copiii

-Mama, vreau să îți spun ce am pățit!

-Doar o secundă, mă uit la ceva acum!

-Tata, m-am certat cu Cosmin!

-Acum vorbesc la telefon…

-Mama, nu știu ce decizie să iau…

-Mă uit la fim acum, mai târziu…

-Tata, sunt furios!

-Tu mereu ai un motiv să fii supărat… acum pregătesc niște materiale, nu vezi?

Uneori suntem acolo, în aceeași încăpere cu fiul sau fiica noastră. Lângă ei și totuși departe. Se mai întâmplă.

Copiii nu au nevoie de perfecțiune.

Nu.

Copiii au nevoie de tine, părintele lor, conectat cu ei.

Ce este important?

Este foarte important ca atunci când vorbim cu copiii noștri să avem contact vizual cu ei. A vorbi spre ei, a vorbi cu ei oricum nu înseamnă o conectare completă. Zâmbim cu ochii, încurajăm cu ochii, aprobăm cu ochii, ne minunăm cu ochii. Cu ochii noștri în ochii lor.

Conectați-vă cu mintea și inima, deopotrivă, în discuțiile cu micuții voștri.

Copiii simt când suntem deconectați, când mintea ne zboară în altă parte, când scriem un mesaj în timp ce răspundem, când ne preocupă următorul eveniment atunci când dăm un sfat.

Fiți lângă ei, la nivelul lor, dacă e necesar, arătați-vă cât vă pas cu o atingere pe umăr sau pe mână.

E important să le arătăm că suntem acolo, abordabili când au nevoie de noi, arătându-le că sunt importanți, mai importanți decât știrile, filmulețul de vizionat sau un ecran.

Absența unui părinte prezent

Absența unui părinte prezent creează în copil furie, temeri, îndoieli despre propria persoană, sentiment de singurătate, anxietate. Și de aici până la pierderea autenticității pentru a fi cumva acceptat, este doar un pas.

,,Nu sunt suficient.”

,,Poate nu sunt destul de bun.”

,,Poate că nu merit.”

Se poate instala astfel frica de a fi vertical pentru sine, frica permanentă de a nu dezamăgi, de a nu greși, de a fi singur.

Un copil frustrat și speriat poate oricând alege să își așeze pe chip masca de încrezut, arogant, agresiv, tocmai pentru a masca vulnerabilitatea creată de lipsa conectării sănătoase.

Încurajează empatia în copilul tău, explicându-i cum se simt alți oameni și cum acțiunile lor îi pot afecta pe ceilalți. Arată empatie față de sentimentele și nevoile lui.

Răbdarea este cheia în construirea unei conexiuni puternice cu copilul tău. Înțelege că dezvoltarea lor este un proces și că vor exista momente de provocare și greutate. Răbdare!

În viața lor, copiii noștri vor avea parte de modele securizate și modele nesecurizate.

Prezența noastră constantă îi poate ajuta ca modelele securizate să le fie mereu în raza de vedere.

Să fim acolo când se îndoiesc, când se confesează, să fim acolo când spun lucruri bune și mai puțin bune despre ei și despre alții, să fim acolo când se lovesc, când caută soluții, când au nevoie de un sfat sau nu au nevoie decât să își audă gândurile, să fim acolo când se revoltă și când se bucură, când spun cuvintele potrivite și mai ales pe cele nepotrivite.

Să îi privim, să ne conectă, să ascultăm, să atingem, să oglindim.

Să fim acolo!

A venit vacanța, iar acest lucru se simte ca o presiune în familiile care sunt nevoie să caute soluții pentru activități. Ce-ar fi să pregătești copilul tău pentru un festival de o zi de unde se va întoarce cu amintiri de povestit până începe grădinița/școala. Pentru a face mai atractiv totul, puteți nota data în calendar și să numărați câte zile au mai rămas.

Unde?

La Arcaland

Când?

Pe 22 iulie 2023

De la cât?

De la 10.00 a.m la 20.00 p.m

Magic & Ludic este festivalul dedicat copiilor și părinților, se află la prima ediție, dar promite a deveni o tradiție. Evenimentul vine cu un format pentru cei care doresc să se distreze cu prietenii, dar și pentru cei care vor să petreacă clipe în familie.

În cadrul festivalului, copiii pot explora lumea #magică și #ludică prin activități recreative, distractive și animate de personajele preferate din basme sau desene, și se pot întâlni cu oameni pe catalige.

Părinți, va fi o zonă organizată pentru fun, una pregătită pentru atelierele de olărit, ceramică, robotică, muzică, dans, pictură. Un singur loc în care imaginația și creativitatea vor fi în armonie cu jocurile care pot spori curiozitatea spre învățare.

Fondatorii acestui festival gândit în detaliu sunt Ema și Andrei, doi tineri care au mai făcut echipă la un eveniment similar care a avut loc pe 1 iunie și care au demonstrat încă de atunci că poți da aripi proiectelor mai grandioase, așa cum se dorește a deveni acesta.

Ema Tănase este zi de zi printre copii, iar Andrei Jipa este zi de zi printre adulți pentru a le aminti cum este să fii copil.

„Am cea mai frumoasă, jucăușă și distractivă meserie din lume, iar după 15 ani în care am trăit clipe în care am auzit „Doamna, ești iubire pentru mine!”, „Doamna, ești miracol!”, „Doamna, ești mama de la grădi!”, mi-a venit rândul să-i răsplătesc pe copii. Pe lângă tainele cititului, scrisului, numerelor, aleg să împart și momente de distracție. Totul a pornit de la un telefon pe care l-am purtat cu o lună în urmă cu Teo, magicianul invitat ca element surpriză și care vine tocmai din București. Mi-a exprimat dorința lui de a aduce bucurie și la Iași. Vorbele prietenei mele de a nu pierde nicio oportunitate, dorința lui Teo, dar și visul meu de a oferi bucurie celor mici poartă acum un nume: „Magic & Ludic festival”. Și cum Dumnezeu lucrează prin oameni, mi l-a trimis pe Andrei.

Am găsit partenerul potrivit la momentul potrivit. El a fost alegerea mea cea mai bună pe care am luat-o în ultima perioadă. Și nu întâmplător, de 1 iunie de Ziua Internațională a Copilului, am scris pe foaie, tot pentru copii, ce am dori să le oferim în interiorul acestui festival. Nu suntem singuri. Îi avem lângă noi pe Carmen și Andrei. Ne numim fantastici și suntem toți patru așa pentru că fiecare presară magie peste copilărie. Lansăm un festival care va deveni pentru cei mici un eveniment mult așteptat”, spune Ema Tănase.

Cum a început festivalul?

Când este să se întâmple, se întâmplă!

Cu Ema mă știam de pe rețelele de socializare. Apreciam activitatea ei didactică și energia ei. S-a întâmplat să ne întâlnim la un eveniment și mi-a transmis că îi place ce se întâmplă în cadrul Ludic – joc&minte și ar dori să realizeze un interviu cu mine pentru o revistă cu care colaborează.

Întâmplarea face ca destul de curând (până să stabilim interviul) să urmeze data de 1 iunie, când am dorit să organizez o activitate “pro bono” destinată copiilor defavorizați. Cu cine puteam vorbi să promovăm acest eveniment? Cu Ema! Și a luat o amploare și mai mare pentru că ni s-au alăturat alți prieteni și oameni buni. Ideea festivalului a venit ulterior, dintr-o discuție ce era la nivel de dorință și s-a materializat rapid după un brainstorming. Gata, îl facem! În organizare ni s-au alăturat prieteni și oameni faini cu care facem o echipă pe cinste!”, adaugă Andrei Jipa.

Activitățile sportive îi invită pe toți cei care doresc să guste din aventură și mister. Astfel pot pleca, singuri sau în echipă, în căutarea de comori. Scena îi așteaptă cu piese de teatru, dans, muzică, grupuri vocale de copii formate, dar și cu un show de magie creat de Costin Teodorescu, magicianul cool ce poartă la el mereu trucuri și păcăleli pe care le aduce tocmai din capitala României.

În completarea activităților din program, se pregătesc surprize dulci oferite de parteneri, tombole și giveaway-uri. Vizita la ferma de animale, plimbarea cu tiroliana, bătaia cu pistoalele de apă și praf colorat vor fi incluse în prețul biletului ce va fi achiziționat online sau la intrarea în locație.

Părinți, fără grijă, va fi o zonă distractivă și răcoritoare pentru dumneavoastră pentru că știm că aveți nevoie de asta.

Să ridice mâna cine a înțeles conceptul artistic al acestui festival și dorește să fie expozant ori ca unitate de învățământ/ loc de joacă/ club educațional sau asociație, nu trebuie decât să dea de veste organizatorilor.

Organizatori:

Ema Tănase: 0747605878

Andrei Jipa: 0743789763

„Jocurile copilăriei” marchează Ziua Internaţională a Copilului cu o expoziţie rară de jocuri de colecţie şi ateliere pentru cei mici în luna iunie, la ARCUB Gabroveni. Expoziţia „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie 2022, la Sala Coloanelor. În cadrul proiectului, vor fi organizate, între 4 şi 26 iunie, o serie de ateliere pentru copii la Sala Gabroveni.

De la jocuri interactive, la jocuri educative, jocuri în aer liber sau în interior, „Jocurile copilăriei” prezintă peste 400 de jocuri româneşti şi străine din perioada 1950-2000. Expoziţia este al doilea eveniment dintr-un proiect al ARCUB dedicat jocurilor şi vine în completarea expoziţiei „O lume a jocurilor”, care a lansat proiectul în decembrie 2021. Curatorul celor două expoziţii este teatrologul şi managerul cultural Alina Moldovan, care a selectat jocurile din colecţia sa personală de peste 1.500 de titluri.

„Spre deosebire de expoziţia din luna decembrie care a prezentat, în special, jocuri vechi, unele de la începutul secolului 20, sau jocuri de societate pentru adulți, expoziţia din iunie include doar jocuri pentru copii întinse pe o perioada de 50 de ani. Sunt jocuri prezentate în premieră publicului, unele titluri extrem de îndrăgite, care sigur vor naşte nostalgii, altele sunt piese rare, care sper să fascineze atât pe cei mici, cât şi pe cei mari.” Alina Moldovan, curatorul expoziţiei.

Expoziția  „Jocurile copilăriei” poate fi vizitată în perioada 1-30 iunie la ARCUB – Hanul Gabroveni, în intervalul orar 11:00-19:00. În ziua de luni a fiecarei săptămâni și pe 12 iunie, expoziția este închisă.

În cadrul proiectului, va avea loc o serie de ateliere inspirate de jocuri muzicale, jocuri senzoriale, board games, video games şi jocuri de explorare cognitivă, concepute să stimuleze creativitatea şi capacitatea de concentrare. Atelierele „Jocurile copilăriei” vor avea loc la Sala Gabroveni, în perioada 4-26 iunie.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe arcub.ro şi bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (Str. Lipscani, nr.84-90).

Preț bilet expoziţie: 15 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile/talonul de pensie pot achiziţiona bilete la preţul de 10 lei (Categoria II).

Preţ bilet ateliere generale: 25 lei

Preţ bilet atelier Theo (Teodoros Cliseru): 35 lei

PROGRAM ATELIERE „JOCURILE COPILĂRIEI”

4-26 iunie

Toate atelierele se desfășoară la ARCUB – Sala Gabroveni

Atelier „Nu te supăra, frate!“  | 4 iunie ora 12:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

Atelierul „Nu te supăra, frate!” foloseşte jocul clasic în format 3D. Într-o sală transformată în tablă de joc, „Nu te supăra, frate!” are nevoie de 12 persoane care să se lase prinşi în adrenalina jocului şi care să se distreze  în urma răsturnărilor spectaculoase de situație. Un joc clasic, de familie, „Nu te supăra, frate!” îi învață pe cei mici cum competiţia poate fi distractivă, nu distructivă.

Atelier „Jocul cu ştampile“  | 5 iunie ora 11:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Jocul cu ştampile” este un joc de formă şi culoare care pornește de la o tehnică foarte veche, descoperită în Grecia Antică, numită litografie. Un joc care stimulează creativitatea, armonia și capacitatea de concentrare, atelierul îi învaţă pe cei mici să realizeze o ştampilă unicat după propriul desen stimulând creativitatea, armonia şi capacitatea de concentrare.

Atelier „Tangram“  | 5 iunie ora 13:00

Coordonator: Gabriela Dumitru

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

Tangram este joc de puzzle format din șapte poligoane plate, numite „tan”, care sunt puse împreună pentru a genera diferite forme. Obiectivul jocului este de a reproduce un model folosind toate cele șapte piese fără suprapunere. Cu ajutorul lui, se pot crea modele minimaliste originale.  Atelier „Tangram” înseamnă o oră de joacă la finalul căreia copiii pleacă acasă cu o carte poştală Tangram. Practicarea Tangram ajută la îmbunătăţirea gândirii logice, a preciziei şi disciplinei.

Atelier „Descoperă lumea prin joacă“  | 18 iunie ora 12:00 | 19 iunie ora 12:00

Coordonator: Oana Rusu

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Descoperă lumea prin joacă” este un atelier de explorare cognitivă în care copiii experimentează spaţiul din jur prin intermediul unor jocuri senzoriale de observaţie şi mişcare. Atelierul stimulează gândirea creativă, imaginaţia acestora şi dezvoltă abilităţile de relaţionare prin intermediul jocurilor în echipă şi a jocurilor de actorie.

„De la board games la video games – Jocul copilăriei” – Întâlnire cu Theo | 18 iunie ora 14:00

Coordonator: Theo (Teodoros Cliseru)

Categorie vârstă: 12-18 ani

Capacitate: 30 de locuri

Preţ bilet: 35 lei

În cadrul atelierului „De la board games la video games – Jocul copilăriei”, cel mai urmărit YouTuber de FIFA din România, content creator-ul Theo (Teodoros Cliseru) prezintă tranziţia pe care a făcut-o de la „jocuri de masă” la „jocuri pe televizor” şi susţine un meci demonstrativ cu jocul său preferat din copilărie.

„De la board games la video games – un alt fel de FIFA” – Întâlnire cu Theo | 19 iunie ora 14:00

Coordonator: Theo (Teodoros Cliseru)

Categorie vârstă: 12-18 ani

Capacitate: 30 de locuri

Preţ bilet: 35 lei

Cel mai urmărit YouTuber de FIFA din România, content creator-ul Theo (Teodoros Cliseru) arată în atelierul „De la board games la video games – un alt fel de FIFA” ce fel de board games-uri legate de fotbal se jucau în anii ’80-’90 şi cum arăta FIFA în urmă cu zeci de ani.

Atelier „ Sunetul muzicii – o călătorie, prin joc, spre lumea musicalului “  | 25 iunie ora 12:00 | 26 iunie ora 11:00, ora 13:00

Coordonator: Cătălin Petrescu

Categorie vârstă: 7-12 ani

Capacitate: 12 locuri

Preţ bilet: 25 lei

„Sunetul muzicii – o călătorie, prin joc, spre lumea musicalului” este un atelier interactiv de prezentare a instrumentelor muzicale, în care cei mici află cum funcţionează instrumentele de suflat, cele de percuţie sau cu claviatură, învaţă să cânte la ele şi experimentează cu sunetele scoase de o trompetă, un pian sau o vioară.

Când abia împlinise doi ani, mama lui Daniel a hotărât să-l ducă la un spectacol de teatru de păpuși. Copilul căruia cu greu îi puteai ține atenția trează a fost fascinat de ceea ce se întâmpla pe scenă. La ieșirea din sală, mama a fost uimită că, preț de jumătate de oră, fiul ei năzdrăvan rămăsese fascinat de ceea ce văzuse. Douăzeci de ani mai târziu, Daniel este în școli și face spectacole cu marionete, iar astfel îi leagă afectiv pe copii de școala pe care ei sunt predispuși să o abandoneze.

Daniel nu a dorit să devină de mic păpușar. Visa să devină jurnalist. Fără să-și fi propus, tânărul a continuat să urmărească spectacole cu marionete. Câțiva actori l-au cooptat în diferite proiecte pentru amatori și a început să învețe de la ei tot ce înseamnă o producție de teatru de păpuși. A văzut cu câtă bucurie lucrau cei din jur. În acele momente a renăscut ceva în sufletul său, era o pasiune pe care spune chiar el ”o cam uitasem”. Cunoștințele dobândite până în acel moment nu erau satisfăcătoare. Daniel voia să învețe mai multe despre această artă. A fost pregătit de colegii lui și a dat examen la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, și a intrat la secția păpuși și marionete.

”Copiii cred că l-au sfătuit pe Pinocchio, dar în realitate se sfătuiesc pe ei înșiși”

Când era anul doi de facultate, și-a propus să producă propriile spectacole de teatru. A văzut că teatrele independente nu dau suficientă importanță spectacolelor cu păpuși. Atunci ambiționat a zis: ”Pot să fac mai bine!”. Ce mai trebuia? O echipă cu care să lucreze. Primul membru al trupei a fost mama. De profesie artist plastic, ea a creat primele marionete.

În 2011 a apărut Asociația Centrul Român pentru Educația Artistică și Socială (CREAS), care dorea să obțină finanțare pentru diferite proiecte educaționale. Ambițiile lui Daniel și ale asociației s-au întâlnit. Începutul a fost foarte greu. Fără niciun ban, au apelat la prietenii din breaslă care i-au ajutat fără să le ceară nimic. Nu după mult timp au reușit să câștige două finanțări pentru proiectul ”Pinocchio merge la școală”. Cu banii primiți au cumpărat materiale pentru păpuși, lumini profesioniste, au angajat un scenograf, manager de proiect, contabil. De atunci echipa a crescut. Au început să producă spectacole profesioniste și teatru educațional. Proiectul pentru care au obținut finanțarea este destinat copiilor din mediile defavorizate de la clasa I pana la clasa a IV-a, care nu au acces la cultură. Au început în București, dar au mers cu marionetele și prin satele Banatului sau ale Bărăganului. Au venit la spectacolele lor nu mai puțin de 1500 de elevi cu vârste între 6 și 12 ani.

În paralel au organizat ateliere de educație prin teatru. Ele erau susținute de actrița Dana Rotaru, care îi învăța pe profesori să aplice tehnici actoricești la clasă cu scopul de a-i face pe elevi să fie atrași de școală. Fie că juca într-un cămin cultural sau o sală de sport, Daniel împreună cu actorii Victor Bucur și Andra Mirescu, continua să meargă cu spectacolul ”Pinocchio” prin satele României.

”În primul rând îi învățam cum să urmărească o piesă de teatru, cum să se comporte”

După fiecare reprezentație are loc o sesiune de teatru forum. ”Încercăm să-i facem să ia parte la spectacol și să ne spună dacă sunt de acord cu protagonistul, Pinocchio. Dacă a luat deciziile bune, și dacă nu, cum trebuia să procedeze. Începem să reluăm povestea astfel și procedăm exact cum spun copiii. Ei îl sfătuiesc pe Pinocchio să nu mai asculte de vulpe, de motan, și să meargă direct la școală. În acel moment ei cred că l-au sfătuit pe Pinocchio, dar în realitate se sfătuiesc pe ei înșiși.”

Daniel spune clar și răspicat: ”Poveștile nu au vârstă”. De acest lucru s-a convins când a văzut multe persoane în vârstă care doreau să asiste la spectacolele pe care le susțineau în mediile defavorizate. ”Vedeam cum bătrânii din sate se bucurau că se întâmplă ceva la ei în sat. Vedeau o păpușă care prinde viață.”

”Arta are calitatea de a te face să te simți bine”

L-am întrebat pe Daniel ce crede despre o eventuală oră de teatru predată copiilor la școală. A răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: ”Da, ar fi potrivită. Copiii ar învăța să-și exprime ideile fără să simtă că sunt judecați de cei din jur. Există uneori o teamă în relația elev- profesor. Zicem lecția cu teama de a nu fi notați necorespunzător. Nu trebuie să devii mare actor, dar exercițiile pe care le propune teatrul sunt benefice pentru dezvoltarea persoanei.”

Pentru că directorii de școli nu au fost prea entuziasmați de propunerea asociației, managerul de proiect al echipei a apelat la ONG-ul Teach for Romania și de acolo au venit primele școli. După câteva spectacole au început să vină propunerile de colaborare din partea directorilor. Ei au fost cei care i-au îndrumat către acele școli în care riscul de abandon școlar este ridicat. În acest moment programul este în deplină desfășurare până la începutul lunii noiembrie. ” Acum avem șase școli care urmează să fie programate. Deja am programat trei!” spune Daniel gândindu-se la bucuria de pe fețele copiilor atunci când vor vedea spectacolul.

În ultimii trei ani Asociația CREAS a scos trei premiere: Frumoasa și Bestia, Aladin și Pinocchio.  L-am întrebat pe Daniel ce proiecte au pentru viitor și mi-a spus: ”În școli există bullying-ul și ne gândim la un viitor proiect pentru combaterea lui. Să adaptăm povestea Cenușăresei. De multe ori ne place să ne luăm de aspectul fizic și să nu vedem ce este în interiorul colegului.” Timpul se scurge foarte repede. Ceasul din teatru bate ora 16:00. Încep repetițiile. Actorii sunt chemați în scenă.

I-am cunoscut cu totul întâmplător, într-un sfârșit de saptămână petrecut la munte. Eu plecasem să îmi gasesc gândurile iar ei plecaseră sa fugă de sfaturi și grijă de părinte protector. Vorbeau tare și poate că zâmbetul meu încurajator, pe dată ce cuvintele lor m-au impresionat, i-a determinat să mă includă în conversație. Adolescenții de 15-16 ani aveau multă obidă în ton:

– Ai mei chiar nu au nici cea mai vagă idee cine sunt eu și ce pot. Ei cred că știu. Dar de fapt, habar nu au.

– Și ce e le-ați spune voi despre voi?

– Ei bine, dacă (doar dacă) i-aș putea face să mă asculte le-aș explica faptul că eu nu sunt persoana perfectă pe care ei și-o doresc. Fac tot ce îmi stă în putință să mă ridic la nivelul așteptărilor, dar ei nu mă cred.

Cumva, cred că marea cutie a Pandorei s-a deschis și fiecare a izbucnit:

– Le-aș spune că nu sunt sora mea. Și nu am cum să fiu vreodată!

– Le-aș spune că nu sunt tata!

– Le-aș spune că nu am cum să devin ce a visat bunicul pentru mine!

– Le-aș spune că nu vreau să fiu premiantul clasei!

– Le-aș spune că nu simt să învăț și a treia limbă străină!

– Le-aș spune că orice înseamnă competiție mă macină!

Copiii se vor transforma în ei înșiși și nu în copia cuiva

Adolescenții aceștia se află și ei pe drumul anevoios al devenirii personale, un drum necesar în construcția sinelui propriu. Drumul e al lor. Ei se vor transforma în ei înșiși și nu în copia cuiva. Această devenire poate fi dureroasă mai ales atunci când nu întruchipează viziunea părinților, ba chiar a familiei lărgite.

”Ar trebui să zâmbești mai mult. Mai des.”

”Ar trebui să fii mai deștept.”

”Ar trebui să muncești mai mult.”

”Ar trebui să fii mai slabă.”

”Ar trebui să ai deja o pasiune. Ar fi bine să ai un hobby.”

”Ar trebui să fii mai focusat.”

”Ar trebui să fii ca X.”

”Ar trebui să fii ca mine.”

Părinții îl dăruiesc pe ”trebuie” pentru că, desigur, își doresc cel mai bun lucru posibil pentru copiii lor. Însă atunci când atenția lor se îndreaptă doar spre ce ar trebui să fie copiii, se pierde total în umbră ceea ce copiii deja sunt.

Am simțit să îi rog să îmi spună care sunt adulții ce îi impresionează în mod pozitiv.

– Sunt cei ce ne ascultă. Sunt cei ce fac efortul de a ne asculta, de a ne vedea, care își iau din timp să ne descopere. Cei care ne văd pe noi, nu șablonul în care trebuie să fim.

Adolescenții vor să fie cunoscuți pentru notele lor unice

Adolescenții vor să fie cunoscuți pentru ceea ce sunt ei, în profunzime. Pentru notele lor autentice. Unice.

Vor să știe că sunt suficient de buni pentru familiile lor. Ca sunt iubiți și acceptați pentru ceea ce au de oferit. Când liniștea și echilibrul li se așterne în suflet, adolescenții pot primi mult mai ușor sfaturi și sugestii și pot clădi pe baza pe care o dețin, de care sunt mândri și pe care o percep drept solidă.

Anii aceștia au ridicat enorm de mult ștacheta: e musai să performezi în toate domeniile: să fii un (foarte) bun atlet, să ai rezultate grozave la școală (ar fi de preferat să fii olimpic), să ai activități sociale (multe), hobbyuri (multe), să lucrezi deja de la 16 ani, să faci parte dintr-un grup social afirmat (mai bine din mai multe), să cânți la un instrument, să vorbești fluent două limbi străine, să fii model pentru frații mai mici, să ai timp să meditezi, să te regăsești. Și toate acestea când stai cel putin 6 ore pe zi la într-o instituție de învățământ.

Și părinții pot primi câte un ”nu”

Să îi lăsăm pe adolescenții noștri să fie ei mulțumiți de ei. Să le vedem fiecare pas. Fiecare pas spre sine și fiecare pas spre lume. Să fim acolo pentru ce sunt deja, să sugerăm discret, să îl primim și noi pe ”nu” așa cum i-am învățat pe ei că e firesc să îl primească din partea noastră în unele cazuri.

Este important să conștientizăm că scopurile mărețe pe care le desenăm sunt cu adevărat pentru copiii noștri și ceea ce sunt ei și nu pentru noi și așteptările noastre.

Copiii nu sunt oportunitatea pe care ne-o dă viața ”ca să mai facem totul o dată și de data asta să o facem mai bine!” Succesul trebuie să fie al lor, prin ei, în conformitate cu ceea ce sunt. În caz contrar, dacă ne vom asuma succesul pentru ceea ce am realizat noi pentru ei în conformitate cu obiectivele noastre , îi vom jefui de propriile victorii și propriile lor experiențe.

Și ce ar mai fi de spus?

– Și ce-ar mai fi de spus?

– Am vrea să ne susțină visele noastre. Nu visele lor pentru noi.

– Și ar mai fi de spus că îi iubim. Și că știm cât ne iubesc.

– Și că e bine să ne vadă.

– Și că e tare bine când le citim bucuria în ochi.

– Și că e tare bine că îi avem.

I-am ascultat cu bucurie și cu durere. Și m-am bucurat că m-au lăsat să îi ascult.

Copiii noștri cresc și se înalță și își lărgesc zona intereselor în propriul ritm, respectându-și propria natură. Să îi lăsăm să fie ei înșiși. Unul mai uimitor ca celălalt.

Când Ana intră în micul parc de lângă casă cu fiica ei, toată lumea oftează. Se știe că mămica Ana va negocia jocurile, va stabili rândul copiilor la leagăn, va avea ochi de vultur când fetele șoșotesc între ele. Umăr la umăr cu fiica ei. Cu neputința de a o lăsa să ia o decizie sau să aleagă pentru ea.

În celălalt colț al orașului, Horațiu face planul pentru o nouă ieșire cu fiul lui. Se gândește din vreme pe unde să o ia în drumul spre Muzeu. Cu siguranță va ocoli curtea în care e un cățeluș ce latră. Va lua și cizmele de ploaie că niciodată nu se știe; și pelerina; și umbrela. Vrea să stea de vorbă cu fiul lui și să îi spună ce ar fi bine să răspundă dacă vor întâlni un cunoscut. Și mai are în plan multe lucruri ce trebuie făcute înainte de ieșirea aceasta.

Ce părinți! Părinți buni și iubitori, foarte iubitori. Așa este.

Elicea mătură tot ceea ce părintele crede că este rău pentru copil

Te uiți la ei și le vizualizezi o imensă elice, pornită din centrul capului. Elicea mătură tot ceea ce părintele crede că este rău pentru copil.

Ana este tipologia părintelui-elicopter: un fenomen al naturii din lumea modernă.

Imaginați-vă că nimeni nu se apropie de spațiul protejat de elice și nimeni nu rezistă prea mult sub furtuna iureșului provocat de aceasta.

Acești părinți sunt lângă copiii lor la orice vârstă a acestora: îi supraprotejează în pruncie, în mica lor copilărie, în pubertate, adolescență; sunt părinți ultraprotectori, părinți ce nu lasă copiilor lor timp în a fi cu ei înșiși.

Preiau responsabilitățile copiilor, trăiesc în locul acestora eșecul și succesul.

Controlează în permanență.

Le este în permanență frică de consecințe: ”ce se va întâmpla dacă…?”; au sentimente de anxietate, sunt mereu îngrijorați.

Intențiile lor sunt bune! Copilul propriu însă își pierde încrederea în sine, își pierde stima de sine, nu își dezvoltă aptitudini vitale. Anxietatea crește în progenitura lor. Copiii nu sunt lăsați să își dezvolte puterea în viață.

Plugul de zăpadă șterge orice urmă de impuritate din drumul copilului

Horațiu este un părinte plug-de-zăpadă pur sânge. El este ultrasuperprotector și curăță orice urmă de zăpadă (a se citi obstacol) din calea propriilor copii. Copilul nu trebuie să aibă greutăți, gândește părintele. Eu la ce aș mai fi bun, atunci? Trebuie să îi aștern lumea la picioare. Și lumea trebuie să fie curată, fără praf, fără motive de iritare. Cu soluții la tot pasul.

Părintele plug-de-zăpadă are schița drumului pregătită: fie că este drumul până la grădiniță fie că este drumul spre facultate. Vede cu 4-5 pași înainte, are soluții pentru orice direcție a vântului, din oricare unghi ar decide să bată. Este neobosit. Și mândru că toate răspunsurile, toate soluțiile sunt la el

Anxietatea copilului crește prin protejare excesivă

Umăr la umăr cu acești părinți stă anxietatea. Și-a făcut loc acolo de ceva timp. Și crește. Ba chiar se pare că a fost moștenită, spun oamenii de știință. Și a crescut și mai tare, din generație în generație. Și va fi transmisă, social, în familie.

Anxietatea copilului crește prin protejare excesivă. Părinții anxioși, superprotectori, transmit un mesaj clar copilului: nu am încredere în tine. ”Poți puțin. Nu poți. Noroc că sunt eu aici.” Copilul devine vulnerabil întrucât nu va mai ști să recunoască amenințarea din lumea reală și nu va avea putere de eschivare în fața amenințării. Se renunță la auto-determinare și se instalează în copil delăsarea în explorarea propriilor zone de interes.

Acești părinți sunt periculoși pentru ceilalți deoarece îi pot determina să le copieze modelul. Pozează în părinți perfecți, părinți ce au cu adevărat grijă de copiii lor.

Fiind înconjurați de acești părinți putem să ne schimbăm comportamentul, să ne pierdem încrederea în propriul nostru instinct, să devenim la rândul nostru, complet greșit, ultraprotectori și constrictori.

Există o tentație mare în rândul părinților anilor pe care îi trăim: aceea de a dirija chiar și amănuntele din viața copiilor. Aceștia din urmă eșuează în a-și urma propriile pasiuni, propriul drum în viață și ratează marele avantaj de a învăța din propriile greșeli.

Dacă îi vezi pe Ana și pe Horațiu în drumul tău, te rog să ai răbdare cu ei. Și te rog pe tine, dragă părinte, să nu crezi că ești ”mai puțin” dacă nu ești pregătit pentru o furtună galactică, așa cum probabil sunt ei.

Fii încrezător că este bine că îți lași fiica să decidă dacă vrea hanorac sau nu și bucură-te că fiul tău a ales sportul de performanță și nu arhitectura (așa cum și-ar fi dorit bunicii).

Nu există un ghid excepțional sau reguli de aur bătute în cuie pentru a fi un părinte bun. Ascultă-ți vocea interioară, aceea ce vorbește despre echilibru, cu dragoste, fără teamă. Și copiii tăi vor crește sănătos și armonios.

*Părintele-elicopter: psihologul Foster Cline și consultantul în educație Jim Fay sunt cei ce au introdus sintagma în cartea lor din 1990, ”Educația cu dragoste și logică”. Ei descriu părinții-elicopter ca fiind confuzi în privința diferenței dintre dragoste și salvarea copiilor de ei înșiși. Un alt nume pentru părinții-elicopter este ”părinții super-grijă”.

*Părintele plug-de-zăpadă: se pare că termenul a fost inventat de fostul profesor de liceu, David McCullough. El a publicat o carte, ”Tu nu ești special”, în care a implorat părinții să se retragă și să-și lase copiii să și eșueze. Cartea a fost bazată pe un discurs de început de an școlar, susținut în fața elevilor de liceu, în 2012.

Dana Dumitru semnează o nouă recenzie de carte pe Matricea Românească, în care analizează Vara în care mama a avut ochii verzi, roman de Tatiana Ţîbuleac.

Scriitoarea basarabeancă Tatiana Ţîbuleac, jurnalistă de profesie, cunoscută publicului cititor datorită volumului de istorii personale ale emigranților din Franța, Fabule moderne, a publicat anul acesta microromanul Vara în care mama a avut ochii verzi. Scurt, dar intens, acest roman prezintă dramele unui adolescent labil psihic, dar, mai ales, evocă în tușe emoționante relațiile defectuoase dintre copii și părinți.

Narațiunea curge într-un ritm alert, în ciuda absenței dialogurilor, acțiunea fiind conturată prin discurs indirect. Asistăm, poate, la cea mai sinceră declarație concomitentă de dragoste și ură maternală, o confesiune dureros de frumoasă, cum rar îți este dat să citești. Dansul năvalnic al gândurilor perverse amintește de scrierile Petronelei Rotar pe blogul său personal, cu diferența că Tatiana Ţîbuleac concentrează toată suferința într-o singură direcție, și anume, relația cu mama.

De obicei, poveștile personale, tulburătoare, sunt spuse din perspectivă feminină, dar autoarea alege un eu liric masculin. Interesantă și binevenită această opțiune de egalizare a sexelor în sfera emoțiilor fruste, rezervată până acum exclusiv doamnelor. În literatura universală actuală, cel mai bun exponent al acestei tendințe este norvegianul Karl Ove Knausgård, care îndrăznește să redea fără menajamente trăiri și sentimente specifice literaturii psihologice feminine.

Tatiana Țîbuleac, autoarea unui roman inedit despre relația dintre un adolescent și mama lui. Foto: zdg.md

Protagonistul Aleksy este un adolescent cu porniri violente și depresive, la baza cărora stă furia împotriva mamei, acumulată de-a lungul anilor. Disprețul vădit față de aceasta și, în general, față de viață, este ușor de observat încă din primele pagini, când suntem martorii unui portret hidos: „Eu aș fi dat-o la fiare vechi și aș fi început cu părul. Un singur lucru nu se lega în toată povestea aceasta – ochii. Mama avea niște ochi verzi atât de frumoși, încât părea o greșeală să îi irosești pe o față dospită ca a ei.”

Vocabularul bogat în cuvinte și imagini sumbre reflectă chinurile interioare pe care Aleksy le trăiește plenar: „Eram niște resturi umane – niște polipi și chisturi, și aceia operați -, însă aveam pretenții de rinichi și inimi.”

Fiu de emigranți polonezi, locuitor al suburbiei Haringey din Londra, personajul principal este un neînțeles atât în mediul școlar, dar, mai ales, în cel familial. Părăsit de tată („Gândul la tata îmi provoca vomă.”), lipsit de afecțiunea mamei, îi rămân ca singură consolare brațele ocazionale ale bunicii. Dispariția Mikăi, sora mai mică, este cheia către cutia Pandorei ce se revarsă din Aleksy de la vârsta de opt ani. Dorul copleșitor după aceasta, dublat de nepăsarea mamei care se închide în sine odată cu pierderea fiicei, constituie baza furiei clocotitoare ce-l va mistui ani la rând.

Pe măsură ce înaintăm în lectură, Vara în care mama a avut ochii verzi se dovedește a fi o carte despre ispășire și iertare. Grav bolnavă, mama îi propune lui Aleksy să petreacă cu ea o ultimă vară, undeva într-un sătuc din nordul Franței. Din ființele înstrăinate și depresive, cei doi ajung să trăiască aici toată fericirea unei relații normale pe care mama i-a negat-o fiului atâta amar de vreme. Spovedania unei femei muribunde, chinuită de vină și regrete, își găsește ecoul mult așteptat în inima copilului care toată viața a tânjit după un strop de afecțiune.

În vacanța de vară cei doi comunică pentru prima dată cu adevărat, împărțind firimituri de fericire între episoadele depresive ale lui Aleksy și manifestările violente ale bolii mamei. Ura este înlocuită pe rând de acceptare și, mai apoi, de dragoste: „Ochii mamei mele urâte erau resturile unei mame străine foarte frumoase.”

Scris într-un limbaj frust și direct, Vara în care mama a avut ochii verzi este un carusel sfâșietor de emoții, care vorbește despre traumele copilăriei care se închid greu sau deloc, cât și despre puterea magică a vindecării ce vine doar prin descătușarea și acceptarea sentimentelor. Și, nu în ultimul rând, despre putreziciunea umană ce poate fi înlăturată prin terapie:

 Oamenii sunt bolnavi și putrezi, și știu asta, dar se prefac sănătoși și buni de frică. Și pentru că așa e mai ușor. Dar nu toți se pot ascunde mereu. Și uneori toată răutatea și boala și stricăciunea lor erupe și ei se simt bine și fericiți, chiar dacă toți cei din jur îi condamnă și le plâng de milă.

Tatiana Ţîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, Editura Cartier, Chișinău, 2017, 121 pagini