală doamna educatoare îi angrenase pe copii într-o competiție de citit cărți, deci presiune social pozitivă”, a zis Constantin Ferșeta.
Când am pornit Kidibot am dorit să oferim copiilor șansa la o educație chiar mai bună decât cea pe care ar fi căpătat-o în străinătate
Inspirat de acest episod, a făcut un proiect și a aplicat pentru o sponsorizare la o companie din domeniul energiei. A obținut o finanțare de zece mii de euro. Cu acești bani Constantin și echipa au făcut un site și au construit o aplicație de IOS și Android. “Ne-am propus să-i facem pe copii să citească mai mult. Scopul platformei este să-i facă pe copii să citească, să învețe mai mult, și să facă mai multe fapte bune“, a spus Constantin Ferșeta pentru Matricea Românească. Așa s-a născut platforma educațională Kidibot. Interesul crescut ce apăruse pe parcurs a făcut ca echipa din spate să treacă la un alt nivel, și anume introducerea unor noi domenii. “Până atunci erau doar cărți, ca să dovedești că ai citit o carte trebuie să răspunzi la un chestionar. Dacă aduni minim 70% răspunsuri corecte, considerăm că ai citit cartea. Dacă ai sub 70%, înseamnă că mai trebuie să citești. Pe urmă am început să adăugăm mai multe domenii, precum matematică, fizică, chimie, istorie, geografie, etc.“, a precizat Constantin Ferșeta.
Cum să ne facem copiii să uite de plictiseală?
Inițial au plecat pe acest drum cu trei profesori. Aceștia ofereau echipei datele plauzibile și expertiză în domeniul educației. Priza la public a fost neașteptat de mare. Acum Kidibot adună 2-3 mii de profesori la nivel național și a ajuns la copii din America, Canada, Italia și Republica Moldova. “Obiectivul nostru era să le creăm copiilor obiceiuri bune. Știm că cel mai mare adversar al obiceiurilor bune este plictiseala. Așa că am zis să implementăm o metodă prin care copii să învețe fără să se plictisească. Singura modalitate prin care îi puteam ține pe copii suficient de interesați era crearea unei liste de motivații. Am început cu presiune social pozitivă, apoi am continuat cu patriotismul local, disonanța cognitivă, am acordat diverse premii, și tot așa“, a precizat Constantin Ferșeta
Singurul lucru care mă face să merg mai departe este satisfacția că am făcut un bine. Pe parcurs întâmpini foarte multe greutăți, dar per total trebuie să ai un psihic foarte puternic
Noro și Kidibot au încă multe lupte de dat. Cea mai dificilă este cu nepăsarea părinților. În urma unor statistici, au descoperit că 35% dintre părinții din România sunt total nemulțumiți de cât citesc și învață copiii lor. Paradoxal, dacă avem în vedere faptul că mulți dintre părinții care compun acest 35% nu fac nimic pentru a-i ajuta pe copii, ci preferă să dea vina pe școală și profesori. “Așa că am decis să vorbim cu părinții din cealaltă parte a spectrului, care sunt undeva pe la 10%. Noi i-am denumit părinți fanatici. Cine sunt acești părinți fanatici? Sunt aceia care luptă din răsputeri pentru ca odraslei lor să nu le lipsească nimic, și care îi sprijină în procesul de educație”.
L-am întrebat la final de interviu pe Constantin ce sfaturi i-ar da unui tânăr, fie antreprenor, fie pasionat de zona ONG. “Întâi de toate trebuie să fie disciplinat. Pentru că cel mai important pentru a avea succes este disciplina. A doua calitate este curajul. Să nu ezite să vorbească cu oamenii și să pună întrebări. Iar în al treilea rând nu ar trebui să-i fie frică să vorbească despre eșecuri. Libertatea de a nu fi încătușat de frica greșelii te face automat să gândești altfel“, a concluzionat Constantin Ferșeta.