„Când aveam 4 ani, dădeam concerte așa, fără public, într-un pod gol, fără lumină, cu mult praf și foarte rece. Mulțumeam publicului, deși nu știam ce însemna asta.” Zeci de ani mai târziu, dirijorul, pianistul și compozitorul român Sergiu Celibidache (1912-1996) avea să cunoască inefabilul sentiment al aprecierilor și aplauzelor publicului din marile săli de concerte ale lumii.
Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai mari și mai originali dirijori ai secolului XX, a intrat in istoria muzicii drept un perfecționist până la extrem, el solicitând, de fiecare dată, numeroase repetiții, până era convins că totul sună așa cum trebuie. De asemenea, muzicianul refuza înregistrările pe discuri, precum și comercializarea acestora, fiind de părere că aceste suporturi nu pot reda acuratețea interpretării și că muzica adevărată și sentimentul produs în sufletul omului nu pot fi trăite decât în sala de concert.
Ulterior nașterii marelui artist la Roman, în județul Neamț, familia Celibidache s-a mutat la Iași unde tatăl, ofițer de carieră, a devenit prefect al regiunii. Capul familiei își dorea pentru Sergiu – care proba o vădită inteligență peste medie – un viitor în tumultuoasa lume politică. Însă, atunci când fiul și-a menținut dorința de a studia muzica, un conflict în interiorul căminului a devenit iminent. Chiar și așa, hotărârea tânărului și dragostea pentru muzică nu s-au stins, ci dimpotrivă, s-au intensificat: la vârsta de 18 ani, el a luat o decizie radicală, părăsind casa părintească.
Românul Sergiu Celibidache este considerat unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX Foto: moderndesign.org
În consecință, după studiile liceale, lecțiile de pian și de compoziție luate la Iași, Sergiu Celibidache s-a mutat la București, pentru a studia filosofia și matematica la Universitate, timp în care și-a câștigat existența în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans. La vârsta de 23 de ani, în 1935, acesta a plecat pentru studii la Paris – unde o experiență aparent banală avea să-i deschidă drumul către uimitoarea lume a muzicii clasice.
Ascultând la radio un cvartet de coarde al compozitorului german Heinz Tiessen (1887-1971), românul nostru a fost cuprins de entuziasm și a compus el însuși propriul cvartet de coarde, pe care i l-a trimis celui dintâi. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, a remarcat geniul muzical pe care Celibidache îl avea și l-a invitat pe tânăr la Berlin, după cum consemnează cartea Mică Enciclopedie a României pentru Copii (Editura Art Educațional, 2016, 368 pagini).
În scurt timp, Celibidache a învățat limba germană și s-a înscris la Facultatea de Muzică a Universității „Friedrich-Wilhem”, unde a luat lecții de la marii profesori ai vremii. Concomitent, el a început să urmărească concertele și repetițiile dirijorului Wilhelm Furtwängler.
La fel ca și George Enescu, Celibidache a uimit prin capacitatea sa extraordinară de a memora toate lucrările dirijate. Talentul lui nu a rămas, bineînțeles, neobservat, întrucât, după numeroase concerte, în 1945, la doar 33 de ani, românul a devenit dirijor al uneia dintre cele mai faimoase orchestre filarmonice din lume, cea din Berlin. Într-un interviu din acea perioadă, profesorul său, Heinz Tiessen, mărturisea că dirijorul său preferat, pe lângă Furtwängler, este Sergiu Celibidache.
Chiar dacă muzica și studiul i-au asigurat românului toată hrana de care spiritul său avea nevoie, condițiile de trai în Germania celui de-al Doilea Război Mondial au fost extrem de delicate pentru compozitorul, și așa sărac aproape dintotdeauna: slăbise mult, nu avea bani aproape deloc și a reușit să treacă peste acele vremuri dificile doar grație ajutorului unui cuplu de la care primise o cameră într-un cartier din Berlin. În acest timp, în România, Celibidache era perceput – pe bună dreptate – drept un student cu aptitudini speciale, motiv pentru care nu a fost chemat din Germania pentru a lupta în război.
Sergiu Celibidache, dirijând (1978) „Rapsodia Română” a compozitorului George Enescu
Alături de Orchestra Filarmonică din Berlin, dirijorul român a susținut 400 de concerte în numai 7 ani. Pe lângă aceasta, Celibidache a condus altă mare orchestră a lumii, London Philharmonic Orchestra, iar evoluția sa nu s-a oprit aici, întrucât bagheta sa a dirijat – și vrăjit – în toată lumea.
Recunoașterea pentru geniul românului nu a întârziat să apară, el primind, de-a lungul vieții, numeroase distincții: Premiul Berlinez de Artă pentru Muzică (1953), Crucea de Merit a Republicii Federale Germania (1954), Premiul Uniunii Criticilor Germani (1955), Moneda Aurită de Onoare a orașului Munchen (1987), Acul Aurit de Onoare al orașului Milano, distincția de membru de onoare al Academiei Române (1992) și cea de cetățean de onoare și Doctor Honoris Causa al Academiei de Artă din Iași (1994). O altă mare onoare a survenit în 1995, când Guvernul francez l-a desemnat Comandor al Artelor și Literelor.
Marele dirijor, compozitor și pianist român s-a stins din viață în 1996, în comuna La Neuville-sur-Essonne, în apropiere de Paris.
Anul 2012 a fost declarat, de către UNESCO, „Anul Sergiu Celibidache”, când a avut loc și prima ediție a Festivalului „Sergiu Celibidache”, în care s-a implicat și fiul dirijorului, Serge Ioan Celibidache.
Cartea „Mică Enciclopedie a României pentru Copii” face parte din colecția bibliotecii „Mihai Eminescu” a „Bulboacă și Asociații SCA”
Ilustrație deschidere: interior „Mică Enciclopedie a României pentru copii”