Tag

Dumnezeu

Dacă există un suflet românesc, atunci care este taina lui? De la această întrebare a pornit profesorul Adrian Lemeni în prelegerea din seara zilei de 22 noiembrie, într-o nouă ediție a Întâlnirilor Matricei, cu tema ”Ortodoxie și suflet românesc”. Ancora întregii prelegeri, ca și a discuției care i-a urmat, a fost gândirea Părintelui Stăniloae și apelul la suferința care i-a dublat și autentificat opera.

Un neam încarcerat într-o rețea virtuală

Memoria identității neamului nostru se nivelează, adică se pierde, spune profesorul Adrian Lemeni, iar asta  pare a fi consecința inevitabilă a deprinderilor noastre recente. Mai exact, lumea e din ce în ce mai adâncită în virtual, în starea în care nu exiști decât dacă ești conectat electronic. Beneficiile le calculează fiecare utilizator în parte, dar amenințările nu pot fi sesizate de la prima vedere de către oricine. Ca să le dăm un contur precis acestor primejdii subtile, conferențiarul a propus următoarea structură de ireductibilități:

Un neam nu se reduce la un popor;

Un popor nu se reduce la o populație de comunități;

O comunitate nu se reduce la o rețea.

Prin contragere, un neam nu se reduce la o rețea, oricât de seducătoare și acaparatoare ar fi ea. Dar poate fi absorbit în ea bucată cu bucată, persoană cu persoană, user cu user. Actul de a te conecta printr-o rețea de socializare virtuală cu altcineva te rupe, paradoxal, de restul. Câștigi o legătură, pierzi prezența comunității. Prețul like-ului astfel debândit nu este oare prea mare?

Idei esențiale din expunerea lui Adrian Lemeni
  • Sufletul unui neam nu poate fi distrus. Poate fi deturnat, dar nu distrus.
  • Când o țară e invadată, sufletul poporului nu poate fi invadat. Cucerirea nu operează în invizibil așa cum este activă în ordinea politică și economică.
  • Destinul neamului se împlinește în eshatologie. Părintele Stăniloae: Poporul trebuie să-și asume identitatea colectivă, în perspectivă eshatologică. Intrăm astfel astfel într-un registru mult mai ridicat, în care parcursul poporului în istorie nu valorează în niciun caz cât sugerează indicatorii de performanță economică.
  • Marile fapte au prețul lor, de obicei o jertfă pe măsură. Unirea pe care o celebrăm la Centenar a fost plătită cu sânge. Cât din durerea acestei jertfe mai este în mintea și sufletul nostru?
  • Viața neamului nu se epuizează cu timpul generației noastre. Din acest motiv, continuitatea cu cei dinainte de noi e strict necesară – și nu este garantată prin simpla descendență biologică. Dar în ce stare trebuie să ne așezăm pentru a stabili continuitatea cu cei care s-au jertfit în istorie pentru binele neamului lor?
  • Din Marin Sorescu, citat de Tudor Gheorghe: „Ardealul este starea de spirit în care mă gândesc la țară!
De cât timp există corul din Finteușu Mare și de ce este asta important?

Adrian Lemeni a povestit despre corul de bărbați din Finteușu Mare, din Maramureș, care există de peste un veac. S-a păstrat din gură în gură solemnitatea dureroasă a momentelor când bărbații mai în vârstă din Finteușu Mare, neputând merge pe front, s-au întrebat: Dar noi ce putem face ca să sprijinim pe frații noștri care luptă în Război? Ideea care le-a venit s-a născut din durerea unei aparente neputințe. Au făcut un cor. Bătrâni pentru război, dar încă în putere pentru a cânta. Iar apoi nu s-au mai oprit o sută de ani. Un secol în care au cântat la Liturghiile de duminică, în serbări și festivaluri, în toate regiunile țării și peste tot în Europa. Este muzică, dar nu este nici pe departe doar atât, este de fapt jertfă, e stare de sacrificiu.

Ca o concluzie la povestea corului, conferențiarul adaugă: „Cum ajungi să fii în duhul lui Avram Iancu? Doar știind lucruri despre el, așa cum le relatează istoricii? Da, este un pas, dar nu este de-ajuns. Trebuie să înțelegi cum și-a trăit viața și de ce și-a trăit-o așa.” Iar apoi, cu umor ardelenesc, Adrian Lemeni adaugă care a fost cel mai scurt discurs ținut de Avram Iancu. Atunci când camarazii săi îl așteptau ca să-și expună cu elocvență solicitările în fața împăratului, marelui român nu i-a trebuit mult ca să-și dea seama că n-are de la cine să aștepte dreptate. Iar atunci s-a întors hotărât către oamenii săi și le-a spus apăsat: „No, hai!

Cum s-a biruit pe sine Regele Ferdinand înainte de Marele Război
  • Când ești în genunchi, ești în stare de jertfă. Se poate să reziști în istorie în stare de îngenunchere, dacă poți să convertești strivirea ta în rezistență.
  • Părintele Stăniloae: Forța unui neam nu este indicată de gloria sa militară, nici de teritoriile pe care le-a cucerit.
  • Regele Ferdinand, după ce a luat decizia de a intra în război împotriva Germaniei, țara sa natală: Să dea Dumnezeu să biruiască românii, așa cum și eu m-am biruit pe mine!
  • Părintele Stăniloae: Când zicem „Doamne-ajută!”, noi nu zicem asta în chip utilitarist, adică să ne asiste Dumnezeu și să primim ce ne trebuie. Ci ne încredințăm lui Dumnezeu. Ne închinăm, adică ne încredințăm Atotputernicului.
  • Oamenii fragmentați lăuntric nu pot stabili o unitate cu nimeni. Nu pot fi unificați cu semenii lor dacă în sufletul lor e dezbinare. Știind asta, în ce stare așteptăm sărbătorirea Marii Uniri?

Sunt millennial, ergo, am auzit zilele acestea vrute şi nevrute, post – Referendum, ieşite din gura colegilor mei de generaţie. Există, desigur, câteva concluzii de bun-simţ: instituţia Bisericii nu mai este o forţă în societatea românească, dovadă eşecul răsunător al plebiscitului; oamenii au boicotat nu din dragoste pentru vreo minoritate, ci din ură vituperantă contra «ordinii de stat», din voluptatea de a se opune, fie şi prin absenţă; iar ignoranţa e regină absolută. Ce e mai rău, Biserica e confundată cu Uber, iar Dumnezeu – cu băiatul care livrează mâncarea corporatiştilor bogaţi şi atotputernici, suferind de autosuficienţă.

În societatea guvernată, vorba cuiva, de dracul comodităţii, e uşor să-l confunzi pe Dumnezeu cu Uber, iar pe preot – cu băiatul căruia, orice i-ai cere, e gata să îţi livreze. Or, abordarea de tipul “vă dau câţi bani vreţi, numai faceţi cum spun eu” ar putea funcţiona cu preoţii ironizaţi regulat pe Times New Roman, niciodată între un creştin de bună-credinţă şi Biserică.

Uber te duce până în Centrul Vechi şi te abandonează acolo. Biserica, Mireasa lui Hristos, îţi deschide calea către veşnicie, şi nu te abandonează niciodată.

Uber îţi livrează mâncarea la uşă, fără nici un efort din parte-ţi. Biserica, din contră, te scoate din huzur şi te face să osteneşti pentru Pâinea Vieţii. Hrana omenească e perisabilă şi nu satură îndestul, însă cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.”

Uber, ca şi clonele lui, e o platformă socială de oameni singuri, gonind grăbit prin viaţă, care se-ntâlnesc şi se despart abrupt, relaţionând efemer şi tranzacţional. Biserica e o reţea vie, a oamenilor care, cu cât petrec mai mult timp împreună, în tihna comuniunii, cu atât se îmbogăţesc – sufleteşte, nu financiar.

Uber n-a salvat pe nimeni, niciodată. Biserica însă, da: de incultură, de singurătate, de depresie, de vanitate, de disperare.

Uber are tarife dinamice, sintagmă-substitut, în capitalismul banditesc, pentru “exploatarea omului de către om”. Biserica – înţeleasă ca şi comunitate a spiritului, nu ca şi cooperativă de produs lumânări şi făcut sfeştanii! – n-are tarife, ea lucrând cu arginţii virtuţilor, imuabili, nu cu comisioane fluctuante şi discreţionare.

Uber nu te iartă, fiind un sistem bazat pe penalizare. El nu te duce două mile, dacă ai bani doar de una. Iar fericirea, confortul, liniştea (aparente) pe care ţi le oferă se termină odată cu banii. Biserica, în schimb, merge cu tine până la capăt, când eşti gol în faţa Creatorului ca-n pântecele Mamei.

Prin urmare, nu confundaţi Biserica cu Uber. Faptul că sunteţi tributarii unei lumi inferioare, în care totul e cuantificabil monetar, nu înseamnă că Cerul nu există. Strigătul furios al râmei, condamnate pe vecie să se târască, fie şi via Uber, nu poate ştirbi frumuseţea stelelor.

 
Foto deschidere: banatulmeu.ro

În avancronica plebiscitului din 6-7 octombrie, numit şi referendumul pentru familie, Marcel Stavără, preot la Biserica Icoanei din Bucureşti, scrie pe foaia de cultură editată de către Matricea Românească despre Taina Căsătoriei, homosexualitate ca păcat capital şi perfidia promotorilor necurăţiei.

 

Hristos în mijlocul nostru!

Priviți rețeta unei băuturi de toamnă: luați un pahar cu apă curată și un pumn de pământ. Presărați în apă câteva firicele de pământ și ziceți de fiecare dată: “este al lui Dragnea”, apoi altele precum “este inutil”, “este foarte scump”, “este neconstituțional”, “nedemocratic”, “promovează ura”

Amestecați 2-3 săptămâni! Apa s-a înnegrit total! Poți să bei așa ceva?

Sunt preot creștin și din această poziție mă exprim concret, fără generalizări, ci cu toate faptele concrete pe care le trăiesc.

Referendumul pentru căsătorie (! nu pentru familie) este foarte simplu: “bărbat și femeie”, în loc de “soți”. Cine nu este convins, să o consulte pe doamna Ana Săcrieru (Coaliția pentru Familie) și va fi elucidat pe tema oricărei legi. Atunci de ce se vrea răstălmăcirea lucrurilor? Ca să nu te bucuri de un pahar cu apă curată, la fel de curată cum este căsătoria naturală instituită de Dumnezeu prin complementaritatea fiecărei vocații masculin-feminin.

Iar cazurile concrete sunt acestea:

Vine o mamă îndurerată la tine în biserică și, în timp ce lacrimile o năpădesc, îți spune că fiul său a plecat de acasă acum 2 ani, pierdut în droguri și sodomie, nu a mai știut nimic despre el și deodată l-a văzut la televizor trecând “victorios si zâmbitor” prin parada gay, desfigurat și de nerecunoscut.

Eu, preotul ortodox, sunt cel care promovez iubirea, pentru că iubesc pe omul căzut şi rătăcit în păcatul sodomiei. Am un fiu duhovnicesc pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am scăpat de această patimă. Nimeni nu știe ce zbucium este în sufletul acestui om, ce dramă trăiește și ce eforturi ascetice facem împreună pentru a uita de acest păcat. Deci mie îmi pasă cu adevărat de el şi nu vreau să își piardă mântuirea, chiar dacă amintirile acestui păcat îl mai chinuie.

Țineți minte, cele mai periculoase propoziții sunt:

1. “nu am nimic cu ei” , pentru că arată indiferență față de omul căzut. Indiferență, nu iubire! Eu, tocmai pentru că îl iubesc, îl ajut să se salveze din această robie. Când  este un om într-o groapă, îi dai mâna să-l ridici, nu îl lași acolo în groapă pentru că “îi respecți opțiunea”.

2. “România nu este încă pregătită să accepte acest lucru – homosexualitatea”, adică pentru ce să mă pregătească,  pentru ceva nenatural, dizgrațios si care este întinăciune în fața lui Dumnezeu? Sau cine să mă pregătească: Remus Cernea şi Andreea Bălan? Nu mai bine ascult eu de sfaturile oamenilor așezați în viață, cu exemplu de moralitate și înțelepciune, cu un discernământ ce provine dintr-o rațiune ce nu este întunecată de patimi?!

3. “Eu sunt ortodox, dar susțin LGBT”. Adică eu mă împărtășesc cu Hristos și apoi Îl scuip. Acela care vorbeste așa nu este ortodox. Si-a pierdut ortodoxia de mult. Habar nu are ce înseamnă credinţa ortodoxă de care, dacă o cunoşti, te îndrăgostești şi nu o mai lași niciodată.

Am obosit să mă apăr de atâtea atacuri pentru că sunt român creștin.

Însă, ca teolog, nu pot să rămân mut în fața ipocriziei: să citezi pe Iisus Hristos – Dumnezeu şi apoi să Îl arunci la coș (repudiezi, scuipi, ridiculizezi, ignori, contești, negi existența). Adică: la mai multe emisiuni am văzut un susținător LGBT care a citat pe Iisus Hristos,  Care a zis “să iubești pe vrăjmașii tăi”.

Dar a ignorat total că tot Dumnezeu, încă neîntrupat, a creat bărbatul cu femeia şi i-a unit. Nu poţi să te faci că uiți de Sodoma și Gomora, să ignori că în ochii lui Dumnezeu (Care este singura iubire adevărată) acest păcat este spurcăciune.

Sau să nu știi că Dumnezeu întrupat – Iisus Hristos (Care a întemeiat, susține şi conduce Biserica – în care tu lovești şi despre care nu vrei să vorbești) a binecuvântat unirea dintre bărbat şi femeie la nunta din Cana Galileii (Ioan cap. 2, Matei cap. 19)! Ce îi spune Hristos femeii prinse în adulter: “Femeie, unde sunt cei care te condamnau? Nu mai sunt. Nici Eu nu te condamn. Mergi și nu mai păcătui! (Ioan 8)”. Aceasta este ideea: “nu te condamn, dar ieși din păcat, vino în firea adevărată, trăiește cum te-am creat Eu și nu deraia de la ținta îndumnezeirii”!

Să te faci că nu știi că aceasta este nerușinare înaintea lui Dumnezeu pe Care îl citează (Romani cap 1; I Cor. 6-7)?! Textele din Scriptură sunt multe.

Cum să scrii pe banner: “Sodoma – pământ românesc” și să te mai numești român?! Mă bucur foarte mult că Matricea Românească refuză să se instaureze altă matrice peste neamul românesc

Ipocrizia și perfidia sunt diabolice. Să citez pe Dumnezeu pe Care nu dau 2 bani prin actele de necurăție pe care le comit şi pe care El, Dumnezeu, nu le agreează si nu le binecuvântează! Exact ca în Evanghelia după Matei cap. 4, când Satana cita din Scriptură și ispitea pe Hristos cu pasaje din ea.

Nu vreau să par dur pentru că sunt direct, dar nu am văzut o perfidie atât de mare de la Carantania încoace.

Credinţa unui preot: „Sunt speriaţi pentru că Românii s-au trezit!”

Propun să urmăm o idee a Pr. Stelian Tofană: 34 milioane euro împărțim la 3 milioane de semnatari = 11,3 euro. Deci propunerea este să punem fiecare 11,3 euro (50 lei) pentru a înființa Spitalul “Referendum”. Ca să nu ne mai acuze cineva că se cheltuiește mult cu acest demers (aproximativ 10 km de autostradă).

Mă întreb cât am cotizat noi, cei 3 milioane de semnatari, la stat în acești 2-3 ani!

Dacă Hristos este în mijlocul nostru, nu vă temeți! Sunt puțini, speriați, nervoși pentru că românii s-au trezit și nu vor să ajungă formați de opiniile unor personaje care lovesc in inima poporului român. Cum să scrii pe banner: “Sodoma – pământ românesc” și să te mai numești român?! Mă bucur foarte mult că Matricea Românească refuză să se instaureze altă matrice peste neamul românesc.

Feriți-vă de slogane care manipulează și nu le distribuiti! Rugați-vă mai intens, mai curat, fiți lumină între cei necredincioși prin exemplul personal de trăire autentică a Evangheliei! Ortodoxia și firescul trebuie mărturisite cu devotament și curaj. Gândiți-vă că nu le pasă deloc de zbuciumul și drama din sufletul unui om căzut în patima sodomiei. Numai duhovnicul știe lupta pentru despătimire a aceluia.

Toate celelalte discuții încearcă să distragă atenția de la un singur lucru adevărat: căsătoria între un bărbat şi o femeie. Este singurul lucru important!!!

Aduc mulțumire și prețuire tinerilor voluntari care se dovedesc misionari ai Bisericii și ai normalității! Doamne ajută!

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi ITO 2018, desfăşurată recent la Sibiu, a plantat seminţele iubirii de neam şi de ţară printre tineri, racordându-i la cultura românească în înţelesurile ei autentice.

 

Începutul toamnei și anului bisericesc ne-a găsit adunați sub tema „Unitate. Credință. Neam”, un prilej de a da o mărturie pentru zilele de 6-9 septembrie 2018 că în România se mai poate semăna cultură și trăi prin credință, toate pe un fond al tradiției străbune cu prilejul celei de-a V-a ediții a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși – ITO, ce avut loc în Sibiu.           

De-a lungul timpului ne putem îndoi de multe și de cele mai multe ori ne îndoim, iar bucuria noastră rămâne umbrită de neputința de a privi partea plină a paharului și a identității noastre. Acum, cugetând după trecerea evenimentului internaţional ITO 2018, putem afirma fără teama de a greși că niciodată nu ne-am îndoit de ce avea să ofere Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși patrimoniului cultural sibian și, prin el, țării aflate la vremea Centenarului.

Privită în complexitatea forței de manifestare, Întâlnirea a schimbat pentru câteva zile fața Sibiului, cetatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, vorbind tuturor despre frumusețea revederii, a cunoașterii pe nume și a credinței vii în ciuda frământărilor tinereții.

Dincolo de grijile organizatorice, de nopțile ușor albe, glasul și entuziasmul a mii de tineri (peste 3000) ne-au făcut să uităm de fragilitatea umană firească, de oboseală și, prin caracterul internaţional al participanților, să depășim frontierele geografice, și să avem parte de momente de trăire și pace interioară în plină secularizare, dezechilibru politic și vremuri tulburi ce anunțau un referendum.

Făcând o scurtă radiografie, de la prima atestare documentară (20 decembrie 1191) până în anul 2018, ținuturile sibiene au fost martorele atâtor manifestări culturale, istorice, religioase, sociale pentru ca, după ce a devenit primul oraș din estul Europei care a primit titlul de Capitală Culturală Europeană (2007, împreună cu Luxemburg), să devină, anul acesta, capitala Ortodoxiei transilvănene. O capitală cu oaspeți din toate regiunile României dar și din Republica Moldova, Grecia, Cehia și Slovacia, Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Elveția, Turcia, și altele.

Reuniunea din septembrie 2018, respectă tradiția mai vechilor întâlniri și se încadrează în seria întâlnirilor de tineret organizate la Baia Mare în 2013 și 2014, la Cluj în 2015, la București în 2016 și la Iași în 2017.

Gândul nostru a fost pe aceeași lungime de undă cu al lor, așa se face că întâlnirea de la Sibiu a avut ca scop crearea unui cadru în care tinerii participanți să se bucure de experiențe formatoare, să trăiască sentimentul comuniunii cu tineri din alte regiuni ale țării sau din străinătate, să împărtășească valorile de viață creștin-ortodoxe și să fie multiplicatori ai mesajului creștin în comunitățile din care provin.

Răspunsul tinerilor la provocarea din cadrul discuțiilor a fost clar: au nevoie de Hristos și de Biserică, dincolo de toate speculațiile „literaturii de specialitate”, tributară comunismului și speculației stradale, iar relația lor cu Dumnezeu este una cât se poate de firească

Au fost momente de teamă? Firește că au fost și momente de teamă pentru acele clipe suspendate-n timp de găsire a soluțiilor viabile, dar munca în echipă, puterea de a lăsa de la tine pentru binele celorlalți, zâmbetul în fața unor neputințe omenești, normale până la urmă, ne-au făcut să înțelegem, încă o dată, că lucrurile au o raţiune, înţeleasă, doar în finalitatea lor, când vălul cade şi ce e de privit rămâne în toată puterea sa înţelegătoare şi reală fără ocolişuri şi meschinării mărunte.

ITO 2018 Sibiu: atelierele esenţiale

Răspunsul tinerilor la provocarea noastră din cadrul discuțiilor a fost clar: au nevoie de Hristos și de Biserică, ca o componentă vie și necesară, dincolo de toate speculațiile „literaturii de specialitate”, tributară comunismului și speculației stradale, iar relația lor cu Dumnezeu este una cât se poate de firească în granițele tinereții unei generații creștine. Aspectul acesta a fost amplu despicat în patru în cadrul atelierelor de dezbatere, iar discuțiile au gravitat în jurul a patru teme pregătite de organizatori: „Nevoia mea de Biserică – între reflex și realitate SAU Nevoia mea de Biserică – tânărul și dimensiunea spirituală”; „Updatarea / Actualizarea Bisericii: Biserica 4.0 SAU Biserica în era tehnologiei: Biserica 4.0”; „Nevoia de dezvoltare personală: Poate fi Biblia manual de dezvoltare personală? SAU Nevoia de autodezvoltare personală: Poate fi Biblia manual de dezvoltare personală? (manual de zbor)”; „Biserica – validarea fericirii / mântuirii”.

ITO 2018 Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi Sibiu siglă

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi Sibiu 2018, un eveniment internaţional de prim rang pentru spiritualitatea românească

Prezența din mediul virtual (conform statisticilor aproape 1 milion de oameni au urmărit Festivitatea de deschidere din Piața Mare), sutele de mii de vizualizări, distribuiri și recomandări ale transmisiunilor de la Sibiu, din zilele 6-9 septembrie, ne-au transmis un răspuns foarte bun, era acel „ceva” din fiecare dintre noi dornic să iasă din cotidian și să trăiască ceea ce un tânăr participant numea „o bucurie cum alta nu-i, o bucurie cum nu mi-a fost dat să întâlnesc până acum”.

Toate aceste gânduri și idei, corelate, nu fac altceva decât să întregească „tabloul unirii”, o imagine la care bunicii au pictat folosind culorile jertfei lor de sânge, pe fronturile războaielor ori în încercările vieţii, și nădăjduind că peste veacuri nepoţii ori strănepoţii lor vor putea să mărturisească faptul că unitatea lor de credinţă, limbă şi curaj nu s-a pierdut şi că, fără a fi în război cu nimeni, patriotismul nostru este inalienabil ideologic şi ţine de fibra noastră creştină.

La finele acestui parcurs extraordinar alături de tineri, la umbra Centenarului României, rămânem mulțumitori și recunoscători Domnului pentru marea bucuria de a ne fi adunat împreună uniți în credință, mereu împreună pentru a construi o lume mai bună.

 

Emanuel P. Tăvală

Consilier cultural, Arhiepiscopia Sibiului

Fotografii: ito2018.ro

Despre valorile ce unesc un neam. Astfel s-a numit tema ediției de anul acesta a taberei de la Nemțișor, tabără la care am avut bucuria să particip pentru a doua oară. În pofida faptului că data organizării sale era destul de apropiată de perioada de admitere la facultățile din nord-estul României, m-a surprins că numărul participanților a depășit recordul anilor anteriori: peste o mie de tineri au venit să înțeleagă cum pot contribui la realizarea unirii naționale, dorită cu ardoare cu fiecare an ce trece peste istoria țării. Tineri români din țară, din Basarabia și din străinătate s-au adunat în poiana împrejmuită de brazi, din zona Nemțișorului, ghidați de dor și de dragostea de patrie.

Pentru că tabăra are, în principal, caracter creștin-ortodox, am învățat că esențiala valoare care ține un neam unit este credința. Am fost încurajați să credem. Să credem în Dumnezeu, în noi, în ceilalți. Să credem din toată ființa că putem schimba lucrurile în bine și să luptăm pentru crezul nostru. Să ne stabilim idealul și să ne încredem în el, căci, așa cum spune și Anatole France, „pentru a realiza lucruri mari trebuie să și visăm. Trebuie să credem, nu numai să plănuim”. Cu acest crez ne-am rugat împreună, iar când peste o mie de inimi se roagă concomitent pentru aceeași țară, cum să nu fie ea binecuvântată?

Seminarele s-au transformat ușor în reale lecții de istorie. Ni s-a vorbit de sacrificiul, suferința și curajul celor care, cu secole în urmă, au luptat până la ultima suflare pentru acest pământ. Din păcate, cărțile de istorie nu prezintă și acele scene în care țăranii se aruncau voluntar în goana războiului pentru a-și apăra glia, murind acoperiți de sângele dușmanului și cu zâmbetul pe buze că și-au împlinit datoria față de patrie, sau cele în care frontul devenea leagănul celor mai strânse prietenii, demonstrate în bătaia obuzelor. Când ni se povesteau astfel de lucruri, puteam vedea o lucire tainică, adâncă, în ochii celorlalți: scânteia unui imbold mut, a unei speranțe înnoite.

Când peste o mie de inimi se roagă concomitent pentru aceeași țară, cum să nu fie ea binecuvântată?

Ne-am bucurat de prezența părintelui diacon Adrian Sorin Mihalache, licențiat în matematică și teologie, cu master în psihologie, filosofie, teologie și fizică teoretică, cel care ne-a invitat la o conferință pe baza temei propuse. De la dumnealui am învățat că nu poți uni un neam dacă tu însuți ești dezbinat lăuntric, că unirea trebuie să înceapă din interiorul fiecăruia dintre noi. Că ar trebui să ne unim în cadrul țării, iar după să primim alături teritoriile pierdute, și că fiecare persoană deține o putere extraordinară, pe care de multe ori nici nu o cunoaște, deci nici nu o valorifică. Suntem mulți și suntem puternici. Ce ne oprește să luptăm pentru ce ne dorim?

Am realizat poate una dintre cele mai mari hore din țară, am refăcut cursul istoric pe perioada unui mileniu și am fredonat împreună frumoasele cântece patriotice românești. Unul dintre cele mai profunde momente a fost acela al defilării voluntarilor cu un tricolor de mari dimensiuni (foto deschidere), care a trezit în noi conștiința că suntem români, că avem o patrie care ne strigă. Am văzut mulți tineri cu lacrimi în ochi, lacrimi care se amestecau cu ploaia ce începuse să cadă din ce în ce mai năvalnic, de parcă și cerul plângea pentru țară. În acele clipe, nu mai eram români veniți de pretutindeni, locuitori ai altor țări, eram doar români, trăind la fel bucuria revederii.

Din ce în ce mai mulți tineri, îndrumați de preoți și profesori, sunt implicați în evenimente similare, iar acesta este un lucru bun. Este un semn că se dorește din ce în ce mai ardent o îmbunătățire a situației generale și unitate. Încet, lucrurile se mișcă, se transformă, și poate dacă nu aș fi trăit o astfel de experiență, nu aș fi crezut că ne îndreptăm spre schimbare. Din spate vin forțe noi, bine informate și cu țeluri precise. Aparent, totul stagnează. În realitate, se apropie o furtună.

Preambul:  „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.”

Putem spune că astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor, ci pur şi simplu de zămislirea unui om nou, stăpân atotputernic al destinului său şi al istoriei, nemilostiv, răzbunător şi fără scrupule. Pozitivismul ştiinţific, materialismul marxist au împământenit de-a lungul timpului şi continuă să o facă (prin diverse metode, mai subtile ce-i drept), ideea omului nou definit mai sus.

Însă trebuie să vedem cinstit dacă aspiraţiile actuale înseamnă realmente un progres sau dacă acest tip de om este un model, în primul rând, pentru tinerii de astăzi. Ȋntr-o societate secularizată, în care credinţa şi valorile spirituale sunt marginalizate, iar libertatea nu mai este asociată cu responsabilitatea, foarte mulţi tineri sunt debusolaţi, fără ideal. Şi astfel, aleg libertinajul în locul libertăţii. Speriaţi de responsabilitatea pe care o presupune adevărata libertate, de asumarea propriilor decizii, îşi construiesc propriul set de valori, raportându-se de cele mai multe ori la false modele.

A vorbi despre Dumnezeu unor astfel de tineri nu e deloc uşor. Dacă mai mergi şi în fiecare duminică la biserică, deja ţi s-a pus eticheta: ciudat, habotnic sau îndoctrinat. Imaginea de ansamblu a creştinului ortodox este distorsionată într-un mod grotesc, de la „pupători de moaşte” la „săraci cu duhul” şi multe alte asemenea epitete. Imaginea despre Biserică a rămas pe undeva prin Evul Mediu, când arderea pe rug era metoda preferată a Inchiziţiei. Fără îndoial㸠societatea l-a gândit prea mult pe Dumnezeu împotriva omului. Imaginea Dumnezeului imperial, răzbunător, care ţine minte răul, precum şi faimoasa lege a talionului încă domină. Această imagine este alimentată în primul rând de mass-media, însă nici creştinii noştri nu fac nimic pentru a demonta aceste preconcepţii. Rolul civilizator al Bisericii, însă, a fost şi va fi întotdeauna cel de a impune legea morală mai presus de toate celelalte.

Imaginea de ansamblu a creştinului ortodox este distorsionată într-un mod grotesc, de la „pupători de moaşte” la „săraci cu duhul” şi multe alte asemenea epitete

A-ţi mărturisi credinţa în Dumnezeu este un aspect foarte sensibil şi trebuie abordată cu multă diplomaţie. V-aţi prins, sunt o „ciudată” (conform etichetelor actuale), însă acest lucru nu constituie o piedică în a fi un fin observator al realităţii în care trăiesc.

De aceea, consider că exemplul prin fapte „strigă” mai tare decât orice citate sau scrieri. Putem vorbi ore întregi despre milostenie, dar  îl putem ignora pe cerşetorul din spatele blocului de fiecare dată când trecem pe lângă el.  Putem scrie zeci de cărţi despre bunătate, dacă ţinem minte răul ce ni s-a făcut şi acţionăm în consecinţă cu prima ocazie. Faptele au schimbat lumea, nu vorbele. Evident că nu este de ignorat nici forţa cuvintelor, însă toţi  marii conducători au demonstrat de-a lungul timpului că, dacă vorbele nu sunt urmate de fapte, sunt inutile.

Oare l-ar mai fi urmat pe Iisus atâţia oameni dacă rămânea la stadiul de „pilde” ? Oare l-am mai urma, chiar astăzi, dacă nu am şti despre faptele Lui? Sigur, pentru cei mai mulţi, minunile înseamnă nebunie. Înseamnă naivitate şi prostie. Totuşi, sunt oameni care şi-au dat viaţa pentru că au crezut în minunile lui Hristos.

Oare l-ar mai fi urmat pe Iisus atâţia oameni dacă rămânea la stadiul de „pilde” ? Oare l-am mai urma, chiar astăzi, dacă nu am şti despre faptele Lui?

Oare Constantin Brâncoveanu nu avea altceva mai bun de făcut decât să îşi sacrifice viaţa pentru un crez? Sau poate că Ştefan cel Mare se plictisea după luptele cu otomanii şi se gândea să mai ridice câte o mănăstire după fiecare bătălie câştigată. Sigur, aceste mănăstiri sunt vizitate astăzi ca „atracţii turistice” chiar şi de aceia care – paradoxal – sunt de părere că este demodat să crezi în Dumnezeu. Ţărişoara noastră mai există datorită unor conducători ca cei de mai sus (nu întâmplător, sfinţi), care au încununat cu fapte credinţa lor.

Nu este uşor să făptuieşti şi nici să mărturiseşti Adevărul astăzi, mai ales ca tânăr. Unii au plătit cu viaţa pentru asta. Cei mai mulţi ar cataloga asta drept „nebunie” . Uităm însă un lucru esenţial : mureau cu zâmbetul pe buze. Nu ştiu câţi creştini ar mai face asta, însă un lucru e sigur: nebunii întru Hristos au schimbat lumea!

 

Foto deschidere: Ovidiu Iordache, scenă din Catedrala Episcopală Învierea Domnului, Drobeta-Turnu Severin

Există un suflet românesc?

27 Noiembrie 2018 |
Dacă există un suflet românesc, atunci care este taina lui? De la această întrebare a pornit profesorul Adrian Lemeni în prelegerea din seara zilei de 22 noiembrie, într-o nouă ediție a Întâlnirilor Matricei, cu tema ”Ortodoxie și suflet românesc”....

Nu confundaţi Biserica cu Uber

11 Octombrie 2018 |
Sunt millennial, ergo, am auzit zilele acestea vrute şi nevrute, post - Referendum, ieşite din gura colegilor mei de generaţie. Există, desigur, câteva concluzii de bun-simţ: instituţia Bisericii nu mai este o forţă în societatea românească, dovadă eşecul...

Referendumul prin ochii unui Preot

3 Octombrie 2018 |
În avancronica plebiscitului din 6-7 octombrie, numit şi referendumul pentru familie, Marcel Stavără, preot la Biserica Icoanei din Bucureşti, scrie pe foaia de cultură editată de către Matricea Românească despre Taina Căsătoriei, homosexualitate ca păcat...

Un ITO 2018 pentru cultura românească

25 Septembrie 2018 |
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi ITO 2018, desfăşurată recent la Sibiu, a plantat seminţele iubirii de neam şi de ţară printre tineri, racordându-i la cultura românească în înţelesurile ei autentice.   Începutul toamnei și anului bisericesc ne-a...

Suntem mulți și suntem puternici

8 august 2018 |
Despre valorile ce unesc un neam. Astfel s-a numit tema ediției de anul acesta a taberei de la Nemțișor, tabără la care am avut bucuria să particip pentru a doua oară. În pofida faptului că data organizării sale era destul de apropiată de perioada de...

Nebunia cea bună

27 Iunie 2018 |
Preambul:  „Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din faptele mele, credinţa mea.” Putem spune că astăzi nu mai e vorba de o simplă reformare a structurilor şi a instituţiilor, ci pur şi simplu de...