educatoare

Anca Mezei este de etnie romă și pe vremea când era elevă a gustat din răutățile atât ale colegilor, cât și ale profesorilor pe care i-a avut la școală. A simțit multă nedreptate și ignoranță, deși avea capacități care meritau șlefuite și fructificate. Nu s-a vrut din partea unora din cauza categoriei minoritare din care făcea parte, iar acest exemplu negativ cu care a plecat în viață l-a transformat într-unul pozitiv.

A luptat mereu pentru un rol în societate. A făcut Rai din ce a avut. Nu își mai ascunde etnia cum o făcea la vremea copilăriei, iar din rolul de cadru didactic îi învață la rând pe preșcolarii săi cu care își încălzește de luni până vineri inima să fie mândri de ceea ce poartă.

A primit în anul 2022 distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Prezența la școală a copiilor a crescut, iar asta se datorează punții care s-a creat între părinți-școală-cadru didactic.

Să o cunoaștem!

Ați primit în anul 2022 distincția Merito care se acordă profesorilor care fac o schimbare în comunitatea lor. Cum v-a schimbat acest titlu?

Acest titlu a venit ca și o confirmare a faptului că ceea ce fac, fac bine, iar acest lucru mi-a adus mulțumirea care atrage cu sine dorința de a continua și persevera în munca mea de cadru didactic. De asemenea, mi s-au  deschis noi oportunități de colaborare cu diferiți actori sociali și posibilități mai mari de învățare în interiorul comunității MERITO.

Sunteți singura din familia Mezei care a îmbrățișat meseria de cadru didactic dintre cei cinci frați. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această meserie?

Mi-am dorit să devin cadru didactic încă din copilărie, iar faptul că această dorință a devenit realitate, îmi aduce multă satisfacție și mulțumire.

Profesorii pe care i-ați avut când erați elevă nu v-au fost un bun reper. Ați învățat să nu faceți discriminări din exemplul greșit pe care l-au arătat față de dumneavoastră?

În perioada școlii gimnaziale și liceale, am întâlnit profesori care nu au avut un comportament corect față de mine ca și elev, însă au fost și profesori care mi-au oferit sprijin și astfel am reușit să îmi continui studiile.  M-au afectat acele comportamente negative ale profesorilor de atunci, însă tocmai pentru ca am simțit atât de multă nedreptate și ignoranță, când am devenit cadru didactic am simțit să procedez cu totul altfel cu copiii de la școală, adică așa cum mi-ar fi plăcut mie să se poarte profesorii cu mine.

Purtați cu dumneavoastră amintiri neplăcute din perioada școlii. Ați devenit bucată din sistemul educațional ca să fiți o cărămidă în dezvoltarea copiilor, să nu întâlnească discriminările precum le-ați întâlnit dumneavoastră?

Am devenit cadru didactic pentru că îmi plac copiii și îmi este drag să le deschid drumul în viață. De-a lungul acestor ani, am primit diferite oferte de a lucra în altă țară sau în alt domeniu, însă mi-am dat seama că acești copii au mai multă nevoie de mine și că aportul meu contează mai mult pentru ei.

Mergeți astăzi la braț mândră cu etnia dumneavoastră în societate? Vă întreb acest lucru pentru că etichetele primite când erați mică au fost multe și, uneori, știu că ascundeați faptul că faceți parte dintr-o categorie minoritară.

Am avut momente în copilărie și în adolescență când mi-a fost frică și rușine să îmi asum etnia. Îmi amintesc că abia în ultimul an de liceu am reușit să fac acest lucru, datorită intervențiilor unor cadre didactice care au știut cum să vorbească cu colegii mei încât să mă accepte. După toată experiența liceului, când am ajuns la facultate, primul lucru pe care l-am făcut în prima zi de curs, a fost să spun în fața tuturor cu zâmbetul pe buze și cu voce tare: ,,Eu sunt Anca Mezei și sunt de etnie romă’’. Faptul că am fost acceptată de colegi și că am aflat istoria neștiută a romilor, m-a ajutat să îmi potolesc sufletul, și să mi-l umplu apoi cu speranță și recunoștință.

Ce le transmiteți elevilor dumneavoastră despre etnia pe care o poartă? Ce ați înțeles cu timpul și ce doriți să le insuflați?

Chiar dacă uneori treceți prin momente grele (de discriminare, etc), nu uitați că Dumnezeu ne-a creat pe toți egali și vă este alături! Aveți încredere în voi și încercați să deveniți cea mai bună variantă a voastră! Asumați-vă identitatea etnică pe care o aveți și prindeți curaj să visați la lucruri mărețe care să aducă împlinire sufletului vostru!

Care este portretul pe care îl faceți clasei pe care o aveți?

Copiii mei sunt precum o ,,Carte interesantă’’. Odată ce ai deschis-o, nu iți mai vine să te oprești din citit! Sunt niște copii frumoși,  cu povești de viață diferite, unele mai colorate, altele mai gri…, lucru care te provoacă pe tine ca și dascăl să te îmbunătățești. Sunt dornici sa fie prezenți într-un mediu sigur și plăcut.

Despre școala unde predați, și comunitatea din care faceți parte ce îmi puteți spune?

Personal, cred ca este o școală plină de viață, unde se întâmplă foarte multe lucruri benefice și frumoase pentru copii, pentru a-i atrage către școală,  dar și pentru părinți, pe care ni-i dorim ca și parteneri. În ciuda faptului că nu avem spațiu suficient pentru copii, sălile sunt frumos decorate prin implicarea colegilor care devin tot mai creativi pe zi ce trece.

Ca în orice școală mare, există și provocări peste care încercăm să trecem cum putem mai bine.

Comunitatea este și ea una mare, si nici aceasta nu este lipsită de probleme și încercări. Oamenii sunt deschiși  și  încearcă să se alinieze unor condiții de trai decent. Fiecare muncește pe unde poate pentru a-și câștiga hrana de de zi cu zi pentru familie. În ultima perioadă, prezența la școală a copiilor a crescut, iar asta se datorează dialogului mai bun care s-a creat între părinți și școală, cât și a anumitor stimulente financiare (burse).

Comunitatea în care lucrați, cartierul Gârcini din localitatea Săcele, este cea mai mare comunitate de romi din țară, însă nu toți se declară astfel și uneori își ascund obiceiurile, tradițiile si limba. De ce? Cu ce se confruntă?

Din nefericire, această situație se regăsește în foarte multe comunități din țară. Neasumarea identității etnice vine pe fondul întâmplărilor istorice, care influențează și astăzi situația romilor. Cu toate că de la nivel înalt  s-a încercat stoparea actelor de discriminare și prejudecăți împotriva romilor, acest lucru nu s-a întâmplat conform așteptărilor.

De 15 ani sunteți educatoare și profesor de limba rromani. Ați terminat două facultăți, una de Drept și a doua de Psihologie și Științele Educației, apoi ați urmat un masterat în Sociologie și Comunicare la Universitatea Transilvania Brașov. Cum puteți descrie traseul academic, cât și cel profesional?

Traseul academic reprezintă pentru mine o bază a viitorului, a evoluției.   Consider că acest traseu face parte din cele mai importante etape ale vieții, pe care dacă le parcurgi, ajungi la o stare de împlinire sufletească și materială. Îmi amintesc cât efort a trebuit să depun pentru a finaliza aceste studii, însă m-au ajutat foarte mult să-mi găsesc un loc de muncă potrivit așteptărilor mele.

Ce ați învățat de la viață până la vârsta aceasta?

Am învățat multe lucruri în urma acestor ani: 1.  Fii tu așa cum ești, nu te da altcineva! 2. Dacă îți dorești ceva cu adevărat, vei reuși prin muncă și perseverență! 3. Când oferi ceva cuiva din suflet, vei primi înapoi mult mai mult decât ai dat!

Fără ce sau cine nu ați fi reușit până acum?

Cred că fără Dumnezeu și familia mea, nu aș fi reușit să ajung până aici!

Dacă ar fi să vă mulțumiți, pentru ce ați face-o?

Mi-aș mulțumi pentru sufletul meu frumos!

Sistemul educațional este mult mai bogat odată cu implicarea nefragmentată a educatoarei Florentina Romanescu. Dascăl premiat Merito în acest an școlar, formează caractere frumoase și își asumă responsabilitatea cu inima deschisă față de cele mai nobile suflete, copiii.

De peste trei decenii se află printre ei. În mijlocul lor, crede că tărie că se simte cel mai bine. Se menține vie datorită profesiei alese. Ceea ce face reprezintă motorul unei vieți încărcate doar cu gânduri senine și pozitive. Găsește zilnic resurse pentru a contribui la o viață cât mai calitativă a copiilor. Se îngrijește cu dragoste de ei, îi educă cu blândețe și-i învață să transforme bucuriile mici în bucurii mari pentru sufletul lor. Să o cunoaștem!

Să facem un exercițiu: cum e Florentina-omul? Cum e Florentina-omul de la catedră?

Florentina – omul este sensibilă, emotivă, uneori anxioasă, energică, dornică de perfecționare, punctuală, repezită, protectoare, generoasă, sinceră și cu  o mare încredere în oameni.

Florentina – omul de la catedră (în Step nu există catedră, totul este de la egal la egal), educatoarea este curioasă, neliniștită, este tot timpul în căutare de idei de a face lucrurile  interesante pentru copii, nu aleargă după  hârtii, diplome, lucrează în echipă, tratează cu respect copiii și părinții și pe fiecare membru al grădiniței, se frământă pentru fiecare copil, spune îmi pare rău, își ține promisiunile făcute.\

Cea dintâi educație o primim în sânul familiei. Cu ce convingeri ați plecat la drum însușite în interiorul familiei dvs.?

Eu am crescut într-o familie de oameni simpli care cumpărau cărți (cele bune care se obțineau greu) și nu mi-a lipsit nicio carte în toți anii de școală. Adormeam, mică fiind, pe poezia lui  George Coșbuc, ,,Mama” pe care mi-o recita tata și pe care nu am uitat-o nici astăzi. (Care Floruța să ți-o spun, zicea tata! Și George nu mai vine, răspundeam eu!)

Am plecat cu respectul pentru muncă și profesie, m-au educat să fiu un om responsabil și corect, mi-au zis că totul se obține prin muncă și eu am văzut pe pielea mea acest lucru;  tot ceea ce am obținut a fost cu efort, nopți nedormite și muncit peste program.

De unde pasiunea și dragostea sinceră pentru copii?

Sunt copil unic și toată copilăria mea am tânjit după un frate sau o soră, îmi plăcea să am grijă de verișorii mai mici, finii și copiii de pe stradă, am suferit chiar dacă am fost înconjurată de dragostea și atenția tuturor, îmi lipsea  cu cine să vorbesc, să  mă consult,  să fac șotii, nu că n-aș fi făcut, dar cred că au alt farmec în doi. Și acum îmi este greu…

La școală, în vacanțe, îmi făceam cataloage și ascultam și puneam note. Eram fascinată de doamna mea învățătoare, Valentina Buzoi, eram prima  ei generație și știam că a fost șefă de promoție. Mi-am iubit dascălii, doamna mea educatoare cu care am avut ocazia să fim colege, nu de grădiniță, a venit în grupa mea și le povestea copiilor mei cum am fost eu, stăteau toți cu ochii mari și atenți fascinați de ceea ce povestea despre doamna lor când a fost la grădiniță.

Ce se visa să devină micuța Florentina? Cât de des vă închipuiați că sunteți în fața copiilor și le predați, ori le citeați povești?

Am frânturi de amintiri din copilăria timpurie, dar știu sigur că îmi doream tare mult o profesie legată de copii și cărți. De citit, exersam în fața păpușilor și cu cei mai mici cu care mă jucam.

Ce fel de copilărie ați avut? Sunteți singura din familie care a ales meseria aceasta?

Am avut o copilărie  senină și lipsită de grijă cu părinți implicați care aveau încredere în mine. Părinții mei proveneau din familii numeroase, șase, respectiv opt frați, poate, și de aceea au ales să fiu doar eu. Și-au ajutat frații să își termine școlile, în casă eram mereu cu o mătușă sau un unchi care trebuiau să mă ia de la creșă, cămin,  atunci când nu puteau ai mei și eram tare răsfățată, dar ascultătoare de altfel. Am o singură mătușă, sora mamei care a fost educatoare și cu care, la începutul carierei mele, mă consultam și o fac și acum, când vorbim la telefon,  o vedeam cum își  pregătea  materialele, cum învăța pentru examene. Mi se părea fascinantă munca ei, era educatoare într-un sat și îmi plăcea atmosfera unei grădinițe cu toate lucrurile în miniatură.

Ce sentimente vă încearcă atunci când vă gândiți la începuturile carierei?  

Primul meu de învățâmânt a fost la o casă de copii, Casa de Copii cu Deficiențe, unde plângeam în fiecare zi când vedeam copiii aceea neajutorați, ai nimănui, veșnic flămânzi cu nasul murdar, tunși zero și pictați cu albastru de metil peste tot. M-am îndrăgostit iremediabil de un pici blond cu ochi albaștri, ca un înger, Cristian, căruia i-am oferit toată grija și iubirea mea. Îl aduceam acasă, îl vizitam la spital, căci în urma unei neglijențe, a fost opărit de o infirmieră. Îi spuneau ,,Mototolul lui d-na Flori.” Acolo am înțeles că nu poți face această profesie dacă nu iubești copiii, era atâta nevoie de iubire acolo și  personalului nedidactic îi lipsea acest lucru. Am avut sentimentul acela de  durere și neputință, la vremea aceea, că nu am putut schimba mentalitatea celor care lucrau acolo. Eu și colege mele educatoare, cât am lucrat acolo, le-am oferit toată  dragostea .

Din ce an vă aflați printre copii?

Din anul 1990.

Ce înseamnă a fi educator? Ce înseamnă să fii educator Stepy By Step?

Pentru mine, a fi educatoare, este o bucurie, este cea mai nobilă profesie din lume. Nu cred că te poți încărca cu energie, tinerețe, frumusețe decât în mijlocul copiilor. Chiar dacă te simți stors de energie, dar nu din cauza lor, ci a comisiilor, hârtiilor care, după umila mea părere, au fost introduse pentru a ne bloca creativitatea.  Eu așa simt.  Copiii sunt cei care te împing să înveți zi de zi. Pentru că ei au o mulțime de întrebări care așteaptă răspuns. Ce înseamnă…. ? mi se pune întrebarea aceasta zilnic.

Să fiu educatoare Step by Step a fost o alegere. Mi-a plăcut tare când am vizitat această grădiniță. Veneam după ani și ani de învățământ tradițional, unde nu m-aș mai întoarce niciodată. O educatoare step by step respectă diversitatea, face  individualizare și promovează principiile democratice în educația copiilor. Copiii nu sunt puși în situația de a concura, jocurile sunt de cooperare, evaluarea  este continuă, copilul învață prin descoperire și interacționează mult cu mediul, iar familia și comunitatea sunt încurajate să fie parte din acest proces. Consider că relația cu părintele este cea mai importantă și ne diferențiază de tradițional. Părintele este partenerul nostru egal în educație și participă la activități ca voluntar, în sala de grupă, este prezent la venirea și plecarea copilului. Întâlnirile cu părinții sunt interactive și au tematici diverse.

Care este povestea Step by Step? Cum ați ajuns să fiți unul dintre pedagogii care implementează această metodă? Povestiți-mi în câteva idei despre perfecționarea dvs. pe această alternativă educațională.

Totul a început în anul 2004, pe când lucram la Grădinița Armatei din Tulcea, ca educatoare, apoi ca director și care în urma reorganizării, a restructurării armatei s-a  considerat că trebuie desființate niște funcții și au ales grădinița care avea foarte mulți copii pentru două grupe. Probabil, a fost inspectoratul  școlar  care nu a dorit să ne preia și așa s-a distrus o unitate de învățământ. A fost o suferință pentru mine, dar și un pas înainte în activitatea mea.

M-am trezit pe 4 octombrie, după începerea anului școlar, în aer. Sigur că loc liber era la o creșă ce aparținea atunci de Grădinița cu PP nr. 3 Step by Step. Așa am început călătoria cunoașterii acestei alternative educaționale. Eram fascinată de grădiniță, de mediul educațional, de cadrele didactice, de atmosfera caldă și primitoare, de munca de echipă.  Am urmat  toate module de formare cu oameni de excepție ai Centrului Step by Step: doamna director executiv – Carmen Lică, Ioana Herseni, Carmen Anghelescu, Cristiana Boca, dar și colege formatoare din grădinița model de training din vremea aceea: doamna director Ana Pantea, Marilena Peiciu, Ghenciu Agafia, Caramilea Elisabeta, Porfiriu Daniela.

După ce am urmat modulele de step, am participat la concursul de titularizare și din anul 2007 sunt profesor  titular în această grădiniță.

Preșcolarii cresc armonios și în echilibru alături de dvs. sub îndrumarea Step by Step. De ce să se îndrepte părinții către această alternativă?

Așa înclin să cred, mă onorează și mă obligă acest lucru. Mi s-a confirmat încă o dată că mă iubesc copiii, părinții mă respectă și că facem o echipă bună împreună. Părinții caută omul din instituție, nu instituția în sine, pe de o parte.

Pe de altă parte, suntem o grădiniță cu tradiție, cu valori cu rezultate deosebite, în centrul orașului, cu o curte generoasă cu clase frumoase, cu o echipă de oameni care sunt într-o formare profesională continuă și care tratează părinții ca parteneri egali în educație. Părinții vorbesc în parc despre ceea ce se întâmplă la grădiniță și compară. Dacă au avut un copil, îl aduc aduc și pe al doilea, al treilea, chiar vin cu prieteni, rude. Am impresia că toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Rezultatele copiilor din grădinița noastră, la ciclul primar și gimnazial, ne situează pe primele locuri.

Pe ce principii se bazează această alternativă? Cu ce este diferit sistemul acesta față de cel tradițional?

Educația individualizată.  În alternativa Step by Step cadrele didactice caută să se asigure că orice copil achiziționează și dezvoltă aptitudini fizice, cognitive, emoționale, etico-morale, artistice, teoretice, sociale și practice pentru a participa la o societate democratică.

Cooperarea și colaborarea au drept scop verificarea demersurilor și experiențelor individuale de descoperire a lumii și valorizarea lor. Predarea este orientată în funcție de necesitățile copilului. Învățărea se produce prin descoperire, acceptându-se și încurajându-se moduri personale de-a înainta în formarea deprinderilor și în cunoaștere (exemple: scrisul cu mâna stângă, moduri individuale de exprimare și cunoaștere, încurajarea experimentelor de descoperire, etc)

În alternativa Step by Step, învățarea se face în ritmul propriu al copilului. Când e vorba de ritmul de dezvoltare al copiilor, este esențială respectarea stadiului individual al dezvoltării fiecărui copil, al atenției de care e capabil fiecare copil pentru achiziția corectă, și înțelegerea completă a sarcinilor și a modalităților de rezolvare a lor.

Individualizarea este facilitată și de organizarea clasei în centre de activitate. Step by Step îl încurajează pe copil a învăța și a înțelege.

Centrele de activitate

Organizarea sălii de grupă sau clasă Step by Step este un element esențial în individualizarea educației. Copiii învață în Centre de activitate – zone delimitate ale sălii, dotate cu material didactic specific fiecărei activități, în care un număr mic de copii rezolvă, individual sau în grup, sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare. Într-o clasă, există un centru de Alfabetizare / de Știință, de Matematică, de Artă (și centru de Audiții) de Construcții, Nisip și apă. Există aici un ,,Scaun al Autorului” pe care fiecare copil devine personajul principal, locul de unde își prezintă ideile și rezultatele și, apoi, le discută cu ceilalți, primind observațiile și sugestiile acestora.

Participarea părinților

Alternativa Step by Step consideră părinții ca primii educatori  ai copilului, parte din procesul de învățare. Părinții sunt invitați să participe efectiv la grupă, la procesul de educație în colaborare cu cadrul didactic. Prezența unui părinte un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator. Proiectele tematice în care un părinte aduce elemente din sfera lui de activitate îl transformă în personaj principal în educație.  Învâțământul tradițional desparte principial educația școlară de cea din familie, părinții fiind simpli supraveghetori ai îndeplinirii lecțiilor și se comunică doar rezultatele unor evaluări – adesea din perspectivă unilaterală.

Formarea continuă

Centrul Step by Step oferă periodic sesiuni de formare și perfecționare pentru cei implicați în acest proces: în primul rând, cadrelor didactice, dar și directorilor, inspectorilor și părinților. Centrul Step by Step acordă asistență tehnică permanentă școlilor, cadrelor didactice și părinților din alternativa Step by Step.

Învață altceva copilul față decât ar învăța într-o clasă obișnuită?

Urmăm  aceeași programă, doar că diferența constă în metoda de formare a acestora care derivă din principiile Step by Step. Cu toate că stilul de lucru într-o clasă Step by Step pare mai tolerant, democratic  având în centru motivarea copilului pentru descoperire, cultivarea responsabilității personale și a capacității de-a decide, insuflăm valori copiilor ca: încrederea în sine și încrederea în propriul talent, curiozitatea, ascultarea, gândirea critică, expresia de sine, creativitatea, respectarea diversității, bucuria și responsabilitatea.

Se spune că ce sădești, culegi. Evident că munca, pasiunea și efortul și-au spus cuvântul și s-au făcut vizibile. Ce le transmiteți tuturor generațiilor pe care le-ați avut și copiilor?

Fiecărei generații în parte, le-am transmis cu sufletul, ochii și brațele, cât sunt de importanți pentru mine, la momentul respectiv. I-am iubit ca pe copilul meu, mai mult timp am petrecut cu ei, decât cu fiul meu, chiar și numele – l-am ales după unul dintre copii. Fiecare are loc lui în inima mea și chiar dacă m-au uitat, (primele generații, poate,  dar nu contează, eu îmi aduc aminte de fiecare, le mai țin minte și numele în proporție de 80%, și anul. Știu că au crescut frumos, sunt mândră de ei, sper să fi contribuit și eu la formarea lor ca oameni și le mulțumesc pentru toți acești ani. Ei m-au ales să le fiu educatoare, am crescut și am învățat împreună, m-au provocat să fiu mai bună ca ieri și să mă schimb eu cu fiecare generație.

,,Aș vrea să nu uite să viseze, să nu renunțe de la primul obstacol, să își  asculte inima și să își  facă  părinții, mândri de ei… Dar cel mai important este ca ei să fie mândri de realizările lor, convinși că au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a reuși, că au fost și sunt corecți, inimoși și buni pentru a aduce o schimbare în bine în lume.

Mulțumesc, copiii mei, pentru momentele speciale petrecute împreună, pentru surprizele făcute, pentru că m-ați lăsat să intru în mintea și în sufletul vostru, pentru că am copilărit alături de voi, am râs, am plâns, ne-am susținut, ne-am încurajat, ne-am jucat, am descoperit, am învățat, am evoluat!”