O discuţie Matricea Românească la Casa Dosoftei din Iaşi, despre limba română, Psaltirea în versuri şi autorul ei de o importanţă crucială pentru cultura noastră, azi acoperit de negura uitării.
Apasă pentru video – Despre importanţa lui Dosoftei în cultura română
Matricea Românească: Ne bucurăm să fim la Iaşi. Cu cine avem onoarea?
Cătălin-Mihai Ştefan: Sunt pedagog muzeal la Muzeul Naţional al Literaturii, coordonator la Casa Dosoftei, și vă urez bun venit la noi.
Matricea Românească: Cătălin, pentru început, o să te rog să ne faci un scurt istoric al instituției de cultură în care ne aflăm.
Cătălin-Mihai Ştefan: Acest loc în care ne aflăm a fost construit demult, demult, în secolul al XVII-lea, mai exact între 1677 și 1679, în timpul domniei lui Antonie Vodă Ruset. Acest voievod apare indirect în Zodia Cancerului a lui Sadoveanu prin prezența fiului său Alecu, deci nu este personaj fictiv nici acolo, nici în povestea mea. Pe atunci, clădirea făcea parte din Mănăstirea „Sfântul Nicolae Domnesc”, din care s-au mai păstrat doar biserica de alături, acest loc în care ne aflăm, și un zid de incintă care este undeva între Biserica “Sfântul Nicolae Domnesc” și Hotelul Moldova. Deci, această casă a fost construită atunci, și se pare, din toate sursele pe care le avem noi, că a adăpostit tiparnița pe care Dosoftei a adus-o de la Kiev.
Sunt mai multe variante: una, că ar fi fost prima tiparniță din Moldova, iar cealaltă variantă, că ar fi fost a doua – prima fiind la „Trei Ierarhi”, adusă de Vasile Lupu. Ele ar fi funcționat în același timp, până când cea de la „Trei Ierarhi” a ars, iar cea de aici a rămas singura din Moldova. Cert este că această tipografie care a funcționat aici, la Casa Dosoftei, și-a făcut treaba foarte bine până în anul 1686, când Dosoftei a fost dus în Polonia – sechestrat, răpit, nu se știe exact.
Matricea Românească: Care a fost motivul?
Cătălin-Mihai Ştefan: Erau vremuri tulburi. Regatul Poloniei era foarte puternic, iar regele a venit cu armata aici, căci era în conflict cu domnitorul de la acea vreme, Constantin Cantemir. În consecinţă, și Dosoftei a fost dus în Polonia de atunci, Ucraina de astăzi, locuind într-un castel dăruit de regele Jan Sobieski. El a fost primit primit acolo foarte bine, pentru că și-a continuat activitatea de tipograf și de traducător. Acest domnitor se pare că l-a prețuit foarte mult, participa la slujbele religioase pe care Mitropolitul le oficia în Polonia. El și-a câștigat acest respect, mai ales pentru faptul că vrut să își păstreze credința ortodoxă.
Să spunem că acest Dosoftei, în afară de faptul că a fost poet şi traducător – subiect la care voi reveni imediat -, cred că a fost primul editor din literatura română. De ce? Pentru că el, când a venit Mitropolit al Moldovei, după ce fusese episcop la Huși și Roman, avea deja un plan editorial. Ştia dinainte: „aduc tiparniță de la Kiev, tipăresc cărți”.
Casa Dosoftei din Iaşi, cu Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc”, ctitoria lui Ştefan cel Mare, în fundal
Matricea Românească: A avut o viziune.
Cătălin-Mihai Ştefan: A avut o viziune. Această viziune a lui nu s-a oprit doar în plan editorial. El s-a apucat de tradus. În acea perioadă, monahii trebuia să știe patru limbi: greaca veche, latina, slavona – chirilica de atunci – și, surpriză, polona. Influenţa polonilor era cam la fel de puternică precum cea a ruşilor. Deci acest Dosoftei se apucă de tradus Biblia în proză. El avea un model, pe Jan Kochanowski, un traducător polon.
Ferice de omul ce n-a merge Mitropolitul Dosoftei, Psaltirea în versuri, Psalmul lui David, 1
În sfatul celór fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț cădea-n fățare,
Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Numai că nu s-a oprit nici aici, a transpus-o în versuri. Şi cu toții știm că acel traducător își aduce și aportul lui personal. Când traduce, într-o mai mică sau mai mare măsură, dar oricum constructivă, creează: traduttore, traditore.
În acea perioadă exista un model. Mai făcuse același lucru, adică traducerea Bibliei în versuri, Clément Marot în Franța. Deci, Dosoftei a făcut un fel de racordare foarte bună, foarte atentă. la literatura din jurul nostru, a timpului, și i-a ieșit cu totul altceva decât lui Clément Marot, pentru că el, dacă o să citiți, dacă o să vă uitați prin Psaltirea în versuri (1673), aduce un stil jucăuș. El și milita pentru introducerea ritului ceremonios românesc în Biserică – pentru că se oficia numai în greacă și slavonă. Aici a publicat el Molitvenic de-nțăles (1681), Parimiile preste an (1683), Psaltirea Slavo-Română (1680), Viața și petrecerea sfinților (1682) și alte cărți pe care o să le vedem jos. Este un colț întreg dedicat lui.
Matricea Românească: Apropo de introducerea ritului românesc în biserică: avea Dosoftei conștiință românească?
Cătălin-Mihai Ştefan: Avea! Avea, și o să vedeți, citind Psaltirea în versuri, că are un stil ludic românesc. Jonglează atât de bine cu cuvintele – bineînțeles că sunt arhaisme acum, dar sunt de găsit semnificațiile lor. Jonglează atât de bine cu limba română, atât de frumos curge versul, încât nu ai cum să nu te gândești că este o alegere bună.
Un alt argument pentru care Psaltirea în versuri, adică traducerea Bibliei în versuri, este o alegere foarte bună, ar fi acela că această Psaltire este publicată și acum. Eu am găsit-o în format PDF – deci, o carte publicată la 1600 trăiește și acum!
Bineînțeles că Biserica Ortodoxă a trebuit să se „sesizeze” referitor la toate faptele culturale ale lui Dosoftei, și l-au canonizat. S-a întâmplat 2005, moment în care și Casa Dosoftei a luat o altă titulatură – dacă înainte se chema doar Casa Dosoftei – Secția de Literatură Română Veche, de atunci se numește Muzeul Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul. Locul în care suntem a fost organizat ca muzeu în 1970. În 1968 au început prospecțiile – s-a săpat la temelie, s-au găsit urme de morminte jos, în Sala Unu de la intrare, și s-a adaptat acest spațiu pentru normele muzeale, adică a fost refăcut acoperișul, dar după niște schițe de epocă. Arcadele veți observa că sunt refăcute, nu sunt din acea perioadă, dar zidul până la nivelul unui stat de om este original. La acest monument istoric s-a adăugat, în 1975, un altul care este în partea dreaptă, o sculptură ce aparține sculptorului Iftimie Bârleanu, tatăl pictorului ieșean Bogdan Bârleanu, la rândul ei declarată monument istoric. Când o să ieșiți, o să îl vedeți pe Dosoftei în ipostaza aceasta de mirean, cu capul descoperit, ca un învățător, cu capul pe spate.
S-a reîntregit oarecum atmosfera aceea de epocă, pentru că toți vrem să vedem chipuri. În 1970, când s-a organizat acest muzeu, Casa Dosoftei era înconjurată de dughene, de case ale oamenilor mai nevoiași. Acele persoane au fost mutate, căscioarele au fost dărâmate, și tot acest spațiu de până în stația de tramvai a căpătat valoare, pentru că dacă nu era Casa Dosoftei, acest perimetru nu exista.
Cătălin-Mihai Ştefan este coordonatorul Casei Dosoftei din Iaşi. El vede în marea figură a culturii româneşti un deschizător de drumuri şi un promotor de prim rang al limbii române
Matricea Românească: Din ce vedem acum la Casa Dosoftei, atât la exterior cât și la interior, cât a rămas original?
Cătălin-Mihai Ştefan: Clădirea era ruinată, părăsită, a avut tot felul de destinații – de la depozit de sare, de sticlă, și până la grajd pentru cai. A venit, la un moment dat, la noi un vizitator, cam de 70 – 80 de ani, care spunea că atunci când era copil venea cu bunicul lui la iarmarocul din spatele Palatului Culturii, și își lăsau caii aici. A spus că el de atunci nu a mai intrat aici, și a vrut să vadă ce este, cum s-a schimbat locul. Deci, referitor la clădire așa stau lucrurile. Referitor la cărțile pe care le-ați văzut […] ele au fost adunate prin achiziții sau donaţii de pe la mănăstiri, de pe la persoane de bună-credință, dar aici nu s-a găsit nimic – era imposibil. Legat de mormintele care s-au găsit la subsolul Sălii Unu și care au fost strămutate, se pare că aici era un mare cimitir mănăstiresc aici, pentru că de curând, în partea dreaptă a Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc”, s-au găsit morminte ale călugărilor. Se discută ce se va face cu ele. E interesant că, oriunde se sapă în Iași, se găseşte istorie.
Matricea Românească: O să revin puțin la Psaltirea în versuri. Cât de important este că un Mitropolit, un om al Bisericii, a folosit umorul – pentru că nu asociem Biserica cu umorul?
Cătălin-Mihai Ştefan: Nu, nu prea le asociem, și e firesc. Dosoftei a încercat, și a reușit, să aducă Biblia aproape de oamenii simpli. Pentru că, dacă le sufli în ureche versuri oamenilor simpli, ei altfel rețin, pe ei altfel îi cucerești. El s-a jucat în primul rând, dar cu siguranță a avut și asta în minte: să îi câştige, să le arate şi lor Biblia, să vadă cum sună în versuri și să o poată reține mai bine. Pentru că, pe atunci, erau puțini știutori de carte, iar versul circula mai uşor prin viu grai. Dacă pe un neștiutor de carte îl puneai să memoreze Psaltirea în versuri, el o mai spunea și altora.
„În ţara noastră pe-această vreme nu era om ca acela…” – Cronicarul Ion Neculce, despre Mitropolitul Dosoftei
Matricea Românească: Ne-ai spus că Dosoftei este primul nostru editor, primul nostru poet cult din literatura română…
Cătălin-Mihai Ştefan: Primul nostru poet cult din literatura română, aşa este! Dacă noi am învățat la școală că primii noștri poeți culţi au fost Costache Conachi și poeţii Văcărești, eu aș spune – și nu numai eu, nu sunt primul care afirmă acest lucru – că Dosoftei a fost primul. Argumentele, multe, le-am dat până acum. El a fost primul care a îndrăznit foarte mult cu limba română și, încercând să aducă ritul ortodox în Biserică, a și dat dovada: „Uitaţi, că se poate!”.
Bineînțeles că nu ar fi citit Psaltirea în versuri în biserică, sunt sigur, dar a adus un suflu nou. Ea a putut fi transpusă foarte ușor în alfabet latin, pentru că atunci se scria în chirilică, dar se citea în românește, era transliteraţia aceea din chirilică în română. Deci a putut fi transpusă foarte bine, pentru că limba română este foarte ofertantă. E o limbă cu atât de multe veleități!
Matricea Românească: În ce raporturi era Mitropolitul Dosoftei cu românii din alte regiuni de la vremea lui – întreținea relații, făcea schimburi culturale?
Cătălin-Mihai Ştefan: Relațiile erau mai mult cu Moscova, pentru că el de acolo a cerut sprijin când a adus tiparnița și o făcea oricând avea nevoie de cărți. Cărțile, la fel, îi veneau de acolo ca să le traducă. Aceasta era zona, dar, fiind Mitropolit, cred că era în relații bune cu toate provinciile istorice, pentru că se vorbea româneşte oriunde. El fiind și prelat, nu cred că avea intenția să fie în conflict cu cineva. Totuși știu că a avut niște mici diferende cu Constantin Cantemir.
Matricea Românească: Cât dura realizarea unei cărţi, în secolul al XVII-lea?
Cătălin-Mihai Ştefan: Eu cred că, dacă este să luăm procesul de la crearea matrițelor și până la cartea în sine, dura câteva luni. Bănuiesc, nu am cum să estimez, și nici nu am găsit vreo mărturie în acest sens, dar era foarte laborios. Aveau răbdare cu cartea, asta era interesant!
Aș vrea să vă mai spun un lucru, pe care obișnuiesc să îl spun vizitatorilor pe care îi văd mai înclinați spre poveste, spre fantezie – noi avem jos, în Sala Unu, o carte de oaspeți în care se scrie din anii `70, de când s-a deschis Muzeul. Sunt, în ea, toate limbile pământului. Avem ebraică, vietnameză, chineză, indiană, nu mai spun de limbile europene… E un muzeu în muzeu. Am intenția să pun semne la pagini oriunde este cazul, ca să se vadă că muzeul nostru a fost foarte vizitat, că trezește interes.
Evanghelie de la 1682, Bucureşti, purtând însemnările Mitropolitului Dosoftei. Apasă pe fotografii pentru mărire
Matricea Românească: Dacă nu ar fi fost oameni precum Coresi la Braşov, sau Dosoftei aici, cum ar fi evoluat limba română fără ei? Cât de importanți sunt ei, pentru ce a urmat?
Cătălin-Mihai Ştefan: Bineînțeles că sunt foarte importanți. Dar eu nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi întâmplat dacă nu erau ei. Dacă nu erau ei, erau alții. Pentru că aceste cărți au fost menite să apară, Dumnezeu așa a vrut. Nu putem separa lucrurile. Ce vrea Dumnezeu, aceea se întâmplă – dacă El a vrut să ardă Biblioteca din Alexandria, a ars. Ca urmare, avem Coresi, avem Dosoftei, avem Varlaam, avem Cantemir, avem cronicarii moldoveni pe care îi onorăm aici la etaj, prin cele mai vechi copii după hronicile lor și prin prezența a două busturi… Avem, de asemenea, Cronograful lui Matei Cigola, care i-a aparţinut lui Eminescu, și avem și o traducere a lui Dosoftei purtând însemnările lui olografe. Este cu atât mai importantă, cu cât se vede scrisul lui, urma mâinii lui. Deci, dacă nu erau ei, erau alții, dar dacă este să mergem pe firul acestui scenariu sumbru, cred că limba română ar fi fost mult mai săracă, și ar fi recuperat mult mai greu acest impas.
Matricea Românească: Ca filolog, ți se pare că astăzi mai suntem conștienți de bogăţia limbii noastre?
Cătălin-Mihai Ştefan: Da! Suntem conștienți, nu e neapărat să fie conștientă toată lumea. De exemplu, aud că sunt luați în batjocură fotbaliștii că nu știu să vorbească. Nu, nu trebuie să știe să vorbească ei, ori gimnaștii. Ei sunt sportivi, trebuie să știe să își facă treaba lor, nu mă interesează că nu știu să vorbească gramatical. Mă înțeleg cu el când vorbesc, treaba lui este să fie sportiv. El nu e conștient că limba română este bogată, dar e rolul meu, ca filolog, și al altora, să arate că limba română este foarte ofertantă, este o minune. Fiecare cu rostul lui!
Matricea Românească: Ai o expresie preferată din Dosoftei sau, dacă nu, o expresie preferată din limba română pe care o folosim acum?
Cătălin-Mihai Ştefan: Nu este din Dosoftei, însă am reținut o expresie veche, nu mai ştiu de unde o am, care sună cam așa: A fi șofrănit de mânie. Vine de la șofran. Sunt mai multe expresii de genul acesta, care s-au pierdut, dar care au prospețime. Te fac să îți pui mintea la contribuție, ca la matematică. Eu am auzit cuvântul „şofran” la bunica mea maternă, dar întâlnirea cu expresia a fost livrescă…
Marele istoric Nicolae Iorga: „Dosoftei a îmbălsămat viaţa grea a omului de la ţară”
Matricea Românească: Până unde au ajuns cărțile lui Dosoftei?
Cătălin-Mihai Ştefan: Circulau în Țările Române, mai ales, pentru că rușii le aveau pe ale lor, polonezii aveau cărțile lor latineşti, fiind catolici, dar în zona noastră au circulat foarte mult, mai ales că aceste cărţi erau făcute la comandă. De pildă, stareţul de la Mănăstirea Neamț, să zicem, avea nevoie de un Liturghier, prin urmare făcea comandă la Iași la Casa Dosoftei. Vorbea cu Mitropolitul, i se comunica prețul, i se trimitea cartea, după care, dacă erau multe ceasuri rele, veneau tătarii şi luau cărțile. Şi îi puneau pe cei de la mănăstire să le răscumpere – cu aur, cu bani, cu obiecte de cult din aur şi argint…
Cărțile pe care le vedem acum în toate muzeele – fie că sunt bisericești, fie că sunt laice – sunt o minune, prin faptul că au mai răzbătut până la noi. Noi, la Muzeul Naţional al Literaturii, avem și un laborator de restaurare, și avem grijă să le întreținem. O să observați că pe majoritatea cărților s-a intervenit, pentru că altfel nu ar fi rezistat.
Matricea Românească: Ți se pare întâmplător faptul că Moldova a fost una dintre zonele care au conservat cel mai bine substanța limbii române?
Cătălin-Mihai Ştefan: Este frumos ce aţi spus. Cred că faptul că a existat un Ștefan Cel Mare ne-a responsabilizat foarte mult. El chiar ne-a introdus în măduva oaselor această dragoste pentru carte, pentru istoria noastră, pentru românitate, pentru limba vorbită… Această simplitate de a-ți vorbi limba și a-ți purta portul cred că din această zonă vine.
Din colecţia Casei Dosoftei. De la stânga la dreapta: Psaltire slavo-română, 1680, Iaşi, tradusă de către Mitropolitul Dosoftei; Letopiseţul Ţării Moldovei, de Grigore Ureche şi Miron Costin, copie de secol XVIII; Manual de Patriotism, de Iancu Nicola, 1829, Iaşi. Apasă pe fotografii pentru mărire
Ștefan Cel Mare este o personalitate covârșitoare. Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” este ctitoria lui. Casa Regală a României își mai oficiază aici anumite evenimente. E ca un fel de moștenire pe care a lăsat-o Ștefan, pentru că el aici a fost încoronat, iar Curtea Domnească aici și-a avut locul, în perioada în care scaunul Moldovei s-a mutat de la Suceava la Iași.
Matricea Românească: Când ai auzit despre Matricea Românească, la ce te-ai gândit?
Cătălin-Mihai Ştefan: M-am gândit la matrița pe care o avem noi jos, pe macheta tiparniței – ea este din metal acum, dar înainte era din lemn – cu literele sculptate în oglindă, astfel încât să se poată citi de la stânga spre dreapta. Ea era folosită la tipărirea unei singure pagini. Deci, dacă tipograful avea de gând să tipărească 100 de exemplare, acea matriță era folosită la 100 de cărţi. Se pare că era folosit lemnul de păr, pentru că el este mai permeabil, dar și mai flexibil. Vă dați seama că era o muncă foarte minuțioasă sculptarea fiecărei litere, astfel încât să mai și rămână acolo!
O să vă explic şi modalitatea de funcţionare: erau introduse matriţele în cele două sertare, unse cu tuş negru, deasupra era aşezată coala de hârtie, și presarea se făcea cu ajutorul unui teasc, proces în urma căruia ieșea o pagină. Mai târziu, a început să fie folosit și tușul roșu, care semnala prezenţa limbii române în text.
Tiparniţa lui Dosoftei, cea care a contribuit la Matricea Românească
Amprentă de neşters în cultura română: matriţa expusă la Casa Dosoftei din Iaşi
Teodor Burnar
Ultimele postari ale lui Teodor Burnar (vezi toate)
Corina Moisei
Ultimele postari ale lui Corina Moisei (vezi toate)
- Măsura iertării la români. Studiu de caz - 19-09-2018
- Avem speranţă! Gânduri la un 27 martie istoric - 27-03-2018
- Lecția de răbdare. Un Centenar al demnității române - 27-03-2018