Tag

Dunare

“Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.” Feriţi-vă de oamenii care au tatuat pe frunte # România100, dar pavează cu gresie şi “înfrumuseţează” cu sticlă cetăţile (de piatră!) medievale…

Când S-a apropiat de cetatea medievală a Severinului şi a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând:

“Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, Severine, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.

Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Îţi vor pava aleile cu gresie, şi îţi vor turna în centru ditamai complexul de informare din sticlă.

Şi  (…) nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”

Istoria, este, desigur, apocrifă, o parafrază după Evanghelia după Luca, 19:41-44. Dar este sigur că Iisus, în largheţea-I sufletească, ar plânge, ca odinioară pentru Ierusalim, de cele ce se întâmplă în Cetatea Severinului, „prima cetate de piatră din spaţiul românesc”, taman în Oraşul Zâmbetelor. Şi mai este sigur un lucru: că Iisus, precum în Quo Vadis-ul lui Sienkiewicz, ar fi crucificat din nou la Severin, bănuit că ar atenta la fotoliul de primar.

România100 Severin cetate medievală gresie Litovoi planul cetăţii

Ce făcurăţi, neică? Prima cetate de piatră din spaţiul românesc, de la Severin, are mai multă gresie şi sticlă, decât piatră

România100 Severin cetate medievală Litovoi sticlă

Geamuri multe, ca la impozite şi taxe, dar puţină iubire de patrimoniu şi de cultură

România100 Severin cetate medievală Litovoi sticlă 2

Butaforiile, la ele acasă în Cetatea „Medievală” a Severinului, „reabilitată” cu milioane de euro

Gresie, sticlă şi betoane, într-o cetate medievală de la 1247. Plus multe butaforii. Şi un steag mare pe care “tronează”, obligatoriu, emblema #România100. O impostură pe care toată apa Dunării n-o poate spăla…

Comentariile sunt de prisos. Un lucru e cert: avem o istorie “beton”! Cetatea Severinului e dovada vie.

La ieşire, te întrebi dacă cetatea a fost realmente distrusă de Soliman Magnificul, sau de ultima „restaurare”…

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie interior

Kitsch-ul perfect: gresie într-o cetate medievală românească veche de sute de ani

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie interior 2

Plâng pietrele: Cetatea Medievală a Severinului

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie exterior

Modernitatea înghite trecutul: Cetatea „Medievală” din Drobeta-Turnu Severin

România100 Severin cetate medievală Litovoi gresie exterior 2

Nici toată Dunărea nu poate spăla ruşinea din Cetatea Severinului

 

Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.

 

12 milioane de euro, din fonduri europene, a costat restaurarea Cetăţii Medievale a Severinului şi a Palatului de Cultură „Theodor Costescu” din Drobeta.

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    Născut din mamă sârboaică şi tată român, la 1938, când leul românesc era egalul francului francez, Jiva Firulescu (în sârbă, „živeli!” înseamnă „noroc!”) speră să prindă Centenarul (“deocamdată, mă simt foarte bine”) şi spune despre cei care denigrează România, cu o înţelepciune de pescar ajuns la 80 ani: “Cine vorbeşte urât de România, ăla cred că nu este român. Nu ştiu din ce cauză fac unii asta, nu pot să îmi dau seama. Poate că nu sunt în apele lor!”

    Fiu de ţăran, Jiva Firulescu vede viaţa clar, fără hiperbole inutile: “Nu am făcut războiul, dar am prins războiul: Au venit nemţii, au plecat nemţii… Au venit ruşii… După război, a fost foametea care a fost în toată ţara. După foamete, au început diferite boli, ca după război… Erau multe cadavre. Am trecut prin toate. Pe toate le-am trecut.”

    E o realitate pe care o vorbă de duh o sintetizează la fel de bine: toate marile imperii care s-au perindat pe aici au dispărut: românii au rămas.

    “Pescuiesc de când mă ştiu”, îmi spune nea’ Jiva, octogenarul Dunării. “De meserie? Acum” – glumeşte – „sunt de meserie pensionar.”

    Dunărea, o viaţă plăcută

    Industrializarea forţată din perioada comunistă l-a făcut, şi pe el, strungar. “Am lucrat şi la Reşiţa, şi la Braşov. Am lucrat la Porţile de Fier I, apoi la Orşova. De aici am ieşit la pensie.”

    Îl întreb ce reprezintă pentru el Dunărea, care l-a tras înapoi acasă, ca un magnet. “E simplu: pentru mine, Dunărea este o viaţă plăcută. Timpul pe care îl pierd, îl pierd – că nu mai am unde – la pescuit: dimineaţa un pic, după-masa un pic. Când e soare, mă feresc.

    Cum am ajuns la 80 de ani? Mult de tot m-a ţinut că am mâncat ce este curat. Nu a fost ca până acum, cu îngrăşăminte, cu chimicale… era totul original. Asta m-a ţinut. Şi aerul foarte plăcut de aici.”

    Am trăit o copilărie zbuciumată, ca după război. Mai găseam câte un pistol, mai puneam câte un cartuş în foc, făceam năzbâtii… ~ Jiva Firulescu, pescar din Orşova, 80 de ani

    Dunărea şi familia sunt pilonii vieţii lui, o viaţă despre care spune că a fost senină, umbrită de câte un nor ocazional. “Toţi de aici suntem familişti. Noi, acasă, am fost trei copii: doi fraţi şi o soră. Fratele a murit, am rămas eu şi sora. Are 85 de ani. Mama a murit când eram mic… Tata era un om liniştit. Şi dânsul a trăit până la 81 de ani.”

    “Părinţii mei m-au educat să nu fur, să nu înşel, să respect. Şi pe copiii mei, la rândul lor, i-am învăţat să dea bună ziua. Dacă ai trecut de zece ori pe lângă un om, de zece ori să îl saluţi, că nu îl deranjezi! (…) În ziua de azi, părintele se bucură când face copilul năzbâtii. Ei, noi nu am fost aşa. Atât de mult ne-a educat, încât am educat şi noi copiii noştri!”

    E o experienţă singulară să contempli Tabula Traiana alături de un bătrân de 80 de ani. E ceea ce se cheamă istorie vie. La capătul celălalt al arcului timpului, Centenarul.

    “Mă cam depăşeşte subiectul. Nu prea am ţinut eu cont de Istorie… Am, sigur, o mândrie că pe aici, pe la noi, au venit romanii.” Gândul se mută apoi pe un alt război, de mai mare ecou pentru interlocutorul nostru:

    “Era zbuciumul ăsta din timpul războiului. Cum sunt eu, ne cam gândim la asta, cum a fost. Viaţă grea! M-am născut în 1938. În ’45 am avut 7 ani deja, îmi dau seama. Nu am uitat nişte lucruri! Erau cadavre multe, mai ales că noi eram, aici, graniţă cu sârbii. Era foarte periculos.”

    Era zbuciumul ăsta din timpul războiului. Cum sunt eu, ne cam gândim la asta, cum a fost. Viaţă grea. În 1945, aveam 7 ani. Nu am uitat nişte lucruri!

    Ce crede Jiva Firulescu despre apatia şi ireverenţa tinerilor faţă de sacrificiile predecesorilor? Surprinzător, îi înţelege: “Nu au trecut prin ele. Dacă nu ai trecut printr-un lucru, nu poţi să îţi dai seama. În schimb, eu am trecut prin asta.”

    “Nu ştiu dacă prind Centenarul. Deocamdată, ce să spun, mă simt foarte bine. Dacă mă duc cu undiţa la peşte… Până la 80 de ani, mergeam cu plasele – e foarte greu. Cine e pescar ştie.”

    Viaţa i-a lăsat unele cicatrici invizibile, dar nu în suflet: “Mi-a plăcut. Vă spun un lucru, la anii ăştia: dacă faci ceva cu plăcere, nu forţat, nu, eu ştiu, «N-am bani, şi trebuie să fac cine ştie ce minuni». Să faci cu plăcere! Şi atuncea, totul este… nu bine, foarte bine! Să faci totul din inimă! Eu, cam toate, aşa le-am făcut.”

    După 80 de ani, Jiva Firulescu îi vede pe români schimbaţi, o problemă pe care o pune în termeni simpli: “Românii s-au mai schimbat, sunt mai reci, nu sunt prietenoşi… Se ştie, cam în toată ţara, cum e cu serviciul!”

    Bătrânul Poseidon, întinerit la Orşova

    Cu privirea lui ataraxică şi chipul întinerit de razele soarelui, nea’ Jiva de la Orşova pare o zeitate a adâncurilor, un Poseidon anacronic într-o lume a agitaţiei păguboase.

    Meditaţia îmi e întreruptă de un val – şi de o recomandare, la despărţire:

    “Când mergi la peşte, nu trebuie să faci zgomot, să le pui radio… Aici e o vorbă: «Cutare e nebun». Noi suntem pescari liniştiţi, adică nebuni liniştiţi!”

    bătrânul şi Dunărea pescar Orşova 80 ani interior

    Jiva Firulescu, 80 ani, din Orşova, expresia vie a sloganului revistei Matricea Românească nr. 1: „Dăinuim!” Foto: Ovidiu Iordache

    Fie că ne place, fie că nu, indiferent de mediu sau chiar de epocă, gura lumii a fost dintotdeauna bogată și a spus „vrute și nevrute” – în special nevrute -, iar zicalele care circulă dintr-o ogradă în alta devin, inevitabil, parte a identității locului. Astfel se face că „bagajul” de proverbe și zicători populare este unul viu, aflat într-o continuă creștere, iar expresiile ce conțin toponime, care satirizează sau scot în evidență o particularitate a locului, sunt printre cele mai savuroase pentru români. Matricea Românească vă oferă, din prețiosul tezaur imaterial neaoș, câteva „zicători” celebre, care trădează identitatea locurilor unde s-au „născut”. Pe lângă faptul că oglindesc o caracteristică a spațiului mioritic, ele reflectă și o calitate valoroasă, pe care românii o au din plin și care ne-a susținut în istorie: umorul.

    La Drăgășani, și sfinții sunt cu nasurile roșii

    Așa cum probabil v-ați dat seama, orașul Drăgășani are faima de a fi unul cu mulți adoratori ai lui Bacchus. Podgoriile acestui oraș din Vâlcea sunt renumite pentru calitatea lor, concretizată în vinurile aromate pe care le dau, unele care provoacă dependență.

    La București, și câinii umblă cu covrigi în coadă

    Această ironie s-a născut în urma valului de provinciali sosit în București pentru o slujbă mai bună. Însă realitatea din Capitală nu este cu nimic diferită de celelalte orașe ale țării: locurile de muncă și oportunitățile nu se găsesc la tot pasul.

    A nimerit orbul Brăila

    Expresia oglindește activitatea comercială intensă desfășurată în jurul orașului Brăila, celebru port în secolele XIX-XX. Acesta era atât de cunoscut, încât până și un orb ar fi reușit să ajungă acolo.

    Nu-l speli cu tot Prutul

    Zicala este folosită atunci când cineva sau ceva este atât de murdar – din punct de vedere moral -, încât nici apa unui mare râu precum Prutul, apa sfântă a Basarabiei, nu îl poate curăța, purifica.

    Dâmboviță, apă rece, cine-o be, de dor îi trece

    Versul nu exprimă altceva decât ospitalitatea Țării Românești. Chiar și un străin, după ce petrece timp pe aceste meleaguri, pleacă cu greu – sau deloc – în țara de baștină.

    A o întoarce ca la Ploiești

    Expresia reflectă inconsecvența sau nestatornicia cuiva, fiind folosită atunci când cineva adoptă o schimbare bruscă de planuri sau de idei. Zicala își are sorgintea în secolul al XIX-lea, în jurul transportului feroviar pe ruta București – Predeal. Pentru a ajunge la destinație, trebuia să se treacă și prin gara din Ploiești, unde se muta locomotiva.

    Pentru a continua drumul spre Predeal, trenul mergea pentru o distanță scurtă înapoi, fapt ce crea rumoare în rândul pasagerilor, care nu înțelegeau de ce se întorc la București. Astăzi, trenul spre Predeal merge numai înainte, dar expresia încă a rămas vie.

    Are să curgă multă apă pe Dunăre

    Sentimentul care însoțește aceste cuvinte este unul de scepticism. Românii folosesc zicala pentru a-și exprima decepția și neîncrederea în legătură cu așteptarea îndelungată care se întrezărește, până va fi înfăptuită o anumită acțiune.

    A se face Dunăre (a se face Dunăre turbată, a se face Dunăre de mânie)

    Metafora exprimă mânia omului, comparabilă cu abundența furioasă a apelor Dunării.

    Cară apă-n Dunăre

    Expresia indică o muncă sisifică: a turna apă în Dunăre este zadarnic, întrucât nu se produce nicio schimbare.

    La Caracal s-a răsturnat căruța cu proști

    Cei din Caracal s-au obișnuit deja cu glumele care se fac pe seama orașului lor. De departe cea mai cunoscută este cea prezentată mai sus, una dintre variante spune că zicala a apărut în urma unei confuzii produse la Revoluția de la 1848: căruța cu participanții la eveniment s-a răsturnat din cauza entuziasmului momentului, într-o intersecție de la marginea orașului Caracal, dinspre Corabia. La acea vreme, poporul mai era numit „prostime”, iar contemporaneității nu i-a trebuit decât imaginație pentru a spune că atelajul era plin cu proști, altfel spus, cu oameni simpli.

    Bate toba în Moldova, și s-aude la Craiova

    Pe vremuri, știrile cele mai importante erau strigate în târguri, în timp ce se bătea toba. Expresia aceasta sugerează cât de repede și de departe se propagă o veste.

    Dacă la Cozia pică, la Bistrița plouă

    Și această zicală exprimă întinderea unei schimbări. Într-o interpretare posibilă, ar fi vorba despre o nenorocire, care se resimte până departe. Cititorul nostru Petronel Stanciu subliniază însă că expresia poate fi „citită” şi în sens pozitiv: „Dacă într-un loc e mai puţin, în altul e din belşug”, ceea ce duce cu gândul la legea compensaţiei.

    A spune brașoave

    Este o locuțiune pentru „a minți” și își are izvorul din perioada medievală, când negustorii Brașovului încercau să-și vândă marfa. În acest scop, comercianții apelau la toate metodele știute, chiar și la lauda excesivă sau la supraevaluarea calității.

    Să nu-ți iei nevastă din Breaza și cal din Comarnic!

    Este bineștiut faptul că la Breaza se află un Colegiu Militar de renume. Expresia sugerează că într-o localitate populată cu un număr mare de bărbați, cu atât mai mult din rândurile Armatei, există în compensație multe femei ușoare. Într-una dintre interpretări, Comarnic, oraș de munte, reprezintă un chin pentru cal, care devine slăbit din cauza drumurilor dificile, ceea ce nu-l face recomandabil pentru o achiziție. O altă interpretare, pe care i-o datorăm cititorului nostru Alexandru Marin, este aceea conform căreia la Comarnic îşi avea sediul depozitul central de cai de poştă, care erau cai foarte munciți, deci fragili. În fine, într-o a treia interpretare, datorată cititorului nostru Savu Alecu, praful alb produs regulat de Fabrica de Ciment din Comarnic acoperea caii, făcând greu de deosebit gloabele de armăsari – ceea ce prezenta riscuri evidente pentru cumpărători.

    Atâta pagubă-n Țara Moldovei

    În istorie, Moldova este cunoscută drept un ținut peste care au trecut barbarii, secetea, foametea și sărăcia. Astăzi, expresia indică o sărăcire bruscă, un haos uriaș.

    Lacomului nu-i ajunge, Oltu-n gură de i-ar curge

    Este evident faptul că expresia sugerează lăcomia, în special cea bahică. Râul Olt, una dintre marile ape curgătoare ale țării, este, aici, simbolul abundenței, care însă nu-l va sătura pe insațiabil.

    De-ar fi Oltu’ cât de adânc, tot o să trec să mă duc

    Importanța Oltului pentru români se vede și în numărul mare de expresii care îl au ca protagonist. Aceasta sugerează hotărârea unei persoane, în ciuda pericolelor mari și a obstacolelor ce ar putea să apară pe drumul către țelul propus.

    A-și găsi Bacăul

    Înseamnă a intra în bucluc. Unele voci atribuie înțelesul zicalei cuvântului maghiar bako (călău, gâde), pe când altele spun că zicala are originea în vremea Principatului Moldovei, când Bacăul era granița unde li se lua și pielea de pe negustori de către vameși.

    Strigă de la munte să-l audă de la Dunăre

    Acest lucru se spune despre o persoană care vorbește foarte tare, și de la o distanță mare față de receptor.

    Ca-n codrul Vlăsiei

    Aici avem, mai întâi, expresia „ca-n codru”, care sugerează haosul, absența autorității. Spunerea aceasta a apărut în vremea haiducilor și a tâlharilor care populau codrii din jurul Bucureștiului de azi. Apoi, codrii Vlăsiei cuprindeau câmpia Capitalei, iar traversarea lor era un gest curajos pentru negustorii și boierii de la acea vreme care, de multe ori, erau jefuiți.

    Foto deschidere: visitromanati.wordpress.com

    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Teodor Burnar

    Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Bătrânul şi Dunărea. Jiva Firulescu (n. 1938), pescar din Orşova: “Cei care vorbesc România de rău nu sunt în apele lor, nu sunt români” / “Eşti fericit când nu faci lucrurile pentru bani, ci din inimă”

    29 Iunie 2018 |
    Născut din mamă sârboaică şi tată român, la 1938, când leul românesc era egalul francului francez, Jiva Firulescu (în sârbă, "živeli!" înseamnă "noroc!") speră să prindă Centenarul (“deocamdată, mă simt foarte bine”) şi spune despre cei care...