Tag

copil

“Ce s-ar putea întâmpla dacă omul ar folosi AI-ul in scopuri negative?” – David Ioan Bulboacă

 

Un vis urât: utilizarea inteligenței artificiale (AI) în scopuri negative! Acest lucru ar putea avea -bineînțeles- consecințe grave și de amploare globală. 

Dacă AI ar fi folosită pentru atacuri cibernetice, ar putea compromite securitatea datelor personale, guvernamentale și financiare, destabilizând economiile și societățile. În domeniul militar, AI ar putea crea arme autonome care să acționeze fără intervenția umană, crescând riscul de conflicte și violență. Manipularea informațiilor prin AI ar putea răspândi dezinformare, afectând alegerile democratice și amplificând tensiunile sociale. De asemenea, utilizarea AI în supravegherea maselor ar putea eroda drepturile și libertățile individuale, transformând societățile în regimuri autoritare. 
Pentru a preveni aceste scenarii, este esențială reglementarea strictă și responsabilă a dezvoltării și utilizării tehnologiilor de inteligență artificială, alături de o colaborarea internațională pentru a asigura utilizarea etică a acestora. (mai multe despre acest subiect și pe site-ul https://www.europarl.europa.eu/)

Dragi părinți, vacanța mare este un moment ideal pentru a le oferi copiilor oportunitatea de a se exprima prin artă. Lăsați-i să exploreze și să experimenteze diverse forme de artă, de la desen și pictură la sculptură și modelaj, muzică, ritm, teatru, dans!

Creați un spațiu <<liber de judecată>> în care copiii să își poată manifesta creativitatea și să se simtă mândri de creațiile lor. Oferiți-le materiale variate și încurajați-i să participe la ateliere de artă sau să își petreacă timpul în natură, unde pot găsi inspirație. Prin aceste activități, nu numai că le veți îmbunătăți abilitățile motorii fine și încrederea în sine, dar veți cultiva și o apreciere profundă pentru frumusețea lumii din jurul lor. Astfel, vacanța mare poate deveni o perioadă de creștere interioară semnificativă.

 

De ce? Pentru că se încurajează creativitatea și imaginația

Arta este o platformă prin care copiii își pot exprima creativitatea și imaginația nelimitată. Prin artă, copiii se pot exprima liber și pot explora idei, concepte și perspective diferite. Pot experimenta cu culori, forme și texturi, și pot crea opere unice, care le aparțin în totalitate. Acest proces de gândire creativă le stimulează imaginația și îi ajută să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor aplicabile în diverse domenii ale vieții.

 

 

De ce? Pentru că se îmbunătățesc abilitățile motorii fine

Participarea la activități artistice necesită manipularea diverselor materiale de artă, precum pensule, creioane și lut, ceea ce ajută la îmbunătățirea abilităților motorii fine ale copiilor. Pe măsură ce învață să țină, să controleze și să folosească aceste instrumente, coordonarea mână-ochi, dexteritatea și forța degetelor se dezvoltă. Aceste abilități sunt importante nu doar pentru crearea artei, ci și pentru realizarea sarcinilor zilnice, cum ar fi scrisul, legarea șireturilor și încheierea nasturilor.

 

De ce? Pentru că sigur crește încrederea în sine

Când copiii creează artă, dezvoltă un sentiment de apartenență și mândrie față de creațiile lor. Expunerea lucrărilor lor sub formă de desen, pictură sau sculptură, spectacol poate crește încrederea în sine și sentimentul de realizare. Arta le oferă copiilor un spațiu sigur pentru a se exprima fără teama de a fi arătați cu degetul, ceea ce le dezvoltă stima de sine și îi încurajează să își asume riscuri și să încerce lucruri noi.

 

De ce? Pentru că este favorizată expresivitatea emoțională și conștientizarea de sine

Arta poate servi ca un instrument puternic pentru copii de a-și exprima emoțiile și gândurile într-un mod sănătos și constructiv. Le oferă un mijloc de a-și canaliza sentimentele, fie că este vorba de bucurie, tristețe, furie sau confuzie. Copiii învață să își identifice și să își înțeleagă emoțiile, ceea ce favorizează inteligența emoțională și conștientizarea de sine. Arta poate fi, de asemenea, terapeutică, ajutându-i să proceseze emoții și experiențe dificile.

 

 

De ce? Pentru că este cultivată înțelegerea culturală și istorică

Arta este o reflectare a culturii și istoriei. Prin participarea la activități artistice, copiii pot învăța despre diferite forme de artă, stiluri și tehnici din diverse culturi și perioade de timp. Această expunere la diverse forme de artă le poate cultiva aprecierea pentru diferite perspective și le poate dezvolta înțelegerea și respectul pentru alte culturi și tradiții.

 

De ce? Pentru că se încurajează gândirea critică și rezolvarea de probleme

Arta implică luarea de decizii și alegeri, cum ar fi selectarea culorilor, aranjarea formelor și crearea compozițiilor. Participarea la aceste procese artistice ajută copiii să dezvolte gândirea critică și abilități de rezolvare a problemelor. Ei învață să analizeze, să evalueze și să ia decizii bazate pe obiectivele și preferințele lor artistice. Aceste abilități pot fi transferate în alte domenii ale vieții, cum ar fi academicul și luarea deciziilor în activitățile zilnice.

 

De ce? Deoarece prin artă se promovează abilitățile sociale și colaborarea

Arta poate fi o activitate socială, implicând colaborare, comunicare și lucru în echipă. Copiii pot participa la proiecte de artă în grup, unde învață să lucreze împreună, să își împărtășească ideile și să facă compromisuri. Ei învață, de asemenea, să aprecieze și să respecte creativitatea altora, ceea ce promovează abilitățile sociale și empatia. Arta poate fi, de asemenea, un mijloc de a se conecta cu colegii și de a construi prietenii, pe măsură ce copiii își împărtășesc lucrările de artă și se angajează în discuții despre procesul lor creativ.

Arta expune copiii la frumusețea lumii. Prin artă, ei învață să observe și să aprecieze estetica naturii, a oamenilor și a obiectelor. Învață să acorde atenție detaliilor, culorilor, modelelor și altor elemente vizuale.

 

 

Ce bucurie mare: ,,…a venit vacanța cu trenul din Franța!”

Vara aduce promisiuni de libertate și aventură. În aceste zile însorite, tocmai sărbătorim începutul unei perioade magice, departe de programul riguros, departe de rutina zilnică.

Vacanța e un prilej de bucurie pură, de redescoperire a jocurilor și prietenilor, de zile nesfârșite de explorare. Fără griji, fără responsabilități, ar fi grozav ca cei mici să trăiască intens fiecare clipă, acumulând amintiri prețioase.

,,Hai copii la joc!” un cântec al copilăriei ce ne amintește de vremurile când fericirea era simplă și sinceră, când fiecare zi începea cu promisiunea unei noi aventuri. Iată -în acest desen- un simbol al inocenței și al bucuriei de a trăi.

-Vino, vino, Spot!

Victor îl are pe Spot și Spot îl are pe Victor. Sunt nedespărțiți. Spot e un brac german și are un an. Victor e fericit și are 12 ani. Se joacă împreună și cresc împreună. Victor este mult mai sigur pe el în ultima vreme. Este responsabil și cald și împăciuitor. Să fie totul legat de apariția lui Spot în viața lui?

 

 

 

Animalele de companie joacă un rol extraordinar de important în viața copiilor noștri. V-ați gândit vreodată cât de mult poate influența prezența unui cățel sau a unei pisici dezvoltarea emoțională a unui copil? Prin îngrijirea unui animal de companie, copiii învață să fie mai empatici și mai sensibili la nevoile celor din jur. Este cu adevărat uimitor să observi cum un mic prieten cu blană îi poate învăța pe cei mici responsabilitatea, organizarea și grija față de alții.

Și ce poate fi mai frumos decât un copil care râde în hohote în timp ce aleargă prin parc alături de cățelul său? Activitatea fizică pe care o presupune plimbarea câinilor sau joaca cu pisicile îi menține pe copii activi și sănătoși. Mai mult decât atât, știința ne spune că expunerea timpurie la animale de companie poate întări sistemul imunitar al copiilor și poate reduce riscul de alergii.

 

-Mira, am ajuns acasă! Mira miaună cu încântare. Ioana a sosit și vor sta amândouă de vorbă. Ioana o respectă pe Mira cea delicată, iar Mira se simte tare bine când Ioana povestește în timp ce ea se întinde relaxată. Ioana nu se mai simte deloc singură de când Mira face parte din viața ei.

 

 

Cum poate un simplu animal să schimbe dinamica socială a unui copil? Animalele de companie pot deveni liantul care ajută copiii să se apropie mai ușor de alți copii, facilitând astfel interacțiunile sociale și formarea de noi prietenii. În momentele de stres sau anxietate, animalele oferă un sprijin emoțional necondiționat, fiind mereu acolo pentru a oferi confort și afecțiune.

 

Coco, perușul, este adorat de Ileana. Coco a ajutat-o pe Ileana să treacă peste plecarea bunicii. Ileana a plâns cu el și i-a spus dorurile ei. Coco își pune capul cu penaj verde pe fața Ilenei, iar lucrurile par mai ușoare.

 

 

Nu e minunat să vezi curiozitatea unui copil crescând pe măsură ce își întreabă părinții despre cum să își îngrijească animalul de companie? Această curiozitate duce la o stimulare intelectuală constantă, copiii dorindu-și să afle cât mai multe și să învețe lucruri noi. Îngrijirea unui animal de companie poate chiar să îmbunătățească abilitățile de comunicare ale celor mici, atât verbal, cât și non-verbal.

 

Broscuța țestoasă a lui Gabriel vine în palma lui imediat ce acesta se așează la birou. Gabriel a învățat multe despre Matilda. Știe cum să o hrănească și știe exact când să îi dăruiască Soare. Gabriel a devenit AS la zoologie. Profesorul îl laudă, colegii îl privesc cu admirație. Și asta de când Matilda îi e tovarăș bun!

 

 

Când un copil reușește să îngrijească un animal de companie, să-l hrănească, să-l plimbe și să-i ofere afecțiune, aceasta poate avea un impact profund asupra stimei de sine. Copilul se simte mândru de realizările sale și învață să aibă încredere în propriile abilități.

Părinții au un rol crucial în această ecuație. Alegerea animalului potrivit este esențială, iar copiii trebuie învățați cum să interacționeze în siguranță cu prietenii lor blănoși pentru a preveni accidentele.

Animalele de companie pot transforma viețile copiilor noștri în moduri incredibile, oferindu-le nu doar prietenie și iubire, ci și lecții valoroase de viață. A avea un animal de companie nu înseamnă doar să ai un tovarăș de joacă, ci și să oferi și să primești afecțiune, să înveți despre responsabilitate și să crești într-un mediu plin de iubire și căldură. Este o experiență neprețuită, care lasă amprente adânci și frumoase în inimile și sufletele copiilor noștri!

 

,,Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu.”- ne spune profesorul Leo Buscaglia.

Talentul este, fără îndoială, un dar divin, o sclipire de genialitate oferită fiecărui individ la naștere. Este acea abilitate specială care ne face unici și care, dacă este cultivată cu grijă și pasiune, poate aduce bucurie și împlinire nu doar nouă, ci și celor din jur. Este un semn al iubirii și încrederii pe care Dumnezeu le are față de noi, un semn că suntem capabili de lucruri mărețe.

Ceea ce facem cu talentul nostru este, însă, adevărata probă a vieții. Este modul prin care ne arătăm recunoștința față de Cel care ne-a dăruit această capacitate extraordinară. Folosindu-ne de talent pentru a aduce lumină, speranță și frumusețe în lume, ne manifestăm iubirea și respectul față de divinitate. Fie că este vorba de artă, știință, sport sau orice alt domeniu, important este să ne dedicăm cu sinceritate și dăruire, să ne străduim să facem bine și să lăsăm o amprentă pozitivă în urma noastră.

 

Într-o lume în care rolul de părinte este în continuă evoluție, pare esențial să navigăm cu înțelepciune și să găsim acel echilibru delicat între stimularea copiilor noștri și impunerea de limite clare. Pentru că este nevoie de limite clare, așa este?

Cum reușim să facem acest lucru?

Puțină introspecție și câteva întrebări la obiect parcă ar fi bine venite:

Cât de mult poate gestiona copilul nostru? Această întrebare ar putea părea dificilă, dar răspunsul este surprinzător de simplu: atât cât îi oferim oportunitatea să încerce!

Ne așteptam la un răspuns atât de simplu?

 

 

Proces gradual: pas după pas

Asimilarea sarcinilor și responsabilităților este un proces gradual, asemănător cu învățarea unui instrument muzical. Copiii noștri trebuie exerseze pentru a deveni pricepuți în abordarea diverselor provocări pe care viața le aduce în calea lor.

În cât timp învață să cânte la flaut? Dar la pian? Dar la violoncel?

Poate se vor descurca rapid la fluieratul din frunză, însă le va lua ceva timp până când vor interpreta perfect o Sonată pentru vioară de Beethoven.

 

Bun. Suntem de acord cu asta. Mergem puțin mai departe.

Cum îi putem ajuta să gestioneze mai mult? Ei bine, secretul constă în a le oferi sarcini adecvate vârstei și nivelului lor de dezvoltare.

 

 

Sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare

Le putem oferi sarcini casnice zilnice, încorporând responsabilitatea în activitățile curente. Ei vor învăța astfel nu doar să facă față provocărilor, ci și să aprecieze realitățile vieții într-un mod natural.

În loc să îi lăsăm pe copii să se uite la televizor în timp ce facem treburi prin casă, de ce să nu îi implicăm în acele activități?

Le oferim un bilet în culisele spectacolului vieții, unde ei devin protagoniști activi în procesul educațional (ce bine sună acest lucru!)

Odată ce copiii noștri se angajează în diverse sarcini și activități, ei nu doar îndeplinesc o simplă sarcină casnică, ci acumulează experiențe neprețuite care îi vor însoți pe tot parcursul vieții.

Vor ști cum se face!

Dar cum ne asigurăm că așezăm limitele clare și totuși că îi încurajăm pe copiii noștri să își dezvolte independența și responsabilitatea?

Este important să stabilim limite clare și să le explicăm consecințele nerespectării acestora. Fără limite, copiii ar putea deveni vulnerabili în fața pericolelor și provocărilor pe care viața le așează pe potecă.

Deci, cum putem stabili aceste limite și cum le putem comunica copiilor noștri într-un mod eficient? Putem privi această abordare ca pe o hartă a găsirii unei comori, în care valorile noastre sunt reperele care îi ghidează pe copii către un traseu sigur și constructiv.

 

Dar cum știm când să stabilim aceste limite și cum să le impunem copiilor noștri fără a fi percepuți ca fiind prea duri sau restrictivi? Este important să găsim un echilibru între încurajarea explorării și impunerea unor reguli clare și consecvente. Prin stabilirea limitelor, le oferim copiilor noștri un cadru sigur în care să crească și să se dezvolte, încurajându-i să își asume responsabilități și să își dezvolte disciplina și maturitatea.

 

 

În final, educarea copiilor noștri nu este doar despre transmiterea de cunoștințe și abilități practice, ci și despre cultivarea unui caracter puternic și a unei atitudini pozitive față de viață. Găsirea echilibrului în educație este o călătorie continuă, o călătorie ce musai necesită răbdare, înțelegere și comunicare deschisă.

Suntem gata de drum?

 

Pe sub genele lungi, ochii aruncă văpăi.

Este primul lucru pe care îl observi la ea.

Elena Bocai are 9 ani, o curiozitate imensă, răspunsuri profunde și un talent artistic aparte.

 

Ne-am așezat lângă ea și i-am povestit:

Știm cât de mult îți place să desenezi, să pictezi… Și știm că și tu știi că sunt și alți copii pasionați de ceea ce te pasionează pe tine! Unul dintre acești copii este David.

El desenează și crede că desenul este foarte important în viața copiilor, tinerilor, adulților.

Are o rubrică, ,,Desenele lui David”, în revista Matricea Românească, și acolo el pune acest îndemn:

<<Dragi copii, eu vă spun să vă urmați dorința de a desena așa cum vă doriți! Dezvoltați-vă talentul și experimentați tot ce vă animă imaginația!

Dragi părinți, să știți că româna și matematica sunt importante, desigur, însă este foarte important să le permiteți copiilor voștri să facă ce le place! Atunci ei simt că fac ceva deosebit pentru ei, cu multă-multă plăcere!>>

 

 

Ce părere ai tu de acest îndemn?

Oare are sau nu are dreptate David? De ce?

Sunt perfect de acord cu ceea ce crede David! Bineînțeles!

Da, desigur, sunt materii care sunt considerate de unii ,,importante”.

Însă pentru mine este foarte important desenul! De ce? Păi pe mine mă ajută… în suflet! Mi se face pielea de găină când așez culoarea pe pânză!

 

Ce faci înainte de a te așeza în fața viitoarei tare lucrări?

Înainte de a mă așeza în fața viitoarei mele lucrări fac două lucruri: în primul rând organizez totul! Pun toate instrumentele mele la un loc. La locul cel bun! Pensule, culori, apă, șervetul. Nu vreau să fiu deloc tulburată în timp ce lucrez. Este foarte important să fii pregătit!

Apoi mă cufund în gânduri. Îmi imaginez ceea ce voi crea. Am nevoie de liniște, liniștea cheamă inspirația.

 

Cum ia naștere o lucrare a ta?

Încep mereu cu pata de culoare mare. Pe fundal dau culoarea pe care o simte inima mea. Uneori culoarea aceasta arată ceea ce am trăit în ultima vreme sau emoții prin care mă poartă gândul.

Uneori am un impuls. Și îmi place să mă las purtată de acesta. Mă duce exact în mijlocul imaginii mele, cea pe care vreau să o așez în culoare pe pânză.

 

Ce imagini te inspiră?

Mă inspiră aproape orice: vaza cu flori, norii, cerul, pământul, copiii, oamenii, jocul.

 

Când pictez florile eu mă gândesc și la pământ, la rădăcinile lor. Văd cum își iau de acolo seva și văd ce culori aduc la suprafață.

 

 

Ce culori alegi, de obicei?

Cred că acum aleg cel mai des roșul aprins și bleu-marin-ul. Îmi place cum vibrează și mov-grena-ul, galbenul, verdele.

 

Pictezi doar cu mâna, sau crezi că uneori pictează și sufletul tău?

Deși pare că mereu pictăm cu mâna eu spun că uneori doar sufletul îmi pictează. Vin la suprafață idei pe care nu le pot descrie în cuvinte. Doar sufletul meu poate. În acele imagini am toată dragostea așezată.

De exemplu sufletul meu pictează copaci interesanți, cu crengi colorate, cu frunze ce se mișcă.

 

Știu că ai participat la un concurs la care ai luat Locul I. Despre ce concurs este vorba?

Care a fost tema lucrării tale?

Ohhhh….da! (Elena zâmbește cu ochii și întreaga ei ființă).

Concursul închinat Zilei Mamei!

Incredibil a fost!

Tema era ,,Chipul mamei în primăvară”.

Am pornit plină de încredere. Și s-a întâmplat ceva: mi-am așezat paleta de culori într-un loc greșit și pensula înmuiată în culoarea pentru părul mamei a intrat în culoarea feței pe care o așezasem deja pe pânză. Hmmmm….s-a schimbat nuanța pe care o doream!

Florile de cireș pe care le-am pictat apoi și iubirea mea pentru mama (iubire pe care o simțeam în timp ce pictam!) cred însă că au contat mai mult! Cerul, soarele, totul cânta dragostea mea pentru mama. M-am gândit tot timpul la ea în timp ce pictam. Părea că este lângă mine…

Simțirea se simte într-un tablou, știu asta!

Am câștigat premiul întâi și asta mi-a umplut inima de fericire!

 

 

Știu cât de mult îți place școala! Și mereu afirmi că nu ai dori să lipsești nici măcar o zi!

Așa este! Îmi place foarte mult la școală. Îmi plac colegii, îmi place să fiu cu ei, îmi place enorm să învăț de la învățătoarea mea! Da, sunt un copil căruia îi place să învețe!

(Elena este elevă a școlii Ioanid, în clasa a II-a A).

 

Ai un artist preferat?

Mmmmm… Da! Probabil acum îl admir cel mai mult pe Claude Monet. Florile lui! Și vaza plină cu floarea-soarelui! Mi-nu-nat!

Mă uit la lucrările lui și mi se pare că și el simte ce simt și eu…. culoarea îmi arată asta!

 

Un gând de final, acum, la 9 ani ai tăi, pentru copiii care citesc acest interviu?

Daaa! Vă rog să pictați! Zi de zi! Fie o să vă simțiți extraordinar, fie o să începeți să vă simțiți mai bine, dacă ați avut o zi mai grea!

 

Am și un mesaj pentru adulți: lăsați, vă rog, copiii să picteze! Fără desen lumea noastră, a tuturor, ar fi tristă, fără culoare! Vă puteți imagina o lume fără culoare? Eu, una, nu!

 

Îi rog pe copii să picteze apelând la imaginația lor! Este frumos să reproducem și lucrările altor artiști, însă atunci mie mi se pare că ne concentrăm pe a reda ce au făcut alții. Cred că mai mult gândim și noi trebuie să simțim!

Ce te face fericit?

Să pictezi tu cu pensula ta și culorile tale, și sufletul tău și inima ta!

 

I-am mulțumit impresionați Elenei și am știut încă o dată că rubrica ,,Desenele lui David” unește sufletele copiilor și aduce culoarea de care este nevoie în lume!

 

Maria își aștepta fiica. Smaranda urma să intre pe ușă din minut în minut. Maria de abia aștepta să afle amănunte despre cum a decurs prezentarea la geografie. Fiica ei muncise mult la proiect și simțea mama că va fi o seară cu discuții despre proces susținut și reușită!

Și totuși… surpriză! Smaranda a intrat pe ușă, a trântit ghiozdanul și a rostit printre dinți:

-Nu, să nu mă întrebi nimic! Nu mi-a ieșit nimic! O prostie! O prostie!

,,Heeei! -a țipat gândul Mariei- ce este cu comportamentul acesta și cu tonul acesta??? Nu uita cu cine vorbești! Vino-ți în fire! Ai un comportament deranjant, total nepotrivit”!… A țipat doar gândul, cuvintele nu au ajuns pe buzele mamei.

Și ce bine că a fost așa!

 

 

Oare cum este în papucii fiilor și fiicelor noastre?

Cum o fi fost azi în papucii Smarandei? Ce s-o fi petrecut în clasă? Și cât de dificil a fost să se descurce cu situațiile delicate?

,,Puțină răbdare să am, își spuse mama și voi putea tempera lucrurile. Ce bine ar fi să ne putem conecta…”

 

Conectarea dintre părinte și copil este esențială pentru o relație sănătoasă și armonioasă. În momentele dificile, câteva cuvinte cheie pot face diferența în întărirea legăturii și în așezarea unei comunicări deschise și sincere. Un astfel de dialog empatic și receptiv poate fi un pilon solid pentru creșterea copilului într-un mediu în care se simte înțeles și acceptat.

 

Ce cuvinte ar fi de spus?

 

Părintele spune: ,,Te cred”.

Aceste două simple cuvinte pot avea o putere imensă în relația cu copilul. Atunci când un părinte spune ,,Te cred”, transmite încredere și sprijin, arătând că este acolo pentru copil în orice situație. Înțelegerea și validarea sentimentelor copilului sunt esențiale pentru construirea unei conexiuni puternice. Încearcă și tu!

 

 

Părintele spune: ,,Spune-mi mai multe despre asta”.

Această invitație la dialog deschis încurajează copilul să își exprime gândurile și sentimentele într-un mediu sigur și acceptant. Ascultarea activă și interesul sincer al părintelui demonstrează că este dispus să înțeleagă perspectiva copilului și să îl sprijine în rezolvarea problemelor.

 

Părintele spune: ,,Sunt foarte fericit că ai decis să împărtășești asta cu mine”.

Cuvintele reflectă bucuria și onoarea părintelui că este considerat un confident adevărat de către copil. Acest sentiment de încredere și deschidere întărește legătura dintre ei și îi ajută să își împărtășească grijile și bucuriile într-un mod autentic și sincer.

 

Conectarea dintre părinte și copil este o bază fundamentală pentru o creștere armonioasă și sănătoasă. Prin cultivarea unei relații bazate pe încredere, respect și comunicare deschisă, noi, părinții, putem oferi copilului un cadru sigur și stabil în care să se dezvolte și să înflorească.

Dialogul empatic și receptiv nu doar că întărește legătura dintre noi, ci oferă și copilului încrederea și sprijinul necesar pentru a face față provocărilor vieții și pentru a deveni un individ echilibrat și încrezător în sine.

 

-Smaranda, sunt aici. Spune-mi mai multe despre ce s-a petrecut azi!

-O, mama, nu a fost ușor deloc!

-Te cred! Te ascult!

 

Fenomenul lumilor imaginare create de copii a fost studiat în anul 2018, prin două cercetări, și se pare că este mai frecvent decât s-a crezut! Realizată cu ajutorul a 77, respectiv 92 de copii cu vârsta intre 8 și 12 ani, cercetarea arata ca aproximativ 17% dintre copii pot descrie lumi imaginare complexe.

Acesta este intervalul de vârsta asociat cel mai des cu fenomenul lumilor imaginare.

Autoarea studiului, Marjorie Taylor, profesor de psihologie în cadrul Universității Oregon, studiază prietenii imaginari și lumile imaginare ale copiilor de peste 25 ani.

„Este un fenomen pozitiv, asociat cu creativitatea și capacitatea de a construi povești și nu este atât de rar întâlnit. Copiii care și imaginează lumi paralele creează povești foarte complexe, pe care se bucura să le spună și altora”, arată autoarea.

„Am crezut că lumile imaginare sunt o chestiune privată. În mod surprinzător, acest lucru nu a fost adevărat în toate cazurile. Crearea unei lumi imaginare poate fi o activitate socială. Deseori, copiii colaborează în construirea de lumi paralele imaginare- și o fac grozav”, arata cu bucurie Marjorie Taylor.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #3

 

Alexandra Bocîrnea este profesor învățător de puțini ani, dar a făcut în acești puțini ani cât n-au făcut alții, poate, în zece. De când este parte din sistemul educațional, nu poate să stea cu mâinile la spate și să privească cu indiferență la tot ce se întâmplă sau nu se întâmplă în comunitatea din care face parte. Cu o motivație puternică, din bunele sale convingeri, pentru că este un om care guvernează în jurul unor valori și morale însușite în interiorul familiei, a desfășurat activități de creație gratuite la care au participat copii din diferite sate din țară. Anul trecut, a dotat biblioteca din Barcani cu 1.000 de cărți noi pentru copii. A oferit încălțăminte, îmbrăcăminte, jucării și cărți copiilor din Floroaia Mică, ajutând și familii nevoiașe din zona Întorsurii.

Din exterior, se observă multă implicare și dragoste. În interior, este implicare la superlativ. Cred cu tărie că nu i-a fost ușor să facă toate acestea, dar a știut unde și cum să ceară sprijin. Puterea cuvântului e în tot și toate.

Este tânără, iar vârsta îi este aliat, la fel ca și curajul. Ambiția i-a fost prietenă mereu și merg la braț împreună pe drumul profesional pe care l-a îmbrățișat. Mai multe, să povestească chiar învățătoarea Alexandra!

 

 

Fiecare dintre noi ne aducem aminte de școala în care am învățat, învățătorul ce ne-a condus mână și care a prioritizat să ne transmită valori și convingeri bine închegate în noi.  Cu ce valori ați plecat în viață? Ce v-a învățat școala?

Îmi amintesc cu drag de anii de școală, eram o elevă conștiincioasă și îmi plăcea să merg acolo. Dragul acesta de școală mi-a fost insuflat de părinții mei, care m-au educat cu blândețe și autoritate totodată. Școala m-a învățat multe, dar dincolo de toată teoria pe care am învățat-o, am fost norocoasă să am profesori cărora să le pese și să-mi reamintească că am potențial.  A fost suficient să mă simt apreciată de câțiva dintre ei astfel încât să-mi ofere curaj și încrederea în mine de care aveam nevoie. Școala a creat numeroase situații în care să fiu nevoită să mă raportez la viața reală, lucru care avea să mă ajute mai târziu, învățându-mă de asemenea, că munca și exercițiul mă pot ajuta să ajung unde îmi doresc. Uitându-mă înapoi, am plecat în viață cu onestitate, respect și curaj, puse în valoare de școală și de educația primită acasă.

 

Ce doriți să transmiteți la rândul dumneavoastră, acum că sunteți și dumneavoastră bucată din sistemul educațional?

Aș scrie atât de mult aici. Mi-am dat seama că ce a contat foarte mult în momentul în care am devenit învățătoare a fost nu ce informație livrez, ci cum o livrez. În primul an de învățământ, aproximativ 30% dintre elevii clasei mele nu frecventau școala, sau veneau doar rareori (procentul abandonului în prezent la aceeași clasă fiind 0%), lucru care m-a făcut să înțeleg că trebuie să găsesc o modalitate prin care să-i atrag pe copii spre școală. Am creat un spațiu colorat, primitor, în care ei să se simtă bine și să vină cu drag. De asemenea, am încercat să transmit conținutul pe care trebuie să-l predau într-o manieră cât mai creativă, cu legătură directă cu realitatea. Încerc să le formez și lor anumite valori, să-i învăț cum să se poarte în societate și în diferite situații, să fie blânzi, buni și recunoscători pentru tot ceea ce primesc, dar și curajoși și deschiși la schimbare.

 

 

Cum poți să nu te pregătești pentru emseria aceasta și s-o iubești?

În ultima perioadă am conștientizat că mai presus de studiile pe care le faci pentru a deveni cadru didactic, este extrem de importantă vocația pe care o ai pentru această profesie. Cred că toate studiile, formările, cursurile ar ceda cu siguranță în fața chemării pe care o ai pentru meseria de profesor. E foarte important să pui mult suflet și să-ți placă cu adevărat ceea ce faci, dar trebuie să ai inima și ochii deschiși astfel încât să te bucuri o dată cu cei pe care îi bucuri pentru toate lucrurile mici.

 

Când s-a cristalizat opțiunea dvs. de a vă face dascăl? Ce v-a atras spre catedră?

Când eram mică mă imaginam învățătoare, dar nu era o dorință foarte puternică. Priveam cu admirație toți profesorii și probabil lucrul acesta a sădit în mine această dorință. Am renunțat la idee o perioadă, după care am luat hotărârea abia spre finalul clasei a XII-a. Am terminat filologie, deși mereu mi-au plăcut și științele exacte. Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov a fost singura la care m-am înscris. Pentru că eram nehotărâtă mi-am spus mie că ori intru la pedagogie, ori merg acasă și văd eu ce fac. Uitându-mă în urmă, cred că ceea ce m-a atras nu a fost un factor din exterior, ci a fost ceva înăuntrul meu care știa că fac bine ce fac. Cu siguranță a contat foarte mult faptul că îmi plăcea să fiu în jurul copiilor, să citesc despre și pentru ei, iar firea mea creativă a adus un bonus în care am crezut.

 

 

Au fost voci în familia dumneavoastră care v-au îndrumat și le-ați ascultat? Mai aveți în familie membri care sunt cadre didactice?

Am avut norocul ca cei din familie să nu pună presiuni asupra alegerii meseriei mele. Fiind singurul copil al familiei, părinții mei au pus mereu accentul pe educație, dorindu-și să continui studiile indiferent de situație. Bineînțeles, și-au exprimat dorințele asupra unor profesii, dar toate discuțiile noastre pe această temă se finalizau cu „tu știi ce e mai bine” sau „facem așa cum vrei tu”. Probabil pentru că nu au fost la fel de norocoși ca și mine, am simțit mereu din partea părinților faptul că educația trebuie să fie pe primul loc. Am crescut înconjurată de cărți și au cultivat o educație pentru care o să le fiu mereu recunoscătoare. În familia noastră, există un singur cadru didactic, mătușa mea, tot învățătoare pe care o vedeam ca pe un model atunci când eram mică.

 

Cum a fost Liceul Pedagogic sau Facultatea de PIPP din punctul de vedere al studiilor, al seriozității, disciplinei, al respectului față de școală și cadrele didactice? Cum erau profesorii? Dar examenele? Ce vă amintiți?

Pentru că în clasa a VIII-a nu eram încă hotărâtă pe ce drum voi merge, nu am parcurs studiile unui liceu pedagogic, ci doar facultate. Totul a fost extrem de serios și riguros în timpul facultății. În primul an universitar am simțit lipsa liceului pedagogic, dar cu muncă suplimentară am recuperat toate noțiunile. Îmi amintesc că perioada facultății a fost pe de-o parte valoroasă, pe de-o parte stresantă pentru mine, totul fiind accentuat de dorința mea de a face lucrurile cât mai bine. Bineînțeles, am tratat totul cu seriozitate, având un respect deosebit pentru profesorii din facultate, ce sunt cu adevărat niște profesioniști. Îmi amintesc cum îi priveam cu admirație și mă gândeam câtă muncă au depus în spate. Legat de evaluare, am simțit că în majoritatea cazurilor aceasta s-a realizat corect și ce m-a ajutat foarte mult din punct de vedere al dezvoltării mele, a fost faptul că am fost nevoită să lucrez foarte mult în echipă și să cunosc diferite tipologii de oameni.

 

Cadrele didactice sunt oameni simpli, dar profesioniști reali. Au devenit oameni de catedră în urma absolvirii unei instituții ce creează o nobilă profesie. Dacă n-ai fi cadru didactic, ce altă meserie ai fi ales?

Nu mi-am pus niciodată întrebarea aceasta pentru că așa cum spuneam mai sus, am mers la sigur. Totul sau nimic. Acum cred că dacă nu aș fi cadru didactic, m-aș dedica întru totul pasiunii mele, handmade-ul.

 

 

Nu de mult timp v-ați început cariera didactică.  Cât ani în urmă mai exact?

Așa este. Mi-am început cariera didactică în 2020, sunt în al patrulea an în învățământ.

 

Ați avut emoții? Aveți și o poveste?

Am avut emoții, frici, îndoieli. Primele săptămâni de școală au fost foarte provocatoare pentru că au reprezentat un nou început și dintr-o dată mă aflam într-un loc nou, unde nu cunoșteam pe nimeni. Îmi amintesc că în acel an erau foarte puține posturi titularizabile, iar printre acestea unul dintre ele era în comuna Budila (unde predau și în prezent). Cu câteva zile înainte mă uitam împreună cu părinții mei peste listă, iar tata mi-a spus: „Mergi oriunde, dar la Budila nu.”. Îmi spunea lucrul acesta pentru că auzise că este o comunitate provocatoare, unde populația rromă era majoritară. Când a sosit ziua ședinței pentru repartizarea posturilor, am analizat cu atenție lista și i-am spus inspectorului că voi alege școala de la Budila, iar acesta m-a întrebat de două dacă sunt sigură. Așa a început povestea mea aici. Îmi amintesc că în ziua în care am trecut să-mi las documentele, școala mi s-a părut extrem de frumoasă. Îmi amintesc în detaliu și primele zile cu colegii, când toți s-au purtat frumos cu mine. Nu puteam decât să-i observ pentru că nu știam ce am de făcut J. În toată ordinea aceasta m-a surpins cât de bine se înțelegeau unii cu ceilalți, lucru care m-a și făcut să rămân aici mai mult decât preconizam. Au fost foarte emoționante și primele întâlniri cu copiii, de care m-am atașat foarte repede. Atunci, plănuiam să rămân doar un an, iar în prezent mă gândesc că mai avem un an și termină o generație cu mine. Am o satisfacție uriașă uitându-mă în urmă și nu aș schimba cu nimic alegerea pe care am făcut-o.

 

Despre școala unde predați ce îmi puteți spune?

Când am citit această întrebare, mi-am amintit de o carte, „O școală mare cât toată lumea” de Gianni Rodari. Așa este și școala noastră, mare cât pentru toată lumea, iar pentru unii dintre noi, toată lumea noastră.  Școala Gimnazială Budila  este o școală cu peste 600 de elevi din comuna Budila, județul Brașov. Deși este o școală dintr-un mediu vulnerabil, cu procent mare al ratei abandonului, simt că este o școală în care se dorește schimbare și în care oamenii sunt conștiincioși. M-am bucurat din plin de directori atât de blânzi și care m-au lăsat să pun în aplicare toate nebuniile mele. Iar pe lângă directori, la superlativ este întreg colectivul și tot ce se întâmplă aici.

 

Dar un profil al copiilor dumneavoastră îmi puteți face?

Elevii mei sunt clasa a III-a acum, acesta fiind al patrulea an împreună.  De când sunt aici, am avut nenumărate ocazii de cunoaștere, și mereu mi-am dat seama cât de important este să poți vedea dincolo de aparențe. Majoritatea elevilor provin din familii modeste, numeroase, cu diferite probleme, făcând parte dintr-o cumunitate vulnerabilă. Când aveam o zi mai puțin bună, îmi aminteam ce îmi spunea o colegă: „copiii aceștia au nevoie să fie ascultați și iubiți”. Din păcate viața lor se caracterizează prin spațiu restrâns, fără posibilitate de dezvoltare, fără educație, cu visuri limitate din pricina unor concepții ce s-au perpetuat din generație în generație. Chiar și așa, sunt muncitori, atenți, iubitori, conștientizând puterea educației.

Aș spune și cum îi văd DIN profil: cu colțul gurii ridicat atunci când ne vedem la școală, cu ochi ce lucesc de bucurie, entuziasm și curiozitate, cu spatele ușor aplecat din cauza muncii și a poverilor pe care le duc.

 

 

De ce Teach for Romania? De ce ați ales această organizației având în vedere că se apleacă asupra copiilor din medii vulnerabile?

Cunoșteam programul Teach for Romania de acum câțiva ani, însă nu-mi doream neapărat să îl parcurg, până anul trecut când una dintre colegele mele s-a înscris. Lucram deja într-un mediu vulnerabil și simțeam nevoia de a discuta cu persoane ce activează în același mediu și care înțeleg și pot oferi soluții și păreri valoroase referitoare la diferite situații cu care mă confruntam. Voiam în continuare să învăț și am simțit că Teach va fi o experiență foarte valoroasă. Participarea la program a fost schimbarea de care aveam nevoie. Am învățat extrem de multe într-o perioadă foarte scurtă, iar pe lângă îmbogățirea competențelor profesionale, m-a ajutat să mă schimb din punct de vedere personal, să am mai multă încredere în mine și să simt că pot.

 

Conform unor statistici europene, aproape jumătate dintre elevii români, circa 42%, sunt analfabeți funcționali… În aceste condiții, ocupăm primul loc în Europa, un trist record în materie de educație sau antieducație… Cum este posibil un atare fenomen?

Este atât de mult de discutat despre această problemă încât subiectul poate să devină copleșitor. La mijloc sunt foarte mulți factori. Țin să cred că startul în educație pleacă de acasă, din familie, iar mai apoi de la școală. Parteneriatul acesta familie-școală-comunitate este atât strâns încât dacă o componentă nu mai funcționează bine, tot procesul se pierde. În ultima perioadă am observat și citit și eu despre lipsa de interes a familiilor pentru educație, și nu trebuie să-i judecăm pe toți pentru că nu știm ce se ascunde în spate. Cu siguranță și procesul de învățare de la școală este necesar să treacă prin câteva schimbări astfel încât, învățarea să aibă sens. Ce vreau să scot în evidență este faptul că nu doar învățământul în sine este vinovat pentru acest fenomen, depinde în egală măsură și cum beneficiarii educației se raportează la dorința lor de învățare.

 

Despre comunitatea în care lucrezi ce-mi poți povesti? Simți că se formează un parteneriat între școală-familie-comunitate? Sunt părinții interesați de educația copiilor lor?

Din punctul meu de vedere, există un parteneriat între școală-familie-comunitate. Majoritatea părinților sunt interesați de educația copiilor lor și am simțit că își doresc mai mult de la ei. Din păcate nu este un aspect general valabil, iar diferențele se pot vedea cu ochii liberi. Un copil implicat are un părinte implicat. Acest parteneriat a depins foarte mult și de cum noi, ca organizație școlară am încercat să ni aducem pe părinți aproape. Am desfășurat numeroase proiecte, întâlniri, ședințe, ateliere în care am invitat și părinții, iar aceștia s-au implicat. Ce a contat foarte mult a fost și organizarea unor vizite în comunitate, unde părinții ne-au primit foarte bine.

 

Care sunt, într-o privire concentrată și esențială, cele mai importante probleme și dificultăți ale școlii noastre de azi?

O problemă pe care am tot văzut-o și chiar simțit-o de când lucrez în învățământ este faptul că profesia de dascăl și-a pierdut din respectul cuvenit acum ceva timp și că persoanele care nu au fost în papucii unui profesor au tendința de a judeca și reproșa munca noastră. La fel ca mulți alți oameni, cerem respectul celor din jurul nostru, însă din păcate sunt nenumărate situații în care nu îl primim. Cred că o altă situație alarmantă este faptul că nu ne mai simțim în siguranță, dovadă fiind toate cazurile din mass-media, dar și faptul că suntem martori a unor fapte de agresivitate adresate uneori chiar nouă. E foarte trist ce se întâmplă din acest punct de vedere. Într-o altă ordine de idei, aș mai adăuga aici câteva probleme, în această ordine: abandon școlar, analfabetism, învățare mecanică fără ca elevii să înțeleagă de ce învățată acel conținut și cum îi va ajuta, lipsa motivației școlare.

 

În realitatea pe care o trăiți dumneavoastră în școala unde predați, cu ce vă confruntați?

Așa cum spuneam mai sus, școala la care predau în prezent se află într-un mediu vulnerabil care aduce cu sine numeroase probleme. O luptă pe care am dus-o încă din primul an de învățământ a fost stârnirea interesului pentru școală și educație, aspect pe care am dorit să-l duc atât către elevi, cât și către părinți. Bineînțeles, alte probleme au fost și abandonul școlar, niveluri scăzute ale literației și numerației, probleme din punct de vedere al educației socio-emoționale. Venind din familii modeste sau chiar sărace, elevii nu aveau/ încă nu au parte de strictul necesar pentru a-și desfășura activitatea. E foarte greu să faci ceva când nu ai cu ce să faci acel lucru, iar asta presupune ca tot timpul să fii ingenios și să găsești soluții. Aș pune pe listă și comportamentele violente născute datorită unui mediu neofertant, în care copiii sunt martori a unor exemple negative din comunitatea în care trăiesc. A fost foarte important să formez contexte de învățare din care elevii să înțeleagă faptul că lumea nu se rezumă doar la ceea ce au văzut până acum și că aceasta nu este normalitatea, dar și să încercăm să trecem printr-un proces de formare a unei culturi de tip „eu pot” din care să înțeleagă că viitorul stă în mâinile lor.

 

 

Învățământul românesc încearcă de mai mult timp să se reformeze. Unde ne aflăm ca sistem educațional din punctul de vedere al calității și eficienței educației?

În ultima perioadă am încercat din răsputeri să văd părțile bune. Știu că această reformă înseamnă un proces complex și îndelungat, ce nu va avea loc de pe o zi pe alta. Dincolo de toate problemele cu care ne confruntăm, de toate știrile care promovează părțile negative, dacă privim în adâncul lucrurilor, vom fi surprinși de cât de multe lucruri bune se întâmplă. Sunt o mulțime de dascăli care au adoptat schimbarea, dascăli cărora le pasă și lucrează cu sufletul. Cu siguranță munca lor este calitativă și eficientă. Mai sunt multe lucruri de schimbat, dar țin să cred că e mai mult bine decât rău.

 

Educație și stare de bine sub același acoperiș?

 

O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează lumi noi! Prin încurajarea acestei activități creative, adulții pot contribui la dezvoltarea copiilor lor pe multe planuri și- de asemenea- la pregătirea lor pentru a deveni adulți încrezători, empatici și creativi.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #2
Poveștile lui David #4

 

Copilul tău inventează povești?

 

Acesta este un lucru extraordinar!

Când inventează povești, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare. Ei învață să-și articuleze gândurile în mod clar și captivant, să-și adapteze limbajul în funcție de audiență și să-și folosească creativitatea pentru a atrage atenția celorlalți. Aceste abilități de comunicare sunt esențiale în viața de zi cu zi și îi pregătesc pe copii pentru succesul în școală și în relațiile interpersonale.

Totodată, inventarea poveștilor îi ajută pe copii să-și dezvolte empatia și înțelegerea socială. Prin crearea și explorarea diferitelor personaje, ei pot învăța să vadă lumea dintr-o varietate de puncte de vedere și să-și dezvolte înțelegerea față de alții. Acest lucru contribuie la formarea unor adulți empatici, capabili să interacționeze în mod pozitiv cu diversele comunități din jurul lor.

 

 

(mai multe despre acest studiu, aici: https://around.uoregon.edu)

Poveștile lui David #1
Poveștile lui David #3
Poveștile lui David #4

-Oare se simte bine fiica mea?

-Oare fiul meu este în regulă?

 

Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine?

Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm emoțiile ca părinți, deoarece ele pot fi contagioase.

 

 

Starea de frică, starea de calm

Da, da, emoțiile sunt contagioase!

Frica poate fi transmisă și poate afecta starea de bine a copiilor noștri, așa că trebuie să fim atenți la ceea ce exprimăm în fața lor.

Pe de altă parte, calmul și relaxarea pot fi stări la fel de contagioase și pot contribui la crearea unei atmosfere pozitive în jurul nostru.

Este esențial să ne calmăm rapid și să ne concentrăm pe găsirea soluțiilor în loc să ne lăsăm pradă panicii. Pentru asta ne trebuie însă exercițiu și ar fi important să începem chiar de azi această abordare.

 

Răbdare și înțelegere

Este crucial să abordăm fricile copiilor cu răbdare și înțelegere, evitând ridiculizarea sau minimalizarea acestora. În loc să îi presăm să înfrunte frica, este mai constructiv să îi sprijinim în construirea încrederii și în gestionarea treptată a situațiilor stresante. De multe ori, copiii depășesc fricile pe măsură ce cresc și își dezvoltă abilitățile de adaptare. Este important să le arătăm că le luăm temerile în serios, chiar dacă nouă nu ni se par înfricoșătoare. De exemplu, în loc să minimalizăm spunând „Nu e nimic de speriat!”, putem exprima empatie și să spunem „Am observat că te-a speriat acea situație”, ,,Uh, chiar poate fi înfricoșător…”. După ce copilul se calmează, putem deschide dialogul și putem discuta deschis despre ce s-a întâmplat.

Gestionarea fricilor necesită timp și răbdare și este important să apreciem fiecare pas mic pe care copilul îl face în acest proces. Majoritatea fricilor sunt normale și fac parte din dezvoltarea copilăriei. Cu toate acestea, dacă un copil este constant înspăimântat sau fricile îi afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi și capacitatea de a se bucura de experiențele sale, este posibil să fie nevoie de ajutor pentru a gestiona aceste emoții și temeri.

 

Un limbaj adaptat vârstei

În comunicarea cu copiii noștri, trebuie să folosim un limbaj pe înțelesul lor, evitând sintagme abstracte sau lipsite de semnificație pentru ei. Ei au nevoie să înțeleagă lucrurile în contextul lor personal, cu exemple din viața de zi cu zi și cu sprijinul nostru în înțelegerea și gestionarea emoțiilor lor.

 

 

Validăm emoții întâi și întâi

Un aspect important este recunoașterea și validarea emoțiilor copiilor noștri. Ei trebuie să știe că este normal să simtă frustrare, dezamăgire sau teamă în situații dificile. A fi alături de ei și a le arăta înțelegere poate fi un suport de neprețuit în perioadele cu suișuri și coborâșuri.

În plus, este util să numim emoțiile pe care le observăm la copiii noștri și să le oferim spațiu să le exprime și să le gestioneze. Acest lucru îi ajută să înțeleagă mai bine propriile lor trăiri și să le facă față într-un mod sănătos. Și, pe deasupra, îi alfabetizăm emoțional, desigur!

 

Acum este momentul să fim împreună cu copiii noștri și să le oferim sprijinul și încurajarea de care au nevoie. Timpul petrecut împreună este prețios și poate contribui la întărirea relațiilor noastre și la creșterea încrederii și rezilienței în fiii și fiicele noastre.

 

-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția!

Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut!

A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă… Și m-a întrebat dacă aleargă mult în aer liber, face sport, zburdă….

Și…mi-am dat seama că…nu prea! Stă mult la birou, și apoi pe tabletă….

Hmmmm…..

Mama Marinei este puțin îngrijorată și a hotărât să urmeze sfaturile doamnei învățătoare.

 

Ce legătură are atenția cu o musculatură bună în copilărie?

 

Sună ciudat, nu-i așa? Ce legătură are musculatura tonifiată cu atenția?

Bucuroasă că ești intrigat!

 

Iată:

 

Deficiențe în stabilitatea mușchilor

 

Când copiii nu au o rezistență bună a mușchilor spatelui, au dificultăți să stea într-o poziție pentru perioade îndelungate de timp. Are sens, nu?

 

Nevoia de concentrare

 

Copiii cu mușchi neantrenați trebuie să acorde atât de multă atenție menținerii unei poziții verticale funcționale încât nu le mai rămâne prea multă concentrare pentru sarcinile academice și alte sarcini ale vieții de zi cu zi.

 

Frustrare și agitație

 

Pentru că lucrează atât de mult pentru a menține o postură bună, copiii devin adesea frustrați și agitați când li se prezintă sarcini și activități aparent simple. Pur și simplu nu au rezistența necesară să facă ambele lucruri! Sunt deja obosiți, așa este?

 

Dificultăți în coordonarea motorie fina

 

Când copiii nu au o bună stabilitate, se luptă adesea cu sarcini care necesită coordonare fină a mișcărilor, cum ar fi scrierea de mână, lucrul cu materiale didactice pentru matematică, geografie, abilități practice. Deoarece aceste activități sunt extrem de provocatoare pentru copiii cu slăbiciune musculară, ei pierd ușor interesul și atenția, își grăbesc munca sau renunță înainte de a încerca măcar.

 

Impactul posturii asupra atenției vizuale

 

Mușchii neantrenați înseamnă o postură defectuoasă, iar o postură defectuoasă face dificilă atenția vizuală în sarcini. Când un copil este înclinat, se încovoaie sau se culcă pe biroul său, pe banca sa, este mai puțin probabil să se uite la cadrul didactic care stă în fața clasei, la hartă, la panou și s-ar putea să aibă dificultăți în menținerea atenției vizuale spre hârtie, caiet sau proiectul de pe birou, de pe bancă.

 

Evitarea activităților fizice intense

 

Copiii cu musculatură neantrenată evită adesea activitățile de mișcare ale întregului corp (să urce, să sară, să se cațăre, să participe la sporturile de echipă) pentru că sunt pur și simplu prea provocatoare pentru ei. Prin urmare, acești copii sunt mai puțin susceptibili să primească stimularea senzorială de care au nevoie din activitățile de mișcare care îi pot ajuta să-și regleze atenția.

 

Da!

Sunt multe motive pentru care un copil nu își poate focusa atenția pentru timpul cuvenit!

 

Dar cum ar fi dacă am începe cercetarea și de aici?

 

Este fiul tău, fiica ta în echilibru motor? Se mișcă suficient, are o postură corectă? Se antrenează? Se bucură de orele de joacă?

 

Este timpul ca tu, părintele, să observi! Să ajuți, să susții!

Exact asta a făcut și mama Marinei! Și bine a făcut!

 


,,Trenul galben, fără cai!”, ,,Trenule, mașină mică”, ,,Glasul roților de tren…”- Toate șlagăre îndragite!
Dar oare ce se va canta despre MAGLEV?

Cum, nu știți cine este Maglev? Sau ce este el?
MAGLEV (o prescurtare de la levitație magnetică), reprezintă tehnologia de transport ce utilizează câmpuri magnetice pentru a propulsa vehiculele fără contact cu suprafața. Conceptul a fost inițiat în anii ’30, dar dezvoltarea sa majoră a avut loc în anii ’60. Primul tren Maglev a fost inaugurat în 1984 în Japonia. Această tehnologie oferă o serie de avantaje, inclusiv viteze ridicate, eficiență energetică crescută și zgomot redus. Este considerată o soluție promițătoare pentru transportul urban și interurban, contribuind la reducerea congestiilor de trafic și a poluării. Investițiile în sistemele Maglev continuă să crească, marcând o evoluție importantă în istoria transportului modern.
Trenurile Maglev pot circula cu viteze impresionante, de obicei între 400 și 500 de kilometri pe oră, însă există și trenuri experimentale care pot atinge și viteze de peste 600 de kilometri pe oră. Aceste viteze sunt posibile datorită faptului că trenurile Maglev levitează și se deplasează pe o suprafață fără frecare, ceea ce reduce rezistența și permite vehiculelor să accelereze rapid. Astfel, Maglev-ul este recunoscut pentru capacitatea sa de a oferi călătorii rapide și eficiente între orașe, contribuind la dezvoltarea transportului de mare viteză și la îmbunătățirea conectivității între regiuni.

A spus cineva Tren? Sau Maglev?

Expresia ,,…te iubesc până la lună și înapoi” este o formulare poetică și romantică folosită pentru a exprima un sentiment profund de iubire și devotament. Iubirea pe care o persoană o simte este atât de mare, încât nu poate fi măsurată în termeni obișnuiți; este nevoie de o distanță nepământeană, enormă, pentru a putea fi exprimat sentimentul perceput.

În esență, această expresie este o declarație intensă a dragostei necondiționate și a angajamentului deplin față de persoana iubită.

Prima dată se pare că expresia a venit spre lume din cartea ,,Ghici cât de mult te iubesc” de Sam McBratney, un autor de literatură pentru copii de origine irlandeză.

Cartea este destinată timpului special, de liniștire, dinaintea somnului celor mici și are mesaj cald, plin de duioșie.

Deci: Știi cât de mult te iubesc? ,,Până la Lună și înapoi”!

 

Desenele lui David #22

5 iulie 2024 |
"Ce s-ar putea întâmpla dacă omul ar folosi AI-ul in scopuri negative?" - David Ioan Bulboacă   Un vis urât: utilizarea inteligenței artificiale (AI) în scopuri negative! Acest lucru ar putea avea -bineînțeles- consecințe grave și de amploare...

Vacanța mare: timp pentru artă în regatul copilăriei

26 iunie 2024 |
Dragi părinți, vacanța mare este un moment ideal pentru a le oferi copiilor oportunitatea de a se exprima prin artă. Lăsați-i să exploreze și să experimenteze diverse forme de artă, de la desen și pictură la sculptură și modelaj, muzică, ritm, teatru,...

Desenele lui David #20

21 iunie 2024 |
Ce bucurie mare: ,,...a venit vacanța cu trenul din Franța!" Vara aduce promisiuni de libertate și aventură. În aceste zile însorite, tocmai sărbătorim începutul unei perioade magice, departe de programul riguros, departe de rutina zilnică. Vacanța e...

Despre animalele de companie în viața copiilor noștri

12 iunie 2024 |
-Vino, vino, Spot! Victor îl are pe Spot și Spot îl are pe Victor. Sunt nedespărțiți. Spot e un brac german și are un an. Victor e fericit și are 12 ani. Se joacă împreună și cresc împreună. Victor este mult mai sigur pe el în ultima vreme. Este...

Desenele lui David #19

28 mai 2024 |
,,Talentul tău este darul lui Dumnezeu pentru tine. Ceea ce faci cu el este darul tău pentru Dumnezeu."- ne spune profesorul Leo Buscaglia. Talentul este, fără îndoială, un dar divin, o sclipire de genialitate oferită fiecărui individ la naștere. Este acea...

Roluri, sarcini și învățare

24 mai 2024 |
Într-o lume în care rolul de părinte este în continuă evoluție, pare esențial să navigăm cu înțelepciune și să găsim acel echilibru delicat între stimularea copiilor noștri și impunerea de limite clare. Pentru că este nevoie de limite clare, așa...

Suflet înmuiat în strălucire

21 mai 2024 |
Pe sub genele lungi, ochii aruncă văpăi. Este primul lucru pe care îl observi la ea. Elena Bocai are 9 ani, o curiozitate imensă, răspunsuri profunde și un talent artistic aparte.   Ne-am așezat lângă ea și i-am povestit: Știm cât de...


Poveștile lui David #4

14 mai 2024 |
Fenomenul lumilor imaginare create de copii a fost studiat în anul 2018, prin două cercetări, și se pare că este mai frecvent decât s-a crezut! Realizată cu ajutorul a 77, respectiv 92 de copii cu vârsta intre 8 și 12 ani, cercetarea arata ca aproximativ 17%...


Poveștile lui David #3

29 aprilie 2024 |
Educație și stare de bine sub același acoperiș?   O modalitate distractivă și educativă pentru copii de a-și dezvolta imaginația, abilitățile de comunicare și înțelegerea lumii înconjurătoare se realizează atunci când cei mici creionează...

Poveștile lui David #2

18 aprilie 2024 |
Copilul tău inventează povești?   Acesta este un lucru extraordinar! Când inventează povești, copiii își dezvoltă abilitățile de comunicare. Ei învață să-și articuleze gândurile în mod clar și captivant, să-și adapteze limbajul în...

,,Frica are ochii mari” (proverb)

16 aprilie 2024 |
-Oare se simte bine fiica mea? -Oare fiul meu este în regulă?   Ești preocupat de starea copiilor tăi și te întrebi dacă sunt bine? Este normal să ne gândim la cum se simt copiii noștri. Este însă important să ne autoanalizăm...

Despre atenție și musculatură formată în perioada copilăriei

12 aprilie 2024 |
-Iar mi-a spus doamna învățătoare că Marina nu-și poate concentra atenția! Și a spus că poate ar fi bine să o consulte un kinetoterapeut! A spus că a observat că pur și simplu obosește des, că se culcă des pe bancă... Și m-a întrebat dacă...

Desenele lui David #17

2 aprilie 2024 |
,,Trenul galben, fără cai!", ,,Trenule, mașină mică", ,,Glasul roților de tren..."- Toate șlagăre îndragite! Dar oare ce se va canta despre MAGLEV? Cum, nu știți cine este Maglev? Sau ce este el? MAGLEV (o prescurtare de la levitație magnetică),...

Desenele lui David #16

28 martie 2024 |
Expresia ,,...te iubesc până la lună și înapoi" este o formulare poetică și romantică folosită pentru a exprima un sentiment profund de iubire și devotament. Iubirea pe care o persoană o simte este atât de mare, încât nu poate fi măsurată în...