Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

cultura

”Vasul cu îndrăgostiți” este un obiect de artă ce datează din Eneolitic – Cultura Gumelnița, unic în lume. Poate fi văzut la Muzeul Județean Giurgiu, o vizită aici fiind un bun prilej pentru a descoperi preocupările spirituale ale oamenilor preistorici printr-o călătorie în timp, în urmă cu peste șase mii de ani.

“Pe cât de mici sunt orașul și Muzeul Județean Giurgiu pe harta culturală a lumii, pe atât de mare este anvergura Vasului cu îndrăgostiți – o adevărată comoară care ne poartă în istorie, în cele mai vechi timpuri”, spun cei de la muzeu.

Vasul este din lut, de dimensiunile unei străchini medii, de aproximativ 20 de centimetri în diametru. Prezentarea postată pe site-ul muzeului, descrie vasul ca fiind decorat cu motive geometrice, reprezentate prin șiruri de romburi și triunghiuri, pictate în culoare albă pe fond roșu-cărămiziu. În centrul vasului, la interior este aplicată o pereche de statuete antropomorfe, așezată pe un fel de băncuță. În timp ce brațul drept al bărbatului este așezat pe pântec, cel stâng, mai lung, este poziționat după gâtul statuetei feminine. Cu dimensiunea puțin mai mare decât statueta feminină, cea masculină este modelată simplu și acoperită în culoarea albă, având ca decor o bandă roșie în zona abdominală. La rândul ei, statueta feminină are caractere faciale simple: nasul reliefat, nările figurate prin două împunsături, iar gura este reprezentată printr-o incizie. Pe corp și brațe sunt trasate linii roșii și albe, iar pe picioare se observă o spirală pictată cu aceleași culori. Gestul protector al bărbatului de a-și petrece brațul stâng pe după gâtul statuetei feminine ar putea fi expresia stărilor sale sufletești și a valorilor universului său interior.

”Trebuie să amintim (…) că pe aceste terase ale Dunării locuirea e atestată încă din mileniul X Î.Hr., deci avem 12 mii de ani pe acest segment și avem dovezi extraordinare ale faptului că cei care locuiau, fie că era temporar sau permanent, în aceste zone aveau preocupări spirituale”, a declarat pentru Agerpres, directorul Muzeului Județean Giurgiu, Gabriel Dumitru.

Vasul cu îndrăgostiți a fost descoperit în anul 1975 pe șantierul arheologic Sultana Malu Roșu și e datat în anii 4.300 – 4.100 Î. Hr. „Acesta reprezintă, din punctul meu de vedere, ca și concept istoric, o creație similară ‘Gânditorului de la Hamangia’. Vorbim de un vas ritualic, tronconic, cu două statuete antropomorfe, practic sunt un bărbat și o femeie în mijlocul acestuia. Este foarte probabil ca vasul să fi fost folosit la ritualul de căsătorie. Bărbatul este în poziția șezut, exact cum spuneam, corespondența cu ‘Hamangia’ ”, explică Gabriel Dumitru. ”Privind acest vas ajungem să ne punem întrebarea: cât de preistorici erau oamenii preistorici, pentru că, dincolo de acel braț al bărbatului care îmbrățișează femeia oferind protecție, pentru spirala desenată în interiorul acestuia, am putea să facem o comparație cu modul în care se învârt astrele”, a arătat Gabriel Dumitru.

Potrivit site-ului Muzeului Județean, combinația plastică impresionează prin ineditul ei, în sensul că nu-și găsește analogii în nicio altă cultură din neolitic. Perechea antropomorfă plasată în mijlocul vasului alături de motivul spiralei și de colorit pot fi privite ca substitute ale Pomului vieții și ale axului lumii (axis mundi), sugerând ideea de viață și reînnoire periodică, se mai apreciază pe site-ul Muzeului giurgiuvean.

”Culoarea roșie s-a păstrat după atâția ani, e ceva foarte interesant, gândiți-vă că la momentul cu pricina nici nu se punea problema să existe roata olarului sau să știm că aveau pigmenți pentru colorare. Acea culoare roșie ne duce cu gândul la un amestec din oxid de fier. Motivele geometrice seamănă cumva cu o frunză de salcie sau de dafin, dar cel mai probabil de salcie pentru că, fiind descoperit pe malul Dunării, este cel mai propice mediu pentru acest tip de arbore, iar reprezentarea cu pricina, din punctul meu de vedere, o spun aici ca istoric, nu ca director al Muzeului, face exact referire la acea uniune pe care noi o trăim cumva, acum, în familia tradițională. Adică, eu, bărbatul, te protejez pe tine, de aceea brațul meu stâng cumva e mai mare, vine să înconjoare, să protejeze femeia tocmai pentru că spirala aceea va naște ceea ce ne va duce mai departe moștenirea, și anume copiii noștri. Nu s-a mai găsit așa ceva în zona bazinului Dunării, iar asemenea vase ritualice ar mai fi pe undeva prin America de Sud, însă acolo deja vorbim despre civilizații care transcend perioada preistorică și sunt situate cumva prin Evul Mediu”, a explicat directorul Muzeului Județean Giurgiu.

”Vasul cu îndrăgostiți”, descoperit aproape întreg – în reconstituire se vede că doar câteva bucăți au fost sparte, restul vasului fiind aproape în întregime original – a fost în expoziții în întreaga lume, inclusiv la Londra, la Tokio și în SUA.

Sursă foto: muzeulgiurgiu.ro // Muzeul Teohari Antonescu Giurgiu

 

 

Asociația Culturală Matricea Românească, în parteneriat cu Centrul Cultural Vrancea și Asociația Dăişoara – tradiţii locale, au fost gazdele unei șezători inedite care a avut loc duminică, 8 octombrie. Evenimentul a reprezentat o ocazie deosebită de întâlnire a două zone etnofolclorice distincte, Dăișoara și Țara Vrancei, pentru a promova și valorifica bogăția costumului popular românesc.

Expoziția, cu conceptul său unic de costume populare de sărbătoare, a fost una dintre atracțiile principale ale evenimentului. Aceasta a inclus colecția privată Florin Bucuțea din Dăișoara și colecția privată Anamaria Lăcătuș și Costel Cocîiu din Țara Vrancei. Obiectivul acestei expoziții a fost de a aduce în atenția publicului și a pasionaților de tradiție frumusețea și diversitatea costumului popular românesc.

Florin Bucuțea, cu generozitatea și pasiunea sa profundă pentru tradiții, a avut un cuvânt deosebit în cadrul evenimentului. A împărtășit cu publicul pasiunea sa pentru costumele populare de sărbătoare din Dăișoara.

Anamaria Lăcătuș a captivat inimile și urechile publicului prezent. Interpretarea sa impresionantă a pieselor tradiționale a adus o notă specială evenimentului nostru și a evidențiat frumusețea și autenticitatea muzicii românești.

Cătălina Cora, referent în cadrul Serviciului Conservarea, Cercetarea, Promovarea și Valorificarea Culturii Tradiționale din cadrul Centrului Cultural Vrancea, a susținut o prezentare captivantă despre bogata moștenire culturală a regiunii Vrancea.

Interpretarea muzicală lui Florin Filip a fost cu adevărat o încântare și a contribuit la frumusețea și autenticitatea evenimentului nostru de promovare a tradițiilor culturale românești.

Momentul artistic al evenimentului a fost marcat de prestația impresionantă a Ansamblului Folcloric Păltineanca din comuna Paltin, județul Vrancea. Cu dansuri și cântece tradiționale autentice, ansamblul a captivat publicul și a adus în prim-plan energia și frumusețea tradițiilor vrâncene.

 

 

 

(*ideea articolului își are rădăcinile în unul dintre discursurile lui Robert Pullman, autor englez de literatură pentru copii)

 

 

-Mi-e foame!

-Hai să îți pregătesc ceva! Paste? O salată? Încălzesc mâncarea de mazăre?

Este simplu.

 

Însă ce faci când fiica ta îți spune ,,mi-e foame de o expoziție de pictură” și fiul tău afirmă ,,mi-e sete de muzica lui Mozart”.

 

Este foarte important să îi hrănim pe copii. Să le hrănim sufletul.

Uneori îi privăm de lucruri importante. Fără să știm; fără să băgăm de seamă.

Când privăm copiii de artă, de muzică, de poezie, de snoave, de povești cu tâlc, de orele de desen și modelaj, paguba sufletească nu este ușor de identificat. Însă e acolo. Neștiută.

 

Îi vezi: corpul le este sănătos, sunt de neoprit, puternici, sar și se cațără, au poftă de mâncare și râd cu poftă. Totuși, tot timpul ceva va lipsi din ei. O bucată specială ce ar fi bine să fie umplută cu emoții izvorâte din versuri și zvâcnire de inimă ce apare umăr la umăr cu o sublimă linie melodică.

 

Să știm că este adevărat: sunt familii în care copiii nu sunt încurajați să asculte muzică, să se delecteze cu un album de artă, să citească poeme. Și este la fel de adevărat ca acești copii cresc foarte fericiți, au o copilărie tare bună, exact ca cei ce merg la Festivalul George Enescu și la Teatrul Național. Și sunt oameni buni-buni. Oameni ce clădesc cu spor și dăruire viața lor și viețile celor din jur.

 

 

Dintre aceștia, unii vor auzi într-o zi o bucată muzicală sau un poem recitat cu pasiune, ochii le vor cădea pe un citat răscolitor. Exact în secunda aceea vor sesiza cât de înfometați și însetați sunt. Îi va lovi pur și simplu nevoia de a ști, de a umple un gol imens, simțit pe undeva. Le este foame de ceva dulce și picant, le este sete de ceva răcoritor și exploziv și sunt avizi să asculte, să privească, să intre în contact cu ,,ceva”-ul nou ce le dăruiește un tip de mulțumire interioară pe care nu au cunoscut-o aproape niciodată. Au fost înfometați mult timp, le-a lipsit ceva și nu au avut habar de asta.

 

Efectele înfometării culturale și spirituale nu sunt ușor vizibile. Dacă toate tablourile și poveștile ar dispărea peste noapte, copiii noștri nu ar dispărea, așa-i? Ar pâlpâi însă firav capacitatea lor de a își imagina, de a crea, de a simți, de a vibra, de a fi înălțați, de a fi ridicați de modele ce îi fac să palpite, de a dori să clădească înaltul, frumosul. Pentru ei și pentru ceilalți.

 

Uneori nu satisfacem setea de cultură a fiilor și fiicelor noastre pentru că ne imaginăm că nu e acolo. Dăruim hrană și apă însă uităm de ceea ce cer sufletele copiilor noștri.

 

Copiii noștri, întotdeauna, vor face ceea ce ne văd pe noi că facem și nu ceea ce le spunem să facă! Așa că e timpul să ne propunem vizite

la muzee, seri de operă, operetă, teatru, balet, seri de lectură, de poezie… Și ei vor păși, stâmpărați, alături de noi!

 

VA URMA…

 

Mare parte dintre români au o părere negativă despre romi. Unii români chiar mai cred că această categorie etnică beneficiază de cam multe drepturi. La celălalt pol, tot ei îi numesc ca fiind victime ale discriminării. Alții își dau cu părerea și spun că romii ar trebui să muncească de mult mai multe ori ca românii ca să își spele imaginea.

Valentin Ioan Negoi, doctor în istorie din 2020 cu o vechime în învățământul preuniversitar de cinci ani, vine cu argumente plauzibile în favoarea comunității etnice din care face și el parte, unde nu este excepția. S-a născut într-o comunitate de romi din satul Mărginenii de Jos, unde oamenii au pus mereu preț pe educație. Crede cu tărie că nu este vina romilor când sunt arătați cu degetul din cauza culorii pielii, ci a celor care pun stigmatul în frunte și a valorilor și credințelor cu care au plecat la drum în viață și merg cu ele zilnic la braț.

Plecând de la această premisă, Profu’ Negoi este și gazda proiectului video RomStoria, proiect care a prins rădăcini datorită Fundației Roma Education Fund (REF) Romania. RomStoria este un canal de YouTube unde, de două ori pe lună, apar materiale video animate și extrem de interesante despre istoria și cultura romilor din România. Mai multe descoperim chiar de la invitatul zilei!

 

 

Cine este Negoi Ioan Valentin și cu ce ocupă el?

Sunt profesor de istorie în mediul preuniversitar de cinci ani. Cu bucurie pot să afirm că am avut onoarea să predau în școlile unde m-am format ca om, Liceul Teoretic Filipeștii de Pădure și Școala Generală Mărginenii de Jos unde profesez și în prezent.

Pe lângă activitatea de profesor sunt arhivist și bibliotecar în cadrul fundației Roma Education Fund România, acolo unde împreună cu colegii mei realizăm proiectul RomStoria.

 

Care este frumoasa aventură academică? Ce studii ai?

Școala generală și liceul le-am terminat în Prahova. Școala generală în satul natal, Mărginenii de Jos  iar liceul, într-un sat vecin, Liceul Teoretic din Filipeștii de Pădure. Studiile universitare le-am finalizat la Facultatea de Științe Umaniste, specializarea istorie, din cadrul Universității Valahia din Târgoviște. Din 2020 sunt doctor în istorie, titlu obținut în cadrul Instituției Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat din cadrul Universității Valahia din Târgoviște (IOSUD) cu tema Deportarea romilor din Muntenia în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Cine ți-a călăuzit pașii spre a urma o astfel de carieră?

De ce m-am făcut profesor? Datorită profesorilor pe care i-am avut de-a lungul timpului la școală și la facultate și în al doilea rând pentru vacanțe! Dați-mi voie să vă explic! Înainte de a mă îndrăgosti de cariera de profesor, am fost îndrăgostit de profesorii mei din școala generală, de căldura cu care ne vorbeau, dar și de strictețea cu care ne predau. Ceea ce am apreciat cel mai mult la ei a fost că m-au privit ca pe un simplu copil, nu au văzut la mine culoarea pielii. Mereu mi-au spus că pot să fac tot ceea ce îmi doresc în viața dacă muncesc suficient de mult. Amintesc aici pe doamna de biologie, doamna Ioan, care, din păcate, nu mai este printre noi, pe doamna Tonia cu care am plăcerea să fiu coleg de catedră, pe doamna Scorțeanu de matematică care nu mai predă în școala noastră, pe doamna Brătescu de muzică care s-a pensionat. Aceste doamne m-au făcut să-mi doresc să fiu ca dumnealor: un profesor care inspiră elevii să devină cea mai bună variantă a lor.

Tatăl meu este sudor. Toată viața lui a lucrat pe șantier, de multe ori chiar și în zilele de sărbătoare sau în zilele de weekend, fapt pe care l-am urât, copil fiind. În copilărie, stând de vorbă cu doamnele profesoare și aflând că, de cele mai multe ori, și profesorii au vacanțe în același timp cu copiii, am zis că asta vreau și eu să fac, să fiu ca ele. Bine, dumnealor au omis să-mi zică că salariile pe care le câștigă sunt mizerabile în raport cu energia pe care o depun. Dar am aflat pe parcurs că în viață banii nu sunt totul și că zâmbetul sincer al unui copil este mult mai important decât cele câteva sute de lei pe care le-ai putea câștiga din altă parte.

 

 

Din familie, cine ți-a insuflat iubirea pentru carte?

Iubirea pentru carte am moștenit-o de la tata, pentru că el a citit foarte mult când era tânăr. Mi-am cultivat această pasiune pentru carte pe parcurs, fiind influențat de cei din jurul meu. M-am apucat serios de citit târziu, abia în timpul facultății. Aveam 20 de ani când un profesor ne-a zis la un curs că dacă vrem să reușim în viață trebuie să citim mult și serios. De atunci încerc să duc la îndeplinire sfatul domnului profesor și să citesc cât mai mult și mai serios.

 

Crezi în ideea că educația este instrumentul cel mai important cu care îți poți face loc în societate? Cu această premisă ai crescut?

Crezul meu este că educația este singura șansă prin care poți reuși în viață. Totuși, înainte să intru în învățământ, credeam cu adevărat că nu contează de unde pleci, atâta timp cât știi unde vrei să ajungi, însă, după cinci ani de predat, am ajuns să înțeleg că elevii simt școala ca pe o cursă de obstacole unde, din păcate, mulți nu reușesc să prindă nici măcar startul. Educația trebuie să fie o călătorie, nu o destinație. Sunt prea mulți copii care și-au setat ca singur obiectiv: finalizarea celor opt clase fără să își dorească să acumuleze experiențe şi competențe pe care să le folosească apoi în viață.

Eu sunt un exemplu fericit pentru că nu am fost nevoit să fac sacrificii în copilărie pentru a mă duce la școala. Ai mei au făcut tot posibilul ca mie și surorii mele să nu ne lipsească nimic din cele necesare traiului de zi cu zi, să putem astfel merge la școala liniștiți.

 

Fiecare dintre noi avem oameni pe care îi întâlnim în viața noastră și îi îmbrățișăm ca exemple, ca bune repere. Tu pe cine îmi poți menționa sau ai o listă lungă care au contribuit la dezvoltarea ta și nu ai dori să omiți pe cineva?

Sunt foarte mulți oameni care mi-au influențat viața și care au contribuit  și contribuie la dezvoltarea mea profesională. De la părinții mei până la profesorii pe care i-am întâlnit pe tot parcursul meu educațional și profesional, toți merită menționați.

Doamnele din școala generală, doamna Ioan de biologie, doamna Tonia de Geografie, doamna Scorțeanu de matematică, doamna Brătescu de muzică. O amprentă importantă asupra mea în liceu au lăsat-o domnul profesor de istorie Smărăndoiu de la care am învățat să iubesc și mai mult istoria, doamna Nedelcu de biologie, doamna Izabela de geografie și mulți alți profesori.

La facultatea pot spune că am întâlnit oameni care mi-au devenit o adevărată familie. Doi profesori au contribuit decisiv la ceea ce am devenit azi, domnul prof. Univ. Dr. Hab. Cosac Marian care mi-a coordonat lucrarea de licența și care m-a luat cu dumnealui pe foarte multe șantiere arheologice și domnul prof. Univ. Dr. Hab. Silviu Miloiu care m-a ajutat să devin doctor în istorie. Le datorez foarte mult acestor oameni pentru că mi-au oferit din timpul lor, mi-au răspuns la multele întrebări pe care le aveam despre istorie, mi-au dat cărți să citesc. În discuțiile pe care le aveam mă tratau ca pe un egal al dumnealor iar asta mi-a dat foarte multă încredere în mine.

Pe lângă acești minunați profesori un impact important în viața mea l-au avut doamna Stanciu, consăteancă de-a mea care mi-a insuflat dragostea pentru voluntariat,  doamna Nicolaeta Bițu datorită căreia am început să studiez istoria romilor, domnul Ciprian Necula cu care am scris două articole despre istoria romilor din România în perioada în care eram masterand.

Copiii cărora le-am fost profesor la Filipeștii de Pădure, m-au ,,obligat” să devin cea mai bună variantă a mea. Încă sunt oameni care mă ajută să mă dezvolt extraordinar de mult. Colegii mei de la Ref, Claudia Craiu, Gabriel Zorilă, Răzvan Martin mă ajută să devin mai bun în cercetările pe care le fac despre istoria romilor.

Nu în ultimul rând o contribuție importantă asupra dezvoltării mele a avut-o  soția mea Ana, cu care am fost coleg de facultate, de master și de doctorat, înainte de a ne uni destinele. Ea este persoana care m-a susținut mereu și m-a încurajat chiar și în cele mai grele momente din viața mea.

 

Te știm de pe rețelele de socializare ca fiind Profu Negoi. De când și până când acest nume și ce atribuții ți-ai însușit în online?

Profu’ Negoi este gazda proiectului video RomStoria, proiect care a fost inițiat și care îi aparține Fundației Roma Education Fund (REF) Romania. Pe scurt, RomStoria este un canal de YouTube unde încărcăm, de două ori pe lună, materiale video animate și extrem de interesante despre istoria și cultura romilor din România. Ne-am dorit să construim un instrument care să le ofere tuturor celor interesați de istoria romilor, mai ales elevilor, o sursă credibilă din care se pot informa.

Avem deja 26 de episoade urcate pe YouTube din care puteți afla informații despre prima atestare documentară a romilor în Țările Române; despre cei 500 de ani de sclavie a romilor; despre deportarea romilor în Transnistria în timpul celui de-al doilea Război Mondial; despre Ștefan Răzvan, primul voievod rom. Veți găsi, de asemenea, și povestea copilului rob Crăciun, care a fost vândut de trei ori în tot atâtea zile; povestea violonistului Ștefan Moise din Iași care a fost deportat în Transnistria, a fugit de acolo dar s-a reîntors ca să-și salveze soția și sora cea mică.

Toate episoadele postate sunt temeinic documentate de mine, folosind drept surse atât cărți ale specialiștilor în domeniu, cât și documente de arhivă. Citesc mult, recunosc că-mi și place.

Ca să revin la întrebarea ta, Profu’ Negoi sunt eu, așa îmi spun copiii la școală, iar această formulă a fost aleasă de echipa de comunicare a Fundației REF Romania pentru a promova proiectul RomStoria pe Facebook, YouTube și Instagram.

 

 

Despre comunitatea din care faci parte, ce-mi poți spune?

M-am născut într-o comunitate de romi din satul Mărginenii de Jos. Pot spune că am fost norocos că m-am născut în această comunitate, deoarece oamenii de aici au pus mereu preț pe educație. Sunt foarte mulți oameni din sat care muncesc cu carte de muncă în țară sau în străinătate. Sunt bucuros să spun că avem un sat modern unde, pentru mulți, wc-ul din spatele curții este ținut doar ca o amintire a vremurilor apuse.

 

Au de muncit mult romii ca să-și „spele” imaginea, cum ar spune unii care știu numai să arate cu degetul?

Nu romii trebuie să muncească să-și spele imaginea pentru că nu este vina lor când sunt arătați cu degetul. Dacă tu, ca individ, prima oară te uiți la culoarea pielii persoanei din fața ta este vina ta, nu a lui. Dacă tu crezi că o persoană este într-un anumit fel doar pentru că face parte dintr-un grup etnic, ești tot tu de vină. Dacă până la vârsta ta nu ai înțeles că oamenii trebuie judecați doar în funcție de acțiunile lor, ai o problemă gravă.

În prima jumătate a secolului XX mai mulți pseudo-cercetători au încercat să demonstreze că dacă te naști evreu sau rom ești obligatoriu într-un anumit fel. Din cauza acestor oameni au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial peste 6.000.000 de evrei și circa 500.000 de romi. În România, de pe urma acestor politici rasiale au pierit în lagărele din Transnistria pentru 100.000 de evrei și 11.000 de romi. Tragedia romilor a fost cu atât mai mare cu cât soldații romi împreună cu familiile lor au fost trimiși la moarte de către administrația Antonescu deși s-au sacrificat pentru țară.

Mă iau pe mine ca exemplu: m-am educat cât am putut de mult, muncesc cu carte de muncă de la 21 de ani. Îmi plătesc taxele și impozitele. Când oamenii află că sunt rom, nu le vine să creadă. Spun că da, eu sunt o simplă excepție. Din fericire, sunt foarte mulțí tineri romi care s-au educat sau încă se educă temeinic. Totuși, dacă eu greșesc cu ceva nu o fac pentru că sunt om și se mai întâmplă, pentru mulți dacă dau greu, este din cauza că până la urmă sunt ,,țigan și țiganul rămâne tot țigan”.

 

Simți că romii încă au nevoie de toleranță? Simți că există în jurul lor un aer de superioritate din partea românilor?         

Cu siguranță există mulți români care se uită la romi cu superioritate pentru  că au fost învățați de mici că România a fost creată numai de români pentru români. Ceea ce este extrem de greșit. De exemplu, romii sunt atestați documentar în spațiul românesc încă din secolul XIV la puțin timp de la întemeierea Țării Românești de către Basarab I. Romii au participat astfel la toate evenimentele importante din istoria românilor.

Voievodul moldovean Ștefan Răzvan, de origine romă, a luptat alături de Mihai Viteazul în lupta de la Călugăreni. Romii au reparat armele ,,trupelor” conduse de Horia, Cloșca și Crișan când a avut loc răscoala țărănească în Transilvania. Romii au făcut parte din armata lui Tudor Vladimirescu. În anul 1848 au luptat alături de generația pașoptistă pentru păstrarea independenței Țării Românești, a existat chiar intenția să se facă un detașament militar format din romii eliberați din sclavie în scurta guvernare pașoptistă. Au luptat în  războiul de independență. Despre prezența romilor în Primul și al Doilea Război Mondial există destule dovezi care arată că mulți romi au fost decorați pentru curajul de care au dat dovadă pe front.

Romii nu au nevoie să fie tolerați pentru că, să fii tolerat, nu înseamnă să fii acceptat pe picior de egalitate. Să te tolerez înseamnă că te accept ca pe o ființă inferioară mie. Tolerez prezența ta, deși îmi face rău.

Acest lucru l-a înțeles foarte bine generația ,,Școlii ardelene” când a luptat ,,să se șteargă denumirile jignitoare de „tolerați” și „admiși” date românilor”. Dacă românii din Transilvania secolului al XVIII-lea știau că ,,a fi tolerat este o jignire”, de ce romii din secolul XXI trebuie să accepte să fie încă tolerați în România după mai bine de 600 de ani de prezență în acest areal?

 

Crezi că ar trebui să se plece din prima cu premisa că merită o șansă și nu de la o premisă sceptică?        

Legea pleacă de la premisa nevinovăției până la proba contrarie. Dacă legea garantează acest drept, nu este normal ca și oamenii să facă la fel și să nu mai judece pe ceilalți după culoarea pielii? Toată lumea merită o șansă la educație, la bunăstare, la servicii de sănătate de calitate, la apărare, la identitate proprie etc.

 

 

Ajută-i pe oamenii care se perindă în jurul cuvântului „rasism” să-și schimbe percepția. 

Schimbarea este grea și anevoioasă. Este nevoie de foarte multă muncă cu tine însuți ca să nu mai fii rasist. Primul pas este să înțelegi că atunci când un român de etnie romă fură sau cerșește, nu face acest lucru pentru că în ADN-ul lui există celule care să îl îndrume pe acest drum. Oamenii fură pentru că, de cele mai multe ori, nu au încotro. Cei care își pun copiii să cerșească, cel mai probabil, și ei au fost puși de părinții lor să cerșească, așa cum și părinții lor, la rândul lor, au fost obligați să cerșească. Mediul în care trăim ne formează caracterul și ne creionează valorile după care ne ghidăm în viață. Gândește-te ce s-ar fi întâmplat cu tine dacă nu ai fi avut susținere din partea părinților, prietenilor când ți-a fost greu? Unde ai fi fost acum dacă te-ai fi născut într-o groapă de gunoi sau într-o familie cu părinți analfabeți și alcoolici? Pentru a nu mai fi rasiști trebuie să ne dezvoltăm empatia și să încercăm să trăim în pantofii celuilalt măcar o oră!

 

 

Weekendul acesta a avut loc Deschiderea Oficială a Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, prin care locuitorii orașului de pe Bega, dar și turiștii prezenți, au avut parte de o gamă diversă de evenimente unicat.

 

Timișoara s-a transformat într-o imensă galerie de artă, cu numeroase expoziții colective și personale. Au avut loc concerte de muzică, teatru, film, spectacole stradale cu păpuși gigant, dezbateri în comunitate, un festival de cultură digitală, inaugurarea unei instalații cu 5 etaje în Piața Victoriei, cu 1.300 de plante, loc de belvedere și de educație pentru biodiversitate, precum și o lansare de carte pe 19 februarie, ziua de naștere a marelui sculptor Constantin Brâncuși.

 

Printre cele mai interesante evenimente se numără și vernisajul expoziției artistului român Victor Brauner, aceasta fiind prima retrospectivă organizată în țara sa de origine. Mare parte dintre expoziții rămân deschise după acest prim moment de sărbătoare: Victor Brauner: Invenții și magie (17 Februarie – 28 Mai), Tu ești alt eu – O catedrală a corpului (17 Februarie – 30 Aprilie), Mircea Nicolae – Lucruri mărunte, lucruri prețioase (17 Februarie – 23 Aprilie), Timpuri Noi: Xenogeneze ale SF-ului (17 Februarie – 2 Aprilie), Ritzi Jacobi & Peter Jacobi. Texturi ale memoriei. Cinci decenii de creație (17 Februarie – 5 Mai), Made up histories have long lives (17 Februarie – 16 Aprilie), Bright Cityscapes: Oglindirea ecosistemului (17 Februarie – 2 Aprilie), Minitremu 10+ (17 Februarie – 4 Decembrie).

 

Expoziția colectivă centrală Chronic Deșire – Sete Cronică (17 Februarie – 23 Aprilie) a putut fi vizitată în acest weekend în diferite spații din oraș: Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei Timișoara, Muzeul de Transport Public ‘Corneliu Miklosi’ și Palatul Ștefănia, peste 10000 de vizitatori trecându-le pragul. Instalația de arhitectură Pepiniera.

 

Artistul Dan Perjovschi și-a prezentat expoziția pe roți – un tramvai decorat cu desene și mesaje puternic ancorate în viața socială, politică și culturală contemporană. “Este vorba despre o expoziție care nu mai așteaptă ca lumea să vină, ci iese ea la oameni” – a explicat artistul, care spune că ideea i-a venit din dorința de a prezenta lucrări și publicului care nu intră foarte des în muzee. 1306 Plante pentru Timișoara, care va rămâne deschisă pe tot parcursul anului, a atras zilnic mii de oameni care au putut admira Piața Victoriei de la înălțime.

 

 

Marele spectacol al Deschiderii a adus împreună pe străzile Timișoarei și mai ales în Piața Unirii, peste 17.000 de oameni. Artiștii care au dat startul acestui weekend, încă de vineri seara, au fost Doctorul Sinteză și Dj K-lu, urmați de formația timișoreana Implant Pentru Refuz, alături de invitații speciali: Adrian Despot, Dan Byron, Ovidiu Takacs, Ovidiu Vinereanu, Dora Gaitanovici și solista ucraineancă Alyona Alyona. În continuarea serii, publicul s-a delectat cu show-ul aerian de senzații, Muare Experience, oferit de compania spaniolă Voala Project, alături de formația Duchamp Pilot. Ritmurile balcanice au fost aduse pe scena din Piața Unirii de instrumentiștii de la Taraf de Călâu, împreună cu trupa Impex, țambalistul Alexei Ciobanu și Filip Simeonov, care au oferit o experiență de neuitat în inima orașului. Seara de Deschidere s-a încheiat pe muzică electronică a DJ-ului german Fritz Kalkbrenner. În a doua zi a manifestărilor inaugurale, artistul suedezo-britanic Jay Jay Johanson a reprezentat figura centrală a serii, interpretând un concert unic pe scena Palatului Culturii din Timișoara, iar finalul Deschiderii Oficiale a fost marcat de sunetele violonistului Lajkó Felix, acompaniat de trupa Volosi. Reflectoarele grandiosului spectacol de trei zile s-au stins aproape de miezul nopții, însă cortina rămâne ridicată, întrucât Timișoara – Capitală Culturală Europeană este abia la început, spun organizatorii.

Timișoara, devenită oficial Capitală Europeană a Culturii în 2023, privește cu încredere spre spectacolul impresionant care va urma până în februarie 2024, a declarat, primarul Dominic Fritz, la finalul manifestărilor inaugurale. Este doar începutul unui an irepetabil, care va scoate în evidență tot ce are mai bun de oferit orașul Timișoara, prin valorile care au contribuit la construirea acestuia: inovare, multiculturalitate, diversitate. Până în februarie 2024, a precizat edilul Timișoarei, “sunt programate peste 1.000 de evenimente, cu un mesaj internațional despre valorile culturale ale orașului, transmis de sutele de diplomați și jurnaliști care i-au fost alături în acest weekend, dar și de cei aproximativ un milion de vizitatori care sunt așteptați în decurs de un an. Am arătat de ce merităm acest titlu: suntem un oraș viu, creativ, primitor și divers. Timișoara are încă multe de arătat și toată lumea este așteptată cu brațele deschise” – a mai spus Dominic Fritz. Prezentă la manifestările inaugurale, comisarul european Adina Vălean a decernat Timișoarei premiul “Melina Mercouri”, în valoare de 1,5 milioane de euro, acordat orașelor capitale culturale europene care și-au îndeplinit angajamentele asumate în program.

Programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii continuă pe tot parcursul anului, încurajându-i pe cei interesați de artă, spectacol, performance, filosofie, arhitectură, design, diversitate culturală, educație, film, poezie, carte și dans, să participe la toate evenimentele care pun Timișoara pe harta capitalelor europene a culturii. Mai multe detalii despre programul cultural se găsesc pe www.timisoara2023.eu.

 

 

Matricea Românească a avut plăcerea de a se întâlni cu domnul director al Centrului Cultural ,,Iustin Sohorca’’ Sângeorz-Băi. Ne-a povestit cum viața dânsului l-a adus înapoi în satul natal unde a început să se ocupe de Ansamblul Folcloric ,,PĂUNIȚA’’.

 

Florin Hodoroga

A terminat Facultatea de Geografie la Universitatea ,,Babeș-Bolyai’’ din Cluj-Napoca în anul 2002. În prezent lucrează la Casa de Cultură ,,Iustin Sohorca’’, unde este director. ,,Prima mea dragoste a fost geografia.”

 

,,La noi în Sângeorz-Băi este o localitate mică dar avem valoarea culturală foarte mare”

 

Începând din clasa a 5-a a mers la un ansamblu de dansuri populare, ,,Păunița mică”, acolo a învățat dansurile populare și îi plăcea foarte mult să danseze. ,,Zona noastră este o zonă cu dansuri dinamice, feciorești. Crescând am venit la casa de cultură din Sângeorz-Băi, l-am avut coregraf pe domnul Petre Maxim, îmi amintesc că am dansat cu o doamnă mai mare decât mine, dânsa avea undeva la 30 de ani și eu aveam 18 ani, îmi era rușine să dansez. Am învățat foarte multe dansuri populare din țara Oașului, din zona Banatului, nu doar dansuri din țara Năsăudului. Am urmat facultatea în Cluj și în timpul acesta am participat la un concurs de înscriere la ansamblul folcloric ,,Mărțișorul’’, ansamblu studențesc, unde director era regretatul Dumitru Fălcaș.” A intrat în familia ansamblului Mărțișorul cu care a avut foarte multe turnee și spectacole. Cu ajutorul acestor turnee s-a dezvoltat foarte mult, a cunoscut foarte multe persoane și alte culturi, alte tipuri de dans. Foarte mulți dansatori ce au făcut parte din ansamblu acum au diferite funcții în conducere.

 

 

În anul 2002 a terminat facultatea și a revenit în Sângeorz-Băi, unde a căutat de lucru în domeniul educației, a predat din 2002 până în 2005 geografie. În anul 2005 nu a mai avut loc de muncă și a fost nevoit să lucreze în construcții. În anul 2006 i s-a propus să vină coregraf la Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’. ,,Chiar dacă era salariul foarte mic nu îmi venea să cred că am ajuns să devin coregraf la ansamblul pe care îl admiram de mic. Țin minte că am început să fac anunțuri pe la școli să reînviem cumva activitatea în ansamblu. Îmi aduc aminte că a fost sala plină, au fost sute de elevi și nu știam ce să fac. I-am împărțit în 3 grupe, după vârstă și am început să lucrez cu ei”. Casa de cultură se afla într-o stare de reabilitare, sala de spectacole nu era practicabilă. În anul 2007 a fost prima ieșire cu ansamblul în Portugalia, unde copiii au rămas cu amintiri frumoase și experiențe inedite.

În anul 2007 a fost numit directorul casei de cultură, la școală a reintrat în anul 2012 ca profesor și adoră că poate să ajute tinerii să se dezvolte. Împreună cu copii din școala gimnazială a făcut un proiect pentru familiile cu un număr mare de copii și a reușit să obțină fonduri pentru 42 de tablete, deoarece în aceste familii exista un singur telefon ce era împărțit între ei, aceștia intrau pe rând la cursuri. Cu cei de la liceu a participat la un concurs de eco provocarea de igienizare (ECOLTSH), unde au strâns peste 200 de saci de deșeuri și au câștigat locul 1 pe țară.

Pe baza proiectului depus s-a reabilitat casa de cultură ce s-a terminat în anul 2017. În acel an a fost sărbătorit printr-o aniversare unde a participat ansamblul Păunița, mulți cântăreți alături de autoritățile locale. ,,A fost un moment plin de emoții. Atunci a început un alt capitol la casa de cultură, redenumit Centrul Cultural ,,Iustin Sohorca’’, a fost un personaj important care în perioada interbelică s-a ocupat de dezvoltarea culturală a localității, a fost și dirijorul corului bisericii.”

,,Cultura nu înseamnă numai folclor, dansuri populare, ci aici am avut foarte multe colaborări cu diferiți artiști ce ne-au trecut pragul precum: Ianis Saiu, Elena Ivanca și diferite asociații ce fac spectacole pentru copii.”

 

,,Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’ este o școală a tradiției locale”

 

Ansamblul Folcloric ,,Păunița’’

La 20 August am avut spectacol aniversar de 50 de ani. Exista o formație pregătită de învățătorul Ilișiu Vasile. S-au făcut selecții și în anul 1971 a devenit Ansamblul Folcloric Păunița. Au participat la primul său festival internațional în Franța. Ulterior ansamblul a participat în 1974 în Turcia, în anul 1979 în Emiratele Arabe Unite, în ani 80 au avut doar spectacole în țara unde a luat doar premii de podium. În anii 90 a participat la un festival în Letonia, în anul 1995 a participat la un festival în Bulgaria, în 97 au fost la Izmir în Turcia. De-a lungul anilor ansamblul a participat la foarte multe concursuri, în foarte multe țări, primind foarte multe distincții. ,,Pentru mine unul din cele mai importante concursuri la care am participat alături de ansamblu a fost la peștișorul de aur din Tulcea unde am luat premiul întâi”. La aniversarea de 50 de ani au fost aduși toți foștii dansatori, unde au fost premiați cu diplome personalizate drept mulțumire pentru munca lor de-o viață.

 

 

,,Aici mai avem un taraf tradițional unic în Transilvania. Ce înseamnă acest taraf? Este o structură din trei instrumentiști vioara (primaș), violă (brace sau contră) și contrabas (gordună), aceasta era formula tradițională, așa se cânta înainte la nunți, la festivaluri. Acest taraf a participat la foarte multe evenimente, alături de multe personalități, cele mai multe colaborări le-a avut cu Grigore Leșe. În anul 2002 acest taraf a luat premiul cel mare la concursul internațional de tarafuri din România.’’

,,Noi nu am încercat să facem spectacol, noi am încercat să aducem pe scenă ceea ce s-a pierdut, dansul popular, portul popular, strigăturile.” A încercat să păstreze originalitatea de aici și să o ducă mai departe.

 

Ce este Păunița

Păunița era o podoabă capilară pe care o purtau domnișoarele de onoare, în trecut care se numeau ,,druște”. Era o anumită împletitură la păr. Interesant că doar în localitatea Sângeorz-Băi se purtau aceste păunițe. ,,Chiar am văzut într-un almanah vechi, un text ce aducea aminte de aceste păunițe, de prin anii 70 era acesta”. Până de păun la fecior este simbolul costumului popular din țară Năsăudului.

,,În prezent avem trei generații de dansatori: copii din grupa mică, clasele 4-5, avem o generație cu cei care au în jur de 10-12 ani și cea mai activă grupă este a liceenilor. Bineînțeles mai sunt și foștii studenți care vin la spectacole mai serioase. Cel mai tânăr membru a avut 6 ani și cel mai în vârstă a avut 65 de ani, domnul Georgești Stan care acum are 72 de ani.”

 

Un sfat pentru cei tineri

,,Cultura te ajută să te identifici tu ca individ în societate, aparții unei istorii. Cultura indiferent de ce fel este te ajută să te dezvolți și cred că un popor sau un tânăr care nu are cultură, nu are nimic, degeaba ești specialist într-un domeniu, dacă nu ai cultură, dacă nu îți cunoști trecutul nu știi cine ești. Trecutul înseamnă cultură.”

 

,,Tinerii ce ne pășesc pragul văd că pe lângă dansuri și strigături, au parte de foarte multă socializare, cunoaștere și dezvoltare, aici își creează prietenii ce rămân veșnice, aici pot vedea și alte culturi, prin deplasările noastre, pentru ei este ceva nou”

 

 

Frumusețea artelor vizuale și bucuria cântului și-au dat întâlnire zilele acestea în cadrul proiectului ,,Educația prin cultură”, inițiat de Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”. În seara zilei de joi, 11 februarie, publicul a putut admira vernisajul expoziției ,,Atelier 2021” semnată de Virgiliu Parghel.

Comuniunea prin artă și duh

În deschidere, doamna profesoară Monica Șerbănescu, directorul Liceului Pedagogic ,,Anastasia Popescu” din București, a subliniat importanța organizării acestor evenimente pentru  dezvoltarea armonioasă a elevilor: ,,Derulăm acest proiect de mulți ani și considerăm că este important pentru copii să trăiască într-un mediu frumos, cultural, în care esteticul domină. În felul acesta își pot forma un nou orizont în care se pot aduna și în duh.

Având numeroase expoziții atât în țară cât și în străinătate, Virgiliu Parghel aduce în fața publicului lucrări făurite în diferite etape ale vieții, de la perioada liceului până în prezent. Expoziția surprinde traseul artistic al pictorului și invită la o cunoaștere profundă a omului din spatele picturilor.

Doina Lavric-Parghel și Virgilui Parghel

Evenimentul s-a încheiat cu un minirecital de muzică tradițională susținut de artista Doina Lavric-Parghel.

Închide ochii. Ce reacție ai avea dacă atunci când i-ai deschide, te-ai trezi într-un apartament din anii ’80? Ce-ai zice dacă nările tale ar fi inundate de mirosul copilăriei sau dacă degetele ar începe să pipăie obiecte știute doar din poveștile bunicilor? Ei bine, acest lucru nu este imposibil. Prin eforturile Ralucăi, oamenii pot da timpul înapoi pentru a vedea cum era viața unei familii în România comunistă. Este mamă, antreprenor, cu o experiență de peste zece ani în domeniul comunicării, co-fondator Ferestroika și Epicvisits, prima platformă de servicii care adună laolaltă locuri de cazare deosebite și experiențe autentice. Astăzi, la interviurile Matricei poposește Raluca Jianu, și povestim despre familie, locuri inedite și strategii de business.

Interviul pe scurt:

  • Ferestroika, o capsulă a timpului: “Inițial, am căutat un spațiu mai central care să fie ușor accesibil. Într-o zi, când am revenit în casa bunicilor, am avut o revelație și am zis: Cum ar fi dacă am spune povestea unei familii care a trăit în acea perioadă și să facem un fel de capsulă a timpului! De aici a început aventura.”
  • Epicvisits, un business cu parfum de vacanță: “Odată cu dezvoltarea zonei de turism experiențial, apare nevoia unor nișe, apare nevoia de a găsi locuri autentice unde calitatea primează în detrimentul cantității. Oamenii au început să fugă de turismul de masă, și ne-am gândit la o soluție sustenabilă și scalabilă, așa s-a născut Epicvisits.”
  • Sfaturile unui antreprenor de succes: “Dacă ai o idee trebuie să începi cu testarea ei, fără un buget prea mare. Testează și vezi ce se întâmplă. În momentul în care simți că acolo există un teritoriu care merită exploatat, dacă simți că există interes, sapă cât mai adânc până când construiești. Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic.”

O poveste de viață devenită muzeu

A copilărit în ambianța bunicilor într-un apartament din cartierul Militari. Bunicul, Mihai  Papanicoglu, provenea dintr-o familie de intelectuali, iar după moartea părinților a luat calea medicinei. Tovarășii nu-l priveau cu ochi buni, motiv pentru care l-au dat afară din facultate afirmând că ar avea origini sociale nesănătoase. În aceste condiții, junele s-a orientat către o carieră militară ajungând până la gradul de colonel. De cealaltă pare, bunica trecuse și ea printr-o copilărie presărată cu multe greutăți. Rămasă fără tată, a luptat pe cont propriu cu valurile vieții. A terminat liceul la Galați, apoi cursurile Institutului de farmacie și a îmbrățișat cariera de farmacist. S-au văzut, s-au plăcut, iar în cele din urmă s-au luat. Din iubirea lor avea să vină pe lume un singur copil. În anii ’80, după finalizarea blocului, familia s-a mutat într-un apartament cu trei camere, situat la etajul doi. După ce am ascultat istoria familiei Papanicoglu, am întrebat-o pe Raluca cum i-a venit ideea unui muzeu. “E interesant că atunci când am pornit la drum, nu aveam un plan concret. Alături de Bogdan, soțul meu, ne doream să organizăm o experiență autentic comunistă, mai exact, cina într-un apartament comunist. După cum știți comunismul este un subiect exotic pentru vizitatorii străini, și nu există multe experiențe care merg în zona aceasta de autenticitate. Inițial, am căutat un spațiu mai central care să fie ușor accesibil. Într-o zi, când am revenit în casa bunicilor, am avut o revelație și am zis: Cum ar fi dacă am spune povestea unei familii care a trăit în acea perioadă și să facem un fel de capsulă a timpului! De aici a început aventura”, povestește Raluca Jianu pentru Matricea Românească.

“Când am revenit în casa bunicilor am avut o revelație”

Și pune-te pe treabă. Întreg procesul de amenajare a durat cam opt luni, iar alături le-au fost istorici, un scenograf și diverși colaboratori. “Aveam niște poze vechi de familie, o parte din mobilier, unele piese au fost recondiționate, am primit donații de la prieteni, și pas cu pas am început să recompunem fiecare cameră. Muzeul a fost terminat la sfârșitul anului 2018, însă deschiderea oficială a fost în ianuarie 2019.”

Bunica și bunicul Papanicoglu

Ferestroika, o felie de istorie socială

Primii care au trecut pragul muzeului au fost prietenii, care s-au arătat încântați de ce ieșise. Cu timpul, la Ferestroika au pășit vizitatori din toate colțurile lumii, și asta datorită unei strategii gândite în cele mai mici detalii. “După deschidere am început să ne promovăm pe platformele accesate de străini. Sigur nu eram vizibili pentru că există o serie de algoritmi, trebuie să ai review-uri, așa că am regândit strategia. Am început să ne promovăm în rândul prietenilor noștri din străinătate, așa am ajuns ca în luna august 2019, să avem solicitări pe care să nu le putem onora din pricina spațiului prea mic.”

,,Cred că este foarte important să explicăm istoria într-un mod atractiv”

Cunoașterea trecutului rămâne un exercițiu vital pentru orice popor. Așa zisa stare de bine din epoca lui Ceașcă, după care mulți jinduiesc, nu a fost altceva decât un reflex necontrolat,  cauzat de realitatea cenușie servită în pas de defilare. Comunismul rămâne un subiect sensibil, neîntors pe toate părțile, de a cărui moștenire ne ciocnim involuntar. La Ferestroika înveți un alt soi de istorie, care nu există în manualele școlare și anume istoria socială a comunismului. Pe lângă nume, ani și locuri, vizitatorul este purtat înapoi în timp și gustă frânturi din viața unei familii în comunism. “Noi suntem foarte departe de a fi un muzeul de care are nevoie România, dar am reușit pentru o parte din vizitatorii noștri să oferim un context și să prezentăm istoria altfel. Cred că este foarte important să explicăm istoria într-un mod atractiv, mai ales pentru generațiile tinere.”

În jurul muzeului s-au țesut o serie de proiecte culturale, unele de-a dreptul îndrăznețe. “În momentul în care prietena mea Oana Răsuceanu a venit la Ferestroika, am început să vorbim și ne-am întrebat cum ar fi dacă am reproduce o seară de revelion din perioada comunistă. Pornind de la această idee, Iulia și Oana, au reușit să creeze povestea familiei Ionașcu, care petrece ultimul revelion comunist, așa a apărut piesa 88/89, cu Nicoleta Lefter și Șerban Pavlu. Piesa se joacă în apartament, iar vizitatorii ies din postura obișnuită și devin parte din poveste. A fost un mare succes, iar de când a venit pandemia ne-am gândit cum am putea găsi o formulă sustenabilă pentru a duce spectacolul mai departe, și am apelat la realitatea virtuală. Practic spectatorul intră în sufragerie, are parte de același decor, își pune ochelarii speciali, iar din acel moment începe povestea.”

Șerban Pavul și Nicoleta Lefter în spectacolul 88/89 Credit foto: Asociația Culturală pentru Educație prin Artă

Epicvisits, o nouă provocare

După succesul repudiat cu Ferestroika, Raluca a decis că trebuie să treacă la o nouă etapă. Interacțiunea cu turiștii străini care treceau pragul muzeului, a dus la nașterea unui nou business, Epicvisits. “Odată cu dezvoltarea zonei de turism experiențial, apare nevoia unor nișe, apare nevoia de a găsi locuri autentice unde calitatea primează în detrimentul cantității. Oamenii au început să fugă de turismul de masă, și ne-am gândit la o soluție sustenabilă și scalabilă, așa s-a născut Epicvisits, prima platformă care unește cazări deosebite cu experiențe relevante. Toate locurile de cazare de pe platformă sunt curatoriate de echipa noastră astfel încât să ne asigurăm că sunt respectate anumite standarde de calitate, apoi încercăm să facem cele mai bune variante de pachet”, menționează Raluca.

,,Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic “

Programele de tip Start-up i-au făcut pe mulți tineri să ia calea antreprenoriatului. În cele ce urmează, o provoc pe Raluca la un exercițiu de imaginație: un tânăr care are o idee de business îi bate la ușă și îi cere un sfat. Care ar fi acela? “Trebuie să se pregătească pentru a înnota într-o mare de incertitudini și să fie pregătit să facă față eșecului. Din succes nu înveți nimic, eșecul te aduce mai aproape de succes. Ca viitor antreprenor trebuie să fii dispus să testezi și să-ți validezi ideile. Dacă ai o idee trebuie să începi cu testarea ei, fără un buget prea mare. Testează și vezi ce se întâmplă. În momentul în care simți că acolo există un teritoriu care merită exploatat, dacă simți că există interes, sapă cât mai adânc până când construiești. Antreprenoriatul este un drum anevoios și trebuie să fii pregătit psihic.”

Viitorul sună bine

Timpul s-a scurs fără să fi băgat de seamă și iată-ne ajunși la finalul dialogului. Nu pun punct conversației înainte de a întreba care sunt direcțiile de dezvoltare pentru anul 2021. “Ne vom concentra pe partea tehnică, mai exact pe dezvoltarea unei modalități de rezervare și să automatizăm procesele de sistări, pentru că am identificat câteva teritorii pe care le putem valorifica. În a doua parte a anului vom încerca să intrăm pe o piață nouă, cel mai probabil din Europa, pentru a testa și verifica multe din ipotezele pe care le-am creat”, conchide optimistă Raluca Jianu.

Vasul cu îndrăgostiți – comoara de la Muzeul Județean Giurgiu

15 decembrie 2023 |
''Vasul cu îndrăgostiți'' este un obiect de artă ce datează din Eneolitic - Cultura Gumelnița, unic în lume. Poate fi văzut la Muzeul Județean Giurgiu, o vizită aici fiind un bun prilej pentru a descoperi preocupările spirituale ale oamenilor preistorici...

Șezătoare

9 octombrie 2023 |
Asociația Culturală Matricea Românească, în parteneriat cu Centrul Cultural Vrancea și Asociația Dăişoara - tradiţii locale, au fost gazdele unei șezători inedite care a avut loc duminică, 8 octombrie. Evenimentul a reprezentat o ocazie deosebită de...

Despre înfometarea culturală

25 septembrie 2023 |
(*ideea articolului își are rădăcinile în unul dintre discursurile lui Robert Pullman, autor englez de literatură pentru copii)     -Mi-e foame! -Hai să îți pregătesc ceva! Paste? O salată? Încălzesc mâncarea de mazăre? Este...


Timișoara 2023, Capitală Europeană a Culturii

21 februarie 2023 |
Weekendul acesta a avut loc Deschiderea Oficială a Programului Cultural Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii, prin care locuitorii orașului de pe Bega, dar și turiștii prezenți, au avut parte de o gamă diversă de evenimente...