Tag

economie

„Morții cu morții, viii cu viii”, spune o butadă machiavelliană, dragă lumii seculare, în care preaplinul vieții nu mai lasă nici loc, nici timp, celor care au fost, în care totul se reduce la cei de „aici și acum”.

Însuși Iisus, rugat fiind (Matei 8:21-22) să păsuiască un discipol, pe motiv de forță majoră, dă un răspuns enigmatic care, la prima vedere, susține, prin asprime, separația celor două lumi: „Lasă morții să-și îngroape morții”.

Ca societate, nu ne plac morții din câteva motive: pentru că ne reamintesc efemeritatea vieții și soarta care ne paşte, fără excepție; pentru că le datorăm recunoștință, povară grea, de care orice generație e dornică să se elibereze grabnic; şi pentru că liniștea lor suverană, dobândită după o viață de chin și de sacrificiu, ne pune în dificultate, ne panichează și ne face geloși.

Am gonit moartea și morții, din centrul satului, cum vedeam în Maramureșul istoric, la periferia vieții și a istoriei noastre, personale sau colective. Nu ne mai pomenim morții decât în notariate, când numele lor are utilitate economică. Altfel, viața omului e mai ieftină ca vorba: mersul lumii e jenat de – ba chiar condamnă! – plânsul morților. Comite faţă de Lume „impietatea” de a-ți plânge morții peste cele 40 de zile (încă) acceptate social, și vei fi trimis cu titlu „corectiv” la manifestări carnavaleşti, și invitat (direct, indirect) să treci peste. Morții cu morții, viii cu viii!

dupa cât timp ne expiră morţii interior

Morții noştri nu „expiră” niciodată, oricât de părăsite ar fi cimitirele, dacă ne ținem memoria curată de buruiana nepăsării şi dudaiele uitării

Toate bune şi frumoase. Show must go on. Numai că a-ți uita morții e simptomul poate cel mai acut al falimentului individului și-al societății. Morții noștri au făcut Centenarul. Morții noștri i-au trimis pe lumea cealaltă pe morții altora, apărându-ne glia (a se citi, terenul intravilan) pe care azi încasăm chirie şi construim, uneori iresponsabil, vile şi zgârie-nori. Morții noştri ne-au dat viață și ne-au învățat să trăim.

Morții noştri nu „expiră” niciodată, oricât de părăsite ar fi cimitirele, dacă ne ținem memoria curată de buruiana nepăsării şi dudaiele uitării. Memoria este cimitirul unei națiuni, pe care avem obligația etică de a-l îngriji in aeternum. Să aprindem, deci, o lumânare înaintașilor noștri, dacă vrem ca Istoria să ne întoarcă favorul. Pietrele lor tombale, monumentele lor omagiale sunt oglinda în care ne verificăm, periodic, fibra morală, cea nestricăcioasă, unica ce nu se poate cumpăra.

 

 Fotografii: Cimitirul ortodox din Drobeta-Turnu Severin, mai 2018

Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Teodor Burnar

Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
Teodor Burnar
Urmăriţi-mă:

Ovidiu Iordache

Ovidiu Iordache

Ardelean la origine. A studiat istoria la Universitatea din București. În cadrul studiilor de licenţă, a analizat regia românească de teatru, cu accent pe perioada de după 2000, iar în prezent este masterand în cadrul programului „Istoria Ideilor, Mentalităților și a Culturii de Masă”.
Ovidiu Iordache

Ultimele postari ale lui Ovidiu Iordache (vezi toate)

    Românul s-a născut poet şi naţionalist şi moare corporatist şi multinaţional, adică al nimănui. O demonstrează cazul unui tânăr român decedat la doar 33 de ani, angajat în multinaţională.

    Vedeţi clădirea de peste drum? mă întreabă un bătrânel cumsecade, fiu al Ardealului, arătând cu capul mamutul din sticlă, această Pipera a Clujului în care, nu-i greu de ghicit, robotesc (cel mai potrivit cuvânt) mii de suflete. E aici de vreo 3 ani. Din cauza lor s-au scumpit toate. Încerc să lămuresc acest lor, şi îl întreb dacă se referă la IT-işti. Da, la ei, vine răspunsul hotărât. Dacă ei au bani, costul vieţii creşte pentru toţi. Chiar şi pentru cei care nu au. Dacă nu ai, trebuie să te descurci cumva.

    Bătrânelul cu care vorbesc n-are de unde să ştie asta, însă fenomenul nu e o noutate, e doar o apariţie târzie, ca atâtea altele, în peisajul românesc. I se spune gentrificare şi e definit, încă din 1964, ca un soi de “regenerare urbană” a cartierelor arondate claselor de condiţie mai joasă, prin care chiriaşi din generaţia YUPPIE (tineri profesionişti urbani sau Young Urban Professionals) ajung să preia locuinţele foştilor rezidenţi, urcând chiriile la cer şi izgonindu-i în proces pe foştii locuitori. E ceea ce s-a întâmplat şi în Mărăşti, şi în alte zone din Cluj.

    ***

    Câteva ore mai târziu, discut cu un profesor din Cluj despre acelaşi subiect, care îi trezeşte un rictus amar. “Îi vezi dimineaţa mergând ca nişte roboţei către clădirea lor, cu ecusoanele de pontaj gata pregătite la gât. Nu par animaţi de nimic, nu li se citeşte nici o expresie pe faţă, au o singură grijă evidentă: să ajungă mai repede în clădire.”

    Ceea ce ar putea părea un acces de luddism al locuitorilor din Cluj, exasperaţi de invazia IT-iştilor ca personajele lui Hitchcock de invazia păsărilor, e ceva mai mult decât atât. Nimeni nu poate nega impactul pozitiv al industriei IT nu numai asupra economiei Clujului, ci şi asupra imaginii României în genere. Identificarea “capitalei” Ardealului cu un puternic centru zonal nu face decât să sporească investiţiile în regiune, investiţii care se reflectă în calitatea vieţii tuturor, cu bunele şi cu relele de rigoare. Căci o investiţie în IT nu înseamnă doar locuri de muncă şi salarii grase pentru sectorul IT. Ci înseamnă, pe cale de consecinţă, şi câştiguri pentru industria bunurilor de consum / industria plăcerilor, de la cele mai mici la cele mai mari, de la cele mai „josnice” la cele mai înalte (a se citi cultură). Toţi beneficiază: de la patronii de restaurante de lux cu preţuri comparabile cu Dorobanţiul bucureştean, la agenţii de turism şi organizatorii de concerte. E o legătură axiomatică între bani mulţi, plictiseală şi deciziile proaste de cumpărare, atât de abil speculate de către comercianţi.

    ***

    Însă nimeni n-are nimic cu munca la Cluj, că doar de aceea e aici Ardeal. Ceea ce li se impută muncitorilor e mai degrabă orbirea, goana după bani mulţi, făcuţi în condiţii istovitoare, şi irosiţi repede. Şi nici măcar lor: ci sistemului care le vinde un vis, care nu-i românesc şi care le întinde un contract faustian. Clujul era, şi încă e, locul răgazului, dar bucureştenizarea lui e o realitate galopantă.

    Clujul era, şi încă e, locul răgazului, dar bucureştenizarea lui e o realitate galopantă

    Criza morală prin care trec tinerii ce vânează salarii de mii de euro, clacând ulterior din pricina sacrificiilor cu care banii vin, nu e însă nici bucureşteană şi nici clujeană, dar devine românească.

    Îmi povesteşte Profesorul: “Verişorul meu provenea dintr-o familie cu posibilităţi din Moldova şi a terminat ASE-ul. Nu îi lipsea nimic, dar a vrut să fie independent. Aşa că s-a înhămat la o slujbă care l-a absorbit, încât a ajuns repede să muncească zi-lumină. După câţiva ani de uzură, cu duminici muncite şi nopţi nedormite, s-a îmbolnăvit grav şi a fost internat. Inima îi cedase. A murit la 33 de ani, iar motivul decesului, consemnat în certificatul emis de autorităţi, a fost descris exact astfel: surmenaj în multinaţională.”

    Am mai auzit poveşti de corporatişti care la 29 de ani sunt abonaţi la cardiolog, aşa că nu mă miră, dar nici nu-mi sună a normalitate.

    ***

    Se vorbeşte mult, în aceste zile, despre echilibrul dintre viaţa personală şi cea profesională. Însă el nu trebuie să degenereze în echilibrul dintre viaţă şi moarte. Într-o lume în care fala corporatiştilor români e că au cele mai “tari” abonamente de sănătate la clinici private, poate ar fi mai sănătos să ne întrebăm de ce e nevoie de aceste abonamente. Poate pentru că sistemul îşi protejează investiţiile, chiar dacă, declarativ, o face din grijă şi mărinimie paternă?

    ***

    Bunicii noştri munceau pe rupte un pământ pe care îl iubeau, făceau câte 8 copii, iar Regina Maria era suverana lor, nicidecum o clinică privată. Aşa au trăit 80, ba chiar 100 de ani.

    Derulaţi repede în 2018, şi veţi găsi tineri corporatişti români aflaţi în pragul colapsului, la nici 33 de ani. Fericirea, cum ar zice Einstein, e relativă, iar moartea e la tot pasul, cum ne-a arătat recent cazul fotbalistului Davide Astori. Să n-o invităm deci la o cafea, pentru că, femeie fatală ce este, are prostul obicei să accepte.

     

    Foto deschidere: jobboom.com

    Legionarismul – incontestabil pentru unii, dubitabil pentru alţii – lui Mircea Eliade şi relaţia lui „ideologică” avută cu Corneliu Zelea Codreanu planează ca un nor dens de îndoială asupra carierei ilustrului istoric român al religiilor. Matricea Românească a discutat, spre lămurire, cu autoarea unei cărţi fundamentale pentru înţelegerea rătăcirilor şi regăsirilor marelui intelectual: Ramona Tănase, doctor în filologie cu o teză despre Mircea Eliade, cristalizată în volumul “Politicile lui Mircea Eliade: de la tinereţea legionară la maturitatea exilului” (Editura Tracus Arte, 2017).

    Citeşte aici prima parte a interviului

    Matricea Românească: Am vorbit despre faptul că legionarismul a fost, de la incepţie, un vector de şovinism, de xenofobie. Cum se împacă ortodoxia mișcării cu şovinismul ei?

    Ramona Tănase: Nu se prea împacă. Se împacă, în ideea în care evreii sunt cei care l-au ucis pe Iisus. Oricum, doctrina legionară sau aplicarea ei prezintă multe paradoxuri. Şi asta, deoarece Corneliu Zelea Codreanu nu a căutat să aibă o idee care să fie continuă și să nu se contrazică.

    Căpitanul nu avea un plan de lungă durată, nu urmărea să nu se contrazică. Revenind la ura de rasă şi la crimele legionarilor: a omorî un om, fie că este evreu sau non-evreu, contravine fundamental religiei ortodoxe. Legionarismul promova religia ortodoxă doar cu numele, fiindcă legionarii nu se prea ghidau după cele Zece Porunci!

    Matricea Românească: Hannah Arendt are o teză controversată, pe care tu o evoci, ce spune că, înainte de Primul Război Mondial, România era cea mai antisemită ţară din Europa. O să te întreb două lucruri: e o exagerare? Apoi, exista ceva specific în antisemitismul românesc, față de antisemitismul altor popoare?

    Ramona Tănase: Nu știu dacă este o exagerare, pentru că personal nu am cercetat chestiunea.

    Matricea Românească: Până la urmă, cum cuantifici antisemitismul?

    Ramona Tănase: Greu de spus. Necercetând eu personal zona, și nenumărând oamenii care erau sau nu erau rasiști, dacă asta ar fi posibil… Dar, sunt semne de antisemitism de înainte, de pe la 1880 și ceva. În 1923, A.C. Cuza şi Ion Zelea Codreanu, tatăl Căpitanului, fondau Liga Apărării Naţional Creştine (L.A.N.C.), care se baza strict pe ideologia antisemită.

    Matricea Românească: Existau și puternice rațiuni economice pentru antisemitism.

    Ramona Tănase: Economia a fost, după mine, factorul principal. Şi asta fiindcă marii afaceriști, persoanele înstărite în societate, erau evreii. Aceştia veneau cu capital – extern sau nu -, investeau, şi aveau o gândire care la noi românii lipsea, noi fiind lucrători ai pământului. Nu ai cum să ai o viziune capitalistă, când tu ai făcut agricultură timp de 1000 de ani. Exagerez. Dar și asta deranja foarte mult, pentru că evreul din societatea respectivă nu stătea să cultive el mărul, îl cumpăra de la românul care l-a cultivat și îl vindea mai scump, ceea ce îi deranja foarte mult pe români.

    Pe cale de consecinţă, țăranul român, care producea tot, se considera asuprit. Dar asta e viziunea unor persoane care nu au trăit într-o societate capitalistă până atunci, este aversiunea față de ceva nou ce se întâmplă și îți schimbă perspectiva asupra vieţii.

    Evreii investeau, aveau o gândire care la noi românii lipsea, noi fiind lucrători ai pământului. Nu ai cum să ai o viziune capitalistă, când tu ai făcut agricultură timp de 1000 de ani

    Matricea Românească: Iată că sunt şi explicații sociologice, nu doar economice.

    Ramona Tănase: E o frustrare istorică, dacă vreţi. Dacă nu ești capabil să faci ceva, mai bine să îl omori pe cel care e capabil – exagerând, și ducând prea departe comparația.

    Matricea Românească: Vorbești la un moment dat despre „tineri educați și autoeducați în spiritul universalist și nicidecum extremist şi xenofob”, care au devenit antisemiți, și au ajuns să scrie, ca Eliade, articole de legitimare a Mişcării Legionare. Ce însemna acest spirit universalist? Pentru că se vorbește și azi despre universalismul românesc – și mulți se declară adepții acestuia.

    Ramona Tănase: Universalismul profesat de acei tineri însemna credința că fiecare popor, inclusiv România, face parte dintr-o cultură mondială universală – și că ar trebui să își găsească locul său. Doar că tinerii noștri universaliști credeau că locul nostru nu este unul minor sau periferic, ci ar trebui să fie mult mai mare, având în vedere argumentele pe care le invocau ei.

    Matricea Românească: Între acest tip de universalism și excepționalismul românesc, cât de fină e linia?

    Ramona Tănase: Tinerii despre care vorbim voiau să promoveze partea excepțională a României – că era vorba de o invenție, că era vorba de o persoană care făcuse ceva notabil…

    Matricea Românească: Ceea ce mai târziu a ajuns să fie protocronismul.

    Ramona Tănase: Da, în alt context ideologic, cu alte mize şi alte exagerări. În perioada interbelică, se urmărea mai degrabă o ridicare a nivelului la care noi ne situam în ochii comunităţii internaţionale.

    Matricea Românească: A se vedea Schimbarea la față a României.

    Ramona Tănase: Da. Apropo, o lucrare pe care Emil Cioran oricum a renegat-o după aceea.

    Matricea Românească: Era o preocupare majoră, această transfigurare.

    Ramona Tănase: Era – ea venind din frustrarea tânărului intelectual român, care nu-și găsește locul în societatea românească. Pentru că tinerii intelectuali ca Eliade, ca Cioran şamd au terminat facultățile, doctoratele, stagiile, bursele, și nu aveau un loc de muncă. Pentru că Unirea, pentru că sistemul, pentru că, pentru că, pentru că… Și simțeau că pot să facă multe lucruri, dar nu aveau spațiul necesar, infrastructura.

    Dacă rugăciunea şi revolverul se împacă în legionarism? Nici măcar nu cred că s-au certat vreodată!

    Matricea Românească: Și legionarismul venea și le spunea că…

    Ramona Tănase: Legionarismul îi mințea că le-ar fi dat.

    Matricea Românească: Că e momentul lor și că ei pot aduce schimbarea.

    Ramona Tănase: Exact. Că ei sunt tinerii, că bătrânii trebuie omorâți, simbolic vorbind, sau la propriu. Depinde. (râde) Și că a venit momentul ca tinerii să ia în stăpânire țara, și să facă ce vor cu ea.

    Matricea Românească: Mitul esențial al poporului român este moartea, ceea ce explică succesul cultului morții în legionarism. Te-aș întreba pentru ce moare românul și pentru ce mureau legionarii? Era doar idealism sau era mai mult?

    Ramona Tănase: Legionarii mureau și din idealism, mureau și din prostie, mureau din diverse motive. Fascinaţia noastră pentru moarte merge înapoi până la “Mioriţa”. Legionarii au speculat-o: dacă ai o credință, ești dispus să îți dai viața pentru ea. Că ajută, că n-ajută la ceva! Așa îşi pregăteau recruţii mai ușor de moarte. Fiindcă, inevitabil, se ajungea și la confruntări fizice între adepții legionarismului și adepții altui curent. Legionarii se pregăteau pentru un eventual război, pentru o eventuală Revoluție.

    Una e să știi că pleci la război cu sufletul împăcat, să ştii că moartea ta o să ajute propășirea neamului, alta e să simți că te duci acolo să fii sacrificat. Una e să simți că mori erou, alta e să simți că mori victimă.

    Matricea Românească: Îmi povesteai de figura pe care și-o cultiva Corneliu Zelea Codreanu: bărbatul călare pe un cal alb, care vine și rezolvă problemele într-o comunitate. Asta, apropo de intervențiile pe care le mai aveau prin sate legionarii, de munca pe care o depuneau. Totul, regizat. Știi că Tatiana Niculescu Bran a scris o carte numită „Mistica rugăciunii și a revolverului”. Or, din ce ne-ai spus tu, rugăciunea se împacă cu revolverul, în filosofia legionară.

    Ramona Tănase: Cu siguranţă… Nici măcar nu cred că se împacă, fiindcă nu cred că s-au certat vreodată. Nu a stat nimeni să se gândească dacă sunt sau nu compatibile. Era o situaţie de viaţă.

    Matricea Românească: E legionarismul o pervertire a credinței ortodoxe?

    Ramona Tănase: Judecând cu mintea de acum momentul respectiv – da. Dar nu știu cum se simțea la acel moment. Teoretic, ar fi trebuit să fie o pervertire. Religia ortodoxă a fost aceeași secole la rând, nu s-a schimbat nimic. Nu s-au schimbat regulile în ultimii cincizeci sau o sută de ani.

    Matricea Românească: După moartea lui Corneliu Zelea Codreanu, după asasinarea lui mai bine zis, au fost inclusiv mulți preoți care au scris articole extrem de elogioase la adresa lui, în care îl percepeau, negru pe alb scris, ca pe un Arhanghel care a fost eliminat și care trebuia să aducă România la salvare. Cum crezi că a reușit să îi cucerească până și pe preoți?

    Ramona Tănase: Prin aceeași retorică, prin aceleași promisiuni ca pe intelectuali. Discursul lui era același, dar în funcție de grupul căruia i se adresa, potența latura religioasă, potența latura financiar – intelectuală…

    Un discurs al lui Corneliu Zelea Codreanu

    Matricea Românească: Să ne oprim puţin asupra lui Nae Ionescu, cel pe care Marta Petreu, în controversata sa carte Diavolul și ucenicul său, îl evocă. Ce influență a avut el asupra operei lui Eliade?

    Ramona Tănase: Imensă, asupra operei lui Eliade și asupra lui Eliade ca om. Asupra generației lui Eliade, deoarece nu este el singurul care a căzut în cultul lui Nae Ionescu. Era Profesorul lor.

    Matricea Românească: I s-a spus „Socrate al României interbelice”.

    Ramona Tănase: Era o personalitate puternică, o personalitate care avea un discurs foarte convingător, o personalitate care a reușit să îi ajute, în diverse moduri, pe cei din jurul lui. A fost principala figură a intelectualității românești, zic eu, în perioada interbelică. În jurul lui s-au coagulat și s-au dezvoltat foarte mulți gânditori, foarte multe elite.

    Legionarismul le-a indus tinerilor intelectuali din interbelic ideea că bătrânii trebuie omorâți – simbolic vorbind, sau la propriu. Că a venit momentul ca tinerii să ia în stăpânire țara, și să facă ce vor cu ea

    Matricea Românească: A fost, oarecum, o verigă între intelectualitate și Mișcarea Legionară.

    Ramona Tănase: Nae Ionescu era tot atât de oportunist ca și discipolii săi. Să nu uităm că el a fost cel care l-a adus pe Carol al II-lea înapoi. Deci, dacă am sta să ne gândim din acest punct de vedere, nu era un legionar. Era legionar când trebuia să fie legionar, era regalist când trebuia să fie regalist… Liniile nu sunt foarte clar delimitate. Dacă stai să te uiți la contextul acelei generații, inclusiv Nae Ionescu, ei nu au de la început până la sfârșit un traiect clar. Nu sunt ghidați de o filosofie, în afară de filosofia Binelui și a României, și a intelectualității, și a universalismului. Nu sunt ghidați politic. Nu sunt mânați în luptă de principii liberale, democrate, de stânga, de dreapta, de centru, rasiste sau nu. Au fost prinși de valul acela, și au făcut câțiva ani ce au făcut, după care au început să-și dea seama de eroarea lor. S-au retras, au negat, nu au negat. A fost un episod. Nu cred că Nae Ionescu a murit în “vila din Băneasa” simţindu-se legionar.

    Matricea Românească: Şi totuși, posteritatea îl ține minte ca pe un ideolog al Mişcării Legionare.

    Ramona Tănase: A fost acolo, a contribuit. Cum posteritatea îl ține minte şi ca pe cel care l-a adus pe Carol al II-lea înapoi în România.

    Nae Ionescu era tot atât de oportunist ca și discipolii săi. Era legionar când trebuia să fie legionar, era regalist când trebuia să fie regalist

    Matricea Românească: Dacă nu ar fi fost ideologii «de ocazie», mai mult sau mai puțin oportuniști – așa cum au fost Nae Ionescu, Eliade, Cioran pe alocuri – ar mai fi putut atinge legionarismul culmile pe care le-a atins? Ar fi izbutit fără oamenii de cultură?

    Ramona Tănase: Nu, nu cred. Fără vizibilitatea dată de oamenii de cultură, nu. Oricum, chiar și cu popularitatea sa crescută, Mişcarea Legionară nu a luat niciodată locul I la alegeri. Deci, nu poți să spui că legionarii au convins întreaga societate. Mişcarea Legionară a avut impact la nivel spiritual, pe alocuri şi politic, dar în statistici nu a fost niciodată o mișcare unanim susţinută. Nu a fost Hitler. Nu a fost Mussolini. A fost pe locul III în alegerile din 1937. Niciodată majoritatea nu a ales Legionarismul, ceea ce e un lucru bun.

    va urma

    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Teodor Burnar

    Vice-preşedintele Asociaţiei Culturale Matricea Românească şi editor coordonator al matricea.ro (2016-2018). Are 12 ani în presa românească, a scris trei cărţi şi este doctorand în Istorie. Îl puteţi contacta la teo[at]teodorburnar.com
    Teodor Burnar
    Urmăriţi-mă:

    Corina Moisei

    Corina Moisei

    Basarabeanca din echipa Matricei Româneşti. Artist în suflet, dependentă de cărți și de cultură, în toate formele ei
    Corina Moisei

    Mai mult decât o clasă de mijloc economică, României îi lipseşte o clasă de mijloc a capetelor echilibrate, răcite de pasiuni.

    Clasa de mijloc” e o sintagmă dragă sociologilor, ideologilor şi bancherilor, ea fiind în esenţă un construct cultural la care subscriem, mai mult decât o realitate obiectivă.  Într-o lume a bogaţilor şi săracilor, cu inegalitate strigătoare la cer (Davos-ul acestor zile o reconfirmă), cu atât mai mult într-o Românie a lor, aşa-zisa clasă de mijloc e vidată de substanţă, pentru că atributele ei nu stau în picioare: corporatistul care câştigă peste 1000 de euro pe lună face, în termeni economici, parte din clasa de mijloc, şi e mândru să-şi etaleze ca un păun «independenţa» şi boemia în mall, Centrul Vechi şi pe Instagram. În termeni reali, el e lipsit de orice independenţă: auto-guvernanţa iese din discuţie când lucrezi de la 9 la 20 pentru a-ţi conserva un statut care-ţi scapă printre degete.

    “Dincolo de resurse materiale mai numeroase, avantajul ascuns al apartenenţei la clasa de mijloc este psihologic: un simţ al posesiei, al influenţei, al dreptului la lucruri, şi al controlului asupra sieşi şi a lumii. Experienţa de a fi din clasa de mijloc (…) îi încurajează pe oameni să se vadă drept actori independenţi, liberi să îşi aleagă potenţialităţile propriului eu şi să îşi creeze căile viitoare. A face parte din clasa muncitoare neagă, în mod tipic, oamenilor resursele materiale, autoritatea sau statutul, precum şi cunoştinţele culturale sau informaţia necesară pentru a influenţa lumea conform preferinţei personale şi pentru a te percepe drept un actor independent, cu liber arbitru”, scriu Nicole M.Stephens, Stephanie A. Fryberg şi Hazel Rose Markus într-un studiu despre capcanele modelului de independenţă proiectat de  clasa de mijloc americană. Acelaşi studiu notează că “dacă în America standardul cultural este independenţa, în restul lumii standardul cultural este interdependenţa”.

    „Azi, singura clasă care, în percepţia sa subiectivă de sine, se prezintă explicit ca o clasă, este notoria «clasă de mijloc», care este exact «non-clasa»: presupusul grup social de mijloc zelos, care se defineşte nu doar prin loialitatea faţă de standarde morale şi religioase ferme, ci şi printr-o dublă opoziţie faţă de extremele spaţiului social – corporaţiile bogate, non-patriotice, «dezrădăcinate», pe de o parte; şi faţă de imigranţii săraci şi marginalizaţi şi membrii ghetourilor, pe de alta. Clasa «de mijloc» îşi fundamentează identitatea în excluderea ambelor extreme (…). Minciuna constitutivă a înseşi noţiunii de clasă de mijloc este astfel aceeaşi cu cea a Partidului «adevărat», între cele două extreme ale «devierii de dreapta» şi «devierii de stânga» din Stalinism: clasa de mijloc este, în existenţa sa «reală», minciuna întruchipată, negarea antagonismului – în termeni psihanalitici, clasa de mijloc este un fetiş, imposibila interacţiune dintre stânga şi dreapta care, prin expulzarea ambilor poli ai antagonismului în poziţia de «extreme» antisociale care corodează corpul social sănătos (corporaţii multinaţionale şi imigranţi), se prezintă drept terenul comun, neutru, al Societăţii. Cu alte cuvinte, clasa de mijloc este chiar forma de a dezavua faptul că «Societatea nu există» (Laclau – n.r. Ernesto Laclau, teoretician politic argentinian din secolul XX) – în ea, Societatea există”, scrie filosoful sloven Slavoj Zizek în The Ticklish Subject: The Absent Centre of Political Ontology (1999).

    30 de ani de democraţie în România n-au produs, cum trebuia, destindere şi n-au propagat încredere în secţiunile corpului social, n-au adus dragostea de diversitate şi respect pentru opinia contrară, au produs – dimpotrivă – radicalizări, suspiciune generalizată, războaie civile între categorii profesionale şi umane

    Q.E.D. Însă nu numai despre (in)existenţa societăţii ori a clasei de mijloc din perspectivă cultural-economică e vorba aici, cât mai ales despre inexistenţa absolută a unei clase de mijloc definită ca locus al echilibrului în societatea românească. După 30 de ani de democraţie, România se împarte în ultraortodocşi şi atei nihilişti pro-LGBT, iubitori de Halep sau urâtori de Halep, apolitici şi activişti politici, daci şi romani, maghiarofobi şi iubitori de orice e străin, cu negarea virulentă a propriilor origini. În profunzime, anii de democraţie n-au produs, cum trebuia, destindere şi n-au propagat încredere în secţiunile corpului social, n-au adus dragostea de diversitate şi respect pentru opinia contrară, cum s-a întâmplat în ţări apropiate precum Cehia, au produs – dimpotrivă – radicalizări, suspiciune generalizată, războaie civile între categorii profesionale şi umane.

    Nu capetele înfierbântate ale taberei pro şi taberei contra, oricare ar fi subiectul, vor pune România pe macazul schimbării fundamentale. Ci capetele reci, obiective ca o minte de istoric, detaşate de pasiunea care pogoară ceaţa peste raţiune, capabile să râdă de extremismul ambelor tabere, să-l înţeleagă, să-l biciuiască cu ironie şi să-l neutralizeze cu argumentul suprem al analizei lucide şi al muncii.

    Încercaţi acum să-mi numiţi cinci (măcar trei?) români pe care îi cunoaşteţi, şi care au darul divin de a nu lua tabăra nimănui. Vă asigur că, între naţionaliştii xenofobi şi patriarhali şi cosmopoliţii activişti pro-diversitate sexuală, e un teren viran care aşteaptă o adevărată clasă de mijloc a gândirii româneşti.

    Clasa de mijloc a unei ţări nu se vede în mall, ea se vede în discursul oamenilor în spaţiul public. Poate, într-adevăr, criogenia va salva România, aşa cum a prezis odată, involuntar, trupa Taxi.

    Hai să ne băgăm cu toţii
    În nişte frigidere mari
    Să ne congelăm
    Pentru vreo sută de ani
    Şi să-i aşteptăm
    Liniştiţi p-americani.

    Poa’ să vină japonezii,
    Poa’ să vină şi nemţii
    Să ne facă reformă
    Că noi nu avem pretenţii
    Doar atât le vom cere,
    Să nu ne uite-n frigidere…

    Criogenia
    Salvează România

    Hai să ne congelăm cu toţii
    Până-n 2100 şi ceva…

    Taxi – Criogenia salvează România

     

    Foto deschidere: Pinterest

    Mult râvnita criptomonedă Bitcoin, sau cărţi şi educaţie, într-o lume care valorizează câştigul imediat? Posibile răspunsuri, mai jos, într-o opinie Matricea Românească.

    Să tot fie un an şi jumătate de când, asaltat de informații privind Bitcoin, noua monedă a umanității, care promite să ne revoluționeze însuşi modul de viață, am verificat dintr-o curiozitate explicabilă, cu ajutorul Fratelui cel Mare Google, rata de conversie a monedei – minune. La acea vreme (2016), un bitcoin se vindea contra a 1700-2000 de lei.

    „Un salariu de profesor român pentru un bitcoin!”, mi-am zis, ca un Richard al III-lea al erei digitale. După care am abandonat complet problema, tratând-o – precum majoritatea conaţionalilor – drept o modă, efemeră ca orice modă, un moft. Bitcoin? În România? Loc unde, probabil, 9 milioane de oameni încă au toaleta în curte? N-o să prindă niciodată, zise flegmatic românaşul din mine.

    Repede-nainte până în noiembrie 2017, când bitcoin – ul a depăşit bariera psihologică de 10.000 de dolari, trimițând trepidații din China până în spațiul carpato-danubiano-pontic.

    Faceți abstracție de faptul că bitcoin e o monedă extrem de volatilă, care îşi poate pierde 25%, 50% sau 99% din valoare într-o singură zi. Riscul e regula jocului, în finanțe ca şi în viață. Jocul de siguranță e valabil în snooker, nu în existența ultrarapidă de secol XXI, unde e sinonim cu paralizia, uitarea şi moartea – indivizilor şi afacerilor. În plus, nu era dolarul cea mai sigură monedă din lume în octombrie 1929, puțin înainte de Marțea Neagră care a dezvăluit – nu atât volatilitatea oricărei monede, cât inconsistența unui mod de viață uman? Ce a urmat, se ştie.

    Imaginați-vă că, posedat de febra bitcoin, aş fi achiziționat, speculativ, în 2016, când criptomoneda era în scutece, doi bitcoini. Nu mai mult. În continuarea speculației, m-aş fi „retras” recent, pe creasta valului, băgând în buzunar circa 20-30.000 de dolari.

    Ar fi urmat, în cazul fericit, probabil noi investiții, mai mult sau mai puțin inspirate: o casă mai mare, sau un troller mai mare şi călătorii în jurul lumii. Reversul era egalmente posibil: explozia „mămăligii” bitcoiniene şi pierderea investiției inițiale.

    Fără încredere – în partener, țară, viitor – am fi sclavii fricii. Iată de ce trăim printre sclavi, sute de ani după abolirea sclaviei

    Dar, viața nu se construieşte pe „ce-ar fi fost”. Bitcoin, ca orice monedă din această lume, nu există, iar Papa Francisc are perfectă dreptate când spune că „banii sunt o iluzie”. O iluzie, ce-i drept, girată de încrederea a miliarde de oameni. Zeii greci nu mai există pentru că oamenii şi-au confecționat zei mai buni, iar vechii idoli au devenit ridicoli, relicva unui trecut prăfuit. Ce ne face să ne îndemnăm pe trecerea de pietoni când semaforul arată verde e tocmai încrederea că totul va decurge „aşa cum trebuie”, iar un psihopat nu se va plictisi de aşteptat şi nu va demara în trombă, ucigându-ne cu zâmbetul pe buze. Similar, ce ne face să ne lăsăm acasă dimineața soția (mai tânără sau mai bătrână) e încrederea mutuală că totul va merge cum trebuie, iar fiecare se va achita cu, onestitate, in absentia, de obligațiile matrimoniale – şi nu în bitcoini! Fără încredere – în partener, țară, viitor – am fi sclavii fricii. Iată de ce trăim printre sclavi, sute de ani după abolirea sclaviei.

    Dar să revenim la bitcoinii noştri! Sigur că vă puteți îmbogăți din bitcoin, cumpărând ieftin (la momentul oportun) şi vânzând scump. Nu e nevoie de nici o inteligență pentru asta. Adevărata inteligență rezidă în a investi în voi, în cultura voastră şi în educația voastră.

    Prin urmare, de-ați avea bani cât pentru un bitcoin sau doi, puneți mâna şi vă faceți biblioteci. Citiți. Investiți în „bula” numită creierul vostru, care nu se va „sparge” niciodată, oricât aţi „pompa” în ea. Bitcoinii nu sunt reali. Cărțile şi înțelepciunea din ele, da! Iar ele nu se vor devaloriza niciodată, indiferent de cum „merge” Bursa. Cărțile sunt calea spre îmbogățire, atât spirituală cât şi financiară. Ele vă vor deschide sipete pline cu bogății nebănuite. Aşa că, apucați-vă de „minat”, dar nu bitcoin, ci săpați după cunoaştere. Cum spune o frumoasă expresie neaoşă, „orice cal de curse ajunge gloabă, dar nu orice gloabă a fost cal de curse”.

    Poate orice prost să aibă bitcoini? Desigur. Însă doar un om inteligent va folosi cum trebuie noii „talanți” ai secolului XXI.

    Foto deschidere: thongtincointiemnang.com/

    Pentru că la Eminescu se merge ca la o icoană, oglindă mereu fidelă şi actuală a spiritului nostru, Matricea Românească publică, săptămânal, extrase din cele mai importante scrieri – fie ele literare, politice, economice, sociale sau filosofice – ale primei figuri a culturii româneşti. Nota editorului: a fost respectată grafia originală.

    Supt titlul de „Cercetări demografice asupra populației Romîniei și în special a districtului și orașului Iași”, d-nul Dr. med. V. I. Agapi, servindu-se de datele, altfel pline de neajunsuri ale statisticei noastre, ne face o înspăimîntătoare dare de samă despre starea sanitară a poporului romînesc. D-sa supune acele date unei critici îndestul de precaute, încît pretutindene conclusiile, în loc de a fi exagerate, sînt poate încă supt icoana realității.

    Ajuns la capăt, autorul justifică neajunsurile de care a trebuit să sufere opul său și care sînt imanente isvoarelor statistice, de care s‘a servit. Cu toate acestea lucrarea sa este însemnată din toate punctele de vedere și ar fi de recomandat ca un fel de „memento mori” tuturor acelora, cari cred că prin teorii frumoase, cuvinte sunătoare și legi traduse din franțuzește se poate îndrepta starea unei țări. De aceea credem a ne împlini o datorie, constatînd că administrația regulamentului organic a fost părințască alături cu administrația inaugurată prin curentul de idei de la 1848. Non datur saltus in natura („natura nu face salturi”, n.r.).

    Organisația socială a Romîniei are două părți caracteristice, una representată prin o droae de fraze goale în zecile de foi și foițe ale țării, alta sărăcirea și moralitatea reală a populației

    Cine-și închipuește a putea progresa prin salturi, nu face alta de cît a da înapoi. Loviturile date bisericii au desființat poliția morală, pe care o esercita aceasta în alte vremi; trebuințele esagerate ale franțuzitei plebe de sus au drept corelat munca înzecită a poporului rural, fără ca măcar să se fi îndoit puterile sale fisice și intelectuale; dările mari așezate pentru plata unor drumuri de fer, pe care n‘avem ce căra și pentru susținerea unui ignorant proletariat al condeiului, angajază munca țăranului pe ani întregi. Astfel organisația socială a Romîniei are două părți caracteristice, una representată prin o droae de fraze goale în zecile de foi și foițe ale țării, alta sărăcirea și moralitatea reală a populației.

    Generația viitoare, care după umbrele ce le aruncă va fi și mai sacă și mai înfumurată decît cea de astăzi, ne arată de pe acuma causa Romîniei ca o causă pierdută. Cînd vom ajunge la realisarea corectă a formulelor metafisice din J. J. Rousseau, atuncea ne vom trezi că nu mai esistă popor romînesc și acele formule nu vor fi credem suficiente pentru a hrăni ilusia greco-bulgarilor din București că trăesc într‘un mic Paris. Fiecare cap, „qui a fait ses études en France” dormind pe biliardurile din cafenele, ne costă sute de țărani morți prin supra-esploatarea puterilor lor fisice, prin absoluta lipsă de bucurie și de dulceață a traiului.

    Ca medic autorul nu vorbește de cît de causele fisiologice ale acestei peiri continue a poporului romînesc. Dar aceste cause nu sînt totdeauna decît efectele altor cause și mai generale, efectele presiunii sociale asupra claselor de jos, a lipsei de cruțare, a barbariei cu care plebs scribax tratează la noi poporul. Ea a subminat orice autoritate dumnezeească și omenească, a sleit în două zeci de ani toate isvoarele de puteri ale țării, a deschis porțile tuturor vagabonzilor din cîteși patru unghiurile lumii, pentru ca să aibă în aceștia avizi aliați pentru esploatarea țăranului.

    Clasa «de sus» a subminat orice autoritate dumnezeească și omenească, a sleit în două zeci de ani toate isvoarele de puteri ale țării, a deschis porțile tuturor vagabonzilor din cîteși patru unghiurile lumii, pentru ca să aibă în aceștia avizi aliați pentru esploatarea țăranului

    Apoi prin sute de mii de coli de hîrtie tipărite au corupt definitiv bunul simț atît de caracteristic al Romînului, făcînd din oameni cuminți și așezați, oameni cari nu mai pot înțelege nimic din cîte-i înconjură, nici legi, nici limbă, nici obiceiuri. Espresia cristalisată a acelor epidemii spirituale și fisice sînt temnița și spitalul. In caracterele degenerate ale acelei dintîi vezi lipsa de religie, lipsa de conștiință de drept, născute prin subminarea bisericii; în organismele decrepite, ce ni se presintă ‘n spital, ni se arată jărtfele presiunii economice.

    Foto deschidere: Eminescu, după o fotografie din 1879-1880

    Prezentul extras face parte din volumul „Mihai Eminescu – Opere Complecte”, editat în 1914 la Iaşi, editura „Librăria Românească”, parte a colecţiei Bibliotecii „Mihai Eminescu” a Bulboacă şi Asociaţii SCA

    „Eminescu – Opere Complecte”, o comoară între coperte

    „Eminescu – Opere Complecte”, o comoară între coperte

    Cele mai importante scrieri ale lui Mihai Eminescu vor fi, săptămânal, prezente pe Matricea Românească

    Cele mai importante scrieri ale lui Mihai Eminescu vor fi, săptămânal, prezente pe Matricea Românească

    După cât timp ne „expiră” morţii?

    2 Octombrie 2018 |
    „Morții cu morții, viii cu viii”, spune o butadă machiavelliană, dragă lumii seculare, în care preaplinul vieții nu mai lasă nici loc, nici timp, celor care au fost, în care totul se reduce la cei de „aici și acum”. Însuși Iisus, rugat fiind (Matei...

    "Legionarismul promova religia ortodoxă doar cu numele. Legionarii nu se prea ghidau după cele Zece Porunci!" Interviu (II) cu Ramona Tănase, autor “Politicile lui Mircea Eliade: de la tinereţea legionară la maturitatea exilului”

    6 Februarie 2018 |
    Legionarismul – incontestabil pentru unii, dubitabil pentru alţii - lui Mircea Eliade şi relaţia lui "ideologică" avută cu Corneliu Zelea Codreanu planează ca un nor dens de îndoială asupra carierei ilustrului istoric român al religiilor. Matricea...

    România capetelor reci

    25 Ianuarie 2018 |
    Mai mult decât o clasă de mijloc economică, României îi lipseşte o clasă de mijloc a capetelor echilibrate, răcite de pasiuni. “Clasa de mijloc” e o sintagmă dragă sociologilor, ideologilor şi bancherilor, ea fiind în esenţă un construct cultural la...