Tag

credinte religioase

Sfânta Taină a Mirungerii este după Botez a doua mână de ajutor pe care ne-o întinde Mântuitorul celor ce ne-am încorporat în Trupul Său tainic. Cu această Taină facem un nou pas de încorporare în Hristos. Ea este pecetea darurilor Duhului Sfânt prin care sunt întăriți în harul pe care l-am primit la Botez, așa cum arată și Nicolae Cabasila când zice că ”cel care trezește la viață puterile și lucrările lăuntrice dăruite la Botez este Sfântul Mir”.[1]

Mirungerea este Taina prin care noul botezat ce se unge cu Sfântul Mir se împărtășește cu cele șapte daruri ale Sfântului Duh, pentru creșterea duhovnicească. Deși creștinul primește deja Sfântul Duh prin botez, totuși Taina Sfântului Mir este deosebită, pentru că dacă Botezul îl înnoiește pe om la o viață în împărăția Duhului, Mirungerea îl crește de la măsura copilului la măsura bărbatului desăvârșit care este Hristos. A fost întemeiată de Mântuitorul prin cuvintele: ”și iată Eu trimit făgăduința Tatălui Meu peste voi să ședeți în Cetatea Ierusalimului până vă veți îmbrăca cu putere de sus” (Luca XXVI.40).[2]

Pogorârea Duhului Sfânt la Botezul Mântuitorului preînchipuia ungerea pe care o vom primi noi de sus, la intrarea în Biserică, ungere despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel: ”iar Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimile noastre” (II Corinteni I.21-22). Această Taină este acea ”Cincizecime personală”, acea confirmare de sus, prin Duhul Sfânt, a primirii și încorporării în Biserică ca trup tainic al lui Hristos. ”Cei ce se zidesc în aceasta prin Taina Botezului nu au în ei, sălășluit sacramental, pe Hristos numai născut din Fecioară, ci și ca și uns de Duhul Sfânt, ca răstignit, înviat și înălțat, fiind și ei nu numai născuți de sus, ci și unși cu darurile Duhului Sfânt”.[3] Pentru a ne uni deplin cu Hristos trebuie să ”trecem prin toate câte a trecut El, să răbdăm și să suferim și noi toate câte a răbdat și suferit El” [4] și aceasta se întâmplă virtual în Sfintele Taine și actual și deplin prin efortul nostru de zi cu zi de a ne uni cu Hristos, ajutați de darurile și de puterile date de El în și prin Sfintele Taine.

,,Ungerea cu Sfântul Mir aduce aceleași roade în cei botezați ca și punerea mâinilor Apostolilor pe cei botezați de dânșii, căci prin punerea mâinilor Apostolilor, spune Sfânta Scriptură (Fapte VIII.38; X.47-48) Duhul Sfânt se cobora peste cei botezați. Tot așa coboară și azi Mângâietorul peste cei ce se ung cu Sfântul Mir,[5] iar acesta, adică Duhul Sfânt, este însăși mulțimea binefacerilor dăruite de Dumnezeu sufletelor ce s-au împăcat cu El”.[6]

Prin Botez ne-am născut la viața cea nouă, suntem fii ai lui Dumnezeu, suntem prunci ai lui Dumnezeu. Dar precum în viața fizică, pentru a putea face față săgeților din exterior, suntem vaccinați și întăriți și apoi hrăniți pentru a crește așa și în viața spirituală avem nevoie de întăritoare pe care ni le trimite Mântuitorul prin Duhul Sfânt în Taina Sfântului Mir. Darurile Sfântului Duh pe care le primim acum sunt armele cu care vom lupta pentru a ajunge la biruință spirituală asupra răului, la mântuire și la desăvârșire. Fără ele nu putem crește și de aceea, precum vaccinurile, ne sunt date imediat după Botez, imediat ce ne naștem la viața cea nouă. Și numai astfel întărit pruncul lui Dumnezeu se apropie de hrana duhovnicească, de împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului pentru a crește cu Hristos, în Hristos. Astfel, creștinul este înarmat cu toate ”armele Duhului” pentru a duce cu succes lupta mântuirii.

Dacă Botezul este Taina nașterii în Hristos, Mirungerea este Taina creșterii în viața spirituală, este progresul pe calea formării și desăvârșirii ”creaturii celei noi”, care dobândește prin ea noi forțe morale. După pilda lui Hristos, ieșit din apele Iordanului, având asupra Lui și ca om pe Duhul Sfânt, și noi ieșim din apele Botezului având pe Hristos în noi dar încă nearătat la suprafața noastră, și drept urmare, Duhul lui Hristos se propagă și iradiază din Hristos în noi ca să ne arate și pe noi fii ai lui Dumnezeu iar noi confirmăm această realitate prin viața și activitatea noastră de după aceea.[7]

Mirungerea este deci strâns legată de Botez, prin ea începând Epifania lui Hristos în comportarea celui botezat sau a luminii Duhului lui Hristos arătându-l ca locaș al Lui întrucât îl ajută să actualizeze chipul lui reimprimat la Botez.[8] Deci Taina Sfântului Mir ca și Taina Botezului implică imperativ moral al folosirii darurilor primite. ”Din conștiința întăririi primită la Mirungere trebuie să izvorască bărbăția creștină”,[9] virtute atât de necesară în urcușul nostru duhovnicesc, în lupta noastră cu ispitele după asemănarea lui Hristos, a Sfinților Apostoli și a tuturor sfinților în special a mucenicilor. Ei s-au arătat maturi în viața duhovnicească, ”bărbați desăvârșiți”. Conștienți că sunt îmbrăcați cu putere de sus și îndemnați de cuvintele Mântuitorului ”îndrăzniți, Eu am biruit lumea păcatului primind cununa biruinței”. Pe urmele Lui cu gândul mereu sus trebuie să pășească toți creștinii fiind convinși că putere au să facă aceasta, putere dată de Hristos în toate Sfintele Taine și în mod excepțional în Taina Sfântului Mir. Aceasta este adevărata cale a mântuirii arătată de Biserica Ortodoxă, dată de sinergismul dintre divin și uman, dată de colaborarea dintre Har, Credință și fapte bune căci cele două lucruri care rodesc împăcarea noastră cu Dumnezeu și în care stă mântuirea oamenilor sunt împărtășirea cu Sfintele Taine și săvârșirea faptelor bune, acestea din urmă reprezentând strădania personală a sufletului de a păstra binefacerile primite pentru că nu stă în puterea Sfintelor Taine de a păstra aceste binefaceri.[10]

Și dacă fiecare Taină își are roadele sale apoi împărtășirea Duhului Sfânt și a darurilor lui sunt un rod al Tainei Sfântului Mir și chiar dacă aceste daruri nu se arată a fi roditoare încă din clipa primirii, ci mult mai târziu, nu trebuie să uităm începătura și puterea acestor daruri și dacă nu toți simt aceste daruri aceasta este pentru că nici nu se grăbesc să tragă folos din comoara primită și aceasta fie din pricina că fiind nevârstnici n-au încă puterea de a judeca fie că atunci când primesc Taina nu dovedesc toată pregătirea și dragostea pentru a le primi.[11]

Prin Taina Mirungerii peste cel botezat ”se va odihni Duhul lui Dumnezeu, Duhul înțelepciunii și al înțelegerii, Duhul sfatului și al tăriei, Duhul cunoștinței și Duhul bunei credințe. Și-l va umple pe el Duhul temerii lui Dumnezeu” (Isaia XI.2-3). Acestea sunt darurile primite de fiecare, dar în fiecare se actualizează în alt fel și cu altă putere după cum este de folos pentru mântuirea lui și a semenilor. Căci dacă unii sunt înzestrați cu duhul proorociei, alții cu al vindecării, alții cu al vorbirii în limbi și altele, asta vădește că acestea erau necesare pentru a slăvi Dumnezeu prin ei. Dar în toți și în orice vreme darurile cele atât de folositoare sufletului sunt: darul evlaviei și al rugăciunii, al dragostei și al înțelepciunii precum și altele.[12] Însă toate darurile primite de credincioși se actualizează în măsura în care aceștia le folosesc în viață. ”Ele se întăresc prin fiecare biruință pe care o câștigăm prin efortul nostru în lupta cu ispitele. Revărsarea harului este o continuă dăruire a puterilor Dumnezeiești către noi. Dar ea este provocată și de o continuă luptă a noastră de dobândire a ei”.[13]

Darurile Duhului Sfânt lucrează în mod acoperit prin fiecare virtute dar nu ajungem să fim conștienți de ele, în mod deplin, până nu ne purificăm de patimi. Patimile sunt ca un zis opac ce ni le acoperă și pe măsură ce le înlăturăm, desigur prin luptă, începem să le simțim și să le vedem, la început slab și apoi tot mai puternic pentru a ajunge ca, pe culmile nepătimirii, să strălucească deplin în noi. Și dacă lupta de purificare este condusă în primul rând de Harul Botezului și al Pocăinței apoi în starea de neprihănire apare pe prim plan lucrarea darurilor Sfântului Duh. Și dacă pe drumul purificării le simțim mai mult puterea ajunși la iluminare, unul din punctele fortificate ale urcușului duhovnicesc, le vedem lumina lor.[14]

,,Dacă Botezul este strâns legat, în ceea ce privește lucrarea și semnificația sa, de Cruce și Învierea lui Hristos, Mirungerea este legată de întruparea Cuvântului și îndumnezeirea firii umane asumată de Cuvântul lui Dumnezeu prin care ni se împărtășește Duhul adică Harul și Darurile Sfântului Duh”.[15] Și dacă abia pe culmile neprihănirii simțim darurile primite la Mirungere nu trebuie să uităm că ele ne-au fost date încă de la începutul vieții noastre duhovnicești când preabunul Dumnezeu ne-a recunoscut ca fii ai săi rămânând ca apoi prin grija și efortul personal să ne păstrăm această calitate de ”temple ale Duhului Sfânt”.

Importanța acestei Sfinte Taine pentru unitatea Bisericii rezultă și din rolul special pe care Biserica Ortodoxă îl acordă episcopatului în sfințirea Marelui Mir. Acest rol evidențiază faptul că ”Duhul Sfânt ce se comunică fiecărui credincios este Duhul Bisericii pogorât prin invocarea întregului episcopat; deci în fiecare dintre credincioși coboară Duhul întregii Biserici și fiecare credincios este introdus în Biserica întreagă pentru ca prin darul lui special să îmbogățească și să ajute Biserica în totalitate, așa cum Biserica susține și promovează darul special”.[16]

Taina Mirungerii este, după Biserica Ortodoxă, semnul chemării noastre la slujirea preoției universale de care vorbește Sfântul Apostol Petru în I Petru II.9 prin ea suntem unși preoți ai Dumnezeului celui viu, suntem chemați să împlinim în viața noastră viața lui Hristos, să aducem lui Dumnezeu jertfe duhovnicești, de credință și fapte bune participând astfel la viața în Hristos, a noastră și a semenilor. În aceasta se vede caracterul ecleziologic al Tainei Sfântului Mir.


[1] Emanuel Banu, Importanţa Sfintelor Taine în creșterea în Hristos, în ”Studii Teologice”, anul XXVIII (1976), nr.7-10, p 687

[2] Pr. Lector George Remete, Dogmatica Ortodoxă, Alba Iulia, 1997, p 309

[3] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Din aspectul sacramental al Bisericii, p.540

[4] Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii şi Despre viața în Hristos, traducere Pr. Prof. Dr. Ene Branişte şi Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Editura Arhiepiscopiei Bucureştilor, 1992, p 187

[5] Idem, p.185

[6] Idem, p.158

[7] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1978, vol. III, p.70

[8] Idem, vol.I., p.67

[9] Mitr. Ardealului, Dr. Nicolae Mladin, Valoarea Morală a Sfintelor Taine, Morala Creştină Ortodoxă, Bucureşti, p.453

[10] Nicolae Cabasila, op.cit., p.191

[11] Idem, p.190-191

[12] Idem, p.188

[13] Drd. Emanuel Banu, Importanța Sfintelor Taine, p.689

[14] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ascetică și Mistică Ortodoxă, Alba Iulia, 1993, vol. II, p. 1-7

[15] Pr .Prof. Dr. Dumitru Radu Tainele inițierii în mistica sacramentală a lui Nicolae Cabasila, p.8

[16] Preot Ştefan Buchiu, Întrupare și unitate, Bucureşti, 1997, p 182

Despre Mircea Eliade se știu multe (mai ales după anii `90 au început să iasă la iveală și să fie comentate elemente mai puțin cunoscute și mult mai puțin „confortabile” cu privire la trecutul marelui istoric al religiilor, dar nu este momentul și nici spațiul propice pentru a putea fi puse în discuție elementele controversate ale tinereții lui – discuția fiind una foarte lungă, cu foarte multe ramificații, întinzându-se pe mai multe decenii și neputând fi rezumată în spațiul avut de noi la dispoziție), dar toate lucrurile care se știu sunt pe cât de sigure, pe atât de relative.

Incertitudinile în ceea ce îl privește pe Eliade încep odată cu ziua în care s-a născut și continuă de-a lungul întregii vieți. Născut pe 13 martie 1907 (28 februarie conform calendarului iulian aflat în vigoare în acea perioadă), dar înregistrat de tatăl său cu data de 9 martie pentru a corespunde zilei mucenicilor martiri, viața lui Eliade s-a aflat încă de la început sub semnul unui „misticism”, în zona unui simbolism încărcat de semnificații, pe care a ales să-l dezvolte și continue și el de-a lungul timpului.

Personalitate complexă și care complexează – asta ni se pare cea mai concisă sintagmă prin care poate fi caracterizat Mircea Eliade. Este suficient să aruncăm o singură privire pe lista cărților pe care le-a publicat (beletristică sau literatură de specialitate), la care se adaugă articole, scrisori, jurnale, memorii etc., pentru a ne putea face o idee despre proporțiile pe care le-a dezvoltat ambiția unei personalități proteice (după sintagma impusă de Zoe Petre) – un total de aproximativ 80 de volume. La ceea ce a reușit să realizeze se adaugă o listă și mai lungă de proiecte pe care nu a putut sau nu a avut timp să le ducă la îndeplinire.

Blamat sau adorat, Eliade a reușit să se impună drept un reper de neocolit al culturii române a secolului trecut

Blamat sau adorat, Eliade a reușit să se impună drept un reper de neocolit al culturii române a secolului trecut. Moștenirea lui Eliade la nivel internațional continuă, poziția lui rămânând una centrală în domeniul istoriei religiilor și credințelor religioase, studiile sale făcând parte din bibliografiile obligatorii ale oricărui studiu din domeniul mai sus menționat.

Eliade în perioada "indiană"

Eliade în perioada „indiană”

Riscând să-i facem o prezentare prea lungă sau una prea scurtă, neintenționând să-i diminuăm realizările și nedorind să creăm impresia că vrem să ascundem „părțile întunecate” ale personalității lui, și alegând să nu mergem pe drumul bătătorit al prezentării sale prin intermediul operei pe care și-a construit-o (din care este suficient să prezentăm doar câteva titluri pentru a ne face o idee – Romanul adolescentului miop, Maitreyi, Domnișoara Christina, Nuntă în cer, La țigănci, Pe strada Mântuleasa, Noaptea de Sânziene; Yoga. Nemurire și libertate, Mitul eternei reîntoarceri, De la Zalmoxis la Genghis Han, Sacrul și profanul, Istoria credințelor și ideilor religioase) am ales să facem o listă ce cuprinde informații mai puțin avute în vedere în prezentările generice care i-au fost făcute de-a lungul timpului, informații cu caracter de „curiozități”, definitorii pentru „istoria mică”:

  • Și-a scris toate operele literare în limba română, inclusiv după stabilirea definitivă în străinătate; era modul lui de a se simți aproape de România;
  • A fost căsătorit de două ori: cu Nina Mareș – prima soție, care a murit de cancer în timp ce acesta era reprezentantul României la legația din Portugalia; și cu Christinel Cotescu – pe care a cunoscut-o în Paris și alături de care a fost până la sfârșitul vieții;
  • Și-a pierdut de două ori biblioteca. Prima dată când s-a mutat în Anglia, lăsând totul unui prieten din România (inclusiv jurnale) și a doua oară la Chicago, în urma unui incendiu.
  • În clasa a VII-a începuse să scrie Memoriile unui soldat de plumb, carte în care voia să reconstruiască întreaga istorie a omenirii. Cele trei caiete cu manuscrisul acestui proiect i-au fost încredințate lui Radu Capriel în 1928;
  • Elev fiind, își scurta orele de somn cu câteva minute în fiecare noapte, ajungând să doarmă doar 4 ore (la un moment dat a leșinat, fiind nevoit să oprească pentru un timp experimentele de acest tip), scopul fiind acela de a-și forța corpul să se subordoneze ambițiilor intelectuale;
  • Încă din timpul studiilor, când încă nu se afirmase pe plan internațional, le scria marilor personalități ale lumii (mai ales numelor de referință din domeniul filosofiei și istoriei religiilor) pentru a le cere cărți pe care le dona bibliotecii facultății;
  • O perioadă a călătoriei sale în India a rămas nedocumentată, considerându-se că și-ar fi petrecut-o în Himalaya alături de călugări, experimentând tehnici șamanice;
  • Pentru a putea să reziste ritmului de lucru pe care și-l impusese la maturitate, apela adeseori la „substanțe ajutătoare” (ex.: Pervitin, având rolul de a reduce senzația de teamă și de a crește capacitatea de concentrare – folosit mai ales de soldați în timpului celui de-al Doilea Război Mondial sau în Războiul din Vietnam);
  • Fusese întotdeauna fascinat de enciclopedism: marile personalități ale culturii române pe care le-a avut drept modele au fost Bogdan Petriceicu Hasdeu (voia să facă o ediție completă a operei acestuia și să-i dedice o monografie – unul dintre proiectele rămase neterminate) și Nicolae Iorga (cu care a și purtat o polemică);
  • Prieten cu Carl Gustav Jung, alături de care a participat la o serie de conferințe în Italia;
  • A fost prototipul pentru personajul Radu Grielescu din romanul Ravelstein de Saul Bellow (cu care fusese prieten);

Și-a scris toate operele literare în limba română, inclusiv după stabilirea definitivă în străinătate; era modul lui de a se simți aproape de România

  • Filmul Youth Without Youth al lui Francis Ford Coppola este adaptat după nuvela Tinerețe fără tinerețe (inspirată de basmul preferat al lui Eliade, Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte);
  • Pe lângă romane și nuvele, a scris și teatru (Iphigenia, Coloana nesfârșită, Oameni și pietre);
  • A fost cumnatul lui Ionel Perlea, dirijor și compozitor român;
  • Filmul lui preferat era The Clowns, al lui Federico Fellini;
  • Spre sfârșitul vieții a suferit de artrită, lucru care l-a împiedicat să continue să scrie și să lucreze în ritmul în care fusese obișnuit (grafomania fiind una dintre trăsăturile lui definitorii);
  • A murit în 1986 într-un spital din Chicago, în urma unei congestii cerebrale. A fost găsit de Christinel în fotoliul preferat, zâmbind nemișcat și ținând în brațe cartea Exercices d’admiration a lui Cioran;
  • A cerut să fie incinerat, slujba de înmormântare fiind oficiată de preotul ortodox al bisericii românești din Chicago și de reverendul Brown, rectorul Capelei David Rockefeller din incinta campusului Universității din Chicago, unde fusese profesor;
  • Nu s-a aflat numele persoanei care a donat banii necesari pentru înființarea catedrei „Mircea Eliade” în cadrul Universității din Chicago.

Acestea sunt doar câteva dintre micile lucruri care contribuie la construirea unui portret-robot care să ne permită apropierea de una dintre cele mai „curioase” personalități ale secolului trecut, o apropiere care să ne încurajeze să trecem dincolo de barierele impuse de imensa erudiție cu care reușește Eliade să-și complexeze cititorii sau partenerii de dialog și să încercăm să recompunem matricea acestuia.

Ramona Tănase

Ramona Tănase

Doctor în filologie, cu o teză despre Mircea Eliade (2016) – Facultatea de Litere, Universitatea din București. Absolventă a cursurilor de licență (secția Română-Franceză, 2010) și a programului masteral (Studii literare românești, 2012) în cadrul aceleiași facultăți.
Ramona Tănase

Taina Mirungerii ca pecetluire și creștere în Hristos

10 februarie 2021 |
Sfânta Taină a Mirungerii este după Botez a doua mână de ajutor pe care ne-o întinde Mântuitorul celor ce ne-am încorporat în Trupul Său tainic. Cu această Taină facem un nou pas de încorporare în Hristos. Ea este pecetea darurilor Duhului Sfânt prin...

Lucruri mai puțin cunoscute despre arhicunoscutul Mircea Eliade

31 ianuarie 2017 |
Despre Mircea Eliade se știu multe (mai ales după anii `90 au început să iasă la iveală și să fie comentate elemente mai puțin cunoscute și mult mai puțin „confortabile” cu privire la trecutul marelui istoric al religiilor, dar nu este momentul și nici...