Tag

Decebal

Sunteți curioși cum arată un aristocrat dac în mărime naturală? În holul central al Muzeului de Istorie se găsește, începând de ieri, o statuie inedită, care exact asta înfățișează, un dac nobil. E adevărat, mărimea nu e chiar naturală, statuia este ușor supradimensionată. Este o lucrare impresionantă prin mărime și prin precizia execuției, iar experții spun că nu este imposibil ca statuia să-l reprezinte chiar pe regele dacilor, Decebal. Dar care este povestea acestei sculpturi neobișnuite și unde va fi ea amplasată definitiv?

 

Statuia nobilului dac de la Muzeul Național de Istorie a României este o replică fidelă a unei statui antice. Originalul poate fi văzut în celebrele Grădini Boboli, din incinta Palatului Pitti din Florența. Se crede că acea statuie originală a fost adusă în Toscana de la Roma. Asta înseamnă deci că este una dintre cele o sută de statui de dac ce se găseau altădată în Forul lui Traian, în preajma celebrei Columne. Dintre acestea, multe s-au pierdut sau au fost preluate în mari muzee și în diferite colecții private din lumea întreagă, dar niciuna nu a ajuns în România.

 

 

Statuia nobilului dac, foarte posibil Regele Decebal, expusă în holul Muzeului Național de Istorie al României

Statuia nobilului dac, foarte posibil Regele Decebal, expusă în holul Muzeului Național de Istorie al României

 

Pe cine înfățișează statuia?

Cu câțiva ani în urmă, Asociația Identitate Culturală Contemporană (AICC) a demarat proiectul de reproducere cât mai exactă a uneia dintre cele două statui de dac din Grădinile Boboli. A fost aleasă pentru a fi replicată statuia care are o asemănare flagrantă cu chipul regelui Decebal de pe Columna lui Traian. Leonard Velcescu, istoric de artă și președinte de onoare al AICC, amintește că în Muzeul Vatican există o sculptură care înfățișează un cap de nobil dac, iar această operă seamănă izbitor cu capul statuii din Grădinile Boboli. Istoricul de artă spune că artiștii romani n-ar fi preferat să sculpteze de două ori același chip decât dacă ar fi fost figura unui personaj de o importanță majoră, așa cum a fost regele dac care i-a ținut piept lui Traian și armatelor lui.

 

Instantaneu de la evenimentul de prezentare a statuii nobilului dac, 25 iunie 2019, MNIR

Instantaneu de la evenimentul de prezentare a statuii nobilului dac, 25 iunie 2019, MNIR

 

Statuia adusă la București este lucrată în marmură de Carrara

Tot Leonard Velcescu, în cadrul evenimentului de prezentare publică a statuii amplasate temporar la Muzeul de Istorie, a explicat de ce replica nu poate fi identică, până în cele mai fine detalii, cu originalul. Motivul este că materialul este diferit. Corpul statuii originale a fost sculptat în porfir roșu, de proveniență egipteană. Dar porfirul este o rocă vulcanică extrem de dură, iar artiștii din Florența care au realizat copia au precizat că nu se mai lucrează de mult timp în acest material. De altfel, spune Leonard Velcescu, în antichitate porfirul a fost monopol imperial, pentru că nu se sculptau în acest material decât chipul împăraților și al unora dintre zeități. Astfel încât acum, pentru corpul statuii s-a folosit marmură închisă la culoare, iar pentru cap și mâini s-a folosit marmură din carierele preferate ale lui Michelangelo, din Carrara.

 

De ce statuia nu va rămâne la Muzeul de Istorie

Președintele executiv și fondatorul AICC, Florin Pîrlea, a accentuat la ceremonia de recepție a statuii că locul ei nu este în muzeu, adică într-un spațiu închis. Dimpotrivă, dorința celor care au avut această neobișnuită inițiativă este să amplasese această statuie pe bulevardul Dacia din Capitală, în mijlocul unei piațete care-i va fi dedicată. Primarul sectorului 1, prezent la evenimentul de prezentare a statuii, a dat asigurări că acest lucru se va realiza cât de curând.

 

Dac_4

 

Cine sunt cei care au avut ideea și au pus-o în practică

Președintele AICC, Florin Pîrlea, a mulțumit celor care s-au implicat în acest proiect inedit și a punctat contribuția mediului privat, care a susținut financiar și moral aducerea din Toscana a replicii după statuia din Grădinile Boboli. În mod special a fost amintit suportul regretatului academician Alexandru Vulpe, care a girat cu autoritatea sa întreaga inițiativă.

 

Ca odinioară armatele romane, Matricea Românească a descins în Scythia Minor, azi Dobrogea, pentru a cuceri însă doar sufleteşte această minunată şi plină de istorie provincie românească, vechi fief al dacilor. «Dacopatia» este o “rătăcire românescă” bine documentată de către Dan Alexe într-o carte reprezentativă. Despre ea, şi nu numai, am discutat cu istoricul Mariana Petruţ, conservator bunuri culturale la Muzeul “Tropaeum Traiani”, din cadrul Complexului de la Adamclisi.

Matricea Românească: Să discutăm un pic despre importanța acestui loc pentru identitatea românească, pentru istoria noastră și pentru ceea ce suntem până în ziua de astăzi.

Mariana Petruț: Aş vrea să începem cu un lucru foarte important pentru noi, poporul român – ridicarea monumentului de la Adamclisi. Mulți vizitatori ne întreabă de ce un asemenea monument în această zonă, și nu acolo unde s-au dat lupte, la Tapae, în Banat, așa cum cunoaștem din istorie? Cea mai importantă bătălie din prima campanie (101-102 d. Hr.) dintre daci și romani s-a dat la Adamclisi. Practic, această bătălie dintre daci și romani dată aici a hotărât soarta celor două campanii daco-romane. Tocmai datorită acestui fapt, Traian a ținut cont și a hotărât ca, după ce Dacia devine provincie romană, să ridice pe locul unde s-a dat cea mai sângeroasă bătălie un monument al victoriei romanilor asupra dacilor. Pe acel monument a decis să ne arate nouă o poveste în piatră a luptei dintre romani și daci.

Tropaeum Traiani, aşa cum arăta el în secolul XIX, când marele istoric Grigore Tocilescu l-a cercetat şi readus în actualitate Sursa foto: Cartea "Dobrogea - Cincizeci de ani de vieaţă românească, 1878-1928", Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928, din colecţia Bibliotecii Mihai Eminescu a "Bulboacă şi Asociaţii"

Tropaeum Traiani, aşa cum arăta el în secolul XIX, când marele istoric Grigore Tocilescu l-a cercetat şi readus în actualitate Sursa foto: Cartea “Dobrogea – Cincizeci de ani de vieaţă românească, 1878-1928”, Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1928, din colecţia Bibliotecii Mihai Eminescu a “Bulboacă şi Asociaţii”

Este o poveste scrisă de către învingători – cunoaștem că învingătorii denaturează realitatea vremii. Așa s-a întâmplat și pe acest monument. Nu vom vedea nici un roman rănit, din contră, îi vom vedea în luptă cu doi, cu trei adversari – deci, în postura de super-eroi. Dar și romanii au avut foarte multe pierderi de vieți umane. Numai în bătălia de la Adamclisi au pierit aproximativ 4000 de soldați romani. În cinstea acestor soldați care au luptat cu vitejie, împăratul Traian a dat ordin să se ridice un altar, iar pe pereții altarului au fost inscripţionate numele soldaților romani și locul lor de proveniență. Iar în această bătălie, de la Adamclisi, a murit însuși generalul roman care a intervenit în luptă într-un moment critic, am putea spune – când balanța era cât pe-aci să se încline de partea dacilor. Datorită acestui comandant și a armatei lui de profesioniști, romanii au câștigat bătălia de la Adamclisi. În cinstea acestui general, Traian a dat ordin să se ridice un mausoleu. Pe acest loc unde s-a dat această importantă bătălie între daci și romani, după anul 106 s-au ridicat trei monumente: Monumentul Victoriei romanilor asupra dacilor, mormântului generalului roman și altarul soldaților.

Matricea Românească: Cum îl chema pe general?

Mariana Petruț: Nu îi cunoaștem numele. Mormântul său a fost distrus, în timp. De la altar au fost recuperate, prin săpăturile arheologice care s-au întreprins de-a lungul timpului – după secolul XIX, mai exact – fragmente din pereții lui, care acum sunt în Muzeul în care ne aflăm.

Nu s-a făcut o reconstituire nici a altarului, dar nici a mausoleului generalului roman. Doar monumentul a intrat într-un proces de reconstituire în anii ’70. În 1974 a început reconstituirea autoportantă a monumentului, pe baza pieselor originale descoperite după secolul XIX, și păstrate astăzi în acest Muzeu în centrul localității Adamclisi.

Matricea Românească: Cât de mare este fidelitatea monumentului?

Mariana Petruț: Reconstituirea s-a realizat în detalii cât mai fidele originalului. Respectă întocmai dimensiunile, are o înălțime de 40 de metri, diametrul este egal cu înălțimea. Acolo unde nu există piesa originală, pentru că nu a fost descoperită, s-a lăsat spațiul liber pe reconstituire. S-a lucrat numai pe baza materialului original și existent.

Cea mai importantă bătălie din prima campanie dintre daci și romani, 101-102 d. Hr.,  s-a dat la Adamclisi. Ea a hotărât soarta celor două campanii daco-romane

Matricea Românească: Cum se raportau romanii la daci?

Mariana Petruț: Pe monumentul de la Adamclisi, ei apar numai în postura de învingători. Au fost cuceritori, au dorit să supună această țară, Dacia, pe care până la urmă au și reușit.  Pe daci îi vedem cu mâinile la spate, reprezentați la picioarele soldatului roman, cu mâinile legate de câte un arbore (foto jos). Deci, ei sunt numai în postura de învinși.

Matricea Românească: Ca români, credeți că ne-a influențat în devenirea istorică faptul că a trebuit să ne împărțim loialitatea și față de daci, și față de romani?

Mariana Petruț: Nu cred că ar trebui să ne gândim așa. Până la urmă, strămoșii noștri sunt dacii și romanii, indiferent că unii au fost aici din cele mai vechi timpuri și au venit romanii și i-au cucerit. Să reţinem: romanii au avut nevoie de daci. Asta este clar. Deoarece din izvoare aflăm că au participat alături de romani în armata romană, au ajutat la construcția cetăților, a orașelor. Nu putem spune că nu au avut nevoie de daci.

Romanii au avut nevoie de daci. Asta este clar

Matricea Românească: Chiar dacă Dacia era o provincie periferică, în economia Imperiului era una foarte importantă.

Mariana Petruț: Da, și acesta este unul din motivele pentru care au atacat Dacia – filonul economic, politic, dorinţa de a acapara resursele naturale deținute de daci.

Matricea Românească: Am văzut că în prezent complexul este în renovare. Ce urmează pentru el?

Mariana Petruț: Ne-am apucat de reparații, pentru că acest Muzeu a fost inaugurat în 1977, odată cu monumentul reconstituit. În timp, a suferit anumite degradări, după cum vedeţi. Am creat o lumină naturală pentru aceste piese originale, prin montarea a opt iluminatoare. Trebuie schimbată instalația electrică, sunt mai multe renovări – interioare și exterioare -, pe care le vom face pe parcurs.

Nu vom vedea pe Tropaeum Traiani nici un roman rănit, din contră, îi vom vedea în luptă cu doi, cu trei adversari – deci, în postura de super-eroi. Învingătorii denaturează istoria

Matricea Românească: Cum se raportează românii de astăzi la trecutul nostru?

Mariana Petruț: Sunt împărțiți. Unii spun că sunt daci, că au venit romanii și ne-au cucerit, şi deplâng de ce au venit romanii? Eu consider că depinde de fiecare om cum primește informația, cum o interpretează, cum o procesează. Trebuie să acceptăm așa cum suntem.

Istoricul Mariana Petruţ crede că românii îşi datorează în egală măsură identitatea dacilor şi romanilor

Istoricul Mariana Petruţ crede că românii îşi datorează în egală măsură identitatea dacilor şi romanilor

Matricea Românească: Mi-ați spus că sunteți din Moldova. Ce caută un istoric moldovean în Dobrogea?

Mariana Petruț: Părinții mei au venit aici în urmă cu foarte mulți ani, 36 la număr, și acesta a fost motivul pentru care toată familia s-a mutat în Dobrogea. Aici au găsit un loc de muncă și am venit cu toții.

Matricea Românească: V-ați îndrăgostit de această regiune?

Mariana Petruț: Da. Îmi plac oamenii locului, îmi place localitatea în care mă aflu, îmi plac obiectivele care ne înconjoară: monumentul, cetatea – avem și un oraș roman în apropiere de Muzeu (foto jos).

Sunt oameni frumoși aici, oameni buni cu care poți să colaborezi, să discuți, pe care poți să te bazezi.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)

“O lopată de pământ, întoarsă, poate răsturna istoria”, proclamă pe un ton augural administratorul Sarmizegetusa Regia, unul dintre personajele documentarului “The Hunt for Transylvanian Gold” (“Goana după aurul transilvan”), proiectat în premieră miercuri seara, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (foto jos).

Afirmaţia concentrează perfect filmul. Pelicula, realizată de către Kogainon Films, o companie de producţie din Boston, Massachusetts, în colaborare cu cineaşti, arheologi şi jurişti români, spune povestea furtului (şi recuperării parţiale a) miticelor brăţări dacice spiralate şi a contrabandei cu obiecte de patrimoniu cultural românesc, ajunse pe “piaţa neagră” – dar şi pe cea oficială – din Occident.

Odiseea investigaţiei, care a durat peste un deceniu şi a implicat o conlucrare între autorităţile judiciare române şi experţi străini, nu a fost una lipsită de piedici şi nici de frustrări. Plecată de la un reportaj TV senzaţional, efectuat în anii 2000 în România, care scotea la lumină o presupusă brăţară dacică în zona Munţilor Orăştiei, ancheta s-a transformat într-un fir al Ariadnei cu ramificaţii la Belgrad (capitala comerţului mondial ilegal cu obiecte arheologice), Viena, Frankfurt, Londra, Paris şi New York.

Documentarul urmăreşte toate aceste piste, echilibrând versiunea investigatorilor cu cea a contrabandiştilor (o castă în sine: una dintre femeile implicate în căutarea brăţărilor poartă, ilar, numele de “Excavatoarea”) şi realizând un tablou sugestiv al contrabandei cu artifacte, care face ravagii în România (se estimează că între 30 şi 40.000 de monede antice au fost scoase de pe teritoriul României în ultimele decenii, în vreme ce, din 24 de spirale dacice de aur, 11 sunt încă de negăsit).

Se estimează că între 30 şi 40.000 de monede antice au fost scoase de pe teritoriul României în ultimele decenii, în vreme ce, din 24 de spirale dacice de aur, 11 sunt încă de negăsit

Deşi păstrează suspansul constant, pe durata a 50 de minute, şi are meritul de a “dezgropa” pentru marele public un subiect de importanţă naţională, ridicând problema unei industrii ilicite ce proliferează din cauza legislaţiei anacronice şi protecţiei deficitare a patrimoniului, documentarul-polisier nu e lipsit de clişee. Într-o scenă de o teatralitate dusă la extrem, procurorul care a instrumentat cazul, Augustin Lazăr (actualmente procurorul general al României) ne este înfăţişat la fereastra biroului său din Alba Iulia, cu o pălărie de modă veche pe cap, veghind asupra urbei şi naţiunii ca un justiţiar trimis de divinitate.

Asemenea locuri comune nu ştirbesc însă nici din realizările producătorilor – o echipă tânără, modestă şi dedicată – şi nici din meritele procurorului Lazăr, a cărui tenacitate a aşezat treisprezece brăţări dacice în vitrinele Muzeului Naţional de Istorie a României, cadou inevaluabil pentru posteritate.

Ce e mai important e că “Goana după aurul transilvan” vorbeşte lumii nu doar despre o poveste tristă din istoria României (explicându-ne de ce “munţii noştri aur poartă / noi cerşim din poartă-n poartă”), ci oferă şi o pepită de speranţă, şi de mândrie identitară.

Au muncit la ele ca şi cum ar fi fost din lut, punând foarte multă emoţie. Pentru daci, aurul era din altă lume

În cuvintele Barbarei Deppert-Lippitz, arheologul german care a jucat un rol decisiv în repatrierea brăţărilor furate din România, “Nimeni, în toată istoria, nu a mai tratat aurul aşa. Nici măcar aurul sud-american nu a fost astfel tratat. Au muncit la ele ca şi cum ar fi fost din lut, punând foarte multă emoţie. Pentru daci, aurul era din altă lume”.

Câte nu s-ar realiza, dacă am lua exemplul strămoşilor noştri, şi am vedea în lucrurile materiale doar valenţele lor transcendentale!

Vezi mai jos trailer-ul documentarului “Goana după aurul transilvan”

Nota Matricea Românească: [usr 3]

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)


Când urci pe Via dei Fori Imperiali, de la Colosseum (“Coloseu, Coloseu, toată ziua Coloseu!”, cum am auzit-o pe o adorabilă fetiţă româncă lamentându-li-se părinţilor ei hiper-turişti) către Piazza Venezia şi Il Vittoriano, încercând să faci noimă din afluxul de vizitatori care te calcă pe picioare şi pe nervi, sufocându-te dimpreună cu Roma, avalanşa de experienţe senzoriale la care eşti supus abia dacă lasă loc romantismului pe care numele Cetăţii Eterne îl sugerează. În realitate, nu e nimic romantic când încerci să-ţi croieşti drum printre mii de oameni, din toate seminţiile pământului, pentru care cultura (s-)a făcut “pop!” şi a devenit (încă un) produs de consum, iar istoria e doar caption-ul unui selfie. Cu Augustus sau cu Traian, alegeţi voi. “Important e like-urile”, vorba unui Rege – de data asta, român.

Via dei Fori Imperiali. În fundal, Columna lui Traian

Via dei Fori Imperiali. În fundal, Columna lui Traian

"Triumfător în lupte, un nume de Traian!"

“Triumfător în lupte, un nume de Traian!”

La o aruncătură de băţ de Palazzo Bonaparte, locul unde mama împăratului (Napoleon, nu Traian) şi-a petrecut ultimele decenii ale vieţii, Columna noastră se ridică maiestuoasă, şi totuşi cvasi-invizibilă pentru turiştii disperaţi să-şi bage selfie stick-urile în overdrive cu niscaiva building-uri ceva mai Instagram-worthy, ca să folosim slang-ul la modă inclusiv în rândurile puştimii române.

Columna nu e la fel de Insta-worthy precum Panteonul sau Scările Spaniole, mai ales că e pe «portrait», dar e al naibii de importantă pentru ceea ce suntem astăzi noi

Într-adevăr, Columna nu e la fel de Insta-worthy precum Panteonul sau Scările Spaniole, mai ales că e pe portrait, dar e al naibii de importantă pentru ceea ce suntem astăzi noi.

Maiestuoasă, dar not-Instagram-worthy: Columna lui Traian

Maiestuoasă, dar not-Instagram-worthy: Columna lui Traian

Şi, chiar dacă morala în-curând-aniversatului Eminescu rămâne valabilă pentru porţiuni “selecte” de românitate (“Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! / I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!”), contemplând Columna încerci emoţii ceva mai pozitive. Ţi se desfăşoară, în faţa ochilor, un tablou al măreţiei ambelor părţi combatante, dar şi un mesaj peren despre originile noastre, ale românilor, imposibil a nu-ţi trezi sentimente de mândrie. La “poalele” Columnei, îi înţelegi nebunia “dacului” Badea Cârţan de a merge mii de kilometri pe jos să-şi vadă strămoşii, pentru că şi ţie îţi vine să iei în braţe Columna şi s-o strângi la piept ca pe o mamă (stră)bună. Şi, dacă ochiul – sau zoom-ul telefonului – se achită de datorie, distingi cu claritate mărturii, nu doar despre dârzenia, ci şi despre civilizaţia dacilor, aşa cum a fost ilustrată ea de către Apolodor din Damasc.

Ce e nespus de trist e că, în jurul Columnei milenare, nu se aud prea mulţi români. O bună parte sunt ocupaţi să strângă de pe mese, sau să facă paturile, în hotelurile Romei

Ce e nespus de trist e că, în jurul Columnei milenare, nu se aud prea mulţi români. O bună parte sunt ocupaţi să strângă de pe mese, sau să facă paturile, în hotelurile Romei, goniţi de o viaţă mai frenetică decât furnicarul de pe Via del Corso. Chiar şi aşa, Columna rămâne un dopaj de încredere, o lecţie obligatorie despre importanţa şi vechimea noastră ancestrală, ce ar trebui predată pe viu câtor mai mulţi români (Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, se aude?). Fiindcă poate, atunci, ei vor realiza de unde venim şi cine suntem cu adevărat, şi nu vor mai lăsa privirea jos în faţa nimănui. N-ai voie să ai complexe de inferioritate când te înalţi pe 2000 de ani de istorie.

La plecare, o compensaţie morală: un vânzător de suveniruri de pe Via Magnanapoli ne pune în vedere, de parcă lucrul e cel mai evident din lume: “La Colonna è romena!”.

(…)

La Musei Vaticani, în super-ticsita sală Chiaramonti, ne-ntâlnim cu mai mulţi daci de marmură, dar – graţie tuşei artistului – plini de viaţă, de patos şi dovedind o similaritate impresionantă cu avatarii lor din Maramureş şi nu numai. Nu trebuie să bei cidru dacic sau să porţi, epatant, tricouri care te certifică drept “pui de dac”, ca să fii unul – cât mai degrabă să ai o testa di dace, o căpăţână de dac, bine ancorată în realitate. Omenia, vorba unui proverb românesc, nu are filiaţie.

Nu trebuie să bei cidru dacic sau să porţi, epatant, tricouri care te certifică drept «pui de dac», ca să fii unul – cât mai degrabă să ai o «testa di dace», o căpăţână de dac, bine ancorată în realitate

Alături de noi, un neamţ le explică, savant, companionilor săi, ceva despre barbarischen-ii din Dacia pe care-i “admiră”. S-ar putea spune multe lucruri despre civilizaţie şi barbarie – dar suntem civilizaţi şi nu-i întrerupem discursul urmaşului lui Goethe, dar şi al lui Hitler.

Ieşim încă o dată în furnicarul din Piazza San Pietro şi, mai târziu, luăm ultima cină pe Via della Croce, serviţi – cum altfel – de către nişte români cel mai probabil “imuni” la minunăţia de Columnă care le explică viaţa de azi. Tu însuţi o picătură în oceanul hiper-aglomerat al Romei, realizezi repede că timpul dacilor a trecut şi că, dacă dacul din poveste a coborât, cum anunţau ziarele italiene de secol XIX, de pe Columnă, el s-a şi urcat repede la loc, conştient că lumea de azi l-ar mânca de viu.

Ceea ce nu trebuie să ne facă să uităm că, undeva într-o Cetate Eternă cu excedent de istorie, stă, ferit de efectul pernicios al blitz-urilor, nepreţuitul certificat de naştere al poporului român.

Istoricul Mariana Petruţ (Complexul “Tropaeum Traiani”, Adamclisi): “Unii români îmi spun că sunt daci, şi mă întreabă de ce au venit romanii peste noi. Eu cred că nu trebuie să gândim aşa. Şi unii, şi ceilalţi, ne sunt strămoşi”

 23 iunie 2017 | Identitate
Ca odinioară armatele romane, Matricea Românească a descins în Scythia Minor, azi Dobrogea, pentru a cuceri însă doar sufleteşte această minunată şi plină de istorie provincie românească, vechi fief al dacilor. «Dacopatia» este o “rătăcire...

Un dac a coborât de pe Columnă! (după care a urcat la loc)

 9 ianuarie 2017 | Identitate
Când urci pe Via dei Fori Imperiali, de la Colosseum (“Coloseu, Coloseu, toată ziua Coloseu!”, cum am auzit-o pe o adorabilă fetiţă româncă lamentându-li-se părinţilor ei hiper-turişti) către Piazza Venezia şi Il Vittoriano, încercând să faci noimă...