Tag

copii

Tina și Sorin au 9 ani. Sunt frați gemeni. Sunt tare buni și veseli și curioși și harnici. În ultima vreme, mama lor a observat că cei doi copii se îngrijorează destul de repede din orice. Și într-o bună zi le-a spus povestea aceasta:

 

Un experiment

 

Profesorul meu de biologie era grozav! Câte și mai câte nu ne povestea domnul profesor! Într-o bună zi a intrat în clasă cu un pahar de apă și o sticlă plină cu apă. Tacticos, a așezat obiectele pe catedră. Apoi a turnat o cantitate de apă în pahar, l-a luat în mână și l-a ridicat în fața ochilor noștri.

Oh, ne-am gândit noi, să vezi că ne pune întrebarea aceea clasică: ,,Oare paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol…?”

În loc să facă ceea ce presupuneam noi, profesorul a întrebat:

,,Ce greutate credeți că are apa din acest pahar?”

Ei bine, ne-am grăbit să presupunem iar și am dat răspunsuri care mai de care mai uimitoare.

,,Hmmmm…., a spus domnul profesor, poate că ar fi bine să vedem lucrurile altfel: dacă ținem acest pahar în mână un minut sau două, sau trei, o să spunem: ,,ce pahar ușor!” Dacă vom alege să ținem paharul în mână pentru jumătate de oră, vom simți o greutate mare și vom fi nerăbdători să lăsăm jos paharul din mână. O să avem o vreme amorțeală în braț, însă disconfortul va dispărea rapid. Dacă totuși o să luăm o decizie ciudată și vom alege să ținem paharul în mână o jumătate de zi, vom spune că e foarte greu. Mâna o să ne doară, corpul o să ne doară, vom paraliza, poate, ne vom pierde interesul pentru ce este în jur…Vom sfârși prin a scăpa paharul din mână! Greutatea paharului nu se schimbă, desigur, însă cu cât îl țin mai mult cu atât devine mai greu, așa este?”

 

Ciudate alegeri

 

,,Dar cine și-ar dori o astfel de alegere?”- am întrebat noi.

,,Ori de câte ori ne îngrijorăm, alegem să avem în mâna noastră un pahar cu apă. Exact ca acesta. Dacă ne vom gândi la tot ce ne apasă câteva minute, nimic major nu se va întâmpla. Dacă ne vom petrece o oră întorcând problemele pe toate părțile, nu ne va fi bine, însă ne vom ridica rapid. Dacă vom petrece o zi cu gândul la greutăți, vom fi paralizați, incapabili de a face altceva până ce lucrurile nu se vor calma. Suntem singurii care putem decide dacă lăsăm paharul jos din mână într-un timp scurt sau într-un timp îndelungat, punând ceea ce contează ,,în așteptare”.

Desigur că am primit o lecție importantă, pe care o țin minte și azi!

 

Copiii s-au uitat unul la celălalt: poate că mama lor nu spusese ,,nu te mai îngrijora din orice”, însă dăruise ceva mai mult decât un sfat care nu schimbă mare lucru.

Dăruise poveste, timp împreună, un mesaj viu, amintiri dragi și un simbol pe care aveau să îl folosească amândoi de acum înainte.

 

 

Fii bun! Fii cel mai bun! Fii AS! Fii vârful din seria ta, din clasa ta, ba chiar din generația ta!

Ridică-te, fă-te recunoscut!

Dansează ca să fii cel mai bun, fă exerciții de matematică și vei fi recrutat în echipa de olimpici! Cânți la pian, vei participa la un concurs curând? Te-ai făcut remarcat? Nu? În cât timp crezi că vei deveni cel aplaudat? Ți s-au expus lucrările? Ai umplut sălile? Ai publicat cartea? Când? Când?

O întâmplare

Kurt Vonnegut, celebrul scriitor american, a povestit la un moment dat o întâmplare din adolescența sa: avea 15 ani și își petrecea o lună din vacanța de vară lucrând alături de o echipă, la un sit arheologic. Într-o bună zi, unul dintre arheologii cu experiență l-a abordat pe adolescent, dorind să îl cunoască mai bine, și l-a întrebat dacă face un sport anume. Adolescentul a răspuns că nu face niciun sport dar că merge la cor, ia lecții vioară și de pian și participă la cursuri de teatru. Fața omului de știință s-a luminat și a exclamat: ,,WOW, bravooo!”. Adolescentul a plecat însă stingher capul și a răspuns ușor rușinat: ,,dar NU, nu merit laude, nu sunt într-adevăr bun la niciuna dintre activitățile acestea….”

Arheologul l-a privit cu blândețe, a zâmbit și i-a spus: ,,nu cred că a fi cel mai bun în ceva este adevăratul sens pentru care facem acel lucru. Ai toate aceste experiențe minunate și te bucuri de ele și fiecare în parte te învață ceva anume și fiecare te va face o persoană mai interesantă, mai dăruită, mai specială, indiferent de cât de bine o vei duce la capăt!”

Acele cuvinte l-au impresionat enorm pe viitorul mare romancier: se vedea într-o zonă soră cu mediocritatea când participa la acele activități, credea că de fapt irosește, se irosește; în loc să se concentreze pe faptul că îi făcea plăcere să fie acolo, să facă tot ce făcea, gândul său fugea mereu spre ideea că nu este capabil să atingă performanța.

Mitul talentului absolut ne-a înrobit

Am fost crescuți într-un mediu ce vedea doar performanță, pe culmi- sau hăuri. Știam că putem fi sus sau jos. Ni se povestea că nimeni nu știe cum îl cheamă pe cel de pe locul 2, că medalia de bronz e ca și inexistentă. Mitul talentului absolut ne-a înrobit și ne-a umbrit. Eram demni de ceva doar dacă spuneam ,,am câștigat”.

Să le dăruim copiilor noștri șansa să facă ceva de dragul activității în sine, să picteze pentru că au chef, să studieze o limbă străină doar pentru că simt importanța instrumentului, să schieze și să patineze pentru că le place sentimentul de zbor, să înoate pentru că se simt puțin delfini, să desțelenească geometria pentru că le-a plăcut ce au citit despre Thales. Să îi lăsăm să se joace de dragul jocului și să le spunem ce treabă grozavă fac atunci când se familiarizează cu ABC-ul de peste tot.

Vom admira persoana ce devin și îi vom admira indiferent unde vor sta agățate medaliile: pe panoplia cu victorii sau pe panoplia inimilor fericite.



Ne pregătim de școală!

Începe școala și anul acesta, dar în situații atipice, așa cum de altfel s-a mai întâmplat de multe ori în ani demult apuși, astupați de negura uitării.

Începe școala și e mai greu decât știam cu toții și e musai să ne adaptăm și să facem slalom printre știri contradictorii, hotărâri și răzgândiri.

Începe școala și singura constantă din tumultul emoțional din copiii noștri suntem noi. E în sarcina noastră, a părinților, să îi pregătim în suflet cum se cuvine pentru a primi cunoștințe importante în formarea lor academică și socială.

Începe școala. Ce putem face?

 

Calmul părintelui, exemplu de urmat

Ca părinți putem decide modul în care va participa copilul nostru la actul educativ. Când decidem ceva, să o facem cu inima deschisă, cu hotărâre, fără a comenta, eticheta, bagateliza hotărârile altor familii.

Copiii noștri au auzit nenumărate știri și conversații din martie și până azi. Câte vești, câte necunoscute! Un comportament al părintelui dominat de calm și pragmatism îl va ajuta pe copil să evite stările de anxietate, prin puterea exemplului. Realizează o listă cu ceea ce îl îngrijorează, în ordinea elocvenței frământărilor. Elaborează un plan, vezi ce este în puterea voastră să rezolvați și ce nu. Ajută-l să vadă că uneori gândul că trebuie să faci ceva e mai îngrijorător decât acțiunea în sine. Poți schimba ceva? Atunci notează rezolvarea. Nu poți schimba nimic? Atunci e timpul să lași să treacă acel lucru.

 

Învățăm bine în perioadele de calm

Nu este niciun secret: învățăm cu spor în perioadele cu stare de calm; profesorii și părinții (mai ales) trebuie să fie convinși că nevoile copilului vor fi satisfăcute în această direcție. Comunicarea clară, fără panică, cu argumente clare, cu blândețe și înțelegere pentru ceea ce simte copilul, ne vor ajuta pe noi toți să trecem peste această încercare anume.

Școala este despre actul de a învăța în egală măsură în care este despre socializare, despre șlefuirea abilităților de relaționare în grupurile de copii, pe orizontala interconectării. Relaționarea s-a modificat în ultimele luni. Ținem legătura cu cei dragi, desigur, chiar dacă doar în întâlniri on-line. Ne întâlnim, însă ne conectăm fizic mai puțin, respectăm distanțarea fizică din grijă către cei pe care îi îndrăgim. Este bine să îi încurajăm pe fiii și fiicele noastre să își asculte cu seriozitate colegii și prietenii fără a le ridiculiza temerile. Când grijile se adună iarăși, este potrivit să revedem listele create, să gonim din nou îndoiala și frica.

 

Ascultă-ți copilul! 

Ascultă, ascultă, ascultă! Acesta este sfatul meu. Uneori un copil are nevoie doar de o discuție scurtă, de lămurire clară și în cuvinte puține pentru a își reveni dintr-un episod de tremur lăuntric. Reformulați ceea ce ei au exprimat pentru a le dovedi că au fost ascultați, nu doar auziți. Acest aspect are un rol vindecător și încurajator, cu siguranță.

 

Ritm și siguranță 

Să creăm în familie un sentiment de siguranță identificând aspecte repetabile, un ritm al zilei și al săptămânii. Un program clar structurat, cu evenimente ce nu se schimbă și nu se anulează vor oferi copilului o ancoră într-o mare tumultoasă de incertitudini.

Da, suntem într-un proces de schimbare și da, debutul acestui an școlar a însemnat că ne-a fugit pământul de sub picioare chiar și de mai multe ori pe zi. Poate că vom avea parte de o a doua perioadă de carantină, poate că nu, însă modul în care transmitem informația copilului nostru trebuie să fie departe de a fi caracterizat drept alarmist. Presară certitudini tu, părintele, rămâi far ce ghidează cu lumină clară și constantă.

 

După un timp intensitatea oricărei situații scade, se stinge. Ceea ce lași tu în sufletul copilului, cu orice ocazie, este o oază de siguranță care, învățată, va fi transmisă din generație în generație.

 

 

 

Mirela nu era în apele ei. Se va întâlni iar cu tot ,,clanul”; mătuși, verișoare, unchi și cumnați vor deschide iar discuția: Tudor e prea mămos și ea încurajează asta și uite, peste două-trei luni își face buletin. De ce nu se dă în lături? Să se retragă odată din discuții, să îl lase doar pe tată să trateze cu el. Oare ea, mama, nu își dorește un bărbat dur și puternic? Așa cum sunt ei în neam?

Mirela se simte bine lângă fiul ei aflat în pragul adolescenței. De fapt, toți trei-mamă, fiu, tată- se simt bine împreună. Tudor alege din fiecare părinte ce îi trebuie, lucrurile sunt armonioase. Și totuși, dacă ea greșește?

 

 

Mamele primesc avertismente

Sfătuiesc mamele să rămână conectate cu fiii lor. Da: tot timpul mamele vor primi avertismente din partea grupului restrâns sau lărgit ce le înconjoară: ,,…nu va mai fi băiat puternic dacă nu faci cumva să dispari din peisaj, să vezi! Mai ales când trece în adolescență!”

 

 

Societatea și băieții ce relaționează ,,sărac”

Mesajul sună destul de brutal: îl vrei dur, descurcăreț în tot, independent, stăpân pe forțele sale? Vrei să-și croiască un drum bun în lumea bărbaților lumii? Atunci fă tu, mama, un pas în spate și lasă-l să se descurce fără un model al relaționării feminine.

Apoi, peste câțiva ani, societatea devine critică: ,,…ce-i cu băieții aceștia? Nu-și pot păstra o relație de durată, nu își asumă, relaționează puțin și sărac… Unde o fi fost și mama aceea a lui să îi arate căldură și afecțiune?”

Când mamele doresc să dezvolte puterea lăuntrică din băieții lor vor realiza acest lucru ținând vii firele nevăzute, contactul cald și plin de sevă. Nu îi vor alunga, nu le vor transmite că trebuie să fie total diferiți de ele, de felul în care tratează ele lucrurile, de felul în care le descurcă și le cresc.

Un model masculin este important în viața fiului. Este un lucru de netăgăduit. Tații sunt cei ce dezvoltă abilități diverse, sunt cei ce își vor ajuta fiii să facă față mai bine stresului și frustrării și cei ce vor arăta, prin propriul bun exemplu cum poate fi ținută agresivitatea sub control, sau cum poate stima de sine să fie păstrată la cote înalte.

 

 

Suportul patern și suportul matern

Valoarea puternică a suportului patern nu exclude, la nicio vârstă a băiatului, prezența caldă și echilibrată a mamei în viața fiului; retragerea forțată a acesteia are note de  abandon pentru copil; acest proces aduce doar urmări nefaste în viața bărbatului în care băiatul se transformă.

Granița între ,,băiețelul mamei” și ,,fiul ce rămâne conectat cu mama” este subțire, însă cu tact și răbdare vom ști cât să păstrăm în fiecare talger astfel încât proporția potrivită să dăruiască acestei lumi un bărbat puternic și echilibrat emoțional.

Mirela știe azi ce are de făcut. A pus pe ,,mute” ecoul ce îi sună în urechi rostogolit de la cuvintele celor din jur. A dat ,,tare” vocea instinctului lăuntric, hotărârilor benefice din familia mica și a rămas bucuroasă, grijulie și fermă în viața fiului ei.

Și adolescentul? Adolescentul crește echilibrat și sigur, cu modele benefice, securizate,  în jurul lui.       

 

 

Ochii Marei sunt rotunzi și strălucitori. Măsoară gardul de jos și până suuuus! Josul îl poate cuprinde însă partea de sus e până la nori. Dincolo de gard e larmă și-s chicoteli. Mara e curioasă și vrea să știe ce e pe partea cealaltă. Își face curaj, pășește printre tufele de trandafir. Pune piciorul pe ghizd. Se poticnește. O data și încă o data. Apoi reușește. E mai aproape de momentul în care își culcă curiozitatea. Se prinde cu mânuțele de vârful gardului. Și alunecă. Se julește ușor pe cot. Dar e în regulă și reia procesul și….

 

-Doamne, Mara! Glasul bunicii este foarte speriat și aproape mustrător. De ce te-ai urcat pe gard? Vrei să cazi??? Spune-mi! Oh, și te-ai julit! Și ce tare! Dacă se infectează rana? De ce nu te astâmperi? Spune-mi? Data viitoare să vezi tu ce pățești! Doar mai încearcă o singură data să vezi tu ce tare cazi!

 

 

Aventuroșii sigur pățesc ceva?

Mara are 5 ani. Ea nu aude neapărat cuvintele bunicii (izvorâte din grijă); ea aude: aventuroșii vor păți sigur ceva. Curiozitatea se pedepsește. Chiar dacă ție ți se pare sau știi că nu e grav, instinctele te înșeală- altcineva știe mai bine! Adevărul suprem e la mine, adultul. Vei da greș. Dacă stai la locul tău primești laude- altfel, nu! Ieși din ,,bula ta” și ți se va întâmpla ceva rău.

Și tot așa, se umple cămara Marei de cuvinte nerostite, ce o vor urmări și o vor limita poate toată viața.

 

 

Altoiul îndoielii din copiii noștri

Sădim, doar din grijă, uneori, altoiul îndoielii în copiii noștri. Folosim cuvinte pe care le-am auzit mereu atunci când noi eram copii și le dăruim mai departe, fără preget, generațiilor ce vin. Și ei, ca și noi, vor crește cu simțământul că nu sunt suficient de capabili, că mereu greșesc ei undeva, că nu au muncit destul, că doar alții merită; au mereu gândul că ,,bine că am atât când alții au mai puțin și nu e frumos să cer, să doresc să mă înalț”, ,,lasă, e bine și atât”, ,,dacă îndrăznesc mai mult cine știe ce se mai întâmplă”.

Sabia lui Damocles este sus, știm bine, însă e alegerea noastră să ne trăim viața cu ochii doar la ea sau să trăim așa cum ne mulțumește, cu putere lăuntrică în fața oricărui pericol.

 

Vocea adultului, sună mută, țipând, în urechi decade întregi, intră în ființa noastră și pleacă ,,la pachet”, cu bune și mai puțin bune (desigur) spre fiii și fiicele noastre.

 

Dincolo de gard e lumea colorată și viața și reușita și descoperirea sinelui și a puterilor lăuntrice, dincolo de gard sunt încercările ce te fac semeț, dincolo de gard e învățătura și-s probele lui Făt –Frumos.

 

Să îi lăsăm dincolo de gard, să-i păstorim cu răbdare și încredere, să avem știință că vor putea, că le-am fost suficient sprijin bun.

 

Ochii Marei sunt rotunzi și strălucitori. E tot curioasă însă bunica i-a spus că nu-i va fi bine dacă încearcă.

-Mara, vrei să te urci pe gard? Mătușa Marei îi zâmbește cu toată inima.

-Da…dar dacă o să cad?

-Hmmm… există posibilitatea să cazi și există posibilitatea să nu cazi! Hai să vedem ce va fi azi.

Curajul năvălește în Mara. Se cocoață, încet și sigur, știind că se poate baza pe mobilitatea ei și pe voința ei. E sus, pe gard, fericită. Tu o vezi?

 

 

 

Ioana și Răzvan își doresc foarte mult ca fiul lor să crească pătruns de încredere în sine.

,,Cum să fac oare asta?”- se întreabă mama. Tot timpul am fost sensibilă și ușor de rănit și mi-a fost așa greu, ca adult, să mă pun pe picioare!

,,Cum să fac oare asta?- se întreabă tatăl. În toată copilăria mea am fost comparat și puțin lăudat, certat pentru greșeli și neluat în seamă pentru reușite. Mi-a fost tare greu, ca adult, să mă echilibrez!

 

Lucrurile ce vin de hăt-departe, din copilărie, nu ne dau pace nouă, părinților ce cu atenție le conștientizăm.

Ce e de făcut?

Puținele lucruri mici care sunt cărămizile din temelia unei puteri enorme se aștern așa:

 

Este bine să ne uităm mereu la dăruire, la efort și mai puțin la câștigul dintr-o cursă sau dintr-o acțiune. ,,Ai alergat bine, cu viteză și cu multă coordonare. Tu ești trist că nu ai câștigat cursa însă ai fost muuult mai bun decât ai fost ieri și mă bucur că nu ai renunțat!” Actul consecvent este cel ce te ridică și te formează și nu o cupă aurită dintr-un moment. Și DA! Ideal este să îi oferim recunoaștere pentru efort și nu pentru titlul de cel mai bun și atunci când medalia îi lucește la gât!

Este important să îl facem pe copil să înțeleagă că nu va fi iubit și plăcut de toată lumea. (Și nu, nici el nu poate iubi sau simpatiza pe toată lumea). Gândul ce trebuie clădit sună așa: ,,dacă această prietenie a mea nu a mers bine, vor merge altele. Este în regulă să nu fiu compatibil cu toți, este în regulă să nu mă placă toți chiar dacă eu știu că ceea ce fac fac bine”. Important este verbul ,,a te înțelege”: ne înțelegem cu cei mai mulți oameni și asta înseamnă consens, acceptare, toleranță, respect. Un copil puternic va interioriza importanța acestor cuvinte.

 

Este musai să nu criticăm felul în care un copil a performat și și-a expus efortul. Copilul vede dezamăgirea părintelui și începe să simtă frica de eșec sau de performanță care nu e la cote înalte. Astfel, copilul va evita să încerce lucruri noi care îl pot coborî de pe piedestal în ochii lui și în ochii celorlalți. Mai puțină critică și mai mult feedback plin de onestitate, clădit pe lucruri realizate și subliniind neapărat ce i se va întâmpla bun dacă se străduiește să performeze mai bine și mai bine. În plus este benefic să formulăm frazele astfel încât să reiasă clar că rezultatele mai slabe sunt urmarea unei mai slabe pregătiri și nu rezultatul lipsei de talent.

Oferă-i tu, părintele, noi experiențe mereu, expune-l la lucruri inedite, treptat, gradual în dificultate, însă în ritm constant. ,,Neîncercatul” este o parte clară a devenirii lui iar un copil ce s-a lovit constant de nou nu se va bloca în fața noului din viață. Își va aminti experiența, sentimentul în fața ineditului și va gusta din plin din noua felie pe care viața i-o pune în față. Fii lângă copil când îi oferi noul și bucură-te alături de el de desțeleniri.

Învață-l ce știi tu să faci, lasă-l să îți vadă bucuria atunci când te ocupi de lucruri care îți fac plăcere, la care te pricepi, în care excelezi. Vorbește-i despre efuziunea din tine în momentul respectiv. Nu este obligatoriu să îi placă și lui același lucru însă cu siguranță se va simți sigur pe el atunci când exteriorizează fascinația despre ceea ce îl face fericit, oricare ar fi acest lucru.

Chiar și atunci când ești chinuit de îndoieli (,,…off, e prima lui tabără, oare se va descurca? Se va hrăni/îmbrăca/socializa/juca….”) nu îi împărtăși copilului temerile tale. El, firește, le are pe ale lui. Cuvintele tale îi vor secera bruma de încredere și puterea de a se desprinde. ,,Deși am emoții pentru această despărțire, simt din tot sufletul că te vei descurca cu brio!”- iată o formulare ce dă aripi, putere și încredere în propriile resurse.

 

Vorbește cu copilul tău despre emoțiile sale, învață-l să le numească, să le accepte și să le rotunjească pe la colțuri. Bucurie, tristețe, furie, supărare- orice emoție va fi trăită și simțită până la capăt, învățată și ghidată. Copilul, stăpân al emoțiilor, va reuși să se înalțe peste inimă frântă sau va ști cum să îi umple pe cei din jur cu starea sa de bine.

 

Setează așteptările sale pentru vârsta sa. Îndrumă-l să se raporteze la sine și nu la fratele mai mare sau la adult. Reacțiile și reușitele sale sunt direct proporționale cu experiența sa de viață, cu puterile sale cu ceea ce a acumulat. Da, modelul și așteptarea poate fi cea observată la părinte, de exemplu. însă această reușită vine la pachet cu efort lung și susținut în ani și nu poate fi obținut într-o frântură de secundă. Expuneți copilul la această informație și el va căpăta liniște și răbdare la gândul că într-o bună zi va performa așa cum își dorește.

 

Ioana și Răzvan așează cu răbdare pietre serioase la temelia pe care e scris ,,încredere în sine”. Fiecare reușită este o victorie ce merită sărbătorită și fiecare poticnire este doar o lecție pentru părinți și fiu.

Să căutăm și noi pietrele de temelie importante și să le așezăm cu răbdare și hotărâre la fundația pe care se urcă fiii și fiicele noastre în fiecare zi.

 

 

 

Greutatea paharului cu apă

20 aprilie 2021 |
Tina și Sorin au 9 ani. Sunt frați gemeni. Sunt tare buni și veseli și curioși și harnici. În ultima vreme, mama lor a observat că cei doi copii se îngrijorează destul de repede din orice. Și într-o bună zi le-a spus povestea aceasta:   Un...

Trebuie să fii cel mai bun?

16 februarie 2021 |
Fii bun! Fii cel mai bun! Fii AS! Fii vârful din seria ta, din clasa ta, ba chiar din generația ta! Ridică-te, fă-te recunoscut! Dansează ca să fii cel mai bun, fă exerciții de matematică și vei fi recrutat în echipa de olimpici! Cânți la pian, vei...

Spre școală, în echilibru

14 septembrie 2020 |
Ne pregătim de școală! Începe școala și anul acesta, dar în situații atipice, așa cum de altfel s-a mai întâmplat de multe ori în ani demult apuși, astupați de negura uitării. Începe școala și e mai greu decât știam cu toții și e musai să...

Mama și fiul: granițe și fire nevăzute

21 iulie 2020 |
Mirela nu era în apele ei. Se va întâlni iar cu tot ,,clanul”; mătuși, verișoare, unchi și cumnați vor deschide iar discuția: Tudor e prea mămos și ea încurajează asta și uite, peste două-trei luni își face buletin. De ce nu se dă în lături? Să...

Tot timpul o posibilitate există

14 iulie 2020 |
Ochii Marei sunt rotunzi și strălucitori. Măsoară gardul de jos și până suuuus! Josul îl poate cuprinde însă partea de sus e până la nori. Dincolo de gard e larmă și-s chicoteli. Mara e curioasă și vrea să știe ce e pe partea cealaltă. Își face...

Încrederea în forțele proprii

26 iunie 2020 |
Ioana și Răzvan își doresc foarte mult ca fiul lor să crească pătruns de încredere în sine. ,,Cum să fac oare asta?”- se întreabă mama. Tot timpul am fost sensibilă și ușor de rănit și mi-a fost așa greu, ca adult, să mă pun pe...