cultură

Concertul de la București al lui Charlie Siem de pe 30 septembrie se anunță excepțional. Sunt cel puțin trei motive: mai întâi, că Siem este unul dintre marii violoniști ai momentului, cu un prestigiu mondial. Apoi, pentru că vioara pe care cântă Charlie este un Guarneri de aproape 300 de ani vechime, un instrument care impresionează prin trecutul său. În fine, pentru că Charlie a fost puternic inspirat de Sir Yehudi Menuhin, artist care a deprins rafinamentul violonistic de la George Enescu.

Are 33 de ani și cântă la o vioară veche de trei secole

Ioana Adina Oancea, ambasador cultural al Elite Art Club UNESCO, organizatorul evenimentului, a vorbit cu Matricea Românească despre acest concert. ”Charlie Siem cunoaște renumele Ateneului Român, știe că este una dintre cele mai frumoase săli de concerte din Europa. Așa că este foarte bucuros că va cânta aici”. Ioana ne-a spus că vestea recitalului lui Charlie Siem a produs ecouri cu totul neașteptate: deja sunt rezervate bilete pentru 12 persoane care vin din Statele Unite, din Arabia Saudită sau din Germania ca să-l asculte pe Charlie pe scena Ateneului Român. Marele violonist va fi acompaniat la pian de experimentatul Itamar Golan.

Cunoscătorii sunt nerăbdători să întâlnească un tânăr atât de valoros, care cântă la o vioară cu totul specială. ”Este un instrument remarcabil. Este vioara D’Egville, numită așa după contele D’Egville, care a intrat în posesia ei în 1867. A fost creată de Bartolomeo Giuseppe Antonio Guarneri în 1735, undeva lângă Cremona. Vioara este evaluată la peste 10 milioane de euro și i-a fost încredințată lui Charlie Siem în 2010. Are un sunet puternic și bogat, în concordanta cu personalitatea solistului”, spune Ioana Adina Oancea.

Cum s-a schimbat viața lui Charlie când l-a ascultat pe Yehudi Menuhin

Unul dintre detaliile evenimentului este că, deși Charlie n-a mai fost până acum în România, totuși vioara sa a mai fost, și anume atunci când marele Yehudi Menuhin a concertat la București. De altfel, povestea intersecției dintre vioară și cei doi mari violoniști stă sub semnul providenței: Charlie povestește cum, la vârsta de trei ani, era în mașină cu mama sa, iar la radio era concertul de vioară de Beethoven, cu Yehudi Menuhin solist. Fascinat de muzica aceasta, micul Charlie a dorit să cânte la vioară, iar apoi i-a cerut mamei sale să-l ducă la un concert în care să-l asculte live pe Menuhin. Când Charlie avea vârsta de cinci ani, întâlnirea a avut loc. Mai mult, Menuhin l-a întâlnit pe Charlie în spatele scenei și a avut o scurtă conversație cu el.

Jumătate din încasări vor merge către copiii bolnavi de autism

Organizatorul recitalului de pe 30 septembrie – Elite Art ClLub UNESCO- a decis să dea concertului o dimensiune caritabilă: ”Charlie susține numeroase concerte caritabile, astfel și acest concert a primit o dimensiune caritabilă. Vom direcționa 50% din valoarea biletelor către Asociația Help Autism. Este cel mai mare ONG care luptă pentru recuperarea copiilor diagnosticați cu autism. Programul de recuperare pentru un copil care suferă de autism costă 1000 de euro lunar, și este firesc să ne întrebăm câți părinți își permit o astfel de sumă. Asociația Help Autism a creat programe specializate, cu oameni bine pregătiți, dar au nevoie de susținere. La Centrul Mălin din București al acestei asociații există acum 50 de copii care au nevoie de câte două ore de terapie zilnic. Suntem bucuroși să-i susținem în acest fel. Fiecare bilet cumpărat chiar schimbă ceva!”

Concursul Jeunesses Musicales București, la ediția a zecea

Recitalul lui Charlie Siem urmează în programul de concerte al Bucureștiului după concertul de gală al celei de-a X-a Ediții a Concursului Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales organizat de Elite Art ClLub UNESCO. Pe 28 septembrie, tot la Ateneu, cei mai buni trei tineri dirijori din concursul din acest an vor sta pe rând la pupitrul Orchestrei simfonice a Filarmonicii ”George Enescu”. Siem este invitat special al acestui concert de gală, iar prezența sa va da un impuls de motivație pentru tinerii artiști care aspiră la afirmare pe scenele mari ale lumii.

Concertul de gală al Concursului Jeunesses Musicales București este un eveniment la care se intră pe bază de invitație. Ioana Adina Oancea spune că acesta este unul dintre evenimentele cele mai speciale ale toamnei: ”Întotdeauna sala a fost arhiplină. și în acest an concertul va fi transmis live online, iar de obicei este urmărit de peste 10 de mii de persoane”.

România are unele dintre cele mai frumoase peisaje montane din Europa, dar are și unele dintre cele mai impresionante goluri subterane. Dar unde se găsesc și care sunt superlativele prin care sunt cunoscute aceste peșteri?

1. Peștera V5 (Vărășoaia): -653 metri

Localizare: Parcul Natural Apuseni, la altitudinea de 1367 metri, în bazinul Padiș – Cetățile Ponorului.

Abia în 1986 a fost descoperită Peștera V5, cea care deține recordul de adâncime în România. Un familiar al muntelui și al speologiei, Paul Damm, a sesizat în timpul unei plimbări că trunchiul pe jumătate putrezit al unui brad ieșea din pământ într-un fel nefiresc. Înclinația trunchiului era atât de neobișnuită, încât Damm a simțit nevoia să se apropie și să cerceteze locul. Peștera nu i s-a deschis în față din prima încercare. Dimpotrivă, a fost nevoie mai întâi să se degajeze intrarea, iar după doar 5 metri a fost nevoie de o decolmatare. Dar intuiția speologului a fost să continue în ciuda piedicilor. După încă 8 metri, a ajuns la o strâmtoare severă, care s-a dovedit un obstacol prea greu de trecut pentru acel an.

Un grup de cercetători ai peșterilor a continuat căutările în 1987 și a ajuns până la -31 metri. În anul următor, un alt grup a vrut să meargă și mai departe, iar pentru asta a trebuit să treacă prin două strâmtori. Pentru cea de-a doua a fost nevoie de nu mai puțin de 40 de ore pentru a putea fi depășită. Însă răsplata lor a fost pe măsura efortului: au descoperit mai multe încăperi subterane de mari dimensiuni, cărora le-au dat numele de Sălile Mari, Galeria Meandrului și Rețeaua Paralelă.

Explorarea completă a peșterii a relevat adâncimea ei nebănuită, care o face purtătoarea recordului românesc în materie.

2. Avenul de sub Colții Grindului: -561 metri

Localizare: Masivul Piatra Craiului

Spre deosebire de Peștera V5, despre existența unei rețele carstice din Piatra Craiului se știa încă din 1930, când au fost făcute primele cercetări sistematice în zonă. Totuși, cei care au descoperit intrarea în impresionantul aven au fost Ioan Dobrescu și I. Bostan în 1985. Ei au făcut atunci și prima explorare și s-au convins că este vorba despre un gol de mare adâncime. Câțiva ani mai târziu, un grup de exploratori a reușit să îndepărteze obstacolele de la cota -165, iar apoi au atins succesiv cotele -288 și, în fine, -540. Din nefericire, un accident tragic întâmplat în acel an la cota -288 a stopat acțiunile de decolmatare. În anul următor, 1996, cercetările s-au reluat, iar treptat ele au dus la certitudinea că în Masivul Piatra Craiului există o rețea de goluri subterane care poate produce surprize speologilor.

3. Peștera Izvorul Tăușoarelor: -461 metri

Localizare: Munții Rodnei, în apropiere de Telciu

A fost descoperită în 1955 de către un învățător din zonă. Este cea mai lungă peșteră din Carpații Orientali, având nu mai puțin de 20 de kilometri lungime.

Turiștii nu pot intra în Peștera Izvorul Tăușoarelor, iar motivul este acela că fluxul de turiști ar distruge inevitabil coloniile de insecte unice în lume care trăiesc în interior. Aici au fost găsite fosile de urs de peșteră și tot aici se găsește mirabilitul, un mineral care n-a fost până acum identificat în alte locuri din România.

4. Peștera Șura Mare: -425 metri

Localizare: Parcul Natural Grădiștea Muncelului, aproximativ între Petroșani și Hațeg

Un portal monumental deschide intrarea în această peșteră. În interiorul ei se găsește un lac impresionant și căderi naturale de apă. De altfel, primii exploratori au fost nevoiți în 1929 să folosească o barcă pentru a înainta în cavernă, cel puțin pe primii 700 de metri ai ei.

Peste 10.000 de lilieci trăiesc în Peștera Șura Mare, iar printre aceștia sunt și cei din specia liliacului-pitic, care cântărește nu mai mult de cinci grame.

Documentare realizată de Andrei Ispas și Nicolae Dima

Probabil că mulți oameni educați au prejudecata că astăzi se merge mai rar la teatru, se citește mai puțin, iar filarmonicile nu cântă mai niciodată cu casa închisă. În contextul acestei preconcepții eterne, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală a făcut o statistică în orașele din România, pe marginea vitalității culturale. Iar vitalitate înseamnă cât de bine organizate și cât de bine finanțate sunt instituțiile de cultură, cât de bine pregătită este elita de creatori și manageri care lucrează în aceste instituții, dar și cât de viu și de prompt este răspunsul publicului, participarea lui la evenimentele și întâmplările culturale. Iată care sunt rezultatele acestui studiu care a fost făcut public de puțin timp, dar care a prelucrat datele statistice cele mai proaspete, respectiv cele culese în 2016.

Au fost analizate și comparate rezultatele din 46 de orașe ale țării, iar principala condiție a fost ca aceste orașe să aibă mai mult de 50 de mii de locuitori. Bucureștiul a fost exclus din această statistică. Au fost analizate, prin raportare la numărul de locuitori următoarele puncte de interes:

• Infrastructura culturală: biblioteci, muzee, cinematograf, filarmonică, operă, teatru, centre culturale;
• Cheltuielile bugetare realizate pentru cultură pe plan local;
• Resursele umane specializate în domenii culturale și implicate în activitățile respective;
• Participarea culturală: în ce măsură locuitorii respectivelor orașe participă la activități culturale, adică merg la muzeu, vizionează un spectacol de teatru sau fac parte din public la spectacolele de muzică simfonică;
• Industriile creative – câte persoane și câte companii sunt implicate în industrii creative și care sunt rezultatele lor în termeni de cifră de afaceri și profit;
• Așezămintele culturale.

Vitalitatea culturală generală a orașelor

Pe primul loc în topul vitalității culturale este Cluj Napoca, oraș care are o populație de 320 de mii de locuitori. Locurile următoare sunt ocupate de Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc, cu o populație care, însumată, este de trei ori mai mică decât ocupantul primului loc. Topul este completat, în ordine, de Sibiu, Târgu Mureș, Craiova, Alba Iulia, Brașov, Timișoara și Slobozia.

Ușor de observat este că în acest top 10 se găsesc doar două orașe de la sud de Carpați, iar restul sunt orașe transilvane și din Banat.

Infrastructura culturală

Infrastructura culturală este diferită de produsele culturale, așa cum sunt concertele sau  expozițiile, și de instituțiile culturale – așa cum sunt o trupă de teatru sau o casă de producție. Așadar, infrastructura care a fost luată în calcul pentru studiul statistic despre care vorbim este alcătuită din biblioteci, muzee, operă, filarmonică, teatru, ansambluri artistice, centre culturale și cinematografe. Nu s-au avut în vedere, spre exemplu, cluburile sau barurile în care au loc uneori evenimente culturale, așa cum sunt unele cluburi de teatru independent.

La acest capitol, clasamentul este condus de orașul Cluj Napoca, urmat de Târgu Jiu, Miercurea Ciuc, Târgu Mureș, Botoșani și Brașov. Dacă la același capitol al infrastructurii publice culturale selectăm din top 10 orașele cu peste 300 de mii de locuitori, rezultă un top 3 alcătuit, în ordine, de Cluj, Timișoara și Iași.

Participare culturală

Autorii cercetării subliniază că mulți specialiști consideră participarea culturală drept cel mai important indicator al vitalității culturale. Altfel spus, viața culturală a unei comunități depinde de banii investiți, de creatorii de cultură care expun sau care construiesc un produs cultural, așa cum depinde și de calitatea și nivelul cantitativ al sălilor de teatru sau al spațiilor fizice în care funcționează un muzeu. Dar toate capătă suflu în măsura în care publicul participă la evenimentele sau momentele culturale.

Din punctul de vedere al participării, topul orașelor din România se configurează astfel:

1. Sibiu
2. Botoșani
3. Târgu Mureș
4. Cluj-Napoca
5. Târgu Jiu
6. Timișoara
7. Râmnicu Vâlcea
8. Galați
9. Miercurea Ciuc
10. Pitești

Studiul privind vitalitatea culturală a orașelor României nu conține concluzii și nu conține recomandări. El este însă un util instrument de lucru pentru uzul celor care stabilesc politici publice și a celor interesați de problema consumului cultural și al gradului de educare a societății în ansamblu.

Mehedinți este un specialist cu o temeinică așezare, cu stagii îndelungate în Franța și Germania, cu o dedicație exemplară față de domeniul său de bază. Dar este un intelectual de viță veche, preocupat de educație, așa încât este autor de manuale și întemeietor de școală pedagogică. Este interesat de bunul mers al lucrurilor în societate, scrie articole de opinie și se impune ca formator, întreține o revistă de larg impact, este membru al Academiei și este un creștin activ.

Date personale

S-a născut în 1868, la Soveja, Vrancea. Mama sa nu știa să citească, dar Simion va spune mai târziu că de la ea a dobândit vorbirea frumoasă. Nu mai puțin de 7 frați ai săi au murit în copilărie din cauza vărsatului. Simion a fost unul din cei patru care au supraviețuit. La începutul perioadei adulte a suferit de surmenaj fiziologic. S-a căsătorit la 34 de ani cu fiica unui oier ardelean și au avut un fiu și o fiică. Fiica a devenit soția istoricului C.C. Giurescu, iar fiul a devenit avocat. A murit la vârsta de 96 de ani, la București.

Studii

A făcut seminarul teologic la Roman și București. A făcut în continuare cursuri liceale complete la Colegiul ”Sf. Sava” din București. Cursuri la Seminarul Normal Superior, unde îi are profesori pe Titu Maiorescu și Alexandru Odobescu. Aici își consolidează înclinația pentru geografie.

Pământul este casa de educație a neamului omenesc (Simion Mehedinți)

Absolvă Facultatea de Litere și Filosofie din București. Continuă studiile de geografie la Paris (École Normale Supérieure) și apoi la Berlin. Virează apoi spre Leipzig, unde face doctoratul în etnografie, cu varianta ”antropogeografie”.

Controversă

A fost uneori acuzat de simpatii legionare. Totuși, este evident că dintre ideile legionare el a fost adept al celor care militau pentru educație și cultul muncii.

Patriot

În vremea studenției a redactat împreună cu Petre P. Negulescu un manifest politic în limba franceză, care a circulat în toată Europa.

Podoaba vieţii este talentul, cununa talentului este caracterul (Simion Mehedinți)

Fusese tipărit în nu mai puțin de 13.000 de exemplare și vorbea despre situația politică și socială a românilor din Transilvania.

Întemeietorul științei geografice la noi

În anul 1900 S. Mehedinți predă primul curs universitar din România dedicat geografiei. Cursul se ținea în cadrul Facultății de Litere din București. Susține teoria dezvoltării prin diferențierea învelișurilor telurice, respectiv litosferă, hidrosferă, atmosferă și biosferă.

Academician și ministru

Intră în Academie în 1915 (era din 1908 membru corespondent). Discursul de recepție va avea o temă de antropologie, confirmând deschiderea interdisciplinară a profesorului. Este numit ministru al învățământului în anul 1918 și ocupă acest post timp de 8 luni. În timpul acestui scurt mandat, el a inițiat o reformă profundă a învățământului de la sate. Cariera de politician nu-l tentează mai mult de atât.

Proprietarul Convorbirilor Literare

A fost director al revistei Convorbiri Literare timp de 16 ani și a devenit proprietarul acestei reviste, prin decizia Junimii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a donat revista Academiei Române.

Perioada Istanbul și sărăcia de după Război

Împreună cu ginerele și fiul, în timpul Războiului se stabilește pentru câțiva ani la Istanbul. Scopul oficial era să încerce deschiderea unui centru cultural românesc în Turcia. În acest timp, locuința din România i-a fost rechiziționată, iar biblioteca distrusă.

Cine a înălţat munca până la iubire, acela a coborât raiul pe pământ (Simion Mehedinți)

Întors în țară, a trăit următorii ani în condiții de sărăcie umilitoare, în condițiile în care ginerele său fusese arestat, iar el fusese exclus din Academie din cauza neafilierii la doctrina comunistă. A fost găzduit de biserica Mavrogheni, în casa parohială. În cele din urmă și-a redobândit casa, dar starea în care ajunsese imobilul îl întristează și mai mult.

Valori personale

În utlima parte a vieții își ordonează astfel valorile în care crede: Armata, Biserica, Școala și Academia. Cât despre preocupările științifice, pe primul loc trece geografia, iar pe următoarele antropogeografia, etnografia și pedagogia.

Idei de bază

• Pământul este ”casa de educație a neamului omenesc”.
• Crede în valoarea educativă a științei și în vocația specială a omului de știință, care compensează prin munca sa ”inconștiența și aiureala plebei politice și nepolitice”.
• Este un pedagog și antropolog credincios. A scris un volum cu titlul Creștinismul românesc, în care face o analiză a sufletului românesc pe firul credinței creștine.

Lucrări de istorie

Insula Șerpilor, Observări asupra Dobrogei; Dacia pontică și Dacia carpatică.

Lucrări de geografie

Problemele geografiei contemporane ca ştiinţă despre Cosmos, Eterogenitatea celor patru sfere, Asupra obiectului geografiei. Definiţiunea ei, Locul omului în geografie – Antropogeografia, Pământul ca operă a voinţei omeneşti, Asupra unui caz de morfologie geografică.

Lucrări de pedagogie

Altă creştere. Şcoala muncii; Trilogii: ştiinţa – şcoala – viaţa, cu aplicări la poporul român; Poporul – cuvinte către studenţi; Către noua generaţie; Creştinismul românesc, adaos la Caracterizarea etnografică a poporului român.

Ce este Matricea? Este formă originară, este locul rădăcinilor, este simbol, este sufletul neamului. Așa au răspuns elevii Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” în ziua de 29 noiembrie 2018, când această întrebare le-a fost adresată cu prilejul lansării numărului 2 al revistei „Matricea Românească”. Prin cuvintele rostite apoi, reprezentanții Asociației Culturale Matricea Românească le-au oferit elevilor un fin ghidaj către reperele esențiale ale formării lor.

Povestea dramatică a ilustratelor vechi de 101 ani

„Astăzi se încheie Zilele Educației Creștin Ortodoxe în liceul nostru”, a spus Mona Șerbănescu, directorul general al instituției, după care le-a arătat copiilor două exemple de dăinuire prin memoria lucrurilor. Primul a fost o ie care pare nouă, dar în realitate este veche de 130 de ani. Albă, brodată pe piept și la mâneci, ea este purtată de unul dintre elevi, care povestește că a fost lucrată de străbunica lui pentru fiul ei. Al doilea este o colecție de cărți poștale din 1917, care conțin o poveste dramatică: au fost trimise între  Bulgaria și România de către o familie de băcăuani care-și avea în lagărul de la Sliven un fiu, căzut prizonier în Primul Război Mondial. Îngrijorările și speranțele lor, cuprinse în cele câteva rânduri ale fiecărei cărți poștale, au traversat suta de ani până la noi, dovedind că oamenii nu mor de tot, dacă amintirea lor nu dispare din sufletul celor rămași.

Cine și cum schimbă România?

Cristina Cazan, brand manager Bulboacă & Asociații, a vorbit apoi despre cum schimbăm România. Și a sugerat că îmbrăcați în ii românești suntem în starea de spirit potrivită pentru o schimbare profundă în bine, pentru o reîmprospătare cu aerul tare al originilor neamului nostru. Ana Nițu, brand & business services officer Bulboacă & Asociații, le-a făcut elevilor o pledoarie pentru a crește, a se educa, apoi a explora lumea și a culege din ea experiențele ziditoare – pentru ca apoi să urmeze întoarcerea acasă, la mediul roditor al unei țări care are nevoie de minți și mâini care să-l lucreze.

Patru idei exprimate de Adrian-Cătălin Bulboacă, partener coordonator Bulboacă & Asociații, președintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească:

• Ceea ce face Liceul „Anastasia Popescu” reflectă însăși esența Matricei Românești, care este esența sufletului românesc: dragostea față de frumos, dragostea față de cultură și de învățare, dragostea de țară și dorința de a face bine;
• Frumosul este esențial în construcția noastră ca oameni;
• Trebuie să cunoaștem lumea, dar în primul rând să ne cunoaștem țara, cu oamenii, locurile, monumentele ei reprezentative;
• Există un dar al povestirii, care se primește de la bunici și părinți și se dezvoltă în școală, iar prin el împărtășim experiențe esențiale și valori definitorii.

Dacă există un suflet românesc, atunci care este taina lui? De la această întrebare a pornit profesorul Adrian Lemeni în prelegerea din seara zilei de 22 noiembrie, într-o nouă ediție a Întâlnirilor Matricei, cu tema ”Ortodoxie și suflet românesc”. Ancora întregii prelegeri, ca și a discuției care i-a urmat, a fost gândirea Părintelui Stăniloae și apelul la suferința care i-a dublat și autentificat opera.

Un neam încarcerat într-o rețea virtuală

Memoria identității neamului nostru se nivelează, adică se pierde, spune profesorul Adrian Lemeni, iar asta  pare a fi consecința inevitabilă a deprinderilor noastre recente. Mai exact, lumea e din ce în ce mai adâncită în virtual, în starea în care nu exiști decât dacă ești conectat electronic. Beneficiile le calculează fiecare utilizator în parte, dar amenințările nu pot fi sesizate de la prima vedere de către oricine. Ca să le dăm un contur precis acestor primejdii subtile, conferențiarul a propus următoarea structură de ireductibilități:

Un neam nu se reduce la un popor;

Un popor nu se reduce la o populație de comunități;

O comunitate nu se reduce la o rețea.

Prin contragere, un neam nu se reduce la o rețea, oricât de seducătoare și acaparatoare ar fi ea. Dar poate fi absorbit în ea bucată cu bucată, persoană cu persoană, user cu user. Actul de a te conecta printr-o rețea de socializare virtuală cu altcineva te rupe, paradoxal, de restul. Câștigi o legătură, pierzi prezența comunității. Prețul like-ului astfel debândit nu este oare prea mare?

Idei esențiale din expunerea lui Adrian Lemeni

• Sufletul unui neam nu poate fi distrus. Poate fi deturnat, dar nu distrus.
• Când o țară e invadată, sufletul poporului nu poate fi invadat. Cucerirea nu operează în invizibil așa cum este activă în ordinea politică și economică.
• Destinul neamului se împlinește în eshatologie. Părintele Stăniloae: Poporul trebuie să-și asume identitatea colectivă, în perspectivă eshatologică. Intrăm astfel astfel într-un registru mult mai ridicat, în care parcursul poporului în istorie nu valorează în niciun caz cât sugerează indicatorii de performanță economică.
• Marile fapte au prețul lor, de obicei o jertfă pe măsură. Unirea pe care o celebrăm la Centenar a fost plătită cu sânge. Cât din durerea acestei jertfe mai este în mintea și sufletul nostru?
• Viața neamului nu se epuizează cu timpul generației noastre. Din acest motiv, continuitatea cu cei dinainte de noi e strict necesară – și nu este garantată prin simpla descendență biologică. Dar în ce stare trebuie să ne așezăm pentru a stabili continuitatea cu cei care s-au jertfit în istorie pentru binele neamului lor?
• Din Marin Sorescu, citat de Tudor Gheorghe: „Ardealul este starea de spirit în care mă gândesc la țară!”

De cât timp există corul din Finteușu Mare și de ce este asta important?

Adrian Lemeni a povestit despre corul de bărbați din Finteușu Mare, din Maramureș, care există de peste un veac. S-a păstrat din gură în gură solemnitatea dureroasă a momentelor când bărbații mai în vârstă din Finteușu Mare, neputând merge pe front, s-au întrebat: Dar noi ce putem face ca să sprijinim pe frații noștri care luptă în Război? Ideea care le-a venit s-a născut din durerea unei aparente neputințe. Au făcut un cor. Bătrâni pentru război, dar încă în putere pentru a cânta. Iar apoi nu s-au mai oprit o sută de ani. Un secol în care au cântat la Liturghiile de duminică, în serbări și festivaluri, în toate regiunile țării și peste tot în Europa. Este muzică, dar nu este nici pe departe doar atât, este de fapt jertfă, e stare de sacrificiu.

Ca o concluzie la povestea corului, conferențiarul adaugă: „Cum ajungi să fii în duhul lui Avram Iancu? Doar știind lucruri despre el, așa cum le relatează istoricii? Da, este un pas, dar nu este de-ajuns. Trebuie să înțelegi cum și-a trăit viața și de ce și-a trăit-o așa.” Iar apoi, cu umor ardelenesc, Adrian Lemeni adaugă care a fost cel mai scurt discurs ținut de Avram Iancu. Atunci când camarazii săi îl așteptau ca să-și expună cu elocvență solicitările în fața împăratului, marelui român nu i-a trebuit mult ca să-și dea seama că n-are de la cine să aștepte dreptate. Iar atunci s-a întors hotărât către oamenii săi și le-a spus apăsat: „No, hai!”

Cum s-a biruit pe sine Regele Ferdinand înainte de Marele Război

• Când ești în genunchi, ești în stare de jertfă. Se poate să reziști în istorie în stare de îngenunchere, dacă poți să convertești strivirea ta în rezistență.
• Părintele Stăniloae: Forța unui neam nu este indicată de gloria sa militară, nici de teritoriile pe care le-a cucerit.
• Regele Ferdinand, după ce a luat decizia de a intra în război împotriva Germaniei, țara sa natală: Să dea Dumnezeu să biruiască românii, așa cum și eu m-am biruit pe mine!
• Părintele Stăniloae: Când zicem „Doamne-ajută!”, noi nu zicem asta în chip utilitarist, adică să ne asiste Dumnezeu și să primim ce ne trebuie. Ci ne încredințăm lui Dumnezeu. Ne închinăm, adică ne încredințăm Atotputernicului.
• Oamenii fragmentați lăuntric nu pot stabili o unitate cu nimeni. Nu pot fi unificați cu semenii lor dacă în sufletul lor e dezbinare. Știind asta, în ce stare așteptăm sărbătorirea Marii Uniri?