Joi, 1 noiembrie 2018, cu o lună înaintea momentului astral al Centenarului, am fost martorul unui eveniment încărcat de o emoție molipsitoare, o stare ce preîntâmpină o viață de om trăită cu bune și cu rele, cu piscuri și coborâri sub semnul bucuriei, al datoriei și al dragostei. O dragoste față de semeni, neam și meserie. Vorbim despre meseria de istoric, de cercetător cu acribie și luciditate al trecutului românilor, o meserie pe care academicianul Dan Berindei o îmbracă cu noblețe, demnitate și patriotism, astăzi, într-o perioadă în care aceste noțiuni par să nu mai deștepte românul, să trezească România veșnică.
Acesta, la venerabila vârstă de 95 ani (n. 3 noiembrie 1923), consideră că generația actuală de români va găsi o cale către România profundă, istorică, ce trece de multe ori drept invizibilă spiritelor golite de conținutul istoric, de genealogii, umplute mimetic de trenduri pasagere ce promit „frumosul” cu ambalaje de ideologii. Dan Berindei ne-a vorbit despre simplitate, despre muncă și despre însingurarea omului, cu prilejul împlinirii a 95 ani, în cadrul unui eveniment de celebrare organizat de către Academia Română.
„Mărturisesc că, la capătul acestei zile, sunt copleșit, nu numai fizic ci mai ales sufletește. Nu mă așteptam din partea colegilor mei la atâta dragoste. Îmi mai lipsesc cinci ani până la centenar. Nu știu dacă îi voi străbate. Eu sper că România nouă se va afirma și își va arăta chiar veșnicia, pentru că poporul român are o rezistență incredibilă”, a afirmat Dan Berindei.
Viața, între veșnicie și singurătate
„Totul se dezleagă în timp pentru fiecare, iar veșnicia este doar pentru cel de Sus. Noi suntem niște furnicuțe. Și eu am fost în viață o furnică, cu o datorie primordială: a muncii. Vă mărturisesc că am trăit clipe foarte grele în cursul vieții, dar nu pot să spun că îmi pare rău de ceva. Încă mai trăiesc – cât oi mai trăi! – cu o datorie a muncii. Din păcate, astăzi simt că nu mai merge în toate condițiile. Puterile mă slăbesc. Nu mai merge să mă trezesc dimineața și să închei la miezul nopții. S-a terminat așa ceva. Mi-a plăcut foarte mult să muncesc, dar nu a fost nicicând o pedeapsă. Grație muncii sunt aici, în fața dumneavoastră, în această postură”, a precizat academicianul.
Eu sper că România nouă se va afirma și își va arăta chiar veșnicia, pentru că poporul român are o rezistență incredibilă
„La 95 ani, vă mărturisesc singurătatea mea. Mi-am pierdut jumătatea de aproape un deceniu și cei doi copii ai mei între timp. Cu toate că erau maturi complet, ei erau tot copiii mei. Din păcate, sunt legat de singurătate până la sfârșit. Acum sunt singur și în jurul meu nu mai e nimeni, doar un cățel. Și cățelul are însemnătatea lui, dar nu este un copil, o legătură prin care ar trebui să continue și azi viața”, a concluzionat academicianul.
Fără cuvinte mari și un portret encomiastic, istoricul și academicianul Dan Berindei suprinde prin firescul zâmbet, franchețea exprimării și discursul cald, bonom, adâncit istoric și afectiv, reflectat de predilecția sa spre teme istorice precum unirea și statul român modern.
Dan Berindei, un boier de neam, de Ţară
Vorbitorii la acest eveniment, președintele Academiei Române, prof. dr. Ioan-Aurel Pop, și academicienii Eugen Simion și Răzvan Theodorescu, l-au identificat pe Dan Berindei, unanim, ca patriarhul istoriografiei românești, un boier de neam, de țară cum zicea Eminescu, un patriot fără retorici patriotarde ce a iubit exigența în cercetare, unde crea cu nespusă pasiune pentru acea capodoperă – istoria României.
„E capital să urmărim în viață să avem adevăr și dreptate, dar niciunul dintre aceste lucruri nu este complet fără iubire și bunătate”, a subliniat profesorul Ioan-Aurel Pop, cu referire directă la moștenirea spirituală a lui Dan Berindei și la lecția sa de viață pentru generațiile tinere, o lecție ce vine de la un vârf al elitei românești într-o vreme de cumpănă.
„Figura sa de senior nu vine numai prin vârstă, ci dintr-o mare noblețe sufletească pe care o poartă cu sine de-o viață, cu simplitate și demnitate. A fost un senior al spiritului, un om de lume. Nu a căutat glorie, nu a căutat funcții, nu a răsturnat pe nimeni și i-a iertat pe toți, ca-n Tatăl Nostru – pe toți cei care i-au greșit. Dacă am vrea să vedem spirite de patriarhi care ne-au netezit drumuri line pe căile aspre ale vieții, atunci e de ajuns să privim figura luminoasă și luminată de har a academicianului Dan Berindei”, a declarat Ioan-Aurel Pop.
Dacă ar fi să trăim într-o altă viață, Dan Berindei ar fi un boier bonjurist și pașoptist. El este prin cultură, prin generozitate, un boier al spiritului
Eugen Simion a amintit de spiritul său cultivat în legarea unor prietenii umane și intelectuale, dovedind statornicie în nestatornicia lumii noastre: „Dan Berindei are în spiritul său ceva ce noi românii am cam pierdut, și anume noblețea. Demnitatea de a fi, frumusețea de a trăi, bucuria de a vedea un om pe care îl cunoști. De fiecare dată când ne-am întâlnit, afișa o bucurie, o bucurie care este proprie românului”. Acesta a subliniat că oamenii precum Dan Berindei au făcut ca viața în Academia Română să fie frumoasă în sensul cel mai adevărat și profund cu putință.
Dan Berindei, un boier al spiritului
Răzvan Theodorescu a precizat, la rându-i, că prietenul și colegul său, Dan Berindei, a însemnat foarte mult pentru imaginea fericită a României intelectuale. „Este un patriot autentic, fără retorică patriotardă, care își iubește țara necondiționat. El este și un european fără ostentații, în străinătate avea un loc firesc în rândul comunității intelectuale. Dacă ar fi să trăim într-o altă viață, Dan Berindei ar fi un boier bonjurist și pașoptist. El este prin cultură, prin generozitate, un boier al spiritului”, a afirmat academicianul despre „iubitul și venerabilul său coleg”, spre care privește tot cu bucurie în spirit și în simțiri.
În pragul unui Centenar sărbătorit mai mult papagalicește sau formal de diverse instituții și organizații fondate în jurul unor personalități emblematice, demult pierdute în negura timpului, Academia Română alege să ne aducă în prim plan un destin intelectual și uman de rară însemnătate, încărcat de noblețe, de ideal, de o boierie și voioșie curată a spiritului, cununat de muncă și pictat cu suflet românesc.
