Tag

COVID-19

Oana Gheorghiu este de peste 10 ani medic pneumolog în Franța. Lucrează la Spitalul Simone Veil din Eaubonne, regiunea pariziană. În ultimele trei luni a tratat aproape exclusiv bolnavi COVID-19 și a fost ea însăși infectată cu virusul. Dr. Gheorghiu a acordat un interviu Matricei Românești, în care vorbește despre cât de mortal este virusul COVID-19 și povestește despre situația dramatică pe care a traversat-o alături de bolnavii pe care i-a tratat. Citiți sinteza de mai jos și vizionați interviul integral în format video.

 

Cum v-ați îmbolnăvit și cum s-a manifestat boala în familia dumneavoastră?

În familia noastră, copiii au fost primii infectați, de la școală. Apoi s-a propagat virusul și acasă, am fost toți patru COVID pozitiv. Copiii au avut simptomatologie mult mai mică decât noi adulții, fără complicații. Soțul meu a avut cefalee puternică și a fost foarte obosit, iar eu am făcut o miocardită drept complicație. Fără să avem alte comorbidități, fără alte boli cum ar fi diabetul, obezitatea sau hipertensiunea.

În toată perioada aceasta am avut un program foarte dens, am fost la spital de dimineață la 8.30, până seara la ora 8-9. La spital știau că sunt infectată cu virusul, dar pentru că nu am avut o simptomatologie respiratorie, ci doar cardiacă, deci pentru că nu tușeam, și pe fondul lipsei de personal, a trebuit să lucrez. Spitalele erau pline, pline de oameni grav bolnavi, și nu avea cine să-i trateze. A venit personal medical și din sudul Franței, unde nu au fost atât de afectați, dar au fost mai mult infirmieri, nu medici, de asta a trebuit să lucrăm intens.

Au fost mulți bolnavi internați în spitalul în care lucrați?

Secția de pneumologie din spitalul Eaubonne are 30 de paturi. Toate au fost rezervate bolnavilor COVID, pentru că toți bolnavii de COVID care ajung în secția de pneumologie sunt bolnavi grav. Ei au deja insuficiență respiratorie, necesită oxigenoterapie și un tratament adecvat. Plus că tot spitalul s-a mobilizat, cele 50 de paturi de la Chirurgie au fost și ele lăsate cele mai multe pentru COVID, deci chirurgia nu a mai lucrat decât cazurile acute. Am avut în total cel puțin 100 de paturi COVID în spitalul nostru, la care s-a lucrat zi de zi. Am avut foarte mulți pacienți gravi care au plecat în Reanimare. 

Ce rată a mortalității estimați că a fost la pacienții pe care i-ați avut în tratament? 

De exemplu, eu am tratat cam 200 de pacienți, dintre care 30 au murit în decurs de două luni. O astfel de rată a deceselor este ceva înfricoșător pentru mine ca medic! Unora dintre cei din jurul nostru li se pare că nu trebuie să ne îngrijorăm, că este ca o gripă. Da, poate avea simptomatologie de gripă, dar se poate complica cu o pneumonie  virală, care duce la detresă respiratorie, care îl duce pe pacient în Reanimare, iar din Reanimare mulți se vindecă, dar am avut mulți care au murit. Au murit deci și în sectorul nostru, și în Reanimare. Boala duce nu doar la detresă respiratorie, ci și la o maladie inflamatorie vasculară. Duce la embolii pulmonare masive și pot fi și alte complicații mai grave, renale, hepatice, intestinale. Deci este o maladie foarte vastă, din care poți să mori. Am avut pacienți fără comorbidități, care erau tineri, cu vârsta de 40 de ani, și care au murit.

Cel mai dramatic lucru pe care l-ați trăit?

Nu am avut cum să-i tratăm, asta a fost cel mai înspăimântător pentru noi, medicii, să n-avem un tratament eficient, să știm că administrăm acest tratament și boala va fi tratată. Sunt foarte multe studii clinice, pe foarte multe medicamente, dar nu există acum niciun medicament miraculos și nu avem niciun vaccin. Virusul acesta este un virus ucigaș. Poate să se manifeste ca o gripă, depinde de sistemul imunitar al fiecăruia, dar pentru mulți este mortal.

Ce urmează, ce ne recomandați?

Nu știu cum înțeleg oamenii în România situația, dar eu am spus familiei mele din țară că trebuie să ne protejăm. Să ne protejăm pe noi însine, ca să protejăm pe celălalt de lângă noi. Atât timp cât aplici prevenția, nu are de ce să-ți fie frică. Trebuie mereu să porți mască, să speli mâinile. În general noi, românii, nu credem până nu ne îmbolnăvim, până nu murim. Dumnezeu te ajută, dar nu-ți bagă în traistă. Trebuie să fii foarte atent, să te protejezi, pentru că virusul nu ocolește pe nimeni.

Cunoașteți și contextul francez, și pe cel românesc. De ce credeți că sunt mult mai multe cazuri în Franța decât în România?

În România s-au luat măsuri foarte repede. În Franța suntem foarte multe nații. Cel puțin în zona pariziană suntem foarte multe naționalități. Franța a păstrat granițele deschise la început și bineînțeles că toți ne-am infectat, unul de la celălalt. În schimb, în România s-au închis granițele, iar izolarea s-a făcut foarte bine de la început. Dacă Franța lua măsuri măcar cu două săptămâni mai devreme, probabil nu se ajungea la situația pe care am trăit-o.

Ce e de făcut acum?

Precauția este singurul lucru care ne poate ajuta să depășim pandemia. Noi de acum înainte trebuie să trăim cu acest virus. Este un stil de viață. Pentru nu știu cât timp, poate pentru câteva luni, poate mai mult.

Cum a traversat această perioadă comunitatea de români din care faceți parte?

Soțul meu, care este preot, după infectare nu a mai mers la biserică. În perioada de dinaintea Paștelui ne-a fost greu, oamenii nu se mai puteau spovedi, nu mai puteau participa la slujbe, dar am fost bucuroși pentru că nu a murit nimeni din comunitate. Soțul meu a slujit Liturghia acasă în toată această perioadă și a transmis-o direct pe Zoom. Așa că am fost cu toții conectați. Și parcă am fost mai aproape de Dumnezeu în aceste zile. Iar Fraternitatea Medicilor Ortodocși a susținut foarte mult moral comunitatea de români din Franța.

 

 

 

Dr. Oana Ramayana Ailioaie este medic  la Centrul de Boli Rare din Spitalul Raymond Poincaré din Paris. A ales Franța în 2013, făcând stagii prin mai multe spitale din Paris. Am rugat-o să-mi relateze din experiențele ultimelor zile, când Franța este confruntată cu un val de îmbolnăviri și decese datorate COVID-19.

 

Telemedicină pentru pacienții cronici

Oana îmi vorbește despre cât de pustiu este Parisul. Măsurile de interzicere a circulației sunt similare cu cele din România, însa ea merge zilnic la spital, unde se ocupa de telemedicină, asigurând suportul medical pacienților care se afla la domiciliu. Acești pacienți cu boli rare sunt dependenți de tratamentul prin perfuzii. ”Pacienții cronici nu au mai fost primiți în spital pentru tratamentele curente, pentru a se limita  riscul de a fi contaminați cu coronavirus. Multi pacienți apelează la asistente medicale care vin sa le facă tratamentul acasă, iar medicul coordonează totul prin telefon”, spune medicul, după care subliniază: toate cazurile care nu necesită prezența fizică a medicului sunt rezolvate de la distanță.

Oana face de fapt gărzi de zi la telefon, supraveghind evoluția pacienților care fac perfuzii la domiciliu. “În contextul epidemiei a fost pusă în funcțiune o platformă online prin care se pot face consultații video. Medicul și pacientul se conectează prin intermediul calculatorului echipat cu microfon și cameră video sau prin telefonul mobil. Pot comunica reciproc și consultația decurge ca una obișnuită. Pe platforma online se pot face scrisori medicale și rețete, pe care pacienții le pot utiliza în farmacie”, detaliază ea.

Teleconsultațiile au drept scop, desigur, să asigure supravegherea medicală a pacienților. Însă în contextul de acum, ele sunt și un sprijin moral important pentru pacienții care nu pot avea altfel acces la sfaturi medicale și care pot astfel face față mai ușor situației actuale.

 

Centrul de Boli Rare din Spitalul ”Raymond Poincaré” din Paris

Centrul de Boli Rare din Spitalul ”Raymond Poincaré” din Paris

 

Situația pacienților infectați cu coronavirus și a medicilor care îi îngrijesc

Pentru a lupta mai usor cu epidemia, medicii francezi folosesc din plin inteligența artificială. Dr. Oana Ailioaie îmi spune că majoritatea pacienților infectați cu coronavirus sunt puțin simptomatici și sunt tratați la domiciliu, pentru a nu supraîncărca spitalele. Ei sunt urmăriți de la distanță pe cale virtuală: “Pentru pacienții infectați cu coronavirus există o aplicație pe internet unde persoanele respective își măsoară și-și introduc zilnic datele corporale, adică temperatura, tensiunea și alți indicatori. Softul analizează și pune în legătură datele între ele, iar atunci când datele indică o stare de pericol, un medic sau un echipaj medical este trimis automat la domiciliul respectivei persoane pentru consult și prescriere de tratament.”

Cât privește situația din spitale, sistemul medical francez este bine pus la punct, dar nimeni nu poate fi pregătit pentru ceva atât de amplu. ”Medicii au tot ce le trebuie, sunt bine echipați și protejați. Dar sunt deja prea puțini. Au fost mobilizați medicii rezidenți, chiar și studenții și elevii sanitari au fost chemați în spitale ca să ajute. Într-o primă fază, medicii care erau contacți ai oamenilor infectați erau trimiși acasă, în izolare. Dar a venit foarte repede momentul când li s-a spus să vină totuși la spital, pentru că în spital, oricum, toți suntem contacți ai unor oameni infectați cu COVID-19!”.

 

Solidaritate și respect față de medici

Criza  actuală a făcut să apară o adevărată mișcare de solidaritate cu sistemul medical. ”Medicii sunt văzuți aici ca niște eroi. Se fac eforturi pentru a le îmbunătăți situația din spitale. De exemplu, există autobuze speciale care-i duc la locul de munca. La ora 8 seara, locuitorii Parisului ies la ferestre și în balcoane și-i aplaudă pe medici, ca să le mulțumească și să-i încurajeze. Sunt tot felul de celebrități care fac gesturi de încurajare pentru medici, de exemplu sunt muzicieni care le dedică melodii sau fac apeluri publice pentru sprijinirea lor. Sau sunt bucătari vestiți care gătesc mâncare și o trimit gratuit la spitale pentru cadrele medicale.”

 

Piața Pantheonului parizian, pustie de când au intrat în vigoare restricțiile severe de circulație. Credit foto: thelocal.fr

Piața Pantheonului parizian, pustie de când au intrat în vigoare restricțiile severe de circulație. Credit foto: thelocal.fr

 

Rugăciune și medicină

Armele medicilor nu sunt doar medicale, ci și spirituale, după cum și omul este format din trup și suflet. Mai mulți medici români din Franța, printre care și Oana, fac parte din Fraternitatea Medicilor Ortodocși “Sfântul Luca al Crimeii’’. Aceasta asociație reunește nu numai medici, ci și asistente medicale, farmaciști, kinetoterapeuți și alți membri ai personalului de îngrijire, având un scop comun: susținerea reciprocă prin rugăciune și credință.

De când pandemia a devenit agresivă, ei și-au propus să respecte un program comun de rugăciune și meditație. În aceste săptămâni grele, deși toate bisericile din Franța sunt închise rugăciunilor publice, comunitatea se regăsește virtual la ore prestabilite, pentru o rugăciune în comuniune.

 

Atenție, dacă sunteți suspect de infecție cu coronavirus, nu luați Nurofen!

Dr. Oana Ailioaie ne dă câteva sfaturi cu privire la infecția cu COVID-19. “Deși marea majoritate a pacienților cu forme grave sunt vârstnici, totuși nici tinerii nu sunt ocoliți,” spune medicul, care-și amintește de cazul lui Julie, tânăra de 16 ani care a murit zilele trecute din cauza virusului. “S-a observat că pacienții tineri care au luat medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene, cum ar fi Diclofenac, Voltaren, Nurofen au făcut forme grave de pneumonie. Se presupune ca aceste medicamente interacționează cu sistemul imun. Aceste medicamente sunt în consecință ferm contraindicate la toți pacienții suspecți de infecție cu COVID-19. În caz de febră se recomandă doar paracetamol, dar nu mai mult de 3 grame pe zi.

 

Hidroxiclorochina, o speranță, dar nu o luați după ureche!

Oana ne vorbește  de asemenea despre posibilitățile terapeutice în infecția cu COVID-19: “Hidroxiclorochina este un medicament cunoscut pentru rolul sau împotriva malariei. În plus,are efecte antiinflamatoare utilizate în bolile autoimune, cum ar fi poliartrita reumatoida sau lupusul eritematos sistemic. Acest medicament este actualmente testat în studii clinice în mai multe spitale. Deși este în general bine tolerat, în anumite condiții poate produce tulburări de ritm cardiac, de aceea trebuie luat doar la recomandarea medicului. În Franța s-au înregistrat intoxicații și chiar decese în urma auto-tratamentului cu hidroxiclorochină.”

 

Speranțe pentru pacienții infectați

“Nu toți pacienții vârstnici care sunt infectați cu coronavirus au o evoluție  defavorabilă. Spre exemplu, la spitalul Bichat au fost spitalizați un cuplu, soț și soție, cu vârste de 88 și 89 de ani, care au și fost externați pentru că starea lor s-a ameliorat. Iată deci că există speranță pentru cei care se infectează, nu trebuie renunțat la nici un pacient, nu trebuie făcut triajul după vârstă, pentru că fiecare are o șansă la viață, iar eforturile medicale merită făcute!”.

 

 

Articolul în sinteză:

  • Regretatul profesor Vintilă Mihăilescu, care ne-a părăsit de curând, vorbea în 2014 despre economia morală, ca despre o „o etică a subzistenței” și „un tip de relații sociale care să împiedice maximizarea profitului individual” (vezi teoriile lui Edward P. Thompson și James C. Scott).
  • Problema (lipsei de) morală a actualului model economic global este de ani buni subiect de discuție și în aprigă dispută de la precedenta criză încoace.
  • Noi, românii, resimțim acut inechitatea și imoralitatea modelului economic actual și avem cel puțin două motive: prima curbă de sacrificiu (tranziția din anii ’90) și a doua curbă de sacrificiu, criza din 2010-2011.
  • Va rezista economia mondială la două crize mondiale în mai puțin de 10 ani? Și dacă trebuie schimbat ceva fundamental, ce anume ar trebui să schimbăm?
  • Ecologismul a identificat un mecanism economic diferit de cel actual, și anume cel al sustenabilității ecologice și dezvoltării durabile, care implică și „creșterea zero”. Este această doctrină politico-economică calea salvatoare pentru omenire?

 

Ce înseamnă economia morală?

În articolul anterior postat pe platforma Matricea Românească spuneam că actuala criză – și îi reamintesc triggerii: reaprinderea competiției economice și militare a marilor puteri după încheierea Războiului Rece, efectele încă prezente ale crizei financiare din 2007-2009 și criza pandemică SARS CoV 2 – va schimba fața lumii, chiar dacă nu putem prezice în ce mod, cu ce amploare, ce suferințe va implica și câte victime umane, la fel cum nu putem ști când și cum se va încheia.

Între timp ne-a sosit și vestea tristă, dureroasă, că profesorul Vintilă Mihăilescu, magistrul care a luminat mințile atâtor generații de studenți ce au absolvit SNSPA, s-a stins. Dar, mă grăbesc să spun, dacă omul s-a stins, candela cu care făcea lumină în mințile din jurul său arde în continuare! Iar eu vă îndemn să o urmăm, pentru că ne poate scoate la liman în vremurile grele ce vor veni.

 

Vintilă Mihăilescu

Vintilă Mihăilescu

 

Ca să se înțeleagă la ce mă refer, iată mai întâi un scurt citat din articolul publicat de profesorul Vintilă Mihailescu în Dilema Veche, numărul 563 de la finele anului 2014, sub titlul „Revolta morală”:

În științele sociale există un concept care se cheamă <economie morală>. Prefigurată de Chayanov în Rusia anilor 1920, studiată de Thomson la masele britanice din secolul al XVIII-lea și consacrată de James Scott, analizând revoltele din sud-estul Asiei, <economia morală> se referă, inițial, la o așa-numită etică a subzistenței, proprie țărănimii de pretutindeni. Redusă la esențial, aceasta instituie ca normă și valoare împărtășită un tip de relații sociale care să împiedice maximizarea profitului individual. Motivul este simplu: doar așa se poate păstra echilibrul precar al acestor economii de subzistență. (…) Oricine face valuri – un parvenit intern, statul, piața – va provoca deci revolta. Nu sărăcia propriu-zisă, nu o nedreptate sau alta îi mână pe țărani în luptă, ci încălcarea acestui prag moral pe care și l-au construit pentru a se adapta și pe care este ‘imoral’ să-l depășești.”

 

Revolta este inevitabilă?

Cheia, în citatul de mai sus, este recursul la morală ca (la un) standard economic și de comportament social.

 

Thompson

Edward P. Thompson, istoric britanic (1924-1993)

 

Pasajul din care am citat a fost introdus de regretatul Vintilă Mihailescu pentru a obține o paralelă între fenomenologia observată și teoretizată de istoricul Edward P. Thompson și antropologul James C. Scott în economiile de subzistență ale ruralului britanic din a doua jumătate a secolului XIX, respectiv din ruralul sud-estului Asiei în secolul XX și mecanismul care a provocat revolta românilor după episodul tragediei de la „Colectiv”; „mânie socială” pe care am mai văzut-o manifestându-se și în anii 2017, 2018 sau 2019, nu intru în detalii ce sunt bine cunoscute.

E.P. Thomson și J.C. Scott explică, în teoria economiei morale, că au studiat un model bazat pe bunătate, corectitudine și dreptate. Un astfel de model economic este unul stabil în format redus, propriu comunităților strâns unite, unde funcționează (poate funcționa) principiul mutualității și este menit să înlăture tendința de dezvoltare a parazitismului.

Dar acolo unde modelul economic depășește schimburile de mărfuri și servicii dintre indivizii care se cunosc foarte bine pentru că aparțin unei comunități unite, sunt de părere autorii, și se desfășoară între persoane care-și sunt străine unul altuia, problema corectitudinii, a echității devine din ce în ce mai greu de rezolvat, deci trebuie să intervină alte mecanisme de control.

 

James C. Scott

James C. Scott, politolog și antropolog american (n. 1936)

 

Vulcanul social stă să erupă

Și ce are a face? o să întrebați, anticipând că o să teoretizez recursul la morală ca soluție a viitorului. Departe de mine gândul, este simplist și nefolositor. Totuși, cred că suntem cu toții avizați asupra problemelor de etică ce au răsunat pe întreg mapamondul, în presa de toate limbile și orientările atunci când s-a discutat despre salvarea cu bani publici a băncilor și a unor mari corporații de către guverne, în recenta criza financiară. Problema (lipsei de) morală a modelului economic global este pe masă de ani buni și se dispută aprig de zece ani.

Cu simțul său acut de observație, propriu antropologului pur sânge, Vintilă Mihăilescu ne-a arătat în 2014 că și noi românii resimțim acut inechitatea și imoralitatea modelului economic și a comportamentului social și ne revoltăm, identificând în primul rând în mediul politic principalii responsabili. Acest mecanism al nemulțumirii sociale își are rădăcinile la români în special în:

(i) nedreptatea tranziției din anii ’90 ai secolului trecut, care a desenat o uriașă curbă de sacrificiu pentru ca unii dintre semenii noștri să se îmbogățească peste noapte;

(ii) a doua curbă de sacrificiu, care între anii 2010-2011 a pus greul depășirii crizei economice și financiare din România pe umerii bugetarilor, pensionarilor, a micilor antreprenori și a angajaților cu venituri sub media pe economie.

 

Va rezista economia planetară la două crize consecutive?

Iată, însă, că nici zece ani mai târziu, suntem încercați din nou. Noi și întreaga lume. Ce semnale avem? Să luăm unul singur dintre ele: Goldman Sachs avertizează că economia SUA va avea o cădere de 24% în trimestrul II al anului 2020; spre comparație, în 2007, criza subprime a avut primul semnal de scădere în economia SUA de 8-8,5%.

Goldman Sachs încearcă să ne liniștească, apreciind că trimestrul III va marca revenirea pe creștere, cu un +12%; în 2007 scăderea a continuat până la intrarea în recesiune. Problema este ce ne facem dacă marea economie a SUA se va menține alte două trimestre în scădere? La fel economia Chinei, la fel cea a Europei? Va rezista economia mondială la două crize mondiale în mai puțin de 10 ani? Dar economia României, care este oricum total nepregătită acum pentru o criză economică, pentru că am risipit anii de creștere 2016 – 2019 în cheltuieli publice fără folos?

Și ar mai fi ceva de remarcat: liderii de astăzi ai marilor puteri au devenit mai nerăbdători și sunt foarte puțin dispuși la negociere. Iar Uniunea Europeană a rămas între timp fără Marea Britanie, putere militară și economică cheie și al treilea mare pilon al economiei europene, după Germania și alături de Franța.

 

Activista suedeză adolescentă Greta Thunberg

Activista suedeză adolescentă Greta Thunberg

 

O posibilă soluție: ”creșterea economică zero”

Deci timpurile sunt în schimbare; avem toate semnalele să înțelegem cât se poate de clar acest lucru. Dar ce ne facem cu morala, unde-și are locul revolta? Un timp optimiștii lumii și-au pus speranța în doctrina ecologistă, care presupune o schimbare a fundamentelor economiei globale ce are, în teorie, o mare legătură cu morala, corectitudinea și dreptatea.

Potrivit doctrinei ecologiste, modelul economic actual (că-l numim „capitalism” sau „socialism”, e același lucru) pleacă de la ideea că resursele naturale ale planetei sunt nelimitate și că mecanismul fundamental al dezvoltării este reprezentat de creșterea economică. Ecologismul a identificat un alt mecanism, și anume cel al sustenabilității ecologice și dezvoltării durabile, care implică și „creștere economică zero”.

Mulți dintre noi au auzit de Greta Thunberg, tânăra suedeză de 17 ani care a devenit vocea unui nou val de viitori politicieni care prefigurează o altă abordare a modelului economic și social global; pentru că, trebuie spus, dacă nu va fi global, nu va fi deloc.

 

Ne va fi mai bine sau mult mai rău?

Tânăra Thunberg reprezintă viitorul dezirabil. Ea poate fi reprezentantul acelei generații de politicieni care să gândească în paradigma ecologică, capabili de a dezvolta modelul unei societăți sustenabile și a economiei de creștere zero. Tehnologia de astăzi ne poate ajuta, dacă liderii de mâine îi înțeleg potențialul și îi încurajează aportul în scopuri înalte.

Nu este aceasta o prefigurare a unui viitor luminos, a unui rai pe pământ? Nu-i așa că poate contribui criza actuală la schimbarea opticii omenirii în materie de economie morală? Răspunsul profesorului Vintilă Mihăilescu, de acolo de unde magistrul ne privește acum, cred că este: „Poate, sigur că poate, dar noi ne opunem din toate puterile să fie așa! Ceea ce vrem noi, egoismul nostru neîntrecut, ne va duce cu siguranță la confruntare și suferințe. Nu ne va fi bine (de ne va mai fi bine vreodată) înainte să ne fie foarte, foarte rău.”

Trebuie să spun, domnule profesor, că și eu sunt de aceeași părere.

 

 

Notă: intertitlurile aparțin redacției

Ce să facem ca să trecem cât mai ușor peste perioada aceasta dificilă? Aceasta este întrebarea momentului, pentru că, în afară de situația dură din punct de vedere medical și economic, avem de-a face zilele acestea cu ceva ce omenirea n-a mai experimentat: statul obligatoriu la domiciliu, pe o perioadă pe care n-o putem preciza acum. 

Psihologii avertizează că rămânerea în case pe o perioadă de timp îndelungată poate avea urmări deloc lipsite de importanță asupra sănătății fizice și psihice.

 

Iată ce ne putem aștepta să experimentăm săptămânile acestea:
  • Îngrijorare sau chiar frică referitor la posibilitatea îmbolnăvirii;
  • Tulburări ale somnului, generate de starea psihică și de lipsa mișcării fizice;
  • Schimbări în ritmul activitate-odihnă-alimentație;
  • Supraalimentare;
  • Dificultatea de a ne concentra la activitățile de serviciu, în cazul în care lucrăm de acasă;
  • Creșterea consumului de alcool și tutun.

Toate acestea pot avea o influență serioasă asupra stării noastre de sănătate. De altfel, suntem avertizați că tendința va fi de agravare a bolilor cronice de care suferim.

Așadar, ce e de făcut?

 

Închideți (pentru un timp) televizorul și telefonul!

Primul lucru pe care îl aveți de făcut este să vă distanțați din când în când de vârtejul fără sfârșit al informațiilor alarmiste. E profund artificială și eronată senzația că, dacă nu deschidem telefonul sau televizorul pentru două-trei ore, vom înceta să fim conectați la realitate și vom pierde ceva esențial.

Consumul de știri negative alimentează stresul, care are drept efect consumul compulsiv de știri, ceea ce agravează stresul. Intrăm astfel într-o spirală distructivă. Starea psihică proastă va fi însoțită inevitabil de o proiecție negativistă asupra viitorului, ceea ce este contraproductiv pe termen mediu și nociv pe termen scurt.

 

Aveți grijă de mintea și corpul dumneavoastră

Alimentați-vă sănătos. Evitați să mâncați exagerat de mult și evitați alcoolul. Făceți-vă un program de masă și respectați-l.

Faceți exerciții fizice, dansați, mișcați-vă. Dacă ieșiți pe balcon, veți observa că aerul e mai curat decât de obicei, așa că bucurați-vă de el. Expuneți-vă la soare, vă va aduce un plus de energie și optimism.

Consumul exagerat de video este perturbator și derutant pentru o persoană activă. Dacă nu aveți de lucru pentru serviciu, încercați să lucrați proiecte personale. Scrieți și citiți. Cărților de mult uitate pe rafturi li se poate da acum o nouă șansă!

 

Rugați-vă și meditați

Grija pentru spirit este vitală. Iar apelul la divinitate ne eliberează de îngrijorări și ne dă mereu speranță.

Nu sunteți o persoană religioasă? E ok, faptul de a medita 10-15 minute pe zi, deși nu este o activitate religioasă, este absolul reconfortant.

La ce să meditați? La interioritatea și profunzimea spiritului, la destinul dumneavoastră ca persoană, la locul dumneavoastră în viețile celorlalți. Veți descoperi lucruri uimitoare!

 

Conectați-vă cu alții

Telefon, mail, sms. Cuvintele transmise cu empatie, cu prietenie, cu dezinteres, pot fi miraculoase. Gândiți-vă mai ales la cei care nu au mulți prieteni sau rude și care prin izolare la domiciliu pierd orice șansă de a comunica.

În plus, asta vă va ajuta pe dumneavoastră înșivă: dăruind vei dobândi. Încurajând pe alții, vei descoperi în tine însuți resurse despre care nu știai că se află acolo.

 

”No news today”

Fotografia din deschidere este legată de ceva care s-a întâmplat o singură dată în istorie. Pe 18 aprilie 1930, la BBC Radio s-a auzit genericul buletinului de știri. A intrat apoi speakerul, care a spus: “Good evening. Today is Good Friday. There is no news”. Apoi, pentru câteva minute, s-au auzit acordurile unei piese cântate la pian, iar după aceea programul a revenit la normal.

 

 

 

Omenirea, așa cum o cunoaștem astăzi, cum se legitimează ea prin trecutul istoric, este în fapt o lungă succesiune de crize, unele provocate de diverse calamități naturale, altele având la origine în întregime factorul antropic.

 

Cea mai veche criză cunoscută s-a sfârșit cu un cataclism

În Vechiul Testament, în Cartea Genezei/Facerea, în capitolele 6 la 9, ne este descrisă o primă criză la nivel global, civilizațional, adică Potopul; așa cum bine știm, această criză a afectat în întregime umanitatea cunoscută biblic și nu numai, pentru că „…a zis Domnul: <Pierde-voi de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc și de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci Îmi pare rău că le-am făcut>„.

Nu mi-am propus o analiză a acestui eveniment biblic de ordin cataclismic, vreau doar să remarc împrejurările în care Dumnezeu a început să se îndoiască de proiectul populării pământului cu ființe vii. Mai întâi, „Fiii lui Dumnezeu” și-au ales soții dintre fiicele pământenilor, apoi din această unire au apărut pe pământ uriași și, în fine, răutățile au început a se înmulți foarte mult pe pământ, iar „pământul s-a stricat înaintea feței lui Dumnezeu„.

 

Potopul nu a fost o soluție: nu a eradicat răul

Cert este însă că, la acel moment, Dumnezeu nu a mai întrevăzut nicio altă soluție decât un reset aproape total, printr-un cataclism global, din care a ales să păstreze dintre oameni doar neamul biblicului Noe, pe atunci de 500 de ani și tată al lui Sem, Ham și Iafet, iar dintre celelalte ființe câte o singură pereche prin care să se perpetueze speciile și subspeciile existente.

Din păcate, nici Noe nu s-a dovedit infailibil. După ce a încheiat legământul cu Dumnezeu, la sfârșitul potopului, s-a reîntors la cultivarea pământului, doar că, pentru prima dată, a cultivat viță de vie și a făcut vin. Și a băut vin, dar licoarea l-a îmbătat și și-a pierdut controlul asupra simțurilor sale. Apoi, văzând consecințele, a ales irațional să-și verse furia pe fiul său Ham și l-a blestemat împreună succesorii săi, neamul canaaniților.

 

Apocalipsa după Mel Gibson

Vreme trece, vreme vine, multe alte cataclisme și nenorociri, molime, războaie, felurite alte crize regionale și globale au încercat de-a lungul timpului omenirea, în fel și chip.

În pelicula Apocalypto, Mel Gibson descrie o societate relativ primitivă din zona amerindiană, extrem de violentă, unde triburile se măcelăreau între ele pentru controlul resurselor de vânătoare, dar mai presus de toate se aflau la bunul plac al seniorilor locali, care-i puteau sacrifica oricând, în numele zeilor.

 

Imagine din filmul lui Mel Gibson, ”Apocalypto” (2006)

Imagine din filmul lui Mel Gibson, ”Apocalypto” (2006)

 

Și, în timp ce seniorul local făcea sacrificii pentru a îmbuna zeul soarelui, măcelărind sute de prizonieri aduși de războinicii săi din triburile junglei ce înconjurau piramidele și orașul regal, în încercarea de a îndepărta amenințarea profeției privind sfârșitul lumii, apele oceanului tocmai aduceau cu ele corăbiile unei civilizații necunoscute, dar la fel de violentă, care cu puterea armelor și răspândind molime cumplite, prefigura extincția.

 

Apocalipsa financiară a secolului 21

Mult mai aproape de noi, în anul 2007, lumea globalizată cunoaște începutul unei crize financiare care a remodelat tensiunile la nivel mondial, oricum tot mai încordate după un final al Războiului Rece din care marile puteri economice și militare au înțeles (previzibil, nu-i așa) că cel mai bine ar fi să reintre în competiție: întrebarea era când.

Totul a început cu piața creditelor ipotecare subprime din SUA, industria care a acordat împrumuturi debitorilor cu istorii de credit slabe, adesea cu mijloace mici pentru a-și achita datoriile. Aceste ipoteci subprime au fost apoi ambalate și reambalate împreună cu creditele ipotecare tradiționale și vândute investitorilor. Convinși cu toții că riscul a fost diversificat, aproape nimeni nu s-a mai gândit la risc decât în plaja de „acceptabil„.

Pe termen scurt a funcționat, contribuind la menținerea unui boom al prețurilor la locuințe. Pe termen lung, a început să crească, lent la început, numărul de debitori care au intrat în incapacitate de plată. Piața imobiliară a început să scadă, iar investițiile ipotecare care au fost reambalate au devenit toxice. Doar că nimeni nu mai știa cine păstra datoriile rele în portofoliu.

 

Urmările crizei au fost drastice: unele instituții bancare au devenit victime definitive

Urmările crizei au fost drastice: unele instituții bancare au devenit victime definitive

 

Băncile au făcut ce știu mai bine și au devenit brusc reticente la împrumuturi reciproce. Și a fost și o zi pe care, convențional, o putem nota cu t0: 9 august 2007, când banca franceză BNP Paribas a suspendat trei fonduri expuse pieței ipotecare din SUA și a apărut pericolul riscului sistemic. Nimeni nu are amintiri plăcute despre ce a urmat, nicăieri în lume.

 

Criza nu a iertat pe nimeni

Pentru o clipă, lumea și-a ținut respirația: una câte una, ca un joc de domino, băncile de investiții, apoi comerciale, apoi chiar și finanțele unor state, cu băncile naționale în frunte, au început să simtă fiorii reci ai falimentului. Criza nu a iertat pe nimeni; cine poate pretinde astăzi că a profitat sustenabil de pe urma crizei, atât timp cât prăpastia dintre bogați și săraci s-a adâncit și mai mult?

Criza a potențat Primăvara Arabă, a pus în mișcare fluxuri nesfârșite de migranți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia în căutare de un loc mai sigur în care să poată trăi în Europa, SUA sau Australia. Un raport recent al Institute of International Finance estimează că, la finele lunii martie 2020, datoria globală se va ridica la 257.000 de miliarde de dolari SUA, depășind cu 322% valoarea produsului global brut (adică suma PIB-urilor cumulate la nivel global) – un nivel fără precedent.

 

Câte nivele de incertitudine putem suporta?

Peste toate acestea, trebuie să suprapunem alte câteva secvențe de incertitudine, și anume: (i) competiția globală dintre marile puteri care a luat un îngrijorător avânt și (ii) criza pandemică adusă de un nou coronavirus (de origine animală), ce a suferit o mutație care i-a permis să infecteze omul, generând așa-numitul sindrom SARS-nCoV 2; și care a debutat, să nu uităm, cu un episod epidemic în China, în noiembrie 2019.

Vine sfârșitul lumii? se întreabă oamenii pretutindeni. Nu este o întrebare nouă. În secolul XIX, de exemplu, evenimentul celui de-Al Doilea Advent, sau Parusia, avea adepți puternici atât în lumea protestantismului creștin (Imperiul Britanic, Prusia, SUA), cât și în Imperiul Țarist. Și unii și ceilalți declanșaseră competiția pentru Ierusalim, încercând să refacă condițiile celei de-a doua veniri a lui Iisus prin popularea orașului sfânt cu evrei (pe cât se poate convertiți la creștinism) și refacerea Templului.

Mai aproape de zilele noastre, Nassim Nicholas Thaleb, un libanez născut într-o familie de creștini ortodocși cu cetățenie franceză, beneficiar al unei educații de tip european atât în Beirut cât și ulterior, astăzi cetățean american, a depășit temerile milenariste  formulând o teorie rațională, a catastrofei neașteptate, denumită lebădă neagră, care poate fi, într-un fel, anticipată și preîntâmpinată.

 

Iraționalul și anxietatea

De fapt despre ce vorbim? Despre deschiderea perspectivei, desigur. Așa cum ne-a arătat Mel Gibson în Apocalypto, omenirea nu poate evolua decât din criză în criză, doar că nu știm să vedem exact de unde anume vine pericolul și atunci dezvoltăm anxietăți iraționale și ne consumăm în mod irațional și nefolositor energiile. Acesta este de fapt și avertismentul lui Nicholas Thaleb, pe lângă lecția pe care o oferă economiștilor iresponsabili (tocmai în anul de debut al crizei economice globale, 2007), dar tot mai puțini sunt cei care vor să gândească outside the box.

Iisus era, ca om, un evreu crescut și educat în spiritul Tradiției și adept al curentului apocaliptic, asemeni partidei fariseilor, pe care-i considera însă nevrednici, pentru că pierduseră învățătura de credință și prețuiau formalismul. Iisus vedea cum mesajul evanghelic întâlnește pământ pietros, sterp, pentru că se răcise credința și oamenii se transformaseră într-o mulțime angoasată, ce trăia cu speranțe false și cu temeri copleșitoare.

Și atunci ca și acum, oamenii așteptau un Mesia care să le facă viața ușoară și atât; nu aveau de gând să trudească sau să re-dobândească vreo învățătură, voiau pur și simplu o ușurare miraculoasă și imediată. Dar Dumnezeu nu vede lucrurile la fel, pedagogia sa înaltă ne vrea vrednici și nu simpli cerșetori cu mâna întinsă pentru a dobândi condițiile unei vieți ușoare și superficiale.

 

Cine are urechi de auzit…

În Evanghelia după Matei, Iisus încearcă să le explice discipolilor săi că lucrurile trebuie să se schimbe, dar că schimbarea trebuie înțeleasă și asumată: „Și veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă speriați, căci trebuie să fie toate (…) Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

Puțini au înțeles atunci, la fel de puțini înțeleg acum. Ne lipsește și acum răbdarea (smerenia) și înțelegerea (empatia), ne lipsește dragostea față de aproapele, de fapt; dragostea, așa cum o definește Apostolul Pavel, în prima sa epistolă către Corinteni: care îndelung rabdă, este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește, nu caută ale sale, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Suntem la debutul unei complicate crize mondiale, iar vârful aisbergului este reprezentat de pandemia generată de un coronavirus cu dimensiunea de aproximativ 0,3 microni care testează soliditatea construcțiilor politice, diplomatice și sociale globale, deja șubrezite de competiția dintre SUA, China și Federația Rusă și de lipsa de solidaritate dintre oameni.

Această criză va remodela lumea, cu siguranță, va desăvârși, probabil, ceea ce rămăsese încă suspendat în necunoscut la finele Războiului Rece și al crizei economice din perioada 2007 -2010. Nu știm cât va dura, nu știm unde ne va duce. Dar știm cu siguranță, întăriți prin mesajul evanghelic al lui Iisus, că cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.

 

Notă: Intertitlurile aparțin redacției

 

– Tata, de ce ești așa îngrijorat? De ce îți freci mâinile, de ce ești cu gândul departe? De ce?

Matei se străduiește din răsputeri să pară relaxat, însă nu îi iese. Ionuț, fiul lui de 7 ani, îl urmărește în orice secundă. Ar vrea să se gândească, să facă un plan, să găsească soluții. Veștile sunt contradictorii și starea de afară e de frământare majoră. Starea din Matei e de neliniște ce pare că își întinde brațele și îi cuprinde pe toți.

– Nu am nimic, să știi. E totul în regulă…

– Tati, eu nu cred. Când te văd mi se face foarte frică.

– De ce să îți fie frică? Nu trebuie! Du-te la tine în cameră, spune Matei iritat.

 

Tatăl pune pe umerii fiului niște bolovani imenși ai îngrijorării. Alege să mimeze detașarea, însă membrii familiei nu pot fi ușor păcăliți.

 

Ce să le spunem copiilor acum?

Alegeți transparența: nu uitați că un copil poate înțelege orice la orice vârstă, dacă îi este dăruită informația pe înțelesul lui:

  • Virusul e un Balaur cu șapte capete ce poate fi învins de Zâna Săpunului și de izolarea în Turnul cel Înalt.
  • Decorați casa cu eșarfe și cearșafuri, creați o lume de poveste în care sunteți protejați.
  • Medicii sunt cavaleri pe cai albi ce vor salva lumea.

 

Să ne prefacem că totul e bine sau să nu ne prefacem?

Vorbiți-le copiilor mari despre temeri; spuneți-le că nu sunteți neapărat fericiți. Totodată spuneți-le că omenirea a mai trecut prin multe situații și a supraviețuit. Nu bagatelizați lucrurile, dar nu le hiperbolizați. Vorbiți cu hotărâre despre prevenție.

Emoțiile rigide nu vor ajuta.

„Nu îți fie frică” va rămâne o sintagmă goală.

Discutați despre Curaj.

Curajul nu înseamnă că pur și simplu nu ne va mai fi frică. Înseamnă că putem acționa și gândi chiar recunoscând Frica și tot disconfortul cu care această Zmeoaică vine la pachet.

 

Copiii stau acasă. Ce facem cu ei?

E timpul de trebăluit. Lăsați copiii să lucreze în grădiniță sau pe balcon, să sădească semințe și să le observe, să ude pământul, să își arenjeze biroul, hainele.

E timpul să facă lucrări mari, pe foi multe. Creați o expoziție a desenelor lor, discutați-le. Pictați ascultând muzică clasică sau dansați pe muzica din tinerețea voastră.

Lăsați-i să vă descopere. Povestiți întâmplări arătând poze din liceu și școala generală. Puneți obiecte mici în pungi, turnați apă peste și înghețați-le, obținând bulgări de gheață de spart cu ciocănelul. Faceți ordine cu muzică antrenantă în fundal.

Fiți împreună-împreună în casă în zile cu soare afară. Acum este așa. Și trebuie să fim fexibili și ușor adaptabili. Să ieșim din „șabloane”. Să ieșim din roluri predefinite.

 

Noi stăpânim emoțiile sau emoțiile ne stăpânesc pe noi?

Perioadele ce abundă în vești contradictorii ne marchează felul în care răspundem, în care ne comportăm, ne marchează deciziile pe termen lung sau pe termen scurt.

Frica, îngrijorarea, vulnerabilitatea ne înconjoară.

Avem voie să le simțim pe toate acestea fără să mimăm o stare de bine, fără să ne blamăm pentru că suntem îndoiți, fără să ne ascundem după pereți falși de putere emoțională.
Ne confruntăm cu emoții dificile, chiar dacă nu ne este afectată sănătatea, nici bunăstarea, nici confortul.

 

Stres, dezamăgire, disconfort. Cum să ne descurcăm?

E o primăvară atipică. O primăvară cu potențial de „irosită” așa cum se tot pronunță în jur. E stres în jur și inimi schimonosite de îndoială și dezamăgire.
Să alegem să spunem că tot ce e puternic emoțional negativ face parte din viață.

Ca tot ceea ce este puternic emoțional pozitiv.
Disconfortul de acum este doar pentru a întări și pune în lumină binele ce curând va urma.
Să fim curioși, să privim cu larghețe ceea ce ne învăluie, să înțelegem și să acceptăm game largi de emoții.

Să răspundem cu suplețe emoțională avalanșelor de vești și întâmplări, să fim atenți la vocea instinctului nostru.

 

”- Ionuț, ai avut dreptate. Sunt puțin îndoit de tot ce aflăm zi de zi. Tatăl stă în pragul ușii și zâmbește. Nu știu încă exact cum, însă știu sigur că va fi bine și vom găsi soluții potrivite. Hai să povestim acum despre virusuri, bacterii și cum ne luptăm cu ele. Și apoi îți voi povesti de simpaticul meu profesor de biologie Drăghici care în clasa a VII-a ne-a spus tuturor că…”

 

Stiți ce? Până la urmă, să fim foarte atenți la binele pitit în spatele răului din fața noastră.