Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

coriolan brediceanu

Născut într-o familie de maeștri cojocari, George este îndrumat de mic către cariera militară. Neîndrăznind să iasă din cuvântul părinților, se înscrie la Școala de Ofițeri din Viena, dar în paralel frecventează și cursurile Facultății de Drept. Se dovedește un student eminent, motiv pentru care Fundația lugojeană “Ana Alexandrovici”, îi va acorda o bursă de studii. Își face ucenicia de avocat în biroul marelui Coriolan Brediceanu, apoi va continua pe cont propriu. În anul 1900, avocatul Dobrin alături de alți colegi de breaslă înființează ziarul Drapelul, apoi sare în apărarea celor acuzați în procesul memorandumului. S-a implicat activ în organizarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, prin mobilizarea populației și organizarea transportului CFR.

Când dai peste cap planurile părinților

Vine pe lume la 19 aprilie 1862, ca fiul al unei familii de maeștri cojocari din Lugoj. Debutează în viața de elev sub îndrumarea dascălului Ștefan Lipovan, apoi își continuă studiile la Liceul de stat din Lugoj. Părinții și-ar fi dorit să urmeze cariera militară, dar George avea alte planuri. Inima lui era împărțită între ascultarea față de părinți, și pasiunea pentru drept. Pornește în viața de student pe două cărări, mai întâi se înscrie la Școala de Ofițeri din Viena, apoi la Facultatea de Drept, unde primește o bursă de studii din partea Fundației “Ana Alexandrovici”. Pe parcursul studenției, s-a remarcat prin implicarea în activitățile desfășurate de Societatea România Jună. Licența în avocatură o va obține la Debrețin, iar în 1888, devine doctor în drept.

Stagiatura, se consumă în biroul avocatului Coriolan Brediceanu, pe care îl va succeda ulterior la conducerea organizației județene a Partidului Național Român din Lugoj. După ce își deschide propriul birou, George participă în vara lui 1892, la Conferința Națională a P.N.R de la Sibiu, iar doi ani mai târziu, îl vedem pledând la bară ca reprezentant al lui Titus Mera în procesul memorandumului.

Un liberal cu condeiul în mână

În debutul anului 1900, se întoarce la Lugoj, unde își dă întâlnire cu fruntașii bănățeni. Problema drepturilor românilor, dar și destinul națiunii au fost pe buzele tuturor. Era neapărată nevoie de un semnal de alarmă, care a luat forma gazetei Drapelul. Primul număr apare în data de 14 ianuarie 1901, iar George publică peste 160 de articole cu tematică politică, națională și culturală. Și pentru că tot am pomenite de politică, tot în acea vreme, avocatul Dobrin încheie un pact cu liberalii, fiindu-i încredințată conducerea organizației județene Caraș-Severin.

Odată cu intrarea României în focurile primei conflagrații mondiale, George Dobrin este pus sub paza politică a autorităților austro-ungare. În toamna lui 1918, se implică în organizarea Comitetului Național Român din Lugoj, apoi contribuie decisiv la constituirea Gărzii Naționale. În pragul Marii Adunări, soția sa cade la par și este nevoit să vegheze la căpătâiul ei. Participanții nu au uitat rolul pe care l-a jucat avocatul Dobrin, astfel, îl aleg membru în cadrul Marelui Sfat Național.  

O viață închinată dreptății și națiunii

Bucuria Marii Uniri, este umbrită de moarte soției în toamna lui 1919. Tot atunci, este numit în funcția de prefect al județului Caraș-Severin, fiind cel care s-a ocupat cu numirea administrației românești în mai multe localități din județ. În subordinea sa, au trecut mai multe instituții judecătorești, prima a fost Tribunalul Lugoj, iar ulterior Tribunalul Caransebeș. Cu toate aceste, nu se rezumă la aceste funcții, și vrea să facă mai mult, astfel, întreprinde mai multe acțiuni pe lângă Consiliul Dirigent cu scopul de a începe tratativele pentru retragerea totală a armatei franceze de pe teritoriul Banatului. În momentul înființării Baroului Severin-Lugoj, este ales în funcția de Decan al acestuia. Colaborator de nădejde, i-a fost un alt coleg de breaslă și anume, avocatul Aurel Cosma, care odată instalat în funcția de prefect al județului Timiș, a decis ca unele localități ce aparțineau de județul Caraș să treacă în administrația Timișului. În 1952, ajuns la vârsta onorabilă de 90 de ani, cu un trecut juridic și politic presărat cu multe realizări, George Dobrin își dă obștescul sfârșit, și este înmormântat în locurile natale.

Surse: Biblioteca Digitală BCU Cluj;

Caius vine pe lume ca al doilea prunc al familiei Brediceanu. La insistențele tatălui său, avocatul Coriolan Brediceanu, tânărul se pune cu burta pe carte și învață mai multe limbi străine. În toamna lui 1896, urmează cursurile Facultății de Medicină la Viena, dar după un răstimp simte că locul lui nu este acolo și abandonează. Nu se depărtează de atmosfera academică și hotărăște să se înscrie la Facultatea de Drept. Izbucnirea primei conflagrații mondiale îl va trimite pe front, unde se va ocupa de organizarea Gărzii Naționale a României de la Pola. Participă la Marea Adunare de la Alba Iulia, iar după 1921 intră în corpul diplomatic al României. În această calitate îndeplinește funcția de ministru plenipotențiar în Argentina, Brazilia și Chile. Ultimii ani din viață îl găsesc la Sibiu, confruntându-se cu mari greutăți financiare și cu o boală necruțătoare. Comuniștii au naționalizat toate proprietățile Bredicenilor, iar lui Caius i-a fost suprimat dreptul la pensie.

 

Așchia nu sare departe de trunchi  

Pe 25 aprilie 1879, familia avocatului Coriolan Brediceanu primește un nou membru. Puștiul Caius, intrat de mic sub ghidaj patern, are parte de o educație aleasă. Începe studiile în orașul de baștină, apoi se transferă la Gimnaziul German din Sebeș și la Liceul German din Sibiu. Ultimele două clase liceale, se desfășoară la Liceul Sf. Sava din Capitală și la Liceul-internat din Iași. În toată această perioadă, tatăl său insistă ca tânărul să învețe mai multe limbi străine, care îi vor folosi pe viitor. Perioada studiilor superioare se consumă la Viena. Mai întâi, se înscrie la Facultatea de Medicină, însă nu se învârte prea mult printre halate albe și capitulează. Noua destinație va fi Facultatea de Drept, pe care o duce la bun sfârșit. În 1902, obține doctoratul în drept internațional și științe politice, iar în paralel frecventează cursurile de filosofie la Paris.

 

În calitate de diplomat Credit foto: colecția MNB

În calitate de diplomat   Credit foto: colecția MNB

 

Odată reîntors pe meleagurile bănățene, Caius se implică în organizarea campaniei electorale a tatălui său. Nu se descurcă rău, iar Coriolan ajunge deputat în circumscripțiile Oravița și Bocșa. Entuziasmat de succesul patern, juniorul, se avântă și el în politică. Era primăvara lui 1910, Caius ia startul în campania electorală și candidează din partea circumscripției Moravița. Rezultatul însă nu a fost cel așteptat. Numele Brediceanu nu se regăsea pe lista celor care obținuseră un mandatul de deputat.

 

Un bănățean la Conferința de Pace de la Paris

Înfrânt în lupta electorală, Caius mai primește o lovitură odată cu mobilizarea la bateria sedentară din Lugoj. Și cum lucrurile păreau că nu pot merge mai rău de atât, în februarie 1918, este trimis pe front. Nu se sperie cu una cu două. Luptă cu arma în mână, doarme în tranșee, iar în toamna aceluiași an pune osul la organizarea Gărzii Naționale Române din localitatea Pola. Vitejia de care a dat dovadă stârnește aprecierile camarazilor, și totodată îi aduce medalia Signum Laudis.

 

Caius Brediceanu (al dreilea din dreapta) participând la dineul dat în cinstea celor 10 ani de existență a României reântregite Credit fotot: colecție MNB

Caius Brediceanu (al treilea din dreapta) participând la dineul dat în cinstea celor 10 ani de existență a României reîntregite  Credit foto: colecția MNB

 

În noiembrie 1918, Caius revine la Lugoj, prilej cu care participă  ca delegat al județului Caraș-Severin la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde a fost ales notarul ședinței. Odată înfăptuită mult așteptata Unire, Caius Brediceanu este ales membru în Marele Sfat Național. Pe 3 decembrie, este însărcinat cu pregătirea locațiilor unde urma să se instaleze Consiliul Dirigent. În perioada 1919-1920, a reprezentat interesele Banatului în calitate de membru al delegației române la Conferința de la Pace de la Paris. Acolo, s-a reîntâlnit cu un vechi camarad din perioada liceului, inventatorul Traian Vuia. Caius avea mare încredere în sclipirea lui Vuia, așa că l-a numit în funcția de consilier tehnic al delegației. Înainte de a ajunge la Paris, pionierul aviației mondiale lucrase vreme de doi ani la biroul de avocatură al lui Coriolan Brediceanu. Caius se descurcă magistral, motiv pentru care este numit subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Străine.

 

În misiune diplomatică la Rio de Janeiro, Vatican și Helsinki

Revenit în țară, Brediceanu se dă de partea guvernului conservator condus de ilustrul Take Ionescu. Devine rapid ministru și marchează o premieră: primul bănățean din România reîntregită care ocupă o asemenea funcție. În iarna anului 1927, la cererea prietenului Nicolae Titulescu, Brediceanu intră în corpul diplomatic al României ca ministru plenipotențiar în Argentina, Brazilia și Chile. Pe 25 aprilie 1928 ateriza la Rio de Janeiro, sediul central al misiunii diplomatice. Clima și problemele de sănătate din trecut nu-i dau pace, astfel, în iunie 1929 se transferă la Vatican, unde timp de șase ani, a îndeplinit funcția de ministru plenipotențiar al României. De aici, va pleca în ultima misiune diplomatică la Helsinki, de unde s-a întors pe 1 mai 1939.

 

Imagine din Rio de Janeiro Credit foto: colecția MNB

Imagine din Rio de Janeiro   Credit foto: colecția MNB

 

Umilit până în clipa morții

Cel de-al Doilea Război Mondial îl găsește în casa familiei de la Sibiu. Finalul conflagrației aduce cu sine o perioadă neagră în viața familiei. Odată ajunși la putere, bolșevicii au naționalizat toate proprietățile Bredicenilor și i-au anulat lui Caius dreptul la pensie. Ultimii ani din viață au fost presărați cu mari dificultăți financiare și cu o boală greu de dus. În ziua de 19 iunie 1953, trupul fragil al lui Caius nu mai poate continua lupta, iar sufletul său ia calea cerului. Cu mult efort, autoritățile vremii s-au îngrijit ca numele său să fie dat uitării și au șters orice urmă care amintea de neamul Bredicenilor.

 

 

Surse: Nicoleta Demian, “Portrete ale Bredicenilor din Lugoj de Anton Rudolf Weinberger“, în Banatica, Ed. Mega, 2019.