Săpături arheologice realizate în spatele cetății Miko din Miercurea-Ciuc, clădire emblematică a municipiului și care găzduiește Muzeul Secuiesc al Ciucului, au scos la iveală mai multe artefacte din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Potrivit arheologului Darvas Lóránd, de la Muzeul Secuiesc al Ciiucului, au fost descoperite mai multe cahle de sobă, realizate cel mai probabil în atelierele din zonă, precum și obiecte ceramice, un mic tun de semnalizare, gloanțe sau obiecte care au aparținut soldaților care au stat în clădirea cetății Mikó, care a fost cazarmă militară, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea.

“În urma cercetărilor, am descoperit mai multe materiale mai mult din secolul al XVIII-lea, mai ales din a doua jumătate a secolului XVIII, constând din plăci de cahle de sobă, fragmente ceramice, pipe care mai mult sunt legate de soldați, gloanțe din plumb care au fost folosite și s-au deformat când s-au lovit de stânci. Cartușe au fost descoperite mai multe exemplare de la sfârșitul secolului XIX și până în Al Doilea Război Mondial. Aceasta este o emblemă pe care o purtau soldații, pe care era numele și numele regimentului.(…) Această placă de cahlă este până acum neidentificată, cu simbolul numelui Isus Hristos. Acest simbol mai târziu a fost preluat și a devenit simbolul iezuiților, iezuiții fiind un ordin monahal care era strâns legat de Imperiul Habsburgic. (…) Totodată, (…) împreună cu alte artefacte a fost dezvelit un tunuleț mic care era, de fapt, un tun se semnalizare, nu era un tun de luptă. (…) Artefactele găsite legate de prezența unor militari arată faptul că aici a fost o cazarmă militară. Din secolul XVIII vorbim de o cazarmă militară, de aceea a fost întărită cu acest sistem de apărare”, a explicat arheologul.

Potrivit lui Darvas Lóránd, artefactele găsite sunt foarte importante, unele dintre acestea fiind legate de viață socială și economică din zonă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Acesta a mai spus că în urma cercetărilor s-au deschis mai multe secțiuni arheologice, atât în latura vestică a castelului cât și în latura nordică, „pentru a delimita mărimea și lățimea șanțului interior de apărare, cât și dimensiunile probabile ale valului exterior de apărare și dimensiunile bastioanelor sud-vestic și nord vestic”.

Săpăturile arheologice fac parte dintr-un proiect mai amplu ce vizează restaurarea și reconstruirea sistemul de fortificații al cetății Mikó, iar rezultatele acestora au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. După finalizarea lucrărilor, spațiul urmează să fie folosit atât pentru muzeu cât și pentru comunitate, pentru organizarea unor evenimente culturale și recreative.

Sursă foto: www.news.ro

Poate una dintre cele mai faimoase nedreptăți petrecute în lumea științei este cea produsă savantului român Nicolae Paulescu (1869-1931), cel care fost vitregit de mult râvnitul Premiu Nobel pentru fiziologie și medicină în anul 1923. Distincția a fost acordată canadienilor Frederick Grant Banting (1891-1944) și John J.R. Macleod (1876-1935), pentru descoperirea insulinei, deși românul Paulescu publicase mai înainte, în paginile unei reviste internaționale, un articol despre obținerea unui extract similar, pe care l-a numit pancreină.

Nicolae Paulescu s-a născut la București, unde a urmat studiile preuniversitare, pentru ca, mai apoi, să le urmeze pe cele academice la Paris, obținând nu mai puțin de trei doctorate – în medicină, știință și în chimie biologică. A profesat, vreme de câțiva ani, ca medic în Franța, însă a preferat să se întoarcă în țara natală, refuzând o carieră universitară pe meleaguri străine. S-a întors în țară, deși putea să stea în Franța.

În România, Paulescu a fost profesor universitar la Facultatea de Medicină, punându-și semnătura pe un tratat de fiziologie în trei volume, demn de toți laurii (1919-1921). Cu toate că activitatea științifică remarcabilă a savantului român atinge mai multe domenii, Paulescu este cunoscut în special pentru descoperirea tratamentului de bază al diabetului, anume hormonul numit pancreină, echivalentul insulinei. În luna iulie a anului 1921, în cadrul unei ședințe a Societății de Biologie, medicul a prezentat rezultatele cercetării sale și, o lună mai târziu, și-a publicat studiile în revista Archives Internationales de Physiologie, care apărea simultan în Franța și în Belgia. Munca a fost răsplătită cu brevetul de invenție „Pancreina și procedura fabricației sale”.

Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu și-ar fi dat seama de opera pe care acest om o avea în urma sa

Însă descoperirea sa a rămas îngropată, pentru că în 1923, cei doi canadieni deja evocați au fost cei care au primit Premiul Nobel pentru descoperirea insulinei. Nicolae Paulescu, afectat – pe bună dreptate – de nerecunoașterea meritelor sale, s-a adresat mai multor foruri academice, dar și Comitetului Nobel. Dar nemulțumirile sale nu au avut sorți de izbândă, medicul murind fără să fie îndreptată greșeala.

„Profesorul Paulescu, care a trăit ca un mucenic și a murit ca un sfânt, înfățișează în chipul cel mai expresiv pe învățatul român, așa cum îl fac cele mai bune tradiții ale țării noastre. Cine l-ar fi văzut discret, rece, tăcut, nu și-ar fi dat seama de opera pe care acest om o avea în urma sa. A trebuit ca moartea să dezlege pe prietenii cei mai de aproape, pe ucenicii cei mai credincioși, pentru ca revelația să se producă și să se cunoască numărul și însemnătatea descoperirilor lui”, afirma istoricul Nicolae Iorga despre savant, potrivit crestinortodox.ro.

După dispariția lui Nicolae Paulescu, un fost discipol al său, Ionel Pavel (1897-1991), a încercat timp de aproape patru decenii (!) să-i obțină recunoașterea post-mortem. Abia în 1969, directorul Institutului Nobel, Arne Tiselius, a răspuns unei scrisori din partea acestuia. „După cum știți, decernarea Premiului Nobel lui Banting și Macleod a fost criticată de mulți, mai ales că Bert nu a fost inclus. După părerea mea, Paulescu merita de asemenea să i se decerneze Premiul. După câte știu, Paulescu nu a fost propus oficial, dar Comitetul după decernarea Premiului Nobel ar fi putut, firește, să mai aștepte un an”, notează cartea Mică Enciclopedie a României pentru Copii (Editura Art Educațional, 2016, 368 pagini).

Nicolae Paulescu, blamat pentru antisemitism

Unele voci spun că Premiul Nobel l-a ocolit pe omul de știință român pentru atitudinea antisemită pe care a afișat-o ori de câte ori a avut ocazia. Ba mai mult, în 1922, el a înființat, alături de A. C. Cuza, Uniunea Națională Creștină, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbol. Îndârjirea lui s-a concretizat în publicarea a numeroase cărți, broșuri și articole care semnalau „pericolul” evreiesc și francmasonic.

Un mare om de știință, nerecunoscut de către contemporani pentru descoperirea epocală a insulinei, românul Nicolae Paulescu rămâne simbolul savantului de talie mondială, care a îmbrățișat o ideologie profund nocivă.

Foto deschidere: montaj după Mică Enciclopedie a României pentru Copii