Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit
Tag

dragobete

Asociația Vocal

La pian: Ieronim Buga

Prezintă Manuela Mocanu

 

 

Ieri a fost 1 martie, așa că întâlnirea noastră are loc în plină săptămână a mărțișorului, obicei străvechi dintr-o zonă extinsă a estului Europei, așa cum ați văzut și pe invitația noastră, ilustrată cu o marteniță bulgărească pe care am ales-o pentru a transmite și ideea de cuplu, esențială în sărbătoarea Dragobetelui.

Șnurul de mărțișor, alcătuit inițial din două fire de lână răsucite, a fost întâi colorat în alb și negru, iarna albă și pământul negru al primăverii semnificând fertilitatea și renașterea. Acest șnur le era și încă le este pus, în zonele nordice ale Moldovei de unde și provine obiceiul, berbecilor, țapilor, armăsarilor, taurilor, pomilor și bărbaților pentru putere, rod și belșug. Mai târziu (sau poate concomitent – este greu de spus) a fost colorat în alb și roșu, tot pentru a reprezenta unitatea contrariilor: iarnă-primăvară, frig-căldură, sterilitate-fertilitate, întuneric-lumină.

Să urăm și noi bun venit anotimpului revenirii la viață cu canțoneta “O, primavera!” de Pier Adolfo Tirindelli.

 

 

Dacă în calendar vedem că este primăvară, vremea de afară ne amintește cât de aproape suntem de iarnă. Luna februarie, încheiată acum abia două zile, este luna dragostei. În România se sărbătorește din timpuri străvechi Dragobetele pe 24 februarie, când se apropie primăvara, anotimpul reînnoirii și al fertilității. Originile acestei sărbători se pierd în negura timpului, nu există surse care să ateste cum au pornit ritualurile, așa că fiecare a explicat cum a vrut fenomenul prin legende. Dragobetele este uneori perceput ca zeu al tinereții, al veseliei și al iubirii. Numele are etimologie slavă, dar cu toate acestea unii cred că personajul a fost preluat de la daci. El este asociat, însă, și cu un personaj legendar mult mai târziu – Dragomir.

Februarie este luna dragostei și în vestul Europei, unde Sfântul Valentin este sărbătorit pe 14 februarie. Asocierea dintre Sfântul Valentin și dragoste nu a existat până la Geoffrey Chaucer, care, în 1382, a scris o alegorie satirică – “Parlamentul păsărilor”. Acolo a menționat că în ziua Sfântului Valentin fiecare pasăre își alege perechea. Fiind în plină epocă a dragostei curtenești, această idee a prins imediat. Tenta puternic erotică a apărut în acel secol deșucheat al unor lumini dubioase – secolul al XVIII-lea.

Acesta este și secolul în care a fost publicat celebrul roman Manon Lescaut în 1731.  A fost scris de Antoine Prévost, un mare erudit care, după o deziluzie amoroasă, s-a călugărit, dar a fugit din mânăstire mai târziu. Educat de iezuiți, s-a întors împotriva lor. Ulterior, în mod surprinzător, s-a împăcat cu Biserica și Benedictinii, drept care rămâne cunoscut în istoria culturii ca Abatele Prévost. Cu toate acestea, în epoca modernă romanul lui cel mai cunoscut spune povestea pasională dintre doi adolescenți – studentul aristocrat Des Grieux și frumoasa Manon Lescaut, trimisă de familia ei la mânăstire. Cei doi îndrăgostiți fug la Paris, dar povestea lor va sfârși tragic prin deportare în Louisiana și moartea tinerei fete în deșert.

Acest roman a inspirat, pe lângă două balete și un musical, nu mai puțin de patru opere – de Daniel Auber, Jules Massenet, Giácomo Puccini și Hans Werner Henze. Aria pe care o veți asculta acum face parte din opera lui Puccini. Este revelația momentului în care cavalerul Des Grieux o vede pe Manon prima dată și își dă seama că nu a mai văzut asemenea femeie și că ea are cuvinte parfumate care susură.

 

 

Rămânem la combinația dintre secolul al XVIII-lea literar cu al XIX-lea muzical. Romanul Suferințele tânărului Werther de Goethe, publicat în 1774, unul dintre cele mai importante romane ale curentului Sturm und Drang, care a precedat romantismul și care a dat pentru prima oară frâu liber emoțiilor copleșitoare. Goethe l-a scris la 24 de ani și s-a disociat de el mai târziu, schimbându-și crezut artistic și ajungând să condamne romantismul. Dar chiar și 50 de ani mai târziu își amintea de tumultul emoțional din perioada în care l-a scris și spunea că probabil fiecare are în viață un moment în care i se pare că Werther a fost scris special pentru el. Acest roman epistolar a inspirat o altă capodoperă în 1892 – opera Werther de Jules Massenet. Aici, conflictul din centrul lucrării este între dragoste și datorie. Charlotte i-a promis mamei sale pe patul de moarte că se va mărita cu Albert și de aceea, deși se îndrăgostește de Werther, își respectă promisiunea, ceea ce va duce la sinuciderea tânărului pasional.

Urmând firul altor legende populare, se pare că Dragobete (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul Dochiei, ajunsă la un moment dat babă, dar numai după ce a fost mai întâi o fată superbă, considerată de unii chiar fiica lui Decebal. Este foarte frumos că și aceasta este un exemplu de concepție imaculată: Dochia adoarme pe malul unui lac lângă un munte și la miezul nopții un nor de ceață o împresoară. Noua luni mai târziu îl naște pe Dragobete, considerat a fi și zeul dragostei la români, iar tatăl lui pare a fi Duhul Muntelui. El crește și ajunge să fie un tânăr oacheș superb, care vrăjește toate fetele.

Cam așa se crede și sergentul Belcore din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti, care pornește de la legenda lui Tristan și a Izoldei, care s-au îndrăgostit datorită unei băuturi magice. Dacă neîncrezătorul Nemorino visează la această licoare, Belcore – al cărui nume înseamnă inimă frumoasă – este convins că toate fetele cad răpuse de farmecul lui. Belcore se vede MAI încântator, mai glorios și mai fericit decât prințul Paris al Troiei și se compară și cu Marte, zeul războiului, căruia îi cedează – spune el – până și mama zeului Amor!

Opera Andrea Chénier de Umberto Giordano spune și ea povestea de dragoste dintre un poet, care a trăit în Franța, și o tânără aristocrată. Dar ea vorbește și de un alt fel de iubire – dragostea de țară, patriotismul dus până la jertfă în timpul Revoluției Franceze. În aria lui, Chénier pornește de la imaginea aurită a pământului în timpul primăverii – anotimpul vieții. Explozia de frumusețe îl face să intre în biserică, dar și acolo și în lumea seculară nu întâlnește decât răutate. În mijlocul ascultătorilor lui revoltați, privirile i se încrucișează cu ale Maddalenei – singura ființă pură de acolo, care dovedește milă și omenie, ca un înger. Înflăcărat, poetul îi spune să nu ocolească dragostea, care este sufletul și viața lumii.

 

 

Sărbătoarea Dragobetelui este asociată peste tot cu venirea primăverii, cu începutul unui nou anotimp și reînsuflețirea naturii. De aceea i se mai spunea și “Cap de primăvară”, “Cap de Vară”, “Năvalnicul”, fiu al Babei Dochia sau cumnat al lui Lăzărică, erou popular vegetațional, cel care învie din morți. În vremurile de demult (în anumite zone chiar și astăzi!), în această zi, tinerii obișnuiau să se strângă în păduri și să culeagă cele dintâi flori ale primăverii pentru a fi feriți de boli și de necazuri. Așa cum credeau în Evul Mediu și cei din vestul Europei că se întâmplă de Sf. Valentin, pe tărâmurile noastre Dragobetele este ziua îndrăgostirii păsărilor, care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască harnic cuiburile. De aceea i se mai spunea și “Logodnicul Păsărilor”.

Despre această bucurie a venirii primăverii vorbește și melodia franceză “Villanelle” – “Săteasca”, liedul ce deschide ciclul Nopțile de vară de Hector Berlioz. Poezia lui Théophile Gautier este o poezie de primăvară în care cei doi îndrăgostiți visează cum, când va veni anotimpul nou și va trece frigul, vor merge în pădure să culeagă lăcrămioare. Hoinărind, vor asculta mierlele ciripind. Primăvara este anotimpul îndrăgostiților binecuvântați, pasărea își spune versurile pe marginea cuibului. Vor vedea și iepuri fugind, vor vedea și un cerb falnic admirându-și coarnele în râu în timp ce-și vor jura credință pe veci. În cele din urmă vor reveni acasă aducând fragii culeși – o imagine ce-și găsește un emoționant ecou în legenda românească a mărțișorului, cum vom vedea.

De Dragobete, după culesul florilor în pădure, la ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieții le urmau, încercând să le prindă și să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei.

Cu o dragoste profundă, dar veselă și ludică începe și opera Tosca de Giacomo Puccini după piesa dramaturgului francez Victorien Sardou. Ea va sfârși tragic din cauza conflictului de interese politice iscat la Roma de victoria lui Napoleon Bonaparte la Marengo. Dar noi să rămânem doar cu cei doi îndrăgostiți în actul I, când cea mai mare problemă a lor este gelozia cântăreței Floria Tosca – brunetă cu ochi negri – care se teme de pericolul unei blonde cu ochi albaștri care l-a inspirat pe iubitul ei, pictorul Mario Cavaradossi, să o picteze în ipostază de Maria Magdalena. Eternul feminin pledează pentru ochii negri.

De focul dragostei nu scapă nimeni, indiferent de vârstă. Tipologia vârstnicului îndrăgostit poate fi folosită în tonalitate comică sau tragică. Opera Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea se bazează pe povestea adevărată a actriței francezei care a trăit la începutul secolului al XVIII-lea. Michonnet, un regizor de culise mai în vîrstă, este îndrăgostit în secret de frumoasa și talentata tânără. Aria lui este o capodoperă de dramaturgie, căci el o privește cu ochi fascinați din culise în timp ce ea recită monologul Rossanei din piesa “Baiazet”. Plin de admirație pentru arta ei actoricească, el are și trac pentru ea, este și gelos, dar este mai ales generos în alegerea de a-și înăbuși sentimentele proprii ca să fie ea fericită.

Dragostea a fost mereu asociată cu natura, înflorirea ei – cu primăvara, și moartea ei – cu toamna. Cu timpul, la șnurul de mărțișor s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată cu soarele, iar mărțișorul a ajuns să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru ca purtătorii simbolului de primăvară să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșu.

În canțoneta “Ti voglio tanto bene!” (“Te iubesc atât de mult”) de Ernesto de Curtis, bărbatul își asociază iubita cu o stea strălucitoare de pe cer care este viața și fericirea lui. El îi cere să-i promită că dragostea ei nu va muri, așa cum nu moare niciodată soarele de aur. Deci iată și aici asocierea cu soarele și căldura.

Dragostea este cântată pe toate meridianele. Opera cehă este mai puțin cunoscută în general, dar Rusalka de Antonίn Dvořák a cucerit pentru totdeauna repertoriul internațional, atât prin frumusețea muzicii, cât și prin libretul său cu elemente fantastice. Libretul este bazat pe povești populare culese și prelucrate de folcloriști. Rusalka este o naiada, un spirit al apelor dulci în mitologia slavă. Povestea este înrudită cu “Mica sirenă” de Hans Christian Andersen. Rusalka se îndrăgostește de un om și își vinde nemurirea și vocea vrăjitoarei Iejibaba pentru a putea lua formă umană. În Cântecul Lunii, ea îi cere astrului nocturn să îl facă pe alesul ei să o viseze și să îi spună că brațele ei îl cuprind.

Multe piese și opere zugrăvesc iubiri adultere. Triunghiul dragostei este un subiect predilect atât în literatură cât și în teatrul liric. În opera Favorita de Gaetano Donizetti, care se petrece în Castilia în 1340, jocul de mistere, trădări, secrete și identități mascate sfârșește în dezastru

Și opera Fedora de Umberto Giordano are o tramă în care tragedia izvorăște din adulter. Mai mult decât atât: Fedora îl iubește pe contele Loris Ipanov, care i-a omorât logodnicul în ajunul nunții, iar el o iubește pe ea, care a anunțat poliția că el este responsabil de crimă.

Opera Paiațe de Ruggiero Leoncavallo are un libret de factură veristă, axat pe o existență sordidă și o umanitate lipsită de principii. Canio a salvat-o, într-adevăr, pe Nedda de la o viață de sărăcie și depravare, dar așteaptă ca ea să îl iubească pentru că îi este datare. Decât să o vadă fericită cu un iubit ales de ea, nu de întâmplare, preferă să îi omoare și pe ea, și pe amantul ei.

Duetul dintre cei doi îndrăgostiți, însă, chiar dacă stă sub semnul apăsător al primejdiei de a fi descoperiți, este o oază de speranță și bucurie.

Noi am vrut să facem acest recital în luna februarie, dar nu am mai apucat, pentru că este prea scurtă! Veți vedea că există și un motiv pentru aceasta. O legendă spune că o mamă de băiat își ura atât de mult nora încât îi dădea zilnic corvezi imposibile. Într-o zi, la sfârșit de februarie, o trimite să caute fragi în pădure! Plângând, tânăra pleacă și caută în zăpadă până când pătează cu sângele ei roșu zăpada. Atunci, fiindu-i milă de ea, apare Martie cel frumos și hotărăște să vină cu câteva zile mai devreme și să aducă și căldura cu sine. De aceea este februarie atât de scurt! Soarele încălzește, topește zăpada și, pe albul zăpezii, se vede roșul fragilor – un contrast cromatic care nu mai simbolizează suferința, ci regenerarea și fertilitatea.

 

 

La București, se pare că fetele căutau un fel de mărăcini numiți gherghinari și alergau să-și prindă mărțișoarele în primii gherghinari înfloriți pe care-i întâlneau, deoarece se credea că, cu cât găsesc mai repede un pom înflorit de care să-și atârne mărțișorul, cu atât sortitul va veni mai repede. Or plină de gherghinari era zona care pornea din mahalaua Cărămidarilor (astăzi Parcul Tineretului) și cobora pe Dealul Piscului (unde se află astăzi Sala Polivalentă) până în sud la Calea Văcărești, în fața mănăstirii Văcărești (fostă închisoare, astăzi complexul comercial Sun Plaza de la Piaţa Sudului). De aceea s-a numit această zonă Mahalaua din Dealul Mărțișor (denumit înainte Dealul Măicăneștilor).

Acolo a decis Tudor Arghezi să-și construiască o casă, chiar peste drum de închisoarea Văcărești, unde fusese închis timp de unsprezece luni în 1919 pentru colaboraționism. „Cu o satisfacție pe care nu o dă literatura – scria el –, am bătut câteva mii de lemne cap în cap și spinare peste spinare, ca să ajung să pun pe picioare o clădire de gospodărie ajunsă la vârf”, După doisprezece ani de trudă, casa era în sfârșit gata, ridicată fiind din pereți aduși unul câte unul, legându-se între ei cu „scoabe meșteșugite”, după cum spunea Arghezi. Casa, cu cele optsprezece camere, mansardă, pod și dependințe, este azi Muzeul Memorial „Tudor Arghezi”.

În Mărțișorul arghezian au conviețuit în bună pace de la câini, pisici și păsări de curte până la oi și cele două capre, dăruite Arhiepiscopului Valeriu Anania, cu care poetul a păstrat, de-a lungul timpului, o vie prietenie.

Despre prietenie – poate cea mai valoroasă formă de dragoste – ne vorbește și ultima piesă a programului, splendidul duet dintre Carlo și Rodrigo din opera Don Carlo de Giuseppe Verdi.

 

Repertoriu:

 

  1. Pier Adolfo Tirindelli: “O, primavera!” – Alina Bottez
  2. Vasile Popovici: „Sara pe deal” – Alexandru Chiriac
  3. Giacomo Puccini: Manon Lescaut, aria lui des Grieux – Daniel Stoica
  4. Jules Massenet: Werther, aria Charlottei “Werther… Qui m’aurait dit la place…” – Alina Bottez
  5. Gaetano Donizetti: L’elisir d’amore, aria lui Belcore – Alexandru Chiriac
  6. Umberto Giordano: Andrea Chénier, aria lui Chénier – Daniel Stoica
  7. Hector Berlioz: Les Nuits d’été no. 1, “Villanelle” – Alina Bottez
  8. Giacomo Puccini: Tosca, duetul Tosca – Cavaradossi: Alina Bottez și Daniel Stoica
  9. Francesco Cilea: Adriana Lecouvreur, aria lui Michonnet – Alexandru Chiriac
  10. Eduardo di Capua: “Ti voglio tanto bene!” – Daniel Stoica
  11. Antonín Dvořák: Rusalka, cântecul Rusalkăi către lună – Alina Bottez
  12. Gaetano Donizetti: La Favorita, aria lui – Alexandru Chiriac
  13. Umberto Giordano: Fedora, aria contelui Loris Ipanov – Daniel Stoica
  14. Ruggiero Leoncavallo: I pagliacci, duetul Nedda – Silvio: Alina Bottez și Alexandru Chiriac
  15. Giuseppe Verdi: Don Carlo, duetul Carlo – Rodrigo: Daniel Stoica și Alexandru Chiriac

 

Anual, în 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, sărbătoarea populară a iubirii. Cu toate că de câțiva ani varianta comercială a acestei zile, Valentine’s Day, se bucură de mai multă popularitate, Dragobetele continuă să aibă o semnificație aparte pentru români, numeroase tradiții în strânsă legătură cu această sărbătoare fiind încă păstrate. Cunoscută sub diverse nume – Cap de primăvară, Sântion de primăvară, Ioan Dragobete, Logodnicul Păsărilor sau Ziua Îndrăgostiților, Dragobetele este, totodată, o sărbătoare ce anunță venirea primăverii, 24 februarie marcând începutul anului agricol, trezirea naturii și, conform unor păreri populare, momentul când ursul iese din bârlog.

 

Ce ne spun legendele despre Dragobete?

Există numeroase legende despre etimologia acestei sărbători. În folclor, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.  Una dintre legende spune că Dragobete era fiul Babei Dochia, un fecior tânăr, voinic, frumos și bun, năvalnic și nestatornic, ce își ducea veacul cutreierând pădurile. Avea o abilitate foarte bine dezvoltată de a cuceri mințile și inimile fetelor tinere singure sau măritate, iar pentru acest lucru, legenda spune, Dragobete a fost metamorfozat de Maica Domnului în planta dragostei, cea care îi poartă numele.

O altă legendă spune că Dragobete era un fecior plin de bună dispoziție și iubăreț, care, la începutul fiecărei primăveri oficia nunta tuturor animalelor, devenind astfel un personaj simbol al îndrăgostiților. Tinerii se întâlnesc în această zi pentru ca iubirea lor să țină tot anul, precum cea a păsărilor, care se logodesc.

Există și alte păreri conform cărora sărbătoarea populară Dragobete ar fi legată de sărbătoarea religioasă celebrată în ziua de 23 februarie, Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul. Despre Dragobete se spune că sărbătoarea ar fi fost adoptată încă din Evul Mediu, schimbându-și de-a lungul timpului denumirea – Vobritenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete sunt doar câteva dintre acestea. În sudul și sud – estul României, sărbătoarea a fost adoptată sub numele de Dragobete.

Considerat a fi simbolul bunei dispoziții, Drogobetele a reprezentat motiv de petrecere cu ocazia legării unor noi iubiri. În data de 24 februarie, o zicală plină de voie bună răsuna în satele românești – Dragobetele sărută fetele!, zicală ce stătea martoră bucuriei resimțită de tineri cu prilejul acelei zile.

 

Dragobetele sărută fetele!

În dimineața zilei de 24 februarie, tinerii își luau pe ei hainele de sărbătoare și se întâlneau în centrul satului. Când vremea era frumoasă, aceștia mergeau în pădure pentru a culege primele flori ale primăverii – ghiocei, violete și tămâioasă. La întoarcerea în sat, băieții le aleargau pe fete. Dacă fata îl simpatiza pe cel care o alerga, îi permitea acestuia să o prindă și sărbătoreau printr-un sărut, momentul reprezentând încheierea unei logodne simbolice, de aici și zicala populară Dragobetele sărută fetele. Respectând acest obicei, se spune că tinerii urmau să fie fericiți tot anul și feriți de boli. În caz contrar, aceștia nu ar fi avut parte de iubire până anul următor.

 

Apa născută din surâsul zânelor

În anumite zone, ziua de 24 februarie reprezenta pentru fetele nemăritate un prilej de a pune în practică ritualuri de păstrare a frumuseții, pentru a-și găsi un iubit. Acestea strângeau zăpadă netopită și o păstrau cu mare grijă tot anul, până la următorul Dragobete. De-a lungul anului, acestea se spălau pe față cu apa rezultată în urma topirii zăpezii, fiind considerată a fi apă născută din surâsul zânelor, ce are proprietatea de a le păstra frumusețea.

 

 

Fetele și băieții de Dragobete

Se spune că, în ziua de Dragobete, fetele trebuiau să se întâlnească neapărat cu persoane de sex masculin, pentru a atrage iubirea în viața lor până anul următor. În situația în care fetele atingeau un bărbat dintr-un sat vecin, se credea că acestea vor fi drăgăstoase tot anul.

Totodată, bărbații nu aveau voie să le supere pe femei, pentru a avea un an prosper și plin de bucurii. Atât fetele, cât și băieții, aveau obligația de a se bucura și de a petrece toată ziua, pentru a avea iubire în viața lor tot anul.

Pentru cei aflați într-o relație, tradiția spune că Dragobetele trebuie sărbătorit printr-un sărut, pentru ca iubirea acestora să rămână vie tot anul.

La fel ca de Bobotează, fetele tinere și singure își pun busuioc sub pernă, pentru a-și afla ursitul, considerând că Dragobete le va ajuta și va aduce în viața acestora iubirea adevărată.

 

Treburile casnice

În ziua de Dragobete, bătrânii îngrijeau animalele din ogradă, în special păsările, fiind interzisă sacrificarea animalelor în această zi. Bătrânii credeau că în 24 februarie păsările își alegeau perechea cu care vor începe construirea cuiburilor.

Lucrul la câmp și treburile casnice erau interzise în ziua de 24 februarie, cu excepția curățeniei. Femeile erau încurajate să facă ordine în gospodărie în această zi, pentru a avea spor tot anul.

Se mai spune că de Dragobete, oamenii nu au voie să plângă, lacrimile fiind aducătoare de supărări până la următorul Dragobete.

 

Cu toate că, cel mai probabil, aceste tradiții nu mai sunt respectate, 24 februarie rămâne în continuare momentul prielnic în care să ne oprim din agitația cotidiană și să ne amintim să trăim și să celebrăm din plin unul dintre cele mai frumoase sentimente, iubirea. Fie că vorbim despre iubirea față de partener, de copii, de părinți, de prieteni, 24 februarie reprezintă prilejul perfect de a oferi dragoste și afecțiune, fără a aștepta nimic în schimb. Și, poate, astfel, Dragobete va fi alături de noi și va aduce iubirea în viața noastră înzecit.

 

Bibliografie:

https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-dragobetele-sarbatoarea-primaverii-si-a-iubirii-la-romani/

https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-dragobetele-sarbatoarea-primaverii-si-a-iubirii-la-romani/

 

Sursă foto:

https://festart.ro/produs/suvenir-romania/pictura-cu-motive-traditionale/pictura-cu-motive-traditionale-tarani-in-lanul-cu-flori/

https://festart.ro/produs/suvenir-romania/pictura-cu-motive-traditionale/pictura-motive-traditionale-tarani-si-oite/

 

 

Recital „De la Dragobete la mărțișor”

2 martie 2022 |
Asociația Vocal La pian: Ieronim Buga Prezintă Manuela Mocanu     Ieri a fost 1 martie, așa că întâlnirea noastră are loc în plină săptămână a mărțișorului, obicei străvechi dintr-o zonă extinsă a estului Europei, așa cum ați văzut...

Dragobetele – legendele din jurul sărbătorii populare a iubirii

24 februarie 2022 |
Anual, în 24 februarie, românii celebrează Dragobetele, sărbătoarea populară a iubirii. Cu toate că de câțiva ani varianta comercială a acestei zile, Valentine’s Day, se bucură de mai multă popularitate, Dragobetele continuă să aibă o semnificație...