Pentru că la Eminescu se merge ca la o icoană, oglindă mereu fidelă şi actuală a spiritului nostru, Matricea Românească publică, săptămânal, extrase din cele mai importante scrieri – fie ele literare, politice, economice, sociale sau filosofice – ale primei figuri a culturii româneşti. Nota editorului: a fost respectată grafia originală.
Supt titlul de „Cercetări demografice asupra populației Romîniei și în special a districtului și orașului Iași”, d-nul Dr. med. V. I. Agapi, servindu-se de datele, altfel pline de neajunsuri ale statisticei noastre, ne face o înspăimîntătoare dare de samă despre starea sanitară a poporului romînesc. D-sa supune acele date unei critici îndestul de precaute, încît pretutindene conclusiile, în loc de a fi exagerate, sînt poate încă supt icoana realității.
Ajuns la capăt, autorul justifică neajunsurile de care a trebuit să sufere opul său și care sînt imanente isvoarelor statistice, de care s‘a servit. Cu toate acestea lucrarea sa este însemnată din toate punctele de vedere și ar fi de recomandat ca un fel de „memento mori” tuturor acelora, cari cred că prin teorii frumoase, cuvinte sunătoare și legi traduse din franțuzește se poate îndrepta starea unei țări. De aceea credem a ne împlini o datorie, constatînd că administrația regulamentului organic a fost părințască alături cu administrația inaugurată prin curentul de idei de la 1848. Non datur saltus in natura („natura nu face salturi”, n.r.).
Organisația socială a Romîniei are două părți caracteristice, una representată prin o droae de fraze goale în zecile de foi și foițe ale țării, alta sărăcirea și moralitatea reală a populației
Cine-și închipuește a putea progresa prin salturi, nu face alta de cît a da înapoi. Loviturile date bisericii au desființat poliția morală, pe care o esercita aceasta în alte vremi; trebuințele esagerate ale franțuzitei plebe de sus au drept corelat munca înzecită a poporului rural, fără ca măcar să se fi îndoit puterile sale fisice și intelectuale; dările mari așezate pentru plata unor drumuri de fer, pe care n‘avem ce căra și pentru susținerea unui ignorant proletariat al condeiului, angajază munca țăranului pe ani întregi. Astfel organisația socială a Romîniei are două părți caracteristice, una representată prin o droae de fraze goale în zecile de foi și foițe ale țării, alta sărăcirea și moralitatea reală a populației.
Generația viitoare, care după umbrele ce le aruncă va fi și mai sacă și mai înfumurată decît cea de astăzi, ne arată de pe acuma causa Romîniei ca o causă pierdută. Cînd vom ajunge la realisarea corectă a formulelor metafisice din J. J. Rousseau, atuncea ne vom trezi că nu mai esistă popor romînesc și acele formule nu vor fi credem suficiente pentru a hrăni ilusia greco-bulgarilor din București că trăesc într‘un mic Paris. Fiecare cap, „qui a fait ses études en France” dormind pe biliardurile din cafenele, ne costă sute de țărani morți prin supra-esploatarea puterilor lor fisice, prin absoluta lipsă de bucurie și de dulceață a traiului.
Ca medic autorul nu vorbește de cît de causele fisiologice ale acestei peiri continue a poporului romînesc. Dar aceste cause nu sînt totdeauna decît efectele altor cause și mai generale, efectele presiunii sociale asupra claselor de jos, a lipsei de cruțare, a barbariei cu care plebs scribax tratează la noi poporul. Ea a subminat orice autoritate dumnezeească și omenească, a sleit în două zeci de ani toate isvoarele de puteri ale țării, a deschis porțile tuturor vagabonzilor din cîteși patru unghiurile lumii, pentru ca să aibă în aceștia avizi aliați pentru esploatarea țăranului.
Clasa «de sus» a subminat orice autoritate dumnezeească și omenească, a sleit în două zeci de ani toate isvoarele de puteri ale țării, a deschis porțile tuturor vagabonzilor din cîteși patru unghiurile lumii, pentru ca să aibă în aceștia avizi aliați pentru esploatarea țăranului
Apoi prin sute de mii de coli de hîrtie tipărite au corupt definitiv bunul simț atît de caracteristic al Romînului, făcînd din oameni cuminți și așezați, oameni cari nu mai pot înțelege nimic din cîte-i înconjură, nici legi, nici limbă, nici obiceiuri. Espresia cristalisată a acelor epidemii spirituale și fisice sînt temnița și spitalul. In caracterele degenerate ale acelei dintîi vezi lipsa de religie, lipsa de conștiință de drept, născute prin subminarea bisericii; în organismele decrepite, ce ni se presintă ‘n spital, ni se arată jărtfele presiunii economice.
Foto deschidere: Eminescu, după o fotografie din 1879-1880
Prezentul extras face parte din volumul „Mihai Eminescu – Opere Complecte”, editat în 1914 la Iaşi, editura „Librăria Românească”, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA