Aprilie 1917, în frunte cu Vasile Stoica, delegația guvernului Brătianu pleacă în SUA, pentru a prezenta opiniei publice motivele pentru care România a intrat în războiul mondial. Între timp, Vasile devine colaborator la cotidianele The New York Times, The Washington Post, The New Republic, etc. Misiunea diplomatică culminează pe 20 septembrie 1918, când președintele Woodrow Wilson îl primește alături de membrii delegației române la Casa Albă. Un an mai târziu este convocat ca membru al delegației României la Versailles. Și-a desfășurat activitatea până în noiembrie 1947, când bolșevicii au înlocuit peste noapte tot corpul diplomatic cu unul supus URSS-ului. De atunci nu l-au mai trimis în nicio misiune și l-au aruncat în pușcărie unde și-a găsit sfârșitul.
În plin război părăsește armata austro-ungară și luptă pentru România
Ardeleanul Vasile Stoica vede lumina zilei la 1 ianuarie 1889, în Sibiu. Școala elementară o termină în Avrig, apoi continuă studiile liceale la Liceul Maghiar de Stat din Sibiu. Între 1909-1913 studiază la Facultatea de Litere a Universității din Budapesta, apoi urmează specializări la Paris și București. Obține licența și devine profesor vreme de un an, apoi redactor la cotidianul Românul din Arad. În ciuda vârstei fragede, Vasile Stoica dovedește o vastă cultură încununată de vorbirea fluentă a nu mai puțin de paisprezece limbi străine. În august 1916, odată cu intrarea României în Războiul Unității Naționale, Vasile redactează proclamațiile către Țară și Armată emise de regele Ferdinand I.
Foto: Arhivele Naționale ale României
Izbucnirea primei conflagrații mondiale îl găsește de partea armatei austro-ungare, dar nu pentru mult timp. Trece de partea României și devine militant în campania filo-antantistă, avându-i alături pe Take Ionescu și Nicolae Filipescu. Luptă neobosit în tranșee, înfruntă vitejește gloanțele inamice, însă inevitabilul se întâmplă și este rănit. În semn de prețuire pentru obolul de curaj, autoritățile îi acordă Virtutea Militară.
În fruntea delegației române la Casa Albă
Guvernul condus de Ionel I.C. Brătianu și Marele Cartier General Român decid ca în 5/8 aprilie 1917, să-i trimită pe Vasile Stoica, Vasile Lucaciu, președintele Ligii Culturale, și pe clericul Ioan Moța, în SUA. Misiunea diplomatică avea drept scop prezentarea motivelor pentru care România a intrat în războiul mondial, dar se dorea și o acțiune de propagandă în folosul cauzei naționale. Acolo, pe tărâm american, Vasile Stoica devine colaborator la cotidiane de prestigiu precum The New York Times, The Washington Post, The New Republic, etc. La finalul anului 1917, în urma unei conferințe, diplomatul Vasile Stoica se întâlnește cu președintele Theodor Roosevelt.
Vasile Stoica (stânga) la vânătoare în Avrig, anul 1939
În urma eforturilor sale ia ființă Liga Națională a Românilor din America, iar la 13 septembrie 1918, Liga fuzionează cu Comitetul Național Român din Transilvania și Bucovina, sub președinția lui Traian Vuia. La mai puțin de zece zile după această ispravă, delegația română este primită de președintele Woodrow Wilson, la Casa Albă. O mare izbândă! Cu timp și fără timp, delegația română organizează conferințe în mai multe orașe din America. Tezaurul cultural al poporului român este primit cu reverențe în cercurile politice și culturale americane, iar presa publică pe bandă rulantă articole în favoarea națiunii române. Fostul președinte Theodor Roosvelt, ministrul de externe Robert Lansing, ministrul de interne Franklin Lane și mulți alții devin susținători ai cauzei României.
Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter
După succesul repudiat peste ocean, Vasile Stoica este convocat în februarie 1919, ca membru al delegației României la Versailles. Și de această dată premierul I.C. Brătianu a ținut morțiș să-l aibă alături numindu-l ofițerul său de legătură cu delegația britanică și americană. Vasile a mai fost ambasador al României în Albania, Bulgaria, Estonia, Letonia și Lituania. Activitatea diplomatică a continuat fără probleme până în noiembrie 1947. Atunci, Ministerul Afacerilor Străine se găsea în mâinile autorităților comuniste care alungă vechea gardă și pun în funcții “noi cadre diplomatice” menite să slujească URSS-ul. Refuză categoric să se înscrie în Partidul Muncitoresc Român, iar asta îl face și mai disprețuit. Autoritățile nu-l mai trimit în nicio misiune, în schimb, îl trimit la închisoare.
Iată cum își autoevalua Vasile Stoica traseul profesional: “Am trăit modest, dar demn, sunt om de caracter şi de linie dreaptă. Mi-am făcut cariera de la coarnele plugului ţărănesc până la cel mai înalt grad diplomatic prin muncă, talent şi hărnicie; îmi ador ţara şi poporul meu românesc căruia i-am servit cu devotament neclintit toată viaţa mea. Am fost un pasionat al carierei mele convins că numai cu pasiune poţi realiza o operă atât de importantă.”
Între 1948-1954, diplomatul român pătimește în pușcăriile comuniste. Este eliberat trei ani, dar autoritățile decid să nu-i dea pace, așa că îl condamnă la zece ani de temniță grea. Bolnav, epuizat fizic și spiritual, Vasile Stoica se stinge într-o celulă a penitenciarului Jilava, la 27 iulie 1959.
Surse: 1) Vasile Stoica, ”Suferințele din Ardeal”