Originar din satul Nerău, Coriolan a crescut într-o familie unde cartea era la loc de cinste. Părinții l-ar fi vrut preot, dar după ce fusese declarat admis la Institutul Teologic din Arad, tânărul abandonează și pleacă pe cărarea științelor juridice. Studiază în Budapesta și Cluj, apoi se înscrie stagiar în Baroul Timiș. În 1918 gustă din amărăciunea frontului, iar la finalul primei conflagrații mondiale participă ca delegat titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. Ca politician, a fost membru al Partidului Național Român, statut care i-a adus două mandate de primar în Timișoara și unul de prefect. Retras din politică în 1940, Coriolan Băran s-a dedicat trup și suflet avocaturii până în 1950, când a fost arestat de comuniști și condamnat la cinci ani de detenție.
Când dragostea pentru avocatură este mai mare
Născut pe meleagurile bănățene, în ziua de 6 octombrie 1896, Coriolan avea să crească într-o atmosferă eminamente academică. Pavel și Sofia, părinții săi, erau învățători, astfel, copilăria sa a fost sub semnul cărților. Face școala primară în localitate, după care urmează cursurile școlii maghiare din Dumbrăvița. Începe viața de licean în cadrul Liceului din Mako, dar diploma de bacalaureat o va obține la Brașov, unde va deveni bun prieten cu poetul Lucian Blaga. Când veni momentul admiterii la facultate, tânărul era împărțit între visul părinților, care îl vedeau student la Institutul Teologic din Arad, și dorința proprie de a păși pe calea științelor juridice. Viața de teolog venea la pachet cu scutirea stagiului militar, un motiv care ar fi trebuit să-i risipească ezitarea. Nedorind să iasă din cuvântul familiei, Coriolan dă examen la Institut, unde va fi declarat admis, dar va renunța spre surprinderea multa și se va orienta către Facultatea de Drept din Budapesta. După o vreme, se transferă la Cluj, loc unde va obține licența, apoi doctoratul. În anul 1920, figurează ca stagiar în Baroul Timiș și face practică în biroul avocaților Aurel Cosma și Vasile Chiroiu. Se dovedește un tânăr de viitor, așa că după finalizarea uceniciei, se va înscrie la examenul pentru obținerea dreptului de liberă practică organizat la Oradea.
Din birou direct în focurile războiului
Lucrurile mergeau ca pe roate. Procesele începeau să bată la ușă, câștigase aprecierea colegilor de breaslă, iar clienții luau cu asalt cabinetul său. Nenorocirea avea să vină în 1916, când este concentrat la Szeged, apoi trimis pe front în Italia. Luptă cu vitejie, doarme în tranșee, dar cu toate acestea este grav rănit în bătălia de la Doberdo și primește îngrijiri medicale la Budapesta. Se recuperează abia după doi ani de zile și este trimis din nou pe frontul italian, de unde va reveni cu bine. În toamna lui 1918, se consultă cu avocatul Nestor Oprean, și pune umărul la organizarea Gărzii Naționale din Sânnicolau Mare, iar tot atunci, este delegat ca membru titular la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. După înfăptuirea Marii Uniri, își face debutul în viața politică. Se înscrie în Partidul Național Român, filiala Timiș-Torontal, unde va avea mai multe funcții de conducere. Printre procese și demnități politice, Coriolan iubea cuvântul, astfel, pune bazele ziarului Voința Banatului.
Condamnat la cinci ani de temniță
Perioada interbelică reprezintă pentru politicianul Brediceanu apogeul carierei. Este ales primar al Timișoarei între 1929-1938, apoi prefect al județului Timiș. Pe plan național, a fost subsecretar de stat în guvernele Miron Cristea și Arman Călinescu. Tot acum înființează Societatea “Corala Banatului”, este ales la cârma Astrei bănățene, și a Institutului Social Banat-Crișana. Șirul demnităților continuă cu funcția de director general al Băncii Comerciale din Timișoara, iar pentru că iubea sportul rege, între 1938-1942, a fost președintele clubului de fotbal Ripensia.
Sătul de tumultul vieții politice și de responsabilități, Coriolan se retrage definitiv în 1940, decis să se ocupe mai mult de avocatură. După preluarea puterii, comuniștii încep vânătoare foștilor demnitari și oameni politici. În 1950, i se pune sechestru pe bunuri, este arestat și condamnat la cinci ani de temniță. În ciuda vârstei înaintate, este plimbat prin penitenciarele de la București, Gherla și Aiud. Ispășindu-și pedeapsa, este dus în fața tribunalului din Timișoara pentru a fi judecat. Martorii, majoritatea muncitori din fabricile bănățene, au depus mărturie în favoarea lui, motiv pentru care este achitat, primindu-și casa înapoi. Ajuns la vârsta de 83 de ani, slăbit după experiența temniței, nu mai poate lupta și părăsește această lume pe 2 iunie 1979.
Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;