Puțini oameni ai epocii premoderne pot fi numiți, pe drept cuvânt, „enciclopediști” — spirite universale care au îmbinat politica, arta, știința și filosofia. Unul dintre aceștia a fost Dimitrie Cantemir (1673–1723), domn al Moldovei, cărturar poliglot, istoric, geograf, filosof, muzicolog, etnograf și diplomat. Opera sa vastă și vizionară îl așază printre cele mai strălucite figuri ale culturii române și europene din epoca preiluministă.

Origini și formarea intelectuală

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 la Silișteni, lângă Vaslui, ca fiu al voievodului Constantin Cantemir. A fost crescut în spirit umanist, învățând greacă, latină și slavonă, iar mai târziu turcă, arabă și persană.

În 1687 a fost trimis la Istanbul ca ostatic de onoare al Porții Imperiul Otoman, unde a stat peste 20 de ani. Aici a studiat la Colegiul Patriarhiei Ecumenice și a intrat în contact cu mari savanți orientali și europeni. A devenit un excelent cunoscător al culturii otomane, fapt care îi va influența decisiv scrierile ulterioare.

Domnia și alianța cu Petru cel Mare

În 1693 a fost numit domn al Moldova pentru o scurtă perioadă (trei săptămâni), dar adevărata domnie a avut loc între 1710 și 1711. În acest răstimp, a încercat să scoată țara de sub dominația otomană și să o alieze cu Rusia țarului Petru cel Mare, prin Tratatul de la Lucești (1711).

Campania antiotomană s-a încheiat cu înfrângerea de la Stănilești, iar Cantemir, împreună cu familia și boierii fideli, s-a refugiat în Rusia. Deși scurtă, domnia sa a fost remarcabilă prin încercarea de a integra Moldova într-o alianță europeană antiotomană.

Consacrarea ca savant

Stabilit la Moscova și apoi la Sankt Petersburg, Cantemir a fost primit ca prinț al Imperiului Rus și consilier al lui Petru cel Mare. Aici și-a desfășurat cea mai mare parte a activității intelectuale, devenind membru al prestigioasei Academia din Berlin (din 1714), primul român primit într-o academie europeană.

În Rusia a continuat să scrie în latină, greacă și rusă, redactând opere de istorie, filosofie, geografie, lingvistică și muzicologie. A murit în 1723, fiind înmormântat la Dmitrievskoe, lângă Moscova (rămășițele i-au fost aduse în 1935 în Biserica Trei Ierarhi din Iași).

Opera științifică și culturală

Activitatea sa științifică este impresionantă ca diversitate și profunzime. Printre lucrările cele mai importante se numără:

• Descriptio Moldaviae (1716) — comandată de Academia din Berlin, este prima descriere geografică, etnografică și politică a Moldova, conținând hărți, date demografice și observații culturale.
• Istoria ieroglifică (1705) — prima lucrare alegorică și satirică de proporții din literatura română, o cronică politică mascată sub forma unei fabule cu animale.
• Incrementa atque decrementa Aulae Othomanicae (1714–1716) — istoria ascensiunii și decăderii Imperiul Otoman, lucrare de referință în Europa secolului al XVIII-lea.
• Tratatul Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea (1698) — eseu filosofico-moral despre relația dintre credință și rațiune.
• Tratatul de muzică turcească Cartea științei muzicii — una dintre cele mai vechi lucrări sistematice despre muzica otomană, în care a creat și un alfabet muzical propriu.

Opera sa acoperă domenii extrem de variate: teologie, istorie, filosofie, geografie, lingvistică, drept, etnografie, muzică și artă militară.

Limbi și erudiție

Cantemir stăpânea fluent 11 limbi (română, greacă, latină, slavonă, turcă, arabă, persană, rusă, germană, franceză și italiană), ceea ce i-a permis să acceseze direct surse orientale și occidentale și să fie un mediator cultural între Est și Vest — o raritate absolută pentru vremea sa.

Moștenire și posteritate

Moștenirea lui Dimitrie Cantemir este dublă:

1. Națională — Este considerat unul dintre întemeietorii culturii române moderne, un precursor al iluminismului și al ideii de stat național.
2. Europeană — A fost unul dintre primii savanți est-europeni recunoscuți de marile academii occidentale, contribuind decisiv la cunoașterea Imperiul Otoman și a Europei de Sud-Est în spațiul savant al Occidentului.

În prezent, numele său este purtat de numeroase instituții educaționale, printre care Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București, licee și colegii din toată țara, precum și de sate și străzi. Dimitrie Cantemir a fost mai mult decât un domnitor: a fost un spirit universal, un vizionar și un punte între Orient și Occident. Într-o epocă dominată de războaie și instabilitate, el a ales să construiască prin cultură și cunoaștere, lăsând în urmă o operă impresionantă care încă inspiră și definește identitatea culturală românească.

Sursă foto: Facebook Dimitrie Cantemir

Domnitorul Constantin Brâncoveanu reprezintă, peste secole, simbolul românului care a rămas, până la capăt, fidel identităţii sale.

Unii psihologi sunt de părere că, în clasamentul fricilor omului, ideea de moartea persoanei iubite sperie mai mult decât propria dispariție dintre cei vii. În istoria țării noastre, este celebră povestea unui domnitor care a privit, cu o tărie nepământească, modul cum cei patru fii ai săi au fost decapitați. Situația a fost cu atât mai zguduitoare, cu cât tatăl știa că va urca, la rându-i, pe eșafod. Însă aceasta nu i-a schimbat hotărârea și integritatea de nezdruncinat.

Acest episod sumbru din istoria României este atât de cunoscut și de dramatic, încât este imposibil să nu ne dăm seama că personajul principal al tragediei este domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu (1654-1714). Memoria sa este cinstită nu doar prin prisma domniei fructuoase, ci mai ales a martiriului care i-a adus nemurirea în conștiința românească.

Născut într-o familie de boieri, Constantin Brâncoveanu a ajuns, graţie agerimii sale, dregător (demnitar la curte domnească) la numai 25 de ani, iar domnitor la 34. Înțelepciunea sa l-a menținut pe tron nu mai puțin de 26 de ani, într-o vreme când media domniei nu depășea trei.

Moartea lui Șerban Cantacuzino l-a propulsat pe Brâncoveanu, în 1688, pe jilțul de conducător al Țării Românești, care a cunoscut, de-a lungul guvernării acestuia, o înflorire culturală și spirituală. Ba mai mult, apreciind în mod corect și situația politicii externe, Brâncoveanu a păstrat un echilibru, reușind în acest fel să mențină poziția autonomă a Țării Românești între imperiile habsburgic, otoman și țarist. Activitatea diplomatică a domnitorului român a fost atât de intensă și de apreciată, încât Curtea de la Viena l-a numit „principe al Imperiului” (1695), turcii i-au recunoscut domnia pe viață (1699), iar Petru I, împăratul Rusiei, i-a acordat dreptul de azil, potrivit Micii Enciclopedii a României pentru Copii (editura Art Educațional, 2016).

Familia Brâncoveanu şi-a lăsat o puternică amprentă şi în lumea culturală a României, sintetizată în ceea ce experţii în istoria artei numesc stilul brâncovenesc. Exponente ale acestuia sunt, până astăzi, palatele de la Mogoșoaia și Potlogi, Mănăstirile Hurezi și Sâmbăta de Sus sau Biserica „Sfântul Gheorghe” din București.

Martirii Constantin Brâncoveanu cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, respectiv Ianache Văcărescu Foto: mixdecultura.ro

Torturați timp de patru luni

Echilibrul domniei a fost tulburat în anul 1707, când domnitorul a renunțat la tutela unchiului său, stolnicul Constantin Cantacuzino (1650-1716), destituindu-l pe spătarul Mihai Cantacuzino. Furia Cantacuzinilor nu s-a lăsat aşteptată, aceştia reclamându-l pe Brâncoveanu la Înalta Poartă. În acest context, la care s-a adăugat și dorința turcilor de a pune mâna pe uriașa avere a Brâncovenilor (Constantin era supranumit de către otomani „Altin Bey”, adică prințul aurului), s-au produs mazilirea și condamnarea domnitorului la moarte (1714). Brâncoveanu și familia sa au fost aduși la Constantinopol, li s-au confiscat toate bunurile și, din aprilie până la sfârșitul lui iulie, membrii acesteia au fost supuși, în temnița Edicule (Cele Șapte Turnuri), unor torturi cumplite precum întinderea pe roată, strângerea capului cu un cerc din metal, arderea cu fierul înroșit, înțeparea mâinilor și a picioarelor.

Eliberarea de suferinţă a sosit în ziua de 15 august 1714, când Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani și când creștinii marcau, la fel ca și astăzi, Adormirea Maicii Domnului. Domnitorul, cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefăniță, Radu și Mateiaș) și cumnatul său Ianache Văcărescu au fost forțați să parcurgă pe jos, prin oraș, drumul până la locul unde-i aștepta eșafodul. Aceștia erau desculți și îmbrăcați doar în cămăși. Execuția lor nu a durat decât 15 minute.

Sub lama gâdelui, domnitorul a refuzat să accepte, pentru el și pentru familia sa, lepădarea de credința ortodoxă și trecerea la Islam, în schimbul vieții. De aceea, mai întâi au fost decapitați fiii și ginerele, pentru ca domnitorul să poată privi moartea familiei, iar apoi a fost omorât și patriarhul, notează historia.ro. Trupurile lor au fost azvârlite în Bosfor, iar capetele au fost înfipte în prăjini și expuse timp de trei zile. Cadavrele au fost adunate din mare și duse la o mănăstire, iar trupul domnitorului a fost adus la București și îngropat la Biserica Sfântul Gheorghe Nou.

Pentru martiriul lor, Biserica Ortodoxă Români i-a canonizat pe mucenici în 1992, cu ziua de prăznuire 16 august.

Balada lui Constantin Brâncoveanu

Într-o joi de dimineaţă,

Zi scurtării lui din viaţă,

Brâncoveanu se scula,

Faţa blândă el spăla,

Barba albă-şi pieptăna,

La icoane se-nchina;

Pe fereastră el căta

Şi amar se spăimânta!

„Dragii mei coconi iubiți,

Lăsați somnul, vă treziți

Armele vi le gătiți

Că pe noi ne-a-nconjurat

Pașa cel neîmpăcat,

Ieniceri cu tunuri mari,

Ce sparg ziduri cât de tari”.

Bine vorba nu sfârșeau

Turcii-n casă năvăleau

Pe toți patru mi-i prindea

Și-i ducea de-i închidea

La Stambul, în Turnul Mare

Ce se-nalță lângă mare,

Unde zac fețe domnești

Și soli mari împărătești.

Mult acolo nu zăcea

Că sultanu-i aducea

Lângă foișorul lui,

Pe malul Bosforului.

„Brâncovene Constantin,

Boier vechi și domn creștin

Adevăru-i c-ai chitit

Pân’ a nu fi mazilit

Să desparți a ta domnie

De a noastră-mpărăție,

Că, de mult ce ești avut,

Bani de aur ai bătut

Făr’ a ști de mine teamă,

Făr’ a vrea ca să-mi dai seamă?”

„De-am fost bun, rău la domnie

Dumnezeu singur o știe.

De-am fost mare pe pământ

Cât-acum de vezi ce sunt!”

„Constantine Brâncovene,

Nu-mi grăi vorbe viclene,

De ți-e milă de copii

Și de vrei ca să mai fii

Lasă legea crestineașcă

Și te dă-n legea turcească!”

„Facă Dumnezeu ce-o vrea,

Chiar pe toți de ne-ați tăia

Nu mă las de legea mea!”

Sultanul din foișor

De-te semn la Imbrohor.

Doi gealați veneau curând

Săbiile fluturând

Și spre robi dacă mergeau

Din coconi își alegeau

Pe cel mare și frumos

Și-l puneau pe scaun jos

Și pala-i repezea

Capul iată-l reteza,

Brâncoveanu greu ofta

Și din gură cuvânta:

„Doamne, fie voia Ta!”

Gealații iarăsi mergeau

Și din doi își alegeau

Pe cel gingaș, mijlociu

Cu păr neted și gălbiu

Pe scaun îl punea

Și capul îi reteza.

Brâncoveanu greu ofta

Și din gură cuvânta:

„Doamne, fie voia Ta!”

Sultanul se minuna

Și cu milă se-ngâna:

„Brâncovene Constantin,

Boier vechi și domn crestin

Trei coconi tu ai avut

Din trei, doi ai pierdut

Numai unul ți-a rămas

Cu zile de vrei să-l las

Lasă legea crestineașcă

Și te dă-n legea turcească!”

„Mare-i Domnul Dumnezeu

Creștin bun m-am născut eu

Creștin bun a muri vreu.

Mare-i Domnul Dumnezeu

Taci, drăgută, nu mai plânge

Că-n piept inima-mi se frânge

Taci și mori în legea ta

Că tu ceru-i căpăta!”

Imbrohorul se-ncrunta

Gealații se-nainta

Și spre blândul copilaș

Dragul tatii fecioraș

La pământ îl arunca

Și zilele-i ridica.

Brâncoveanu greu ofta

Și cu lacrimi cuvânta:

„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca

Inima-i se despica

Pe copii se arunca

Îi bocea, îi săruta

Și turbând, apoi striga:

„Alelei, tâlhari păgâni

Alelei, feciori de câni,

Trei feciori eu am avut

Pe toti trei mi i-ați pierdut!

Dar-ar Domnul Dumnezeu

Să fie pe gândul meu,

Să vă ștergeți pe pământ

Cum se șterg norii de vânt.

Să n-aveți loc de-ngropat

Nici copii de sărutat!”

Turcii crunt se oțeleau

Și pe dânsul tăbărau:

„Câini turbați, turci, liftă rea

De-ați mânca și carnea mea

Să știți c-a murit creștin

Brâncoveanu Constantin!”

Foto deschidere: digi24.ro