Când copiii desenează personaje din imaginația lor, se întâmplă lucruri uimitoare! Creativitatea îi ajută să combine realitatea cu fantezia, dând viață unor ființe unice. Prin aceste personaje, ei își exprimă emoțiile, dorințele și temerile, învățând mai bine despre ei înșiși. Gândirea simbolică le permite să redea concepte abstracte, cum ar fi binele și răul, iar prin poveștile create își dezvoltă empatia, înțelegând mai bine diverse perspective.
Ce univers fascinant!
Lecția unei mame despre eșec și creștere
Delia își iubește fiul, pe Paul, mai presus de orice. Îl protejează, îl ghidează, îi netezește drumul ori de câte ori viața îi pune obstacole în cale.
Dacă Paul uită să-și facă tema, Delia îi amintește și chiar îl ajută să o termine. Dacă are o problemă la școală, Delia vorbește în locul lui cu cei ce pot fi de ajutor. Dacă se teme să încerce ceva nou, Delia intervine pentru a-l scuti de orice disconfort.
Fiecare eșec posibil al lui Paul este resimțit de Delia, ca și cum s-ar fi petrecut deja, și ca un eșec personal. Ea face tot ce poate pentru a-l împiedica să treacă printr-un moment greu.
Fără să își dea seama, tocmai această iubire intensă, această grijă fără limite, acest impuls de protejare permanentă, îl împiedică pe Paul să învețe lecțiile esențiale ale vieții.
Eșecul nu este un capăt de drum, ci o parte esențială a dezvoltării. Copiii care nu sunt lăsați să greșească nu învață să fie independenți, nu își dezvoltă reziliență și nu își construiesc încrederea în sine. Dacă un părinte își asumă mereu rolul de salvator, copilul va rămâne dependent de el și va ajunge să se teamă de orice provocare.
Pentru a-și ajuta cu adevărat copilul, Delia trebuie să învețe să se retragă treptat. În loc să intervină imediat, poate să îi ofere lui Paul spațiu pentru a lua decizii, pentru a experimenta consecințele propriilor alegeri și pentru a găsi soluții. Sprijinul ei trebuie să fie unul emoțional, nu unul care îl privează de responsabilitate.
Astăzi, Delia a luat o decizie grea, dar necesară. A ales să nu mai intervină imediat când Paul se lovește de dificultăți. A hotărât ,,să fie împreună cu el, nu mereu în locul lui”. Și-a promis că va fi acolo să-l sprijine, dar fără să-i rezolve problemele cum ai clipi.
Va fi greu să se abțină, desigur, va fi greu să nu intervină la fiecare obstacol, dar știe că asta îl va ajuta pe Paul să crească. A hotărât să-l lase să trăiască atât lucrurile bune, cât și pe cele dificile. A hotărât să îi permită să se bucure de propriile-i reușite, dar să învețe și din greșeli. Să descopere că e capabil, puternic și pregătit pentru viață.
Uneori, cea mai mare dovadă de iubire este să-l lași pe copil în unele momente din viață să învețe singur.
-NUUUUUU, nu!, mi-a ieșit oribil, urăsc girafa asta, nu sunt în stare să desenez o girafă!
Hârșșștiiiiiiii! Sunet de foaie ruptă. Ai auzit și tu?
Stai puțin, nu te grăbi! Vrei să-i spui copilului tău perfecționist că vrei să-l ajuți? Păi… nu va ajuta, mai mult ca sigur! Transformi totul în discuție despre tine (tu știi și tu poți), iar el are nevoie să își reconfirme că el poate! Așa că mă gândesc că ar fi bine să mergi spre fiul tău și să îi spui cu o voce mică: ,,Ajutor?” (adică: ai avea nevoie de ceva ajutor?). Chiar așa, un singur cuvânt: ,,Ajutor?”
Dacă spune NU, este un nu ferm. Dacă spune DA, atunci implică-te cât mai puțin posibil, cât mai delicat, și dă-i puterea să încerce iar. Folosește-te de nonverbal: arată-i fața ta tristă care înțelege prin ce trece, spune ce vezi: ,,nu a fost să fie de data asta”, fii gutural: mmmmm, ufff, mdaaa, îhhhh. Empatizează nonverbal cu ceea ce simte acum, în dorința sa de a crea ,,desenul perfect”. Așa ne putem ajuta copiii să stea cu frustrarea, să învețe să o tolereze și să o depășească.
Frustrarea este o emoție naturală, dar greu de gestionat, mai ales pentru copii. Este sentimentul care povestește așa: ai vrea să obții un rezultat, dar ceva te împiedică. În fața eșecului, un copil poate deveni furios, dezamăgit sau chiar poate să renunțe cu totul. Dar tocmai aici este cheia rezilienței – capacitatea de a încerca din nou, de a învăța din greșeală și de a nu se lăsa copleșit de emoție.
Ce putem face noi ca părinți? Să fim alături de ei fără să îi grăbim, să îi lăsăm să experimenteze frustrarea fără să le oferim imediat soluția. Copiii trebuie să simtă că frustrarea nu este un capăt de drum, ci doar o etapă în procesul de învățare. Să le arătăm că eșecul nu este un dușman, ci un profesor care ne ajută să creștem.
În final, când copilul reușește să își stăpânească frustrarea și să încerce din nou, fără presiune și fără panică, învață o lecție esențială: că poate să facă față greutăților și că nu trebuie să fie perfect pentru a fi valoros. Asta este adevărata reziliență!
După câteva momente de liniște se așază din nou la masă și ia o altă foaie. Cu un oftat ușor, dar cu determinare, începe să traseze din nou conturul girafei. Mama îl privește cu ochi plini de încredere, fără să intervină, doar oferindu-i siguranța că poate reuși. Încet, frustrarea se transformă în curaj, iar curajul în progres. Mmmmm…Ce girafă gro-za-vă!
E mare bucurie în sufletele copiilor când începe vacanța de iarnă! În aer plutește magia sărbătorilor, iar cei mici sunt încântați de basmele pline de farmec, poeziile dedicate Crăiesei Iarna și jocurile pline de voie bună. Este vremea râsului, a familiei și a clipelor de neuitat petrecute împreună.
Să fim alături de ei, să le dăruim momente de care să-și amintească cu drag! În această vacanță minunată, bucuria prinde viață în fiecare colț de casă, iar încântarea sărbătorilor ne cheamă pe toți să fim mai buni, mai fericiți, mai uniți.
Rubrica Desenele lui David aduce miracolul aproape, chemând binecuvântările Crăciunului în inimile noastre. Să ne bucurăm împreună de această perioadă de poveste, sărbătorind cu dragoste și lumină! Vacanță minunată!
Mihai, un băiețel de cinci ani cu ochii care sclipesc de încântare și genunchii prăfuiți, se dădea pe tobogan cu o energie nesfârșită. Așa este la 5 ani, energia ta e nesfârșită! De fiecare dată când ajungea jos, chicotea încântat și urca grăbit scările pentru o nouă tură. Vâjjjjjjjjj! În jurul lui, alți copii alergau, râdeau și își chemau părinții să privească. ,,Uite, mami, uite!” Mama lui Mihai, Ana, urmărea zâmbind cum băiatul ei se bucura de fiecare moment.
„Mihai, mai avem zece minute, apoi trebuie să plecăm acasă!”, îl anunțase ea cu blândețe cu ceva timp în urmă. El o privise fugitiv, cu o expresie aceea: ,,am înțeles”, dar minutele trecuseră, și acum, când i-a spus din nou că e timpul să plece, Mihai nici măcar nu s-a mai opri să o privească. „Încă o dată, mami! Doar încă o dată!”, strigă el, fără să încetinească.
Ana oftă ușor. Îi era greu să-l întrerupă, văzând cât de fericit era. Dar era târziu, iar cina trebuia pregătită. În plus, se apropiau orele de culcare, iar Mihai avea nevoie de rutină….. Se apropie de el, încercând să-i atragă atenția. „Mihai, mami, știu că îți place mult aici, dar e timpul să mergem acasă.”
„Nu vreau!” răspunse băiatul, făcând o grimasă.
Ana se aplecă și încercă să îi explice cu răbdare, dar Mihai deja își îndreptase atenția spre o băltoacă de lângă țâșnitoare, în care își dorea să sară. Mama își simți răbdarea încercată, dar mai mult decât atât, începu să se frământe. „Cum să-l abordez, cum să-l fac să înțeleagă fără să plângă sau să se supere? De ce e atât de greu pentru el să plece din parc?”, își spunea Ana în sinea ei, încercând să găsească o soluție.
Trecerea de la o activitate la alta
Iată un moment delicat pentru copii! Oprirea jocului pentru a merge la masă, plecarea din parc sau încheierea unei activități preferate pentru a începe alta poate să îi frustreze, să îi facă să devină rezistenți sau chiar să izbucnească în plâns. Această dificultate nu vine dintr-o simplă dorință de a se opune, ci dintr-un amestec de emoții intense, lipsa unui simț al timpului bine dezvoltat și implicarea profundă pe care o au în prezent. Pentru un copil, a renunța la ceva care îi aduce bucurie înseamnă a se separa, fie și temporar, de o sursă de confort și siguranță. Ei nu înțeleg încă ideea că „mai târziu” este o promisiune concretă. Tot ce știu este că ceea ce îi face fericiți acum trebuie să se oprească, iar asta poate părea definitiv și copleșitor. E tare greu să te desparți de ceea ce îți place!
Copiii trăiesc cu intensitate momentul prezent, iar asta îi face să fie complet absorbiți de ceea ce fac. Când cineva le cere să schimbe direcția, pare o întrerupere brutală a ceea ce trăiesc acum. Mai mult decât atât, creierul lor încă învață să proceseze emoții complicate și să le gestioneze, așa că nu este surprinzător că aceste tranziții pot declanșa reacții puternice. Și noi, ca adulți, simțim uneori un disconfort atunci când trebuie să lăsăm ceva familiar sau plăcut, dar avem capacitatea de a raționa și de a vedea imaginea de ansamblu. Pentru copii, această abilitate se construiește treptat, cu sprijin și înțelegere.
Pentru a-i ajuta să facă față mai bine acestor momente, este esențial să le validăm emoțiile. Când li se cere să se oprească, să le spunem „…știu că îți este greu să pleci acum. Îți place foarte mult să te joci aici, nu-i așa?” îi poate face să se simtă înțeleși și mai puțin singuri în această provocare. E important să rămânem calmi și fermi atunci când le spunem ce urmează. Tonul nostru trebuie să transmită siguranță și hotărâre, nu autoritate sau iritare. De exemplu, putem spune simplu: „…e timpul să mergem acasă acum. Știu că este greu să te oprești, dar mâine te vei putea juca din nou.”
Copiii au nevoie de timp pentru a procesa schimbările. Oferindu-le un avertisment – „Mai avem cinci minute de joacă, iar apoi mergem să mâncăm” – îi ajutăm să se pregătească mental pentru ce urmează. Dacă adăugăm un reper concret, cum ar fi „Mai ai două ture cu bicicleta, apoi plecăm”, tranziția devine mai ușor de înțeles. Este la fel de important să le explicăm că separarea nu este definitivă. Uneori, doar să le spunem „te vei putea juca din nou cu jucăria mâine” sau „parcul va fi aici și data viitoare” le oferă o ancoră emoțională, un fel de promisiune liniștitoare.
Ce urmează?
În loc să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să se termine, putem îndrepta atenția copilului spre ceea ce urmează. Putem spune: „după ce ajungem acasă, citim povestea ta preferată” sau „când terminăm cina, te poți juca cu puzzle-ul tău.” Această redirecționare ajută copilul să accepte mai ușor schimbarea, deoarece se simte atras spre ceva ce îi face plăcere.
Un exemplu simplu poate ilustra cât de mult contează răbdarea și empatia. Dacă un copil nu vrea să plece din parc, îi poți spune: „Știu că îți este greu să pleci. Te distrezi foarte bine aici, nu-i așa? Mai ai timp pentru două ture de cățărare, iar apoi mergem. Panoul de cocoțat va fi aici și data viitoare.” În loc să se simtă grăbit sau forțat, copilul simte că îi sunt respectate sentimentele și că i se oferă spațiu pentru a se pregăti de plecare.
Tranzițiile sunt dificile, dar cu răbdare, empatie și o abordare calmă, le putem face mai ușor de gestionat. Înțelegerea emoțiilor copiilor, oferirea de explicații clare și crearea unui sentiment de predictibilitate îi ajută să navigheze prin aceste momente cu mai multă încredere. Și, mai presus de toate, îi ajutăm să învețe că separarea de o activitate plăcută nu este o pierdere, ci doar o pauză temporară care poate face loc unor alte momente frumoase.
Ana și Mihai pășesc spre casă discutând planurile serii. Și ce zi grozavă de joacă va fi mâine!
Nevoia copiilor de a inventa basme și povești poate fi privită și ca o metodă prin care aceștia încearcă să înțeleagă lumea din jurul lor. Nu este ușor pentru un copil să înțeleagă complexitatea realității! Poveștile și basmele oferă o structură simplificată, cu început, mijloc și sfârșit, în care problemele sunt mereu rezolvate. Ce bine că ei descoperă că totul se poate rezolva, în final, că orice sfârșit poate fi un început, că ceva trebuie să plece pentru ca ceva nou să vină!
Silviu are 8 ani. Azi intră în casă trântind ușa. Fața lui e înroșită de furie, iar ochii îi sclipesc cu o emoție greu de ascuns. Mama îl privește de pe canapea, lăsând deoparte cartea pe care o citea.
— Ce s-a întâmplat, dragul meu? întrebă ea, calmă.
— Nimic! răspunse el răstit, dând cu ghiozdanul de podea. NIMIC!!!! Apoi se lăsă pe un scaun, cu mâinile încrucișate.
Mama știa că în spatele furiei se ascundea ceva mai profund. Se apropie încet și se așază lângă el.
— Știi că poți să-mi spui orice, da? Nu sunt aici să te cert; sunt aici să te ascult.
Silviu oftează adânc, iar ochii i se împăienjenesc de lacrimi.
— La școală, colegii mi-au zis că sunt slab… că nu am curaj să fac nimic. M-au provocat să dărâm o bancă. La început nu am vrut… am făcut-o, totuși, ca să nu râdă de mine. Dar, apoi… m-am simțit groaznic.
Lacrimile îi curg acum pe obraji, iar mama îl strânge ușor în brațe.
— Te-ai simțit obligat să faci ceva ce nu voiai, ca să nu fii rănit mai tare, spune ea cu blândețe. Și furia ta… e doar modul tău de a ține tristețea departe.
Silviu își îngropă fața în umărul mamei.
— E în regulă să fii trist, puiule. Și ești foarte curajos că mi-ai spus asta, continuă ea.
În acel moment, Silviu simți cum povara se ridică, iar lacrimile îi spală sufletul. Era înțeles, iar furia nu mai avea nevoie să-l protejeze.
Să știți că, de cele mai multe ori, furia copilului vostru nu este altceva decât un scut – un bodyguard al tristeții sale. În spatele unui acces de nervi, al unui „nu vreau” spus cu încăpățânare sau în spatele unei priviri încruntate, poate să se ascundă o durere pe care copilul vostru nu știe încă să o exprime.
Trăim într-o societate care ne-a învățat că e mai acceptabil să fii furios decât să fii trist. În special pentru băieți, furia devine masca unei suferințe mai adânci, pentru că, din păcate, lacrimile încă sunt văzute ca o slăbiciune, chiar și atunci când sunt ale unui copil. E ușor să tolerăm un copil morocănos, poate chiar să glumim despre asta, dar când vedem lacrimi sau auzim suspine, ne grăbim să le „rezolvăm”, să le oprim, să fugim de ele.
Ne este greu să le acceptăm vulnerabilitatea. Și nu pentru că nu îi iubim – din contră, pentru că îi iubim atât de mult încât ne doare să-i vedem suferind. Dar tocmai în aceste momente au cea mai mare nevoie de noi. Nu să le spunem să nu mai plângă, nu să îi distragem cu altceva, ci să stăm acolo cu ei, să le validăm emoțiile: „Știu că e greu. Sunt aici cu tine.”
Gândiți-vă la cât de curajos este un copil care își arată suferința. E un act de încredere pură să lase garda jos, să ne invite în lumea lor interioară, în mijlocul furtunii lor. Și cât de frumos este să fim acolo, să fim ancora care îi ajută să treacă prin ea, în loc să le cerem să o ignore.
Poate că e timpul să schimbăm ceva – să fim mai deschiși la lacrimi, la supărare, la toate emoțiile care fac parte din viața noastră de oameni. Să le arătăm copiilor noștri că nu doar furia e acceptată, ci și tristețea, vulnerabilitatea, căderile. Pentru că atunci când copilul vostru se simte în siguranță să-și arate toate emoțiile, înseamnă că se simte în siguranță cu voi – iar asta este cel mai prețios dar pe care îl putem oferi.
Ascultă povestea creată de copilul tău! Ascult-o cu atenție! Cea mai sigură cale spre inima unui copil este timpul petrecut împreună. Nu cadourile sau promisiunile îi câștigă afecțiunea, ci momentele simple, în care îi acorzi atenție. O plimbare în parc, o poveste înainte de culcare sau chiar un joc improvizat pot crea legături de neînlocuit. Copiii simt când sunt ascultați și înțeleși, iar aceste clipe de conexiune rămân cu ei pentru totdeauna. Prezența ta sinceră și implicată îi arată că este important pentru tine. În final, timpul oferit valorează mai mult decât orice altceva, pentru că în el se construiesc amintiri și se sudează relații durabile.
,,Tehnologia este cel mai bun prieten al omului. Înăuntru însă, este cel mai mare dușman.” – Frank Herbert, romancier
Salutare, dragi prieteni! Eu sunt David, desenatorul din spatele pânzei colorate. Desenele din acest articol au fost cele ce m-au îndemnat să împărtășesc această bucurie cu toată lumea! Vă voi spune istoria Desenelor lui David.
Într-o zi de vară călduroasă, David s-a apucat de desenat. Desenă de zor, folosind culori minunate.
Chiar atunci, i-a venit o idee! Dacă ar fi putut vinde aceste desene, pentru a câștiga câțiva bănuți de buzunar. „Ce idee minunată!” își spuse David. Așa că, organiza o mică expoziție în casa lui de exact 14 desene, pe care le expuse frumos.
Nu veneau prea mulți oameni, deoarece, după cum am spus mai sus, aceste desene erau expuse la el în sufragerie. Văzând că nu merge bine treaba, David s-a gândit să-și mute desenele la tatăl său în firmă și, de ce nu, să-ți poți face desene la comandă. Dar ce să vedeți, chiar și cu această opțiune nouă, tot nu-i mergea bine. S-a gândit că, poate, lumea are nevoie de altceva. Așa că și-a creat o mică firmă de IT. Daar… ați ghicit! Nici așa nu-i mergea bine. Cât timp se gândea și se tot gândea, i-a fost livrata o ofertă, de la Matricea Românească. „Ce ai zice dacă ai face desene pentru articolele mele?” îl întrebă într-o zi Scarlett Onica, ce postează articole uimitoare (recomand să le citiți). David aprobă cu încântare! A început să facă desene pentru articolele de la Matricea. Le citea, se gândea, și creionul pe foaie punea.
Dar, după o vreme, lui David i-a venit o idee! Cum ar fi fost, dacă ar fi avut propria lui rubrica de desene la Matricea Românească? Era o idee strălucită, ce i-a fost îndată aprobată! De atunci, și până în prezent, David desenează de zor MAI ALES PENTRU COPIII ce vizitează Matricea Românească. Separat, am început să scriu povești pentru sora mea, Maria. Ei îi plac foarte mult poveștile cu pisici, iar mie îmi plac poveștile de acțiune. Așa că, m-am gândit să fac o poveste despre o pisicuță super eroină! Personal, recomand ascultarea noii povești, „Poveștile lui Pufin”, la culcare, deoarece a fost concepută că o istorioară liniștitoare de seară.
Aș avea un mesaj pentru toți copii pasionați de desen și pictura: Să nu vă fie rușine să împărtășiți micile voastre creații tuturor! Sunt sigur că sunt uimitoare și vor bucura pe toată lumea! Iar acum, un mesaj pentru părinți: Înțeleg, romana, matematica și școală sunt foarte importante, dar asta nu înseamnă că tot ce trebuie să facă copiii e să exceleze la aceste materii.
Dați frâu liber imaginației, copii! Succes și să vă ajute Dumnezeu în tot ce faceți!
Copiii scriu povești! Și poveștile lor prind viață! Ele trăiesc în ei și în fiecare dintre noi, în tot ce ne înconjoară.
E timpul ca și Poveștile lui David, alături de Desenele lui David, să prindă contur și simțire!
Este timpul acestei povești să zburde în lume.
Poate că este un bun imbold să vă încurajați propriul copil să își descopere talentul de scriitor… Încurajați-l să creioneze personaje și să le dea glas și personalitate. Nu-i așa că este o idee foarte bună?
Dragostea… dragostea este motorul care ne unește, dăruiește sens și scop existenței noastre, fiind o manifestare a bunătății divine. Pacea este rezultatul armoniei interioare și rezultatul înțelegerii reciproce, un dar ce liniștește sufletul și aduce echilibru în relațiile noastre. Binecuvântarea este semnul bunătății divine, este ceea ce ne însoțește pe calea vieții, oferindu-ne protecție, împlinire și fericire.
Câteva cuvinte cu sens, pentru noi toți, în zilele de final de august…
Ați auzit și voi, nu-i așa? Mulți părinți cred că artele și muzica au o valoare educativă redusă, însă acest lucru este complet fals! Artele și muzica sunt esențiale pentru dezvoltarea copiilor, nu doar pentru că adaugă melodie și bucurie în viața lor, ci și pentru că îi ajută să crească pe multiple planuri fundamentale. Fie că învață aceste discipline la școală sau prin lecții private, copiii vor beneficia enorm, atât emoțional, cât și educațional.
Cum se poate exprima un copil care nu găsește cuvintele potrivite? Arta îi ajută pe copii să se exprime atunci când cuvintele nu sunt suficiente. De multe ori, emoțiile lor rămân blocate, ducând la anxietate, stres sau depresie. Prin artă, ei pot elibera aceste trăiri, fie ele bune sau rele, găsind astfel un refugiu care le sprijină o viață fericită și sănătoasă. În plus, culorile și creativitatea sunt strâns legate, iar arta le oferă copiilor ocazia de a experimenta cu nuanțe și forme, stimulându-le imaginația și puterea de a conceptualiza. Nu ar fi minunat să îi vezi cum descoperă lumea din jurul lor prin creațiile lor?
Pe măsură ce creează, copiii învață să găsească soluții creative pentru provocările pe care le întâlnesc. Cum altfel ar putea învăța să rezolve problemele într-un mod inovator? Arta îi face, de asemenea, să se simtă încrezători și mândri de ceea ce realizează. Pe măsură ce își văd progresul și dobândesc măiestrie, încrederea în propriile abilități crește, iar acest lucru se reflectă și în relațiile cu cei din jur. Arta îi ajută să colaboreze, să comunice și să decidă împreună ce este bine și ce nu, dezvoltându-le astfel abilitățile sociale. Și oare nu este important să îi ajutăm să își construiască încrederea și abilitățile sociale de la o vârstă fragedă?
Mai mult, arta îi conectează pe copii cu trecutul și cultura noastră. Te-ai gândit vreodată cât de valoros este ca un copil să înțeleagă moștenirea culturală? Prin artă, ei pot învăța să aprecieze și să respecte cultura, dezvoltând o înțelegere mai profundă a lumii în care trăiesc.
Muzica, la rândul ei, are un impact profund asupra dezvoltării copiilor. Cum poate un simplu cântec să le influențeze emoțiile, fizicul și mintea? Indiferent de vârstă, muzica poate deveni un element esențial în viața lor, fie că o învață prin cântat sau prin studierea unui instrument. Pe măsură ce cresc, cursurile și lecțiile de muzică îi vor ajuta să se perfecționeze și să își dezvolte abilitățile cognitive.
Cum poate muzica să îmbunătățească memoria și procesul de gândire al unui copil? Prin cântece și ritmuri, copiii exersează limbajului, își îmbunătățesc abilitățile de citire și memorare. De aceea, mulți educatori folosesc muzica pentru a-i învăța pe copii despre culori, luni ale anului și multe alte concepte. În plus, muzica are puterea de a-i motiva și energiza. Te-ai gândit vreodată cât de mult poate influența un cântec starea de spirit a copilului tău? Cântecele le pot schimba starea de spirit, le pot concentra atenția și le pot pregăti mintea pentru sarcini importante, cum ar fi asimilarea și organizarea informațiilor.
Stresul și anxietatea sunt din ce în ce mai prezente în viețile copiilor noștri. Cum pot ei găsi un refugiu împotriva acestor provocări? Muzica le oferă o oportunitate de a se relaxa, de a se distra și de a crea ceva frumos, ceea ce îi ajută să se elibereze de tensiuni. Muzica îi îndrumă să își exprime emoțiile și să își găsească liniștea interioară.
Este dovedit că acei copii care sunt implicați în artă și muzică au performanțe mai bune la școală. Nu îți dorești și tu asta pentru copilul tău? Aceste discipline le dezvoltă abilitățile cognitive, le îmbunătățesc relațiile sociale, stimulează creativitatea, gândirea critică și abilitățile de rezolvare a problemelor, oferindu-le încrederea necesară pentru a excela în toate aspectele vieții. Prin urmare, implicarea copiilor în arte și muzică le oferă beneficii care depășesc cu mult limitele educației formale.
Nu ar fi minunat să le oferim această șansă?
